Psiholog Iulia Barca
Sunt Iulia și am ales să devin psiholog pentru că am fost dintotdeauna fascinată de potențialul pe care îl avem în noi, descoperit sau nedescoperit, negat sau privit cu neîncredere. Mai mult decât atât, atingerea lui și descoperirea versiunii noastre complete (nici mai bune, nici mai rele) este una dintre marile realizări de care suntem capabili noi, oamenii. Sunt psiholog clinician și psihoterapeut cu formare cognitiv comportamentală, specializându-mă în prezent în metoda de lucru numită „Compassionate Inquiry” dezvoltată de Gabor Mate, urmând un drum pe care învățatul și autoperfecționarea nu vor înceta. Un proverb japonez spune că îmbătrânim abia atunci când ne oprim din învățat. Poate acesta este modul meu de a visa la o tinerețe veșnică. A spiritului, cel puțin. Nu îmi place să dau sfaturi, dar îmi împărtășesc opinia deopotrivă cu tehnicile și metodele învățate în această meserie de psiholog. Pentru că susțin psihoeducația și rolul major pe care îl joacă în viața fiecăruia dintre noi.
-

„Ajunsesem să îmi terorizez copiii, cu cele mai bune intenții.“ Cum ieșim din capcana gândurilor anxioase
Când suntem copleșiți de gânduri anxioase și par să ne controleze întreaga viață, este recomandat să cerem sprijinul unui specialist.
Psiholog Iulia Barca · 8 min -

10 cărți de dezvoltare personală recomandate de psihologi
Dintre numeroasele cărți de dezvoltare personală, am ales zece titluri care primesc recomandarea psihologilor drept instrumente utile în procesul de autoterapie.
Psiholog Iulia Barca · 18 min -

Cu gelozia la terapia de cuplu: „Nu iubirea generase gelozia, ci trauma cu propria mamă”
Gelozia este rezultatul unui atașament nesigur, a unei temeri profunde că doar controlându-l pe celălalt nu îl vom pierde. Tot ea este motivul frecvent de destrămare a relațiilor.
Psiholog Iulia Barca · 10 min -

Dating: „Nu vreau să par disperată” și alte false piedici în calea discuțiilor serioase
În dating încercăm să nu împovărăm sau alarmăm partenerul cu discuții prea serioase. Dar de ce sunt importante și cum le putem iniția?
Psiholog Iulia Barca · 7 min -

Capcana unor standarde înalte: „Pentru mine era firesc să îmi forțez limitele pentru a excela în tot ce fac”
Să avem standarde înalte devine dăunător dacă nimic altceva nu mai contează în afară de statut, succes, performanță… cu prețul nefericirii noastre.
Psiholog Iulia Barca · 7 min -

Oboseala psihică. Ce înseamnă de fapt și cum poate fi depășită
Oboseala psihică este deseori ignorată, deși poate genera probleme mai serioase. Soluția nu este să o ignorăm, ci să fim atenți la nevoile noastre.
Psiholog Iulia Barca · 7 min -

Ce ai de făcut atunci când copilul minte: dacă îl pedepsești, va minți mai mult!
Copilul minte pentru a atrage atenția, pentru că își imită părinții sau pentru a evita o pedeapsă. Corectarea comportamentului lui depinde de reacția pe care o avem.
Psiholog Iulia Barca · 10 min -

„Oricâte limite i-am pus soacrei mele, pare să nu le audă”. De ce nu e bine să stai cu părinții
Locuitul cu părinții aduce numeroase tensiuni, în special dacă încercăm să ne formăm propria familie. Iată de ce nu e bine să stai cu părinții sau cu socrii.
Psiholog Iulia Barca · 11 min -

Cum știm că avem un partener imatur și cum relaționăm cu el?
Dacă avem un partener imatur, adevărul este că noi l-am ales și este important să înțelegem de ce, dar și cum să gestionăm relația, mai ales dacă avem…
Psiholog Iulia Barca · 9 min -

Sentimentul de vinovăție: Cum îl tolerăm și când este toxic?
Deseori fugim de sentimentul de vinovăție, alterând astfel relația cu noi și cu cei din jur. Etichetarea negativă este una dintre capcane: doar pentru că uneori dezamăgim, nu…
Psiholog Iulia Barca · 9 min

