Elena Oceanu
Sunt absolventă a secției „Jurnalism și Științele Comunicării” a Universității din București și mi-am început cariera în 2012, la „Evenimentul Zilei”. De atunci, m-am concentrat pe jurnalismul medical, analizând subiecte relevante din domeniul sănătății, ultimele cercetări științifice și recomandările oferite de specialiști. Experiența mea include numeroase interviuri cu medici de renume, atât din România, cât și din străinătate, precum și moderarea unei emisiuni medicale.
-

A fost descoperită metoda prin care pot fi citite gândurile oamenilor, cu ajutorul robotului conversațional ChatGPT
Cercetătorii au identificat cum pot fi citite gândurile unei persoane folosindu-se de Chat GPT și de imagistica prin rezonanță magnetică funțională (fIRM).
Elena Oceanu · 6 min -

Cum se simte insuficiența renală: analizele care o depistează și cauzele care o produc
Există o varietate de factori care pot cauza insuficiența renală și, fără un tratament prompt, această afecțiune pune viața în pericol.
Elena Oceanu · 12 min -

STUDIU: Țânțarii ne pot „paraliza“ sistemul imunitar și ne fac vulnerabili în fața infecțiilor pe care le transmit
Țânțarii sunt unele dintre cele mai mortale animale din lume. Bolile pe care le transmit sunt responsabile pentru mai mult de un million de decese, în fiecare an,…
Elena Oceanu · 4 min -

Ce să mănânci când ai aciditate la stomac
Nu știi ce să mănânci când ai aciditate la stomac? Cum dieta este esențială în combaterea disconfortului creat de hiperaciditate, alimentele și băuturile pe care le consumi ar…
Elena Oceanu · 7 min -

Cele mai sigure versus cele mai periculoase pastile de slăbit
Dr. Simona Carniciu, doctor în științe medicale și medic specialist în diabet, nutriție și boli metabolice, ne-a explicat când și cum se folosesc pastilele de slăbit și care…
Elena Oceanu · 12 min -

Ce să mănânci după o criză de fiere. Recomandări și sfaturi utile de la specialist
Criza de fiere, cunoscută și cu denumirile de colică biliară sau colecistită – se traduce printr-o durere puternică în partea dreaptă, sub coaste, care poate să apară după…
Elena Oceanu · 7 min -

Mini programe de exerciții fizice pentru acasă pe care le poți face oricând, chiar și când nu ai timp
Simți că nu faci suficientă mișcare și totuși, nici nu ai timp să mergi la sală? Poți face fitness acasă și poți „sparge“ antrenamentele mai lungi în sesiuni…
Elena Oceanu · 7 min -

Temperatura optimă ca să ne prelungim viața și să amânăm îmbătrânirea
Vrei să trăiești mai mult și să te menții tânăr și în formă mai mult timp? Păstrarea unei temperaturi mai scăzute în casă e soluția, susțin oamenii de…
Elena Oceanu · 5 min -

Este ureea un tratament-minune pentru pielea uscată?
Crema cu uree, în diferite concentrații, este folosită pentru a trata o varietate de afecțiuni asociate cu pielea uscată, aspră sau descuamată.
Elena Oceanu · 7 min -

7 activități distractive cu care să-i antrenezi mintea animalului de companie și să-ți reduci nivelul de stres
Joaca cu Atis, cățelul meu, e în egală măsură o bucurie pentru el și un prilej de deconectare și de relaxare pentru mine. Așa că etapa a treia…
Elena Oceanu · 8 min

