Trandolapril Arena 1 mg

Doze

Adulţi Hipertensiune arterială La adulţii care nu sunt trataţi cu medicamente diuretice, care nu prezintă insuficienţă cardiacă congestivă şi fără insuficienţă renală sau hepatică, doza iniţială recomandată este de 0,5 mg administrată în priză unică zilnică. Doza de 0,5 mg va determina un răspuns terapeutic doar la un număr mic de pacienţi. Doza trebuie dublată în mod progresiv, la intervale de 2 până la 4 săptămâni, în funcţie de răspunsul terapeutic individual, până la maxim 4 mg pe zi, administrată în doză unică zilnică. Doza de întreţinere uzuală este cuprinsă între 1 şi 2 mg pe zi, administrată în priză unică zilnică. Dacă răspunsul terapeutic este în continuare nesatisfăcător şi în cazul administrării dozei de 4 mg trandolapril, trebuie să se ia în considerare terapia asociată cu diuretice şi blocante ale canalelor de calciu.

Disfuncţie ventriculară stângă după infarct miocardic acut După un infarct miocardic acut, tratamentul poate fi iniţiat cât mai curând, chiar a treia zi, dacă s-a asigurat tratamentul necesar de stabilizare (stabilizare hemodinamică şi abordarea terapeutică a oricărei ischemii reziduale). Doza iniţială trebuie să fie mică (vezi pct. 4.4), în special în cazul în care pacientul prezintă valori normale sau mici ale tensiunii arteriale la începerea tratamentului. Doza iniţială trebuie să fie de 0,5 mg trandolapril pe zi (în 24 de ore). Doza poate fi crescută progresiv, până la maxim 4 mg pe zi, în priză unică. Această stabilire treptată impusă a dozelor poate fi suspendată temporar, de exemplu în caz de hipotensiune arterială simptomatică. Tratamentul trebuie iniţiat în spital, sub strictă supraveghere medicală, monitorizând în special tensiunea arterială (vezi pct. 4.4).

În caz de hipotensiune arterială, toate tratamentele hipotensive concomitente (de exemplu, medicamentele vasodilatatoare, cum sunt nitraţii, diureticele) trebuie să fie evaluate cu atenţie şi, dacă este posibil, doza acestor medicamente trebuie redusă. Doza de trandolapril trebuie să fie redusă doar dacă aceste măsuri de precauţie sunt insuficiente sau nu pot fi luate.

În cazul utilizării anterioare a unui tratament diuretic trebuie luate măsuri speciale de precauţie. Se recomandă, fie întreruperea tratamentului diuretic cu cel puţin 72 de ore înainte de iniţierea tratamentului cu trandolapril şi/sau iniţierea acestuia cu o doză zilnică de 0,5 mg. În acest caz, doza trebuie ajustată în conformitate cu răspunsul terapeutic al pacientului. În cazul în care tratamentul cu diuretice trebuie continuat, este necesară supravegherea medicală a pacientului.

Tratament anterior cu medicamente diuretice În cazul pacienţilor care prezintă risc de stimulare a sistemului renină-angiotensină (de exemplu, pacienţii cu depleţie de apă şi sodiu), medicamentul diuretic trebuie întrerupt cu 2-3 zile înainte de iniţierea terapiei cu o doză de 0,5 mg trandolapril, pentru a reduce riscul de hipotensiune arterială simptomatică. Dacă este necesar, tratamentul cu medicamentul diuretic poate fi reluat ulterior.

Insuficienţă cardiacă La pacienţii hipertensivi, care prezintă, de asemenea, insuficienţă cardiacă congestivă, cu sau fără insuficienţă renală asociată, s-a observat apariţia hipotensiunii arteriale simptomatice ca urmare a tratamentului cu inhibitori ai ECA. La aceşti pacienţi, tratamentul trebuie început cu o doză de 0,5 mg trandolapril administrată o dată pe zi, sub supraveghere medicală strictă, în spital.

Insuficienţă renală La valori ale clearance-ului creatininei cuprinse între 0,2 – 0,5 ml/s (10-30 ml/min), tratamentul trebuie iniţiat cu o doză zilnică de 0,5 mg. Dacă este necesar, doza poate fi crescută până la 1 mg pe zi, în priză unică. La valori ale clearance-ului creatininei sub 0,2 ml/s (10 ml/min) şi la pacienţii care efectuează şedinţe de

hemodializă doza recomandată este de 0,5 mg pe zi, în priză unică. La aceşti pacienţi este necesară monitorizarea regulată a concentraţiei plasmatice a potasiului şi a creatininei.

Hipertensiune arterială renovasculară Tratamentul trebuie iniţiat cu o doză zilnică de 0,5 mg. Această doză trebuie ajustată în funcţie de valoarea tensiunii arteriale rezultate ca urmare a tratamentului.

Ajustarea dozelor în insuficienţă hepatică La pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, o scădere a clearance-ului metabolic al medicamentului trandolapril şi al metabolitului său activ trandolaprilat, determină o creştere semnificativă a concentraţiei plasmatice de trandolapril şi într-o măsură mai mică, o creştere a concentraţiei plasmatice de trandolaprilat. Ca urmare, tratamentul cu trandolapril trebuie iniţiat cu o doză de 0,5 mg o dată pe zi, sub strictă supraveghere medicală (vezi pct. 4.4 şi 5.2).

Copii şi adolescenţi Acest medicament nu trebuie utilizat la copii şi adolescenţi, deoarece experienţa utilizării la această grupă de vârstă este insuficientă.

Vârstnici De regulă, nu este necesară reducerea dozei. Studiile farmacocinetice desfăşurate la pacienţii hipertensivi cu vârsta peste 65 de ani, care prezintă o funcţie renală normală pentru vârsta lor, indică faptul că ajustarea dozei nu este necesară. Deoarece unii pacienţii vârstnici pot fi, totuşi, deosebit de sensibili la inhibitorii ECA, se recomandă administrarea iniţială a unor doze mici şi monitorizarea tensiunii arteriale şi a funcţiei renale.

Trebuie luate măsuri de precauţie la pacienţii vârstnici cărora li se administrează concomitent medicamente diuretice sau care prezintă insuficienţă cardiacă congestivă, insuficienţă renală sau insuficienţă hepatică. La aceşti pacienţi doza trebuie ajustată în funcţie de valoarea tensiunii arteriale rezultate ca urmare a tratamentului.

Mod de administrare

Trandolapril poate fi administrat înainte, în timpul sau după masă.

Vezi pct. 4.3, 4.4, 4.5 şi 5.1.

Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA) Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului creşte riscul de apariţie a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei şi de diminuare a funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută). Prin urmare, nu este recomandată blocarea dublă a SRAA prin

administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 şi 5.1). Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai sub supravegherea unui medic specialist şi cu monitorizarea atentă şi frecventă a funcţiei renale, valorilor electroliţilor şi tensiunii arteriale. Inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizaţi concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetică.

Riscul de hipotensiune arterială şi/sau insuficienţă renală La pacienţii cu hipertensiune arterială şi care nu prezintă complicaţii, în cazuri rare s-a observat o hipotensiune arterială simptomatică după administrarea primei doze sau după creşterea dozelor. Activarea marcată a sistemului renină-angiotensină-aldosteron apare în anumite condiţii, în special în caz de depleţie severă de lichide şi sodiu (regim alimentar hiposodat, tratament diuretic prelungit, dializă, diaree sau vărsături), stenoză a arterei renale, insuficienţă cardiacă şi ciroză hepatică însoţită de edeme şi/sau ascită. Supresia sistemului renină-angiotensină-aldosteron produsă de inhibitorii ECA poate determina hipotensiune arterială severă şi/sau insuficienţă renală funcţională, mai ales la administrarea primei doze, în cazul creşterii dozei şi în decursul primelor două săptămâni de tratament. Hipotensiunea arterială severă poate determina lipotimie şi/sau leziuni ischemice la nivelul organelor cu tulburări arteriale (de exemplu infarct miocardic acut, accident vascular cerebral ischemic).

La pacienţii cu astfel de riscuri, inclusiv la cei cu angină pectorală sau tulburări cerebrovasculare, tratamentul cu trandolapril trebuie început cu doze mici, sub strictă supraveghere medicală, şi cu ajustarea atentă a dozei. În cazul unui tratament diuretic anterior, se recomandă întreruperea acestuia cu cel puţin 72 de ore înainte de iniţierea tratamentului cu trandolapril, precum şi o doza iniţială zilnică de 0,5 mg trandolapril (vezi pct. 4.5).

Depleţia de lichide şi sare trebuie corectată înainte de iniţierea tratamentului cu trandolapril.

Dacă pacientul dezvoltă în timpul tratamentului hipotensiune arterială sau insuficienţă renală, poate fi necesară reducerea dozei sau oprirea tratamentului cu trandolapril şi/sau diuretice.

Apariţia unei hipotensiunii arteriale după administrarea dozei iniţiale nu exclude tratamentul ulterior cu trandolapril, cu condiţia ca doza să fie ajustată cu atenţie.

Dacă apare hipotensiune arterială simptomatică, pacientul trebuie aşezat în decubit dorsal şi, dacă este necesar, trebuie să i se administreze o perfuzie intravenoasă de soluţie salină izotonă. În cazul în care pacientul prezintă bradicardie asociată, poate fi necesară administrarea intravenoasă de atropină.

Pacienţii cu hipertensiune arterială renovasculară Tratamentul hipertensiunii arteriale renovasculare constă în revascularizare.

Cu toate acestea, inhibitorii ECA pot fi administraţi până la efectuarea revascularizării sau dacă o astfel de procedură nu trebuie efectuată. Riscul de hipotensiune arterială severă şi de insuficienţă renală este crescut în cazul în care pacienţii care prezentau anterior stenoză unilaterală sau bilaterală a arterei renale sunt trataţi cu un inhibitor al ECA. Diureticele pot amplifica acest risc. Pierderea funcţiei renale poate să apară şi numai la modificări mici ale creatininemiei, chiar şi la pacienţii cu stenoză unilaterală a arterei renale. La aceşti pacienţi, tratamentul trebuie iniţiat în spital sub strictă supraveghere medicală, cu doze mici şi o atentă ajustare a dozei. Tratamentul diuretic trebuie întrerupt, iar funcţia renală şi concentraţia plasmatică a potasiului trebuie monitorizate pe parcursul primelor săptămâni de tratament.

Evaluarea funcţiei renale Evaluarea pacientului trebuie să includă monitorizarea funcţiei renale înainte de iniţierea tratamentului şi în timpul tratamentului. Dacă insuficienţa renală este prezentă înainte de tratament sau dacă sunt administrate doze relativ mari poate să apară proteinurie.

Pacienţii cu insuficienţă renală În caz de insuficienţă renală, dacă clearance-ul creatininei este ≤ 0,5 ml/s (≤ 30 ml/min), doza trebuie redusă (vezi pct. 4.2). La pacienţii cu insuficienţă renală, se recomandă ca funcţia renală şi concentraţia plasmatică a potasiului să fie monitorizate îndeaproape în primele săptămâni de tratament precum şi, ulterior, după caz. În cazul administrării concomitente de trandolapril cu diuretice, unii pacienţii hipertensivi, care nu au fost diagnosticaţi anterior cu boli renale, pot prezenta creşteri ale concentraţiilor plasmatice ale ureei şi ale creatininei. Poate să apară proteinurie.

La pacienţii cu insuficienţă renală, insuficienţă cardiacă congestivă sau stenoză unilaterală ori bilaterală a arterei renale, cu un singur rinichi, precum şi după transplant renal, există riscul de disfuncţie renală. Dacă se observă din timp, această disfuncţie renală este reversibilă după întreruperea tratamentului.

Transplantul renal Nu există experienţă privind administrarea de trandolapril la pacienţii la care s-a efectuat recent un transplant renal. Ca urmare, la aceşti pacienţi nu se recomandă tratamentul cu trandolapril.

Pacienţii cu disfuncţie hepatică Deoarece trandolaprilul este un promedicament metabolizat la forma sa activă la nivelul ficatului, la pacienţii cu disfuncţie hepatică trebuie luate măsuri deosebite de precauţie şi trebuie efectuată monitorizare strictă.

Insuficienţa hepatică Rar, inhibitorii ECA au fost asociaţi cu un sindrom care debutează cu icter colestatic sau hepatită şi progresează rapid la necroză hepatică fulminantă şi (uneori) deces. Mecanismul acestui sindrom nu este înţeles. Pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA care dezvoltă icter sau o creştere marcată a valorilor serice ale enzimelor hepatice trebuie să întrerupă tratamentul cu inhibitorul ECA şi să fie urmăriţi în mod adecvat din punct de vedere medical.

Edemul angioneurotic La pacienţii trataţi cu un inhibitor al ECA, incluzând trandolapril, au fost raportate cazuri de edem la nivelul feţei, buzelor, limbii, glotei şi/sau laringelui, precum şi la nivelul extremităţilor. Edemul angioneurotic poate să apară, în special, în primele săptămâni de tratament. Uneori poate să apară numai după un tratament prelungit cu un inhibitor al ECA.

În astfel de cazuri, tratamentul cu trandolapril trebuie întrerupt, iar pacientul trebuie monitorizat până la dispariţia edemului. În cazul în care edemul este localizat doar la nivelul feţei, acesta dispare de obicei fără tratament, cu toate că medicamentele antihistaminice au fost utile pentru ameliorarea simptomelor.

Asocierea edemului facial cu cel laringian poate pune viaţa în pericol. Edemul limbii, glotei sau laringelui poate determina obstrucţie respiratorie. În acest caz trebuie să se administreze subcutanat rapid adrenalină 0,1% (0,3-0,5 ml) şi, de asemenea, trebuie luate şi alte măsuri terapeutice, după caz. După apariţia unei astfel de reacţii, tratamentul cu un inhibitor al ECA nu trebuie reluat. În cazul în care sunt trataţi cu un inhibitor al ECA, pacienţii cu antecedente de edem Quincke, care nu a apărut în asociere cu tratamentul cu inhibitor al ECA, prezintă un risc mai mare de declanşare a unui nou edem Quincke (vezi pct. 4.3). S-a demonstrat că inhibitorii ECA determină mai frecvent apariţia edemului angioneurotic la pacienţii din rasa neagră, comparativ cu restul populaţiei.

Foarte rar, la pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA s-au raportat cazuri de edem angioneurotic intestinal. Aceşti pacienţi prezintă durere abdominală (însoţită sau nu de greaţă sau vărsături); în unele cazuri nu a existat edem angioneurotic facial anterior iar valorile esterazei C1 au fost normale. Edemul angioneurotic a fost diagnosticat cu ajutorul unor proceduri, incluzând tomografie computerizată abdominală, ecografie sau prin intervenţie chirurgicală; simptomele au fost tratate după oprirea tratamentului cu inhibitor al ECA. Edemul angioneurotic intestinal trebuie inclus în diagnosticul diferenţial la pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA care prezintă dureri abdominale (vezi pct. 4.8).

Diferenţele etnice Similar altor inhibitori ai ECA, trandolaprilul poate fi mai puţin eficace în scăderea tensiunii arteriale la pacienţii aparţinând rasei negre, comparativ cu pacienţii aparţinând altor rase. Este posibil ca acest lucru să fie determinat de o incidenţă mai mare a concentraţiilor plasmatice mici ale reninei la populaţia hipertensivă de rasă neagră.

Tusea În timpul tratamentului cu un inhibitor al ECA, poate să apară o tuse uscată şi neproductivă, care dispare după întreruperea tratamentului. Dacă tratamentul cu un inhibitor al ECA este considerat esenţial, poate fi luată în considerare reluarea tratamentului. Tusea indusă de inhibitorii ECA trebuie considerată ca parte a diagnosticului diferenţial al tusei.

Hiperkaliemia La unii pacienţi trataţi cu inhibitori ai ECA, incluzând trandolapril, s-au observat creşteri ale concentraţiei plasmatice a potasiului. Factorii de risc pentru dezvoltarea hiperkaliemiei includ insuficienţa renală, agravarea tulburărilor renale, vârsta (> 70 ani), diabetul zaharat, tulburările asociate, în special deshidratarea, decompensarea cardiacă acută, acidoza metabolică şi administrarea concomitentă a diureticelor care economisesc potasiu (de exemplu, spironolactonă, eplerenonă, triamteren sau amilorid), a suplimentelor de potasiu, substituenţilor de sare care conţin potasiu sau utilizarea altor medicamente asociate cu creşterea concentraţiei plasmatice a potasiului (de exemplu, heparina). Utilizarea unor suplimente de potasiu, a diureticelor care economisesc potasiu, a substituenţilor de sare care conţin potasiu, în special la pacienţii cu insuficienţă renală, poate determina o creştere semnificativă a concentraţiei plasmatice a potasiului. Hiperkaliemia poate determina aritmii grave, uneori letale. Dacă utilizarea concomitentă de trandolapril cu oricare dintre substanţele menţionate mai sus este considerată necesară, acestea trebuie utilizate cu precauţie şi sub o monitorizare frecventă a concentraţiei plasmatice a potasiului (vezi pct. 4.5).

Chirurgia/anestezia La pacienţii la care se efectuează intervenţii chirurgicale majore sau în timpul anesteziei cu medicamente potenţial hipotensive, inhibitorii ECA pot determina o posibilă hipotensiune arterială severă, care poate fi corectată cu ajutorul înlocuitorilor de plasma. Terapia de substituţie volemică trebuie administrată cu grijă, dacă nu este posibil să se întrerupă tratamentul cu inhibitori ai ECA.

Stenoza aortică / cardiomiopatia hipertrofică Inhibitorii ECA trebuie să fie utilizaţi cu mare prudenţă la pacienţii cu stenoză aortică sau obstrucţie a fluxului de ejecţie din ventriculul stâng.

Neutropenia/agranulocitoza După tratamentul cu doze mari de inhibitori ai ECA şi/sau la pacienţii cu insuficienţă renală, în special asociată cu boli ale ţesutului conjunctiv (de exemplu, lupusul eritematos diseminat şi sclerodermie) precum şi în cazul tratamentului cu medicamente imunosupresoare cu risc potenţial de leucopenie, au fost observate cazuri foarte rare de neutropenie/agranulocitoză. Neutropenia este reversibilă după întreruperea tratamentului cu inhibitori ai ECA. Cea mai buna prevenţie este de a respecta cu stricteţe doza recomandată. Dacă la acest grup de pacienţi cu risc, tratamentul cu un inhibitor al ECA este considerat absolut necesar, raportul risc/beneficiu trebuie evaluat cu atenţie. La pacienţii cu boli vasculare de colagen (de exemplu, lupusul eritematos şi sclerodermie), mai ales asociate cu insuficienţă renală şi sub tratament concomitent, în special cu corticosteroizi şi antimetaboliţi sau sub tratament cu alopurinol sau procainamidă, trebuie efectuată monitorizarea regulată a leucocitelor şi proteinuriei.

Proteinuria Proteinuria poate să apară în special la pacienţii cu insuficienţă renală preexistentă sau în cazul administrării de doze relativ mari de inhibitori ai ECA. La pacienţii cu proteinurie relevantă din punct de vedere clinic (mai mult de 1 g/zi), trandolaprilul trebuie administrat numai după o evaluare critică a raportului risc/beneficiu al acestui tratament.

Reacţii anafilactoide în timpul desensibilizării cu venin de himenoptere În cazuri rare, pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA în timpul desensibilizării cu venin de himenoptere au prezentat reacţii anafilactoide care pun viaţa în pericol. Aceste reacţii au fost evitate prin întreruperea temporară a tratamentului cu inhibitori ai ECA, înainte de fiecare şedinţă de desensibilizare.

Reacţii anafilactoide în timpul aferezei lipoproteinelor cu densitate mică (LDL) În cazuri rare, pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA în timpul aferezei lipoproteinelor cu densitate mică (LDL), efectuate cu dextran sulfat, au prezentat reacţii anafilactoide care pun viaţa în pericol. Aceste reacţii au fost evitate prin întreruperea temporară a tratamentului cu inhibitori ai ECA, înainte de fiecare afereză.

Pacienţii care efectuează şedinţe de hemodializă La pacienţii care efectuează şedinţe de hemodializă, în cadrul cărora se utilizează membrane cu flux mare (de exemplu, AN 69®), trataţi concomitent cu un inhibitor al ECA, au fost raportate reacţii anafilactoide. La aceşti pacienţi, trebuie luată în considerare utilizarea unui alt tip de membrană de dializă sau a unei alte clase de medicamente antihipertensive.

Pacienţii cu diabet zaharat La pacienţii cu diabet zaharat trataţi cu medicamente antidiabetice orale sau cu insulină, glicemia trebuie monitorizată strict în timpul primei luni de tratament cu un inhibitor al ECA (vezi pct. 4.5).

Sarcină Tratamentul cu inhibitori ai ECA nu trebuie iniţiat în timpul sarcinii. Cu excepţia cazului în care continuarea tratamentul cu inhibitori ai ECA este considerată esenţială, pacientelor care planifică o sarcină trebuie să li se schimbe tratamentul cu un tratament antihipertensiv alternativ, care prezintă un profil de siguranţă cunoscut pentru utilizare în timpul sarcinii. Atunci când sarcina este diagnosticată, tratamentul cu inhibitori ai ECA trebuie oprit imediat şi, dacă este necesar, trebuie iniţiat un tratament alternativ (vezi pct. 4.3 şi 4.6).

Interacţiuni Acest medicament NU ESTE RECOMANDAT, ÎN GENERAL, în asociere cu diuretice care economisesc potasiu, săruri de potasiu şi litiu (vezi pct. 4.5).

Conţine lactoză Pacienţii cu intoleranţă ereditară la galactoză, o formă particulară de deficit ereditar de lactază (deficit de lactază Lapp) sau cu malabsorbţie la glucoză/galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Trandolapril Arena (capsulele de 0,5 mg, 1 mg şi 2 mg) conţine galben amurg (E 110). Acesta poate provoca reacţii alergice chiar întârziate.

Investigaţii diagnostice Creşterea uremiei şi creatininemiei, Frecvenţă necunoscută trombocitopenie, creşterea valorilor serice ale enzimelor hepatice (incluzând ASAT şi ALAT). Tulburări cardiace Palpitaţii Mai puţin frecvente (> 1/1000 şi <1/100) Tulburări hematologice şi limfatice Agranulocitoză, leucopoenie Cu frecvenţă necunoscută Tulburări ale sistemului nervos Cefalee, ameţeli

Reacţii adverse raportate pentru clasa de inhibitori ai ECA (frecvenţa nu este specificată):

Investigaţii diagnostice Scăderea valorilor hemoglobinei şi hematocritului. La unii pacienţi cu deficit congenital de G-6 PDH (glucozo-6-fosfatdehidrogenază), în timpul tratamentului cu inhibitori ai ECA au fost raportate concentraţii plasmatice crescute ale bilirubinei şi anemie hemolitică. În timpul tratamentului cu inhibitori ai ECA au fost raportate, ocazional, creşteri ale valorilor titrului ANA (anticorpi antinucleari).

Tulburări cardiace Angină pectorală, infarct miocardic, bloc atrioventricular, bradicardie, stop cardiac, tahicardie

Tulburări hematologice şi limfatice Pancitopenie

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale Sinuzită, rinită, glosită, bronhospasm

Tulburări gastro-intestinale: Ileus

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat Eritem polimorf, sindrom Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică, erupţie asemănătoare psoriazisului şi alopecie

Tulburări vasculare Hemoragie cerebrală, ischemie tranzitorie

Tulburări hepatobiliare Icter colestatic, hepatită Raportarea reacțiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucuresti 011478- RO Tel: + 4 0757 117 259 Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro.