Zomen Plus 30 mg/12,5 mg

Doze

Adulţi Înainte de schimbarea tratamentului la combinaţia în doză fixă se recomandă evaluarea dozelor individuale ale componentelor (adică zofenopril şi hidroclorotiazidă). În cazul în care este adecvat clinic, poate fi avută în vedere schimbarea directă de la monoterapie la combinaţia în doză fixă.

Pacienţi fără depleţie volemică sau de sodiu Doza recomandată eficientă este de un comprimat pe zi.

Pacienţi cu suspiciune de depleţie volemică sau de sodiu Nu se recomandă administrarea Zomen Plus.

Vârstnici (cu vârsta peste 65 ani) La vârstnici cu clearance-ul creatininei normal nu este necesară ajustarea dozei. La vârstnici cu clearance-ul creatininei redus (sub 45 ml/min) nu se recomandă administrarea Zomen Plus. Clearance-ul creatininei poate fi dedus utilizând valoarea creatininei serice în următoarea formulă Cockroft- Gault:

[(140-vârsta) greutate (Kg)] CrCl (ml/min) = 72 Cr serică (mg/dl)

Metoda permite calcularea clerance-ului creatininei la pacienţii de sex masculin. Pentru pacienţii de sex feminin, valoarea obţinută va fi înmulţită cu 0,85.

Copii şi adolescenţi Siguranţa şi eficacitatea Zomen Plus la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani nu au fost stabilite. Ca urmare, nu se recomandă administrarea medicamentului la aceştia.

Insuficienţă renală şi dializă La pacienţii hipertensivi cu insuficienţă renală uşoară (clearance al creatininei > 45 ml/min) se poate administra aceeaşi doză de Zomen Plus, o dată pe zi, ca la pacienţii cu funcţie renală normală. Nu se recomandă administrarea medicamentului la pacienţii cu insuficienţă renală moderată spre severă (clearance al creatininei < 45 ml/min) (vezi pct. 4.4). Administrarea de Zomen Plus la pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance al creatininei < 30 ml/min) este contraindicată (vezi pct. 4.3). Nu se recomandă administrarea de Zomen Plus la pacienţii hipertensivi care efectuează sedinţe de dializă.

Insuficienţă hepatică La pacienţii hipertensivi cu insuficienţă hepatică uşoară spre moderată, în cazul cărora a fost atinsă doza de 30 mg zofenopril, în monoterapie, se poate administra aceeaşi doză ca la pacienţii cu funcţie hepatică normală. La pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, administrarea de Zomen Plus este contraindicată.

Mod de administrare Zomen Plus se administrează o dată pe zi, însoţit sau nu de alimente.

Pentru o mai uşoară înghiţire, comprimatele pot fi rupte în două bucăţi şi jumătăţile se înghit una după alta, la momentul de administrare recomandat.

ZOFENOPRIL

Hipotensiune arterială: Ca şi în cazul altor inhibitori ai ECA şi diuretice, Zomen Plus poate determina scăderea bruscă a tensiunii arteriale, mai ales după prima doză, cu toate că hipotensiunea arterială simptomatică este întâlnită rar la pacienţii hipertensivi fără complicaţii. Riscul de apariţie a hipotensiunii arteriale este mai mare la pacienţi cu depleţie volemică şi electrolitică ca urmare a unui tratament cu diuretice, a dietei cu aport restrâns de sare, la cei care efectuează sedinţe de dializă sau care prezintă diaree sau vărsături sau la cei cu hipertensiune arterială severă dependentă de renină (vezi pct. 4.5 şi 4.8). S-au raportat cazuri de hipotensiune arterială simptomatică mai ales la pacienţii cu insuficienţă cardiacă asociată sau nu unei insuficienţe renale. La pacienţii cu un grad mai sever de insuficienţă cardiacă aflaţi sub doze mari de diuretice de ansă, la cei cu hiponatremie sau disfuncţie renală, probabilitatea apariţiei acesteia creşte. La aceşti pacienţi cu risc crescut de hipotensiune arterială simptomatică tratamentul va fi iniţiat sub strictă monitorizare medicală, preferabil în spital, cu doze iniţial reduse şi atent titrate. Dacă este posibil, tratamentul cu diuretice trebuie întrerupt temporar la iniţierea tratamentului cu Zomen Plus.

Aceste recomandări sunt valabile şi pentru pacienţii cu angină pectorală sau boli cerebrovasculare, la care o hipotensiune arterială excesivă poate provoca infarct miocardic sau accident vascular cerebral.

În cazul manifestării hipotensiunii arteriale, pacientul va fi aşezat în poziţie culcat. Deficitul volemic va fi corectat cu ser fiziologic administrat intravenos. Stabilizarea hipotensiunii arteriale, după o doză iniţială, nu exclude continuarea tratamentului şi atenta titrare a dozei fiecărui component al medicamentului.

Pacienţi cu hipertensiune arterială renovasculară: Pacienţii cu stenoză arterială renală bilaterală sau stenoză de arteră renală pe rinichi unic funcţional preexistente, aflaţi sub tratament cu inhibitorii ai ECA prezintă risc mărit de hipotensiune arterială severă şi insuficienţă renală. Tratamentul cu diuretice poate fi un factor agravant. Este posibil ca pierderea funcţiei renale să apară chiar şi la pacienţi cu stenoză renală unilaterală, dar cu modificări minore ale valorilor creatininei serice. La aceşti pacienţi, tratamentul trebuie iniţiat în doze mici, administrate sub strictă supraveghere medicală, dozele vor fi crescute treptat cu atenție, iar funcţia renală monitorizată.

Pacienţi cu insuficienţă renală: Monitorizarea atentă a funcţiei renale pe durata tratamentului va fi efectuată ori de câte ori va fi necesar. S-au raportat cazuri de insuficienţă renală asociate cu inhibitori ai ECA, mai ales la pacienţi cu insuficienţă cardiacă severă sau afecţiuni renale preexistente, inclusiv stenoză arterială renală. Unii pacienţi, fără afecţiuni renale preexistente vizibile au prezentat o creştere a concentraţiei de uree şi creatinină în sânge, în special în cazul administrării concomitente a unui diuretic. Poate fi necesară o reducere a dozei fiecărei componente a combinaţiei în doză fixă. Se recomandă monitorizarea atentă a funcţiei renale pe parcursul primelor săptămâni de tratament.

Pacienţi care efectuează şedinţe de dializă: Pacienţii care efectuează şedinţe de dializă utilizându-se membrane poliacrilonitrilice de flux mare (de exemplu, AN 69) şi aflaţi sub tratament cu inhibitori ai ECA pot prezenta reacţii anafilactice cum sunt edem facial, eritem facial tranzitoriu, hipotensiune arterială şi dispnee la câteva minute de la iniţierea hemodializei. Se recomandă folosirea unei alte membrane sau altui medicament antihipertensiv.

Nu s-a determinat eficacitatea şi siguranţa administrării de zofenopril la pacienţi cu infarct miocardic care efectuează sedinţe de hemodializă. Ca urmare, medicamentul nu va fi administrat la această categorie de pacienţi.

Pacienţi care efectuează LDL afereză: Pacienţi aflaţi sub tratament cu inhibitori ECA concomitent cu LDL afereză cu dextran-sulfat pot prezenta reacţii anafilactice similare cu ale pacienţilor care efectuează şedinţe de hemodializă cu membrane de flux mare (vezi mai sus). Se recomandă administrarea unui medicament antihipertensiv din altă clasă.

Reacţii anafilactice la pacienţi aflaţi sub tratament de desensibilizare sau după înţepături de insecte: În cazuri rare, pacienţii care iau inhibitori ai ECA şi se află sub tratament de desensibilizare (de exemplu hymenoptera venom) sau după înţepături de insecte au prezentat reacţii anafilactice grave. La aceşti pacienţi reacţiile acestea pot fi evitate prin suspendarea temporară a terapiei cu inhibitori ai ECA înaintea fiecărei proceduri de desensibilizare. Prin urmare, trebuie procedat cu precauţie in cazul pacienţilor trataţi cu inhibitori ECA cărora li se aplică astfel de proceduri de desensibilizare.

Transplant renal: Nu există experienţă privind administrarea Zomen Plus la pacienţi cu transplant renal recent. Ca urmare, nu se recomandă administrarea acestuia la primitorii unui transplant.

Aldosteronism primar: În general, pacienţii cu aldosteronism primar nu reacţionează la produse antihipertensive din clasa inhibitorilor de sistem renină-angiotensină. Ca urmare, nu se recomandă administrarea de zofenopril.

Hipersensibilitate/Angioedem: Angioedemul facial, al extremităţilor, al buzelor şi mucoaselor, al limbii, glotei şi/sau al laringelui se poate manifesta cu precădere în primele săptămâni de tratament cu inhibitori ai ECA. Cu toate acestea, în cazuri rare, după tratament îndelungat cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, se pot dezvolta şi angioedeme severe. Tratamentul cu inhibitori ECA trebuie întrerupt imediat şi înlocuit cu un antihipertensiv din altă clasă. Angioedemul care implică limba, glota sau laringele poate fi letal. Tratamentul de urgenţă trebuie instituit imediat şi va include, dar nu se va limita în mod necesar numai la administrarea subcutanată de adrenalină soluţie 1:1000 (de la 0,3 la 0,5 ml) sau administrarea lentă intravenoasă de adrenalină 1 mg/ml (diluată conform instrucţiunilor), cu atenta monitorizare ECG şi a tensiunii arteriale. Pacientul trebuie spitalizat şi ţinut sub observaţie între minimum 12 şi 24 de ore şi nu va fi externat decât după dispariţia completă a simptomelor. Chiar şi în situaţia în care apare edem al limbii fără modificări respiratorii, pacienţii trebuie monitorizaţi cu atenţie atunci când tratamentul cu antihistaminice şi corticosteroizi nu este suficient.

Inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei produc angioedem mai des la pacienţii ce aparţin rasei negre decât la ceilalţi pacienţi.

Pacienţii cu angioedem în antecedente fără legătură cu tratamentul cu inhibitori ai ECA sunt expuşi unui risc crescut de angioedem când folosesc inhibitori ai ECA (vezi pct. 4.3 Contraindicaţii). Utilizarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu sacubitril/valsartan este contraindicată din cauza riscului crescut de angioedem. Tratamentul cu sacubitril/valsartan nu trebuie inițiat mai devreme de 36 ore după ultima doză de Zomen Plus. Tratamentul cu Zomen Plus nu trebuie inițiat mai devreme de 36 ore după ultima doză de sacubitril/valsartan (vezi pct. 4.3 și 4.5).

Utilizarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu racecadotril, inhibitori ai mTOR (de exemplu, sirolimus, everolimus, temsirolimus) şi vildagliptin poate determina un risc crescut de angioedem (de exemplu, umflarea căilor respiratorii sau a limbii, cu sau fără tulburări respiratorii) (vezi pct. 4.5). Se recomandă prudență la inițierea tratamentului cu racecadotril, inhibitori mTOR (de exemplu, sirolimus, everolimus, temsirolimus) și vildagliptin la un pacient care deja ia un inhibitor al ECA.

Tuse: Pe durata tratamentului cu inhibitori ai ECA poate să apară o tuse seacă, neproductivă care dispare o dată cu întreruperea tratamentului. Inhibitorii ECA care induc tusea sunt consideraţi ca parte a diagnosticului diferenţial al tusei.

Insuficienţă hepatică: În cazuri rare, inhibitorii ECA au fost asociaţi cu debutul icterului colestatic care degenerează în necroză hepatică fulminantă şi (uneori) deces. Mecanismul acestui sindrom nu este cunoscut. Pacienţii care primesc inhibitori ai ECA, la care apar manifestări de icter sau o creştere marcată a enzimelor hepatice trebuie să întrerupă tratamentul cu inhibitori ai ECA şi trebuie să li se administreze medicaţia adecvată.

Potasiu seric: Inhibitorii ECA pot provoca hiperkaliemie deoarece inhibă eliberarea aldosteronului. Efectul nu este de obicei semnificativ la pacienții cu funcție renală normală. Cu toate acestea, la pacienţii cu insuficienţă renală şi/sau la pacienţii trataţi cu suplimente de potasiu (inclusiv înlocuitori de sare), diuretice care economisesc potasiu, heparină, trimetoprim sau cotrimoxazol cunoscute și sub denumirea de trimetoprim/sulfametoxazol și, în special, antagoniști ai aldosteronului sau blocantelor receptorilor de angiotensină, poate apărea hiperkaliemie. Diureticele care economisesc potasiu şi blocantele receptorilor de angiotensină ar trebui utilizate cu prudență la pacienții cărora li se administrează inhibitori ai ECA, iar potasiu seric şi funcţia renală ar trebui monitorizate (vezi pct. 4,5).

Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA): Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului creşte riscul de hipotensiune arterială, hiperkaliemie şi afectării funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută). Prin urmare, nu este recomandată blocarea dublă a SRAA prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 şi 5.1). Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administată numai sub supravegherea unui medic specialist şi cu monitorizarea atentă şi frecventă a funcţiei renale, valorilor electroliţilor şi tensiunii arteriale. Inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizaţi concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetică.

Intervenţii chirurgicale/Anestezie: Inhibitorii ECA pot determina hipotensiune arterială sau chiar şoc hipotensiv la pacienţii cărora li se efectuează intervenţii chirurgicale majore sau la cei aflaţi sub anestezie, putând bloca formarea angiotensinei II secundar eliberării compensatorii de renină. În cazul în care nu se poate renunţa la inhibitorii ECA, volumul intravascular şi plasmatic vor fi atent monitorizate.

Stenoză aortică şi de valvă mitrală/Cardiomiopatie hipertrofică: Inhibitorii ECA trebuie administraţi cu precauţie la pacienţii cu stenoză de valvă mitrală şi obstrucţie a tractului de ejecţie al ventriculului stâng şi evitaţi în cazurile de şoc cardiogenic şi obstrucţie hemodinamică semnificativă.

Neutropenie/Agranulocitoză: S-au raportat cazuri de neutropenie/agranulocitoză, trombocitopenie şi anemie la pacienţii aflaţi sub tratament cu inhibitori ai ECA. Riscul de neutropenie pare a fi legat de doza şi tipul inhibitorului şi depinde de starea clinică a pacientului. Este rar manifestat la pacienţii fără complicaţii, dar poate să apară la pacienţii cu un anumit grad de disfuncţie renală, cu deosebire în cazurile asociate unei boli vasculare de colagen, de exemplu lupus eritematos sistemic, sclerodermie precum şi în timpul terapiei cu imunosupresoare, cu alopurinol sau procainamidă, sau o asociere a acestor factori agravanţi. Câţiva dintre aceşti pacienţi au dezvoltat infecţii grave care în câteva situaţii nu au răspuns la tratamentul intens cu antibiotic. Dacă zofenopril este utilizat la aceşti pacienţi se recomandă să fie făcută hemoleucograma înainte de tratament şi la fiecare 2 săptămâni în timpul primelor 3 luni de tratament cu zofenopril şi apoi periodic. În timpul tratamentului toţi pacienţii vor fi instruiţi să raporteze orice semn de infecţie (de exemplu dureri de gât, febră) când se face hemoleucograma. Zofenopril şi altă medicaţie concomitentă (vezi pct. 4.5) trebuie întrerupte dacă se depistează sau se suspectează neutropenie (neutrofile mai puţine de 1000/mm3). Aceasta este reversibilă după încetarea tratamentului cu inhitori ECA.

Psoriazis: Inhibitorii ECA vor fi administraţi cu precauţie la pacienţii cu psoriazis.

Proteinurie: Proteinuria se poate manifesta îndeosebi la pacienţii cu insuficienţă renală preexistentă sau la cei aflaţi sub tratament cu doze relativ mari de inhibitori ai ECA. Înainte de a iniţia tratamentul la pacienţi cu afecţiuni renale în antecedente, se va face estimarea proteinelor din urină (analiza primului jet urinar, dimineaţa) şi, ulterior, periodic.

Pacienţi cu diabet zaharat: Nivelul glicemiei va fi atent monitorizat la pacienţii cu diabet zaharat aflaţi sub tratament cu antidiabetice orale sau insulină pe durata primei luni de administrare a inhibitorilor ECA (vezi pct. 4.5).

Litiu: Administrarea concomitentă de litiu şi Zomen Plus nu este, în general, recomandată (vezi pct. 4.5).

Diferenţe etnice: Ca şi în cazul altor inhibitori ai enzimei de conversie, zofenopril poate fi mai puţin eficient în reducerea tensiunii arteriale la populaţia ce aparţine rasei de culoare decât la celelalte rase. Inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei determină într-o proporţie mai mare angioedem la pacienţii ce aparţin rasei de culoare decât la cei ce aparţin celorlalte rase.

Sarcina: Tratamentul cu inhibitori ai ECA nu trebuie iniţiat în timpul sarcinii. Cu excepţia situaţiei în care acest tratament este esenţial, pacientele care au programat o sarcină trebuie trecute pe un tratament alternativ antihipertensiv cu un profil de siguranţă cunoscut pentru administrarea în timpul sarcinii. Atunci când este diagnosticată o sarcină, tratamentul cu inhibitori ai ECA trebuie întrerupt imediat şi dacă este cazul, început un tratament alternativ (vezi pct. 4.3 şi 4.6).

HIDROCLOROTIAZIDĂ

Insuficienţă renală: La pacienţii cu tulburări renale, diureticele tiazidice pot creşte azotemia. Efectele cumulative ale acestei substanţe active pot apărea la pacienţii cu insuficienţă renală. În cazul în care devine evidentă o alterare progresivă a funcţiei renale, indicată prin creşterea azotului neproteic, este necesară reevaluarea atentă a terapiei, luându-se în considerare întreruperea terapiei diuretice.

Insuficienţă hepatică: La pacienţii cu insuficienţă hepatică sau afecţiune hepatică progresivă, diureticele tiazidice vor fi administrate cu precauţie întrucât o alterare minoră a echilibrului hidric şi electrolitic poate precipita apariţia comei hepatice.

Efecte metabolice şi endocrine: Tratamentul cu diuretice tiazidice poate influenţa toleranţa la glucoză. Poate fi necesară ajustarea dozelor de insulină sau de antidiabetice orale (vezi pct. 4.5). Diabetul zaharat latent poate deveni manifest în timpul tratamentului cu tiazidice. Tratamentul cu diuretice tiazidice a fost asociat cu creşteri ale concentraţiilor de colesterol şi trigliceride. Tratamentul cu diuretice tiazidice poate determina apariţia hiperuricemiei şi/sau gutei la anumiţi pacienţi.

Dezechilibru electrolitic: Determinarea concentraţiilor serice de electroliţi trebuie efectuată la intervale corespunzătoare de timp, ca şi în cazul tuturor pacienţilor la care se administrează tratament diuretic. Tiazidicele, inclusiv hidroclorotiazida, pot provoca dezechilibre hidrice sau electrolitice (hipokaliemia, hiponatriemie şi alcaloză hipocloremică). Semnele privind dezechilibrul hidric sau electrolitic sunt uscăciunea cavităţii bucale, sete, stare de slăbiciune, letargie, somnolenţă, agitaţie, dureri sau crampe musculare, oboseală

musculară, hipotensiune arterială, oligurie, tahicardie şi tulburări gastro-intestinale cum sunt greaţă sau vărsături. Cu toate că poate să apară hipokaliemie odată cu administrarea de diuretice tiazidice, terapia concomitentă cu zofenopril poate să scadă hipokaliemia indusă de diuretic. Riscul de hipokaliemie este maximal la pacienţii cu ciroză hepatică, la pacienţii care prezintă diureză rapidă, la pacienţii cu aport necorespunzător, pe cale orală, de electroliţi şi la pacienţii la care se administrează tratament concomitent cu glucocorticoizi sau ACTH (vezi pct. 4.5). Hiponatriemia de diluţie poate apărea la pacienţii edematoşi în perioadele de caniculă. Deficitul de clor este în general uşor şi de obicei nu necesită tratament. Diureticele tiazidice pot provoca scăderea excreţiei urinare de calciu şi pot provoca o creştere uşoară şi intermitentă a concentraţiei serice de calciu în absenţa unor tulburări cunoscute ale metabolismului calciului. O hipercalcemie marcată poate reprezenta un semn de hiperparatiroidism ocult. Administrarea de tiazidice trebuie întreruptă înainte de efectuarea testelor pentru funcţia paratiroidelor. S-a demonstrat că tiazidicele determină creşterea excreţiei urinare de magneziu, fapt ce poate determina hipomagneziemie.

Lupus eritematos sistemic: În timpul utilizării de tiazidice s-a raportat exacerbarea sau activarea lupusului eritematos sistemic.

Cancer cutanat de tip non-melanom: A fost observat un risc crescut de cancer cutanat de tip non-melanom (non-melanoma skin cancer – NMSC) [carcinom cu celule bazale (BCC) și carcinom cu celule scuamoase (SCC)] asociat cu expunerea la creșterea dozei cumulative de hidroclorotiazidă (HCTZ) în două studii epidemiologice bazate pe Registrul național de cancer din Danemarca. Efectele de fotosensibilizare ale HCTZ ar putea constitui un mecanism posibil pentru NMSC. Pacienții tratați cu HCTZ trebuie să fie informați cu privire la riscul de NMSC și să li se recomande să își examineze regulat pielea pentru depistarea oricăror leziuni noi și să raporteze imediat orice leziuni cutanate suspecte. Pentru a minimiza riscul de cancer cutanat, pacienților trebuie să li se recomande posibilele măsuri preventive, cum ar fi expunerea limitată la lumina solară și la razele UV și, în cazul expunerii, utilizarea unei protecții adecvate. Leziunile cutanate suspecte trebuie examinate imediat, examinarea putând include investigații histologice și biopsii. De asemenea, poate fi necesară reconsiderarea utilizării HCTZ la pacienții diagnosticați anterior cu NMSC (vezi și pct. 4.8).

Efuziune coroidiană, miopie acută și glaucom secundar acut cu unghi închis: Sulfonamidele sau derivatele de sulfonamidă pot provoca o reacție idiosincratică, ce duce la efuziune coroidiană, cu defect de câmp vizual, miopie tranzitorie și glaucom acut cu unghi închis. Simptomele includ scădere a acuităţii vizuale cu debut acut sau durere oculară cu debut acut şi se manifestă, de obicei, într-un interval de ore până la săptămâni de la iniţierea tratamentului. Glaucomul cu unghi închis netratat poate duce la pierderea permanentă a vederii. Abordarea terapeutică principală este întreruperea administrării medicamentului, în cel mai scurt timp. În cazul în care presiunea intraoculară nu poate fi controlată, poate fi luată în considerare iniţierea promptă a unui tratament medicamentos sau chirurgical. Factorii de risc pentru apariţia unui glaucom cu unghi închis pot include antecedente de alergie la penicilină sau sulfonamidă.

Toxicitate respiratorie acută După administrarea de hidroclorotiazidă au fost raportate cazuri severe foarte rare de toxicitate respiratorie acută, inclusiv sindrom de detresă respiratorie acută (ARDS). Edemul pulmonar apare de obicei în decurs de câteva minute până la câteva ore de la administrarea de hidroclorotiazidă. La debut, simptomele includ dispnee, febră, deteriorare pulmonară și hipotensiune arterială. Dacă se suspectează diagnosticul de ARDS, trebuie retras Zomen Plus și trebuie administrat tratament adecvat. Hidroclorotiazida este contraindicată la pacienți cu ARDS anterior în urma administrării de hidroclorotiazidă.

Test anti-doping: Hidroclorotiazida conţinută în acest medicament poate determina un rezultat pozitiv la testul antidoping.

Altele: La pacienţii cu sau fără antecedente alergice sau de astm bronşic pot apare reacţii de sensibilizare.

Au fost observate reacţii de fotosensibilitate în timpul tratamentului cu diuretice tiazidice (vezi pct. 4.8). Dacă reacţiile de fotosensibilitate apar în timpul tratamentului se recomandă întreruperea acestuia. Dacă este imperios necesară reînceperea tratamentului se recomandă protecţia suprafeţelor expuse la soare sau la lumina artificială UVA.

COMBINAŢIA ÎN DOZĂ FIXĂ ZOFENOPRIL/HIDROCLOROTIAZIDĂ Pe lângă atenţionările legate de fiecare componentă în parte, s-au mai observat următoarele:

Sarcină: Zomen Plus nu este recomandat în primul trimestru de sarcină (vezi pct. 4.6).

Pacienţi cu insuficienţă renală: Având în vedere efectul zofenopril şi al hidroclorotiazidei la pacienţi cu insuficienţă renală, Zomen Plus nu trebuie administrat la pacienţii cu insuficienţă renală moderată spre severă (clearance al creatininei < 45 ml/min).

Risc de hipokaliemie: Administrarea concomitentă a unui inhibitor al ECA şi unui diuretic tiazidic nu exclude riscul de apariţie a hipokaliemiei. Se va efectua monitorizarea regulată a potasemiei.

Intoleranţa la galactoză, deficit total de lactază, malabsorbţia la glucoză-galactoză: Acest medicament conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit total de lactază sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

În studiile clinice controlate care au inclus 597 pacienţi randomizaţi la care s-au administrat zofenopril şi hidroclorotiazidă, nu au fost observate reacţii adverse specifice acestei combinaţii în doză fixă. Reacţiile adverse s-au limitat la cele menţionate anterior la zofenopril calcic sau hidroclorotiazidă. Incidenţa efectelor adverse nu a indicat o corelaţie cu sexul sau vârsta pacienţilor.

Infecţii şi infestări Infecţii Mai puţin frecvente Bronşită Mai puţin frecvente Faringită Mai puţin frecvente Tulburări metabolice şi de Hipercolesterolemie Mai puţin frecvente nutriţie Hiperglicemie Mai puţin frecvente Hiperlipidemie Mai puţin frecvente Hipokaliemie Mai puţin frecvente Hiperkaliemie Mai puţin frecvente Hiperuricemie Mai puţin frecvente Tulburări ale sistemului Ameţeli Frecvente nervos Dureri de cap Frecvente Somnolenţă Mai puţin frecvente Sincopă Mai puţin frecvente Hipertonie Mai puţin frecvente Tulburări psihice Insomnie Mai puţin frecvente Tulburări cardiace Angina pectorală Mai puţin frecvente Fibrilaţie atrială Mai puţin frecvente Infarct miocardic Mai puţin frecvente Palpitaţii Mai puţin frecvente Tulburări vasculare Eritem facial tranzitoriu Mai puţin frecvente Hipotensiune arterială Mai puţin frecvente Hipertensiune arterială Mai puţin frecvente Tulburări respiratorii, toracice Tuse Frecvente şi mediastinale Dispnee Mai puţin frecvente Tulburări gastro-intestinale Greaţă Mai puţin frecvente Dispepsie Mai puţin frecvente Gastrită Mai puţin frecvente Gingivită Mai puţin frecvente Xerostomie Mai puţin frecvente Dureri abdominale Mai puţin frecvente Afecţiuni cutanate şi ale Angioedem Mai puţin frecvente ţesutului subcutanat Psoriazis Mai puţin frecvente Acnee Mai puţin frecvente Xerodermie Mai puţin frecvente Prurit Mai puţin frecvente Urticarie Mai puţin frecvente Tulburări musculo-scheletice Dureri dorsale Mai puţin frecvente şi ale ţesutului conjunctiv Tulburări renale şi ale căilor Poliurie Mai puţin frecvente urinare Tulburări generale şi la nivelul Astenie Mai puţin frecvente locului de administrare Simptome asemănătoare Mai puţin frecvente gripei Edem periferic Mai puţin frecvente Tulburări ale aparatului Disfuncţie erectilă Mai puţin frecvente genital şi sânului Investigaţii diagnostice Creatinină mărită Mai puţin frecvente Testele funcţiilor hepatice Mai puţin frecvente anormale

Informaţii suplimentare privind fiecare componentă Pe durata tratamentului cu Zomen Plus pot să apară următoarele reacţiile adverse ale fiecărei componente administrate în monoterapie:

ZOFENOPRIL

Cele mai frecvente reacţii adverse tipice pentru inhibitorii ECA apărute pe parcursul studiilor clinice la pacienţi trataţi cu zofenopril sunt următoarele:

Au fost remarcate următoarele reacţii adverse asociate terapiei cu un inhibitor al ECA:

Tulburări hematologice şi limfatice La un număr redus de pacienţi au fost raportate agranulocitoză şi pancitopenie. S-a raportat anemie hemolitică la pacienţi cu deficienţă de glucozo-6-fosfat dehidrogenază.

Tulburări endocrine Cu frecvenţă necunoscută, secreţia inadecvată de hormon antidiuretic.

Tulburări metabolice şi de nutriţie Foarte rar, hipoglicemie.

Tulburări psihice Rar, depresie, tulburări de comportament, tulburări de somn, stare de confuzie.

Tulburări ale sistemului nervos Ocazional, parestezie, disgeuzie, tulburări de echilibru.

Tulburări oculare Rar, tulburări de vedere.

Tulburări acustice şi vestibulare Rar, tinitus.

Tulburări cardiace Cazuri individuale de tahicardie, palpitaţii, aritmie, angină pectorală, infarct miocardic au fost raportate în cazul administrării inhibitorilor ECA asociate hipotensiunii arteriale.

Tulburări vasculare Hipotensiune arterială severă a apărut după iniţierea terapiei sau după creşterea dozelor. Aceasta apare mai ales la anumite grupe de risc (vezi „Atenţionări şi precauţii speciale la administrare”). Asociat hipotensiunii

arteriale se pot manifesta simptome cum sunt ameţeli, senzaţie de oboseală, afectarea vederii, rar cu tulburări de conştienţă (sincopă). Rar s-a raportat eritem facial tranzitoriu.

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale Rar: au fost raportate cazuri de dispnee, sinuzită, rinită, glosită, bronşită şi bronhospasm. Administrarea inhibitorilor ECA a fost asociată cu debutul angioedemului cu implicarea feţei şi ţesutului orofaringian la un segment redus de pacienţi. În cazuri izolate, angioedemul implicând căile respiratorii superioare a determinat obstrucţia letală a acestora.

Tulburări gastro-intestinale Ocazional dureri abdominale, diaree, constipaţie şi uscarea mucoasei bucale. Au fost descrise cazuri izolate de pancreatită şi ileus asociate inhibitorului ECA. Foarte rar: angioedem la nivelul intestinului subţire.

Tulburări hepatobiliare Au fost descrise cazuri individuale de icter colestatic şi hepatită asociate cu administrarea inhibitorilor ECA.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat Ocazional, se pot manifesta reacţii alergice şi de hipersensibilitate cum sunt prurit, urticarie, eritem multiform, sindrom Stevens-Johnson, necroliză toxică epidermică, erupţii de tip psoriazis, alopecie. Acestea pot fi însoţite de febră, mialgie, artralgie, eozinofilie şi/sau creşterea titrului ANA. Rar, hiperhidroză.

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv Ocazional, poate să apară mialgie.

Tulburări renale şi ale căilor urinare Poate să apară sau să se agraveze insuficienţa renală. Au fost raportate cazuri de insuficienţă renală acută (vezi „Atenţionări şi precauţii speciale la administrare”). Rar, pot să apară tulburări de micţiune.

Tulburări ale aparatului genital şi sânului Rar, disfuncţie erectilă.

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare Foarte rar, edem periferic şi durere toracică.

Investigaţii diagnostice Poate să apară o creştere a valorilor ureei în sânge şi ale creatininei plasmatice, reversibile după întreruperea tratamentului, îndeosebi în prezenţa insuficienţei renale, insuficienţei cardiace severe şi a hipertensiunii renovasculare. De asemenea s-au raportat, la câţiva pacienţi, scăderea hemoglobinei, hematocritului, trombocitelor şi leucocitelor. De asemenea, s-a raportat creşterea concentraţiei serice a enzimelor hepatice şi bilirubinei.

HIDROCLOROTIAZIDĂ

Reacţiile adverse raportate la administrarea hidroclorotiazidei în monoterapie includ următoarele:

Tumori benigne, maligne și nespecificate (incluzând chisturi și polipi) Cu frecvență necunoscută: Cancer cutanat de tip non-melanom (carcinom cu celule bazale și carcinom cu celule scuamoase) Cancer cutanat de tip non-melanom: Pe baza datelor disponibile obţinute din studiile epidemiologice, a fost observată o asociere între HCTZ și NMSC dependentă de doza cumulativă (vezi și pct. 4.4 și 5.1).

Tulburări hematologice şi limfatice Leucopenie, neutropenie, agranulocitoză, trombocitopenie, anemie aplastică, anemie hemolitică, depresie medulară.

Tulburări ale sistemului imunitar Reacţii anafilactice.

Tulburări metabolice şi de nutriţie Anorexie, deshidratare, gută, diabet zaharat, alcaloză metabolică, hiperuricemie, dezechilibru electrolitic (care include hiponatriemie, hipokaliemie, hipomagnezemie, hipocloremie, hipercalcemie), hiperglicemie, hiperamilazemie.

Tulburări psihice Apatie, stare de confuzie, depresie, stare de nervozitate, nelinişte, tulburări de somn.

Tulburări ale sistemului nervos Convulsii, nivel scăzut de conştienţă, comă, cefalee, ameţeli, parestezii, pareză.

Tulburări oculare Cu frecvență necunoscută: efuziune coroidiană, miopie acută și glaucom acut cu unghi închis Xantopsie, tulburări de vedere, miopie (agravată), reducerea lăcrimării.

Tulburări acustice şi vestibulare Vertij.

Tulburări cardiace Aritmie cardiacă, palpitaţii.

Tulburări vasculare Hipotensiune arterială ortostatică, tromboză, embolism, şoc.

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale Pneumonie, afecţiuni interstiţiale pulmonare, edem pulmonar. Foarte rare: sindrom de detresă respiratorie acută (ARDS) (vezi pct. 4.4)

Tulburări gastro-intestinale Xerostomie, greaţă, vărsături, disconfort gastric, diaree, constipaţie, dureri abdominale, ileus paralitic, flatulenţă, sialoadenită, pancreatită.

Tulburări hepatobiliare Icter colestatic, colecistită.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat Prurit, purpură, urticarie, reacţii de fotosensibilitate, erupţie cutanată tranzitorie, reacţii cutanate similare celor din lupus eritematos, vasculită necrozantă, necroliză epidermică toxică.

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv Spasm muscular, mialgie.

Tulburări renale şi ale căilor urinare Insuficienţă renală, insuficienţă renală acută, nefrită interstiţială, glicozurie.

Tulburări ale aparatului genital şi sânului Disfuncţie erectilă.

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare Astenie, pirexie, oboseală, sete.

Investigaţii diagnostice Modificări la nivelul electrocardiogramei, colesterol crescut, trigliceride crescute.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 București 011478- RO e-mail: adr@anm.ro. Website: www.anm.ro