Sănătate emoțională

Încăpățânarea în propriile idei: cum o explică psihologul. Când e calitate și când e defect?

Unii oameni încăpățânați știu ce vor și tind să fie mai hotărâți și perseverenți. Însă există o linie fină între perseverență, încăpățânare și rigiditate.

Când alegem să răspundem cu încăpățânare, avem de pierdut în relațiile cu ceilalți FOTO: Shutterstock

Încăpăţânarea nu este întotdeauna rea şi poate fi, uneori, o virtute. Calități precum viziunea, orientarea spre acțiune, grija, rezistența și perseverența sunt derivate ale încăpățânării. Îi spunem ambiție. Unii oameni încăpățânați știu ce vor și tind să fie mai hotărâți și perseverenți. Au o concentrare mai mare și duc la bun sfârșit lucrurile. Perseverența este, de fapt, încăpățânare cu un scop. Însă există o linie fină între perseverență, încăpățânare și rigiditate.

Când devine încăpățânarea distructivă?

Unele persoane își mențin încăpățânarea în pofida faptului că aceasta este în detrimentul lor, din cauza sentimentelor de nesiguranță și de inadecvare. Acest lucru poate duce la o rigiditate în gândire și acțiune, făcând ca fiecare situație nouă să fie percepută ca o amenințare. Din cauza acestei inflexibilități, capacitatea de a percepe situațiile într-un mod obiectiv și nuanțat poate fi limitată.

Așadar, sub acest tipar de încăpățânare, găsim oameni profund vulnerabili, cărora le este greu să recunoască că au greșit. Retragerea este interpretată ca pierdere, rușine și umilință. Pentru a se proteja de aceste sentimente, insistă că au dreptate. Acest lucru explică de ce sunt mereu în gardă, atacând pe oricine încearcă să le pună la îndoială ideile. În loc să accepte informații noi sau că altcineva ar putea avea dreptate, aceste persoane preferă să argumenteze în apărarea punctului lor de vedere.

Citește șiComportamentul asertiv înseamnă grijă față de sine. De ce e important și cum îl învățăm

Care sunt cauzele încăpățânării?

Încăpățânarea este adesea o reacție la probleme emoționale subiacente. Un stil parental autoritar, modelarea comportamentală (imitarea comportamentului unui părinte), instabilitatea familială, nivelurile ridicate de stres, experiențele negative, în special cele traumatice, determină o nevoie crescută de siguranță și control și pot contribui, de asemenea, la dezvoltarea unor modele de comportament disfuncționale, punând bazele încăpățânării.

Adesea, încăpățânarea devine comportamentul prin care nu vrem să cedăm controlul, nu ne dăm voie să avem încredere în ceilalți, în perspectivele diferite, agățându-ne de tipare rigide. Sentimentul de neputință poate, la rândul său, să sporească încăpățânarea cu care abordăm anumite situații. Devenim mai intransigenți și când rezistăm schimbărilor, nu încercăm să ne adaptăm, ci luptăm, inutil, cu respingerea oricărei alterări a mediului sau vieții așa cum o cunoaștem.

Consecințele negative ale încăpățânării

Încăpăţânarea poate avea diverse consecințe negative asupra vieţii unui individ. Lipsa de flexibilitate și indisponibilitatea pentru compromis pot diminua capacitatea unei persoane de a se adapta la schimbări sau situații noi, împiedicând astfel dezvoltarea personală și progresul, ducând la pierderea unor oportunități importante.

De asemenea, incapacitatea acestor persoane de a comunica și colabora eficient poate genera tensiune și conflict în relațiile interpersonale, cu efecte negative pe termen lung. Iată câteva exemple:

1. Comunicarea slabă. Atitudinea încăpățânată blochează discuțiile sănătoase și rezolvarea problemelor.

2. Pierderea încrederii. Încăpățânarea poate eroda încrederea într-o relație. Când un partener nu este deschis la ideile și opiniile celuilalt și își impune propria voință, celălalt partener poate simți că nu este respectat sau valorizat.

3. Resentimente. Rigiditatea, inflexibilitatea și controlul pot alimenta resentimentele. Acest lucru poate duce la o relație toxică în care ambii parteneri acumulează foarte multă frustrare.

4. Distanța emoțională. Când un partener nu este dispus să ia în considerare sentimentele și opiniile celuilalt, acest lucru duce la o senzație de izolare și deconectare.

5. Ruperea relației. Dacă ambii parteneri sunt incapabili să găsească un numitor comun, relația poate deveni toxică și nesănătoasă și, într-un final, să se rupă.

Relații

Ai constatat că mereu te alegi cu câte un partener toxic? Iată de ce ne atrag persoanele nepotrivite

Citește articolul

Cum lucrăm cu propria încăpățânare

Dacă te confrunți cu probleme cauzate de încăpățânare, există câteva lucruri pe care le poți face pentru a schimba situația:

Fii deschis la idei noi și caută perspective alternative. Fii curios, pune întrebări. Află mai multe detalii despre subiectele care îți par interesante. Încearcă să îți formezi o opinie doar după ce ai ascultat mai multe perspective.

Experimentează lucruri și activități noi pentru a-ți lărgi orizontul de cunoștințe.

Învață să faci compromisuri. În orice relație, fie că este vorba despre o relație romantică sau de una profesională, este important să fii dispus să găsești soluții care să satisfacă ambele părți.

Învață să comunici eficient. Încearcă să-ți exprimi nevoile și să asculți cu atenție și nevoile celuilalt. Fii asertiv și evită să rămâi blocat în perspectiva ta.

Dezvoltă empatia. Încearcă să îți imaginezi cum se simte persoana cu care vorbești și încearcă să înțelegi de ce are acea perspectivă.

Fii deschis la schimbare. Nu te agăța de ideile vechi doar pentru că așa ai făcut mereu. Schimbarea poate fi dificilă, dar dacă ești dispus să te implici și să vezi situația din altă perspectivă, poți începe să construiești relații mai bune și să îți îmbunătățești viața.

Începe un proces de dezvoltare personală. Identifică domeniile pe care dorești să le dezvolți, precum abilitățile de comunicare, gestionarea emoțiilor, creșterea stimei de sine. Începe prin stabilirea unor obiective clare și realizabile, apoi găsește resurse și instrumente care să te ajute să îți atingi aceste obiective, cum ar fi cărți, cursuri sau terapie. În plus, cere feedback și învață din greșeli, astfel încât să poți continua să crești ca persoană.

MP

Despre Psiholog Mariana Paraschiv

Sunt psiholog clinician și psihoterapeut cu drept de liberă practică, certificat de Colegiul Psihologilor din România, cu formare în Psihoterapia cognitiv-comportamentală, Schema Therapy și Terapie sistemică de cuplu și familie. Știu cât de greu poate fi atunci când te confrunți cu o problemă din viață pe care nu o poți rezolva de unul singur. Misiunea mea este de a ajuta oamenii să facă față tranzițiilor și situațiilor de criză din viața lor. Consider că o parte importantă a procesului de vindecare este relația dintre client și terapeut. Această conexiune bazată pe încredere, acceptare și empatie oferă clientului un cadru de siguranță pentru explorarea problemelor și dobândirea abilităților necesare gestionării lor. Cred din toată inima în potențialul și resursele fiecărui om. De asemenea, cred în beneficiile terapiei: echilibrul interior și o viață satisfăcătoare. paraschiv.mariana@gmail.com