Valtricom 10 mg/160 mg/25 mg

Doze

Doza recomandată de Valtricom este un comprimat pe zi, care se va administra, de preferinţă, dimineaţa.

Înainte de a trece la tratamentul cu Valtricom, pacienţii trebuie controlaţi cu doze stabile de monocomponente luate în acelaşi timp. Doza de Valtricom trebuie să se bazeze pe dozele componentelor individuale ale combinaţiei în doză fixă la momentul schimbării tratamentului.

Doza maximă recomandată de Valtricom este 10 mg/320 mg/25 mg.

Grupe speciale de pacienţi

Insuficienţă renală Din cauza componentei hidroclorotiazidă, utilizarea Valtricom este contraindicată la pacienţi cu anurie (vezi pct. 4.3) şi la pacienţi cu insuficienţă renală severă (rată de filtrare glomerulară (RFG) < 30 ml/min şi 1,73 m2) (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.2).

Nu este necesară ajustarea dozei iniţiale la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată (vezi pct. 4.4 şi 5.2).

Insuficienţă hepatică Din cauza componentei valsartan, Valtricom este contraindicat la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă (vezi pct. 4.3). La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată fără colestază, doza maximă recomandată este 80 mg valsartan, aşadar Valtricom nu este adecvat pentru această grupă de pacienţi (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.2). Nu au fost stabilite recomandări cu privire la dozele de amlodipină pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată. Când pacienţii hipertensivi (vezi pct. 4.1) cu insuficienţă hepatică sunt trecuți pe tratament cu Valtricom trebuie utilizată cea mai mică doză disponibilă de amlodipină.

Insuficienţă cardiacă şi boala arterelor coronare Experienţa privind utilizarea Valtricom este limitată, mai ales la administrarea dozei maxime, la pacienţi cu insuficienţă cardiacă şi boala arterelor coronare. Se recomandă precauţie la pacienţii cu

insuficienţă cardiacă şi boala arterelor coronare, mai ales la administrarea dozei maxime de Valtricom, de 10 mg/320 mg/25 mg.

Vârstnici (vârstă 65 ani şi peste) Se recomandă precauţie, cu monitorizarea mai frecventă a tensiunii arteriale la pacienţii vârstnici, mai ales la doza maximă de Valtricom de 10 mg/320 mg/25 mg pentru care datele disponibile la această grupă de pacienţi sunt limitate. Când pacienţi vârstnici hipertensivi (vezi pct. 4.1) cu insuficienţă hepatică sunt trecuți pe tratament cu Valtricom trebuie utilizată cea mai mică doză disponibilă de amlodipină.

Copii şi adolescenţi Valtricom nu este semnificativ utilizat la copii şi adolescenţi (pacienţi cu vârsta sub 18 ani) pentru indicaţia de hipertensiune arterială esenţială.

Mod de administrare

Administrare orală.

Valtricom poate fi administrat cu sau fără alimente.

Comprimatele trebuie înghiţite întregi, cu puţină apă, la aceeaşi oră din zi, de preferat dimineaţa.

Nu au fost determinate siguranţa si eficacitatea amlodipină în criza hipertensivă.

Pacienţi cu depleţie sodică şi/sau volemică

A fost observată hipotensiune arterială excesivă, cu hipotensiune arterială ortostatică la 1,7% dintre pacienţii trataţi cu doza maximă de amlodipină/valsartan/HCT (10 mg/320 mg/25 mg) faţă de 1,8% dintre pacienţii trataţi cu valsartan/hidroclorotiazidă (320 mg/25 mg), 0,4% dintre pacienţii trataţi cu amlodipină/valsartan (10 mg/320 mg) şi 0,2% dintre cei trataţi cu hidroclorotiazidă/amlodipină (25 mg/10 mg) într-un studiu clinic controlat la pacienţi cu hipertensiune arterială moderată spre severă fără complicații.

La pacienţi cu depleţie de sodiu şi/sau depleţie volumică, precum cei care primesc doze mari de diuretice, poate apărea hipotensiunea arterială simptomatică după iniţierea tratamentului cu amlodipină/valsartan/HCT. Combinația în doză fixă de amlodipină/valsartan/HCT trebuie utilizată numai după corectarea oricărei depleţii preexistente de sodiu şi/sau volumică.

Dacă apare hipotensiunea arterială excesivă după amlodipină/valsartan/HCT, pacientul trebuie așezat în decubit dorsal şi la nevoie trebuie să primească o perfuzie intravenoasă cu ser fiziologic 0,9%. Tratamentul poate fi continuat după stabilizarea tensiunii arteriale.

Modificări ale electroliţilor plasmatici

Amlodipină/valsartan/HCT

Într-un studiu controlat cu amlodipină/valsartan/HCT la mulţi dintre pacienţi efectele contrare ale valsartan 320 mg şi hidroclorotiazidă 25 mg asupra potasiului seric aproape s-au echilibrat unul pe celălalt. La alţi pacienţi, unul dintre efecte poate fi dominant. Pentru detectarea unui posibil dezechilibru electrolitic trebuie efectuate determinări periodice ale electroliţiilor serici la intervale de timp adecvate.

Trebuie efectuată determinarea periodică a electroliţilor serici şi în special a potasiului la intervale de timp adecvate, pentru a detecta posibilul dezechilibru electrolitic mai ales la pacienţi cu alţi factori de risc, precum insuficiență renală, tratament cu alte medicamente sau antecedente de dezechilibru electrolitic.

Valsartan

Nu este recomandă utilizarea concomitentă cu suplimente de potasiu, diuretice care economisesc potasiul, înlocuitori de sare cu potasiu sau alte medicamente care pot crește nivelul de potasiu (heparină, etc.). La nevoie efectuați monitorizarea nivelului de potasiu.

Hidroclorotiazidă

Tratamentul cu amlodipină/valsartan/HCT trebuie să înceapă numai după corectarea hipokaliemiei şi deficitului de magneziu coexistent. Diureticele tiazidice pot precipita un episod nou de hipokaliemie sau exacerba hipokaliemia pre-existentă. Diureticele tiazidice trebuie administrate cu precauţie la pacienţi cu pierderi intense de potasiu, de exemplu nefropatie cu pierdere de sare şi insuficienţă renală de cauză pre-renală (cardiogenă). Dacă apare hipokaliemia în timpul tratamentului cu hidroclorotiazidă, opriți amlodipină/valsartan/HCT până la corectarea stabilă a nivelului potasiului.

Diureticele tiazidice pot precipita un episod nou de hiponatremie şi alcaloză hipocloremică sau exacerba hiponatremia pre-existentă. A fost observată hiponatremie cu simptome neurologice (greaţă, dezorientare progresivă, apatie). Tratamentul cu hidroclorotiazidă trebuie să înceapă numai după corectarea hiponatremiei pre-existente. În cazul în care apare hiponatremie severă sau rapidă în timpul tratamentului cu amlodipină/valsartan/HCT, tratamentul trebuie întrerupt până la normalizarea natremiei.

Toţi pacienţii care primesc diuretice tiazidice trebuie monitorizaţi periodic pentru dezechilibre electrolitice, în special potasiu, sodiu şi magneziu.

Insuficienţă renală

Diureticele tiazidice pot precipita apariţia azotemiei la pacienţii cu boală renală cronică. Când se utilizează amlodipină/valsartan/HCT la pacienţi cu insuficienţă renală, se recomandă monitorizarea periodică a electroliţilor serici (include potasemia), nivelul seric de creatinină şi acid uric. Amlodipină/valsartan/HCT este contraindicat la pacienţi cu insuficienţă renală severă, anurie sau care efectuează dializă (vezi pct. 4.3).

Nu este necesară ajustarea dozei de amlodipină/valsartan/HCT la pacienţi cu insuficienţă renală uşoară până la moderată (RFG ≥ 30 ml/min şi 1,73 m2).

Stenoză de arteră renală

Amlodipină/valsartan/HCT trebuie utilizat cu prudenţă în tratamentul hipertensiunii arteriale la pacienţii cu stenoză unilaterală sau bilaterală de arteră renală sau stenoză pe rinichi unic, deoarece ureea şi creatinina plasmatică pot creşte la aceşti pacienţi.

Transplant renal

Până în prezent nu există experiență privind siguranţa utilizării amlodipină/valsartan/HCT la pacienţi cu transplant renal recent.

Insuficienţă hepatică

Valsartan este eliminat în cea mai mare parte nemodificat prin bilă. Timpul de înjumătăţire al amlodipinei este prelungit şi valorile ASC sunt mai mari la pacienţi cu insuficienţă hepatică; nu au fost stabilite recomandări cu privire la doză. La pacienţi cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată fără colestază, doza maximă recomandată este 80 mg valsartan, prin urmare amlodipină/valsartan/HCT nu este adecvat la această grupă de pacienţi (vezi pct. 4.2, 4.3 şi 5.2).

Angioedem

La pacienţi trataţi cu valsartan a fost raportat angioedem, care include umflarea laringelui şi glotei, cu obstrucţia căilor respiratorii şi/sau umflare a feţei, buzelor, faringelui şi/sau limbii. Unii dintre aceşti pacienţi au avut în antecedente angioedem după alte medicamente care includ inhibitori ai ECA. Trebuie să opriți imediat amlodipină/valsartan/HCT la pacienţi la care apare angioedem şi nu trebuie reluat tratamentul.

Insuficienţă cardiacă şi boala arterelor coronare/status post infarct miocardic

Ca o consecinţă a inhibării sistemului renină-angiotensină-aldosteron, pot fi anticipate modificări ale funcţiei renale la subiecți predispuși. La pacienţii cu insuficienţă cardiacă severă a căror funcţie renală poate depinde de activitatea sistemului renină-angiotensină-aldosteron, tratamentul cu inhibitorii ECA şi antagoniştii receptorilor angiotensinei a fost asociat cu oligurie şi/sau azotemie progresivă şi (rar) cu insuficienţă renală acută şi/sau deces.Au fost raportate evoluții similare pentru valsartan. Evaluarea pacienţilor cu insuficienţă cardiacă sau status post infarct miocardic trebuie să includă întotdeauna evaluarea funcţiei renale.

Într-un studiu de lungă durată cu amlodipină (PRAISE-2) controlat cu placebo la pacienţi cu insuficienţă cardiacă clasa NYHA III şi IV de etiologie non-ischemică (Clasificarea New York Heart Association), amlodipina a fost asociată cu creşterea numărului de cazuri de edem pulmonar, în absența unei diferenţe semnificative privind incidenţa agravării insuficienţei cardiace, comparativ cu placebo.

Blocantele canalelor de calciu, care includ amlodipină, trebuie utilizate cu precauţie la pacienţi cu insuficienţă cardiacă congestivă, întrucât pot creşte riscul de reacții adverse cardiovasculare ulterioare şi mortalitatea.

Se recomandă prudenţă la pacienţii cu insuficienţă cardiacă şi boala arterelor coronare, în special la doză maximă de amlodipină/valsartan/HCT de 10 mg/320 mg/25 mg, deoarece datele disponibile la această grupă de pacienţi sunt limitate.

Stenoză de valvă mitrală și valvă aortică

La fel ca pentru toate medicamentele vasodilatatoare, se recomandă atenție deosebită la pacienţi cu stenoză mitrală sau stenoză aortică semnificativă, cu grad mai mic.

Sarcina

Tratamentul cu antagonişti ai receptorilor de angiotensină II (ARAII) nu trebuie iniţiat în timpul

sarcinii. Cu excepţia cazului în care continuarea tratamentului cu ARAII este considerată esenţială, pacientele care planifică o sarcină trebuie să primească tratament antihipertensive alternativ care are profil de siguranţă cunoscut pentru utilizare în timpul sarcinii. Tratamentul cu ARAII trebuie oprit imediat când este stabilit diagnosticul de sarcină, şi la nevoie trebuie început un alt tratament (vezi pct. 4.3 şi 4.6).

Hiperaldosteronism primar

Pacienţii cu hiperaldosteronism primar nu trebuie să primească tratament cu un antagonist al angiotensinei II precum valsartan deoarece sistemul lor renină-angiotensină nu este activat. În consecință amlodipină/valsartan/HCT nu este recomandat la această grupă de pacienți.

Lupus eritematos sistemic

A fost raportat că diureticele tiazidice, care includ hidroclorotiazidă, exacerbează sau activează lupusul eritematos sistemic.

Alte tulburări metabolice

Diureticele tiazidice, care includ hidroclorotiazidă, pot altera toleranţa la glucoză şi pot creşte nivelurile serice de colesterol, trigliceride şi acid uric. La pacienţi diabetici poate fi necesară ajustarea dozei de insulină sau antidiabetice orale.

Din cauza componentei hidroclorotiazidă, combinația fixă amlodipină/valsartan/HCT este contraindicată în hiperuricemie simptomatică. Hidroclorotiazida poate creşte nivelul seric al acidului uric ca urmare a scăderii clearance-ului acidului uric şi poate cauza sau agrava hiperuricemia precum și precipitarea unei crize de gută la pacienţi susceptibili.

Diureticele tiazidice scad excreţia urinară a calciului şi pot determina o creştere uşoară şi tranzitorie a calcemiei în absenţa afecțiunilor cunoscute ale metabolismului calciului. Amlodipină/valsartan/HCT este contraindicat la pacienţi cu hipercalcemie şi trebuie utilizat numai după corectarea oricărei hipercalcemii pre-existente. Amlodipină/valsartan/HCT trebuie întreruptă dacă apare hipercalcemie în timpul tratamentului. Concentraţiile plasmatice de calciu trebuie monitorizate periodic în timpul tratamentului cu diuretice tiazidice. Hipercalcemia marcată poate fi dovada unui hiperparatiroidism subiacent. Opriți tratamentul cu diuretice tiazidice înaintea testelor pentru funcţia glandei paratiroide.

Fotosensibilitate

La utilizarea diureticelor tiazidice au fost raportate cazuri de reacţii de fotosensibilitate (vezi pct. 4.8). Dacă apar reacţii de fotosensibilitate în timpul tratamentului cu amlodipină/valsartan/HCT, se recomandă întreruperea definitivă a tratamentului. Dacă este necesară reluarea diureticelor, se recomandă protejarea zonelor expuse la soare sau raze UVA artificiale.

Efuziune coroidiană, miopie acută și glaucom secundar cu unghi închis

Sulfonamidele sau derivatele de sulfonamidă pot provoca o reacție idiosincratică ce duce la efuziune coroidiană cu defect de câmp vizual, miopie tranzitorie și glaucom acut cu unghi închis. Simptomele includ debut acut al scăderii acuităţii vizuale sau durere oculară care în mod obișnuit apar în interval de câteva ore până la câteva săptămâni de la administrarea medicamentului. Glaucomul acut cu unghi închis fără tratament poate duce la pierderea permanentă a vederii. Tratamentul principal constă în oprirea administrării hidroclorotiazidei cât mai repede posibil. Asigurați tratament medical sau chirurgical imediat dacă presiunea intraoculară rămâne necontrolată. Factorii de risc pentru dezvoltarea glaucomului acut cu unghi închis pot include antecedente de alergie la sulfonamidă sau penicilină.

Aspecte generale

Se recomandă prudenţă la pacienţi care au în antecedente hipersensibilitate la alţi antagonişti ai receptorilor angiotensinei II. Pacienţii cu alergii şi astm bronşic sunt mai predispuși la reacţii de hipersensibilitate la hidroclorotiazidă.

Vârstnici (vârsta 65 ani şi peste)

Se recomandă precauţie, inclusiv monitorizarea mai frecventă a tensiunii arteriale, la pacienţii vârstnici, mai ales la administrarea dozei maxime de amlodipină/valsartan/HCT, de 10 mg/320 mg/25 mg, deoarece datele disponibile pentru această grupă de pacienţi sunt limitate.

Blocare dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA)

Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocantelor receptorilor angiotensinei II (BRA) sau aliskirenului creşte riscul de apariţie a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei şi de diminuare a funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută). Prin urmare, nu este recomandată blocarea dublă a SRAA prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, BRA sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 şi 5.1).

Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai sub supravegherea unui medic specialist şi cu monitorizarea atentă şi frecventă a funcţiei renale, valorilor electroliţilor şi tensiunii arteriale. Inhibitorii ECA şi BRA nu trebuie utilizaţi concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetică.

Cancer cutanat de tip non-melanom

A fost observat un risc crescut de cancer de piele non-melanom (non-melanoma skin cancer – NMSC) [carcinom cu celule bazale (BCC) și carcinom cu celule scuamoase (SCC)] asociat cu expunerea la creșterea dozei cumulative de hidroclorotiazidă (HCT) în două studii epidemiologice bazate pe Registrul național de cancer din Danemarca. Efectele de fotosensibilizare ale HCT ar putea constitui un mecanism posibil pentru NMSC. Pacienții tratați cu HCT trebuie informați cu privire la riscul NMSC, li se recomandă să meargă la examinări periodice ale pielii pentru depistarea oricăror leziuni noi și să raporteze imediat orice leziuni cutanate suspecte. Pentru a scădea riscul de cancer cutanat, pacienții trebuie să cunoască măsurile de prevenție precum expunerea limitată la soare și raze UVA artificiale și utilizarea unei protecții adecvate în caz de expunere. Leziunile cutanate suspecte trebuie examinate imediat, posibil cu investigații histologice și biopsii. De asemenea, poate fi necesară reconsiderarea utilizării HCT la pacienții cu diagnostic de NMSC în antecedente (vezi și pct. 4.8).

Toxicitate respiratorie acută După administrarea de hidroclorotiazidă au fost raportate foarte rar cazuri severe de toxicitate respiratorie acută, care include sindromul de detresă respiratorie acută (SDRA). Edemul pulmonar apare de obicei în câteva minute până la câteva ore de la administrarea de hidroclorotiazidă. La debut simptomele sunt dispnee, febră, afectare pulmonară și hipotensiune arterială. Dacă se suspectează diagnosticul de SDRA, Valtricom trebuie oprit și administrat tratament adecvat. Hidroclorotiazida este contraindicată la pacienți cu SDRA în antecedente după tratament cu hidroclorotiazidă.

Sodiu

Acest medicament conține sodiu mai puțin de 1 mmol (23 mg) per comprimat filmat, adică poate fi considerat „practic fără sodiu”.

Profilul de siguranţă a amlodipină/valsartan/HCT prezentat mai jos se bazează pe studiile clinice efectuate cu amlodipină/valsartan/HCT şi pe profilul cunoscut al componentelor individuale, amlodipină, valsartan şi hidroclorotiazidă.

Rezumatul profilului de siguranţă

Siguranţa amlodipină/valsartan/HCT a fost evaluată la doza maximă de 10 mg/320 mg/25 mg într-un studiu clinic controlat, pe termen scurt (8 săptămâni), cu 2 271 de pacienţi, din care 582 de pacienţi au primit valsartan în combinaţie cu amlodipină şi hidroclorotiazidă. Reacţiile adverse au fost, în general, uşoare şi temporare şi au necesitat rar întreruperea terapiei. În acest studiu clinic, activ, controlat, cele mai frecvente motive pentru întreruperea terapiei cu amlodipină/valsartan/HCT au fost ameţelile şi hipotensiunea arterială (0,7%).

Într-un studiu clinic controlat cu durata de 8 săptămâni nu au fost observate reacţii semnificative adverse, noi sau apărute brusc în cazul triplei terapii, faţă de efectele cunoscute ale monoterapiei sau componentelor terapiei duale.

În studiul clinic, controlat, de 8 săptămâni, modificările observate ale parametrilor de laborator în cazul combinaţiei de amlodipină/valsartan/HCT au fost minore şi conforme cu mecanismul farmacologic de acţiune a agenţilor monoterapiei. Prezenţa valsartanul în combinaţia triplă a atenuat efectul hipokaliemic al hidroclorotiazidei.

Lista reacţiilor adverse sub formă de tabel

Tumori benigne, Cancer cutanat de tip non- — — — Cu frecvenţă maligne şi melanom (carcinom cu celule necunoscută nespecificate bazale și carcinom cu celule (incluzând chisturi scuamoase) şi polipi) Tulburări Agranulocitoză, afectarea — — — Foarte rare hematologice şi măduvei osoase limfatice Scăderea valorilor — — Cu frecvenţă — hemoglobinei şi hematocritului necunoscută

Anemie hemolitică — — — Foarte rare Leucopenie — Foarte rare — Foarte rare Neutropenie — — Cu frecvenţă — necunoscută Trombocitopenie, uneori cu — Foarte rare Cu frecvenţă Rare purpură necunoscută Anemie aplastică — — — Cu frecvenţă necunoscută Tulburări ale Hipersensibilitate — Foarte rare Cu frecvenţă Foarte rare sistemului imunitar necunoscută

Tulburări psihice Depresie — Mai puţin — Rare frecvente Insomnie/tulburări de somn Mai puţin Mai puţin — Rare frecvente frecvente Dispoziţie oscilantă — Mai puţin — — frecvente Confuzie — Rare — — Tulburări ale Coordonare anormală Mai puţin — — — sistemului nervos frecvente Ameţeală Frecvente Frecvente — Rare Ameţeală posturală, ameţeală Mai puţin — — — la efort frecvente Disgeuzie Mai puţin Mai puţin — — frecvente frecvente Sindrom extrapiramidal — Cu frecvenţă — — necunoscută

Infarct miocardic — Foarte rare — — Tulburări vasculare Înroşire — Frecvente — — Hipotensiune arterială Frecvente Mai puţin — — frecvente Hipotensiune arterială Mai puţin — — Frecvente ortostatică frecvente Flebită, tromboflebită Mai puţin — — — frecvente Vasculită — Foarte rare Cu frecvenţă — necunoscută Tulburări Tuse Mai puţin Foarte rare Mai puţin — respiratorii, frecvente frecvente toracice şi Dispnee Mai puţin Mai puţin — — mediastinale frecvente frecvente Probleme de respiraţie, edem — — — Foarte rare pulmonar, pneumonită Rinită — Mai puţin — — frecvente Gât iritat Mai puţin — — — frecvente

Urticarie şi alte forme de — Foarte rare — Frecvente erupţii cutanate tranzitorii Vasculită necrotizantă şi — Cu frecvență — Foarte rare necroză epidermică toxică necunoscută Dermatită exfoliativă — Foarte rare — — Sindrom Stevens-Johnson — Foarte rare — — Edem Quincke — Foarte rare — — Tulburări musculo- Artralgie — Mai puţin — — scheletice şi ale frecvente ţesutului conjunctiv Dureri de spate Mai puţin Mai puţin — — frecvente frecvente Umflarea articulaţiilor Mai puţin — — — frecvente

Spasme musculare Mai puţin Mai puţin — Cu frecvenţă frecvente frecvente necunoscută Slăbiciune musculară Mai puţin — — — frecvente Mialgie Mai puţin Mai puţin Cu frecvenţă — frecvente frecvente necunoscută Durere la nivelul extremităţilor Mai puţin — — — frecvente Edem la nivelul gleznei — Frecvente — — Tulburări renale şi Creşterea creatininei Mai puţin — Cu frecvenţă — ale căilor urinare plasmatice frecvente necunoscută Tulburări de micţiune — Mai puţin — — frecvente Nocturie — Mai puţin — — frecvente Polachiurie Frecvente Mai puţin — — frecvente Disfuncţie renală — — — Cu frecvenţă necunoscută Insuficienţă renală acută Mai puţin — — Cu frecvenţă frecvente necunoscută Insuficienţă renală şi afectarea — — Cu frecvenţă Rare funcţiei renale necunoscută Tulburări ale Impotenţă Mai puţin Mai puţin — Frecvente aparatului genital şi frecvente frecvente sânului Ginecomastie — Mai puţin — — frecvente Tulburări generale Abazie, tulburări de mers Mai puţin — — — şi la nivelul locului frecvente de administrare Astenie Mai puţin Mai puţin — Cu frecvenţă frecvente frecvente necunoscută Disconfort, stare generală Mai puţin Mai puţin — — proastă frecvente frecvente Oboseală Frecvente Frecvente Mai puţin — frecvente Durere toracică non-cardiacă Mai puţin Mai puţin — — frecvente frecvente Edem Frecvente Frecvente — — Durere — Mai puţin — — frecvente

Pirexie — — — Cu frecvenţă necunoscută Investigaţii Creşterea nivelului de lipide — — — Foarte diagnostice frecvente Creşterea azotului ureei din Mai puţin — — — sânge frecvente Creşterea acidului uric din Mai puţin — — — sânge frecvente Glicozuria — — — Rare Scăderea concentraţiei Mai puţin — — — plasmatice de potasiu frecvente Creşterea concentraţiei — — Cu frecvenţă — plasmatice de potasiu necunoscută Creștere în greutate Mai puţin Mai puţin — — frecvente frecvente Scădere în greutate — Mai puţin — — frecventeVezi pct. 4.4 Fotosensibilitate.În principal corelate cu colestază.

Descrierea reacţiilor adverse selectate

Cancer cutanat de tip non-melanom: Pe baza datelor disponibile obținute din studiile epidemiologice, a fost observată o asociere între HCTZ și NMSC dependentă de doza cumulativă (vezi și pct. 4.4 și 5.1).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucuresti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro