N03AF01 · Antiepileptice derivati de carboxamida Prescripție, valabilă 6 luni

Timonil 100 mg/5 ml

Suspensie orală · DCI: Carbamazepinum

TIMONIL conţine carbamazepină, care face parte din grupul de medicamente numite anticonvulsivante.

Cum citiți informația

De unde vin aceste informații? Pacient = Prospect · Medic = RCP. Ambele aprobate de ANMDMR.

Nu reformulăm liber textul medical. „Pentru pacient” urmează Prospectul; „Pentru medic” urmează Rezumatul Caracteristicilor Produsului (RCP). Fiecare secțiune indică documentul-sursă.

Indicații

Prospect · pct. 1 RCP · pct. 4.1

TIMONIL conţine carbamazepină, care face parte din grupul de medicamente numite anticonvulsivante. TIMONIL este indicat în tratamentul anumitor tipuri de epilepsie, a unor crize dureroase paroxistice de origine nervoasă, precum şi ca adjuvant în controlul tulburărilor de dispoziţie. Astfel TIMONIL este administrat pentru tratarea următoarelor afecţiuni:

epilepsie: crize care pornesc de la o zonă limitată a creierului (crize focale); crizele pot apărea fără tulburări ale conştienţei (crize simple parţiale) sau asociate cu tulburări ale conştienţei (crize complexe parţiale, crize psihomotorii). Crize care afectează ambele emisfere cerebrale (crize generalizate), în special când acestea sunt cauzate de o zonă limitată a creierului (grand mal în timpul somnului, grand mal difuz); forme mixte de epilepsie.
durere facială paroxistică (nevralgia trigeminală).
durere paroxistică în regiunea gâtului de cauză necunoscută (nevralgia genuină glosofaringiană).
crize de durere datorate leziunilor nervilor periferici secundare diabetului (neuropatia diabetică).
convulsii non-epileptice în scleroza multiplă, de ex. nevralgie trigeminală, crize tonice (crize cu contracţii musculare egale ca intensitate), tulburări de vorbire şi de mişcare (disartrie paroxistică şi ataxie), tulburări senzitive (parestezii paroxistice) şi crize dureroase.
prevenirea convulsiilor asociate cu sindromul de sevraj în dezalcoolizare. TIMONIL poate fi utilizat pentru prevenirea convulsiilor asociate sindromului de sevraj din dezalcoolizare numai în condiţii de spitalizare.
profilaxia tulburărilor maniaco-depresive atunci când tratamentul cu litiu nu este eficient.
tratamentul episoadelor maniacale.

TIMONIL este indicat în:

tratamentul epilepsiei:
convulsii parţiale simple (convulsii focale), convulsii parţiale complexe (convulsii psihomotorii);
convulsii generalizate tonico-clonice, epilepsie grand mal, cu origine focală (sleep grand mal, grand mal difuză);
forme mixte de epilepsie;
Notă: TIMONIL nu este eficace în crizele akinetice (petit mal) şi convulsiile mioclonice. Mai mult, unele evidenţe sugerează o exacerbare a convulsiilor care poate surveni la pacienţii cu absenţe atipice.
tratamentul nevralgiei de trigemen;
tratamentul nevralgiei de glosofaringian;
tratamentul neuropatiei diabetice dureroase;
tratamentul convulsiilor non-epileptice din scleroza multiplă, cum sunt nevralgia de trigemen, convulsiile tonice, disartria paroxistică şi ataxia, parestezia paroxistică şi atacurile de panică;
prevenirea convulsiilor în sindromul de sevraj alcoolic; TIMONIL poate fi utilizat în prevenirea convulsiilor asociate sindromului de sevraj din dezalcoolizare numai în condiţii de spitalizare;
profilaxia tulburărilor maniaco-depresive la pacienţii care nu răspund la terapia cu litiu;
tratamentul episoadelor maniacale.

Text oficial · Prospect · pct. 1RCP · pct. 4.1

Dozaj & administrare

Prospect · pct. 3 RCP · pct. 4.2

Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

TIMONIL se administrează oral, cu o cantitate suficientă de lichid, indiferent de orarul meselor, uzual în 2-3 doze divizate. Dozajul se stabileşte şi se controlează în mod individual de medicul specialist, urmărindu-se absenţa crizelor prin doze cât mai mici, mai ales în timpul sarcinii. Tratamentul cu TIMONIL se începe gradat, cu o doză iniţială mică, unică, în funcţie de tipul şi severitatea tabloului clinic. După aceea, doza este crescută lent până la doza de întreţinere cea mai eficientă, pentru a evita apariţia reacţiilor adverse asupra SNC, cum sunt ameţelile şi letargia.

În unele cazuri individuale, doza necesară poate fi diferită de doza iniţială recomandată şi de dozele de întreţinere recomandate (de exemplu, când metabolismul medicamentului este accelerat datorită inducţiei enzimatice sau datorită interacţiunilor medicamentoase în terapia combinată). Carbamazepina este de preferat a fi folosită în monoterapie pentru tratamentul epilepsiei. Tratamentul trebuie supravegheat de către un medic specialist, cu experienţă în tratamentul epilepsiei. Dacă tratamentul se schimbă de la un alt antiepileptic pentru a folosi carbamazepină, doza medicamentului antiepileptic care va fi întrerupt, se va reduce gradat.

Se recomandă următoarele doze:

Epilepsie: Se recomandă o creştere gradată a dozelor cu ajustarea individuală a schemei de tratament în funcţie de starea clinică a pacientului. Determinarea nivelului plasmatic al carbamazepinei poate fi utilă în stabilirea dozei optime.

Adulţi: Doza iniţială recomandată este de 200 – 400 mg/zi (100-200 mg o dată sau de două ori pe zi, 5-10 ml TIMONIL suspensie orală), care se măreşte treptat până la o doză zilnică de întreţinere de 800 -1200 mg/zi (40-60 ml TIMONIL suspensie orală), administrată în trei doze. În unele cazuri doze de 1600 mg sau chiar 2000 mg pot fi necesare.

La vârstnici: este necesară ajustarea dozelor, datorită potenţialelor interacţiuni medicamentoase, schema terapeutică fiind atent selectată la această grupă de vârstă.

Copii: În general, pentru copii doza medie de întreţinere este de 10 – 20 mg/kg greutate corporală/zi, divizată în mai multe prize. Se recomandă următoarea schemă de dozare: doză zilnică iniţială doză zilnică de întreţinere până la 1 an 1 dată 100 mg o dată 100 – 200 mg (5-10 ml suspensie orală/zi)

1 – 5 ani 1 – 2 ori câte 100 mg 2 ori câte 100 – 200 mg (10-20 ml suspensie orală/zi)

6 – 10 ani 2 ori câte 100 mg 3 ori câte 100 – 200 mg (20-30 ml suspensie orală /zi, administraţi în doze divizate)

11 – 15 ani 2 – 3 ori câte 100 mg 3 ori câte 200 – 300 mg sau 3 – 5 ori câte 200 mg (30- 50 ml/zi, administraţi în doze divizate)

o măsură dozatoare conţine 5 ml suspensie orală cu un conţinut de 100 mg carbamazepină.

La copiii sub 4 ani se recomandă, pe baza experienţei clinice, să se înceapă, de preferinţă, cu o doză zilnică de 20 – 60 mg (1-3 ml TIMONIL suspensie orală). Această doză zilnică poate fi mărită o dată la două zile cu 20 – 60 mg carbamazepină, până la atingerea dozei terapeutice necesare. Totuşi, nu trebuie să se depăşească limitele de dozare indicate mai sus. Pe baza experienţei clinice, la copiii peste 4 ani, doza iniţială poate fi de 100 mg carbamazepină pe zi (5 ml TIMONIL suspensie orală). Această doză poate fi crescută din două în două zile sau o dată pe săptămână cu până la 100 mg carbamazepină pe zi, până când este atinsă doza terapeutică. Totuşi, nu trebuie să se depăşească limitele de dozare indicate mai sus. Când este posibil TIMONIL este de preferat să fie administrat în monoterapie în tratamentul epilepsiei. În cazul asocierii TIMONIL la alte antiepileptice existente în tratamentul unui pacient cu epilepsie, doza de TIMONIL se creşte treptat în timp ce medicaţia concomitentă se menţine sau se ajustează în mod corespunzător.

prize). În unele cazuri este posibil să se continue tratamentul cu o doză de întreţinere mai scăzută de 400 mg carbamazepină (în 1-2 prize). La pacienţii vârstnici şi la cei sensibili este suficientă o doză iniţială de 200 mg carbamazepină/zi (10- 20 ml TIMONIL suspensie orală).

Neuropatia diabetică: Doza medie zilnică este de 600 mg carbamazepină, în cazuri excepţionale poate fi mai mare de 1200 mg, administrată în 3 prize.

Convulsii non-epileptice în scleroza multiplă: Doza medie zilnică este de 400 –800 mg carbamazepină administrată în 2-4 prize.

Prevenirea crizelor la pacienţii cu sindrom de sevraj din dezalcoolizare: Doza medie zilnică este de 600 mg carbamazepină în 3 prize. În cazuri severe, doza poate fi mărită în primele zile până la 1200 mg carbamazepină, administrată în 3 prize.

Asocierea medicamentului TIMONIL cu agenţi sedativi/hipnotici nu este recomandată. Totuşi, în funcţie de nevoia pacientului, TIMONIL poate fi asociat cu alte medicamente folosite în tratamentul sindromului de sevraj alcoolic.

Concentraţiile plasmatice de carbamazepină trebuie să fie verificate în mod regulat. Având în vedere posibilele reacţii adverse la nivelul sistemului nervos central şi vegetativ, este recomandată monitorizarea clinică atentă.

Profilaxia tulburărilor maniaco-depresive la pacienţii care nu răspund la terapia cu litiu: Doza iniţială este de 100-200 mg zilnic, divizată în mai multe prize, crescând treptat până la controlul adecvat al simptomatologiei sau până la atingerea unei doze totale de 1600 mg/zi, administrată în mai multe prize. Doza uzuală de întreţinere este de 400-600 mg carbamazepină/zi (20-30 ml TIMONIL suspensie orală), administrată în 3-4 prize.

Tratamentul perioadelor maniacale: De obicei este suficientă o doză iniţială de 900 mg carbamazepină. Se recomandă împărţirea acesteia în două doze individuale diferite, doza mai mare fiind administrată seara. Se recomandă ca tratamentul cu această doză să dureze mai multe săptămâni, înainte de a reduce doza. În orice caz se recomandă ca doza să fie adaptată în funcţie de reacţia individuală a pacientului.

La pacienţii cu afecţiuni hepatice, renale, cardiovasculare severe: este necesară reducerea dozelor. La pacienţii cu boli severe cardiovasculare, hepatice sau renale şi la pacienţii în vârstă se recomandă o doză mai scăzută.

Modul şi durata de administrare

Conţinutul ambalajului Sistemul de măsurare care se găseşte în interiorul ambalajului constă din trei secţiuni:

un flacon conținând 250 ml TIMONIL, securizat împotriva deschiderii de către copii
o seringă pentru administrare orală
un adaptor de plastic, care este deja ataşat la seringa pentru administrare orală. Adaptorul rămâne în flacon după introducerea iniţială.

Retragerea dozei prescrise

Timonil poate fi administrat independent faţă de mese. Luaţi suspensia orală cu o cantitate suficientă de lichid (de exemplu, un pahar cu apă).
Doza zilnică totală este, de obicei, împărţită în 2 – 3 doze.

1. Agitaţi energic flaconul înainte de fiecare utilizare. 2. Deschideţi capacul securizat împotriva deschiderii de către copii apăsându-l ferm în jos şi apoi răsucindu-l în sens antiorar (vezi partea de sus a capacului). 3. Păstraţi capacul pentru a putea închide flaconul după fiecare utilizare.

4. Ţineţi flaconul pe o masă, în poziţie verticală. Apăsaţi cu putere adaptorul de plastic cuplat la seringa de administrare orală în gura flaconului, cât puteţi de mult. Notă: Este posibil să nu puteţi împinge adaptorul până la capăt în gâtul flaconului. În acest caz, retrageţi seringa pentru administrare orală şi închideţi flaconul cu capacul înfiletat. Aceasta împinge adaptorul până la capăt în gâtul flaconului. Pentru a retrage o doză, împingeţi seringa pentru administrare orală în adaptor.

5. Ţineţi ferm seringa pentru administrare orală şi întoarceţi flaconul cu susul în jos. 6. Trageţi încet pistonul pentru ca seringa pentru administrare orală să se umple cu TIMONIL. Apoi, apăsaţi din nou pistonul până la capăt pentru a elimina bulele mari de aer care se pot afla în interiorul seringii cu administrare orală. 7. Retragerea dozei prescrise: Trageţi încet pistonul seringii până când începutul zonei mai groase a pistonului se aliniază exact cu semnul de pe seringa de administrare orală care corespunde dozei prescrise. Notă: Dacă vi s-a prescris o cantitate mai mare de 5 ml per doză, umpleţi seringa pentru administrare orală până la semnul pentru 5 ml şi retrageţi 5 ml. Apoi, umpleţi din nou seringa pentru administrare orală până la semnul care corespunde cantităţii rămase pentru a completa doza.

8. Întoarceţi cu grijă flaconul, având ataşată seringa pentru administrare orală, în poziţie verticală cu gâtul în sus. Scoateţi seringa pentru administrare orală răsucind-o cu atenţie până când iese din adaptor.

9. Chiar înainte de administrare, doza de medicament poate fi amestecată cu o mică cantitate de apă. Amestecaţi şi beţi în întregime conţinutul paharului. După administrare, beţi o cantitate suficientă de lichid (de exemplu, un pahar cu apă).

10. Alternativ, puteţi să administraţi doza direct din seringa pentru administrare orală. Pentru a face acest lucru, staţi în şezut şi apăsaţi încet pistonul seringii pentru administrare orală, pentru a putea înghiţi în mod adecvat. După administrare, beţi o cantitate suficientă de lichid (de exemplu, un pahar cu apă).

11. După fiecare utilizare, înşurubaţi capacul securizat împotriva deschiderii de către copii înapoi pe flacon. 12. După utilizare, ştergeţi exteriorul seringii pentru administrare orală cu un şerveţel curat şi uscat. 13. După fiecare utilizare, spălaţi şi curăţaţi bine seringa pentru administrare orală, cu jet de apă.

Durata tratamentului depinde de indicaţia şi de reacţia de răspuns individuală a pacientului. Durata tratamentului este diferită de la caz la caz şi este stabilită de către medicul terapeut. Nu este permis să modificaţi tratamentul sau dozele fără a consulta medicul în prealabil, pentru a nu periclita reuşita tratamentului.

care nu prezintă crize epileptice, nu se recomandă schimbarea medicamentului fără indicaţii medicale prealabile, deoarece pot apărea recidive ale crizelor sau intoxicaţii chiar şi în cazul oscilaţiilor mici ale nivelului plasmatic. În general, reducerea dozei sau oprirea tratamentului nu trebuie luată în considerare decât atunci când crizele epileptice nu au mai apărut de cel puţin 2-3 ani. Tratamentul trebuie întrerupt în mod treptat, prin reducerea gradată a dozei timp de 1-2 ani. La copii, în perioada de întrerupere a tratamentului se poate păstra aceeaşi doză zilnică (deoarece, prin creşterea în greutate, doza de carbamazepină/kg scade), atât timp cât pe electroencefalogramă nu se observă modificări.

În tratamentul nevralgiei s-a dovedit eficace administrarea unei doze de întreţinere, doar până la dispariţia durerii timp de câteva săptămâni. Doza trebuie apoi redusă treptat, cu atenţie pentru a ne asigura că o remisiune spontană nu a apărut între timp. Dacă durerea reapare, trebuie continuat cu doza de întreţinere iniţială.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru durata tratamentului în crizele dureroase din neuropatia diabetică şi convulsiile non-epileptice din scleroza multiplă. În tratamentul sindromului de sevraj din dezalcoolizare, tratamentul cu TIMONIL trebuie oprit după 7-10 zile prin reducerea treptată a dozei.

Profilaxia tulburărilor maniaco-depresive este un tratament de lungă durată. Dacă aveţi impresia că efectul TIMONIL este prea slab sau prea puternic, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Dacă luați mai mult Timonil decât trebuie Dacă aţi luat mai multe doze de TIMONIL decât trebuia, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau mergeţi la cel mai apropiat spital.

Doza dumneavoastră ar putea fi prea mare dacă aveţi respiraţie dificilă, bătăi rapide sau bătăi neregulate ale inimii, stop respirator sau cardiac, dezorientare, confuzie, somnolenţă, ameţeli, agitaţie, stare de nelinişte, pierderea cunoştinţei, leşin, frisoane, bufeuri, probleme de vedere, vorbire şi mişcare, stare de rău şi/sau vărsături, halucinaţii, crize convulsive, durere, sensibilitate sau slăbiciune musculară, scăderea temperaturii corporale, pupile mărite. Nu există un antidot specific. Tratamentul este simptomatic, în funcţie de starea clinică a pacientului şi se realizează în spital sub atenta supraveghere a medicului, într-o secţie de terapie intensivă. Pentru menţinerea funcţiilor vitale este necesară o monitorizare atentă a funcţiei cardiace şi respiratorii, a concentraţiei plasmatice a carbamazepinei, precum şi corectarea dezechilibrelor electrolitice.

Dacă uitaţi să luați Timonil Dacă aţi uitat să luaţi o doză de TIMONIL la timp, luaţi imediat ce vă aduceţi aminte. Totuşi, dacă este timpul pentru doza următoare, săriţi peste doza uitată şi reveniţi la schema de administrare obişnuită. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Este important să luaţi fiecare doză aşa cum v-a recomandat medicul.

Dacă încetaţi să luați Timonil Nu întrerupeţi tratamentul cu TIMONILmai devreme de perioada recomandată de medic. În cazul în care apar intoleranţe sau modificări ale simptomelor bolii dumneavoastră consultaţi înainte de a întrerupe tratamentul medicul dumneavoastră. Este posibilă reapariţia crizelor epileptice şi eşecul terapeutic în cazul întreruperii premature a tratamentului cu TIMONIL.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Ori de câte ori este posibil, înainte de a decide începerea tratamentului, pacienţii de origine Thai şi chineză Han trebuie testaţi în vederea depistării HLA-B 1502, deoarece prezenţa acestei alele este un indicator de risc crescut de apariţie a sindromului Stevens-Johnson (SSJ) sever asociat utilizării carbamazepinei (Consultaţi informaţiile despre testarea genetică şi reacţiile cutanate la pct. 4.4).

Doze TIMONIL se administrează oral, cu o cantitate suficientă de lichid, indiferent de orarul meselor, uzual în 2-3 doze divizate. Deoarece administrarea unei doze de carbamazepină în formă lichidă va determina o concentraţie plasmatică maximă mai crescută decât administrarea aceleaşi doze sub formă de comprimate, tratamentul cu TIMONIL se începe gradat, adaptat individual, cu o doză iniţială mică, unică, în funcţie de tipul şi severitatea tabloului clinic. După aceea, doza este crescută lent până la doza de întreţinere cea mai eficientă, pentru a evita apariţia reacţiilor adverse asupra SNC, cum sunt ameţelile şi letargia.

În general, doza zilnică se administrează în mai multe prize. În unele cazuri s-a dovedit eficientă împărţirea dozei zilnice totale în 4-5 prize separate. Schimbarea terapiei de la comprimate la forma lichidă se realizează prin administrarea aceleiaşi doze totale divizată în mai multe doze mai scăzute. Doza zilnică uzuală este de 400 – 1200 mg carbamazepină. De regulă, nu trebuie depăşită o doză totală zilnică de 1600 mg carbamazepină, deoarece la doze mari reacţiile adverse apar mai frecvent. Doza terapeutică trebuie ajustată, în special în terapia combinată, prin determinarea nivelurilor plasmatice şi în funcţie de eficacitatea clinică. Experienţa a evidenţiat faptul că nivelul terapeutic al carbamazepinei este cuprins între 4 şi 12 micrograme/ml. În unele cazuri individuale, doza necesară poate fi diferită de doza iniţială recomandată şi de dozele de întreţinere recomandate (de exemplu, când metabolismul medicamentului este accelerat datorită inducţiei enzimatice sau datorită interacţiunilor medicamentoase în terapia combinată). Carbamazepina este de preferat a fi folosită în monoterapie pentru tratamentul epilepsiei. Tratamentul trebuie supravegheat de către un medic specialist, cu experienţă în tratamentul epilepsiei. Dacă tratamentul se schimbă de la un alt antiepileptic pentru a folosi carbamazepină, doza medicamentului antiepileptic care va fi întrerupt, se va reduce gradat.

Se recomandă următoarele doze:

Epilepsie: Se recomandă o creştere treptată a dozelor cu ajustarea individuală a schemei de tratament în funcţie de starea clinică a pacientului. Determinarea concentraţiei plasmatice a carbamazepinei poate fi utilă în stabilirea dozei optime.

Adulţi: Doza iniţială recomandată este de 200 – 400 mg pe zi (100-200 mg o dată sau de două ori pe zi, 5-10 ml TIMONIL suspensie orală), care se măreşte treptat până la o doză zilnică de întreţinere de 800 -1200 mg pe zi (40-60 ml TIMONIL suspensie orală), administrată în trei doze. În unele cazuri doze de 1600 mg sau chiar 2000 mg pot fi necesare.

La vârstnici: este necesară ajustarea dozelor, datorită potenţialelor interacţiuni medicamentoase, schema terapeutică fiind atent selectată la această grupă de vârstă.

Copii: În general, pentru copii doza medie de întreţinere este de 10 – 20 mg/kg greutate corporală şi zi, divizată în mai multe prize. Se recomandă următoarea schemă de dozare: doză zilnică iniţială doză zilnică de întreţinere până la 1 an 1 dată 100 mg o dată 100 – 200 mg (5-10 ml suspensie orală pe zi)

1 – 5 ani 1 – 2 ori câte 100 mg 2 ori câte 100 – 200 mg (10-20 ml suspensie orală pe zi)

6 – 10 ani 2 ori câte 100 mg 3 ori câte 100 – 200 mg (20-30 ml suspensie orală pe zi, administraţi în doze divizate)

11 – 15 ani 2 – 3 ori câte 100 mg 3 ori câte 200 – 300 mg sau 3 – 5 ori câte 200 mg (30-50 ml pe zi, administraţi în doze divizate)

o măsură dozatoare conţine 5 ml suspensie orală cu un conţinut de 100 mg carbamazepină.

La copiii cu vârsta sub 4 ani se recomandă, pe baza experienţei clinice, să se înceapă, de preferinţă, cu o doză zilnică de 20 – 60 mg (1-3 ml TIMONIL suspensie orală). Această doză zilnică poate fi mărită o dată la două zile cu 20 – 60 mg carbamazepină, până la atingerea dozei terapeutice necesare. Totuşi, nu trebuie să se depăşească limitele de dozare indicate mai sus. Pe baza experienţei clinice, la copii cu vârsta peste 4 ani, doza iniţială poate fi de 100 mg carbamazepină pe zi (5 ml TIMONIL suspensie orală). Această doză poate fi crescută din două în două zile sau o dată pe săptămână cu până la 100 mg carbamazepină pe zi, până când este atinsă doza terapeutică. Totuşi, nu trebuie să se depăşească limitele de dozare indicate mai sus. Când este posibil TIMONIL este de preferat să fie administrat în monoterapie în tratamentul epilepsiei. În cazul asocierii TIMONIL la alte antiepileptice existente în tratamentul unui pacient cu epilepsie, doza de TIMONIL se creşte treptat în timp ce medicaţia concomitentă se menţine sau se ajustează în mod corespunzător.

Nevralgia de trigemen, nevralgia de glosofaringian: Se începe cu o doză iniţială recomandată de 200-400 mg carbamazepină (10-20 ml TIMONIL suspensie orală), până la dispariţia durerii, apoi cu o doză medie de 400-800 mg carbamazepină (în 3-4 prize). În unele cazuri este posibil să se continue tratamentul cu o doză de întreţinere mai scăzută de 400 mg carbamazepină (în 1-2 prize). La pacienţii vârstnici şi la cei sensibili este suficientă o doză iniţială de 200 mg carbamazepină/zi (10-20 ml TIMONIL suspensie orală).

Neuropatia diabetică: Doza medie zilnică este de 600 mg carbamazepină, în cazuri excepţionale poate fi mai mare de 1200 mg, administrată în 3 prize.

Convulsii non-epileptice în scleroza multiplă: Doza medie zilnică este de 400 –800 mg carbamazepină administrată în 2-4 prize.

Nu se recomandă asocierea medicamentului TIMONIL cu sedative/hipnotice. Totuşi, în funcţie de nevoia pacientului, TIMONIL poate fi asociat cu alte medicamente utilizate în tratamentul sindromului de sevraj alcoolic.

Concentraţiile plasmatice de carbamazepină trebuie să fie verificate periodic. Având în vedere posibilele reacţii adverse la nivelul sistemului nervos central şi vegetativ, este recomandată monitorizarea clinică atentă (vezi pct. 4.8).

În orice caz se recomandă ca doza să fie adaptată în funcţie de reacţia individuală a pacientului.

Mod de administrare Suspensia orală trebuie bine agitată înainte de administrare pentru omogenizare. Suspensia se administrează indiferent de orarul meselor, cu o cantitate suficientă de lichid (de ex. 1 pahar cu apă).

Durata tratamentului depinde de indicaţia şi de reacţia de răspuns individuală a pacientului. Administrarea medicamentului nu trebuie să fie oprită de către pacient din proprie iniţiativă. Durata tratamentului este diferită de la caz la caz şi este stabilită de către medicul terapeut.

Tratamentul antiepileptic este un tratament de lungă durată. Se recomandă ca un medic specialist cu experienţă în tratamentul epilepsiei să decidă, de la caz la caz, cu privire la începerea, durata şi întreruperea administrării de TIMONIL. Ca urmare a unor examene amănunţite, în cazul pacienţilor care nu prezintă crize epileptice, nu se recomandă schimbarea medicamentului fără indicaţii medicale prealabile, deoarece pot apărea recidive ale crizelor sau intoxicaţii chiar şi în cazul oscilaţiilor mici ale nivelului plasmatic. În general, reducerea dozei sau oprirea tratamentului nu trebuie luată în considerare decât atunci când crizele epileptice nu au mai apărut de cel puţin 2-3 ani. Tratamentul trebuie întrerupt în mod treptat, prin reducerea gradată a dozei timp de 1-2 ani. La copii, în perioada de întrerupere a tratamentului se poate păstra aceeaşi doză zilnică (deoarece, prin creşterea în greutate, doza de carbamazepină/kg scade), atât timp cât pe electroencefalogramă nu se observă modificări.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru durata tratamentului în crizele dureroase din neuropatia diabetică şi convulsiile non-epileptice din scleroza multiplă.

În tratamentul sindromului de sevraj din dezalcoolizare, tratamentul cu TIMONIL trebuie oprit după 7-10 zile prin reducerea treptată a dozei.

Profilaxia tulburărilor maniaco-depresive este un tratament de lungă durată.

Text oficial · Prospect · pct. 3RCP · pct. 4.2

Contraindicații

Prospect · pct. 2 RCP · pct. 4.3

dacă sunteţi alergic la carbamazepină, la parahidroxibenzoat de metil şi parahidroxibenzoat de propil sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6);

dacă sunteţi alergic la alte medicamente cu structură asemănătoare (de exemplu antidepresivele triciclice cum sunt amitriptilina, desipramina, protriptilina, nortriptilina);
dacă aveţi tulburări cardiace (bloc atrioventricular);
dacă aveţi sau aţi avut porfirie hepatică, o boală ereditară cauzată de o tulburare a sintezei hemului, prezent în eritrocite (de exemplu porfirie acută intermitentă, porfirie variegate, porfirie cutanea tarda);
dacă aveţi sau aţi avut mielosupresie;
concomitent cu voriconazol (medicament folosit în tratamentul micozelor), deoarece poate determina anularea efectului terapeutic al acestui medicament;
în asociere cu inhibitori de monoaminoxidază (IMAO, utilizaţi pentru tratarea depresiei şi bolii Parkinson); tratamentul cu IMAO trebuie să fie întrerupt cu cel puţin două săptămâni înainte de începerea administrării TIMONIL.

hipersensibilitate la substanţa activă, la parahidroxibenzoat de metil şi parahidroxibenzoat de propil sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1;
hipersensibilitate la alte medicamente cu structură asemănătoare (de exemplu antidepresive triciclice cum sunt amitriptilină, desipramină, protriptilină, nortriptilină);
bloc atrioventricular;
tulburare existentă a măduvei osoase, mielosupresie în antecedente;
porfirie hepatică sau doar antecedente în acest sens (de exemplu porfirie acută intermitentă, porfirie variegată, porfirie cutanea tarda);
tratamentul concomitent cu voriconazol, deoarece se poate cauza pierderea efectului terapeutic al acestui medicament;
asocierea cu inhibitori de monoaminoxidază (IMAO); tratamentul cu IMAO trebuie să fie întrerupt cu cel puţin două săptămâni înainte de începerea administrării TIMONIL.

Text oficial · Prospect · pct. 2RCP · pct. 4.3

Atenționări & precauții

Prospect · pct. 2 RCP · pct. 4.4

Înainte să luaţi TIMONIL, adresaţi-vă medicului dumneavoastră. Spuneţi medicului dumneavoastră:

dacă aveţi afecţiuni ale organelor hematoformatoare (afecţiuni hematologice); sau dacă aţi avut orice reacţie hematologică la administrarea altui medicament, care a determinat de exemplu scăderea leucocitelor (leucopenia);
dacă aveţi dereglarea metabolismului sodiului;
dacă aveţi tulburări severe ale funcţiei cardiace, hepatice sau renale;
dacă suferiţi de distrofie miotonică (boală musculară degenerativă), deoarece la această grupă de pacienţi sunt prezente în mod frecvent tulburări cardiace ale conductibilităţii;
dacă aveţi o presiunea intraoculară crescută (glaucom) sau dacă suferiţi de durere sau disconfort în cursul urinării; în aceste cazuri, medicul dumneavoastră trebuie să supravegheze cu atenţie starea dumneavoastră;
dacă prezentaţi sau aţi prezentat semne de sensibilitate neobişnuită (de exemplu erupţii pe piele) la oxcarbazepină, fenitoină, fenobarbital sau lamotrigină (medicamente utilizate pentru tratamentul epilepsiei), pentru că în acest caz aveţi un risc mai mare de a dezvolta şi o sensibilitate neobişnuită la carbamazepină. Dacă sunteţi/aţi fost alergic la carbamazepină, probabilitatea să faceţi o reacţie alergică la oxcarbazepină fiind de 25 – 30%;
dacă luaţi tratament de substituţie cu hormon tiroidian. În acest caz, medicul dumneavoastră trebuie să vă verifice nivelul hormonului tiroidian întrucât poate fi nevoie de o ajustare a dozei.
dacă aveţi orice tulburare psihică;
dacă sunteţi sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă sau dacă alăptaţi. În aceste situaţii tratamentul cu TIMONIL se va administra numai după evaluarea atentă a raportului beneficiu-risc potenţial, cu măsuri de precauţie potrivite.

A fost raportată apariţia erupţiilor cutanate cu potenţial risc vital (sindrom Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică) în cazul utilizării TIMONIL, acestea apărând iniţial ca puncte sau pete circulare, sub forma unor ţinte, de culoare roşiatică, adeseori cu flictene central, la nivelul trunchiului. Alte semne cărora trebuie să li se acorde atenţie includ ulcere la nivelul gurii, gâtului, nasului, organelor genitale şi conjunctivită (ochi înroşiţi şi umflaţi). Aceste erupţii cutanate cu potenţial risc vital sunt adeseori însoţite de simptome de tip gripal. Erupţia poate evolua către flictene sau descuamări răspândite pe arii largi de piele. Riscul cel mai mare de apariţie a reacţiilor severe pe piele este în primele săptămâni de tratament. Dacă aţi dezvoltat sindrom Stevens-Johnson sau necroliză epidermică toxică în urma utilizării carbamazepinei, nu trebuie să mai luaţi niciodată carbamazepină. Dacă dezvoltaţi o erupţie sau aceste simptome ale pielii, solicitaţi imediat asistenţă din partea medicului dumneavoastră şi spuneţi-i că luaţi acest medicament.

Aceste reacţii adverse severe pot fi mai frecvente la persoanele din unele ţări asiatice. Riscul existent la pacienţii de origine chineză Han şi Thai poate fi previzionat prin testarea unei mostre de sânge de la aceşti pacienţi. Medicul dumneavoastră trebuie să fie cel care să vă sfătuiască dacă este necesar să faceţi un test de sânge înainte de a lua carbamazepină.

Dacă este necesară trecerea pacienţilor epileptici trataţi cu TIMONIL la un alt medicament antiepileptic, aceasta nu se va face brusc ci gradat, cu retragerea treptată a TIMONIL şi introducerea progresivă a celuilalt medicament. În cazul tratamentului epilepsiei, la pacienţii cu convulsii mixte, care includ şi absenţe tipice sau atipice, TIMONIL se administrează cu precauţie. În cazul exacerbării acestor convulsii tratamentul cu TIMONIL trebuie întrerupt. Carbamazepina poate provoca sau agrava crizele akinetice (absenţe), în consecinţă, TIMONIL nu trebuie administrat pacienţilor care suferă de aceste forme de convulsii.

Dacă în timpul tratamentului cu TIMONIL, apar febră, dureri în gât, reacţii alergice ale pielii ca de exemplu erupţii cu umflături de noduli limfatici şi/sau simptome asemănătoare gripei, vânătăi apărute cu uşurinţă sau mici pete sanguinolente în piele (peteşii, purpură), trebuie să vă prezentaţi imediat la medic, fiind necesară de urgenţă o analiză a sângelui. În cazul unor reacţii alergice severe, tratamentul cu TIMONIL trebuie întrerupt imediat. În cazul în care apar simptome ale unei afecţiuni hepatice sau ale unei tulburări hepatice, ca de exemplu stări de oboseală, lipsa poftei de mâncare, greaţă, îngălbenirea pielii, mărirea volumului ficatului, trebuie să vă prezentaţi imediat la medic. Întreruperea tratamentului cu TIMONIL poate fi necesară în cazul modificărilor anumitor tablouri sanguine (în special în cazul leucopeniei şi al trombocitopeniei), în situaţia în care apar concomitent simptome alergice, febră, dureri în gât sau hemoragii cutanate.

Înainte de iniţierea tratamentului cu TIMONIL şi periodic în cursul tratamentului, medicul va efectua mai multe teste de sânge, urină, teste care privesc funcţia hepatică şi renală. Este important să participaţi la aceste controale. În cazul terapiei combinate, trebuie determinate la intervale regulate concentraţiile plasmatice de carbamazepină şi de alte antiepileptice şi, dacă este necesar, dozele zilnice trebuie reduse. Se recomandă ca analiza sângelui şi testele hepatice să se efectueze înaintea începerii tratamentului cu TIMONIL, apoi la intervale de o săptămână în prima lună de tratament, şi apoi la intervale de o lună. După încheierea unei perioade de tratament de 6 luni, este suficient să se facă 2-4 controale pe an.

Din cauza posibilităţii apariţiei fotosensibilităţii (sensibilitate crescută a pielii la lumină), este indicat să vă protejaţi de razele solare puternice pe timpul tratamentului cu TIMONIL. Înaintea unor intervenţii chirurgicale este obligatorie informarea medicului despre tratamentul cu TIMONIL. Dacă vă simţiţi somnolent sau ameţit la începutul tratamentului nu conduceţi vehicule sau nu utilizaţi utilaje până la dispariţia acestor simptome.

În cazul întrebuinţării specifice pentru prevenirea crizelor de epilepsie prezente la sindromul de abstinenţă alcoolică, este permisă administrarea de TIMONIL numai în condiţii de spitalizare sub atentă supraveghere medicală. Trebuie menţionat că reacţiile adverse ale carbamazepinei în sindromul de sevraj la alcool sunt similare şi se pot confunda cu sindromul de sevraj însuşi.

În cazuri excepţionale, TIMONIL poate fi utilizat în mod profilactic, în combinaţie cu litiul, pentru tratarea episoadelor maniaco-depresive, atunci când monoterapia cu litiu a eşuat. Pentru a preveni interacţiunile, nu trebuie depăşită o limită de siguranţă a concentraţiei plasmatice a carbamazepinei (8 µg/ml), iar nivelul litiului trebuie menţinut în intervalul terapeutic inferior (0,3-0,8 mval/l). Tratamentul cu neuroleptice trebuie întrerupt cu cel puţin 8 săptămâni înainte şi nu va fi administrat simultan.

La un număr mic de pacienţi trataţi cu medicamente antiepileptice precum carbamazepină s-a constatat apariţia unor gânduri de auto-vătămare sau de sinucidere. În cazul în care vă apar astfel de gânduri, contactaţi-vă imediat medicul, indiferent de moment.

Tratamentul cu TIMONIL poate afecta contracepţia cu ajutorul pilulelor, cauzând astfel apariţia unei sarcini nedorite. De aceea, trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră în legătură cu metodele alternative de contracepţie.

În următoarele cazuri, administrarea TIMONIL se poate face numai după o evaluare atentă a raportului risc/beneficiu şi după ce sunt luate măsuri de precauţie adecvate:

boli hematologice anterioare sau existente, antecedente de reacţii hematologice la alte medicamente;
afectarea metabolismului sodiului;
tulburări cardiace, hepatice sau renale severe;
pacienţi cu distrofie miotonică, întrucât tulburările de conducere cardiacă sunt mai des întâlnite la acest grup de pacienţi;
tratamentul concomitent cu stiripentol (utilizat la tratarea epilepsiei mioclonice severe la copii [SMEI]), vezi pct. 4.5.

Reacţii cutanate În cazul utilizării carbamazepinei au fost raportate următoarele reacţiile cutanate cu risc vital: sindrom Stevens-Johnson (SSJ) şi necroliză epidermică toxică (NET). Pacienţii trebuie să fie avertizaţi în privinţa semnelor şi simptomelor şi monitorizaţi atent pentru a detecta reacţiile apărute pe piele. Riscul cel mai mare de apariţie a SSJ sau NET este în primele săptămâni de tratament. Dacă sunt prezente simptomele sau semnele de SSJ sau NET (de exemplu erupţii cutanate progresive, adeseori cu flictene sau leziuni ale mucoaselor), tratamentul cu carbamazepină trebuie întrerupt. Rezultatele cele mai bune în tratarea SSJ şi NET se bazează pe diagnosticul precoce şi pe întreruperea imediată a administrării oricărui medicament suspect. Retragerea precoce a tratamentului se asociază cu un pronostic mai bun. Dacă pacientul a dezvoltat SSJ sau NET în urma utilizării carbamazepinei, acel pacient nu mai trebuie să primească niciodată carbamazepină.

Se estimează că riscul de apariţie a reacţiilor cutanate severe şi, uneori, fatale, incluzând necroliza epidermică toxică (NET) şi sindromul Stevens-Johnson (SSJ), este de 1-6 din 10000 de noi utilizatori în ţările cu populaţie majoritar caucaziană, dar în unele ţări asiatice riscul estimat este de aproximativ 10 ori mai mare.

Apar tot mai multe dovezi privind rolul diferitelor alele HLA în ceea ce priveşte predispoziţia pacienţilor la reacţii adverse mediate imun (vezi pct. 4.2).

Alela HLA-B1502 – La populaţiile chineză Han, Thai şi alte populaţii asiatice S-a demonstrat că în cazul administrării de carbamazepină la persoanele de origine Thai şi chineză Han, există o legătură strânsă între prezenţa HLA-B 1502 la aceste populaţii şi riscul dezvoltării de reacţii cutanate severe, cunoscute sub numele de sindrom Steven-Johnson (SSJ). Prevalenţa transportorului HLA- B1502 este de aproximativ 10% la populaţiile chineză Han şi Thai. Ori de câte ori este posibil, înainte de începerea tratamentului cu carbamazepină, aceste persoane trebuie testate în vederea depistării acestor alele (vezi pct. 4.2). În cazul unui test pozitiv, tratamentul cu carbamazepină nu trebuie început decât dacă nu există altă alternativă terapeutică. Pacienţii la care testul pentru HLA-B 1502 este negativ prezintă risc mic de apariţie a SSJ, deşi, foarte rar, reacţiile pot totuşi surveni.

Există unele date care sugerează prezenţa unui risc crescut de reacţii severe de tipul NET/SSJ asociate cu carbamazepina la unele populaţii asiatice. Datorită prevalenţei acestei alele la alte populaţii asiatice (de exemplu, mai mult de 15% în Filipine şi Malaezia), poate fi luată în considerare testarea genetică pentru prezenţa HLA-B1502 în cazul populaţiilor aflate la risc.

Prevalenţa alelei HLA-B1502 este neglijabilă la populaţiile de origine europeană, africană şi hispanică testate, precum şi la japonezi şi coreeni (< 1%).

Alela HLA-A3101 – populaţii de origine europeană şi japoneză Există unele date care sugerează faptul că HLA-A3101 este asociată cu un risc crescut de reacţii adverse cutanate induse de carbamazepină, incluzând SSJ, NET, erupţii cutanate cu eozinofilie (DRESS) sau pustuloză exantematoasă generalizată, mai puţin acută (AGEP) şi erupţii maculopapulare (vezi pct. 4.8) la persoane de origine europeană şi japoneză. Frecvenţa alelei HLA-A3101 variază în limite largi în funcţie de originea etnică a populaţiilor. Alela HLA- A3101 are o prevalenţă cuprinsă între 2 şi 5% în populaţiile de origine europeană şi de aproximativ 10% în cele de origine japoneză.

Prezenţa alelei HLA-A3101 poate creşte riscul de reacţii cutanate induse de carbamazepină (în cele mai multe cazuri, mai puţin severe) de la 5,0% în populaţia generală până la 26,0% la subiecţii de origine europeană, în timp ce absenţa acesteia poate reduce riscul de la 5,0% până la 3,8%. Datele care susţin recomandarea pentru efectuarea unui screening pentru HLA-A3101 înainte de începerea tratamentului cu carbamazepină sunt insuficiente. Dacă pacienţii de origine europeană sau japoneză sunt cunoscuţi ca fiind pozitivi pentru alela HLA-A3101, utilizarea carbamazepinei trebuie avută în vedere numai dacă se consideră că beneficiile depăşesc riscurile.

Reacţii cutanate uşoare Reacţii cutanate uşoare, cum ar fi exantemul maculopapular sau macular izolat, sunt în majoritatea cazurilor tranzitorii şi dispar în câteva zile sau săptămâni, fie la continuarea tratamentului după aceeaşi schemă, fie la reducerea dozelor de carbamazepină. Pacientul trebuie atent monitorizat, orice agravarea a rash-ului sau a simptomelor asociate impunând întreruperea tratamentului.

Ideaţie suicidară şi comportament suicidar La pacienţii trataţi cu medicamente antiepileptice pentru diverse indicaţii s-au raportat ideaţie suicidară şi comportament suicidar. În urma unei meta-analize a studiilor clinice randomizate controlate cu placebo în care s-au utilizat medicamente antiepileptice, s-a evidenţiat un risc uşor crescut de apariţie a ideaţiei suicidare şi comportamentului suicidar. Mecanismul care a determinat apariţia acestui risc nu este cunoscut iar datele disponibile nu permit excluderea posibilităţii ca carbamazepina să prezinte un risc crescut de apariţie a ideaţiei suicidare şi comportamentului suicidar.

Din acest motiv, pacienţii trebuie monitorizaţi în scopul identificării semnelor de ideaţie suicidară şi comportament suicidar şi trebuie avută în vedere iniţierea unui tratament adecvat. Pacienţilor (şi îngrijitorilor acestora) trebuie să li se recomande să ceară sfatul medicului în cazul apariţiei semnelor de ideaţie suicidară şi comportament suicidar.

Trecerea pacienţilor pe un alt tratament O retragere bruscă a tratamentului cu carbamazepină poate duce la convulsii. Prin urmare, retragerea tratamentului cu carbamazepină trebuie să se facă treptat, pe o perioadă de 6 luni.Dacă este necesară trecerea pacienţilor epileptici trataţi cu TIMONIL la un alt medicament antiepileptic, aceasta nu se va face brusc ci gradat, cu retragerea treptată a TIMONIL şi introducerea progresivă a celuilalt medicament. Dacă este necesar să se facă trecerea bruscă de la carbamazepină la un alt medicament antiepileptic, la pacienţi cu epilepsie, aceasta trebuie să se facă sub acoperire cu un antiepileptic adecvat.

Convulsii În cazul tratamentului epilepsiei, la pacienţii cu convulsii mixte, care includ şi absenţe tipice sau atipice, TIMONIL se administrează cu precauţie. În cazul exacerbării acestor convulsii tratamentul cu TIMONIL trebuie întrerupt. Carbamazepina poate provoca sau agrava crizele akinetice (absenţe), în consecinţă, TIMONIL nu trebuie administrat pacienţilor care suferă de aceste forme de convulsii. O creştere a frecvenţei convulsiilor a fost observată în cazul schimbării formei orale a carbamazepinei cu cea sub formă de supozitoare.

Reacţii hematologice Agranulocitoza şi anemia aplastică au fost asociate cu administrarea de carbamazepină; totuşi datorită incidenţei foarte scăzute a acestor reacţii adverse, riscul estimat în cazul administrării de TIMONIL este dificil de evaluat. Riscul total în cadrul populaţiei generale netratate este estimat la 4,7 persoane/ milion/ an pentru agranulocitoză şi 2,0 persoane/milion pe an pentru anemia aplastică.

Poate avea loc o scădere tranzitorie sau persistentă a numărului trombocitelor sau leucocitelor. Totuşi, în majoritatea cazurilor, aceste efecte se dovedesc a fi tranzitorii şi este puţin probabil să semnifice instalarea unei anemii aplazice sau a unei agranulocitoze.

Cu toate acestea, trebuie obţinută formula hemoleucocitară completă (incluzând trombocitele şi, posibil, reticulocitele şi fierul plasmatic) înainte de iniţierea tratamentului şi periodic după aceea: săptămânal în prima lună şi apoi lunar. După primele 6 luni de tratament, sunt recomandate 2-4 determinări pe an.

Dacă numărul leucocitelor sau al trombocitelor este mic sau scade în cursul tratamentului, este nevoie de o monitorizare strictă a hemoleucogramei complete. Este necesar ca tratamentul cu carbamazepină să fie întrerupt dacă apare vreo dovadă de depresie semnificativă a măduvei osoase.

Pacienţii trebuie să fie informaţi în legătură cu semnele şi simptomele toxice iniţiale ale potenţialelor tulburări hematologice, precum şi în legătură cu simptomele reacţiilor dermatologice sau hepatice. Dacă în timpul tratamentului cu carbamazepină apar febră, dureri în gât, ulceraţii bucale, reacţii alergice cutanate ca rash, hematoame, hemoragii peteşiale sau purpurice, cu umflarea ganglionilor limfatici şi/sau simptoame de tip gripă, pacientul trebuie să consulte medicul imediat şi să se facă control hematologic.

Întreruperea tratamentului cu TIMONIL poate fi necesară în caz de modificări ale numărului elementelor figurate sanguine, în special în leucopenie şi trombocitopenie, dacă apar concomitent simptome alergice, dermatologice, febră sau dureri în gât. De asemenea, tratamentul cu TIMONIL trebuie întrerupt în caz de depresie semnificativă a măduvei osoase.

Dacă apar următoarele semne şi simptome, este necesar să fie consultat un medic sau să fie întrerupt tratamentul cu carbamazepină:

Sunt necesare verificări urgente (în decurs de 1 săptămână) în următoarele cazuri:

febră, infecţie;
exantem;
astenie generală;
dureri în gât;
ulcere la nivel oral;
formarea rapidă a hematoamelor;
creşterea nivelurilor transaminazelor;
scăderea numărului de leucocite sub 3.000/µl sau a numărului de granulocite sub 1.500/µl;
scăderea numărului de trombocite sub 125.000/µl;
scăderea numărului de reticulocite sub 0,3% = 20.000/µl;
creşterea fierului sanguin peste 150 µg/dl.

Întreruperea tratamentului cu carbamazepină este necesară în următoarele cazuri:

hemoragie peteşială sau purpurică;
scăderea numărului de eritrocite sub 4 milioane/µl;
scăderea hematocritului sub 32%;
scăderea hemoglobinei sub 11 g/dl;
scăderea numărului de leucocite sub 2.000/µl, a numărului de granulocite sub 1.000/µl sau a numărului de trombocite sub 80.000/µl;
tulburări hematopoietice simptomatice.

Funcţia hepatică Se recomandă efectuarea de teste pentru evaluarea funcţiei hepatice înainte de începerea tratamentului cu carbamazepină, apoi săptămânal în prima lună de tratament şi, ulterior, lunar. După încheierea a 6 luni de tratament, este adecvată efectuarea a 2-4 controale pe an. Acest lucru este aplicabil în special la pacienţii cu boli hepatice în antecedente şi la pacienţii vârstnici. Dacă apar simptome de hepatită cum ar fi: oboseală, inapetenţă, greaţă, xantodermia, hepatomegalia, pacientul trebuie sfătuit să se adreseze medicului fără întârziere. Apariţia semnelor şi simptomelor de disfuncţie hepatică sau boală hepatică activă vor fi evaluate urgent, iar tratamentul cu carbamazepină va fi întrerupt în aşteptarea rezultatului evaluării. Unele teste ale funcţiei hepatice pot fi modificate în timpul tratamentului cu TIMONIL, dar nu este necesară întreruperea tratamentului: creşterea gamma glutamil transferazei, a fosfatazei alcaline, datorită inducţiei enzimatice hepatice.

Luând în considerare posibilele reacţii adverse mai sus menţionate şi reacţia de hipersensibilitate, este esenţial, în special în cazul unei terapii de durată, să se efectueze regulat analizele de sânge (hemoleucograma completă, inclusiv reticulocitele şi sideremia), testele hepatice şi renale. Nivelul

carbamazepinei şi, de asemenea, concentraţia plasmatică a celorlalte antiepileptice, în cazul terapiei combinate, trebuie să fie monitorizate regulat şi dozele zilnice să se reducă dacă este necesar.

Monitorizarea nivelurilor plasmatice Deşi corelaţiile între dozaj şi concentraţia plasmatică a carbamazepinei şi între concentraţia plasmatică şi eficacitatea clinică sau tolerabilitate nu sunt foarte exacte, monitorizarea nivelelor plasmatice poate fi utilă în următoarele situaţii:

creşterea frecvenţei convulsiilor,
în timpul sarcinii,
în cazul administrării la copii şi adolescenţi,
în cazuri de tulburări de absorbţie,
în cazuri de suspiciune a toxicităţii când se administrează mai multe medicamente asociate.

Funcţia renală Trebuie evaluate nivelurile plasmatice şi urinare ale ureei şi trebuie efectuate teste complete de urină înainte de tratament şi periodic în cursul tratamentului.

Hiponatremie Se ştie că hiponatremia apare la pacienţii care iau carbamazepină. La pacienţii cu tulburări renale preexistente asociate cu concentraţii serice scăzute ale sodiului, precum şi la pacienţii trataţi concomitent cu medicamente care scad concentraţiile sodiului (de exemplu diuretice, medicamente asociate cu secreţia inadecvată de ADH), trebuie determinată concentraţia serică a sodiului înainte de tratament. După aceea, concentraţiile serice ale sodiului trebuie determinate iniţial după aproximativ două săptămâni şi apoi, în primele trei luni de tratament, la intervale lunare sau conform necesităţilor clinice. Factorii de risc menţionaţi mai sus apar în special la pacienţii vârstnici. Dacă este detectată hiponatremia, restricţia aportului de lichide este o contramăsură importantă, dacă este indicată din punct de vedere clinic.

Hipotiroidism Carbamazepina poate reduce concentraţiile serice ale hormonilor tiroidieni prin inducţie enzimatică, făcând astfel necesară o creştere a dozei tratamentului de substituţie cu hormon tiroidian la pacienţii cu hipotiroidism. Prin urmare, se recomandă monitorizarea funcţiei tiroidiene pentru a ajusta doza tratamentului de substituţie cu hormon tiroidian.

Efecte anticolinergice Carbamazepina are o slabă activitate anticolinergică. Prin urmare, pacienţii cu glaucom şi retenţie urinară trebuie să fie monitorizaţi cu atenţie în cursul tratamentului (vezi pct. 4.8, Reacţii adverse).

Fotosensibilitate Datorită existenţei posibilităţii apariţiei fotosensibilităţii, se recomandă ca pacienţii să se protejeze de radiaţiile solare puternice, pe durata tratamentului cu carbamazepină.

Reacţii de hipersensibilitate Carbamazepina poate declanşa reacţii de hipersensibilitate, incluzând erupţii cutanate medicamentoase cu eozinofilie şi simptome sistemice (DRESS), reacţii întârziate de hipersensibilitate multi-organ cu febră, erupţii cutanate, vasculită, tumefierea nodulilor limfatici, artralgie, leucopenie, eozinofilie, hepatomegalie şi splenomegalie, alterarea rezultatelor testelor funcţiei hepatice şi sindromul dispariţiei ductelor biliare (distrugerea şi pierderea ductelor biliare intrahepatice), care pot apărea în diferite combinaţii. Pot fi afectate şi alte organe (de exemplu plămâni, rinichi, pancreas, muşchi cardiac, colon) (vezi pct. 4.8). La pacienţii cu antecedente de hipersensibilitate la oxcarbazepină, fenitoină, fenobarbital sau lamotrigină, administrarea TIMONIL trebuie să se facă numai după o atentă evaluare a riscurilor posibile şi a beneficiilor presupuse, întrucât aceşti pacienţi au un risc crescut de a dezvolta reacţii de hipersensibilitate şi la carbamazepină. Pacienţii care manifestă reacţii de hipersensibilitate la carbamazepină trebuie informaţi că aproximativ 25 până la 30% din acest grup de pacienţi pot prezenta reacţii de hipersensibilitate la oxcarbazepină. Riscul de reacţii de hipersensibilitate încrucişată între carbamazepină şi fenobarbital sau fenitoină este de aproximativ 75 %. În general, dacă apar semne şi simptome caracteristice reacţiilor alergice, carbamazepina trebuie întreruptă imediat.

Fertilitatea masculină În cazuri izolate s-a constatat afectarea fertilităţii masculine şi/sau tulburări ale spermatogenezei, fără a se stabili o relaţie cauzală cu administrarea de carbamazepină.

Reacţii psihiatrice Pacienţii cu afecţiuni psihiatrice în ancedente trebuie atent monitorizaţi în timpul tratamentului cu TIMONIL, datorită posibilităţii de reactivare a unei psihoze latente. La pacienţii vârstnici apar frecvent confuzie sau agitaţie.

Sindrom de sevraj alcoolic În cazul utilizării TIMONIL pentru prevenirea convulsiilor din sindromul de sevraj alcoolic, tratamentul este recomandat numai pacienţilor spitalizaţi. Trebuie cunoscut faptul că reacţiile adverse la carbamazepină care apar în cazul tratamentului simptomelor sindromului de sevraj alcoolic pot fi similare cu simptomele sevrajului sau pot fi confundate cu ele.

Litiu, neuroleptice Dacă TIMONIL trebuie administrat, în cazuri excepţionale, împreună cu litiu, pentru profilaxia episoadelor maniaco-depresive, în cazul eficienţei reduse a litiului în monoterapie, trebuie avut în vedere, pentru a evita interacţiunile nedorite, că nu trebuie depăşită o anumită concentraţie plasmatică a carbamazepinei (8 micrograme/ml), astfel ca nivelul litiului să fie menţinut într-un interval terapeutic scăzut (0,3-0,8 mval/l).

Tratamentul cu neuroleptice trebuie să fie încheiat cu mai mult de 8 săptămâni înainte de administrarea TIMONIL şi nu va fi efectuat concomitent. Tratamentul cu IMAO trebuie terminat cu cel puţin 2 săptămâni înainte de iniţierea tratamentului cu TIMONIL.

Reacţii endocrine Au fost raportate sângerări minore la femei care au luat carbamazepină în timp ce foloseau contraceptive orale. Eficacitatea contraceptivelor orale poate fi afectată în mod negativ de carbamazepină iar femeile cu potenţial fertil trebuie sfătuite să ia în considerare metode contraceptive alternative, non-hormonale pe perioada cât iau carbamazepină. Datorită efectului de inducţie enzimatică, carbamazepina poate cauza anularea efectului terapeutic al medicamentelor care conţin estrogen şi/sau progesteron (de exemplu, eşecul contracepţiei). Vezi pct. 4.6.

Deoarece conţine parahidroxibenzoat de metil şi parahidroxibenzoat de propil, TIMONIL poate provoca reacţii alergice (chiar întârziate).

Text oficial · Prospect · pct. 2RCP · pct. 4.4

Interacțiuni

Prospect · pct. 2 RCP · pct. 4.5

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente. Este important deoarece TIMONIL poate interacţiona cu alte medicamente, scăzând efectele lor, iar la rândul său concentraţia plasmatică de carbamazepină poate fi scăzută sau crescută de asocierea cu anumite medicamente. Nivelurile crescute de carbamazepină pot cauza efecte nedorite (de exemplu ameţeală, somnolenţă, tulburări de coordonare a mişcărilor, vedere dublă). Scăderea nivelurilor plasmatice ale carbamazepinei poate cauza o agravare a bolii, de exemplu recurenţa crizelor epileptice sau crize apărute în condiţiile sclerozei multiple ori senzaţie de durere la nivelul feţei, gurii sau gâtului. Din acest motiv, concentraţia plasmatică de carbamazepină trebuie monitorizată pentru a preveni apariţia reacţiilor adverse, iar doza trebuie redusă dacă este necesar. Informaţi medicul dacă utilizaţi:

alte anticonvulsivante (fenobarbital, fenitoină, progabid, mefenitoină, clonazepam, etosuximidă, felbamat, primidonă, levetiracetam, lamotrigină, tiagabin, topiramat, acid valproic, oxcarbazepină, eslicarbazepină, zonisamid, stiripentol, vigabatrin, progabidă, valnoctamidă, valpromidă, metsuximid, fensuximid);
neuroleptice tipice (haloperidol, bromperidol, tioridazină) şi neuroleptice atipice (clozapină, olanzapină, paliperidonă, loxapină, risperidonă, quetiapină, zotepină, aripiprazol, ziprasidonă); Tratamentul anterior cu neuroleptice trebuie întrerupt cu cel puţin 8 săptămâni înainte de administrarea carbamazepinei şi nu trebuie urmat concomitent. Utilizarea concomitentă de neuroleptice facilitează apariţia reacţiilor adverse neurologice, fiind necesară ajustarea dozei neurolepticului folosit. Trebuie acordată atenţie următoarelor semne neurotoxice: mers nesigur, ataxie, nistagmus orizontal, reflexe musculare intrinseci crescute, fasciculaţii musculare. Date din literatură demonstrează că administrarea carbamazepinei adiţional tratamentului preexistent cu neuroleptice, creşte riscul apariţiei sindromului neuroleptic major sau a sindromului Stevens- Johnson.
medicamente utilizate în tratamentul depresiei sau anxietăţii: alprazolam, midazolam, mirtazapină, clobazam, litiu, viloxazină, inhibitori ai recaptării serotoninei (de exemplu fluoxetină, fluvoxamină, paroxetină, citalopram, sertralină), bupropion, nefazodonă, trazodonă, mianserină sau antidepresive triciclice (de ex. desipramină, imipramină, amitriptilină, nortriptilină, clomipramin);
corticosteroizi (hidrocortizon, fludrocortizon, prednisolon, dexametazonă);
anticoagulante (warfarina, fenprocumon, dicumarol, acenocumarol, ticlopidină);
contraceptive hormonale (pilule, injecţii sau implanturi); TIMONIL poate determina eşecul contracepţiei hormonale şi apariţia sângerărilor bruşte intermenstruale. Din această cauză, se recomandă metode contraceptive non-hormonale.
terapie de înlocuire hormonală (estrogeni şi progesteroni); TIMONIL poate diminua eficacitatea acestei terapii;
antibiotice: ciprofloxacină, macrolide (de exemplu eritromicină, troleandomicină, josamicină, claritromicină), antituberculoase ( isoniazida, rifabutin, rifampicina) şi tetracicline (de ex. doxiciclina);
antimicotice derivaţi de azole (cum ar fi itraconazol, ketoconazol, fluconazol, voriconazol). Dacă trebuie să luaţi itraconazol sau voriconazol, medicul dumneavoastră trebuie să vă recomande un tratament alternativ pentru epilepsie.
medicamente utilizate pentru hipertensiune arterială, bătăi neregulate ale inimii sau alte tulburări cardiace: antiaritmice, antagonişti de calciu (de exemplu verapamil, diltiazem, felodipină, isradipină, nimodipină), digoxin, ivabradină;
medicamente care scad colesterolul: simvastatină, atorvastatină, lovastatină, cerivastatină;
antialgice: dextropropoxifen/propoxifen, fenazonă, ibuprofen, paracetamol, tramadol, fentanil;
medicamente folosite în tratamentul dependenţei de opioide şi ca medicamente împotriva durerii: buprenorfină, metadonă;
inhibitori de protează folosiţi în tratamentul infecţiei HIV (ritonavir, indinavir, saquinavir);
antihistaminice (terfenadină, loratadină);
relaxante musculare: oxibutinină, dantrolen, pancuronium;
comprimate pentru eliminarea apei: hidroclorotiazidă, furosemid;
medicamente împotriva vărsăturilor severe: aprepitant, ondansetron;
cimetidină, omeprazol (medicamente folosite în ulcer);
albendazol, praziquantel (medicamente împotriva viermilor paraziţi);

isotretinoin (medicament folosit în tratamentul acneei);
acetazolamidă (medicament utilizat în tratamentul glaucomului şi al edemului);
nicotinamida (în doze crescute);
danazol sau gestrinonă (medicamente folosite în tratamentul endometriozei);
teofilină, aminofilină (medicamente utilizate în tratamentul astmului);
ciclosporină, everolimus, sirolimus, tacrolimus (medicamente imunosupresive utilizate după operaţii de transplant, dar uneori şi în tratamentul artritei sau psoriazisului);
levotiroxină (folosită în tratamentul hipotiroidismului);
inhibitori ai monoaminoxidazei (IMAO, utilizaţi pentru tratarea depresiei şi bolii Parkinson); tratamentul cu IMAO trebuie să fie întrerupt cu cel puţin două săptămâni înainte de începerea administrării TIMONIL.
medicamente folosite în terapia cancerului: cisplatin, ciclofosfamidă, doxorubicina, lapatinib, imatinib, temsirolimus, toremifen;
mefloquina (folosită în tratamentul malariei);
tibolonă (medicament utilizat în tratarea simptomelor ce apar la menopauză);
tadalafil (medicament împotriva impotenţei);
alte medicamente: oxcarbazepina, caspofungin, chinidină, propranolol, flunarizin, metilfenidat, suplimente de vitamina B, metoclopramid;
sucul de grepfrut (poate creşte riscul de apariţie a reacţiilor adverse);
preparate pe bază de sunătoare (Hypericum perforatum). Nu se recomandă administrarea concomitentă cu TIMONIL, deoarece îi scade eficacitatea acestuia.

TIMONIL împreună cu alimente, băuturi şi alcool Nu trebuie să beţi suc de grepfrut sau să mâncaţi grepfrut, deoarece acesta poate creşte efectul de TIMONIL. Alimentele nu au nicio influenţă asupra absorbţiei carbamazepinei astfel încât TIMONIL poate fi administrat independent de orarul meselor. În timpul tratamentului cu TIMONIL trebuie să evitaţi ingestia de alcool, deoarece alcoolul poate modifica sau intensifica acţiunea TIMONIL într-o manieră imprevizibilă.

Fertilitatea, sarcina şi alăptarea Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Tratamentul cu TIMONIL poate afecta contracepţia cu ajutorul pilulelor, cauzând astfel apariţia unei sarcini nedorite. De aceea, trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră în legătură cu metodele alternative de contracepţie.

Efectul carbamazepinei asupra concentraţiilor plasmatice ale altor medicamente Carbamazepina induce sistemul citocromului P450, predominant izoenzima CYP 3A4, astfel încât concentraţiile plasmatice ale substanţelor degradate pe calea sistemului citocromului P 450, folosind izoenzima CYP 3A4, pot fi reduse şi doza acestora este posibil să fie mai mică faţă de necesităţile clinice, necesitând ajustare corespunzătoare. Efectul inductor al carbamazepinei poate persista timp de aproximativ două săptămâni după oprirea tratamentului. Aceasta se aplică pentru următoarele medicamente ce se metabolizează prin hidroxilare microzomială folosind citocromul P450:

analgezice (buprenorfin, fentanil, metadonă, paracetamol, fenazonă, tramadol);
antihelmintice (albendazol, praziquantel);
alte anticonvulsivante (clonazepam, etosuximidă, felbamat, fenitoină, primidonă, lamotrigină, tiagabin, topiramat, acid valproic, oxcarbazepină, zonisamid). Pentru a evita intoxicarea cu fenitoină şi concentraţiile subterapeutice de carbamazepină, se recomandă ajustarea concentraţiilor plasmatice ale fenitoinei la 13 micrograme/ml înainte de a institui tratamentul adjuvant cu carbamazepină.
benzodiazepine (alprazolam, clobazam, midazolam – cu rezultatul că pacienţii pot să nu mai răspundă la midazolam);
antiemetice (aprepitant, ondansetron);
bronhodilatatoare, antiastmatice (teofilină);

neuroleptice tipice (haloperidol, bromperidol, tioridazină) şi neuroleptice atipice (clozapină, olanzapină, paliperidonă, risperidonă, quetiapină, aripiprazol, ziprasidonă);
antidepresive (bupropionă, citalopram, mianserină, mirtazapină, nefazodonă, sertralină, trazodonă),antidepresive triciclice, de ex. imipramină, amitriptilină, nortriptilină, clomipramin);
tetracicline (de ex. doxiciclina);
hormoni tiroidieni (levotiroxină);
antimicotice (de exemplu caspofungină, derivaţi de azole cum sunt voriconazolul, itraconazolul, cu rezultatul că pacienţii pot să nu mai răspundă la antimicotice). În cazul pacienţilor trataţi cu voriconazol sau itraconazol, se recomandă utilizarea unor anticonvulsivante alternative.
antineoplazice: ciclofosfamidă, imatinib, lapatinib, temsirolimus toremifen;
inhibitori de protează folosiţi în tratamentul infecţiei HIV (de ex. indinavir, saquinavir, ritonavir);
medicamente cardiovasculare: blocanţi de canale de calciu (de tip dihidropiridinic, de exemplu felodipină, isradipină, nimodipină), digoxin, simvastatină, atorvastatină, lovastatină, cerivastatină, ivabradină;
corticosteroizi (prednisolon, dexametazonă);
anticoagulante (warfarina, fenprocumon, dicumarol, acenocumarol);
contraceptive hormonale; dacă se administrează pilula anticoncepţională pot să apară sângerări bruşte intermenstruale şi atenuarea acţiunii contraceptivelor hormonale (de exemplu, eşecul contracepţiei). Trebuie să fie recomandate alte metode contraceptive, nehormonale.
imunosupresoare (ciclosporină, everolimus, sirolimus, tacrolimus);
altele (flunarizină, gestrinonă, metilfenidat, propranolol, quinidină,.
terapie de înlocuire hormonală (estrogeni şi progesteroni) tadalafil, tibolonă, rifabutin.

La administrarea concomitentă cu carbamazepină, concentraţia plasmatică a fenitoinei poată să crească sau să scadă, determinând în cazul creşterii concentraţiei plasmatice stări de confuzie care, în cazuri excepţionale, pot ajunge până la comă. Nivelul plasmatic al mefenitoinei este crescut în rare cazuri de asocierea cu carbamazepină. În administrarea concomitentă, carbamazepina poate să scadă concentraţia plasmatică a bupropionului şi să crească concentraţia plasmatică a metabolitului său hidroxibupropion şi astfel să determine reducerea eficacităţii clinice şi a siguranţei bupropionului. La administrarea concomitentă, carbamazepina poate să scadă concentraţia plasmatică a trazodonului; totuşi se pare că potenţează efectul antidepresiv al trazodonului. Administrarea carbamazepinei poate determina accelerarea metabolizării zotepinei.

Asocieri care determină creşterea concentraţie plasmatice a carbamazepinei Carbamazepina este metabolizată de sistemul citocromului P 450 (predominant de izoenzima CYP 3A4). Asocierea cu inhibitori ai izoenzimei CYP3A4, a citocromului P 450 determină creşterea concentraţiei plasmatice, cu risc crescut de apariţie a reacţiilor adverse (de exemplu ameţeli, ataxie, oboseală, diplopie). În mod similar întreruperea administrării unui inductor al izoenzimei CYP3A4 duce la scăderea ratei de metabolism a carbamazepinei, cu creşterea nivelului său plasmatic. Din acest motiv, concentraţia plasmatică de carbamazepină trebuie monitorizată pentru a preveni apariţia acestor simptome, iar doza trebuie redusă dacă este necesar.

Medicamentele care pot creşte concentraţia plasmatică a carbamazepinei sunt:

analgezice: ibuprofen, dextropropoxifen/propoxifen – combinaţia cu dextropropoxifen poate conduce la toxicitatea carbamazepinei;
antiepileptice: stiripentol, vigabatrin;
antibiotice macrolide (de exemplu eritromicină, troleandomicină, josamicină, claritromicină), ciprofloxacină;
antimicotice derivaţi de azole (cum ar fi itraconazol, ketoconazol, fluconazol, voriconazol).; În cazul pacienţilor trataţi cu voriconazol sau itraconazol, se recomandă utilizarea unor anticonvulsivante alternative
antagonişti de calciu (de exemplu verapamil, diltiazem);
antituberculoase (isoniazida);
inhibitori de protează folosiţi în tratamentul infecţiei HIV (de exemplu ritonavir);
antihistaminice (terfenadin, loratadina);

antidepresive (fluoxetină, desipramină, paroxetină, trazodonă, nefazodonă, viloxazină şi fluvoxamină);
nicotinamida (în doze crescute);
ticlopidină;
acetazolamidă, danazol, cimetidină, omeprazol, oxibutinină, dantrolen, olanzapină).
sucul de grepfruit. S-au raportat creşteri ale biodisponibilităţii carbamazepinei şi a concentraţiilor plasmatice în urma consumului de suc de grepfruit.

Medicamente care pot creşte concentraţia plasmatică a metabolitului activ 10,11-epoxid carbamazepină

Deoarece concentraţiile plasmatice ridicate ale 10,11-epoxid carbamazepinei pot determina reacţii adverse (de exemplu ameţeli, somnolenţă, ataxie, diplopie) tratamentul cu carbamazepină trebuie ajustat corespunzător şi/sau trebuie monitorizate concentraţiile plasmatice, atunci când este administrat concomitent cu substanţele enumerate mai jos:

antipsihotice: loxapină, quetiapină;
antiepileptice: primidonă, progabidă, acid valproic, valnoctamidă, valpromidă.

Epoxid hidrolaza microzomală umană a fost identificată ca fiind enzima responsabilă de formarea derivatului 10,11-transdiol din 10,11-epoxid carbamazepină. Administrarea concomitentă de inhibitori de epoxid hidrolază microzomală umană poate avea ca rezultat creşterea concentraţiilor plasmatice de 10,11-epoxid carbamazepină.

Asocieri care determină scăderea concentraţie plasmatice a carbamazepinei Asocierea cu inductori ai izoenzimei CYP3A4, a citocromului P 450 determină scăderea concentraţiei plasmatice, necesitând ajustarea corespunzătoare de TIMONIL. Din acest motiv, concentraţia plasmatică de carbamazepină trebuie monitorizată pentru a preveni scăderea efectului terapeutic. De asemenea carbamazepina îşi induce şi propriul său metabolism, izoenzima CYP 3A4 fiind principala enzimă ce catalizează formarea de 10, 11-epoxid carbamazepină. Medicamentele inductoare enzimatice sunt:

alte anticonvulsivante (fenobarbital, fenitoină, primidonă, progabid, acid valproic, valpromid, clonazepam, oxcarbazepină, metsuximid, fensuximid). Pe de altă parte, concentraţia plasmatică a metabolitului activ farmaceutic, 10, 11-epoxid carbamazepină, poate creşte în urma administrării acidului valproic şi primidonei. Pentru a evita intoxicarea cu fenitoină şi concentraţiile subterapeutice de carbamazepină, se recomandă ajustarea concentraţiilor plasmatice ale fenitoinei la 13 micrograme/ml înainte de a institui tratamentul adjuvant cu carbamazepină.
teofilina, aminofilină;
rifampicina;
doxorubicina;
cisplatinul;
isotretinoin;
mefloquina;
sunătoare (Hypericum perforatum). Administrarea concomitentă de felbamat determină scăderea concentraţiei plasmatice a carbamazepinei şi creşterea concentraţiei 10, 11-epoxid carbamazepinei; concomitent scade şi concentraţia plasmatică a felbamatului. Isotretinoin a fost raportat a altera biodisponibilitatea şi/sau clearance-ul carbamazepinei şi al 10,11-epoxid carbamazepinei; concentraţiile plasmatice de carbamazepină trebuie monitorizate. Datorită influenţei reciproce, în special la administrarea concomitentă cu unele antiepileptice, este necesară monitorizarea concentraţiei plasmatice şi ajustarea dozei dacă este necesar.

Nivelurile prea scăzute ale carbamazepinei pot cauza o agravare a bolii, de exemplu recurenţa epilepsiei, convulsii la pacienţi cu scleroză multiplă sau recurenţa durerii faciale sau orofaringiene.

Alte asocieri care trebuie luate în considerare Administrarea concomitentă de carbamazepină şi neuroleptice sau metoclopramid facilitează apariţia reacţiilor adverse neurologice, fiind necesară ajustarea dozei neurolepticului folosit. La pacienţii trataţi cu

neuroleptice, trebuie avut în vedere efectul de reducere a nivelurilor plasmatice ale acestor medicamente de către carbamazepină, putând astfel cauza o deteriorare a tabloului clinic. Tratamentul anterior cu neuroleptice trebuie întrerupt cu cel puţin 8 săptămâni înainte de administrarea carbamazepinei şi nu trebuie urmat concomitent. Trebuie acordată atenţie următoarelor semne neurotoxice: mers nesigur, ataxie, nistagmus orizontal, reflexe musculare intrinseci crescute, fasciculaţii musculare. Date din literatură demonstrează că administrarea carbamazepinei adiţional tratamentului preexistent cu neuroleptice, creşte riscul apariţiei sindromului neuroleptic major sau a sindromului Stevens-Johnson. De subliniat faptul că, mai ales, administrarea concomitentă a litiului şi carbamazepinei poate potenţa efectul neurotoxic al celor două substanţe. Prin urmare, este necesară monitorizarea atentă a concentraţiilor sanguine ale celor două substanţe. S-a raportat că utilizarea concomitentă de carbamazepină şi levetiracetam creşte toxicitatea indusă de carbamazepină. Hepatotoxicitatea izoniazidei poate creşte datorită administrării de carbamazepină. Administrarea concomitentă de carbamazepină şi unele diuretice (hidroclorotiazidă, furosemid) poate determina apariţia simptomelor de hiponatremie. Eficacitatea relaxantelor musculare (de exemplu pancuronium) poate fi redusă datorită administrării concomitente de carbamazepină. Pacienţii trataţi cu relaxante musculare trebuie monitorizaţi în această privinţă, iar doza agenţilor de relaxare musculară crescută, dacă este necesar. Asocierea carbamazepinei cu paracetamol poate reduce biodisponibilitatea paracetamolului. Utilizarea pe termen lung a carbamazepinei şi paracetamolului (acetaminofen) poate conduce la hepatotoxicitate. Se pare că administrarea carbamazepinei creşte eliminarea hormonilor tiroidieni şi creşte necesarul administrării lor la pacienţii cu hipotiroidism. Din acest motiv, la începutul şi la sfârşitul tratamentului cu carbamazepină, la pacienţii care primesc tratament de substituţie, parametrii tiroidieni trebuie monitorizaţi. Dacă este necesar, doza preparatelor hormonale tiroidiene trebuie ajustată. În unele cazuri, administrarea tratamentului cu carbamazepină concomitent cu anticonvulsivante (de ex. fenobarbital), poate afecta funcţia tiroidei. Administrarea concomitentă de antidepresive de tipul inhibitorilor de readministrare ai serotoninei (de exemplu fluoxetină) poate determina sindrom serotoninergic toxic. Nu se recomandă administrarea concomitentă de carbamazepină şi nefazodonă (antidepresiv), deoarece carbamazepina poate determina o reducere marcantă a concentraţiei plasmatice a nefazodonei, ce progresează spre pierderea acţiunii terapeutice. În plus, în cursul administrării concomitente a nefazodonei şi carbamazepinei, nivelul plasmatic al carbamazepinei va fi crescut iar cel al metabolitului său activ, carbamazepină-10,11-epoxid, va fi redus. Datorită asemănării structurale a carbamazepinei cu antidepresivele triciclice, administrarea TIMONIL în asociere cu inhibitori ai monoaminoxidazei (IMAO) este contraindicată. Tratamentul cu IMAO trebuie să fie întrerupt cu cel puţin două săptămâni înainte de începerea administrării TIMONIL. În cazul în care carbamazepina şi acetatul de eslicarbazepină se administrează concomitent, diplopia, coordonare anormală şi ameţeală au fost raportate mai des decât în timpul combinării acetatului de eslicarbazepină cu alte anticonvulsive. Administrarea concomitentă cu carbamazepină poate creşte toxicitatea acetatului de eslicarbazepină. Administrarea concomitentă a carbamazepinei şi oxcarbazepinei a redus concentraţia plasmatică a carbamazepinei cu 0–22% în timp ce epoxid carbamazepina a fost crescută cu 30%. Administrarea concomitentă a carbamazepinei şi agenţilor antiaritmici, antidepresivelor ciclice sau eritromicinei creşte riscul apariţiei tulburărilor de conducere.

Ca şi alte substanţe psihoactive, carbamazepina poate reduce toleranţa pacienţilor la alcool. De aceea nu trebuie consumat alcool în timpul tratamentului.

Influenţarea testelor serologice Datorită influenţării analizei HPLC, carbamazepina poate conduce la obţinerea unor rezultate fals pozitive pentru concentraţiile perfenazinei. Carbamazepina şi metabolitul său 10, 11-epoxidic pot conduce la obţinerea unor rezultate fals pozitive pentru concentraţiile antidepresivelor triciclice, în cadrul testelor imunologice prin fluorescenţă de polarizare.

Text oficial · Prospect · pct. 2RCP · pct. 4.5

Sarcină, alăptare & fertilitate

Prospect · pct. 2 RCP · pct. 4.6

Înainte de a rămâne gravidă, trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră în legătură cu tratamentul dumneavoastră pentru epilepsie. Dacă rămâneţi gravidă în timpul tratamentului cu TIMONIL, trebuie să spuneţi imediat medicului dumneavoastră. Este important să ţineţi sub control crizele epileptice în cursul sarcinii. Pe de altă parte, dacă utilizaţi medicamente antiepileptice (medicamente pentru tratamentul convulsiilor) în timpul sarcinii, există un risc potenţial pentru copilul dumneavoastră. La fel ca în cazul altor antiepileptice, au fost raportate în legătură cu carbamazepina diferite tipuri de malformaţii ale feţei, craniului sau sistemului cardiovascular, dezvoltarea redusă a unghiilor de la degetele mâinilor precum şi malformaţii ale altor organe (cunoscute sub denumirea de „sindrom anticonvulsivant fetal”), precum şi tulburări ale dezvoltării. Diferite studii au arătat că riscul de formare a unor divizări la nivelul coloanei vertebrale (spina bifida) este crescut până la 1%, adică de aproximativ 10 ori mai mare decât nivelul normal de risc. Este recomandată folosirea măsurilor de diagnostic, cum sunt ultrasonografia şi testele pentru alfa-fetoproteină, pentru depistarea precoce a posibilelor defecte ale fătului şi embrionului. Medicul dumneavoastră va discuta cu dumneavoastră potenţialele riscuri care decurg din utilizarea TIMONIL în cursul sarcinii. Nu întrerupeţi tratamentul cu TIMONIL fără să întrebaţi mai întâi medicul dumneavoastră.

În cursul sarcinii, trebuie folosită cea mai mică doză eficace, iar aceasta trebuie divizată în câteva doze mai mici pe parcursul zilei, întrucât malformaţiile sunt probabil cauzate de nivelurile înalte ale

substanţei active în sânge. Dacă este posibil, carbamazepina nu trebuie administrată împreună cu alte antiepileptice în cursul sarcinii, întrucât riscul de malformaţii este crescut.

TIMONIL poate agrava deficitul de acid folic în timpul sarcinii. Prin urmare, trebuie să luaţi suplimente cu acid folic înainte de sarcină şi în timpul sarcinii. De asemenea, trebuie să luaţi vitamina K1 în ultimele săptămâni de sarcină. Discutaţi cu medicul dumneavoastră despre acest lucru.

Alăptarea Spuneţi medicul dumneavoastră dacă alăptaţi. Substanţa activă a TIMONIL trece în laptele matern. Veţi putea alăpta dacă medicul dumneavoastră este de acord cu acest lucru în cazul dumneavoastră, în mod individual, şi dacă copilul este atent supravegheat cu privire la apariţia reacţiilor adverse. Totuşi, dacă apar reacţii adverse, de exemplu copilul dumneavoastră prezintă o întârziere a creşterii în greutate, stare de somnolenţă, erupţii cutanate tranzitorii sau semne de tulburări hepatice, trebuie să încetaţi alăptarea şi să contactaţi medicul dumneavoastră.

Fertilitatea Foarte rar, au fost raportate cazuri de disfuncţie sexuală, de exemplu impotenţă au scădere a libidoului, reducerea fertilităţii masculine şi/sau producţie anormală de spermă.

Contracepţia la femeile cu potenţial fertil Carbamazepina deteriorează efectul contraceptivelor orale care conţin derivate de estrogen şi/sau progesteron. Prin urmare, în cursul tratamentului cu carbamazepină trebuie utilizată o metodă contraceptivă alternativă, eficientă şi sigură.

Sarcina Carbamazepina are efecte farmacologice dăunătoare asupra sarcinii şi/sau a dezvoltării embrionare/fetale. Riscul apariţiei malformaţiilor congenitale creşte la administrarea de doze crescute mai ales în primele trei luni de sarcină. Dacă este posibil, carbamazepina trebuie utilizată în monoterapie de către femeile cu potenţial fertil, în special în cursul sarcinii, deoarece riscul de malformaţii este crescut în cazul terapiei combinate cu alte medicamente antiepileptice. Riscul de malformaţii după expunerea la carbamazepină în cadrul unei politerapii variază în funcţie de medicaţiile individuale utilizate şi poate fi mai înalt în special în cazul politerapiei cu valproat. Studiile asupra funcţiei de reproducere efectuate la animale au evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3). Riscul potenţial pentru om este necunoscut. Date fiind circumstanţele, TIMONIL trebuie administrat la femeile gravide numai dacă este absolut necesar şi dacă beneficiul terapeutic pentru mamă depăşeşte riscul potenţial pentru făt şi pentru nou-născut. Femeile aflate la vârsta fertilă trebuie informate despre necesitatea planificării şi monitorizării sarcinii. Dacă sarcina apare pe perioada administrării tratamentului cu carbamazepină sau dacă tratamentul cu carbamazepină trebuie administrat pe perioada sarcinii, necesitatea controlului crizelor trebuie atent evaluată faţă de posibilul risc al terapiei pentru făt.

Pe parcursul primelor 3 luni de sarcină, când există o mare probabilitate de inducere a malformaţiilor şi în special între zilele 20 şi 40 după concepţie, trebuie administrată cea mai mică doză efectivă. Se recomandă monitorizarea concentraţiilor plasmatice care trebuie să fie la nivelul cel mai scăzut al curbei terapeutice (3- 7μg/ml). La o doză <400 mg de carbamazepine pe zi, ratele de apariţie a malformaţiilor sunt mai mici decât în cazul dozelor înalte. Trebuie reţinut faptul că atât sarcina în sine cât şi întreruperea bruscă a tratamentului pot determina agravarea epilepsiei. În nicio situaţie, tratamentul nu poate fi întrerupt fără consultarea unui medic deoarece crizele epileptice pot fi nocive pentru făt, reprezentând în acelaşi timp un risc pentru mamă. Se ştie că nou-născuţii mamelor cu epilepsie sunt predispuşi la tulburări de dezvoltare, incluzând malformaţii. A fost raportată posibilitatea creşterii acestui risc de către carbamazepină, similar majorităţii antiepilepticelor, deşi lipsesc dovezi concludente obţinute din studii controlate cu carbamazepină în monoterapie. Totuşi, au fost raportate cazuri de tulburări în dezvoltare şi malformaţii, inclusiv spina bifida; de asemenea, au fost raportate în asociere cu carbamazepina şi alte anomalii congenitale, de exemplu defecte craniofaciale, malformaţii cardiovasculare, hipospadias, hipoplazia unghiilor de la degetele mâinilor şi anomalii care implică diverse sisteme ale organismului (cunoscute/descrise şi ca sindrom anticonvulsivant fetal). Studiile epidemiologice au indicat o creştere de până la 1% a riscului de apariţie a spina bifida, adică de aproximativ 10 ori mai mare decât nivelul normal.

Pacientele trebuie informate despre riscul crescut de apariţie a malformaţiilor şi de oportunitatea screeningului prenatal. Deficitul de acid folic, accentuat de efectul de inducere-enzimatică al carbamazepinei, poate fi un factor adiţional pentru dezvoltarea malformaţiilor. Din această cauză administrarea acidului folic poate fi utilă înainte şi în timpul sarcinii. Pentru a fi evitate tulburările de coagulare este recomandată administrarea profilactică a vitaminei K 1, în ultimele săptămâni de sarcină sau la nou-născut după naştere. Au fost raportate câteva cazuri de convulsii şi/sau depresie respiratorie la nou-născuţi, aflate în legătură cu administrarea carbamazepinei sau altor medicamente antiepileptice, precum şi câteva cazuri de vărsături, diaree şi/sau reducerea aportului alimentar. Acestea pot reprezenta semne de sevraj la nou-născuţi.

Alăptarea Carbamazepina şi metaboliţii săi activi trec în laptele matern, în cantităţi mici (raportul concentraţiilor lapte/plasmă este de 0,24-0,69). Cu toate acestea, beneficiile alăptării trebuie evaluate în raport cu riscul de apariţie a reacţiilor adverse la copil. Sugarul trebuie supravegheat pentru a se observa posibilele efecte adverse ale carbamazepinei (scăderea câştigului în greutate, sedarea, reacţii alergice cutanate). Dacă apar astfel de efecte ale substanţei, alăptarea trebuie întreruptă.

Au fost raportate câteva cazuri de hepatită colestatică la nou-născuţi expuşi la carbamazepină prenatal sau cu ocazia alăptării. Prin urmare, copiii alăptaţi ale căror mame sunt tratate cu carbamazepină trebuie să fie monitorizate cu atenţie pentru a detecta eventuale reacţii adverse hepatobiliare.

Fertilitatea Au fost raportate cazuri foarte rare de disfuncţie sexuală, de exemplu disfuncţie erectilă sau scăderea libidoului, deteriorare a fertilităţii masculine şi/sau spermatogeneză anormală.

Text oficial · Prospect · pct. 2RCP · pct. 4.6

Reacții adverse

Prospect · pct. 4 RCP · pct. 4.8

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Majoritatea reacţiilor adverse apar în funcţie de doză, în special la iniţierea tratamentului şi sunt tranzitorii, dispărând spontan după 8-14 zile sau după reducerea dozei. În mod particular la începutul tratamentului cu TIMONIL, sau în cazul administrării unei doze iniţiale crescute, precum şi în cazul administrării la vârstnici anumite reacţii adverse apar mai frecvent, cum sunt reacţiile adverse asupra sistemului nervos central (ameţeli, cefalee, ataxie, somnolenţă, fatigabilitate, diplopie), tulburări gastro-intestinale (greaţă, vărsături) precum şi reacţiile alergice. De aceea, se recomandă ca dozele de TIMONIL să fie ajustate şi individualizate. La administrarea carbamazepinei în monoterapie riscul apariţiei reacţiilor adverse este mai scăzut decât la administrarea concomitentă cu alte antiepileptice (terapie combinată).

Dacă aveţi următoarele semne şi simptome, contactaţi medicul imediat:

febră mare, durere persistentă în gât;
ulceraţii în gură, vânătăi sau sângerări neobişnuite;
icter cutanat sau subconjunctival;
transpiraţie crescută;
durere în articulaţii şi muşchi, asociată cu erupţii la nivelul piramidei nazale şi tulburări respiratorii, care pot reprezenta semnele unei reacţii adverse rare (lupus eritematos);
tulburări date de hipersensibilitate în multiple organe, febră, erupţii pe piele, dureri în articulaţii, tulburări hematologice şi disfuncţie hepatică;
durere în regiunea stomacului.

Au fost raportate următoarele reacţii adverse:

Foarte frecvente (la mai mult de un pacient din 10):

ameţeli, ataxie, somnolenţă, oboseală, stare de epuizare;
reacţii alergice cutanate, cu sau fără febră, urticarie, care pot fi severe;
scăderea numărului de celule albe din sânge (leucopenie; leucopenia benignă are caracter tranzitor în 10% din cazuri şi persistentă în 2% din cazuri şi apare mai ales în primele 4 luni de terapie);
greaţă, vărsături;
creşterea anumitor enzime hepatice (gamma-GT), care de obicei nu este evidentă clinic.

Frecvente (la mai mult de un pacient din 100 dar mai puţin de un pacient din 10):

cefalee;
diplopie, tulburări de acomodare (vedere înceţoşată);
la pacienţii vârstnici confuzie şi nelinişte (agitaţie);
scăderea numărului de plachete din sânge, creşterea anumitor celule albe din sânge (trombocitopenia, eozinofilia);
gură uscată, pierderea apetitului;
creşterea nivelului anumitor enzime aflate în ficat sau oase (fosfataza alcalină);
retenţie hidrică, creştere în greutate, scăderea nivelului sanguin al sodiului şi al conţinutului total al sărurilor din sânge, însoţite de letargie, vărsături, cefalee, confuzie şi alte tulburări mentale;
umflarea mâinilor, tălpilor şi a picioarelor (edem).

Mai puţin frecvente (la mai mult de un pacient din 1000 dar mai puţin de un pacient din 100):

mişcări anormale involuntare cum ar fi tremurat, tremurul mâinilor, ticuri, mişcări involuntare ale globilor oculari (nistagmus) sau alte tulburări de mişcare (distonie);
înroşirea sau descuamarea pielii (dermatită exfoliativă, eritrodermie);
diareea sau constipaţia;
creşterea anumitor enzime hepatice (transaminaze);
inflamarea vaselor de sânge (vasculită).

Rare (la mai mult de un pacient din 10 000 dar mai puţin de un pacient din 1000):

mişcări involuntare ale feţei (diskinezie orofacială), rânjet sau mişcări contorsionate (coreoatetoză), tulburări de mişcare a globilor oculari, tulburări de vorbire (vorbire neclară sau prost articulată);
tulburări ale funcţionării nervilor cu simptome cum sunt durere, senzaţie de arsură, tulburări senzoriale (polineuropatie, neuropatie periferică), inflamaţie a nervilor (nevrita periferică), o senzaţie de arsură, înţepături, mâncărimi sau furnicături pe piele, fără o cauză fizică aparentă (parestezie), slăbiciune musculară şi paralizie parţială (pareză);
halucinaţii (vizuale sau acustice), depresie, manie, tulburări alimentare (anorexie), lipsa energiei şi a motivaţiei, comportament agresiv, agitaţie, confuzie, sedare, vertij;
o tulburare a sistemului imunitar care produce dureri articulare, erupţii cutanate, febră (lupus eritematos), o senzaţie neplăcută care evocă dorinţa de a se scărpina (prurit);
creşterea numărului de celule albe din sânge (leucocitoză), mărirea ganglionilor limfatici;
dureri intestinale;
inflamaţie hepatică gravă cu potenţial ameninţător de viaţă, mai ales în timpul primelor luni de tratament;
îngălbenirea pielii şi ochilor (icter), inflamaţia ficatului (hepatită colestatică, hepatocelulară sau de tip mixt), probleme cu curgerea bilei care pot conduce la distrugerea/pierderea ducturilor biliare din ficat;
tulburări în sistemul de conducere electrică a inimii;
creşterea sau scăderea tensiunii arteriale;
deficienţă de acid folic;
reacţii alergice întârziate, asociate cu febră, erupţii cutanate, inflamarea vaselor de sânge, mărirea ganglionilor limfatici, dureri articulare, scăderea sau creşterea numărului de celule albe din sânge, mărirea de volum a ficatului şi a splinei, sau valori modificate ale funcţiei hepatice, probleme în scurgerea bilei care pot apărea ca urmare a distrugerii /dispariţiei ductelor biliare din ficat. Aceste simptome pot să apară în diferite combinaţii şi afectează şi alte organe, cum ar fi plămânii, rinichii, pancreasul, inima şi colonul.

Foarte rare (la mai puţin de un pacient din 10 000):

mâncărime cu roşeaţă şi umflarea ochilor (conjunctivită), opacifieri ale cristalinului, presiune crescută în ochi;
tulburări de auz: hiperacuzie şi hipoacuzie, tinitus, tulburări de percepţie a sunetelor;
o afecţiune denumită sindrom neuroleptic malign, caracterizat prin simptome precum tremurat şi febră ridicată, transpiraţii extreme, respiraţie şi bătăi cardiace rapide, stare de conştienţă şi vigilenţă diminuate;
alterarea simţului gustului;
activarea tulburărilor mentale (psihoză latentă), schimbări de dispoziţie cum sunt fobie, deteriorarea proceselor de gândire, apatie;
au fost raportate erupţii cutanate cu potenţial risc vital (sindrom Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică) (vezi pct. 2);
sensibilitate crescută a pielii la lumina soarelui (fotosensibilitate), înroşirea pielii cu edem şi noduli (eritem multiform şi nodos), modificări de pigmentare a pielii, mici zone de sângerare sub piele (purpură), acnee, pierderea părului, transpiraţie excesivă;
creşterea excesivă a părului de pe faţă şi corp la femeie (hirsutism);
modificări în tabloul hematologic cu potenţial ameninţător de viaţă, cum ar fi scăderea marcată a celulelor roşii (anemie, anemie aplastică, hemolitică sau megaloblastică) sau pentru toate tipurile de celule ale sângelui (pancitopenie), nedezvoltarea celulelor roşii sanguine (aplazie eritrocitară), lipsa gravă a anumitor celule albe din sânge (agranulocitoză);
creşterea numărului de celule roşii sanguine imature (reticulocitoză);
splină mărită de volum;
inflamarea limbii şi a gurii (stomatită, gingivită, glosită), inflamaţia pancreasului;
anumite tipuri de inflamaţie hepatică (boală hepatică granulomatoasă), insuficienţă hepatică ce apare de obicei pe un teren alergic şi poate pune viaţa pacientului în pericol, mai ales în primele luni de terapie;
dureri articulare sau musculare reversibile (artralgia, mialgia), crampele musculare. Aceste simptome au dispărut după întreruperea administrării de carbamazepină;

tulburări ale metabolismului osos, cu scăderea calciului în sânge şi scăderea vitaminei D 3, ceea ce poate conduce la înmuierea oaselor (osteomalacie);
Au fost raportate cazuri de tulburări osoase, incluzând osteopenie, osteoporoză (subţierea osului) şi fracturi. Întrebaţi medicul dumneavoastră sau farmacistul dacă luaţi tratament medicamentos antiepileptic pe termen lung, aveţi antecedente de osteoporoză sau luaţi steroizi.
nivel crescut de cortizol liber (un anumit hormon);
reacţie alergică a plămânilor cu febră, dificultăţi de respiraţie şi inflamaţie pulmonară (pneumonită, pneumonie, alveolită), cicatrici şi îngroşări pulmonare (fibroză pulmonară);
bătăi cardiace lente (bradicardie), bătăi cardiace neregulate (aritmii) şi agravarea afecţiunilor cardiace preexistente, mai ales la pacienţii vârstnici;
anumite tipuri de tulburări în sistemul de conducere electrică a inimii (bloc atrioventricular) asociate în cazuri izolate cu leşin, colaps, insuficienţă cardiacă congestivă;
inflamaţia vaselor sanguine datorită cheagurilor de sânge (tromboflebită), dezvoltarea anormală a cheagurilor de sânge (tromboembolie, de exemplu embolie pulmonară);
creşterea nivelului de hormoni implicaţi în reglarea lactaţiei (prolactină) care poate conduce la dezvoltarea sânilor la bărbaţi (ginecomastie) sau secreţie lactată inadecvată (galactoree);
teste ale funcţiei tiroidiene modificate;
scăderea L-tiroxinei (FT4, T4, T3) şi creşterea TSH, în general fără manifestări clinice;
afecţiuni cu metabolism alterat al pigmentului roşu din sânge (porfirie intermitentă acută, porfirie cutanea tarda, porfirie variegate);
creşterea concentraţiei de colesterol (incluzând HDL colesterol, niveluri de trigliceride);
inflamaţia rinichilor (nefrite tubulointerstiţiale), insuficienţă renală, alte simptome urinare (urinare dureroasă, urinare frecventă anormală, producţie redusă de urină, retenţie urinară), creşterea azotului ureic în sânge (azotemie), creşterea proteinelor în urină, sânge în urină;
disfuncţii sexuale cum ar fi impotenţa, reducerea libidoului, reducerea fertilităţii masculine, număr redus de spermatozoizi sau spermatozoizi cu mobilitate redusă;
reacţii alergice rapide, grave, inflamarea non-infecţioasă a membranelor cerebrale (meningită aseptică) cu torsiuni sau contracţii musculare (mioclonii) şi modificări în numărul anumitor celule albe din sânge (eozinofilie ), umflarea feţei, gurii, limbii sau a altor părţi ale corpului, care poate cauza dificultăţi de respiraţie (angioedem).
nivele scăzute de anticorpi în sânge (hipogamaglobulinemie).

Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile):

pete cutanate depigmentate (vitiligo);
leziuni ale ochilor (retinotoxicitate);
tulburări de memorie;
inflamaţie a colonului;
fracturi;
valori mici ale vitaminei B 12;
niveluri crescute dintr-un anumit aminoacid (homocisteină);
agravarea simptomelor de scleroza multiplă;
deteriorarea măduvei osoase;
sindrom constând în erupţii cutanate cauzate de medicament, creşterea nodulilor limfatici, febră şi posibila implicare a altor organe (sindrom DRESS);
reactivarea infecţiei cu un anumit virus (virus herpetic 6 uman);
reacţii pe piele, cu înroşire şi apariţia de vezicule (pustuloză exantematoasă acută generalizată, PEAG);
reacţii alergice încrucişate cu alte medicamente antiepileptice.- o reacţie pe piele cu papule aplatizate de culoare violet, însoţite de mâncărimi, cu linii albe întretăiate şi dantelate (keratoză lichenoidă);
căderea unghiilor (onicomadesis).

Similar administrării altor antiepileptice, frecvenţa crizelor poate creşte sub tratamentul cu carbamazepină; în cazuri particulare poate să apară pierderea de scurtă durată a conştienţei (crize de absenţăakinetice), în special la iniţierea terapiei sau la creşterea dozei. TIMONIL conţine parahidroxibenzoat de metil şi parahidroxibenzoat de propil, care pot cauza reacţii alergice (chiar întârziate).

Raportarea reacţiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

La administrarea carbamazepinei în monoterapie riscul apariţiei reacţiilor adverse este mai scăzut decât la administrarea concomitentă cu alte antiepileptice (terapie combinată). Majoritatea reacţiilor adverse apar în funcţie de doză, în special la iniţierea tratamentului şi sunt tranzitorii, dispărând spontan după 8-14 zile sau după reducerea dozei. În mod particular la începutul tratamentului cu TIMONIL, sau în cazul administrării unei doze iniţiale crescute, precum şi în cazul administrării la vârstnici anumite reacţii adverse apar mai frecvent, cum sunt reacţiile adverse asupra sistemului nervos central (ameţeli, cefalee, ataxie, somnolenţă, fatigabilitate, diplopie), tulburări gastro-intestinale (greaţă, vărsături) precum şi reacţiile alergice. De aceea, se recomandă ca dozele de TIMONIL să fie ajustate şi individualizate. Tulburările sistemului nervos pot fi un semn de supradoză relativă sau de variaţii mari ale nivelurilor plasmatice. În aceste cazuri, se recomandă să se verifice nivelul plasmatic.

Infecţii şi infestări Cu frecvenţă necunoscută:

reactivarea infecţiei cu virus herpetic 6 uman.

Tulburări ale sistemului nervos: Foarte frecvente:

ameţeli, ataxie, moleşeală, somnolenţă, fatigabilitate; Frecvente:
cefalee, diplopie, tulburări de acomodare (înceţoşarea vederii); Mai puţin frecvente:
mişcări anormale involuntare cum ar fi tremor, flapping tremor, distonie, ticuri;
nistagmus; Rare:

tulburări diskinetice cum ar fi diskinezie oro-facială şi coreoatetoză (mişcări involuntare în aria orofacială, cum ar fi grimasele), tulburări oculomotorii, tulburări de vorbire (disartrie sau vorbire încetinită), nevrite periferice, neuropatie periferică, parestezii, polineuropatie şi pareză;
sindrom neuroleptic malign, în special în asociere cu neuroleptice; Foarte rare:
disgeuzie, sindrom neuroleptic malign. Cu frecvenţă necunoscută:
Tulburări de memorie;
Există dovezi că administrarea de TIMONIL agravează simptomele în scleroza multiplă.
Ca şi în cazul administrării altor antiepileptice, frecvenţa crizelor poate creşte sub tratamentul cu carbamazepină; în particular pot apărea sau se pot agrava pierderile de scurtă durată a cunoştinţei (crize de absenţă), în special la iniţierea terapiei sau la creşterea dozei.

Tulburări oculare: Foarte rare:

presiune intraoculară crescută, conjunctivitele, opacifieri ale cristalinului; Cu frecvenţă necunoscută:
Apariţia retinotoxicităţii, care s-a diminuat în urma întreruperii tratamentului cu carbamazepină, a fost raportată la 2 pacienţi care au urmat tratament cu carbamazepină pe termen lung.

Tulburări acustice şi vestibulare: Foarte rare:

tulburări de auz: hiperacuzie şi hipoacuzie, tinitus, tulburări de percepţie a sunetelor.

Tulburări psihice: Frecvente:

la pacienţii vârstnici confuzie şi nelinişte (agitaţie); Rare:
halucinaţii (vizuale sau acustice), depresie, manie, anorexie, lipsa energiei şi a motivaţiei, comportament agresiv, agitaţie, confuzie, sedare, vertij; Foarte rare:
activarea psihozelor latente, schimbări de dispoziţie cum sunt fobie, deteriorarea proceselor de gândire, apatie.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat: Apar tot mai multe dovezi privind asocierea dintre markerii genetici şi apariţia reacţiilor adverse cutanate cum sunt SSJ, NET, DRESS, AGEP şi erupţie cutanată maculopapulară. La pacienţii de origine japoneză şi europeană, s-a raportat că aceste reacţii sunt asociate cu utilizarea carbamazepinei şi prezenţa alelei HLA- A3101. S-a constatat că un alt marker, HLA-B1502, este puternic asociat cu SSJ şi NET la persoanele de origine chineză Han, Thai şi alte câteva origini asiatice (pentru informaţii suplimentare, vezi pct. 4.2. şi 4.4).

Foarte frecvente:

Tulburări hematologice şi limfatice: Foarte frecvente:

Tulburări gastro-intestinale: Foarte frecvente:

Tulburări hepatobiliare: Foarte frecvente:

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv: Foarte rare:

artralgie, mialgie şi crampe musculare. Aceste simptome au dispărut după întreruperea administrării de carbamazepină;
Au fost raportate cazuri de scădere a densităţii minerale osoase, osteopenie, osteoporoză şi fracturi la pacienţi la care s-a administrat tratament pe termen lung cu TIMONIL. Mecanismul prin care TIMONIL afectează metabolismul osos nu a fost identificat. Rare:
slăbiciune musculară. Cu frecvenţă necunoscută:
fracturi.

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale: Foarte rare:

reacţii de hipersensibilitate pulmonară cu pirexie, dispnee şi pneumonită sau pneumonie (alveolită) şi fibroză pulmonară.

Tulburări cardiace: Rare:

tulburări de conducere cardiacă, hipertensiune arterială sau hipotensiune arterială; Foarte rare:
bradicardie, aritmii şi agravarea afecţiunilor cardiace preexistente, mai ales la pacienţii vârstnici, bloc atrioventricular, fiind asociat în cazuri izolate cu sincope, colaps, insuficienţă cardiacă congestivă;
tromboflebită, trombembolism (de exemplu embolism pulmonar).

Tulburări vasculare: Mai puţin frecvente:

vasculită.

Tulburări endocrine: Frecvente:

edem, retenţie hidrică, creştere în greutate Foarte rare:
creşterea prolactinei cu sau fără manifestări clinice, cum ar fi ginecomastie, galactoree;
teste ale funcţiei tiroidiene modificate: scăderea L-tiroxinei (FT4, T4, T3) şi creşterea TSH, în general fără manifestări clinice;
scăderea calciului plasmatic şi a 25-OH-colecalciferolului determinând osteomalacie;
creşterea concentraţiilor plasmatice de colesterol, incluzând HDL colesterolul şi trigliceridele, creşterea cortizolului liber; Cu frecvenţă necunoscută:
Există o oarecare incidenţă a cazurilor cu niveluri reduse de vitamină B12 şi creşterea nivelurilor homocisteinei serice.

Tulburări metabolice şi de nutriţie: Frecvente:

hiponatremie şi reducerea osmolarităţii plasmatice datorită efectului similar cu hormonul antidiuretic (ADH), ducând în rare cazuri la intoxicaţie cu apă, însoţită de letargie, vărsături, cefalee, confuzie şi alte tulburări neurologice.

Tulburări renale şi ale căilor urinare: Foarte rare:

nefrite tubulointerstiţiale, insuficienţă renală, alte disfuncţii renale (albuminurie, hematurie, oligurie şi creşterea ureei sanguine/azotemie, polakiurie, retenţie urinară, disurie).

Tulburări ale aparatului genital şi sânului: Foarte rare:

disfuncţii sexuale cum ar fi disfuncţie erectilă, reducerea libidoului, reducerea fertilităţii masculine şi/sau spermatogeneză anormală (cu scăderea numărului de spermatozoizi şi/sau a motilităţii).

Tulburări ale sistemului imunitar: Rare:

reacţii de hipersensibilitate întârziată, asociate cu febră, exantem, vasculită, limfadenopatie, pseudolimfom, artralgie, leucopenie, eozinofilie, hepato-şi splenomegalie, valori modificate ale funcţiei hepatice sau sindromul de dispariţie a ductului biliar (distrugerea şi dispariţia ductelor intrahepatice). Aceste simptome pot să apară în diferite combinaţii şi afectează şi alte organe, cum sunt plămânii, rinichii, pancreasul, miocardul şi colonul; Foarte rare:
reacţii anafilactice, edem angioneurotic;
meningită aseptică cu mioclonii şi eozinofilie; În cazul apariţiei acestor reacţii de hipersensibilitate tratamentul cu TIMONIL trebuie întrerupt imediat. Cu frecvenţă necunoscută:
reacţii alergice încrucişate cu alte medicamente antiepileptice

Investigaţii diagnostice Foarte rare:

hipogamaglobulinemie.

Deoarece conţine parahidroxibenzoat de metil şi parahidroxibenzoat de propil, TIMONIL poate provoca reacţii alergice (chiar întârziate).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

Text oficial · Prospect · pct. 4RCP · pct. 4.8

Compoziție & excipienți

Prospect · pct. 6 RCP · pct. 2 + 6.1

Ce conţine Timonil

Substanţa activă este carbamazepina. Fiecare 5 ml suspensie orală conţin carbamazepină 100 mg.
Celelalte componente sunt: parahidroxibenzoat de metil (E 218), parahidroxibenzoat de propil (E 216), ciclamat de sodiu, docusat de sodiu, gumă Xantan, hidrogenofosfat de disodiu dodecahidrat, dihidrogenofosfat de potasiu, aromă de vanilie), apă purificată.) Conţine: guaiacol, parametoxibenzaldehidă, 2-metoxi-4-metilfenol, diacetil, heliotropină, vanilină, propilenglicol.

Cum arată Timonil şi conţinutul ambalajului Timonil se prezintă sub formă de suspensie de culoare albă până la slab roşiatică, cu miros caracteristic de vanilie.

Ambalaj Cutie cu un flacon din sticlă brună conţinând 250 ml suspensie orală şi o seringă pentru administrare orală, cu gradaţii pentru măsurarea volumelor cuprinse între 0,5 ml şi 5 ml

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul DESITIN ARZNEIMITTEL GmbH Weg beim Jäger 214, D-22335 Hamburg, Germania

Pentru orice informaţii despre acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţa locală a deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă:

DESITIN PHARMA SRL Str. Sevastopol 13-17, Ap. 102, 010 991 Bucureşti, România

Tel: +40 21 252 34 81 Fax:+40 21 318 29 09 e-mail: office@desitin.ro

Acest prospect a fost revizuit în aprilie 2015.

5 ml suspensie orală (o măsură dozatoare) conţin carbamazepină 100 mg.

Un ml suspensie orală conţine carbamazepină 20 mg.

Excipienţi cu efect cunoscut: parahidroxibenzoat de metil (E 218) 6 mg, parahidroxibenzoat de propil (E 216) 2,5 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Parahidroxibenzoat de metil (E 218) Parahidroxibenzoat de propil (E 216) Ciclamat de sodiu Docusat de sodiu Gumă Xantan Hidrogenofosfat de disodiu dodecahidrat Dihidrogenofosfat de potasiu Aromă de vanilie) Apă purificată.) Conţine: guaiacol, parametoxibenzaldehidă, 2-metoxi-4-metilfenol, diacetil, heliotropină, vanilină, propilenglicol.

carbamazepină 20 mg · substanță activă

Parahidroxibenzoat de metil (E 218) · excipient

Parahidroxibenzoat de propil (E 216) · excipient

Ciclamat de sodiu · excipient

Docusat de sodiu · excipient

Gumă Xantan · excipient

Hidrogenofosfat de disodiu dodecahidrat · excipient

Dihidrogenofosfat de potasiu · excipient

Aromă de vanilie *) · excipient

Apă purificată · excipient

*) Conţine: guaiacol · excipient

parametoxibenzaldehidă · excipient

2-metoxi-4-metilfenol · excipient

diacetil · excipient

heliotropină · excipient

vanilină · excipient

propilenglicol · excipient

Text oficial · Prospect · pct. 6RCP · pct. 2 + 6.1

Păstrare & valabilitate

Prospect · pct. 5 RCP · pct. 6.3 + 6.4

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe ambalaj, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A se păstra la temperaturi sub 30ºC, în ambalajul original. A se utiliza în maxim 12 săptămâni după prima deschidere a flaconului.

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

5 ani A se utiliza în maxim 12 săptămâni după prima deschidere a flaconului.

A se păstra la temperaturi sub 30ºC, în ambalajul original.

Text oficial · Prospect · pct. 5RCP · pct. 6.3 + 6.4

Ambalaje

Cutie cu 1 flac. din sticla bruna continând 250 ml suspensie orala si o seringa pentru administrare orala, cu gradatii pentru masurarea volumelor cuprinse între 0,5 ml si 5 ml · 7575/2015/01

250ml

Documente oficiale

RCPRezumatul caracteristicilor produsuluiDeschide PDF · ANMDMR ProspectProspect — informații pentru pacientDeschide PDF · ANMDMR AmbalajInformații privind etichetareaDeschide PDF · ANMDMR