„Avem o fetiță de 1 an, iar de un an și jumătate, am simțit cum soțul meu se îndepărtează de mine. Sarcina a fost dorită foarte mult de el, eu aș mai fi așteptat. Eram împreună de trei ani când am rămas însărcinată. Este adevărat, am trecut prin niște transformări fizice odată cu sarcina, dar adesea mă rănește spunându-mi că nu mă mai îngrijesc, că sunt delăsătoare, că nu mai arăt bine și că nu mai sunt interesată să mă dezvolt, să mă realizez profesional și personal mai mult.
Eu sunt încă în concediu de creșterea copilului, mă ocup doar eu de cea mică pentru că soțul meu stă foarte mult la muncă și în deplasări, și recunosc că nu am energia necesară să mă apuc de cursuri sau să citesc cărți de dezvoltare personală. Însă am început o dietă și merg la sală când îmi permite timpul.
„Eu nu vreau să fiu luată de proastă, să cred că am o relație bună cu el, iar el să aibă aventuri cu alte femei.” De ce îți este teamă frecvent că partenerul te înșală?
Citește articolul„M-a comparat cu ea. În dezavantajul meu, evident“
Recent, soțul meu mi-a povestit că are o colegă nouă la muncă și că este foarte frumoasă și extrem de inteligentă… M-a comparat cu ea. În dezavantajul meu, evident. El mi-a spus că așa o femeie merită el. I-am spus că mă rănește, însă mi-a răspuns că el nu poate controla ce simt eu, doar eu am control asupra emoțiilor mele. Și că dacă vreau să aud altceva, trebuie să fac ceva diferit.
Mă simt foarte tristă și nu aș vrea să îl pierd. Nu înțeleg de ce este răutăcios cu mine, toată lumea din jur spune că este un om minunat, extrem de plăcut și carismatic. Și eu văd că este foarte empatic cu cei din jur. Doar cu mine nu…
Aș vrea să știu ce pot să fac diferit și dacă îl pot face și să înțeleagă că mă rănește când îmi spune că am decăzut, că nu mai sunt suficientă și că alte femei sunt mult peste mine… e tare dureros.“
Ioana
Dacă ai și tu o întrebare punctuală pentru un psiholog, trimite-ne-o pe adresa contact@smartliving-preprod.go-vip.net.
„Cuvintele rănesc foarte mult și nu le putem șterge sau retrage“
Dragă Ioana,
Perioada sarcinii este o perioadă vulnerabilă pentru o femeie, la fel și recuperarea după o naștere și îngrijirea copilului în primii ani de viață. În perioada sarcinii schimbările hormonale produc schimbări de dispoziție, favorizând anxietatea și chiar depresia. Provocările emoționale continuă și după nașterea copilului, întrucât trecem printr-o schimbare majoră care ne afectează relația cu noi însene, are impact asupra relației de cuplu și stimei de sine.
Pe fondul acestei vulnerabilități se spune că, în timp ce mama are grijă de nevoile nou-născutului, tatăl trebuie să aibă grijă de nevoile mamei. Sprijinul de care aveți nevoie nu este nicidecum o dovadă de slăbiciune sau delăsare, iar cuvintele și comparațiile pe care le face partenerul dumneavoastră sunt lipsite de empatie.
În relația de cuplu avem nevoie de compasiune unul pentru celălalt, de validare și apreciere, de susținere și sentimentul de siguranță. Într-o relație, nu ne comparăm cu alte persoane pe care le considerăm mai interesante sau mai atrăgătoare decât partenerul/partenera de cuplu. Astfel de cuvinte rănesc, jignesc și umilesc.
Iar răspunsul că „nu am control asupra a ceea ce simți tu, doar tu ai” este o manipulare a unui principiu corect, prin evitarea asumării comportamentului care determină o suferință. Odată apărută o emoție dificilă, noi o trăim și tot noi parcurgem drumul temperării și vindecării. Dar emoția, în cazul acesta, este rezultatul unui comportament al partenerului. Iar când se întâmplă acest lucru, avem nevoie de responsabilizarea celui care a provocat-o, de reparație din partea acestuia, de regret sincer și comportamente care susțin depășirea emoției dificile.
Cuvintele rănesc foarte mult și nu le putem șterge sau retrage. Avem de parcurs un proces pentru a putea depăși un astfel de eveniment. Un proces în care suntem ambii parteneri implicați, nu doar cel care simte emoția, nu este „treaba lui” să o vindece.
Aș spune că în relația dumneavoastră ar fi necesar să existe anumite limite trasate cu fermitate, dar și o redefinire a scopurilor/obiectivelor comune. Nu știu istoricul relațional, dar pare că soțul dumneavoastră și-a dorit acest copil. Totodată, reiese că nu este foarte implicat în creșterea fetiței, fiind mai mult absent. Dacă acesta a fost acordul de la bun început, poate nu ar strica să negociați timpul petrecut împreună și timpul pe care îl dedică propriei fiice. Ar fi necesare câteva schimbări, întrucât pentru copil este importantă și relația cu tatăl. De asemenea, este necesar să aveți timp dedicat cuplului, relației dintre voi doi.
Aș recomanda să citiți despre nevoile copilului și ale cuplului articolul de aici: Nevoile copilului și nevoile cuplului sunt la fel de importante. Cum le țineți în echilibru.
Cu certitudine, ceea ce nu meritați este să fiți rănită
Referitor la declarația soțului că „o astfel de femeie merită el”, v-aș încuraja să explorați toate lucrurile bune pe care le meritați dumneavoastră și să nu vă îndoiți o clipă de merit. Cu certitudine, ceea ce nu meritați este să fiți rănită. Și cum față de alte persoane soțul dumneavoastră este și carismatic și empatic, iar în particular, în cuplu, lipsit de compasiune poate găsiți utile și articolele următoare:
„Nevoile mele sunt mai importante decât ale tale”: Cum recunoști relația cu un narcisist
Cum recunoaștem manipularea unui partener narcisic?
Citește articolulPutem schimba doar felul în care ne tratăm pe noi
Despre ce ați putea face pentru ca el să înțeleagă că vă rănește, aș spune că e suficient să vorbiți despre ceea ce vă doare, iar dacă celălalt (nici nu se gândește/ nu îi pasă că rănește prin ceea ce spune) așteaptă eforturi suplimentare pentru a fi convins, nu este în controlul dumneavoastră capacitatea lui de empatie și compasiune. Indiferent cât de mult ne dorim acest lucru, nu îi putem schimba pe ceilalți, însă putem schimba felul în care ne tratăm pe noi, putem alege să ne îngrijim de noi și de binele nostru psihic și emoțional.
Înțeleg că este o perioadă fragilă, cu un un copil atât de mic, însă v-aș recomanda un proces de psihoterapie individuală. Ideal, recomand și psihoterapia de cuplu, dar foarte probabil, aceasta nu este posibilă.
Și, nu în ultimul rând, vă recomand acest articol: