Acasă/ Medicamente/ Vancomicina Mip
J01XA01 · Alte antibacteriene antibacteriene glicopeptidice Prescripție restrictivă

Vancomicina Mip 500 mg

Pulbere pentru soluție perfuzabilă · DCI: Vancomycinum

Vancomicină MIP este un antibiotic ce aparține unui grup de antibiotice numite „glicopeptide”.

Cum citiți informația
De unde vin aceste informații? Pacient = Prospect · Medic = RCP. Ambele aprobate de ANMDMR.

Nu reformulăm liber textul medical. „Pentru pacient” urmează Prospectul; „Pentru medic” urmează Rezumatul Caracteristicilor Produsului (RCP). Fiecare secțiune indică documentul-sursă.

Vancomicină MIP este un antibiotic ce aparține unui grup de antibiotice numite „glicopeptide”. Vancomicină MIP acționează prin eliminarea anumitor bacterii care provoacă infecții.

Vancomicină MIP pulbere este transformată într-o soluție perfuzabilă sau soluție orală.

Vancomicină MIP este utilizată în rândul tuturor grupelor de vârstă prin perfuzie pentru tratarea următoarelor infecții grave:

  • Infecții ale pielii și ale țesuturilor de sub piele.
  • Infecții osoase și articulare.
  • Infecție a plămânilor numită „pneumonie”.
  • Infecție a căptușelii interioare a inimii (endocardită) și pentru a preveni endocardita la pacienții cu risc în timpul intervențiilor chirurgicale majore
  • Infecție ale sângelui în legătură cu infecțiile prezentate mai sus.

Vancomicina poate fi administrată oral adulților și copiilor pentru tratamentul infecției mucoasei intestinelor subțire și gros care afectează mucoasele (colită pseudomembranoasă) determinată de bacteria Clostridium difficile.

Administrare intravenoasă Vancomicina este indicată tuturor grupelor de vârstă pentru tratarea următoarelor infecții (vezi pct. 4.2, 4.4 și 5.1):

  • infecții complicate ale pielii și țesuturilor moi (cSSTI)
  • infecții osoase și articulare
  • pneumonie dobândită în comunitate (CAP)
  • pneumonie dobândită în spital (HAP), inclusiv pneumonia asociată ventilației mecanice (VAP)
  • endocardită infecțioasă
  • bacteremie care apare în asociere cu, sau este suspectată a fi asociată cu, oricare dintre cele de mai sus. Vancomicina este totodată indicată tuturor grupelor de vârstă pentru profilaxia perioperatorie antibacteriană la pacienții cu risc crescut de apariție a endocarditei bacteriene atunci când urmează să fie supuși unei intervenții chirurgicale majore.

Administrare orală Vancomicina este indicată tuturor grupelor de vârstă pentru tratamentul infecției cu Clostridium difficile (ICD) (vezi pct. 4.2, 4.4 și 5.1).

Trebuie luate în considerare ghidurile oficiale cu privire la utilizarea corespunzătoare a medicamentelor antibacteriene.

Text oficial · Prospect · pct. 1RCP · pct. 4.1

Dozaj & administrare

Prospect · pct. 3 RCP · pct. 4.2

Vi se va administra Vancomicină MIP de către personalul medical în timpul internării în spital. Medicul dumneavoastră va decide ce doză de medicament veți primi în fiecare zi și cât va dura tratamentul.

Dozaj Doza care vă va fi administrată va depinde:

  • vârsta dumneavoastră,
  • greutatea dumneavoastră,
  • infecția pe care o aveți,
  • cât de bine funcționează rinichii dumneavoastră,
  • auzul dumneavoastră,
  • orice alte medicamente care vă sunt administrate.

Administrate intravenoasă

Adulți și adolescenți (cu vârsta peste 12 ani) Doza va fi calculată în funcție de greutatea dumneavoastră corporală. Doza uzuală intravenoasă este de 15 până la 20 mg pentru fiecare kg corp. In mod uzual este administrată la fiecare 8 până la 12 ore. În unele cazuri, medicul dumneavoastră poate decide să vă administreze o doză inițială de până la 30 mg pentru fiecare kg corp. Doza zilnică maximă nu trebuie să depășească 2 g.

Doza recomandată este de 125 mg la fiecare 6 ore. În unele cazuri, medicul dumneavoastră poate decide să administreze o doză mai mare de până la 500 mg la fiecare 6 ore.

Utilizare la copii Copii de la o lună până la vârsta de 12 ani Doza va fi calculată în funcție de greutatea dumneavoastră corporală. Doza uzuală de intravenoasă este de 10 până la 15 mg pentru fiecare kg corp. În mod uzual este administrată la fiecare 6 ore.

Nou-născuți la termen și înainte de termen (de la 0 la 27 de zile) Dozajul va fi calculat în funcție de vârsta postmenstruală (perioada dintre prima zi a ultimului ciclu menstrual și naștere (vârsta de gestație) plus perioada de timp scursă de la naștere (vârsta cronologică).

Persoanele în vârstă, femeile gravide și pacienții cu deficiențe renale, inclusiv cei supuși dializei, pot avea nevoie de o doză diferită.

Administrare orală Adulți și adolescenți (cu vârsta între 12 și 18 ani) Doza recomandată este de 125 mg la fiecare 6 ore. În unele cazuri, medicul dumneavoastră poate decide să administreze o doză mai mare de până la 500 mg la fiecare 6 ore. Doza zilnică maximă nu trebuie să depășească 2 g.

Dacă ați suferit alte episoade (infecție a mucoasei) în trecut este posibil să aveți nevoie de o doză diferită sau de o durată diferită a tratamentului.

Utilizare la copii Nou-născuți, sugari și copii cu vârsta sub 12 ani Doza recomandată este 10 mg pentru fiecare kg corp. În mod uzual este administrată la fiecare 6 ore. Doza maximă zilnică nu trebuie să depășească 2 g.

Mod de administrare Perfuzia intravenoasă înseamnă că medicamentul curge dintr-o recipient de sticlă sau plastic de perfuzie printr-un tub într-unul din vasele dumneavoastră sanguine și apoi în corp. Medicul, sau asistenta dumneavoastră, vă vor administra întotdeauna vancomicină în sânge și nu în mușchi. Vancomicina vă va fi administrată în venă timp de cel puțin 60 de minute.

Dacă se administrează pentru tratamentul afecțiunilor gastrice (așa numita colită pseudomembranoasă), medicamentul trebuie administrat ca soluție pentru uz oral (veți lua medicamentul pe gură).

Durata tratamentului Durata tratamentului depinde de infecția pe care o aveți și se poate întinde pe mai multe săptămâni. Durata terapiei poate fi diferită în funcție de răspunsul individual la tratament al fiecărui pacient. În timpul tratamentului este posibil să vi se facă analize de sânge, să vi se solicite probe de urină și chiar teste de auz pentru a căuta semne de posibile reacții adverse.

Dacă utilizaţi mai mult Vancomicină MIP decât trebuie Deoarece acest medicament vi se va administra în timp ce sunteţi internat, este puţin probabil să vi se administreze o doză incorectă de vancomicină. Cu toate acestea, spuneţi imediat medicului dumneavoastră sau asistentei medicale dacă va îngrijorează ceva.

Dacă administrarea Vancomicină MIP a fost omisă Nu trebuie administrată o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Doza uitată trebuie administrată înaintea următoarei doze obişnuite, numai dacă intervalul de timp dintre administrări este încă destul de mare.

Dacă tratamentul cu Vancomicină MIP este întrerupt sau oprit prea devreme Doza scăzută, administrarea neregulată sau întreruperea a tratamentului prea devreme pot compromite rezultatele terapiei sau pot duce la recăderi, al căror tratament este mai dificil. Urmaţi recomandările medicului dumneavoastră.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Doze Atunci când este necesar, vancomicina trebuie administrată concomitent cu alte medicamente antibacteriene.

Administrare intravenoasă Doza inițială se va baza pe greutatea corporală totală. Ajustările ulterioare ale dozei se vor baza pe concentrațiile serice pentru a atinge concentrațiile terapeutice vizate. Funcția renală trebuie luată în considerare pentru dozele ulterioare și intervalul de administrare.

Pacienți cu vârsta peste 12 ani: Doza recomandată este de 15 până la 20 mg/kg corp la fiecare 8 până la 12 ore (a nu se depăși 2 g / doză).

La pacienții grav bolnavi, poate fi utilizată o doză de încărcare de 25–30 mg/kg corp pentru a facilita atingerea rapidă a concentrației serice de vancomicină vizate.

Copii cu vârsta cuprinsă între o lună și 12 ani: Doza recomandată este de 10 până la 15 mg/kg corp la fiecare 6 ore (vezi pct. 4.4).

Nou-născuți la termen (de la naștere până la 27 de zile) și nou-născuți înainte de termen (de la naștere până la data estimată de naștere plus 27 de zile): Pentru stabilirea regimului de dozare pentru nou-născuți, trebuie solicitat sprijinul unui medic cu experiență în managementul nou-născuților. O variantă posibilă de dozare a vancomicinei la nou-născuți este ilustrată în tabelul următor: (vezi pct. 4.4)

VPM (săptămâni) Doză (mg/kg) Interval de administrare (ore) 35 15 8 VPM: vârsta postmenstruală [(perioada de timp scursă de la prima zi a ultimului ciclu menstrual până la naștere (vârsta de gestație) plus perioada de timp scursă de la naștere (vârsta cronologică)].

Profilaxie perioperativă a endocarditei bacteriene la toate grupele de vârstă Doza recomandată este o doză inițială de 15 mg/kg înainte de inducerea anesteziei. În funcție de durata intervenției chirurgicale, este posibil să fie necesară o a doua doză de vancomicină.

Durata tratamentului Durata tratamentului sugerată este prezentată în tabelul de mai jos. În orice caz, durata tratamentului trebuie să fie adaptată tipului și severității infecției, precum și răspunsului clinic individual.

VPM (săptămâni)Doză (mg/kg)Interval de administrare (ore)
<291524
29-351512
>35158
IndicațieDurata tratamentului
Infecții complicate ale pielii și țesuturilor moi -Non necrotizantă -Necrotizantă7 până la 14 zile 4 până la 6 săptămâni
Infecții osoase și articulare4 până la 6 săptămâni
Pneumonie dobândită în comunitate7 până la 14 zile
Pneumonie dobândită în spital, inclusiv pneumonia asociată ventilației mecanice7 până la 14 zile
Endocardită infecțioasă4 până la 6 săptămâni
GFR (ml/minut/1,73 m2)Doză IVFrecvență
50-3015 mg/kgla 12 ore
29-1015 mg/kgla 24 de ore
<1010-15 mg/kgRe-dozare bazată pe niveluri
Hemodializă intermitentă
Dializă peritoneală
Terapie continuă de înlocuire renală15 mg/kgRe-dozare bazată pe niveluri
  • A se continua până când debridarea ulterioară nu este necesară, starea clinică a pacientului s-a îmbunătățit, iar pacientul este afebril timp de 48 până la 72 de ore În cazul infecțiilor prostetice articulare trebuie luate în considerare cicluri mai lungi de tratament supresiv oral cu antibiotice adecvate. Durata și necesitatea tratamentului combinate se bazează pe tipul de valvă și organism

Grupuri speciale de pacienți

Pacienți vârstnici Reducerea dozelor de întreținere poate fi necesară ca urmare a diminuării funcției renale datorate îmbătrânirii.

Pacienți cu insuficiență renală La pacienții adulți și copii și adolescenți cu insuficiență renală, trebuie luată în considerare o doză inițială urmată de dozele minime serice de vancomicină, și nu o schemă fixă de administrare a dozei, mai ales la pacienții cu insuficiență renală severă sau la cei care sunt supuși terapiei de înlocuire renală (RRT) din cauza numeroșilor factori variabili care pot afecta nivelurile de vancomicină în rândul acestora.

La pacienții cu insuficiență renală ușoară sau moderată, doza inițială nu trebuie redusă. La pacienții cu insuficiență renală severă, este de preferat prelungirea intervalului de administrare față de administrarea zilnică a unor doze mai reduse.

Trebuie acordată o atenție corespunzătoare administrării concomitente de medicamente care pot reduce clearance-ul vancomicinei și/sau potența reacțiile sale adverse (vezi pct. 4.4).

Vancomicina este slab dializabilă prin hemodializă intermitentă. Cu toate acestea, utilizarea membranelor cu flux înalt și terapia continuă de înlocuire renală (CRRT) crește clearance-ul vancomicinei și, în general, necesită doze de înlocuire (de obicei după sesiunea de hemodializă în cazul hemodializei intermitente).

Adulți Ajustările dozei la pacienții adulți ar putea fi bazate pe rata de filtrare glomerulară estimată (eGFR) prin formula următoare:

Bărbați: [Greutate (kg) x 140 – vârsta (ani)] / 72 x creatinina serică (mg/dl) Femei: 0,85 x valoarea calculată prin formula de mai sus.

Doza inițială obișnuită pentru pacienții adulți este 15 până la 20 mg/kg care poate fi administrată la fiecare 24 de ore la pacienții cu clearance al creatininei între 20 și 49 ml/minut. La pacienții cu insuficiență renală severă (clearance al creatininei sub 20 ml/minut) sau la cei cu terapie de înlocuire renală, orarul de administrare și cantitatea dozelor ulterioare adecvate depind în mare măsură de modalitatea RRT și trebuie să se bazeze pe nivelurile minime de vancomicină serică și pe funcția renală reziduală (vezi pct. 4.4). În funcție de situația clinică, ar putea fi luată în considerare reținerea următoarei doze în așteptarea rezultatelor nivelurilor de vancomicină.

La pacienții cu insuficiență renală în stare critică, doza inițială de încărcare (25 până la 30 mg/kg) nu trebuie redusă.

Copii și adolescenți Ajustările dozei la copii și adolescenți cu vârsta de cel puțin 1 an pot fi bazate pe rata de filtrare glomerulară estimată (eGFR) prin formula Schwartz revizuită:

eGFR (ml/minut/1,73m2) = (înălțime cm x 0,413)/ creatinină serică (mg/dl) eGFR (ml/minut/1,73m2) = (înălțime cm x 36,2/creatinină serică (μmol/L)

Pentru nou-născuții și sugarii cu vârsta mai mică de 1 an, trebuie solicitată expertiză de specialitate având în vedere că formula Schwartz revizuită nu se aplică în cazul lor.

Recomandări orientative referitoare la doze pentru copii și adolescenți sunt prezentate în tabelul de mai jos care urmează aceleași principii ca în cazul pacienților adulți.

  • Orarul de administrare și cantitatea dozelor ulterioare adecvate depind în mare măsură de modalitatea RRT și trebuie să se bazeze pe nivelurile minim de vancomicină serică și pe funcția renală reziduală. În funcție de situația clinică, ar putea fi luată în considerare reținerea următoarei doze în așteptarea rezultatelor nivelurilor de vancomicină.

Pacienți cu insuficiență hepatică Nu este nevoie de o ajustare a dozei la pacienții cu insuficiență hepatică.

Sarcină Pot fi necesare doze semnificativ mărite pentru a atinge concentrații serice terapeutice la pacientele gravide (vezi pct. 4.6).

Pacienți obezi La pacienții obezi, doza inițială ar trebui adaptată individual în funcție de masa corporală totală la fel ca în cazul pacienților non-obezi.

Administrare orală Pacienți cu vârsta de 12 ani sau mai în vârstă Tratamentul infecției cu Clostridium difficile (ICD): Doza recomandată de vancomicină este de 125 mg la fiecare 6 ore timp de 10 zile pentru primul episod de ICD neseveră. Această doză poate fi crescută la 500 mg la fiecare 6 ore timp de 10 zile în caz de boală severă sau complicații. Doza zilnică maximă nu trebuie să depășească 2 g.

În cazul pacienților cu recidive multiple, se poate avea în vedere tratarea episodului curent de ICD cu vancomicină, 125 mg de patru ori pe zi timp de 10 zile, urmată fie de descreșterea dozei, adică reducerea treptată a acesteia până la 125 mg pe zi, fie de un regim tip puls, adică 125–500 mg/zi la fiecare 2–3 zile timp de cel puțin 3 săptămâni.

Nou-născuți, sugari și copii cu vârsta sub 12 ani Doza recomandată de vancomicină este de 10 mg/kg pe cale orală la fiecare 6 ore timp de 10 zile. Doza zilnică maximă nu trebuie să depășească 2 g.

Este nevoie ca durata tratamentului cu vancomicină să fie adaptată cursului clinic al pacienților individuali. Ori de câte ori este posibil, administrarea medicamentului antibacterian suspectat că a provocat ICD trebuie întreruptă. Trebuie instituită o înlocuire adecvată a lichidelor și electroliților.

Monitorizarea concentrațiilor serice de vancomicină Frecvența monitorizării terapeutice a medicamentului (TDM) trebuie individualizată în funcție de situația clinică și răspunsul la tratament, pornind de la prelevare zilnică de probe care poate fi necesară în cazul unor pacienți instabili hemodinamic până la cel puțin o dată pe săptămână la pacienții stabili care răspund la tratament. La pacienții cu funcție renală normală, concentrația serică de vancomicină trebuie monitorizată în a doua zi de tratament imediat înainte de administrarea următoarei doze.

La pacienții tratați cu hemodializă intermitentă, concentrațiile de vancomicină trebuie obținute de regulă înainte de începerea sesiunii de hemodializă.

După administrarea orală, trebuie efectuată monitorizarea concentrațiilor serice de vancomicină în rândul pacienților cu tulburări inflamatorii intestinale (vezi pct. 4.4).

Nivelul terapeutic minim de vancomicină în sânge trebuie să fie în mod obișnuit 10-20 mg/l, în funcție de locul infecției și sensibilitatea agentului patogen. Valori minime de 15-20 mg/l sunt de obicei recomandate de laboratoarele clinice pentru a acoperi mai bine patogenii clasificați ca sensibili cu CMI ≥1 mg/L (vezi pct. 4.4 și 5.1).

Metodele bazate pe modele pot fi utile în predicția nevoilor individuale legate de doză pentru a atinge o ASC adecvată. Abordarea bazată pe model poate fi utilizată atât pentru calcularea dozei inițiale personalizate, cât și pentru ajustarea dozei pe baza rezultatelor TDM (vezi pct. 5.1).

Mod de administrare

Administrare intravenoasă Vancomicina intravenoasă este administrată de obicei sub formă de perfuzie intermitentă, iar recomandările de dozare prezentate în această secțiune pentru calea intravenoasă corespund acestui tip de administrare.

Vancomicina se va administra doar ca perfuzie intravenoasă lentă cu durata de cel puțin o oră sau cu o rată maximă de 10 mg/minut (ce durează mai mult) care este diluată suficient (cel puțin 100 ml pentru 500 mg sau cel puțin 200 ml pentru 1000 mg) (vezi pct. 4.4).

Și pacienților care necesită o restricție a aportului de lichide li se poate administra o soluție de 500 mg/50 ml sau 1000 mg/100 ml, deși, în cazul acestor concentrații mărite, poate crește riscul de apariție a reacțiilor adverse legate de administrarea în perfuzie.

Pentru informații privind reconstituirea medicamentului înainte de administrare, vezi pct. 6.6.

Perfuzia continuă cu vancomicină poate fi luată în considerare, de exemplu, în cazul pacienților cu clearance instabil al vancomicinei.

Administrare orală Doza de vancomicină destinată administrării pe cale orală poate fi diluată în 10 ml de apă (flaconul de 500 mg) respectiv 20 ml apă (flaconul de 1000 mg) şi fie dată pacientului pentru a fi băută, fie administrată prin sonda nazogastrică.

Pentru informaţii privind prepararea soluţiei, vezi pct. 6.6.

Text oficial · Prospect · pct. 3RCP · pct. 4.2
  • dacă sunteţi alergic la vancomicină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6).

Hipersensibilitate la vancomicină sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

Vancomicina nu va fi administrată intramuscular din cauza riscului de necroză la locul de administrare.

Text oficial · Prospect · pct. 2RCP · pct. 4.3

Atenționări & precauții

Prospect · pct. 2 RCP · pct. 4.4

Adresați-vă medicului sau farmacistului spitalului sau asistentei înainte de a lua Vancomicină MIP dacă:

  • Ați suferit în trecut o reacție alergică la teicoplanină deoarece acest lucru poate însemna că sunteți alergic și la vancomicină.
  • Aveți o deficiență de auz, mai ales dacă sunteți o persoană în vârstă (este posibil să aveți nevoie de teste de auz în timpul tratamentului).
  • Aveți o afecțiune a rinichilor (va fi nevoie să faceți analize de sânge și renale în timpul tratamentului).
  • Vă este administrată Vancomicină MIP prin perfuzie pentru tratarea diareii asociate cu infecția cu Clostridium difficile în loc de administrare orală.

Adresați-vă medicului sau farmacistului spitalului sau asistentei în timpul tratamentului cu Vancomicină -MIP dacă:

  • Vă este administrată vancomicină pe o perioadă îndelungată (este posibil să fie nevoie de analize de sânge, ale funcției rinichilor și ficatului în timpul tratamentului).
  • Dezvoltați o reacție pe piele în timpul tratamentului.
  • Dezvoltați diaree severă sau prelungită în timpul sau după administrarea vancomicinei, adresați-vă medicului imediat. Acesta poate fi un semn de inflamație a intestinului (colită pseudomembranoasă) care poate apărea în urma tratamentului cu antibiotice.

Reacții de hipersensibilitate Sunt posibile reacții de hipersensibilitate grave și uneori letale (vezi pct. 4.3 și 4.8). În cazul reacțiilor de hipersensibilitate tratamentul cu vancomicină trebuie întrerupt imediat și trebuie luate măsuri de urgență adecvate.

La pacienții tratați cu vancomicină pe o perioadă mai lungă de timp sau simultan cu alte medicamente care pot provoca neutropenie sau agranulocitoză, numărul leucocitelor trebuie monitorizat la intervale regulate. Tuturor pacienților cărora li se administrează vancomicină trebuie să li se facă periodic teste de sânge, urină, ale funcției hepatice și renale.

Vancomicina trebuie utilizată cu prudență la pacienții cu reacții alergice la teicoplanină deoarece poate apărea o hipersensibilitate încrucișată, inclusiv șoc anafilactic.

Spectrul de activitate antibacteriană Vancomicina are un spectru de activitate antibacteriană limitată la organismele gram-pozitive. Nu este adecvată pentru utilizare ca agent unic pentru tratamentul anumitor tipuri de infecții, cu excepția cazului în care agentul patogen este deja documentat și cunoscut a fi sensibil sau există indicații clare că este potrivit tratamentul cu vancomicină pentru cel mai probabil agentul patogen / cei mai probabili agenți patogeni.

Utilizarea rațională a vancomicinei trebuie să aibă în vedere spectrul de activitate bacterian, profilul de siguranță și adecvarea/potrivirea tratamentului antibacteriene standard în tratarea pacientului individual.

Ototoxicitate Ototoxicitatea, care poate fi tranzitorie sau permanentă (vezi pct. 4.8) a fost raportată la pacienți care au suferit anterior de surditate, care au primit doze intravenoase prea mari sau cărora le este administrată concomitent o altă substanță activă ototoxică cum ar fi o aminoglicozidă. Vancomicina trebuie evitată, de asemenea, la pacienții care au suferit anterior de pierderea auzului. Surditatea poate fi precedată de tinitus. Experiența cu alte antibiotice sugerează că surditatea poate evolua în ciuda întreruperii tratamentului. Pentru a reduce riscul de ototoxicitate, concentrațiile plasmatice trebuie măsurate periodic și se recomandă testarea periodică a funcției auditive.

Mai ales persoanele în vârstă sunt sensibile la deficiențe de auz. Monitorizarea funcției vestibulare și auditive la persoanele în vârstă trebuie efectuată în timpul și după încheierea tratamentului. Utilizarea concomitentă sau secvențială a altor substanțe ototoxice trebuie evitată.

Reacții legate de administrarea perfuziei Administrarea rapidă în bolus (și anume timp de câteva minute) poate fi asociată cu hipotensiune arterială severă (inclusiv șoc și, rareori, stop cardiac), reacții asemănătoare celor determinate de histamine și erupții cutanate tranzitorii maculopapulare sau eritematoase („sindromul omului roșu” sau „sindromul gâtului roșu”). Vancomicina trebuie perfuzată lent într-o soluție diluată (2,5 până la 5,0 mg/ml) cu o viteză de cel mult 10 mg/minut și timp de nu mai puțin de 60 de minute pentru a evita reacțiile legate de perfuzarea rapidă. Întreruperea perfuzării de obicei are ca rezultat dispariția rapidă a acestor reacții.

Frecvența de apariție a reacțiilor adverse legate de perfuzare (hipotensiune arterială, înroșire, eritem, urticarie și prurit) crește în cazul administrării concomitente cu substanțe anestezice (vezi pct. 4.5). Acest efect poate fi redus prin perfuzarea vancomicinei pe o perioadă de cel puțin 60 de minute înaintea anesteziei.

Reacții buloase severe Sindromul Stevens-Johnson (SSJ) a fost raportat în legătură cu utilizarea vancomicinei (vezi pct. 4.8). Dacă sunt prezente simptome sau semne de SSJ (de exemplu, erupții cutanate progresive, adesea însoțite de vezicule sau leziuni la nivelul mucoaselor), tratamentul cu vancomicină trebuie întrerupt imediat și solicitat consult dermatologic de specialitate.

Reacții legate de locul de administrare În cazul multor pacienții cărora li se administrează vancomicină intravenos pot apărea dureri și tromboflebite care uneori sunt severe. Frecvența și severitatea tromboflebitelor pot fi minimizate prin administrarea medicamentului sub formă de soluție diluată (vezi pct. 4.2) și prin modificarea periodică a locului de perfuzare.

Eficiența și siguranța vancomicinei nu au fost stabilite pentru căile de administrare intratecă, intralombară și intraventriculară.

Nefrotoxicitate Vancomicina trebuie utilizată cu precauție la pacienții cu insuficiență renală, inclusiv anurie, deoarece posibilitatea de apariție a reacțiilor toxice este mult mai mare în prezența concentrațiilor mari pe o perioadă îndelungată în sânge. Riscul de toxicitate este crescut de concentrații mari în sânge sau de terapia prelungită.

Monitorizarea periodică a concentrațiilor plasmatice de vancomicină este indicată în cazul tratamentului cu doze mari și utilizării de lungă durată, mai ales la pacienții cu insuficiență renală sau deficiențe de auz

ca și în cazul administrării concomitente a unor medicamente nefrotoxice sau, respectiv, ototoxice (vezi pct. 4.2).

Copii și adolescenți Recomandările curente de dozare intravenoasă pentru copii și adolescenți, mai ales pentru copii cu vârsta sub 12 ani, pot duce la niveluri sub-terapeutice de vancomicină la un număr semnificativ de copii. Cu toate acestea, siguranța unor doze crescute de vancomicină nu a fost evaluată în mod corespunzător și doze mai mari de 60 mg/kg/zi nu pot fi recomandate în general.

Vancomicina trebuie utilizată cu deosebită precauție la nou-născuții înainte de termen și sugarii mici, din cauza imaturității lor renale și a posibilei creșteri a concentrației serice de vancomicină. Astfel concentrațiile de vancomicină în sânge trebuie monitorizate cu atenție la acești copii. Administrarea concomitentă de vancomicină și substanțe anestezice a fost asociată cu eritem și înroșirea similară celei produse de histamine. În mod similar, utilizarea concomitentă cu substanțe nefrotoxice cum ar fi antibioticele aminogligozidice, AINS (de exemplu ibuprofen pentru închiderea canalului arterial/patent ductus arteriosus) sau amfotericină B este asociată cu un risc crescut de nefrotoxicitate (vezi pct. 4.5) și, în consecință, o monitorizare mai frecventă a concentrațiilor serice de vancomicină și a funcției renale este indicată.

Utilizare la persoanele în vârstă Scăderea naturală a filtrării glomerulare odată cu înaintarea în vârstă poate duce la concentrații serice ridicate de vancomicină dacă dozajul nu este ajustat (vezi pct. 4.2).

Interacțiuni ale medicamentului cu anestezice Deprimarea miocardică indusă de anestezice poate fi accentuată de vancomicină. În timpul anesteziei, dozele trebuie diluate corespunzător și administrate lent în asociere cu monitorizare cardiacă atentă. Modificările de poziție trebuie amânate până la terminarea perfuzării pentru a permite ajustarea posturală (vezi pct. 4.5).

Enterocolita pseudomembranoasă În caz de diaree persistentă severă trebuie luată în considerare posibilitatea unui caz de enterocolită pseudomembranoasă care poate pune viața în pericol (vezi pct. 4.8). Nu trebuie administrate medicamente antidiareice.

Superinfecție Utilizarea pe termen lung a vancomicinei poate duce la dezvoltarea unor organisme rezistente. Este esențială observarea cu atenție a pacientului. In cazul apariției unei superinfecții în cursul tratamentului, trebuie luate măsuri adecvate.

Administrare orală Administrarea intravenoasă a vancomicinei nu este efectivă în tratamentul infecției cu Clostridium difficile. Vancomicina trebuie administrată oral pentru această indicație.

Testele pentru depistarea colonizării sau a toxinei Clostridium difficile nu sunt recomandate la copii cu vârsta sub 1 ani din cauza ratei crescute de colonizare asimptomatică cu excepția cazului în care este prezentă diaree severă la sugari cu factori de risc în apariția stazei cum ar fi boala Hirschsprung, atrezia anală operată sau alte tulburări de motilitate severe. Trebuie căutate etiologii alternative și dovedită enterocolita cu Clostridium difficile.

Potențial de absorbție sistemică Absorbția poate fi crescută la pacienții cu boli inflamatorii ale mucoasei intestinale sau cu colită pseudomembranoasă provocată de Clostridium difficile. Acești pacienți pot fi expuși riscului de apariție a reacțiilor adverse, mai ales dacă în același timp există deficiențe renale. Cu cât tulburările renale sunt mai pronunțate, cu atât este mai mare riscul de apariție a reacțiilor adverse asociate cu administrarea parenterală a vancomicinei. Monitorizarea concentrațiilor serice de vancomicină după administrarea orală la pacienții cu boli inflamatorii ale mucoasei intestinale trebuie efectuată.

Nefrotoxicitate Monitorizarea periodică a funcției renale este necesară în cazul tratamentului pacienților cu insuficiență renală existentă sau al pacienților cărora li se administrează concomitent o terapie cu aminoglicozide sau alte substanțe active nefrotoxice.

Ototoxicitate Testarea periodică a funcției auditive poate fi utilă pentru reducerea riscului de ototoxicitate la pacienții care au suferit anterior de surditate sau cărora li se administrează concomitent alte substanțe active ototoxice cum ar fi o aminoglicozidă.

Interacțiunile medicamentului cu agenții antimotilitate și inhibitorii pompei protonice Este necesară evitarea agenților antimotilitate, iar utilizarea unui inhibitor al pompei protonice trebuie reevaluată.

Dezvoltarea de bacterii rezistente la tratament Administrarea orală a vancomicinei crește șansele populațiilor de Enterococci rezistente la vancomicină în tractul gastrointestinal. Drept consecință se recomandă utilizarea cu prudență a vancomicinei orale.

Text oficial · Prospect · pct. 2RCP · pct. 4.4

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală, preparate be bază de plante medicinale sau vitamine şi minerale, deoarece unele dintre acestea pot interacţiona cu vancomicina. Mai mult, nu luaţi nici un medicament nou fără a discuta cu medical dumneavoastră.

Următoarele medicamente pot interacţiona cu vancomicina dacă le luaţi în acelaşi timp:  medicamente care pot avea efecte dăunătoare asupra rinichilor şi auzului: dacă vi se administrează concomitent vancomicină şi alte medicamente care pot avea efecte dăunătoare asupra rinichilor şi auzului (de exemplu antibiotice aminoglicozidice), aceste efecte dăunătoare pot fi crescute. În acest caz este necesar controlul periodic al rinichilor şi auzului.  medicamente pentru relaxara musculară (de exemplu succinilcolină): efectul acestora poatre fi intensificat sau prelungit.  agenţi anestezici (dacă vi se va face anestezie generală): administrarea concomitentă cu vancomicina poate creşte riscul apariţiei unor reacţii adverse la vancomicină, cum sunt scăderea tensiunii arteriale, înroşirea pielii, erupţie urticariană şi mâncărime

Este posibil ca medicul dumneavoastră să vă recomande analize ale sângelui şi să modifice doza de vancomicină dacă aceasta este asociată cu alte medicamente.

Alte medicamente cu potenţial nefrotoxic sau ototoxic Administrarea concomitentă sau secvenţială a vancomicinei în asociere cu alte medicamente potenţial neurotoxice şi/sau nefrotoxice poate creşte ototoxicitatea sau nefrotoxicitatea. În special în cazul administrării concomitente a aminoglicozidelor, este necesară monitorizarea atentă. În aceste cazuri, doza maximă de vancomicină trebuie limitată la 500 mg la interval de 8 ore.

Anestezice Administrarea concomitentă de vancomicină şi substanţe anestezice a fost asociată cu posibile reacţii adverse (cum sunt hipotensiune arterială, înroşire a pielii, eritem, urticarie şi prurit). Acest efect poate fi redus dacă vancomicina este administrată cu cel puţin 60 de minute înainte de inducerea anesteziei.

Relaxante musculare Dacă vancomicina este administrată în timpul sau imediat după o intervenţie chirurgicală, efectul relaxantelor musculare (blocada neuromusculară) administrate concomitent (de exemplu succinilcolina) poate fi crescut sau prelungit.

Text oficial · Prospect · pct. 2RCP · pct. 4.5

Sarcină, alăptare & fertilitate

Prospect · pct. 2 RCP · pct. 4.6

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

Vancomicina traversează placenta şi există risc de toxicitate la nivelul urechilor şi rinichilor fătului. Prin urmare, dacă sunteţi gravidă, medicul trebuie să vă administreze vancomicină numai dacă acest lucru este absolut necesar şi după evaluarea atentă a beneficiilor şi riscurilor.

Vancomicina se excretă în laptele uman. Deoarece copilul poate fi afectat de acest medicament, acesta trebuie utilizat în timpul alăptării numai în cazul în care alte medicamente nu au avut succes. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră despre posibilitatea de a opri alăptarea.

Sarcina:

Nu sunt disponibile date adecvate privind utilizarea vancomicinei în timpul sarcinii. Studiile de toxicitate asupra funcţiei de reproducere efectuate la animale nu sugerează nici un efect asupra perioadei de gestaţie sau asupra dezvoltării embrionului şi fetusului (vezi pct. 5.3).

Cu toate acestea, vancomicina traversează placenta şi nu poate fi exclus un risc potenţial de ototoxicitate şi nefrotoxicitate la embrion şi nou-născut. Prin urmare, vancomicina trebuie administrată în timpul sarcinii numai dacă este absolut necesar şi după o evaluare atentă a raportului risc/beneficiu.

Alăptarea: Vancomicina se excretă în laptele uman şi, din această cauză, trebuie utilizată în perioada de alăptare numai dacă tratamentul cu alte antibiotice a eşuat. Se impun precauţii când se administrează vancomicina la femeile care alăptează, din cauza riscului posibil de reacţii adverse la sugari (modificări ale florei intestinale care determină diaree, colonizare cu fungi de tipul levurilor şi posibilă sensibilizare).

Luând în considerare importanţa acestui medicament pentru femeia care alăptează, trebuie avută în vedere decizia întreruperii alăptării.

Text oficial · Prospect · pct. 2RCP · pct. 4.6

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Vancomicina poate provoca reacții alergice, deși reacțiile alergice grave (șoc anafilactic) sunt rare. Adresați-vă imediat medicului dumneavoastră dacă observați brusc respirație șuierătoare, dificultăți la respirație, înroșire în partea superioară a corpului, erupție pe piele sau mâncărime.

Absorbția vancomicinei din tractul gastrointestinal este neglijabilă.

Cu toate acestea, dacă aveți o tulburare inflamatorie a tractului digestiv, mai ales dacă suferiți și de o afecțiune renală, pot apărea reacții adverse similare cu acelea care apar când vancomicina este administrată prin perfuzie.

Reacţii adverse frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane):  Scăderea tensiunii arteriale  Scurtarea respirației, respirație zgomotoasă (un sunet ascuțit care rezultă în urma obstrucționării căilor respiratorii superioare)  Erupții și inflamație a mucoasei bucale, mâncărime, blânde  Probleme cu rinichii care pot fi detectate în mod primar prin analize de sânge  Înroșirea părții superioare a corpului și feței, inflamarea unei vene

Reacţii adverse mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 de persoane):  Surditate temporară sau permanentă

Reacţii adverse rare (pot afecta până la 1 din 1000 de persoane):  Scăderea numărului de globule albe, de globule roșii ale sângelui și de plachete sanguine (celule ale sângelui cu importanță pentru coagularea sângelui)  Creșterea anumitor globule albe ale sângelui.  Pierderea echilibrului, țiuit în urechi, amețeli  Inflamație a vaselor de sânge  Greață (senzație de vomă)  Inflamație a rinichilor și insuficiență renală  Durere în mușchii pieptului și ai spatelui  Febră, frisoane

Reacţii adverse foarte rare (pot afecta până la 1 din 10000 de persoane):  Declanșarea rapidă a unei reacții severe pe piele cum sunt apariția de vezicule sau descuamarea. Aceasta poate fi asociată cu febră mare și dureri articulare.  Stop cardiac  Inflamația intestinului care determină dureri abdominale și diaree care poate conține sânge

Reacţii adverse cu frecventă necunoscută (frecvența nu poate fi estimată din datele disponible):  Greață (vomă), diaree  Confuzie, somnolență, lipsă de energie, umflare, retenție de lichide, scăderea cantității de urină  Erupții cu umflături sau dureri în spatele urechilor, la nivelul gâtului, inghinale, sub bărbie și axilare (ganglioni limfatici umflați), rezultate anormale ale analizelor de sânge și ale testelor funcţiei ficatului  Erupții cu bășici pe piele și febră.

Raportarea reacţiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct către Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România, str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1, Bucuresti 011478- RO, tel: + 4 0757 117 259, fax: +4 0213 163 497, e-mail: adr@anm.ro. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

Rezumatul profilului de siguranță Cele mai frecvente reacții adverse sunt flebita, reacții pseudo-alergice și înroșirea părții superioare a corpului („sindromul gâtului roșu”) legate de administrarea intravenoasă prea rapidă a vancomicinei.

Absorbția vancomicinei din tractul gastrointestinal este neglijabilă. Însă, în cazul inflamației severe a mucoasei intestinale, mai ales în combinație cu insuficiență renală, pot apărea reacții adverse care sunt înregistrate când vancomicina este administrată parenteral.

Descrierea reacțiilor adverse selectate Neutropenia reversibilă apare de obicei la o săptămână de la începerea administrării intravenoase a tratamentului sau după o doză totală mai mare de 25 mg.

În timpul sau la scurt timp după perfuzarea rapidă pot apărea reacții anafilactice/anafilactoide, inclusiv respirație șuierătoare. Reacțiile se estompează atunci când se întrerupe administrarea, în general după 20 de minute până la 2 ore. Necroza poate apărea după injectarea intramusculară.

Tinitusul, care e posibil să preceadă pierderea auzului, trebuie privit ca o indicație de a se întrerupe tratamentul.

Ototoxicitatea a fost în principal raportată la pacienții cărora le-au fost administrate doze mari sau la cei cărora li s-a administrat tratament concomitent cu alte medicamente ototoxice, de exemplu aminoglicozide, sau la cei cu funcție renală sau auditivă redusă preexistentă.

Dacă se suspectează o tulburare buloasă, administrarea medicamentului trebuie sistată, fiind necesară efectuarea unei consultații dermatologice de specialitate. Copii și adolescenți Profilul de siguranță este în general consistent în rândul pacienților copii și adulți. Nefrotoxicitate a fost descrisă la copii, de obicei în asociere cu alte substanțe nefrotoxice cum ar fi aminoglicozidele.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România: Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucureşti 011478- RO Tel: + 4 0757 117 259 Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro

Text oficial · Prospect · pct. 4RCP · pct. 4.8

Compoziție & excipienți

Prospect · pct. 6 RCP · pct. 2 + 6.1

Ce conţine Vancomicină MIP Vancomicină MIP 500 mg pulbere pentru soluție perfuzabilă

  • Substanţa activă este vancomicină. Un flacon cu pulbere conţine 500 mg vancomicină sub formă de clorhidrat de vancomicină echivalent la 500000 UI de vancomicină. Vancomicină MIP 1000 mg pulbere pentru soluție perfuzabilă
  • Substanţa activă este vancomicină. Un flacon cu pulbere conţine 1000 mg vancomicină sub formă de clorhidrat de vancomicină echivalent la 1000000 UI de vancomicină. Cum arată Vancomicină MIP şi conţinutul ambalajului Se prezintă sub formă de pulbere fină, de culoare albă, cu nuanţe roz până la maro.

Vancomicină MIP 500 mg pulbere pentru soluție perfuzabilă Cutie cu un flacon din sticlă incoloră, de tip I, cu capacitatea de 10 ml, închis cu dop gri din cauciuc bromobutilic, sigilat cu capsă metalică prevăzută cu disc din plastic, tip,,flip-off ”. Cutie cu un flacon din sticlă incoloră, de tip I, cu capacitatea de 15 ml, închis cu dop gri din cauciuc bromobutilic, sigilat cu capsă metalică prevăzută cu disc din plastic, tip,,flip-off ”. Cutie 5 flacoane din sticlă incoloră, de tip I, cu capacitatea de 10 ml, închise cu dop gri din cauciuc bromobutilic, sigilat cu capsă metalică prevăzută cu disc din plastic, tip,,flip-off ”. Cutie 5 flacoane din sticlă incoloră, de tip I, cu capacitatea de 15 ml, închise cu dop gri din cauciuc bromobutilic, sigilat cu capsă metalică prevăzută cu disc din plastic, tip,,flip-off ”.

Vancomicină MIP 1000 mg pulbere pentru soluție perfuzabilă Cutie cu un flacon din sticlă incoloră, de tip I, cu capacitatea de 20 ml, închis cu dop din cauciuc bromobutilic, sigilat cu capsă metalică prevăzută cu disc din plastic, tip,,flip-off ” cu pulbere pentru soluţie perfuzabilă. Cutie cu un flacon din sticlă incoloră, de tip I, cu capacitatea de 25 ml, închis cu dop din cauciuc bromobutilic, sigilat cu capsă metalică prevăzută cu disc din plastic, tip,,flip-off ” cu pulbere pentru soluţie perfuzabilă. Cutie 5 flacoane din sticlă incoloră, de tip I, cu capacitatea de 20 ml, închise cu dop din cauciuc bromobutilic, sigilat cu capsă metalică prevăzută cu disc din plastic, tip,,flip-off ” cu pulbere pentru soluţie perfuzabilă. Cutie 5 flacoane din sticlă incoloră, de tip I, cu capacitatea de 25 ml, închise cu dop din cauciuc bromobutilic, sigilat cu capsă metalică prevăzută cu disc din plastic, tip,,flip-off ” cu pulbere pentru soluţie perfuzabilă.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul

MIP PHARMA GmbH Kirkeler Str. 41, 66440 Blieskastel Germania

Fabricantul MIP Pharma GmbH Mühlstraβe 50 66386 St. Ingbert Germania

Pentru orice informaţii referitoare la acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţa locală a deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă:

Acest prospect a fost revizuit în iunie 2020.

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/

Alte surse de informații Recomandări/educație sanitară Antibioticele sunt utilizate pentru tratamentul infecțiilor bacteriene. Ele nu sunt eficace împotriva infecțiilor virale.

Dacă medicul dumneavoastră v-a prescris antibiotice, aveți nevoie de acestea exclusiv pentru boala dumneavoastră curentă.

În pofida tratamentului cu antibiotice, unele bacterii pot supraviețui sau pot crește. Acest fenomen este numit rezistență: unele tratamente antibiotice devin ineficace.

Utilizarea inadecvată a antibioticelor crește rezistența. Dumneavoastră puteți chiar să ajutați bacteriile să devină rezistente și, prin urmare, să vă întârziați vindecarea sau scădeți eficacitatea antibioticului, dacă nu urmați instrucțiunile cu privire la:

  • doza care trebuie luată
  • orarul administrării
  • durata tratamentului.

În consecință, pentru a menține eficacitatea acestui medicament: 1 – Utilizați antibiotice numai când vă sunt prescrise. 2 – Urmați cu strictețe rețeta. 3 – Nu utilizați din nou un antibiotic fără o prescripție medicală, chiar dacă doriți să tratați o boală similară. Vancomicină MIP se dizolvă în apă pentru preparate injectabile și se diluează ulterior cu apă pentru preparate injectabile, soluţie de clorură de sodiu 9 mg/ml sau soluţie de glucoză 50 mg/ml. Soluţiile Vancomicină MIP nu sunt compatibile cu soluţiile care conţin antibiotice beta-lactamice.

Vancomicină MIP nu este autorizat pentru administrare sub formă de injecţie intravitroasă. S-a observat formarea de precipitate ca urmare a administrării intravitroase de vancomicină şi ceftazidim, utilizând seringi şi ace separate, pentru tratamentul endoftalmitei. Precipitatele formate în corpul vitros s-au dizolvat complet, dar lent, în decurs de 2 luni, pe parcursul cărora s-a ameliorat şi acuitatea vizuală. Prepararea concentratului pentru soluţie perfuzabilă Se dizolvă conţinutul flaconului care conţine vancomicină 500 mg în 10 ml apă pentru preparate injectabile. Se dizolvă conţinutul flaconului care conţine vancomicină 1000 mg în 20 ml apă pentru preparate injectabile.

Un ml soluţie reconstituită conţine vancomicină 50 mg. pH=2,5 – 4,5.

Aspectul concentratului pentru soluţie perfuzabilă Soluţie limpede, incoloră, fără particule. Pentru condiţiile de păstrare ale medicamentului reconstituit, vezi punctul 5.

Prepararea soluţiei perfuzabile Concentratul pentru soluție perfuzabilă obținut după dizolvarea pulberii în apă pentru preparate injectabile se diluează cu apă pentru preparate injectabile, sau cu soluţie de clorură de sodiu 9 mg/ml sau cu soluţie de glucoză 50 mg/ml.

Flacon conţinând vancomicină 500 mg Se diluează 10 ml concentrat pentru soluţie perfuzabilă cu 90 ml soluţie de clorură de sodiu 9 mg/ml sau cu 90 ml soluţie de glucoză 50 mg/ml şi se administrează sub formă de perfuzie intravenoasă. Soluţia perfuzabilă conţine vancomicină 5 mg/ml.

Flacon conţinând vancomicină 1000 mg Se diluează 20 ml concentrat pentru soluţie perfuzabilă cu 180 ml soluţie de clorură de sodiu 9 mg/ml sau cu 180 ml soluţie de glucoză 50 mg/ml şi se administrează sub formă de perfuzie intravenoasă. Soluţia perfuzabilă conţine vancomicină 5 mg/ml.

Concentraţia soluţiei perfuzabile de vancomicină nu trebuie să depăşească 5 mg/ml. Doza dorită trebuie administrată lent prin perfuzie intravenoasă, cu un ritm care nu depăşeşte 10 mg/minut, timp de cel puţin 60 minute sau mai mult.

Aspectul soluţiei perfuzabile Înaintea administrării, soluţia trebuie inspectată vizual în vederea identificării prezenţei de particule şi a modificărilor de culoare. Soluţia trebuie utilizată numai dacă este limpede şi fără particule.

Pentru a preveni precipitarea din cauza pH-ului scăzut al soluţiei care conţine clorhidrat de vancomicină, toate tuburile şi cateterele pentru administrare intravenoasă trebuie spălate cu un jet de soluţie salină. Pentru condiţiile de păstrare ale medicamentelor reconstituite, vezi mai jos.

Incompatibilităţi Soluţiile Vancomicină MIP nu sunt compatibile cu soluţiile care conţin peniciline sau cefalosporine (antibiotice beta-lactamice). Riscul de precipitare creşte în cazul concentraţiilor mai mari de vancomicină. Pentru a preveni precipitarea, tuburile intravenoase şi cateterele trebuie spălate cu un jet de soluţie salină între administrarea Vancomicină MIP şi cea a acestor antibiotice. Soluţia Vancomicină MIP trebuie diluată până la o concentraţie de vancomicină de 5 mg/ml sau mai mică.

Administrare Vancomicina cu administrare parenterală va fi administrată doar sub formă de perfuzie lentă. Fiecare doză trebuie administrată cu o rată care să nu depășească 10 mg/min sau pe o perioadă de cel puțin 60 de minute (oricare durează mai mult), diluată suficient (cel puţin 100 ml la 500 mg sau 200 ml la 1000 mg). Pacienţii care necesită restricție de lichide pot primi o soluţie de 500 mg/50 ml sau de 1000 mg/100 ml. În cazul acestor concentraţii mai mari, riscul de apariţie a reacţiilor adverse la locul de perfuzare poate creşte. Ritmul de perfuzare nu trebuie să depăşească în nicio circumstanţă 10 mg/min.

Administrarea concomitentă de Vancomicină MIP şi anestezice creşte riscul de înroşire a părţii superioare a corpului şi de apariţie a şocului alergic. Pentru a reduce riscul acestor reacţii, Vancomicină MIP trebuie administrat în decurs de 60 minute, înainte de utilizarea anestezicului.

Şocul anafilactic (reacţii anafilactice/anafilactoide) poate apărea în timpul sau imediat după perfuzia rapidă cu Vancomicină MIP. Administrarea rapidă (în decurs de câteva minute) poate provoca hipotensiune arterială severă (incluzând şoc şi, rareori, stop cardiac), răspuns de tip histaminic şi erupţie maculopapulară sau eritematoasă pe piele („sindromul de om roşu” sau „sindromul de gât roşu”). În cazul reacţiilor de hipersensibilitate acută gravă (reacţie anafilactică), tratamentul cu vancomicină trebuie întrerupt imediat şi trebuie iniţiate măsurile uzuale de tratament de urgenţă.

Vancomicină MIP 500 mg pulbere pentru soluție perfuzabilă Un flacon cu pulbere conţine 500 mg vancomicină sub formă de clorhidrat de vancomicină echivalent la 500000 UI de vancomicină. Vancomicină MIP 1000 mg pulbere pentru soluție perfuzabilă Un flacon cu pulbere conţine 1000 mg vancomicină sub formă de clorhidrat de vancomicină echivalent la 1000000 UI de vancomicină.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Nu este cazul.

500 mg vancomicină sub formă de clorhidrat de vancomicină echivalent la · substanță activă
Nu este cazul · excipient
Text oficial · Prospect · pct. 6RCP · pct. 2 + 6.1

Păstrare & valabilitate

Prospect · pct. 5 RCP · pct. 6.3 + 6.4

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original, pentru a fi ferit de lumină.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Nu aruncaţi nici un medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Valabilitatea soluției perfuzabile: Stabilitatea chimică şi fizică a soluţiilor perfuzabile a fost dovedită pentru o perioadă de păstrare de 96 de ore la temperaturi de 2-8°C. Din punct de vedere microbiologic soluţia perfuzabilă preparată trebuie folosită imediat. În caz contrar răspunderea pentru condiţiile durata păstrării revine utilizatorului. De regulă durata de păstrare de 24 de ore la 2-8 °C poate fi depăşită numai dacă prepararea soluţiei s-a efectuat în condiţii aseptice controlate şi validate.

2 ani

Valabilitatea soluției perfuzabile: Stabilitatea chimică şi fizică a soluţiilor perfuzabile a fost dovedită pentru o perioadă de păstrare de 96 de ore la temperaturi de 2-8°C. Din punct de vedere microbiologic soluţia perfuzabilă preparată trebuie folosită imediat. În caz contrar răspunderea pentru condiţiile durata păstrării revine utilizatorului. De regulă durata de păstrare de 24 de ore la 2-8 °C poate fi depăşită numai dacă prepararea soluţiei s-a efectuat în condiţii aseptice controlate şi validate.

Pulbere pentru soluţie perfuzabilă: A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original, pentru a fi protejat de lumină.

Text oficial · Prospect · pct. 5RCP · pct. 6.3 + 6.4

Ambalaje

Cutie cu 1 flac. din sticla incolora de tip I, cu capacitatea de 10 ml, inchis cu dop gri din cauciuc bromobutilic, sigilat cu capsa metalica prevazuta cu disc din plastic tip flip-off · 13302/2020/01
Cutie cu 5 flac. din sticla incolora de tip I, cu capacitatea de 10 ml, inchise cu dop gri din cauciuc bromobutilic, sigilat cu capsa metalica prevazuta cu disc din plastic tip flip-off · 13302/2020/02
Cutie cu 1 flac. din sticla incolora de tip I, cu capacitatea de 15 ml, inchis cu dop gri din cauciuc bromobutilic, sigilat cu capsa metalica prevazuta cu disc din plastic tip flip-off · 13302/2020/03
Cutie cu 5 flac. din sticla incolora de tip I, cu capacitatea de 15 ml, inchise cu dop gri din cauciuc bromobutilic, sigilat cu capsa metalica prevazuta cu disc din plastic tip flip-off · 13302/2020/04

Documente oficiale