Acasă/ Medicamente/ Vancomicina Kabi
J01XA01 · Alte antibacteriene antibacteriene glicopeptidice Prescripție restrictivă

Vancomicina Kabi 500 mg

Pulbere pentru concentrat pentru soluție perfuzabilă · DCI: Vancomycinum

Vancomicina Kabi este un medicament ce aparține unui grup de antibiotice numite „glicopeptide”.

Cum citiți informația
De unde vin aceste informații? Pacient = Prospect · Medic = RCP. Ambele aprobate de ANMDMR.

Nu reformulăm liber textul medical. „Pentru pacient” urmează Prospectul; „Pentru medic” urmează Rezumatul Caracteristicilor Produsului (RCP). Fiecare secțiune indică documentul-sursă.

Vancomicina Kabi este un medicament ce aparține unui grup de antibiotice numite „glicopeptide”. Vancomicina Kabi acţionează prin eliminarea anumitor bacterii care cauzează infecţii.

Vancomicina pulbere este transformată în soluție perfuzabilă sau soluţie orală.

Vancomicina este utilizată la toate grupele de vârstă, sub formă de perfuzie, pentru tratarea următoarelor infecții grave:

  • Infecții ale pielii și ale țesuturilor de sub piele.
  • Infecții osoase și articulare.
  • Infecție a plămânilor numită „pneumonie”.
  • Infecție a căptușelii interioare a inimii (endocardită) și pentru a preveni endocardita la pacienții cu risc în timpul intervențiilor chirurgicale majore.

Vancomicina poate fi administrată oral la toate grupele de vârstă pentru tratamentul infecției mucoasei intestinelor subțire și gros care afectează mucoasele (colită pseudomembranoasă), determinată de bacteria Clostridium difficile.

Administrare intravenoasă Vancomicina este indicată la toate grupele de vârstă pentru tratarea următoarelor infecții (vezi pct. 4.2, 4.4 și 5.1):

  • infecții cutanate și ale țesuturilor moi complicate (ICTMc)
  • infecții osoase și articulare
  • pneumonie dobândită în comunitate (PDC)
  • pneumonie dobândită în spital (PDS), inclusiv pneumonie asociată ventilației mecanice (PAV)
  • endocardită infecțioasă

Vancomicina este, de asemenea, indicată la toate grupele de vârstă pentru profilaxia perioperatorie antibacteriană la pacienții cu risc crescut de apariție a endocarditei bacteriene, atunci când urmează să fie supuși unei intervenții chirurgicale majore.

Administrare orală Vancomicina este indicată la toate grupele de vârstă pentru tratamentul infecției cu Clostridium difficile (ICD) (vezi pct. 4.2, 4.4 și 5.1).

Trebuie luate în considerare ghidurile oficiale cu privire la utilizarea corespunzătoare a medicamentelor antibacteriene.

Text oficial · Prospect · pct. 1RCP · pct. 4.1

Dozaj & administrare

Prospect · pct. 3 RCP · pct. 4.2

Vi se va administra vancomicină de către personalul medical în timp ce sunteţi internat în spital. Medicul dumneavoastră va decide ce doză de medicament veţi primi în fiecare zi și cât va dura tratamentul.

Doze

Doza administrată va depinde de:

  • vârsta dumneavoastră,
  • greutatea dumneavoastră,
  • infecția pe care o aveți,
  • cât de bine funcționează rinichii dumneavoastră,
  • auzul dumneavoastră,
  • orice alte medicamente care vă sunt administrate.

Administrare intravenoasă

Utilizare la adulți și adolescenți (cu vârsta peste 12 ani) Doza va fi calculată în funcție de greutatea dumneavoastră corporală. Doza uzuală pentru administrare intravenoasă este de 15 până la 20 mg pentru fiecare kg corp. În mod uzual, doza este administrată la fiecare 8 până la 12 ore. În unele cazuri, medicul dumneavoastră poate decide să vă administreze o doză inițială de până la 30 mg pentru fiecare kg corp. Doza zilnică maximă nu trebuie să depășească 2 g.

Utilizare la copii cu vârsta de la o lună până la 12 ani Doza va fi calculată în funcţie de greutatea dumneavoastră corporală. Doza uzuală pentru administrare intravenoasă este de 10 până la 15 mg pentru fiecare kg corp. În mod uzual, doza este administrată la fiecare 6 ore.

Utilizare la nou-născuți la termen și înainte de termen (de la 0 la 27 de zile) Doza va fi calculată în funcție de vârsta postmenstruală [perioada dintre prima zi a ultimului ciclu menstrual și naștere (vârsta gestațională) plus perioada de timp scursă de la naștere (vârsta cronologică)].

Vârstnicii, femeile gravide și pacienții cu boli renale, inclusiv cei dializaţi, pot avea nevoie de o doză diferită.

Administrare orală

Utilizare la adulți și adolescenți (cu vârsta între 12 şi 18 ani) Doza recomandată este de 125 mg la fiecare 6 ore. În unele cazuri, medicul dumneavoastră poate decide să vă administreze o doză mai mare, de până la 500 mg, la fiecare 6 ore. Doza zilnică maximă nu trebuie să depășească 2 g. Dacă ați avut în trecut alte episoade (infecție a mucoasei) este posibil să aveți nevoie de o doză diferită sau de o durată diferită a tratamentului.

Utilizare la nou-născuți, sugari și copii cu vârsta sub 12 ani Doza recomandată este 10 mg pentru fiecare kg corp. În mod uzual, doza este administrată la fiecare 6 ore. Doza zilnică maximă nu trebuie să depășească 2 g.

Mod de administrare

Perfuzia intravenoasă înseamnă că medicamentul curge dintr-un recipient de perfuzie, din sticlă sau plastic, printr-un tub, într-unul din vasele de sânge și apoi în corpul dumneavoastră. Medicul dumneavoastră sau asistenta vă vor administra întotdeauna vancomicina în sânge și nu în mușchi. Vancomicina vă va fi administrată în venă timp de cel puțin 60 de minute.

Dacă se administrează pentru tratamentul afecțiunilor gastrice (așa numita colită pseudomembranoasă), medicamentul trebuie administrat sub formă de soluție pentru administrare orală (veți lua medicamentul pe gură).

Durata tratamentului Durata tratamentului depinde de infecția pe care o aveți și se poate întinde pe mai multe săptămâni. Durata terapiei poate fi diferită în funcție de răspunsul individual la tratament al fiecărui pacient. În timpul tratamentului este posibil să vi se facă analize de sânge, să vi se solicite probe de urină și chiar teste de auz, pentru a căuta semne de posibile reacții adverse.

Dacă vi se administrează mai mult Vancomicina Kabi decât trebuie Având în vedere că Vancomicina Kabi vă va fi administrat în timp ce sunteţi internat în spital, este puţin probabil să vi se administreze o doză prea mică sau prea mare. Cu toate acestea, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau asistentei medicale dacă vă îngrijorează ceva.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la utilizarea acestui medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau asistentei medicale.

Doze Atunci când este necesar, vancomicina trebuie administrată concomitent cu alte medicamente antibacteriene.

Administrare intravenoasă

Doza inițială trebuie calculată pe baza greutății corporale totale. Ajustările ulterioare ale dozei se vor baza pe concentrațiile serice pentru a atinge concentrațiile terapeutice vizate. Funcția renală trebuie luată în considerare pentru dozele ulterioare și intervalul de administrare.

Pacienţi cu vârsta de 12 ani şi peste Doza recomandată este de 15 până la 20 mg/kg corp la fiecare 8 până la 12 ore (a nu se depăși 2 g/doză).

La pacienții grav bolnavi, poate fi utilizată o doză de încărcare de 25–30 mg/kg corp pentru a facilita atingerea rapidă a concentrației serice de vancomicină vizate.

Copii cu vârsta cuprinsă între o lună și 12 ani Doza recomandată este de 10 până la 15 mg/kg corp la fiecare 6 ore (vezi pct. 4.4).

Nou-născuți la termen (de la naștere până la 27 de zile) și nou-născuți înainte de termen (de la naștere până la data estimată de naștere plus 27 de zile) Pentru stabilirea schemei terapeutice pentru nou-născuți, trebuie solicitat sfatul unui medic cu experiență în abordarea terapeutică a nou-născuților. O variantă posibilă a schemei terapeutice cu vancomicină pentru nou-născuți este prezentată în tabelul următor (vezi pct. 4.4):

VPM (săptămâni)Doză (mg/kg)Interval de administrare (ore)
<291524
29-351512
>35158
IndicațieDurata tratamentului
Infecții cutanate și ale țesuturilor moi complicate – Non-necrotizante – Necrotizante7 până la 14 zile 4 până la 6 săptămâni
Infecții osoase și articulare4 până la 6 săptămâni
Pneumonie dobândită în comunitate7 până la 14 zile
Pneumonie dobândită în spital, inclusiv pneumonie asociată ventilației mecanice7 până la 14 zile
Endocardită infecțioasă4 până la 6 săptămâni
RFG (ml/minut/1,73 m2)Doză IVFrecvență
50-3015 mg/kgla 12 ore
29-1015 mg/kgla 24 ore
<1010-15 mg/kgRe-dozare bazată pe concentrații serice
Hemodializă intermitentă
Dializă peritoneală

35 15 8 VPM: vârsta postmenstruală [perioada de timp scursă de la prima zi a ultimului ciclu menstrual până la naștere (vârsta gestațională) plus perioada de timp scursă de la naștere (vârsta cronologică)].

Profilaxia perioperatorie a endocarditei bacteriene la toate grupele de vârstă

Doza recomandată este o doză inițială de 15 mg/kg înainte de inducerea anesteziei. În funcție de durata intervenției chirurgicale, este posibil să fie necesară o a doua doză de vancomicină.

Durata tratamentului

Durata tratamentului sugerată este prezentată în tabelul de mai jos. În orice caz, durata tratamentului trebuie să fie adaptată tipului și severității infecției, precum și răspunsului clinic individual.

Pneumonie dobândită în spital, inclusiv pneumonie asociată 7 până la 14 zile ventilației mecanice Endocardită infecțioasă 4 până la 6 săptămâniA se continua până când debridarea ulterioară nu mai este necesară, starea clinică a pacientului s-a îmbunătățit, iar pacientul este afebril timp de 48 până la 72 de ore.În cazul infecțiilor prostetice articulare trebuie luate în considerare cicluri mai lungi de tratament supresiv cu antibiotice adecvate, administrat oral.Durata și necesitatea tratamentului combinat se bazează pe tipul de valvă și organism.

Grupe speciale de pacienți Vârstnici Reducerea dozelor de întreținere poate fi necesară ca urmare a diminuării funcţiei renale induse de vârstă.

Insuficienţă renală La pacienții adulți și copii şi adolescenți cu insuficiență renală, trebuie luată în considerare o doză inițială, urmată de doze în funcție de concentrațiile serice minime de vancomicină și nu o schemă fixă de administrare a dozei, mai ales la pacienții cu insuficiență renală severă sau la cei care sunt supuși terapiei de substituție renală (TSR), din cauza numeroșilor factori variabili care pot influența concentrațiile serice de vancomicină la aceste grupe de pacienți. La pacienții cu insuficiență renală ușoară sau moderată, doza inițială nu trebuie redusă. La pacienții cu insuficiență renală severă, este de preferat prelungirea intervalului de administrare, față de administrarea zilnică a unor doze mai reduse. Trebuie acordată o atenție corespunzătoare administrării concomitente cu medicamente care pot reduce clearance-ul vancomicinei și/sau potența reacțiile adverse la vancomicină (vezi pct. 4.4). Vancomicina este slab dializabilă prin hemodializă intermitentă. Cu toate acestea, utilizarea membranelor cu flux crescut și a terapiei de substituţie renală continuă (TSRC) crește clearance-ul vancomicinei și, în general, este necesară administrarea de doze de substituţie (de obicei după ședința de hemodializă, în cazul hemodializei intermitente).

Adulți Ajustările dozei la pacienții adulți pot fi bazate pe rata de filtrare glomerulară estimată (RFGe), prin formula următoare:

Bărbați: [Greutate (kg) x 140 – vârsta (ani)]/72 x creatinina serică (mg/dl) Femei: 0,85 x valoarea calculată prin formula de mai sus

Doza inițială uzuală pentru pacienții adulți este de 15 până la 20 mg/kg, care poate fi administrată la fiecare 24 de ore la pacienții cu clearance al creatininei între 20 și 49 ml/minut. La pacienții cu insuficiență renală severă (clearance al creatininei sub 20 ml/minut) sau la cei cu terapie de substituţie renală, orarul de administrare și mărimea dozelor ulterioare adecvate depind în mare măsură de modalitatea de TSR și trebuie să se bazeze pe concentraţiile serice minime de vancomicină și pe funcția renală reziduală (vezi pct. 4.4). În funcție de situația clinică, ar putea fi luată în considerare amânarea următoarei doze, în așteptarea rezultatelor concentraţiilor serice de vancomicină. La pacienții cu insuficiență renală în stare critică, doza inițială de încărcare (25 până la 30 mg/kg) nu trebuie redusă.

Copii și adolescenți Ajustările dozei la copii și adolescenți cu vârsta de cel puțin 1 an pot fi bazate pe rata filtrării glomerulare estimată (RFGe), prin formula Schwartz revizuită:

RFGe (ml/minut/1,73m2) = (înălțime cm x 0,413)/creatinină serică (mg/dl) RFGe (ml/minut/1,73m2) = (înălțime cm x 36,2)/creatinină serică (μmol/l)

Pentru nou-născuții și sugarii cu vârsta mai mică de 1 an, trebuie solicitat consult de specialitate, având în vedere că formula Schwartz revizuită nu se aplică în cazul lor.

Recomandări orientative referitoare la doze pentru copii și adolescenți sunt prezentate în tabelul de mai jos, acestea urmând aceleași principii ca în cazul pacienților adulți.

  • Orarul de administrare și mărimea dozelor ulterioare adecvate depind în mare măsură de modalitatea de TSR și trebuie să se bazeze pe concentrațiile serice de vancomicină obținute anterior administrării și pe funcția renală reziduală. În funcție de situația clinică, ar putea fi luată în considerare amânarea următoarei doze, în așteptarea rezultatelor concentrațiilor serice de vancomicină.

Insuficiență hepatică Nu este necesară o ajustare a dozei la pacienții cu insuficiență hepatică.

Sarcină Pot fi necesare doze semnificativ mărite pentru a atinge concentrații serice terapeutice la gravide (vezi pct. 4.6).

Pacienți obezi La pacienții obezi, doza inițială trebuie adaptată individual, în funcție de masa corporală totală, la fel ca în cazul pacienților non-obezi.

Administrare orală

Pacienți cu vârsta de 12 ani și peste Tratamentul infecției cu Clostridium difficile (ICD):

Doza recomandată de vancomicină este de 125 mg la fiecare 6 ore, timp de 10 zile, pentru primul episod de ICD non-severă. Această doză poate fi crescută la 500 mg la fiecare 6 ore, timp de 10 zile, în cazul afecţiunilor severe sau cu complicații. Doza zilnică maximă nu trebuie să depășească 2 g.

În cazul pacienților cu recidive multiple, se poate avea în vedere tratarea episodului curent de ICD cu vancomicină, 125 mg de patru ori pe zi, timp de 10 zile, urmată fie de scăderea dozei, şi anume reducerea treptată a acesteia până la 125 mg pe zi, fie de o schemă terapeutică de tip intermitent, şi anume 125–500 mg/zi la fiecare 2–3 zile, timp de cel puțin 3 săptămâni.

Nou-născuți, sugari și copii cu vârsta sub 12 ani Doza recomandată de vancomicină este de 10 mg/kg, pe cale orală la fiecare 6 ore, timp de 10 zile. Doza zilnică maximă nu trebuie să depășească 2 g.

Este necesar ca durata tratamentului cu vancomicină să fie adaptată evoluției clinice a fiecărui pacient. Ori de câte ori este posibil, administrarea medicamentului antibacterian suspectat că a provocat ICD trebuie întreruptă. Trebuie instituită o înlocuire adecvată a lichidelor și electroliților.

Monitorizarea concentraţiilor serice de vancomicină Frecvența monitorizării terapeutice a medicamentului (FMT) trebuie individualizată în funcție de situația clinică și răspunsul la tratament, pornind de la prelevarea zilnică de probe, care poate fi necesară în cazul unor pacienți instabili hemodinamic, și până la cel puțin o dată pe săptămână pentru pacienții stabili care răspund la tratament. La pacienții cu funcție renală normală, concentrația serică de vancomicină trebuie monitorizată în a doua zi de tratament, imediat înaintea administrării următoarei doze. La pacienții tratați prin hemodializă intermitentă, concentrațiile de vancomicină trebuie determinate, de regulă, înainte de începerea ședinței de hemodializă. După administrarea orală, trebuie efectuată monitorizarea concentrațiilor serice de vancomicină la pacienții cu tulburări inflamatorii intestinale (vezi pct. 4.4). Concentrația serică terapeutică (minimă) de vancomicină trebuie să fie, în mod obișnuit, 10-20 mg/l, în funcție de localizarea infecției și sensibilitatea agentului patogen. Concentraţiile minime de 15-20 mg/l sunt, de obicei, recomandate de laboratoarele clinice pentru a cuprinde mai bine germenii patogeni clasificați ca fiind sensibili, cu CMI ≥1 mg/l (vezi pct. 4.4 și 5.1). Metodele bazate pe modele pot fi utile în predicția nevoilor individuale legate de doză, pentru a atinge o ASC adecvată. Abordarea bazată pe model poate fi utilizată atât pentru calcularea dozei inițiale personalizate, cât și pentru ajustarea dozei pe baza rezultatelor TDM (vezi pct. 5.1).

Mod de administrare

Administrare intravenoasă Vancomicina este administrată intravenos de obicei sub formă de perfuzie intermitentă, iar recomandările de scheme terapeutice prezentate în această secțiune pentru calea intravenoasă corespund acestui tip de administrare. Vancomicina se va administra doar sub formă de perfuzie intravenoasă lentă, cu durata de cel puțin o oră sau cu o viteză maximă de 10 mg/min (oricare durează mai mult), diluată suficient (cel puţin 100 ml pentru 500 mg sau cel puţin 200 ml pentru 1000 mg) (vezi pct. 4.4). De asemenea, pacienților care necesită o restricție a aportului de lichide li se poate administra o soluție de 500 mg/50 ml sau 1000 mg/100 ml, deși, în cazul acestor concentrații mărite, poate crește riscul de apariție a reacțiilor adverse legate de administrarea în perfuzie. Perfuzia continuă cu vancomicină poate fi luată în considerare, de exemplu, în cazul pacienților cu clearance instabil al vancomicinei.

Administrare orală Conţinutul flaconului pentru administrare parenterală poate fi utilizat după reconstituire, fie dat pacientului să îl bea, fie administrat prin sondă nazo-gastrică. Pentru a îmbunătăţi gustul soluţiei, la momentul administrării se pot adăuga siropuri obişnuite cu arome.

Pentru instrucţiuni privind reconstituirea/diluarea medicamentului înainte de administrare, vezi pct. 6.6.

Text oficial · Prospect · pct. 3RCP · pct. 4.2
  • Dacă sunteţi alergic la vancomicină.
  • Într-un muşchi, din cauza riscului de afectare a ţesutului la locul de administrare.

Hipersensibilitate la substanța activă (vezi pct. 4.4). Vancomicina nu va fi administrată intramuscular din cauza riscului de necroză la locul de administrare.

Text oficial · Prospect · pct. 2RCP · pct. 4.3

Atenționări & precauții

Prospect · pct. 2 RCP · pct. 4.4

Au fost raportate reacții adverse grave care pot duce la pierderea vederii ca urmare a injectării vancomicinei în ochi.

Înainte să vi se administreze Vancomicina Kabi, adresați-vă medicului dumneavoastră, farmacistului spitalului sau asistentei medicale dacă:

  • Ați avut în trecut o reacție alergică la un medicament numit teicoplanină, deoarece acest lucru poate însemna că sunteți alergic și la vancomicină.
  • Aveți o deficiență de auz, mai ales dacă sunteți o persoană în vârstă (este posibil să aveți nevoie de teste de auz în timpul tratamentului).
  • Aveți o afecțiune a rinichilor (va fi nevoie să faceți analize de sânge și renale în timpul tratamentului).
  • Vă este administrată vancomicină prin perfuzie pentru tratarea diareii asociate infecției cu Clostridium difficile, în loc de administrare orală.
  • Ați avut vreodată o erupție trecătoare pe piele severă sau descuamare a pielii, bășici și/sau răni la nivelul gurii după ce ați luat vancomicină.

Adresați-vă medicului dumneavoastră, farmacistului spitalului sau asistentei medicale dacă în timpul tratamentului cu vancomicină:

  • Vă este administrată vancomicină pe o perioadă îndelungată (este posibil să fie nevoie de analize de sânge, ale funcției rinichilor și ficatului în timpul tratamentului).
  • Dezvoltați orice reacție pe piele în timpul tratamentului.
  • Dezvoltați diaree severă sau prelungită în timpul sau după administrarea vancomicinei. Adresați-vă imediat medicului dumneavoastră, deoarece acesta poate fi un semn de umflare a intestinului (colită pseudomembranoasă) care poate apărea în urma tratamentului cu antibiotice.

Reacții grave pe piele, inclusiv sindromul Stevens-Johnson, necroliza epidermică toxică, reacția indusă medicamentos însoțită de eozinofilie și simptome sistemice (DRESS) și pustuloza exantematică generalizată acută (PEGA), au fost raportate în asociere cu tratamentul cu vancomicină. Întrerupeți administrarea vancomicinei și solicitați imediat asistență medicală dacă observați oricare dintre simptomele descrise la pct. 4.

Reacții de hipersensibilitate Sunt posibile reacții de hipersensibilitate grave și uneori letale (vezi pct. 4.3 și 4.8). În cazul reacțiilor de hipersensibilitate, tratamentul cu vancomicină trebuie întrerupt imediat și trebuie luate măsuri de urgență adecvate. La pacienții tratați cu vancomicină pe o perioadă mai lungă de timp sau simultan cu alte medicamente care pot provoca neutropenie sau agranulocitoză, numărul leucocitelor trebuie monitorizat la intervale regulate de timp. Tuturor pacienților cărora li se administrează vancomicină trebuie să li se facă periodic teste de sânge, de urină, ale funcției hepatice și renale. Vancomicina trebuie utilizată cu prudență la pacienții cu reacții alergice la teicoplanină, deoarece poate apărea o hipersensibilitate încrucișată, inclusiv șoc anafilactic.

Spectrul de activitate antibacteriană Vancomicina are un spectru de activitate antibacteriană limitată la microorganismele Gram-pozitiv. Nu este adecvată utilizarea vancomicinei în monoterapie pentru tratamentul anumitor tipuri de infecții, cu excepția cazului în care agentul patogen este deja dovedit și cunoscut a fi sensibil sau există indicații clare că este potrivit tratamentul cu vancomicină pentru cel mai probabil agent patogen/cei mai probabili agenți patogeni. Utilizarea rațională a vancomicinei trebuie să aibă în vedere spectrul de acţiune antimicrobian, profilul de siguranță și eligibilitatea tratamentului antibacterian standard, în scopul tratării individuale a pacientului.

Ototoxicitate Ototoxicitatea, care poate fi tranzitorie sau permanentă (vezi pct. 4.8), a fost raportată la pacienți care au prezentat anterior surditate, care au primit doze intravenoase prea mari sau cărora le este administrată concomitent o altă substanță activă ototoxică, precum o aminoglicozidă. Vancomicina trebuie evitată,

de asemenea, la pacienții care au prezentat anterior pierdere a auzului. Surditatea poate fi precedată de tinitus. Experiența cu alte antibiotice sugerează că surditatea poate evolua în ciuda întreruperii tratamentului. Pentru a reduce riscul de ototoxicitate, concentrațiile plasmatice trebuie determinate periodic și se recomandă testarea periodică a funcției auditive. Vârstnicii sunt, în mod special, susceptibili la leziuni auditive. Monitorizarea funcției vestibulare și auditive la vârstnici trebuie efectuată în timpul și după încheierea tratamentului. Utilizarea concomitentă sau secvențială a altor substanțe ototoxice trebuie evitată.

Reacții legate de administrarea perfuziei Administrarea rapidă în bolus (și anume, timp de câteva minute) poate fi asociată cu hipotensiune arterială exagerată (inclusiv şoc şi rar, stop cardiac), reacţii de tip histaminic şi erupţii cutanate maculopapulare sau eritematoase (,,sindromul omului roşu” sau,,sindromul gâtului roşu”). Vancomicina trebuie perfuzată lent, în soluție diluată (2,5 până la 5,0 mg/ml), cu o viteză de cel mult 10 mg/minut și timp de nu mai puțin de 60 de minute, pentru a evita reacţiile care apar la perfuzarea rapidă. Oprirea perfuziei are ca rezultat, în mod obişnuit, încetarea rapidă a acestor reacţii. Frecvența de apariție a reacțiilor adverse legate de perfuzare (hipotensiune arterială, hiperemie, eritem, urticarie și prurit) crește în cazul administrării concomitente cu substanțe anestezice (vezi pct. 4.5). Aceste reacţii pot fi reduse prin administarea vancomicinei sub formă de perfuzie cu durata de cel puțin 60 de minute, înainte de inducerea anesteziei.

Reacții care apar la locul de administrare În cazul multor pacienți cărora li se administrează intravenos vancomicină pot apărea dureri și tromboflebite, uneori severe. Frecvența și severitatea tromboflebitelor pot fi reduse prin administrarea medicamentului sub formă de soluție diluată (vezi pct. 4.2) și prin modificarea periodică a locului de administrare. Eficacitatea și siguranța vancomicinei nu au fost stabilite pentru căile de administrare intratecală, intralombară și intraventriculară.

Nefrotoxicitate Vancomicina trebuie utilizată cu precauție la pacienții cu insuficiență renală, inclusiv anurie, deoarece posibilitatea de apariție a efectelor toxice este mult mai mare în prezența concentrațiilor plasmatice mari, menţinute o perioadă îndelungată. Riscul de toxicitate este crescut de concentraţiile plasmatice mari sau în cazul tratamentului de lungă durată. Monitorizarea periodică a concentrațiilor plasmatice de vancomicină este indicată în cazul tratamentului cu doze mari și a utilizării de lungă durată, mai ales la pacienții cu insuficiență renală sau deficiențe auditive, precum și în cazul administrării concomitente cu medicamente nefrotoxice, respectiv ototoxice (vezi pct. 4.2 şi 4.5).

Copii și adolescenți Recomandările curente pentru schemele terapeutice cu administrare intravenoasă pentru copii și adolescenți, în special pentru copii cu vârsta sub 12 ani, pot duce la concentrații serice sub-terapeutice de vancomicină la un număr semnificativ de copii. Cu toate acestea, siguranța utilizării unor doze crescute de vancomicină nu a fost evaluată în mod corespunzător și, în general, nu pot fi recomandate doze mai mari de 60 mg/kg/zi.

Vancomicina trebuie utilizată cu deosebită precauție la prematuri și sugarii mici, din cauza dezvoltării insuficiente a funcţiei renale și a creșterii posibile a concentrației plasmatice a vancomicinei. Astfel, concentrațiile plasmatice ale vancomicinei trebuie monitorizate cu atenție la această grupă de pacienţi. Administrarea concomitentă de vancomicină și substanțe anestezice la copii a fost asociată cu eritem şi hiperemie de tip histaminic. În mod similar, utilizarea concomitentă cu substanțe nefrotoxice, cum ar fi antibioticele aminoglicozidice, AINS (de exemplu ibuprofen, administrat pentru închiderea canalului arterial la nou-născut) sau amfotericină B, este asociată cu un risc crescut de nefrotoxicitate (vezi pct. 4.5) și, în consecință, este indicată o monitorizare frecventă a concentrației plasmatice de vancomicină și a funcției renale.

Utilizarea la vârstnici Scăderea fiziologică a ratei filtrării glomerulare, odată cu înaintarea în vârstă, poate determina

concentraţii serice crescute de vancomicină dacă doza nu este ajustată (vezi pct. 4.2).

Interacțiuni ale medicamentului cu anestezice Deprimarea miocardică indusă de anestezice poate fi accentuată de vancomicină. În timpul anesteziei, dozele trebuie diluate corespunzător și administrate lent, în asociere cu monitorizare cardiacă atentă. Modificările de poziție trebuie amânate până la terminarea perfuzării pentru a permite ajustarea posturală (vezi pct. 4.5).

Enterocolita pseudomembranoasă În caz de diaree persistentă severă trebuie luată în considerare posibilitatea unui caz de enterocolită pseudomembranoasă care poate pune în pericol viața (vezi pct. 4.8). Nu trebuie administrate medicamente antidiareice.

Suprainfecție Utilizarea pe termen lung a vancomicinei poate duce la dezvoltarea unor microorganisme rezistente. Este esențială observarea cu atenție a pacientului. În cazul apariției unei suprainfecții în cursul tratamentului, trebuie luate măsuri adecvate.

Reacții adverse cutanate severe (RACS) Reacții adverse cutanate severe (RACS), inclusiv sindromul Stevens-Johnson (SJS), necroliza epidermică toxică (NET), reacția indusă medicamentos însoțită de eozinofilie și simptome sistemice (DRESS) și pustuloza exantematică generalizată acută (PEGA), care ar putea pune viața în pericol sau ar putea fi letale, au fost raportate în asociere cu tratamentul cu vancomicină (vezi pct. 4.8). Majoritatea acestor reacții au apărut în câteva zile și până la opt săptămâni de la începerea tratamentului cu vancomicină.

La momentul prescrierii, pacienții trebuie informați despre semnele și simptomele reacțiilor cutanate și trebuie monitorizați îndeaproape. Dacă apar semne și simptome sugestive pentru aceste reacții, administrarea de vancomicină trebuie întreruptă imediat și trebuie luat în considerare un tratament alternativ. Dacă pacientul a dezvoltat RACS la utilizarea de vancomicină, tratamentul cu vancomicină nu trebuie reluat la acest pacient în niciun moment.

Tulburări oculare Vancomicina nu este autorizată pentru administrare intracamerală sau intravitreală, inclusiv în profilaxia endoftalmitei. Vasculite retiniene ocluzive hemoragice (VROH), inclusiv pierderea permanentă a vederii, au fost observate în cazuri individuale după administrarea vancomicinei pe cale intracamerală sau intravitreală, în timpul sau după intervenția chirurgicală de cataractă.

Administrare orală Administrarea intravenoasă a vancomicinei nu este eficientă în tratamentul infecției cu Clostridium difficile. Vancomicina trebuie administrată oral pentru această indicație. Testele pentru depistarea colonizării sau a toxinei Clostridium difficile nu sunt recomandate la copii cu vârsta sub 1 an din cauza ratei crescute de colonizare asimptomatică, cu excepția cazului în care este prezentă diaree severă la sugari cu factori de risc în apariția stazei, cum ar fi boala Hirschsprung, atrezia anală operată sau alte tulburări de motilitate severe. Întotdeauna trebuie căutate etiologii alternative și trebuie dovedită enterocolita cu Clostridium difficile.

Potențial de absorbție sistemică Absorbția poate fi crescută la pacienții cu boli inflamatorii ale mucoasei intestinale sau cu colită pseudomembranoasă provocată de Clostridium difficile. Acești pacienți pot fi expuși riscului de apariție a reacțiilor adverse, mai ales dacă există insuficienţă renală concomitentă. Cu cât tulburările renale sunt mai pronunțate, cu atât este mai mare riscul de apariție a reacțiilor adverse asociate cu administrarea parenterală a vancomicinei. Trebuie efectuată monitorizarea concentrațiilor serice de vancomicină la pacienții cu boli inflamatorii ale mucoasei intestinale.

Nefrotoxicitate

Monitorizarea periodică a funcției renale este necesară în cazul tratamentului pacienților cu insuficiență renală preexistentă sau al pacienților cărora li se administrează un tratament concomitent cu aminoglicozide sau alte medicamente nefrotoxice.

Ototoxicitate Testarea periodică a funcției auditive poate fi utilă pentru reducerea riscului de ototoxicitate la pacienții cu pierderi de auz preexistente sau cărora li se administrează un tratament concomitent cu o substanță ototoxică, cum ar fi o aminoglicozidă.

Interacțiunile medicamentului cu agenţi antimotilitate și inhibitori ai pompei protonice Trebuie evitaţi agenţii antimotilitate, iar utilizarea unui inhibitor al pompei protonice trebuie reevaluată.

Dezvoltarea de bacterii rezistente la tratament Administrarea orală a vancomicinei crește posibilitatea de dezvoltare a unor colonii de Enterococci rezistenţi la vancomicină în tractul gastrointestinal. Drept consecință, se recomandă utilizarea cu prudență a vancomicinei pe cale orală.

Text oficial · Prospect · pct. 2RCP · pct. 4.4

Spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luați orice alte medicamente.

Următoarele medicamente pot interacţiona cu Vancomicina Kabi:

  • Medicamente care previn durerea în timpul operaţiilor (anestezice);
  • Medicamente pentru relaxarea muşchilor;
  • Medicamente pentru infecţii cauzate de bacterii (de exemplu polimixină B, piperacilină/tazobactam, colistină, bacitracină, aminoglicozide);
  • Medicamente pentru infecţii fungice (amfotericină B);
  • Medicamente pentru tuberculoză (viomicină);
  • Medicamente pentru cancer (cisplatină);
  • Diuretice potente (medicamente puternice care se administrează pentru a favoriza producerea de

urină), cum ar fi furosemid.

Administrarea vancomicinei în asociere cu medicamente anestezice a fost asociată cu eritem, hiperemie de tip histaminic şi reacţii anafilactoide (vezi pct. 4.4).

Au fost raportate cazuri conform cărora, frecvenţa reacţiilor asociate administrării în perfuzie creşte în cazul administrării concomitente cu medicamente anestezice. Reacţiile asociate administrării în perfuzie pot fi reduse la minimum prin administrarea vancomicinei sub formă de perfuzie cu durata de 60 minute, înainte de inducerea anesteziei. Atunci când vancomicina se administrează în timpul anesteziei, dozele trebuie diluate până la cel mult 5 mg/ml și administrate lent, în asociere cu monitorizare cardiacă atentă. Modificările de poziție trebuie amânate până la terminarea perfuzării, pentru a permite ajustarea posturală. Utilizarea simultană sau ulterioară, sistemică sau topică a altor medicamente cu potenţial ototoxic sau nefrotoxic, de exemplu amfotericină B, aminoglicozide, bacitracină, polimixină B, piperacilină/ tazobactam, colistină, viomicină, cisplatină, direutice de ansă sau AINS, poate creşte riscul de toxicitate al vancomicinei şi, dacă este necesar să fie administrate, aceste medicamente trebuie utilizate cu precauţie şi monitorizare atentă (vezi pct. 4.4).

Administrare orală: conform ghidurilor locale de tratament pentru infecţia cu Clostridium difficile, trebuie luată în considerare întreruperea tratamentului cu inhibitori ai pompei de protoni şi agenţi antimotilitate.

Text oficial · Prospect · pct. 2RCP · pct. 4.5

Sarcină, alăptare & fertilitate

Prospect · pct. 2 RCP · pct. 4.6

Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți ca ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte să vi se administreze acest medicament. Vancomicina trebuie administrată în timpul sarcinii şi alăptării numai dacă este absolut necesar. Medicul poate decide dacă trebuie să întrerupeţi alăptarea.

Sarcina Studii de teratogenitate au fost efectuate la şobolani, cu doze de 5 ori mai mai decât cele recomandate la om, şi la iepuri, cu doze de 3 ori mai mari decât cele administrate la om, şi nu au evidenţiat niciun efect dăunător asupra fetusului, determinat de vancomicină. Într-un studiu clinic controlat, s-au evaluat efectele potenţiale ototoxice şi nefrotoxice ale clorhidratului de vancomicină la sugari atunci când medicamentul a fost administrat femeilor gravide pentru infecţiile stafiloccocice grave, reprezentând complicații ale utilizării abuzive a medicamentelor pe cale intravenoasă. Clorhidratul de vancomicină a fost găsit în sângele cordonului ombilical. Nu s-a observat pierderea auzului prin mecanism neurosenzorial sau nefrotoxicitate, atribuite vancomicinei. Un sugar, a cărui mamă a fost tratată cu vancomicină în cel de-al treilea trimestru de sarcină, a prezentat pierdere conductivă a auzului, dar care nu a fost atribuită vancomicinei. Deoarece s-a administrat numai în cel de-al doilea şi al treilea trimestru de sarcină, nu se cunoaşte dacă vancomicina determină efecte nocive asupra fătului. Vancomicina trebuie administrată în timpul sarcinii numai dacă este absolut necesar şi trebuie monitorizate atent concentraţiile plasmatice pentru a reduce la minimum riscul de toxicitate fetală. Cu toate acestea, s-a raportat că femeile gravide pot necesita doze semnificativ mărite de vancomicină,

pentru a atinge concentraţiile serice terapeutice.

Alăptarea Clorhidratul de vancomicină este excretat în laptele matern. Este necesar prudenţă atunci când vancomicina este administrată femeilor care alăptează. La sugar, este puţin probabil să se absoarbă o cantitate semnificativă de vancomicină din tractul gastrointestinal.

Fertilitatea Nu există date disponibile referitoare la efectul clorhidratului de vancomicină asupra fertilităţii la animale.

Text oficial · Prospect · pct. 2RCP · pct. 4.6

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Întrerupeți administrarea vancomicinei și solicitați imediat asistență medicală dacă observați oricare dintre următoarele simptome:

  • pete roșiatice netede, asemănătoare cu o ţintă sau cu plasturi circulari pe trunchi, adesea cu vezicule centrale, descuamare a pielii, ulcerații ale gurii, gâtului, nasului, organelor genitale și ochilor. Aceste erupții trecătoare pe piele grave sunt adesea precedate de febră și simptome asemănătoare gripei (sindrom Stevens-Johnson sau necroliză epidermică toxică).
  • erupţie trecătoare pe piele răspândită, temperatură ridicată a corpului și ganglioni limfatici umflați (sindrom DRESS sau sindrom de hipersensibilitate la medicament).
  • erupţie trecătoare pe piele roșie, solzoasă, răspândită, cu umflături sub piele și bășici, însoțită de febră la inițierea tratamentului (pustuloză exantematică generalizată acută).

Vancomicina poate provoca reacţii alergice, deşi reacţiile alergice grave (şoc anafilactic) sunt rare. Spuneţi imediat medicului dumneavoastră dacă prezentaţi, în mod brusc, respiraţie şuierătoare, dificultăţi în respiraţie, înroşire pe partea superioară a corpului, erupţii trecătoare pe piele sau mâncărime.

Absorbția vancomicinei din tractul gastrointestinal este neglijabilă. Cu toate acestea, dacă aveți o tulburare inflamatorie a tractului digestiv, mai ales dacă suferiți și de o afecțiune renală, pot apărea

reacții adverse similare celor care apar când vancomicina este administrată prin perfuzie.

Următoarele reacţii adverse au fost raportate:

Rezumatul profilului de siguranță Reacții adverse cutanate severe (RACS), inclusiv sindromul Stevens-Johnson (SJS), necroliza epidermică toxică (NET), reacția indusă medicamentos însoțită de eozinofilie și simptome sistemice (DRESS) și pustuloza exantematică generalizată acută (PEGA), au fost raportate în asociere cu tratamentul cu vancomicină (vezi pct. 4.4).

Cele mai frecvente reacții adverse sunt flebita, reacțiile pseudo-alergice și hiperemia părții superioare a corpului („sindromul gâtului roșu”), legate de administrarea intravenoasă prea rapidă a vancomicinei.

Forme farmaceutice parenterale pentru uz oral: absorbția vancomicinei din tractul gastrointestinal este neglijabilă. Însă, în cazul inflamației severe a mucoasei intestinale, mai ales în asociere cu insuficiență renală, pot apărea reacțiile adverse înregistrate atunci când vancomicina este administrată parenteral.

Descrierea reacțiilor adverse selectate Neutropenia reversibilă apare de obicei la o săptămână de la începerea administrării intravenoase a tratamentului sau după o doză totală mai mare de 25 mg. În timpul sau la scurt timp după perfuzarea rapidă pot apărea reacții anafilactice/anafilactoide, inclusiv wheezing. Reacțiile se estompează atunci când se întrerupe administrarea, în general, după 20 de minute până la 2 ore. Vancomicina trebuie administrată în perfuzie lentă (vezi pct. 4.2 și 4.4). Necroza poate apărea după injectarea intramusculară. Tinitusul, care e posibil să preceadă pierderea auzului, trebuie privit ca o indicație de a se întrerupe tratamentul. Ototoxicitatea a fost raportată în principal la pacienții cărora le-au fost administrate doze mari sau la cei cărora li s-a administrat tratament concomitent cu alte medicamente ototoxice, de exemplu

aminoglicozide, sau la cei cu funcție renală sau auditivă redusă preexistentă.

Copii și adolescenți Profilul de siguranță este, în general, similar la pacienții copii și adulți. Nefrotoxicitatea a fost descrisă la copii, de obicei în asociere cu alte substanțe nefrotoxice, cum ar fi aminoglicozidele.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro

Text oficial · Prospect · pct. 4RCP · pct. 4.8

Compoziție & excipienți

Prospect · pct. 6 RCP · pct. 2 + 6.1

Ce conţine Vancomicina Kabi:

Substanța activă este vancomicină.

Vancomicina Kabi 500 mg pulbere pentru concentrat pentru soluţie perfuzabilă: Fiecare flacon conţine 500 mg de clorhidrat de vancomicină, echivalent la 500000 UI de vancomicină.

Vancomicina Kabi 1000 mg pulbere pentru concentrat pentru soluţie perfuzabilă: Fiecare flacon conţine 1000 mg de clorhidrat de vancomicină, echivalent la 1000000 UI de vancomicină.

Cum arată Vancomicina Kabi şi conţinutul ambalajului Vancomicina Kabi 500 mg pulbere pentru concentrat pentru soluţie perfuzabilă:

  • Pulbere de culoare albă până la crem, în flacon din sticlă incoloră, cu dop clorobutilic, acoperit cu silicon şi capsă detaşabilă din aluminiu/polipropilenă, de culoare gri. Mărimi de ambalaj: 1 flacon, 10 flacoane.

Vancomicina Kabi 1000 mg pulbere pentru concentrat pentru soluţie perfuzabilă:

  • Pulbere de culoare albă până la crem, în flacon din sticlă incoloră, cu dop clorobutilic, acoperit cu silicon şi capsă detaşabilă din aluminiu/polipropilenă, de culoare verde. Mărimi de ambalaj: 1 flacon, 10 flacoane.

Medicamentul este o pulbere care trebuie dizolvată şi, suplimentar, diluată înainte de a vă fi administrată.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă și fabricantul

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă FRESENIUS KABI ROMANIA SRL Strada Henri Coandă, Nr. 2, Oraș Ghimbav, Județ Brașov, România Telefon: +40 (0)268 40 62 60 Fax: +40 (0)268 40 62 63 e-mail: office-ro@fresenius-kabi.com

Fabricantul Xellia Pharmaceuticals ApS Dalslandsgade 11 2300 Copenhagen S Danemarca

Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale:

Numele Statului Membru Denumirea comercială a medicamentului Belgia Vancomycine Fresenius Kabi 500 mg poeder voor concentraat voor oplossing voor infusie Vancomycine Fresenius Kabi 1000 mg poeder voor concentraat voor oplossing voor infusie Bulgaria Ванкомицин Каби 500 mg прах за концентрат за инфузионен разтвор Ванкомицин Каби 1000 mg прах за концентрат за инфузионен разтвор Danemarca Vancomycin Fresenius Kabi Estonia Vancomycin Kabi 500 mg Vancomycin Kabi 1000 mg Germania Vancomycin Kabi 500 mg Pulver für ein Konzentrat zur Herstellung einer Infusionslösung oder einer Lösung zum Einnehmen Vancomycin Kabi 1000 mg Pulver für ein Konzentrat zur Herstellung einer Infusionslösung oder einer Lösung zum Einnehmen Grecia Vancomycin/Kabi 500 mg κόνις για πυκνό σκεύασμα για παρασκευή διαλύματος προς έγχυση Vancomycin/Kabi 1000 mg κόνις για πυκνό σκεύασμα για παρασκευή διαλύματος προς έγχυση Irlanda Vancomycin 500 mg powder for concentrate for solution for infusion Vancomycin 1000 mg powder for concentrate for solution for infusion Islanda Vancomycin Fresenius Kabi Letonia Vancomycin Kabi 500 mg pulveris infūziju šķīduma koncentrāta pagatavošanai Vancomycin Kabi 1000 mg pulveris infūziju šķīduma koncentrāta pagatavošanai Lituania Vancomycin Kabi 500 mg milteliai infuzinio tirpalo koncentratui Vancomycin Kabi 1000 mg milteliai infuzinio tirpalo koncentratui Luxemburg Vancomycin Kabi 500 mg Pulver für ein Konzentrat zur Herstellung einer Infusionslösung oder einer Lösung zum Einnehmen Vancomycin Kabi 1000 mg Pulver für ein Konzentrat zur Herstellung einer Infusionslösung oder einer Lösung zum Einnehmen Marea Britanie Vancomycin 500 mg powder for concentrate for solution for infusion Vancomycin 1000 mg powder for concentrate for solution for infusion Norvegia Vancomycin Fresenius Kabi 500 mg pulver til konsentrat til infusjonsvæske, oppløsning Vancomycin Fresenius Kabi 1000 mg pulver til konsentrat til infusjonsvæske, oppløsning Olanda Vancomycine Fresenius Kabi 500 mg poeder voor concentraat voor oplossing voor infusie Vancomycine Fresenius Kabi 1000 mg poeder voor concentraat voor oplossing voor infusie Polonia Vancomycin Kabi Portugalia Vancomicina Kabi Republica Cehă Vancomycin Kabi

Numele Statului Membru Denumirea comercială a medicamentului România Vancomicina Kabi 500 mg pulbere pentru concentrat pentru soluţie perfuzabilă Vancomicina Kabi 1000 mg pulbere pentru concentrat pentru soluţie perfuzabilă Republica Slovacă Vancomycin Kabi 500 mg Vancomycin Kabi 1000 mg Slovenia Vankomicin Kabi 500 mg prašek za koncentrat za raztopino za infundiranje Vankomicin Kabi 100 mg prašek za koncentrat za raztopino za infundiranje Ungaria Vancomycin Kabi 500 mg por oldatos infúzióhoz való koncentrátumhoz Vancomycin Kabi 1000 mg por oldatos infúzióhoz való koncentrátumhoz

Acest prospect a fost revizuit în august 2022.

Alte surse de informații

Recomandări/educație sanitară Antibioticele sunt utilizate pentru tratamentul infecțiilor bacteriene. Ele nu sunt eficace împotriva infecțiilor virale. Dacă medicul dumneavoastră v-a prescris antibiotice, aveți nevoie de acestea exclusiv pentru boala dumneavoastră din acest moment. În pofida tratamentului cu antibiotice, unele bacterii pot supraviețui sau pot crește. Acest fenomen este numit rezistență: unele tratamente cu antibiotice devin ineficace.

Utilizarea inadecvată a antibioticelor crește rezistența. Dumneavoastră puteți chiar să ajutați bacteriile să devină rezistente și, prin urmare, să vă întârziați vindecarea sau scădeți eficacitatea antibioticului, dacă nu urmați instrucțiunile cu privire la:

  • doza care trebuie luată,
  • orarul administrării,
  • durata tratamentului.

În consecință, pentru a menține eficacitatea acestui medicament: 1. Utilizați antibiotice numai când vă sunt prescrise. 2. Urmați cu strictețe prescripția medicală. 3. Nu utilizați din nou un antibiotic fără o prescripție medicală, chiar dacă doriți să tratați o boală similară.

—————————————————————————————————————————

Fiecare flacon conţine 500 mg de clorhidrat de vancomicină, echivalent la 500000 UI de vancomicină. După reconstituirea cu 10 ml apă pentru preparate injectabile, concentratul pentru soluţie conţine 50 mg/ml de clorhidrat de vancomicină.

Niciunul

500 mg de clorhidrat de vancomicină, echivalent la 500000 UI de vancomicină · substanță activă
Niciunul · excipient
Text oficial · Prospect · pct. 6RCP · pct. 2 + 6.1

Păstrare & valabilitate

Prospect · pct. 5 RCP · pct. 6.3 + 6.4

Medicul dumneavoastră este responsabil pentru păstrarea acestui medicament.

Nu lăsați acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

Nu utilizați acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie şi pe flacon, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Pulberea în ambalajul original: A se păstra la temperaturi sub 25°C. A se păstra flaconul în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină.

Stabilitatea concentratului reconstituit şi a medicamentului diluat ulterior este menţionată mai jos, în cadrul informaţiilor suplimentare pentru profesioniștii din domeniul sănătății.

Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul dumneavoastră cum să aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Pulbere în ambalajul original: 2 ani

Concentrat reconstituit: Pentru administrare intravenoasă, imediat după reconstituire concentratul trebuie diluat suplimentar.

Pentru administrare orală, stabilitatea chimică şi fizică a concentratului în timpul utilizării a fost demonstrată pentru 96 de ore, la 2-8°C.

Soluţie diluată: Din punct de vedere microbiologic şi fizico-chimic, soluţia diluată trebuie utilizată imediat.

Pulbere în ambalajul original: A se păstra la temperaturi sub 25°C. A se păstra flaconul în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină.

Concentrat reconstituit şi soluţie diluată: Pentru condiţiile de păstrare a concentratului reconstituit şi soluţiei diluate, vezi pct. 6.3.

Text oficial · Prospect · pct. 5RCP · pct. 6.3 + 6.4

Ambalaje

Cutie cu 1 flac. din sticla incolora cu capacitatea de 10 ml care contine pulb. pt. conc. pt. sol. perf. · 8512/2016/01
Cutie cu 10 flac. din sticla incolora cu capacitatea de 10 ml care contine pulb. pt. conc. pt. sol. perf. · 8512/2016/02

Documente oficiale