Zomen 7,5 mg

Doze

Hipertensiunea arterială

Adulţi Ajustarea dozei se va face prin măsurarea tensiunii arteriale înainte de administrarea unei doze. Doza va fi crescută într-un interval de 4 săptămâni.

Utilizarea la pacienţii fără depleţie volemică sau de sodiu Tratamentul se va începe cu o doză de 15 mg o dată pe zi şi va fi ajustat până la realizarea unui control optim al tensiunii arteriale. Doza uzuală eficace este de 30 mg, o dată pe zi. Doza maximă este de 60 mg pe zi, administrată în una sau două prize. În cazul unui răspuns inadecvat, se pot asocia alte antihipertensive, cum ar fi diureticele (vezi pct. 4.3, 4.4, 4.5 şi 5.1).

Utilizarea la pacienţii cu suspiciune de depleţie volemică sau de sodiu La pacienţii cu risc mare poate să apară hipotensiune arterială la administrarea primei doze (vezi pct 4.4 “Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare”). Înainte de iniţierea terapiei cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (ECA), se impune corecţia deficitelor de sodiu şi/sau volemice, încetarea terapiei preexistente cu diuretice cu două sau trei zile înainte şi administrarea unei doze de iniţiere de 15 mg pe zi sau, dacă nu este posibil, de 7,5 mg pe zi.

Pacienţii cu risc mare de hipotensiune arterială severă acută trebuie atent monitorizaţi, de preferinţă în spital, pe perioada în care este de aşteptat efectul maxim după administrarea primei doze şi ori de câte ori doza de inhibitor ECA şi/sau de diuretic este crescută. Acest principiu se aplică şi pacienţilor cu angină pectorală sau cu boală cerebrovasculară la care scăderea excesivă a tensiunii arteriale poate duce la apariţia unui infarct de miocard sau a unui accident vascular cerebral.

Insuficienţă renală şi dializă La pacienţii hipertensivi cu insuficienţă renală uşoară (clearance creatininei > 45 ml/min) se poate administra aceeaşi doză deZomen, o dată pe zi, ca la pacienţii cu funcţie renală normală. La pacienţii cu insuficienţă renală moderată până la severă (clearance creatininei < 45 ml/min) se va administra jumătate din doza terapeutică de zofenopril calcic. Regimul de administrare în doză unică zilnică nu necesită modificare.

Doza iniţială şi doza de întreţinere cu zofenopril calcic la pacienţii hipertensivi aflaţi în program de dializă va fi un sfert din doza utilizată la pacienţii cu funcţie renală normală.

Observaţii clinice recente au arătat o incidenţă crescută a reacţiilor anafilactoide la pacienţii trataţi cu inhibitori ECA în cursul hemodializei cu membrane de dializă cu flux mare sau în timpul LDL -aferezei (vezi pct. 4.4 “Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare”).

Vârstnici (cu vârsta peste 65 ani) La vârstnici cu un clearance al creatininei normal nu este necesară ajustarea dozei. La vârstnici cu un clearance al creatininei redus (sub 45 ml/min) se recomandă administrarea a jumătate din doza zilnică. Clearance-ul creatininei poate fi estimat, cunoscând valoarea creatininei serice, după următoarea formulă:

Clearance (140 – vârsta) x greutatea (kg) creatininei (ml/min) = Creatinina serică (mg/dl) x 72

Această formulă permite calcularea clearance-ului creatininei pentru persoanele de sex masculin. Pentru persoanele de sex feminin, valoarea obţinută trebuie înmulţită cu 0,85.

Insuficienţă hepatică La pacienţii hipertensivi care au insuficienţă hepatică uşoară până la moderată, doza iniţială de Zomen va fi jumătate din doza administrată la pacienţii cu funcţia hepatică normală. Zomen este contraindicat la pacienţii hipertensivi cu insuficienţă hepatică severă.

Copii şi adolescenţi Siguranţa şi eficacitatea Zomen la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani nu au fost stabilite. Din acest motiv nu se recomandă administrarea Zomen la aceştia.

Infarct acut de miocard

Adulţi Tratamentul cu Zomen trebuie început în primele 24 ore de la debutul simptomelor de infarct acut de miocard şi trebuie continuat timp de şase săptămâni.

Administrarea se face astfel: Prima şi a 2-a zi: 7,5 mg la fiecare 12 ore A 3-a şi a 4-a zi: 15 mg la fiecare 12 ore Începând din ziua a 5-a: 30 mg la fiecare 12 ore

În cazul unei tensiuni arteriale sistolice scăzute ( 120 mm Hg) la debutul tratamentului sau în timpul primelor trei zile după infarctul de miocard, nu se va creşte doza zilnică. În cazul apariţiei hipotensiunii arteriale (100 mm Hg), tratamentul se va continua cu doza iniţială tolerată. În cazul hipotensiunii arteriale severe (tensiune arterială sistolică mai mică de 90 mm Hg la două determinări consecutive la interval de cel puţin o oră), tratamentul cu Zomen trebuie întrerupt.

Pacienţii trebuie reevaluaţi după 6 săptămâni de tratament, iar tratamentul trebuie oprit la pacienţii fără semne de disfuncţie ventriculară stângă sau insuficienţă cardiacă. Dacă sunt prezente astfel de semne, tratamentul poate fi continuat timp îndelungat.

De asemenea, pacienţilor trebuie să li se administreze, dacă este cazul, tratamentul standard cum ar fi cel cu nitraţi, acid acetilsalicilic sau beta-blocante.

Vârstnici (cu vârsta peste 65 ani) Zomen trebuie administrat cu prudenţă la pacienţii cu infarct de miocard în vârstă de peste 75 ani.

Insuficienţă renală şi dializă

Eficacitatea şi siguranţa tratamentului cu Zomen la pacienţii cu infarct miocardic şi insuficienţă renală sau care efectuează dializă nu au fost stabilite. Din acest motiv, Zomen nu trebuie utilizat la aceşti pacienţi.

Insuficienţă hepatică Eficacitatea şi siguranţa Zomen în tratamentul infarctului acut de miocard la pacienţii care au insuficienţă hepatică nu au fost stabilite. De aceea, Zomen nu trebuie utilizat la aceşti pacienţi.

Mod de administrare Zomen se poate administra înainte, în timpul sau după mese. Stabilirea dozei se va face în funcţie de răspunsul terapeutic al fiecărui pacient în parte.

Hipotensiune arterială: Similar altor inhibitori ECA, Zomen poate determina o scădere bruscă a tensiunii arteriale, în special după administrarea primei doze, cu toate că hipotensiunea arterială simptomatică este rară la pacienţii cu hipertensiune arterială necomplicată. Riscul de apariţie al hipotensiunii arteriale este mai mare la pacienţii cu depleţie volemică şi electrolitică în urma unui tratament diuretic, a restricţiei alimentare de sodiu, dializei, diareei sau vărsăturilor sau la cei care au hipertensiune arterială severă dependentă de renină (vezi pct. 4.5 şi pct.4.8). La pacienţii cu insuficienţă cardiacă asociată sau nu cu insuficienţa renală a fost observată hipotensiune arterială simptomatică. Este mai probabilă apariţia ei la pacienţii cu un grad sever de insuficienţă cardiacă reflectată în tratamentul cu doze mari de diuretice de ansă, hiponatremie sau cu insuficienţă renală funcţională. Tratamentul la pacienţii cu risc crescut de hipotensiune arterială trebuie început sub o atentă supraveghere medicală, de preferat în spital, cu doze iniţiale mici şi ajustarea atentă a dozelor.

Dacă este posibil, tratamentul diuretic trebuie întrerupt temporar la începutul administrării Zomen. Aceste consideraţii sunt valabile şi pentru pacienţii cu angină pectorală sau cu boală cerebrovasculară, la care riscul de scădere bruscă a tensiunii arteriale poate duce la apariţia unui infarct de miocard sau a unui accident vascular cerebral.

În cazul apariţiei hipotensiunii arteriale, pacientul trebuie aşezat în decubit dorsal. Poate fi necesară repleţia volemică cu ser fiziologic administrat intravenos. Apariţia hipotensiunii arteriale după prima doza nu exclude ajustarea atentă a dozelor.

La unii pacienţi cu insuficienţă cardiacă care au tensiunea arterială normală sau scăzută, o scădere suplimentară a presiunii sângelui poate să apară la tratamentul cu Zomen. Acest efect este anticipat şi nu este un motiv de întrerupere a tratamentului. Dacă hipotensiunea arterială devine simptomatică, poate fi necesară o reducere a dozei sau întreruperea tratamentului.

Hipotensiunea în infarctul acut de miocard: Tratamentul cu Zomen nu trebuie iniţiat la pacienţii cu infarct acut de miocard dacă există riscul de deprimare hemodinamică severă după tratamentul vasodilatator. Aceştia sunt pacienţii cu tensiune arterială sistolică < 100 mm Hg sau cu şoc cardiogen. Tratamentul cu Zomen la pacienţii cu infarct acut de miocard poate determina hipotensiune arterială severă. În cazul hipotensiunii arteriale persistente (tensiune arterială sistolică < 90 mm Hg timp de peste 1 oră), administrarea Zomen trebuie întreruptă. La pacienţii cu insuficienţă cardiacă severă după un infarct acut de miocard, Zomen poate fi administrat numai dacă pacientul este stabil din punct de vedere hemodinamic.

Infarct de miocard şi insuficienţă hepatică: Eficacitatea şi siguranţa administrării Zomen la pacienţii cu infarct de miocard şi insuficienţă hepatică nu au fost stabilite. De aceea, Zomen nu trebuie administrat la aceşti pacienţi.

Vârstnici: Zomen trebuie utilizat cu prudenţă la pacienţii cu infarct de miocard şi vârsta 75 ani.

Pacienţi cu hipertensiune reno-vasculară: La pacienţii cu hipertensiune arterială reno-vasculară şi stenoză bilaterală preexistentă de arteră renală sau stenoză de arteră renală pe un rinichi unic care sunt trataţi cu inhibitori ECA, există un risc crescut de hipotensiune severă şi insuficienţă renală. Tratamentul cu diuretice poate fi un factor care poate precipita apariţia acestora. Deteriorarea funcţiei renale poate fi însoţită de modificări uşoare ale valorilor creatininemiei chiar la pacienţii cu stenoză unilaterală de arteră renală. Dacă este absolut necesar, tratamentul cu Zomen trebuie început în spital, sub supraveghere medicală atentă, cu doze mici şi ajustare atentă a dozelor. La iniţierea tratamentului cu Zomen, tratamentul diuretic trebuie întrerupt temporar, iar funcţia renală trebuie atent monitorizată în timpul primelor săptămâni de tratament.

Pacienţi cu insuficienţă renală: Zomen trebuie utilizat cu prudenţă la pacienţii cu insuficienţă renală, aceştia necesitând administrarea unor doze reduse. În timpul tratamentului este necesară monitorizarea atentă a funcţiei renale. Apariţia insuficienţei renale a fost raportată în asociere cu inhibitorii ECA, în principal la pacienţii cu insuficienţă cardiacă severă sau cu afectare renală subiacentă, inclusiv stenoză de arteră renală. Unii pacienţi fără afectare renală aparentă preexistentă au dezvoltat creşteri ale concentraţiilor ureei şi creatininei serice, în special în cazul tratamentului asociat cu diuretice. Poate fi necesară reducerea dozei de inhibitor ECA şi/sau întreruperea diureticului. Se recomandă monitorizarea atentă a funcţiei renale în timpul primelor săptămâni de tratament.

Nu au fost stabilite eficacitatea şi siguranţa tratamentului cu Zomen la pacienţi cu infarct miocardic şi insuficienţă renală. De aceea, Zomen nu trebuie administrat la pacienţii cu insuficienţă renală (creatinină serică  2,1 mg/dl şi proteinurie  500 mg/zi) şi infarct de miocard.

Pacienţi care efectuează dializă: Pacienţii dializaţi la care se utilizează membrane de poliacrilonitril de flux mare (de exemplu, AN 69) şi care sunt trataţi cu inhibitori ECA pot prezenta reacţii anafilactoide, cum ar fi edem facial, hiperemie facială, hipotensiune arterială şi dispnee în decurs de câteva minute de la începerea hemodializei. Se recomandă utilizarea unei alte membrane sau a unui alt medicament antihipertensiv.

Nu au fost stabilite eficacitatea şi siguranţa tratamentului cu Zomen la pacienţi cu infarct de miocard care efectuează hemodializă. Din acest motiv, nu se recomandă utilizarea Zomen la aceşti pacienţi.

Pacienţi care efectuează LDL afereză: Pacienţii trataţi cu un inhibitor ECA şi care efectuează afereză LDL cu dextran sulfat pot prezenta reacţii anafilactoide similare celor observate la pacienţii hemodializaţi utilizând membrane de flux mare (vezi mai sus). La aceşti pacienţi se recomandă utilizarea unui medicament dintr-o altă clasă de antihipertensive.

Reacţii anafilactice în timpul desensibilizării sau după înţepături de insecte: În cazuri rare, pacienţii trataţi cu inhibitori ECA în timpul tratamentului de desensibilizare (de exemplu hymenoptera venom) sau după înţepături de insecte, au prezentat reacţii anafilactoide cu potenţial letal. La aceeaşi pacienţi, aceste reacţii au fost evitate când inhibitorii ECA au fost temporar opriţi, dar au reapărut la reluarea inadecvată a administrării medicamentului. De aceea, trebuie precauţie la pacienţii trataţi cu inhibitori ECA aflaţi în aceste proceduri de desensibilizare.

Transplantul renal: Nu există experienţă privind administrarea Zomen la pacienţii cu transplant renal recent.

Aldosteronism primar: Pacienţii cu hiperaldosteronism primar nu răspund în general la medicamentele antihipertensive care acţionează prin inhibarea sistemului renină-angiotensină. Din acest motiv, nu se recomandă utilizarea Zomen la aceşti pacienţi.

Hipersensibilitate/Angioedem: La pacienţii trataţi cu inhibitori ECA poate apărea edem angioneurotic al feţei, extremităţilor, buzelor, mucoaselor, limbii, glotei şi/sau laringelui, mai frecvent în timpul primelor săptămâni de tratament. Totuşi, în cazuri rare, poate apărea angioedem sever după un tratament îndelungat cu un inhibitor ECA. Tratamentul cu inhibitori ECA trebuie întrerupt imediat şi înlocuit cu un antihipertensiv din altă clasă.

Angioedemul care implică limba, glota sau laringele poate provoca decesul. În cazul apariţiei sale, trebuie administrat imediat un tratament de urgenţă, şi acesta va include (dar nu se va limita la) administrarea subcutanată de soluţie de adrenalină 1:1000 (0,3 – 0,5 ml) sau administrare lentă, intravenoasă, de adrenalină 1 mg/ml (care va fi diluată conform instrucţiunilor), cu monitorizarea atentă a ECG şi a tensiunii arteriale. Pacientul trebuie spitalizat şi monitorizat timp de cel puţin 12-24 ore şi nu trebuie externat înainte de dispariţia completă a simptomelor. Chiar şi în aceste situaţii în care este implicată doar umflarea limbii fără detresă respiratorie pacienţii pot solicita monitorizare din moment ce tratamentul cu antihistaminice şi corticosteroizi nu ar fi suficient.

Inhibitorii enzimei de conversie ai angiotensinei determină un procent mai crescut de angioedem la pacienţii din rasa neagră decât la cei din rasa albă.

Pacienţii cu antecedente de angioedem independent de tratamentul cu inhibitori ECA pot avea un risc crescut de angioedem în timpul tratamentului cu inhibitori ECA (vezi pct 4.3 Contraindicaţii). Utilizarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu sacubitril/valsartan este contraindicată din cauza riscului crescut de angioedem. Tratamentul cu sacubitril/valsartan nu trebuie inițiat mai devreme de 36 ore după ultima doză de Zomen. Tratamentul cu Zomen nu trebuie inițiat mai devreme de 36 ore după ultima doză de sacubitril/valsartan (vezi pct. 4.3 și 4.5).

Utilizarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu racecadotril, inhibitori ai mTOR (de exemplu, sirolimus, everolimus, temsirolimus) şi vildagliptin poate determina un risc crescut de angioedem (de exemplu, umflarea căilor respiratorii sau a limbii, cu sau fără tulburări respiratorii) (vezi pct. 4.5). Se recomandă

prudență la inițierea tratamentului cu racecadotril, inhibitori mTOR (de exemplu, sirolimus, everolimus, temsirolimus) și vildagliptin la un pacient care deja ia un inhibitor al ECA.

Tusea: În cursul tratamentului cu Zomen poate apărea o tuse uscată, neproductivă, care dispare după întreruperea administrării. Inhibitorii ECA induc tusea şi trebuie considerată ca parte a diagnosticului diferenţial al tusei.

Insuficienţa hepatică: Rar, inhibitorii ECA au fost asociaţi cu un sindrom care începe cu icter colestatic şi progresează cu hepatită necrozantă fulminantă şi (uneori) deces. Mecanismul acestui sindrom nu este cunoscut. Pacienţii care primesc inhibitori ECA şi care fac icter sau au enzimele hepatice crescute trebuie să întrerupă inhibitorul ECA şi să primească asistenţă medicală adecvată.

Potasiu seric: Inhibitorii ECA pot provoca hiperpotasemie deoarece inhibă eliberarea aldosteronului. Efectul nu este de obicei semnificativ la pacienții cu funcție renală normală. Cu toate acestea, la pacienţii cu insuficienţă renală şi/sau la pacienţii trataţi cu suplimente de potasiu (inclusiv înlocuitori de sare), diuretice care economisesc potasiu, heparină, trimetoprim sau cotrimoxazol cunoscut şi sub denumirea de trimetoprim/sulfametoxazol şi, în special, antagonişti ai aldosteronului sau blocantelor receptorilor de angiotensină, poate apărea hiperpotasemie. Diureticele care economisesc potasiu şi blocantele receptorilor de angiotensină ar trebui utilizate cu prudenţă la pacienţii cărora li se administrează inhibitori ECA, iar potasiu seric şi funcţia renală ar trebui monitorizate (vezi pct. 4,5).

Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA): Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor de angiotensină II sau aliskirenului creşte riscul de apariţie a hipotensiunii arteriale, hiperpotasemiei şi de diminuare a funcţiei renale (inclusiv insuficienţa renală acută). Prin urmare, nu este recomandată blocarea dublă a SRAA prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor de angiotensină II sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 şi 5.1). Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administată numai sub supravegherea unui medic specialist şi cu monitorizarea atentă şi frecventă a funcţiei renale, valorilor electroliţilor şi tensiunii arteriale. Inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor de angiotensină II nu trebuie utilizaţi concomitant la pacienţii cu nefropatie diabetică.

Intervenţii chirurgicale / Anestezie: Inhibitorii ECA pot determina hipotensiune arterială sau chiar şoc hipotensiv la pacienţii supuşi intervenţiilor chirurgicale majore sau în timpul anesteziei din moment ce pot bloca formarea angiotensinei II secundar eliberării compensatorii de renină. Dacă nu este posibilă întreruperea tratamentului cu inhibitor ECA, este necesară monitorizarea atentă a volumului intravascular şi plasmatic.

Stenoza aortică şi de valvă mitrală / Cardiomiopatia hipertrofică: Inhibitorii ECA trebuie utilizaţi cu prudenţă la pacienţii cu stenoză de valvă mitrală şi obstrucţie la nivelul ventriculului stâng.

Neutropenie / Agranulocitoză: Neutropenia / agranulocitoza, trombocitopenia şi anemia au fost observate la pacienţii care au primit inhibitori ECA. Riscul de neutropenie pare să fie legat de doza şi tipul de inhibitor ECA şi depinde de starea clinică a pacientului. Neutropenia apare rar la pacienţii fără complicaţii dar poate apărea la pacienţii cu insuficienţă renală, în special atunci când se asociază cu o boală vasculară de colagen, de exemplu

lupus eritematos sistemic, sclerodermie sau cu tratamentul cu agenţi imunosupresori, tratamentul cu alopurinol sau procainamidă sau o combinaţie a acestor factori. Câţiva dintre aceşti pacienţi au facut infecţii grave care în câteva situaţii nu au răspuns la tratamentul intens cu antibiotic.

Dacă zofenopril este utilizat la aceşti pacienţi, se recomandă să fie făcută leucograma înainte de tratament şi la fiecare 2 săptămâni în timpul primelor 3 luni de tratament cu zofenopril şi apoi periodic. În timpul tratamentului. toţi pacienţii vor fi instruiţi să raporteze orice semn de infecţie (de exemplu, durere de gât, febră) când se face hemoleucograma. Zofenopril şi altă medicaţie concomitentă (vezi pct. 4.5) trebuie întreruptă dacă se depistează sau se suspectează neutropenie (neutrofile sub 1000/mm3).

Este reversibilă după întreruperea inhibitorului ECA.

Psoriazis: Inhibitorii ECA trebuie utilizaţi cu prudenţă la pacienţii cu psoriazis.

Proteinurie: Proteinuria poate apărea în special la pacienţii cu insuficienţă renală preexistentă sau la cei trataţi cu doze relativ mari de inhibitori ECA. Pacienţii cu afecţiuni renale cunoscute trebuie să facă o estimare a proteinuriei (din urina de dimineaţă) înainte de tratament şi periodic după aceea.

Pacienţi cu diabet zaharat: La pacienţii cu diabet zaharat trataţi în prealabil cu antidiabetice orale sau insulină trebuie atent monitorizată valoarea glicemiei în timpul primei luni de tratament cu inhibitori ECA (vezi pct. 4.5).

Litiu: Combinaţia de litiu cu Zomen nu este recomandată, în general (vezi pct. 4.5).

Diferenţe etnice: Ca şi în cazul altor inhibitori ECA, zofenopril poate fi mai puţin eficace în scăderea presiunii sangvine la persoanele din rasa neagră decât la cei albi. Inhibitorii ECA produc într-o proporţie mai mare angioedem la pacienţii din rasa neagră decât la cei din rasa albă.

Sarcina: Tratamentul cu inhibitori ECA nu trebuie iniţiat în timpul sarcinii. Exceptând situaţia în care acest tratament este esenţial, pacientele care au programat o sarcină trebuie să treacă pe o terapie alternativă cu antihipertensive care au un profil de siguranţă stabil pentru utilizarea în timpul sarcinii. Când a fost diagnosticată sarcina, tratamentul cu inhibitorii ECA trebuie întrerupt imediat şi începută o terapie alternativă (vezi pct. 4.3 şi 4.6).

Altele: Acest medicament conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Baza de date MedDRA pe aparate, Reacţii adverse Frecvenţa sisteme şi organe Tulburări ale sistemului nervos Ameţeli Frecvente Cefalee Frecvente Tulburări cardiace Palpitaţii Rare

Tulburări vasculare Hipotensiune arterială (vezi Rare pct. 4.4) Sincopă Rare Tulburări respiratorii, toracice şi Tuse Frecvente mediastinale Tulburări gastro-intestinale Greaţă Frecvente Vărsături Frecvente Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului Erupţie cutanată tranzitorie Mai puţin frecvente subcutanat Angioedem Rare Prurit Rare Urticarie Rare Tulburări musculo-scheletice şi ale Spasme musculare Mai puţin frecvente ţesutului conjunctiv Tulburări generale şi la nivelul Oboseală accentuată Frecvente locului de administrare Astenie Mai puţin frecvente

Tulburări de metabolism şi nutriţie Hiperpotasemie (vezi pct. 4.4, Rare 4.5)

Următoarele reacţii adverse au fost descrise asociat tratamentului cu inhibitori ECA:

Tulburări hematologice şi limfatice La câţiva pacienţi pot să apară agranulocitoză şi pancitopenie. La pacienţi cu deficit de glucozo 6-fosfat dehidrogenază a fost raportată anemie hemolitică.

Tulburări metabolice şi de nutriţie Foarte rare: hipoglicemie

Tulburări endocrine Cu frecvenţă necunoscută: secreţia inadecvată de hormon antidiuretic.

Tulburări psihice Rare: depresie, stare generală alterată, tulburări de somn, stare de confuzie.

Tulburări ale sistemului nervos Ocazional: parestezie, disgeuzie, tulburări de echilibru

Tulburări oculare Rare, vedere înceţoşată

Tulburări acustice şi vestibulare Rare, tinitus

Tulburări cardiace Cazuri individuale de tahicardie, aritmie, angină pectorală, infarct miocardic au fost observate în cursul tratamentului cu inhibitorii ECA în asociere cu hipotensiunea arterială.

Tulburări vasculare Hipotensiune severă a apărut după iniţierea sau în timpul tratamentului. Aceasta apare la anumite grupuri cu risc (vezi pct. 4.4) În asociere cu hipotensiunea arterială simptome ca ameţeală, stare de slăbiciune, tulburări de vedere.

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale Rar au fost raportate dispnee, sinuzită, rinită, glosită, bronşită şi bronhospasm. Inhibitorii ECA au fost asociaţi cu apariţia angioedemului la un număr mic de pacienţi, cu afectarea feţei şi a ţesuturilor orofaringiene. În cazuri izolate, angioedemul cu afectarea căilor respiratorii superioare a determinat obstrucţia letală a căilor respiratorii.

Tulburări gastro-intestinale Ocazional, pot apărea dureri abdominale, diaree, constipaţie şi xerostomie. Au fost descrise cazuri izolate de pancreatită şi ileus asociate cu inhibitori ECA. Foarte rar angioedem al intestinului subţire

Tulburări hepatobiliare Au fost descrise cazuri izolate de icter colestatic şi hepatită la asocierea cu inhibitorii ECA.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat Ocazional, pot să apară reacţii alergice, de hipersensibilitate cum ar fi eritemul multiform, sindromul Stevens-Johnson, necroliza epidermică toxică, leziuni psoriaziforme şi alopecia. Acestea pot fi însoţite de febră, mialgie, artralgie, eozinofilie şi/sau creşterea titrului ANA. Rar apare hiperhidroza.

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv Ocazional, pot să apară mialgii.

Tulburări renale şi ale căilor urinare Poate să apară insuficienţă renală sau să se intensifice. A fost raportată insuficienţă renală acută (vezi pct. 4.4 “Atenţionări şi precauţii speciale de utilizare”). Rar apar tulburări de micţiune.

Tulburări ale aparatului genital şi sânului Rar, disfuncţii erectile.

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare Foarte rar edem periferic şi durere în piept.

Investigaţii diagnostice Pot să apară creşteri ale valorilor ureei şi creatininei plasmatice, reversibile la întreruperea tratamentului, în special în caz de insuficienţă renală, insuficienţa cardiacă severă şi hipertensiune arterială reno-vasculară. La un număr mic de pacienţi au fost raportate scăderi ale hemoglobinei, hematocritului, trombocitelor şi leucocitelor. De asemenea, a fost raportată creşterea valorilor serice ale enzimelor hepatice şi bilirubinei.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 București 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro