Cu toții avem nesiguranțe, fie că se referă la valoarea personală, la aspectul fizic, la șansa de a fi într-un cuplu sau de a reuși profesional. Ne vedem adesea mai prejos decât alții și o replică des întâlnită în cabinet aș spune că este „cred că sunt diferit/ă”. Cum ne afectează aceste nesiguranțe în relațiile cu ceilalți? În cuplu, cât din greutatea lor o putem plasa asupra celuilalt?
Control exagerat
„Suntem nedespărțiți, iar mie îmi place așa. Recunosc că dacă pleacă undeva fără mine, în mintea mea se derulează scenarii întregi cum nu pot avea încredere în ea, o bănuiesc că se vede cu alți bărbați… și că îi place să petreacă timp departe de mine. De fiecare dată ne certăm. La începutul relației, călătorea mult cu jobul. Una dintre condițiile relației noastre a fost să refuze plecările”, mi-a spus Claudiu, de 34 de ani.
Gelozia este nesiguranță, iar comportamentele de control întăresc așteptările nerealiste din partea unui partener nesigur. Practic, odată ce vom ceda cerințelor exagerate, va fi mai greu să stabilim granițe sănătoase ulterior. Orice încercare de autonomie din partea noastră va fi percepută ca semnal de alarmă și pericol pentru celălalt.
Din acest motiv, în timp ce este sănătos ca în cuplu să existe transparență, predictibilitate și să ne comunicăm fără evitare și ezitare ce program avem, este de preferat, de asemenea, să existe limite, libertate și acceptarea nevoii de autonomie. Dificultatea unuia dintre parteneri de a-și gestiona propriile nesiguranțe nu devine îndatorirea celuilalt.
Crize de anxietate
„Când am un proiect dificil la muncă devin alt om. Unul nervos, irascibil, extrem de critic cu mine, negativist și prăpăstios. Mi se pare că voi fi demascată ca o impostoare ce sunt, că mă voi face de râs, îmi doresc să evit orice expunere. Toate acestea le vărs în relația de cuplu și îmi acuz constant partenerul că nu mă înțelege și nu mă susține cum am nevoie… De fapt, nu prea știu cum am nevoie să mă susțină”, relatează Alina, de 32 de ani.
În timp ce este firesc să avem nevoie de sprijinul și empatia partenerului în perioadele stresante, dificile emoțional, cu un nivel mai ridicat de anxietate, anumite tipare comportamentale ciclice ajung să contamineze relația de cuplu, iar pe celălalt îl duc în neputință sau chiar în exasperare.
Crizele de anxietate generate de propriile nesiguranțe pot fi resimțite ca un roller-coaster din care noi singuri putem coborî. Există o sumedenie de tehnici de mindfulness, de ancorare, de relaxare, de reorientare a gândurilor generate de propria nesiguranță. Iar acestea ne pot fi utile dacă le exersăm atunci când suntem calmi, ca un antrenament pentru situațiile în care stresul ne copleșește.
Așteptări nerealiste
„Dacă nu suntem sincronizați, eu nu cred că mă iubește sau că este un partener potrivit pentru mine. Când sunt tristă, îl simt aproape de mine dacă îmi împărtășește starea… eu mereu sunt tristă când el nu este bine. Mă alarmez și când descopăr că nu îi plac aceleași lucruri care îmi plac mie, când nu «simte» la fel în anumite situații sau când anumite lucruri lui nu i se par grave cum îmi par mie”, spune Rodica, de 26 de ani.
Simbioza emoțională este o așteptare nerealistă într-un cuplu, parte dintr-un atașament anxios-dependent. Orice semn de independență emoțională devine un pericol și sursă de anxietate când suntem locuiți de nesiguranțe. O relație bună nu este una în care ne contopim, fuzionând cu partenerul, ci una în care ne păstrăm unicitatea și individualitatea, făcând loc diferențelor dintre noi.
O perspectivă diferită ne poate lărgi orizonturile și poate antrena flexibilitatea gândirii. Cât despre exprimarea emoțională, aceasta adesea este diferită între femei și bărbați, iar așteptările nerealiste ne determină să vedem lipsă de iubire unde, de fapt, sunt percepții diferite. Astfel de nesiguranțe pun presiune pe un partener/o parteneră de cuplu pe care pare că încercăm să îl/o sculptăm după chipul și asemănarea noastră.
Profeția auto-împlinită
Efectul Pygmalion este una dintre cele mai cunoscute forme de profeție auto-împlinită din psihologie. Ideea centrală este simplă: așteptările pe care le avem de la o persoană pot influența comportamentul nostru față de ea, iar acest lucru poate contribui la apariția exact a rezultatelor pe care le anticipăm. Nu este magie și nici determinism. Așteptările nu creează direct realitatea, ci modifică subtil interacțiunile dintre oameni. Deși fenomenul a devenit celebru printr-o cercetare realizată de R. Rosenthal și L. Jacobson în învățământ, observând modificări ale performanțelor elevilor în funcție de modul în care erau tratați de profesori, poate fi replicat și în alte situații relaționale.
„Nu am avut niciodată încredere în mine. Mereu m-am văzut neatrăgător… și mai puțin priceput, inteligent, realizat decât ceilalți. Am un job sigur și un salariu decent, însă nu mă văd câștigând vreodată prea mult, iar acest lucru cred că e un semn al limitării mele. În ultimele două relații de cuplu adesea spuneam cu voce tare lucrurile acestea și îmi bănuiam partenerele că mă vor părăsi, că vor căuta altceva mai bun, că mă văd că sunt insuficient. Ambele m-au părăsit. Una dintre ele pentru un alt bărbat”, spune Robert, de 33 de ani.
O profeție auto-împlinită apare atunci când credem că ceva este adevărat, acționăm ca și cum chiar ar fi adevărat, iar acțiunile noastre contribuie la obținerea acelui rezultat. Este un rezultat de care uneori ne temem și care pare să confirme credința inițială. Schimbarea tiparului de gândire, care întreține nesiguranțele despre noi înșine, presupune confruntarea acestor gânduri, găsirea dovezilor care susțin aceste gânduri, a efectelor pe care le au asupra noastră și a unui plan de testare a acestor gânduri (ce pot face pentru a modifica astfel de gânduri?).
Iar dacă acestea provoacă destabilizare, atunci de ce ne-am agăța de ele? Cu ce gânduri alternative, rezonabile, non-critice le putem înlocui? Ce beneficii avem dacă păstrăm astfel de gânduri și cum ne-am comporta fără ele? De regulă, ne comparăm cu ceilalți fie negativ, fie pozitiv. Cel mai greu, dar cel mai firesc și sănătos, este să ne vedem la fel ca ceilalți.
Decizii sănătoase
La cele câteva situații prezentate aici putem adăuga multe altele în care propriile nesiguranțe ajung să denatureze relațiile cu cei din jur, îndeosebi pe cele de cuplu, partenerul/partenera fiind cel/cea mai expus/ă la comportamentele noastre asociate acestor gânduri despre sine.
Uneori, nici noi nu conștientizăm gândurile sau nu suntem de acord că ar fi adevărate, și ne confruntăm doar cu emoția dificilă generată de ele. Vom auzi la o persoană cu gelozie „Nu vreau să mă ia de fraier/ă și să mă înșele” și vom ajunge mai greu la „Îmi e teamă să nu sufăr. Îmi e teamă că nu sunt suficient/ă”, dar astfel de gânduri întrețin nesiguranța și determină comportamente problematice, fie că vorbim despre control în exces, ventilare în exces, plasarea responsabilității emoționale asupra celuilalt sau așteptări nerealiste.
Deciziile sănătoase încep cu alegerea unor strategii care să ne ajute să diminuăm astfel de gânduri și sentimentul de nesiguranță. Fie că ne informăm pe această temă din cărți și studii și căutăm exerciții prin care să exersăm schimbarea, fie că alegem un proces psihoterapeutic, repararea acestui tipar depinde de noi, nu de celălalt.