Thyrozol 20 mg

Tiamazolul este metabolitul activ al carbimazolului, dar 1 mg de tiamazol nu este echivalent cu 1 mg de carbimazol. Trebuie să se ţină cont de acest lucru, atunci când se începe tratamentul cu tiamazol sau în cazul schimbării tratamentului de la carbimazol la tiamazol. Trebuie respectate următoarele recomandări de dozare:

Doze

Adulţi

În funcţie de severitatea bolii şi de situaţia aportului de iod, tratamentul se începe, de obicei, cu doze zilnice cuprinse între 10 până la 40 mg tiamazol. În multe cazuri, inhibarea producerii de hormoni tiroidieni se poate obţine cu doze zilnice iniţiale cuprinse între 20 până la 30 mg tiamazol. În cazurile mai uşoare, poate să nu fie necesară o doză întreagă de blocare şi, de aceea, se poate lua în consideraţie utilizarea unei doze iniţiale mai mici. În cazurile severe de hipertiroidie poate fi necesară administrarea unei doze iniţiale de 40 mg tiamazol.

Doza se ajustează individual, în funcţie de statusul metabolic al pacientului, după cum arată evoluţia statusului hormonal tiroidian.

Pentru tratamentul de întreţinere, se recomandă una dintre următoarele opţiuni de tratament:

• Administrarea unei doze zilnice de întreţinere cuprinsă între 5 până la 20 mg tiamazol, în asociere cu levotiroxină, în scopul evitării hipotiroidiei.
• Monoterapie cu doze zilnice cuprinse între 2,5 până la 10 mg tiamazol.

Hipertiroidia indusă de iod poate necesita administrarea unor doze mai mari.

Copii şi adolescenţi

Utilizarea la copii şi adolescenţi (cu vârsta cuprinsă între 3 şi 17 ani) Doza iniţială pentru tratamentul copiilor şi adolescenţilor (cu vârsta cuprinsă între 3 şi 17 ani) trebuie ajustată la greutatea corporală a pacienţilor. De obicei, tratamentul este iniţiat cu o doză zilnică de 0,5 mg/Kg, împărţită în două sau trei doze egale. Pentru terapia de întreţinere, doza zilnică poate fi redusă şi administrată o dată/zi, în funcţie de răspunsul pacientului la tratament. Pentru evitarea hipotiroidiei, poate fi necesar tratamentul suplimentar cu levotiroxină. Nu trebuie depăşită o doză zilnică totală de tiamazol de 40 mg/zi.

Utilizarea la copii (în vârstă de 2 ani şi sub 2 ani) Siguranţa şi eficacitatea tiamazolului nu au fost sistematic evaluate la copii cu vârsta de 2 ani şi sub 2 ani. Prin urmare, nu se recomandă utilizarea tiamazolului la copii cu vârsta de 2 ani şi sub 2 ani.

Tratamentul conservator al hipertiroidiei Scopul tratamentului este obţinerea statusului metabolic eutiroidian şi a remisiunii pe termen lung, după o durată de tratament limitată. În funcţie de selecţia pacienţilor trataţi, remisiunea poate fi obţinută la cel mult 50% dintre pacienţi după un an. Ratele de remisiune raportate variază considerabil, fără ca motivele determinante să fie complet clarificate. Tipul hipertiroidiei (imunogen sau non-imunogen), durata tratamentului, doza de tiamazol cât şi suplimentarea iodului prin dietă sau iatrogen, reprezintă, probabil, factori de influenţare.

Tratamentul conservator al hipertiroidiei este, de obicei, continuat timp de 6 luni până la 2 ani (în medie 1 an). Statistic, probabilitatea remisiunii creşte cu durata tratamentului. În cazurile în care remisiunea bolii nu poate fi obţinută şi măsurile terapeutice radicale nu se aplică sau sunt respinse, tiamazolul poate fi utilizat ca

terapie antitiroidiană pe termen lung, într-o doză cât mai mică posibil, în monoterapie sau administrat în asociere cu o doză mică de levotiroxină.

Pacienţii cu guşă mare şi compresie traheală trebuie să urmeze numai tratament de scurtă durată cu tiamazol sau chiar să nu urmeze tratament cu tiamazol, deoarece administrarea pe termen lung poate determina creşterea guşii. Poate fi necesară monitorizarea completă, specifică a tratamentului (concentraţia plasmatică a TSH, lumenul traheal). Este de preferat ca tratamentul să fie asociat cu administrarea suplimentară de levotiroxină.

Tratamentul preoperator

Pre-tratamentul temporar (timp de 3 – 4 săptămâni sau mai mult, dacă este necesar în mod individual) poate fi util pentru obţinerea statusului metabolic eutiroidian, reducându-se astfel riscurile legate de operaţie. Intervenţia chirurgicală trebuie efectuată imediat ce pacientul este eutiroidian. În caz contrar, trebuie administrată suplimentar levotiroxină. Tratamentul poate fi terminat în ziua premergătoare intervenţiei chirurgicale.

Creşterea fragilităţii şi a riscului de sângerare al ţesutului tiroidian, induse de tratamentul cu tiamazol, pot fi compensate de administrarea suplimentară, pre-operatorie, de doze mari de iod, în timpul celor zece zile care preced intervenţia chirurgicală (tratamentul Plummer cu iod).

Tratamentul înainte de radioterapia cu iod

Înaintea iniţierii radioterapiei cu iod, este importantă obţinerea statusului metabolic de eutiroidie, în special în cazurile severe de hipertiroidie, deoarece în cazuri individuale, după o astfel de terapie, fără pre-tratament, au apărut crize tireotoxice post-terapeutice.

Observaţie: derivaţii tionamidei pot reduce radio-sensibilitatea ţesutului tiroidian. În cazul radioterapiei programate a adenoamelor autonome, activarea ţesutului paranodular trebuie prevenită, cu ajutorul pre-tratamentului.

Tratamentul antitiroidian intermediar după radioterapia cu iod

Durata tratamentului şi doza administrată trebuie ajustate individual, în funcţie de severitatea tabloului clinic şi de perioada estimată, până când radioterapia cu iod începe să fie eficace (aproximativ 4 până la 6 luni).

Tratamentul profilactic al pacienţilor cu risc de apariţie a hipertiroidiei, ca rezultat al administrării substanţelor utilizate în scop diagnostic, care conţin iod

În general, se administrează doze zilnice cuprinse între 10 până la 20 mg tiamazol şi/sau 1 g perclorat, timp de aproximativ 10 zile (de exemplu pentru substanţele de contrast excretate pe cale renală). Durata tratamentului depinde de timpul de retenţie în organism a substanţei care conţine iod.

Grupe speciale de pacienţi

Pacienţi cu insuficienţă hepatică

La pacienţii cu insuficienţă hepatică, clearance-ul plasmatic al tiamazolului este redus. De aceea, doza trebuie menţinută cât mai mică posibil şi pacienţii trebuie monitorizaţi strict.

Pacienţi cu insuficienţă renală

Deoarece lipsesc datele cu privire la farmacocinetica tiamazolului la pacienţii cu insuficienţă renală, se recomandă ajustarea individuală a dozelor, cu atenţie, sub supraveghere medicală strictă. Doza trebuie menţinută cât mai mică posibil.

Vârstnici

Deşi nu este de aşteptat o acumulare a dozei la pacienţii vârstnici, se recomandă ajustarea individuală a dozelor, cu atenţie, sub supraveghere medicală strictă.

Mod de administrare

Comprimatele trebuie să fie înghiţite întregi, cu o cantitate suficientă de lichid.

În timpul tratamentului iniţial al hipertiroidiei, în cadrul căruia se utilizează doze mari, dozele zilnice mai sus menţionate pot fi fracţionate şi administrate la intervale regulate pe parcursul zilei.

Doza de întreţinere poate fi administrată o dată, dimineaţa, în timpul sau după micul dejun.

Thyrozol nu trebuie utilizat la pacienţii cu  Reacţii uşoare de hipersensibilitate în antecedente (de exemplu erupţii cutanate tranzitorii de etiologie alergică, prurit).

Thyrozol trebuie utilizat numai în tratament de scurtă durată şi sub supraveghere medicală atentă la pacienţii cu  Guşă mare, cu compresie traheală, din cauza riscului de creştere a guşii.

Vasculită

Dacă este necesar, medicamentul trebuie întrerupt in cazul apariției simptomelor vasculitei. În general simptomele sunt reversibile la întreruperea tratamentului.

Mielotoxicitate

Deoarece la aproximativ 0,3 până la 0,6% dintre cazuri s-a raportat agranulocitoză, înainte de iniţierea tratamentului, trebuie să se atragă atenţia pacienţilor asupra simptomelor acesteia (stomatită, faringită, febră). De obicei, simptomele apar în decursul primelor săptămâni de tratament, dar pot deveni manifeste şi la câteva luni după iniţierea tratamentului, precum şi la reluarea acestuia. Se recomandă monitorizarea strictă a hemogramei, înainte şi după începerea tratamentului, în special la pacienţii cu granulocitopenie uşoară preexistentă. Dacă este observat oricare dintre aceste simptome, în special în cursul primelor săptămâni de tratament, pacienţii trebuie sfătuiţi să se adreseze imediat medicului curant, pentru efectuarea hemogramei. În cazul în care se confirmă agranulocitoza, este necesară întreruperea tratamentului cu acest medicament.

La dozele recomandate, alte reacţii mielotoxice sunt rare. Acestea au fost raportate frecvent, în legătură cu administrarea unor doze foarte mari de tiamazol (aproximativ 120 mg pe zi). Aceste doze trebuie rezervate pentru indicaţii speciale (forme severe ale bolii, crize tireotoxice). În timpul tratamentului cu tiamazol,

apariţia toxicităţii asupra măduvei osoase necesită întreruperea utilizării medicamentului şi, dacă este necesar, trecerea la un medicament antitiroidian, din altă grupă farmacoterapeutică.

Pancreatită acută

După punerea pe piață, au existat raportări de pancreatită acută survenită la pacienții tratați cu tiamazol sau promedicamentul său, carbimazol. În cazul în care survine pancreatita acută, trebuie întreruptă imediat utilizarea de tiamazol. Este contraindicată administrarea de tiamazol la pacienți cu antecedente de pancreatită acută survenită după administrarea de tiamazol sau carbimazol, promedicamentul său. Este posibil ca o nouă expunere să determine recidiva pancreatitei acute, intervalul până la debut fiind mai mic.

Femeile aflate la vârsta fertilă și sarcina

Femeile aflate la vârsta fertilă trebuie să utilizeze măsuri contraceptive eficace în timpul tratamentului. Utilizarea de tiamazol la gravide trebuie să se bazeze pe evaluarea raportului individual risc/beneficiu. În cazul în se utilizează tiamazol în timpul sarcinii, se va administra doza minimă eficace, fără administrare suplimentară de hormoni tiroidieni. Se impune monitorizarea atentă a mamei, fătului și nou-născutului (vezi pct. 4.6).

Controlul hipertiroidismului

Depăşirea dozei recomandate poate determina apariţia hipotiroidiei sub-clinice sau clinice şi creşterea guşii, din cauza creşterii TSH. De aceea, doza de tiamazol trebuie redusă imediat după ce este obţinut statusul metabolic eutiroidian şi, dacă este necesar, trebuie administrată suplimentar levotiroxină. Nu este utilă întreruperea tiamazolului administrat concomitent cu levotiroxină şi continuarea tratamentului doar cu levotiroxină.

Creşterea guşii în timpul tratamentului cu tiamazol, chiar în prezenţa suprimării TSH, este rezultatul bolii preexistente şi nu poate fi prevenită prin tratament suplimentar cu levotiroxină.

Atingerea concentraţiei plasmatice normale a TSH este crucială pentru reducerea la minim a riscului de apariţie sau deteriorare a oftalmopatiei endocrine. Totuşi, această afecţiune este în mod frecvent independentă de cursul urmat de boala tiroidiană. O astfel de complicaţie nu este un motiv de schimbare a schemei de tratament adecvate şi nu trebuie privită ca o reacţie adversă la tratamentul efectuat corect.

La un procent mic, hipotiroidia tardivă poate să apară după tratamentul anti-tiroidian, fără nicio altă intervenţie ablativă suplimentară. Probabil, aceasta nu este o reacţie adversă la medicament, dar trebuie privită ca un proces inflamator şi distructiv la nivelul parenchimului tiroidian, din cauza bolii preexistente.

În timpul tratamentului cu tiamazol, reducerea consumului energetic crescut patologic, din cadrul hipertiroidiei, poate duce la o (în general, dorită) creştere a greutăţii corporale. Pacienţii trebuie informaţi că îmbunătăţirea tabloului clinic indică normalizarea propriului consum energetic.

Excipienți

Thyrozol conţine lactoză; de aceea pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază Lapp sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Acest medicament conține mai putin de 1 mmol sodiu (23 mg) pe comprimat, adică practic „nu conține sodiu”.

Evaluarea reacţiilor adverse este bazată pe următoarele definiţii ale frecvenţelor:

Tulburări hematologice şi limfatice Mai puţin frecvente

Agranulocitoza apare la aproximativ 0,3 -0,6% din cazuri. Aceasta poate deveni manifestă chiar după săptămâni sau luni de la iniţierea tratamentului şi necesită întreruperea utilizării medicamentului. Majoritatea cazurilor se remit spontan.

Foarte rare Trombocitopenie, pancitopenie, limfadenopatie generalizată.

Tulburări endocrine

Foarte rare Sindrom insulinic autoimun (cu scădere pronunţată a glicemiei).

Tulburări ale sistemului nervos

Rare Tulburări ale gustului (disgeuzie, ageuzie) apar rareori; acestea pot să dispară după întreruperea tratamentului. Cu toate acestea, revenirea la normal poate dura câteva săptămâni.

Foarte rare Nevrită, polineuropatie.

Tulburări vasculare

Cu frecvență necunoscută Vasculită.

Tulburări gastro-intestinale

Foarte rare Tumefacţie acută a glandelor salivare. Cu frecvență necunoscută Pancreatită acută.

Tulburări hepatobiliare

Foarte rare Au fost descrise cazuri individuale de icter colestatic sau hepatită toxică. În general, simptomele dispar după întreruperea administrării medicamentului. Semnele clinice discrete de colestază din timpul tratamentului trebuie să fie diferenţiate de tulburările determinate de hipertiroidie, cum sunt o creştere a γGT (Gama Glutamil Transferaza) şi a fosfatazei alcaline sau a fosfatazei alcaline osoase specifice.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat

Foarte frecvente Reacţii alergice cutanate, cu grade variabile (prurit, erupţii cutanate tranzitorii, urticarie). Acestea au, cel mai adesea, o formă uşoară şi dispar frecvent în timpul continuării tratamentului.

Foarte rare Forme severe de reacţii alergice cutanate, incluzând dermatită generalizată, alopecie, lupus eritematos indus medicamentos.

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv

Frecvente Artralgia poate să apară treptat şi chiar după o perioadă de câteva luni de tratament.

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare

Rare Febră indusă de medicament.

Copii şi adolescenţi Frecvenţa, tipul şi severitatea reacţiilor adverse la copii par să fie comparabile cu cele ale adulţilor. Reacţii cutanate severe de hipersensibilitate au fost raportate atât la adulţi cât şi la copii şi adolescenţi, inclusiv sindromul Stevens-Johnson (foarte rare, inclusiv rapoarte izolate: forme severe, inclusiv dermatită generalizată, au fost descrise doar în cazuri izolate).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Este importantă raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro. Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 București 011478- RO Tel: + 4 0757 117 259 Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro.