Thiopental Sodium Eipico 1 g

Doza de tiopental trebuie individualizată. In practică, trebuie utilizată doza minimă eficace pentru fiecare pacient in parte, ceea ce necesită administrarea lentă. La pacienți cu rezistență nu este de preferat creșterea dozelor pentru a obține anestezia, ci asocierea în continuare a unui anestezic volatil sau gazos. Obișnuit tiopentalul se administrează intravenos sub forma de soluție injectabil 2,5% (500 mg in 20 ml) după reconstituire cu apa pentru preparate injectabile; ocazional poate fi administrată și sub

forma de soluție 5% (500 mg in 10 ml). Trebuie evitată utilizarea de soluții (în apa pentru preparate injectabile) cu concentrații mai mici de 2% deoarece pot determina hemoliza.

In general, dozele se stabilesc de către medic pentru fiecare pacient în parte; următoarele recomandări sunt prezentate ca ghid: Este necesară administrarea unei doze test de 25-75 mg (1-3 ml soluție 2,5%) pentru a determina tolerabilitatea sau o sensibilitate neobișnuită la tiopental. Pacienții trebuie observați timp de cel puțin 60 secunde. La copii se utilizează o doză test de 0,5 mg/kg.

Anestezie generală Adulți:

• inducție: 3-5 mg tiopental sodic/kg, cu posibilitatea administrării repetate a 50-100 mg, la fiecare 30 secunde pentru obținerea anesteziei. Doza totală medie este de 0,3-1 g.
• intreținere: se administrează doze descrescătoare, in funcție de necesități. Doza totală poate varia intre 0,75 – 1 g pentru o anestezie cu durata de 40-60 minute. In general doza de 1 g nu trebuie depășită pentru a evita o trezire întârziată din anestezie.

Copii:

• inducție: 4-5 mg tiopental sodic/kg, în soluție cu concentrația de 2,5%, se administrează lent la intervale de 30 secunde. Doza totală este in medie 0,1 – 0,5 g.
• întreținere: se administrează în continuare doze descrescătoare, în funcție de necesități. De exemplu, doza de întreținere pentru un copil de 30-50 kg este de 25 – 50 mg, în funcție de necesități.

Vârstnici: Se recomandă scăderea dozelor. Ca orice alt anestezic intravenos, tiopentalul trebuie administrat de persoane specializate. Este necesară existența unui echipament de resuscitare in cazul apariției unor efecte nedorite.

Stări convulsive: 75-125 mg (2-5 ml soluție 2,5%) intravenos, imediat ce este posibil după debutul convulsiilor. -administrarea se oprește înainte ca acesta să adoarmă

Hipertensiune intracraniana: se recomandă administrarea intravenos (intermitent) a 1,5-3,5 mg/kg.

Administrarea tiopentalului trebuie efectuată doar în servicii specializate, având la dispoziție personal medical calificat și aparatură adecvată. Tiopentalul determină o scădere tranzitorie a tensiunii arteriale și scădere a debitului cardiac. Aceasta modificare hemodinamică determină în special vasodilatație periferică și nu deprimare miocardica directa. Modificările hemodinamice pot fi exacerbate le pacientii cu rezerva cardiaca limitata (de exemplu, pericardită constrictivă) sau la pacienți hipovolemici. De asemenea, tiopentalul poate determina deprimare respiratorie. Tiopental trebuie utilizat cu prudență la paciențti cu boli cardiovasculare, hipotensiune arterială, stări de șoc, hipovolemie, hemoragii severe, arsuri, deshidratare, anemie severă, insuficiență adrenocorticală (chiar

corectată prin administrare de cortizonice), tireotoxicoza, mixedem, diabet zaharat, insuficiență hepatică sau renală (clearance al creatininei < 80 ml/min), miastenie, afecțiuni neuromusculare, astm bronșic, cașexie. Este necesară utilizarea de doze mai mici. Doze mai mici sunt, de asemenea, indicate în cazul premendicației cu analgezice narcotice. In cazul dependenței de alcool sau medicamentoase pot fi necesare doze mai mari. Se recomandă utilizarea suplimentară de analgezice. Administrarea trebuie efectuată strict intravenos. Extravazarea poate produce necroză tisulară. In acest caz, tratamentul constă în administrarea de soluție de procaina 1% și aplicarea de comprese calde. Administrarea intraarterială a acestui medicament poate determina spasm sever manifestat prin durere cu caracter de arsură, paloare a brațului distal de locul de puncție, putând evolua până la gangrenă. In acest caz, acul trebuie lăsat in situ, pentru a putea administra imediat un antispastic de tipul papaverinei. De asemenea, trebuie inițiată terapia anticoagulantă pentru a reduce riscul de tromboză.

In timpul inducției pot apărea tuse, strănut, sughiț, laringospasm, bronhospasm. Injectarea intravenoasă de soluții concentrate (5%) poate determina durere la administrare și tromboflebita. Extravazarea poate determina necroza tisulară. Dacă inducția se obține rapid sau in caz de supradozaj, poate apărea bronhospasm, deprimare respiratorie și apnee. Pot să apară deprimare miocardică, aritmii, hipotensiune arterială. Rareori au fost raportate reacții de hipersensibilitate, erupții cutanate. De asemenea, postoperator pot să apară vărsături, cefalee, anxietate, nervozitate, halucinații, vertij, stare confuzională, amnezie.

Au fost raportate cazuri de anemie hemolitică și insuficiență renală.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.