Acasă/ Medicamente/ Tenofovir Stada
J05AF07 · Antivirale cu actiune directa inhib. nucleozidici si nucleotidici ai reverstranscriptazei Prescripție restrictivă CITOTOXIC

Tenofovir Stada 245 mg

Comprimate filmate · DCI: Tenofovirum Disoproxil

Tenofovir Stada conţine substanţa activă tenofovir disoproxil.

Cum citiți informația
De unde vin aceste informații? Pacient = Prospect · Medic = RCP. Ambele aprobate de ANMDMR.

Nu reformulăm liber textul medical. „Pentru pacient” urmează Prospectul; „Pentru medic” urmează Rezumatul Caracteristicilor Produsului (RCP). Fiecare secțiune indică documentul-sursă.

Indicații

Prospect · pct. 1 RCP · pct. 4.1

Tenofovir Stada conţine substanţa activă tenofovir disoproxil. Această substanţă activă este un medicament antiretroviral sau antiviral utilizat în tratamentul infecţiei cu HIV sau cu VHB, sau în tratamentul infecţiei cu ambele virusuri. Tenofovir este un inhibitor nucleotidic de reverstranscriptază, cunoscut în general ca INRT şi acţionează prin împiedicarea activităţii normale a unor enzime (în infecţia cu HIV, reverstranscriptaza; în hepatita B, ADN polimeraza) care sunt esenţiale pentru ca virusurile să se poată înmulţi. În infecţia cu HIV, Tenofovir Stada trebuie utilizat întotdeauna în asociere cu alte medicamente pentru tratamentul infecţiei cu HIV.

Tenofovir Stada 245 mg comprimate reprezintă un tratament al infecţiei cu HIV (Virusul Imunodeficienţei Umane). Comprimatele sunt potrivite pentru:

  • adulţi
  • adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 12 şi sub 18 ani, care au fost deja trataţi cu alte medicamente pentru infecţia cu HIV, care nu mai sunt pe deplin eficace din cauza apariţiei rezistenţei sau care au determinat reacţii adverse.

Tenofovir Stada 245 mg comprimate reprezintă, de asemenea, un tratament al hepatitei B cronice, o infecţie cu VHB (virusul hepatitic B). Comprimatele sunt potrivite pentru:

  • adulţi
  • adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 12 ani şi sub 18 ani.

Nu trebuie să aveţi o infecţie cu HIV pentru a fi tratat pentru VHB cu Tenofovir Stada.

Acest medicament nu vindecă infecţia cu HIV. În timpul tratamentului cu Tenofovir Stada există în continuare riscul de a dezvolta infecţii sau alte boli asociate infecţiei cu HIV. De asemenea, puteţi să transmiteţi infecţia cu HIV sau VHB altor persoane, de aceea este important să luaţi măsurile necesare pentru a evita infectarea altor persoane.

Infecție cu HIV-1 Tenofovir Stada 245 mg comprimate filmate este indicat, în asociere cu alte medicamente antiretrovirale pentru tratamentul infecției cu HIV-1 la pacienții adulți infectați.

La adulți, demonstrarea beneficiului tratamentului cu tenofovir disoproxil în infecția cu HIV-1 se bazează pe rezultatele unui studiu efectuat la pacienţi netrataţi anterior, incluzând pacienţi cu o încărcătură virală mare (> 100000 copii/ml) şi a unor studii în care tenofovir disoproxil a fost adăugat la terapia stabilă de fond (în principal triplă terapie) la pacienţi trataţi anterior cu antiretrovirale care se confruntă cu eșec virusologic precoce (< 10000 copii/ml, majoritatea pacienţilor având < 5000 copii/ml).

Tenofovir Stada 245 mg comprimate filmate este indicat, de asemenea, în tratamentul adolescenţilor infectaţi cu HIV-1, cu rezistenţă la INRT sau toxicităţi care împiedică utilizarea de medicamente de primă linie, cu vârsta cuprinsă între 12 şi 18 ani.

Alegerea Tenofovir Stada în tratamentul pacienţilor infectaţi cu HIV-1 trataţi anterior cu medicamente antiretrovirale trebuie să se bazeze pe testarea rezistenţei virale individuale şi/sau pe antecedentele tratamentelor urmate de pacienţi.

Infecţia cu virusul hepatitic B Tenofovir Stada 245 mg comprimate filmate este indicat în tratamentul hepatitei B cronice la adulţi cu:

  • boală hepatică compensată, cu dovezi de replicare virală activă, concentraţie serică a alaninaminotransferazei (ALT/TGP) persistent crescută şi dovada histologică a inflamaţiei active şi/sau fibrozei (vezi pct. 5.1).
  • dovezi privind prezenţa virusului hepatitic B rezistent la lamivudină (vezi pct. 4.8 şi 5.1).
  • boală hepatică decompensată (vezi pct. 4.4, 4.8 şi 5.1).

Tenofovir Stada 245 mg comprimate filmate este indicat în tratamentul hepatitei B cronice la adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 12 şi 18 ani cu:

  • boală hepatică compensată şi dovezi de boală imună activă, de exemplu replicare virală activă şi concentraţie serică persistent crescută a ALT sau confirmare histologică a inflamaţiei moderată până la severă şi/sau fibrozei (În ceea ce privește decizia de inițiere a tratamentului la copii și adolescenți, vezi pct. 4.2,4.4, 4.8 şi 5.1).
Text oficial · Prospect · pct. 1RCP · pct. 4.1

Dozaj & administrare

Prospect · pct. 3 RCP · pct. 4.2

Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Doza recomandată este de:

  • Adulţi: 1 comprimat în fiecare zi împreună cu alimente (de exemplu, o masă sau o gustare).
  • Adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 12 ani şi 18 ani şi cu greutate de cel puţin 35 kg: 1 comprimat în fiecare zi împreună cu alimente (de exemplu, o masă sau o gustare).

Dacă aveţi dificultăţi deosebite la înghiţire puteţi mărunţi comprimatul cu vârful unei linguri. Amestecaţi apoi praful în aproximativ 100 ml (jumătate de pahar) de apă, suc de portocale sau suc de struguri şi beţi imediat.

  • Luaţi întotdeauna doza recomandată de către medicul dumneavoastră pentru a fi sigur de eficacitatea completă a medicamentului şi pentru a reduce riscul apariţiei rezistenţei la tratament. Nu modificaţi doza decât la recomandarea medicului dumneavoastră.
  • Dacă sunteţi adult şi aveţi probleme cu rinichii medicul vă poate recomanda să luaţi Tenofovir Stada mai rar.
  • Dacă aveţi infecţie cu VHB, medicul dumneavoastră vă poate oferi posibilitatea de a face un test HIV pentru a vedea dacă aveţi atât infecţie cu HIV cât şi cu VHB.

Citiţi şi Prospectele celorlalte medicamente antiretrovirale pentru a vedea cum trebuie luate aceste medicamente.

Dacă luaţi mai mult Tenofovir Stada decât trebuie Dacă luaţi din greşeală prea multe comprimate de Tenofovir Stada, puteţi prezenta un risc crescut de a manifesta reacţii adverse posibile asociate acestui medicament (vezi punctul 4, Reacţii adverse posibile). Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau unităţii de primiri urgenţe a celui mai apropiat spital pentru recomandări. Ţineţi la îndemână flaconul cu comprimate pentru a descrie cu uşurinţă ce medicament aţi luat.

Dacă uitaţi să luaţi Tenofovir Stada Este important să nu uitaţi nicio doză de Tenofovir Stada. În cazul în care uitaţi o doză, calculaţi cu cât timp în urmă ar fi trebuit s-o luaţi.

  • Dacă au trecut mai puţin de 12 ore de la momentul în care luaţi doza în mod obişnuit, luaţi doza

uitată cât de curând posibil şi apoi luaţi următoarea doză la ora obişnuită.

  • Dacă au trecut mai mult de 12 ore de la momentul în care ar fi trebuit să luaţi doza, nu mai luaţi doza pe care aţi uitat-o. Aşteptaţi şi luaţi doza următoare la ora obişnuită. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa comprimatul uitat.

Dacă vărsaţi la mai puţin de 1 oră după ce aţi luat Tenofovir Stada, luaţi un alt comprimat. Nu este necesar să luaţi un alt comprimat dacă v-aţi simţit rău şi aţi prezentat vărsături la mai mult de 1 oră după ce aţi luat Tenofovir Stada.

Dacă încetaţi să luaţi Tenofovir Stada Nu încetaţi să luaţi Tenofovir Stada fără recomandarea medicului dumneavoastră. Oprirea tratamentului cu Tenofovir Stada poate reduce eficacitatea tratamentului recomandat de către medicul dumneavoastră.

Dacă aveţi infecţie cu virusul hepatitic B sau atât infecţie cu HIV cât şi cu virusul hepatitic B (infecţie concomitentă), este foarte important să nu opriţi tratamentul cu Tenofovir Stada fără să fi discutat mai întâi cu medicul dumneavoastră. Unii pacienţi au avut rezultate ale analizelor de sânge sau simptome care au indicat agravarea hepatitei după oprirea tratamentului cu Tenofovir Stada. Este posibil să fie nevoie să faceţi analize de sânge timp de câteva luni după încetarea tratamentului. La pacienţii cu boală de ficat în stadiu avansat sau cu ciroză nu se recomandă oprirea tratamentului, deoarece în unele cazuri este posibil să se producă agravarea hepatitei.

  • Discutaţi cu medicul dumneavoastră înainte de a opri tratamentul cu Tenofovir Stada indiferent de motiv, mai ales dacă suferiţi reacţii adverse sau aveţi orice altă boală.
  • Spuneţi imediat medicului dumneavoastră, dacă observaţi simptome noi sau neobişnuite după oprirea tratamentului, mai ales simptome pe care le asociaţi cu infecţia cu virusul hepatitic B.
  • Adresaţi-vă medicului dumneavoastră înainte de a reîncepe să luaţi Tenofovir Stada comprimate.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Tratamentul trebuie iniţiat sub supravegherea unui medic cu experienţă privind conduita terapeutică în infecţia cu HIV şi/sau în tratamentul hepatitei B cronice.

Doze HIV-1 și hepatită B cronică Aduți și adolescenți cu vârsta cuprinsă între 12 și < 18 ani, cu greutatea ≥ 35 kg Doza de Tenofovir Stada recomandată pentru tratamentul infecţiei cu HIV sau pentru tratamentul hepatitei B cronice este de 245 mg (un comprimat), administrată oral, o dată pe zi, împreună cu alimente.

Decizia de tratament la copii și adolescenți trebuie bazată pe analiza atentă a nevoilor individuale ale pacientului și prin raportare la ghidurile actuale privind tratamentul copiilor și adolescenților, inclusiv valoarea informațiilor histologice la momentul inițial. Beneficiile supresiei virale pe termen lung cu terapie continuă, trebuie puse în balanță cu riscul tratamentului prelungit, inclusiv apariția virusului hepatitic B rezistent și incertitudinile privind impactul pe termen lung asupra sistemului osos și toxicitatea renală (vezi pct. 4.4).

Valoarea serică a ALT trebuie să fie crescută în mod persistent timp de cel puțin 6 luni anterior tratamentului la copii și adolescenți cu boală hepatică compensată cauzată de hepatita B cronică cu Ag HBe pozitiv și timp de cel puțin 12 luni la pacienții cu boală cu Ag HBe negativă.

Durata tratamentului la copii și adolescenți cu hepatită B cronică Nu se cunoaşte durata optimă a tratamentului. Întreruperea tratamentului poate fi luată în considerare după cum urmează:

  • La pacienţii cu Ag HBe pozitiv, fără ciroză hepatică, tratamentul trebuie administrat timp de cel puţin 12 luni după ce s-a confirmat seroconversia HBe (dispariţia Ag HBe şi dispariţia ADN VHB cu detectarea anticorpilor anti-HBe în două probe consecutive de ser, la interval de cel puțin 3-6 luni) sau până când are loc seroconversia HBs sau până la pierderea eficacităţii (vezi pct. 4.4). Concentraţia serică a ALT şi valorile ADN VHB trebuie monitorizate periodic după întreruperea tratamentului, pentru a detecta orice recidivă virusologică tardivă.
  • La pacienţii cu Ag HBe negativ, fără ciroză hepatică, tratamentul trebuie administrat cel puţin până la seroconversia HBs sau până când există o dovadă a pierderii eficacităţii. De asemenea, întreruperea tratamentului poate fi luată în considerare după atingerea supresiei virologice stabile (adică timp de cel puțin 3 ani), cu condiția monitorizării periodice a concentrațiilor serice ale ALT și valorilor ADN VHB după întreruperea tratamentului, pentru a detecta orice recidivă virologică tardivă. În cazul tratamentului prelungit timp de peste 2 ani, se recomandă reevaluarea periodică pentru a se confirma că o continuare a tratamentului ales rămâne adecvată pentru pacient.

La pacienții adulți cu boală hepatică decompensată sau ciroză, nu se recomandă întreruperea tratamentului.

Copii și adolescenți

Sunt utilizate doze reduse de tenofovir disoproxil pentru tratamentul copiilor şi adolescenţilor cu infecţie cu HIV-1, cu vârsta cuprinsă între 2 şi < 12 ani. Deoarece Tenofovir Stada este disponibil doar ca 245 mg comprimate filmate, acesta nu este potrivit pentru utilizarea la copii şi adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 2 şi < 12 ani. Pot fi încercate alte formulări farmaceutice potrivite şi disponibile.

Siguranţa şi eficacitatea tenofovir disoproxil la copiii infectaţi cu HIV-1 sau copii cu hepatită cronică B, cu vârsta sub 2 ani, nu au fost stabilite. Nu sunt disponibile date.

Doză omisă Dacă un pacient omite o doză de Tenofovir Stada şi trec mai puţin de 12 ore de la momentul când aceasta trebuia administrată, pacientul trebuie să ia Tenofovir Stada cât mai curând posibil, cu alimente şi apoi să revină la schema de administrare normală. Dacă un pacient omite o doză de Tenofovir Stada şi trec mai mult de 12 ore de la momentul când aceasta trebuia administrată şi este aproape momentul la care trebuie să ia următoarea doză, pacientul nu trebuie să mai ia doza omisă şi trebuie numai să respecte schema de administrare obişnuită.

Dacă pacientul prezintă vărsături în interval de o oră de la administrarea Tenofovir Stada, trebuie să ia un alt comprimat. Dacă pacientul prezintă vărsături la mai mult de o oră de la administrarea Tenofovir Stada, nu este necesară administrarea unei doze suplimentare.

Grupe speciale de pacienţi Vârstnici Nu sunt date disponibile care să permită efectuarea unei recomandări privind dozele la pacienţii cu vârsta peste 65 ani (vezi pct. 4.4).

Insuficienţă renală Tenofovir este eliminat prin excreţie renală, iar expunerea la tenofovir creşte la pacienţii cu disfuncţie renală.

Adulți Există date limitate cu privire la siguranţa şi eficacitatea tenofovir disoproxil la pacienţii adulţi cu insuficienţă renală moderată şi severă (cu clearance-ul creatininei < 50 ml/minut) şi nu s-au evaluat datele privind siguranţa pe termen lung în cazul insuficienţei renale uşoare (clearance-ul creatininei 50-80 ml/minut). Ca urmare, la pacienţii adulţi cu insuficienţă renală, tenofovir disoproxil trebuie utilizat numai dacă se consideră că potenţialele beneficii ale tratamentului depăşesc riscurile potențiale. La pacienţii adulţi cu clearance-ul creatininei < 50 ml/minut, inclusiv pacienţii care efectuează ședințe de hemodializă, sunt recomandate ajustări ale intervalelor de dozare.

Insuficienţă renală uşoară (clearance al creatininei 50-80 ml/minut)

Datele limitate provenite din studii clinice susțin posibilitatea administrării a 245 mg de tenofovir disoproxil o dată pe zi la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară.

Insuficienţă renală moderată (clearance al creatininei 30-49 ml/minut) Dacă admistrarea unei doze reduse nu este posibilă, poate fi folosit un interval de administrare a dozelor prelungit pentru comprimatele de 245 mg. Administrarea de 245 mg tenofovir disoproxil la fiecare 48 ore poate fi utilizată pe baza modelelor datelor de farmacocinetică obţinute în cazul administrării unei doze unice la persoane HIV seronegative şi neinfectate cu VHB, având grade variabile de insuficienţă renală, inclusiv insuficienţă renală în stadiu final, necesitând hemodializă, dar aceasta nu a fost confirmată în studii clinice. De aceea, răspunsul clinic la tratament şi funcţia renală trebuie monitorizate cu atenţie la aceşti pacienţi (vezi pct. 4.4 şi 5.2).

Insuficienţă renală severă (clearance al creatininei < 30 ml/minut) şi pacienţi hemodializați Dacă admistrarea unei doze reduse nu este posibilă, se pot utiliza intervale prelungite de dozare la administrarea comprimatelor filmate de 245 mg, după cum urmează:

Insuficienţă renală severă: se pot administra 245 mg tenofovir disoproxil la interval de 72-96 ore (administrare de două ori pe săptămână).

Pacienți hemodializați: se pot administra 245 mg tenofovir disoproxil la interval de 7 zile, după terminarea şedinţei de hemodializă.

Aceste ajustări ale intervalelor de dozare nu au fost confirmate în studii clinice. Simulările sugerează faptul că intervalul prelungit dintre administrări la utilizarea tenofovir disoproxil 245 mg comprimate filmate nu este optim şi ar putea determina o toxicitate crescută şi posibil un răspuns inadecvat. De aceea, trebuie monitorizate cu atenţie răspunsul clinic la tratament şi funcţia renală (vezi pct. 4.4 şi 5.2).

În general, doza se administrează o dată pe săptămână, presupunând trei şedinţe de hemodializă pe săptămână, fiecare cu durata de aproximativ 4 ore, sau după un total de 12 ore de hemodializă.

Nu sunt disponibile recomandări privind schema de dozaj la pacienţii care nu efectuează şedinţe de hemodializă care au un clearance al creatininei < 10 ml/minut.

Copii şi adolescenţi Nu se recomandă utilizarea tenofovir disoproxil la pacienţii copii şi adolescenţi cu insuficienţă renală (vezi pct. 4.4).

Insuficienţă hepatică Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.4 şi 5.2).

În cazul întreruperii tratamentului cu tenofovir disoproxil la pacienţii cu hepatită B cronică, cu sau fără infecţie concomitentă cu HIV, aceşti pacienţi trebuie monitorizaţi cu atenţie pentru a detecta apariţia exacerbării hepatitei (vezi pct. 4.4).

Mod de administrare Comprimatele de Tenofovir Stada trebuie administrate pe cale orală, o dată pe zi, împreună cu alimente.

Pentru pacienții care au dificultăți la înghițirea comprimatelor filmate, în situaţii excepţionale, Tenofovir Stada 245 mg comprimate filmate poate fi administrat după dezintegrarea completă a comprimatului în cel puțin 100 ml de apă, suc de portocale sau suc de struguri și administrat imediat.

Text oficial · Prospect · pct. 3RCP · pct. 4.2

Contraindicații

Prospect · pct. 2 RCP · pct. 4.3
  • dacă sunteţi alergic la tenofovir, succinat de tenofovir disoproxil, sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament enumerate la pct 6.

→Dacă acest lucru este valabil în cazul dumneavoastră, spuneţi imediat medicului dumneavoastră şi nu luaţi Tenofovir Stada.

Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

Text oficial · Prospect · pct. 2RCP · pct. 4.3

Atenționări & precauții

Prospect · pct. 2 RCP · pct. 4.4
  • Tenofovir Stada nu reduce riscul de transmitere a infecţiei cu VHB la alte persoane, prin contact sexual sau contaminare cu sânge. Trebuie să continuaţi să luaţi măsuri de precauţie pentru a evita acest lucru.

Înainte să luaţi Tenofovir Stada, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

  • Dacă aţi avut boli de rinichi sau dacă analizele au indicat că aveţi probleme cu rinichii. Tenofovir Stada nu trebuie administrat adolescenţilor cu probleme la rinichi. Înainte de a începe tratamentul, medicul dumneavoastră poate solicita efectuarea unor analize de sânge, pentru a evalua funcţia rinichilor. Tenofovir Stada vă poate afecta rinichii în timpul tratamentului. Medicul dumneavoastră poate solicita analize de sânge pe durata tratamentului pentru a monitoriza modul în care funcţionează rinichii dumneavoastră. Dacă sunteţi adult, medicul dumneavoastră vă poate recomanda să luaţi comprimatele mai rar. Nu reduceţi doza prescrisă, cu excepţia cazului în care medicul dumneavoastră v-a indicat să faceţi acest lucru.

Tenofovir Stada nu se utilizează, de regulă, cu alte medicamente care vă pot afecta rinichii (vezi Tenofovir Stada împreună cu alte medicamente). Dacă acest lucru este inevitabil, medicul dumneavoastră vă va monitoriza funcţia rinichilor o dată pe săptămână.

  • Dacă aveți osteoporoză, ați avut în trecut fracturi osoase sau dacă aveți probleme cu oasele. Afecţiunile oaselor (care se manifestă ca dureri osoase persistente sau care se agravează și care determină uneori fracturi) pot apărea, de asemenea, ca urmare a leziunilor celulelor de la nivelul unor structuri ale rinichiului numite tubi renali (vezi pct. 4, Reacţii adverse posibile). Spuneți medicului dumneavoastră dacă aveți dureri osoase sau fracturi.

Tenofovir disoproxil poate cauza, de asemenea, pierdere a masei osoase. Cea mai pronunțată pierdere osoasă a fost observată în studiile clinice în care pacienții au fost tratați cu tenofovir disoproxil în combinație cu un inhibitor de protează potențat.

În general, efectele pe termen lung ale tenofovir disoproxilului asupra structurii osoase și a riscului ulterior de apariție a fracturilor la pacienții adulți și copii sunt incerte.

Unii dintre pacienţii adulţi cu HIV care urmează tratament antiretroviral combinat pot prezenta o afecţiune a oaselor numită osteonecroză (distrugere a ţesutului osos provocată de pierderea aportului de sânge la nivelul osului). Durata tratamentului antiretroviral combinat, utilizarea de corticosteroizi, consumul de alcool etilic, imunosupresia severă, indicele de masă corporală crescut, printre altele, pot fi unii dintre multiplii factori de risc pentru apariţia acestei afecţiuni. Semnele de osteonecroză sunt: rigiditate, disconfort şi durere la nivelul articulaţiilor (în special la nivelul şoldului, genunchiului şi umărului) şi dificultate la mişcare. Dacă observaţi oricare dintre aceste simptome, spuneţi medicului dumneavoastră

  • Discutaţi cu medicul dumneavoastră dacă aţi suferit de o boală de ficat în trecut, inclusiv hepatită. Pacienţii cu boli de ficat, inclusiv hepatită B sau C cronică, aflaţi în tratament cu medicamente antiretrovirale, prezintă un risc mai mare de complicaţii hepatice severe şi care se pot finaliza cu deces. Dacă aveţi o infecţie cu virusul hepatitic B, medicul dumneavoastră vă va prescrie cu foarte multă atenţie cel mai bun tratament în cazul dumneavoastră. Dacă aveţi istoric de boli de ficat sau dacă aveţi infecţie cronică cu virusul hepatitic B, medicul dumneavoastră poate efectua analize de sânge pentru monitorizarea atentă a funcţiei ficatului.
  • Aveţi grijă la infecţii. Dacă aveţi infecţie cu HIV în stadiu avansat (SIDA) şi aveţi o infecţie, după începerea tratamentului cu Tenofovir Stada puteţi prezenta simptome de infecţie şi inflamaţie sau de agravare a simptomelor unei infecţii existente. Aceste simptome pot indica faptul că sistemul dumneavoastră imunitar îmbunătăţit luptă împotriva infecţiei. Urmăriţi semnele de inflamaţie sau infecţie imediat după ce începeţi să luaţi Tenofovir Stada. Dacă observaţi semne de inflamaţie sau infecţie, spuneţi imediat medicului dumneavoastră.

În plus faţă de infecţiile oportuniste, pot de asemenea să apară afecţiuni autoimune (o afecţiune care apare atunci când sistemul imunitar atacă un ţesut sănătos din organism), după ce începeţi să luaţi medicamente pentru a vă trata infecţia cu HIV. Afecţiunile autoimune pot să apară la mai multe luni de la începerea tratamentului. Dacă observaţi orice simptom de infecţie sau alte simptome, ca de exemplu slăbiciune musculară, slăbiciune care începe la nivelul mâinilor şi picioarelor şi se deplasează în sus către trunchi, palpitaţii, tremurături sau hiperactivitate, vă rugăm să informaţi medicul dumneavoastră imediat să caute tratamentul necesar.

  • Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă aveţi vârsta peste 65 ani. Tenofovir Stada nu a fost studiat la pacienţii cu vârsta peste 65 ani. Dacă sunteţi mai în vârstă şi vi se prescrie Tenofovir Stada, medicul dumneavoastră vă va monitoriza cu atenţie.

Generale

Înaintea iniţierii tratamentului cu tenofovir disoproxil posibilitatea testării anticorpilor anti-HIV trebuie oferită tuturor pacienţilor infectaţi cu VHB (vezi mai jos Infecţia concomitentă cu HIV-1 şi virusul hepatitic B).

Hepatită B cronică Pacienţii trebuie atenţionaţi că nu s-a demonstrat faptul că tenofovir disoproxil previne riscul de transmitere a infecţiei cu VHB la alte persoane, prin contact sexual sau contaminare cu sânge. Se impune respectarea în continuare a măsurilor de precauţie corespunzătoare.

Administrare concomitentă a altor medicamente

  • Tenofovir Stada nu trebuie administrat concomitent cu alte medicamente care conțin tenofovir disoproxil sau tenofovir alafenamidă.
  • Tenofovir Stada nu trebuie administrat concomitent cu adefovir dipivoxil.
  • Administrarea concomitentă de tenofovir disoproxil și didanozină nu este recomandată. (vezi pct. 4.5)

Tripla terapie cu nucleozide/nucleotide

  • Au fost raportate rate ridicate de eşec al controlului virusologic, precum şi apariţia precoce iminentă a rezistenţei la tratament la pacienţii cu HIV, atunci când tenofovir disoproxil a fost administrat o dată pe zi, în asociere cu lamivudină şi abacavir sau în asociere cu lamivudină şi didanozină.

Efecte la nivel renal şi la nivelul osului la adulţi Efecte la nivel renal Tenofovir este eliminat în principal pe cale renală. În cursul utilizării clinice a tenofovir disoproxil a fost raportată insuficienţă renală, alterare a funcţiei renale, concentraţii crescute ale creatininei, hipofosfatemie şi tubulopatie proximală (inclusiv sindrom Fanconi) (vezi pct. 4.8).

Monitorizare renală Înaintea iniţierii tratamentului cu tenofovir disoproxil, în cazul tuturor pacienţilor, se recomandă calcularea clearance-ului creatininei, precum şi monitorizarea funcţiei renale (clearance-ul creatininei şi concentraţia plasmatică de fosfat) după două până la patru săptămâni de tratament, după trei luni de tratament și ulterior, la interval de trei până la șase luni, la pacienții fără factori de risc renal. La pacienţii care prezintă risc de a dezvolta insuficienţă renală, este necesară o monitorizare mai frecventă a funcţiei renale.

Conduita terapeutică renală La oricare pacienţi adulţi trataţi cu tenofovir disoproxil, în cazul în care concentraţia plasmatică de fosfat este < 1,5 mg/dl (0,48 mmol/l) sau clearance-ul creatininei scade < 50 ml/minut, funcţia renală trebuie reevaluată într-o săptămână, inclusiv determinarea glicemiei, a concentraţiei sanguine de potasiu şi a glucozuriei (vezi pct. 4.8, tubulopatie proximală). De asemenea, se impune evaluarea cu atenţie a necesităţii de întrerupere a tratamentului cu tenofovir disoproxil la pacienţii adulţi cu clearance-ul creatininei redus < 50 ml/minut sau cu concentraţii plasmatice de fosfat reduse < 1,0 mg/dl (0,32 mmol/l). De asemenea, trebuie luată în considerare întreruperea tratamentului cu

tenofovir disoproxil în cazul declinului progresiv al funcției renale, atunci când nu a fost identificată nicio altă cauză.

Administrarea concomitentă şi riscul de toxicitate renală Se recomandă evitarea administrării de tenofovir disoproxil în cazul utilizării concomitente sau recente a unui medicament nefrotoxic (de exemplu aminoglicozide, amfotericină B, foscarnet, ganciclovir, pentamidină, vancomicină, cidofovir sau interleukină-2). Dacă utilizarea concomitentă de tenofovir disoproxil şi medicamente nefrotoxice nu poate fi evitată, funcţia renală trebuie monitorizată săptămânal.

S-au raportat cazuri de insuficiență renală acută după inițierea tratamentului cu doze mari sau repetate de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) la pacienții tratați cu tenofovir disoproxil și cu factori de risc pentru disfuncție renală. Dacă se administrează tenofovir disoproxil concomitent cu un AINS, funcţia renală trebuie monitorizată în mod adecvat.

S-a raportat un risc mai crescut de insuficiență renală la pacienții la care s-a administrat tenofovir disoproxil fumarat în asociere cu un inhibitor de protează potențat cu ritonavir sau cobicistat. La acești pacienți este necesară monitorizarea atentă a funcției renale (vezi pct. 4.5). La pacienții cu factori de risc renal trebuie evaluată cu atenție administrarea de tenofovir disoproxil concomitent cu un inhibitor de protează potențat.

Tenofovir disoproxil nu a fost evaluat din punct de vedere clinic la pacienţii cărora li se administrează medicamente secretate prin intermediul aceleiaşi căi renale, incluzând proteinele transportoare ale Transportorului Uman de Anioni Organici (TUAO) 1 şi 3 sau MRP 4 (de exemplu cidofovir, medicament cu potenţial nefrotoxic cunoscut). Aceste proteine transportoare renale pot fi răspunzătoare pentru secreţia tubulară şi parţial, pentru eliminarea renală a tenofovirului şi cidofovirului. În consecinţă, farmacocinetica acestor medicamente care sunt secretate prin intermediul aceleiaşi căi renale, incluzând proteinele transportoare TUAO 1 şi 3 sau MRP 4, poate varia dacă sunt administrate concomitent. Dacă nu este absolut necesară, administrarea concomitentă a acestor medicamente secretate prin intermediul aceleiaşi căi renale nu este recomandată; în cazul în care asemenea administrare nu poate fi evitată, funcţia renală trebuie monitorizată săptămânal (vezi pct. 4.5).

Insuficienţă renală Siguranţa renală în cazul administrării tenofovir disoproxil fumarat a fost studiată numai în mica măsură la pacienţi adulţi cu funcţie renală alterată (clearance-ul creatininei < 80 ml/minut).

Pacienţi adulţi cu clearance-ul creatininei < 50 ml/minut, inclusiv pacienţi care efectuează şedinţe de hemodializă: Există date limitate cu privire la siguranţa şi eficacitatea tenofovir disoproxil fumarat la pacienții cu insuficiență renală. În consecinţă, tenofovir disoproxil trebuie utilizat numai dacă se consideră că potenţialele beneficii ale tratamentului depăşesc eventualele riscuri. La pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei < 30 ml/minut) şi la pacienţii care necesită hemodializă, nu se recomandă utilizarea de tenofovir disoproxil. Dacă nu sunt disponibile tratamente alternative, intervalul dintre doze trebuie ajustat şi funcţia renală trebuie monitorizată cu atenţie (vezi pct. 4.2 şi 5.2).

Efecte la nivelul osului Tulburările osoase, cum ar fi osteomalacia, care se pot manifesta sub formă de dureri osoase persistente sau agravante și care pot contribui ocazional la apariția fracturilor, pot fi asociate cu tubulopatia renală proximală indusă de tenofovir disoproxil (vezi pct. 4.8).

Reducerea densității minerale osoase (DMO) a fost observată la administrarea de tenofovir disoproxil în studii clinice controlate randomizate cu o durată de până la 144 de săptămâni la pacienți infectați cu HIV sau VHB (vezi pct. 4.8 și 5.1). Această reducere a DMO s-a ameliorat, în general, după întreruperea tratamentului.

În cadrul altor studii (prospective și încrucișate), cele mai importante scăderi ale DMO au fost observate la pacienții tratați cu tenofovir disoproxil fumarat ca parte a unei scheme de tratament care conține un inhibitor de protează potențat. Per ansamblu, având în vedere tulburările osoase asociate cu tenofovir disoproxil și limitările datelor pe termen lung privind impactul tenofovir disoproxilul asupra structurii osoase și riscului de apariție a fracturilor, la pacienții cu osteoporoză sau la cei cu antecedente de fracturi osoase trebuie luate în considerare scheme de tratament alternative.

În cazul în care sunt detectate sau suspectate anomalii la nivelul osului la copii şi adolescenţi, pacientul trebuie supus unui control adecvat.

Efecte la nivel renal şi la nivelul osului la copii şi adolescenţi Există incertitudini legate de efectele pe termen lung privind toxicitatea la nivelul osului şi la nivel renal. Mai mult, nu poate fi stabilită cu deplină certitudine reversibilitatea toxicităţii la nivel renal. Prin urmare, se recomandă o abordare multidisciplinară pentru a analiza de la caz la caz raportul beneficiu/risc al tratamentului, pentru a decide monitorizarea adecvată în timpul tratamentului (inclusiv decizia de oprire a tratamentului) şi pentru a evalua necesitatea aportului de alte medicamente.

Efecte la nivel renal La pacienţii pediatrici infectaţi cu HIV-1, cu vârsta cuprinsă între 2 şi < 12 ani, s-au raportat reacţii adverse la nivel renal compatibile cu tubulopatia renală proximală în studiul clinic GS-US-104- 0352 (vezi pct. 4.8 şi 5.1).

Monitorizare renală La fel ca la adulţi, înaintea iniţierii tratamentului se recomandă evaluarea funcţiei renale (clearance-ul creatininei şi concentraţia plasmatică de fosfat), precum şi monitorizarea acesteia în timpul tratamentului (vezi mai sus).

Conduita terapeutică renală În cazul în care concentraţia plasmatică de fosfat este confirmată a fi < 3,0 mg/dl (0,96 mmol/l) la oricare dintre pacienţii copii şi adolescenţi trataţi cu tenofovir disoproxil, funcţia renală trebuie reevaluată în decurs de o săptămână, inclusiv determinarea glicemiei, potasemiei şi a glucozuriei (vezi pct. 4.8, tubulopatie proximală). În cazul în care sunt suspectate sau detectate anomalii la nivel renal, pacientul trebuie consultat de un medic nefrolog în vederea stabilirii necesităţii opririi tratamentului cu tenofovir disoproxil.

Trebuie luată în considerare, de asemenea, întreruperea tratamentului cu tenofovir disoproxil fumarat în cazul declinului progresiv al funcției renale, atunci când nu a fost identificată nicio altă cauză.

Administrarea concomitentă şi riscul de toxicitate renală Se aplică aceleaşi recomandări ca pentru adulţi (vezi mai sus).

Insuficienţă renală Nu se recomandă utilizarea tenofovir disoproxil la copii şi adolescenţi cu insuficienţă renală (vezi pct. 4. 2). Tratamentul cu tenofovir disoproxil nu trebuie iniţiat la copii şi adolescenţi cu insuficienţă renală şi trebuie întrerupt la copiii şi adolescenţii care dezvoltă insuficienţă renală pe durata tratamentului cu tenofovir disoproxil.

Efecte la nivelul osului

Tenofovir disoproxil poate determina reducerea DMO. În prezent efectele modificărilor DMO asociate administrării de tenofovir disoproxil asupra calităţii pe termen lung a sistemului osos şi riscului ulterior de fracturi sunt incerte (vezi pct. 5.1).

În cazul în care sunt detectate sau suspectate anomalii la nivelul osului la copii şi adolescenţi, pacientul trebuie consultat de către un medic endocrinolog şi/sau nefrolog.

Afecţiuni hepatice Datele privind siguranţa şi eficacitatea la pacienţii cu transplant hepatic sunt foarte limitate.

Există date limitate privind siguranţa şi eficacitatea tenofovir disoproxil fumarat la pacienţii infectaţi cu VHB cu boală hepatică decompensată, care au un scor Child-Pugh -Turcotte (CPT) > 9. Aceşti pacienţi pot prezenta un risc mai mare de reacţii adverse hepatice sau renale grave. Prin urmare, la această grupă de pacienţi trebuie monitorizaţi îndeaproape parametrii hepatobiliari şi renali.

Exacerbări ale hepatitei Acutizări în timpul tratamentului: Exacerbările spontane ale hepatitei B cronice sunt relativ frecvente şi se caracterizează prin creşterea tranzitorie a concentraţiei serice a ALT. După iniţierea terapiei antivirale, concentraţia serică a ALT poate creşte la unii pacienţi (vezi pct. 4.8). La pacienţii cu boală hepatică compensată, aceste creşteri ale concentraţiei serice a ALT nu sunt, în general, însoţite de o creştere a concentraţiilor bilirubinei serice sau de decompensare hepatică. Pacienţii cu ciroză hepatică pot prezenta un risc mai mare de decompensare hepatică în urma exacerbării hepatitei şi în consecinţă trebuie monitorizaţi cu atenţie în timpul tratamentului.

Acutizări după întreruperea tratamentului: Exacerbările hepatitei au fost, de asemenea, raportate la pacienţi care au întrerupt tratamentul pentru hepatită B. Exacerbările după terminarea tratamentului sunt de regulă asociate cu creşterea valorilor ADN VHB şi în majoritatea cazurilor par a fi autolimitate. Cu toate acestea, au fost raportate exacerbări severe, inclusiv cu evoluţie letală. Funcţia hepatică trebuie monitorizată la intervale repetate, atât clinic cât şi prin analize de laborator, timp de cel puţin 6 luni după întreruperea tratamentului hepatitei B. Dacă este potrivit, reluarea tratamentul hepatitei B poate fi justificată. Nu se recomandă întreruperea tratamentului la pacienţii cu boală hepatică avansată sau ciroză, deoarece exacerbarea hepatitei după încetarea tratamentului poate duce la decompensare hepatică.

La pacienţii cu boală hepatică decompensată, acutizările la nivel hepatic sunt în mod special grave şi uneori letale.

Infecţia concomitentă cu virusul hepatitic C sau D: Nu există date cu privire la eficacitatea tenofovir la pacienţii infectaţi concomitent cu virusul hepatitic C sau D.

Infecţia concomitentă cu HIV-1 şi virusul hepatitic B: Din cauza riscului apariţiei rezistenţei HIV, tenofovir disoproxil trebuie utilizat numai ca parte a unui regim adecvat de terapie antiretrovirală combinată, la pacienţii cu infecţie concomitentă HIV/VHB. Pacienţii cu disfuncţie hepatică preexistentă, inclusiv hepatită cronică activă, prezintă o frecvenţă crescută a anomaliilor funcţiei hepatice în timpul tratamentului antiretroviral combinat (TARC) şi trebuie monitorizaţi conform practicii standard. Dacă există dovezi de exacerbare a afectării hepatice la aceşti pacienţi, trebuie avută în vedere întreruperea temporară sau definitivă a tratamentului. Cu toate acestea, trebuie menţionat faptul că valorile crescute ale concentraţiei serice ale ALT pot apărea în contextul eliminării VHB în timpul tratamentului cu tenofovir, vezi mai sus Exacerbări ale hepatitei.

Utilizarea împreună cu anumiți agenți antivirali împotriva virusului hepatitei C S-a demonstrat că administrarea concomitentă de tenofovir disoproxil și ledipasvir/sofosbuvir, sofosbuvir/velpatasvir sau sofosbuvir/velpatasvir/voxilaprevir duce la creșterea concentrațiilor plasmatice de tenofovir, În special atunci când este utilizat împreună cu un un regim de tratament pentru HIV ce

conține tenofovir disoproxil și un (ritonavir sau cobicistat). Siguranța tenofovir disoproxil în combinație cu ledipasvir/sofosbuvir, sofosbuvir/velpatasvir sau sofosbuvir/velpatasvir/voxilaprevir și cu un potențator farmacocinetic nu a fost stabilită. Trebuie luate în considerare riscurile potențiale și beneficiile asociate cu administrarea concomitentă de ledipasvir/sofosbuvir, sofosbuvir/velpatasvir sau sofosbuvir/velpatasvir/voxilaprevir și tenofovir disoproxil administrat în asociere cu un inhibitor de protează HIV potențat (de exemplu atazanavir sau darunavir), În special la pacienții cu un risc crescut de disfuncție renală. Pacienții tratați cu ledipasvir/sofosbuvir, sofosbuvir/velpatasvir sau sofosbuvir/velpatasvir/voxilaprevir concomitent cu tenofovir disoproxil și un inhibitor de protează HIV potențat trebuie monitorizați pentru reacțiile adverse determinate de tenofovir disoproxil.

Greutate corporală şi parametri metabolici În timpul terapiei antiretrovirale poate să apară o creştere a greutăţii corporale şi a concentraţiei lipidelor plasmatice şi a glicemiei. Astfel de modificări pot fi parţial asociate cu controlul asupra bolii şi cu stilul de viaţă. În cazul creşterii valorilor de lipide, în unele cazuri există dovezi ale acestui efect ca urmare a administrării tratamentului, în timp ce pentru creşterea greutăţii corporale nu există dovezi convingătoare cu privire la administrarea unui medicament specific. Monitorizarea lipidelor plasmatice şi a glicemiei se realizează în conformitate cu protocoalele terapeutice stabilite pentru tratamentul infecţiei cu HIV. Tulburările lipidice trebuie tratate adecvat din punct de vedere clinic.

Disfuncţie mitocondrială ca urmare a expunerii in utero Analogii nucleozidici şi nucleotidici pot afecta funcția mitocondrială într-o măsură variabilă, care este mai pronunțată la stavudină, didanozină și zidovudină. Au fost raportate cazuri de disfuncţie mitocondrială la copiii HIV seronegativi expuşi la analogi nucleozidici in utero şi/sau postnatal; aceste cazuri au vizat predominant regimurile de tratament care au conținut zidovudină. Principalele reacţii adverse raportate sunt tulburările hematologice (anemie, neutropenie), tulburările metabolice (hiperlactatemie, hiperlipazemie). Aceste evenimente sunt adesea tranzitorii. S-au înregistrat şi unele tulburări neurologice cu debut tardive (hipertonie, convulsii, comportament anormal). Până în prezent, nu se ştie dacă tulburările neurologice sunt tranzitorii sau permanente. Aceste constatări ar trebui să fie luate în considerare pentru orice copil expus in utero la analogi nucleozidici şi nucleotidici, care prezintă semne clinice severe de etiologie necunoscută, în principal tulburări neurologice. Aceste constatări nu afectează recomandările curente la nivel naţional privind utilizarea tratamentului antiretroviral de către gravide pentru prevenirea transmisiei verticale a infecţiei cu HIV.

Sindromul reactivării imune La pacienţii infectaţi cu HIV, cu deficit imun sever la momentul instituirii TARC, poate apărea o reacţie inflamatorie la patogenii oportunişti asimptomatici sau reziduali, care poate determina stări clinice grave sau agravarea simptomelor. În mod tipic, astfel de reacţii au fost observate în primele câteva săptămâni sau luni de la iniţierea TARC. Exemple relevante sunt retinita determinată de citomegalovirus, infecţiile micobacteriene generalizate şi/sau localizate şi pneumonia cu Pneumocystis jirovecii. Orice simptome inflamatorii trebuie evaluate şi dacă este necesar trebuie inițiat tratament.

De asemenea, în tabloul reactivării imune a fost raportată apariția de afecțiuni autoimune (cum este boala Graves); cu toate acestea, timpul raportat față de momentul debutului este mai variabil, iar aceste evenimente pot să apară la mai multe luni de la începerea tratamentului.

Osteonecroză Cu toate că etiologia este considerată a fi multifactorială (incluzând utilizarea de corticosteroizi, consumul de alcool, imunosupresia severă, un indice de masă corporală mai mare), s-au raportat cazuri de osteonecroză, mai ales la pacienţii cu boală HIV avansată şi/sau expunere îndelungată la TARC. Pacienţii trebuie îndrumaţi să ceară sfatul medicului în cazul în care prezintă artralgii, redoare articulară sau dificultate la mişcare.

Vârstnici Tenofovir disoproxil nu a fost studiat la pacienţi cu vârsta peste 65 ani. Pacienții vârstnici sunt mult mai susceptibili la reducerea funcției renale; prin urmare, este necesară prudență la tratarea pacienților vârstnici cu tenofovir disoproxil.

Excipienţi Tenofovir Stada 245 mg comprimate filmate conține lactoză. În consecinţă, pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază totală sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Acest medicament conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) per doză, adică practic „nu conţine sodiu”.

Text oficial · Prospect · pct. 2RCP · pct. 4.4

Interacțiuni

Prospect · pct. 2 RCP · pct. 4.5

Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luați, ați luat recent sau s-ar putea să luați orice alte medicamente.

  • Nu încetaţi să luaţi alte medicamente anti-HIV prescrise de către medicul dumneavoastră când începeţi tratamentul cu Tenofovir Stada, dacă aveţi atât infecţie cu VHB, cât şi cu HIV.
  • Nu luaţi Tenofovir Stada dacă urmaţi deja tratament cu alte medicamente care conţin fumarat de tenofovir disoproxil sau tenofovir alafenamidă. Nu luaţi Tenofovir Stada împreună cu medicamente care conţin adefovir dipivoxil (un medicament utilizat în tratamentul hepatitei B cronice).
  • Este foarte important să spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi alte medicamente, care vă pot afecta rinichii. Acestea includ: − aminoglicozide, pentamidină sau vancomicină (pentru tratamentul infecţiilor bacteriene), − amfotericină B (pentru tratamentul infecţiilor fungice), − foscarnet, ganciclovir sau cidofovir (pentru tratamentul infecţiilor virale), − interleukină-2 (pentru tratamentul cancerului), − adefovir dipivoxil (pentru tratamentul infecţiei cu VHB), − tacrolimus (pentru supresia sistemului imun), − medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS, pentru ameliorarea durerilor osoase sau musculare).
  • Alte medicamente care conţin didanozină (pentru tratamentul infecţiei cu HIV): administrarea Tenofovir Stada în asociere cu alte medicamente antivirale care conţin didanozină poate determina creşterea concentraţiei de didanozină în sânge şi poate reduce numărul de celule CD4. În cazul administrării concomitente de medicamente care conţin fumarat de tenofovir disoproxil şi didanozină, a fost observată, rar, apariţia inflamaţiei pancreasului şi a acidozei lactice (exces de acid lactic în sânge), care a determinat uneori deces. Medicul dumneavoastră va evalua cu atenţie necesitatea de a vă administra combinaţii de tenofovir şi didanozină.
  • De asemenea, este important să vă adresați medicului dacă luaţi ledipasvir/sofosbuvir, sofosbuvir/velpatasvir sau sofosbuvir/velpatasvir/voxilaprevir pentru tratamentul infecției cu virusul hepatitic C.

Tenofovir Stada împreună cu alimente şi băuturi Luaţi Tenofovir Stada împreună cu alimente (de exemplu, o masă sau o gustare).

Studii de interacțiune au fost efectuate numai la adulți.

Pe baza rezultatelor experimentelor in vitro şi cunoscând calea de eliminare a tenofovirului, posibilitatea unor interacţiuni mediate de citocromul P450 între tenofovir şi alte medicamente este scăzută.

Utilizări concomitente nerecomandate Tenofovir Stada nu trebuie administrat concomitent cu alte medicamente care conţin tenofovir disoproxil sau tenofovir alafenamidă.

Tenofovir Stada nu trebuie administrat concomitent cu adefovir dipivoxil.

Didanozină Administrarea concomitentă de tenofovir disoproxil şi didanozină nu este recomandată (vezi pct. 4.4 şi Tabelul 1).

Medicamente eliminate pe cale renală Deoarece tenofovir este eliminat în principal prin rinichi, administrarea concomitentă de tenofovir disoproxil şi a altor medicamente care reduc funcţia renală sau sunt în competiţie pentru secreţia tubulară activă prin intermediul proteinelor transportoare TUAO 1, TUAO 3 sau MRP 4 (de exemplu cidofovir) poate duce la creşterea concentraţiilor serice de tenofovir şi/sau ale medicamentelor administrate concomitent.

Trebuie evitată utilizarea tenofovir disoproxil în asociere cu sau după utilizarea recentă a unui medicament nefrotoxic. Unele exemple includ, fără a se limita la acestea, aminoglicozide, amfotericină B, foscarnet, ganciclovir, pentamidină, vancomicină, cidofovir sau interleukină-2 (vezi pct. 4.4).

Deoarece tacrolimus poate afecta funcţia renală, se recomandă monitorizarea atentă atunci când se administrează concomitent cu tenofovir disoproxil.

Alte interacţiuni Interacţiunile dintre tenofovir disoproxil şi inhibitorii de protează şi medicamentele antiretrovirale, altele decât inhibitori de protează sunt enumerate în Tabelul 1 de mai jos (creşterea este indicată prin “↑”, scăderea prin “↓”, nicio schimbare prin “↔”, de două ori pe zi prin “b.i.d.”, şi o dată pe zi prin “q.d.”).

Tabelul 1: Interacțiuni între tenofovir disoproxil fumarat și alte medicamente

Efecte asupra concentraţiilor de Recomandări privind Medicamentul în funcţie de medicament administrarea concomitentă cu clasa terapeutică Modificarea procentuală medie a 245 mg tenofovir disoproxil (sub (doză în mg) ASC, Cmax, Cmin formă de succinat) ANTIINFECȚIOASE Antiretrovirale Inhibitori de protează Atazanavir/Ritonavir Atazanavir: Nu se recomandă ajustarea (300 q.d./100 q.d. ASC: ↓ 25% dozei. Cmax: ↓ 28% Creşterea expunerii la tenofovir Cmin: ↓ 26% poate potenţa reacţiile adverse Tenofovir: asociate tenofovirului, inclusiv ASC: ↑ 37% tulburările renale. Funcţia renală Cmax: ↑ 34% trebuie monitorizată cu atenţie Cmin: ↑ 29% (vezi pct. 4.4).

Lopinavir/Ritonavir Lopinavir/ritonavir: Nu se recomandă ajustarea (400 b.i.d./100 b.i.d.) Fără efecte semnificative asupra dozei. parametrilor farmacocinetici ai Creşterea expunerii la tenofovir lopinavir/ritonavir. poate potenţa reacţiile adverse asociate tenofovirului, inclusiv Tenofovir: tulburările renale. Funcţia renală ASC: ↑ 32% trebuie monitorizată cu atenţie Cmax: ↔ (vezi pct. 4.4). Cmin: ↑ 51% Darunavir/Ritonavir Darunavir: Nu se recomandă ajustarea (300/100 b.i.d./) Fără efecte semnificative asupra dozei. Creşterea expunerii la parametrilor farmacocinetici ai tenofovir poate potenţa reacţiile darunavir/ritonavir. adverse asociate tenofovirului, inclusiv tulburările renale. Tenofovir: Funcţia renală trebuie ASC: ↑ 22% monitorizată cu atenţie (vezi Cmin: ↑ 37% pct. 4.4). INRT Didanozină Administrarea concomitentă de Administrarea concomitentă tenofovir disoproxil şi didanozină tenofovir disoproxil și determină o creştere cu 40-60% a didanozină nu este recomandată expunerii sistemice la didanozină. (vezi pct. 4.4). Expunerea sistemică crescută la didanozină ceea ce poate crește riscul reacțiilor adverse asociate utilizării didanozinei. Rar, au fost raportate pancreatită și acidoză lactică, uneori cu evoluție letală. Administrarea concomitentă de tenofovir disoproxil și didanozină în doză de 400 mg pe zi a fost asociată cu o reducere semnificativă a numărului de celule CD4,

posibil datorată unei interacțiuni intracelulare care crește concentrația didanozinei fosforilate (adică active). Administrarea concomitentă de tenofovir disoproxil și didanozină în doză redusă de 250 mg a fost asociată cu o rată ridicată de eșec al controlului virusologic pentru mai multe asocieri studiate pentru tratamentul infecției cu HIV-1. Adefovir dipivoxil ASC: ↔ Tenofovir disoproxil nu trebuie Cmax: ↔ administrat în acelaşi timp cu adefovir dipivoxil (vezi pct. 4.4). Entecavir ASC: ↔ Nu au existat interacţiuni Cmax: ↔ farmacocinetice semnificative din punct de vedere clinic când tenofovir disoproxil a fost administrat concomitent cu entecavir. Agenți antivirali ai virusului hepatitei C Ledipasvir/Sofosbuvir Ledipasvir: Concentrațiile plasmatice (90 mg/400 mg q.d.) + ASC: ↑ 96% crescute de tenofovir Atazanavir/Ritonavir Cmax: ↑ 68% determinate de administrarea (300 mg q.d./100 mg q.d.) + Cmin: ↑ 118% concomitentă de tenofovir Emtricitabină/Tenofovir disoproxil, disoproxil(200 mg/245 mg Sofosbuvir: ledipasvir/sofosbuvir și q.d.)1 ASC: ↔ atazanavir/ritonavir poate duce Cmax: ↔ la creșterea reacțiilor adverse datorate tenofovir disoproxil, GS-3310072: inclusiv tulburări renale. ASC: ↔ Siguranța tenofovir disoproxil Cmax: ↔ atunci când este utilizat cu Cmin: ↑ 42% ledipasvir/sofosbuvir și un potențator farmacocinetic (de Atazanavir: exemplu ritonavir sau ASC: ↔ cobicistat) nu a fost stabilită. Cmax: ↔ Cmin: ↑ 63% Această combinație trebuie utilizată cu precauție și cu Ritonavir: monitorizare renală frecventă, ASC: ↔ dacă nu sunt disponibile alte Cmax: ↔ alternative (vezi pct. 4.4). Cmin: ↑ 45%

Emtricitabină: ASC: ↔ Cmax: ↔ Cmin: ↔

Tenofovir: ASC: ↔ Cmax: ↑ 47% Cmin: ↑ 47% Ledipasvir/Sofosbuvir (90 mg/400 Ledipasvir: Concentrațiile plasmatice mg q.d.) + ASC: ↔ crescute de tenofovir Darunavir/Ritonavir Cmax: ↔ determinate de administrarea (800 mg q.d./100 mg q.d.) Cmin: ↔ concomitentă de tenofovir + Emtricitabină/Tenofovir disoproxil, disoproxil(200 mg/245 mg Sofosbuvir: ledipasvir/sofosbuvir și q.d.)1 ASC: ↓ 27% darunavir/ritonavir poate Cmax: ↓ 37% duce la creșterea reacțiilor adverse datorate tenofovir GS- 3310072: disoproxil, inclusiv tulburări ASC: ↔ renale. Siguranța tenofovir Cmax: ↔ disoproxil atunci când este Cmin: ↔ utilizat cu ledipasvir/sofosbuvir și un Darunavir: potențator farmacocinetic (de ASC: ↔ exemplu ritonavir sau Cmax: ↔ cobicistat) nu a fost stabilită. Cmin: ↔ Această combinație trebuie utilizată cu precauție și cu Ritonavir: monitorizare renală ASC: ↔ frecventă, dacă nu sunt Cmax: ↔ disponibile alte alternative Cmin: ↑ 48% (vezi pct. 4.4). Emtricitabină: ASC: ↔ Cmax: ↔ Cmin: ↔

Tenofovir: ASC: ↑ 50% Cmax: ↑ 64% Cmin: ↑ 59%

Ledipasvir/Sofosbuvir (90 mg/400 Ledipasvir: Nu se recomandă ajustarea mg q.d.) + ASC: ↓ 34% dozei. Efavirenz/Emtricitabină/ Tenofovir Cmax: ↓ 34% Creșterea expunerii la disoproxil Cmin: ↓ 34% tenofovir poate potența (600 mg/200 mg/245 mg q.d.) reacțiile adverse asociate cu Sofosbuvir: tenofovir disoproxil, inclusiv ASC: ↔ tulburări renale. Funcția Cmax: ↔ renală trebuie monitorizată cu atenție (vezi GS-3310072: pct. 4.4). ASC: ↔ Cmax: ↔

Cmin: ↔

Efavirenz: ASC: ↔ Cmax: ↔ Cmin: ↔

Emtricitabină: ASC: ↔ Cmax: ↔ Cmin: ↔

Tenofovir: ASC: ↑ 98% Cmax: ↑ 79% Cmin: ↑ 163%

Ledipasvir/Sofosbuvir Ledipasvir: Nu se recomandă ajustarea (90 mg/400 mg q.d.) ASC: ↔ dozei. + Cmax: ↔ Creșterea expunerii la Emtricitabine/Rilpivirine/ Cmin: ↔ tenofovir poate potența Tenofovir disoproxil (200 mg/25 reacțiile adverse asociate cu mg/245 mg q.d.) Sofosbuvir: tenofovir disoproxil, ASC: ↔ inclusiv tulburări renale. Cmax: ↔ Funcția renală trebuie monitorizată cu atenție (vezi GS-3310072: pct. 4.4). ASC: ↔ Cmax: ↔ Cmin: ↔

Emtricitabină ASC: ↔ Cmax: ↔ Cmin: ↔

Rilpivirină: ASC: ↔ Cmax: ↔ Cmin: ↔

Tenofovir: ASC: ↑ 40% Cmax: ↔ Cmin: ↑ 91% Ledipasvir/Sofosbuvir Sofosbuvir: Nu se recomandă ajustarea (90 mg/400 mg o dată pe zi) ASC: ↔ dozei. +Dolutegravir (50 mg o dată pe zi) Cmax: ↔ Expunerea crescută la tenofovir + Emtricitabină/Tenofovir poate potența reacțiile adverse disoproxil (200 mg/245 mg o dată GS-3310072 asociate cu tenofovir disoproxil, pe zi) ASC: ↔ inclusiv tulburările renale. Cmax: ↔ Funcția

Cmin: ↔ renală trebuie monitorizată cu atenție (vezi pct. 4.4). Ledipasvir: ASC: ↔ Cmax: ↔ Cmin: ↔

Dolutegravir ASC: ↔ Cmax: ↔ Cmin: ↔

Emtricitabină: ASC: ↔ Cmax: ↔ Cmin: ↔

Tenofovir: ASC: ↑ 65 % Cmax: ↑ 61 % Cmin: ↑ 115 % Sofosbuvir/Velpatasvir Sofosbuvir: Concentrațiile plasmatice (400 mg/100 mg o dată pe zi) ASC: ↔ crescute de tenofovir care +Atazanavir/Ritonavir (300 mg o Cmax: ↔ rezultă din administrarea dată pe zi/100 mg o dată pe zi) + concomitentă de tenofovir Emtricitabină/Tenofovir disoproxil GS-3310072: disoproxil, (200 mg/245 mg o dată pe zi) ASC: ↔ sofosbuvir/velpatasvir și Cmax: ↔ atazanavir/ritonavir pot potența Cmin: ↑ 42 % reacțiile adverse asociate cu tenofovir disoproxil, inclusiv Velpatasvir: tulburările renale. Siguranța ASC: ↑ 142 % tenofovir disoproxilului la Cmax: ↑ 55 % utilizarea împreună cu Cmin: ↑ 301 % sofosbuvir/velpatasvir și un potențator farmacocinetic (de Atazanavir: exemplu ritonavir sau obicistat) ASC: ↔ nu a fost stabilită. Cmax: ↔ Combinația trebuie utilizată cu Cmin: ↑ 39 % precauție, cu monitorizare renală frecventă (vezi pct. 4.4) Ritonavir: ASC: ↔ Cmax: ↔ Cmin: ↑ 29 %

Emtricitabină: ASC: ↔ Cmax: ↔ Cmin: ↔

Tenofovir: ASC: ↔ Cmax: ↑ 55 %

Cmin: ↑ 39 %

Sofosbuvir/Velpatasvir Sofosbuvir: Concentrațiile plasmatice (400 mg/100 mg o dată pe zi) ASC: ↓28 % crescute de tenofovir care +Darunavir/Ritonavir (800 mg o Cmax: ↓ 38 % rezultă din dată pe zi/100 mg o dată pe zi) + administrarea concomitentă de Emtricitabină/Tenofovir disoproxil GS-3310072: tenofovir disoproxil, (200 mg/245 mg o dată pe zi) ASC: ↔ sofosbuvir/velpatasvir și Cmax: ↔ darunavir/ritonavir pot potența Cmin: ↔ reacțiile adverse asociate cu tenofovir disoproxil, inclusiv Velpatasvir: tulburările renale. Siguranța ASC: ↔ tenofovir disoproxilului la Cmax: ↓ 24 % utilizarea împreună cu Cmin: ↔ sofosbuvir/velpatasvir și un potențator farmacocinetic (de Darunavir: exemplu ritonavir sau ASC: ↔ cobicistat) Cmax: ↔ nu a fost stabilită. Cmin: ↔ Combinația trebuie utilizată cu precauție, cu monitorizare Ritonavir: renală frecventă (vezi pct. 4.4). ASC: ↔ Cmax: ↔ Cmin: ↔

Emtricitabină: ASC: ↔ Cmax: ↔ Cmin: ↔

Tenofovir: ASC: ↑ 39 % Cmax: ↑ 55 % Cmin: ↑ 52 % Sofosbuvir/Velpatasvir Sofosbuvir: Concentrațiile plasmatice (400 mg/100 mg o dată pe zi) + ASC: ↓ 29 % crescute Lopinavir/Ritonavir (800 mg o dată Cmax: ↓ 41 % de tenofovir care rezultă din pe zi/200 mg o dată pe zi) + administrarea concomitentă de Emtricitabină/Tenofovir disoproxil GS-3310072: tenofovir disoproxil, (200 mg/245 mg o dată pe zi) ASC: ↔ sofosbuvir/velpatasvir și Cmax: ↔ lopinavir/ritonavir pot potența Cmin: ↔ reacțiile adverse asociate cu tenofovir disoproxil, inclusiv Velpatasvir: tulburările renale. Siguranța ASC: ↔ tenofovir disoproxilului la Cmax: ↓ 30 % utilizarea împreună cu Cmin: ↑ 63 % sofosbuvir/velpatasvir și un potențator farmacocinetic (de Lopinavir: exemplu ritonavir sau

ASC: ↔ cobicistat) Cmax: ↔ nu a fost stabilită. Cmin: ↔ Combinația trebuie utilizată cu precauție, cu monitorizare Ritonavir: renală ASC: ↔ frecventă (vezi pct. 4.4) Cmax: ↔ Cmin: ↔

Emtricitabină: ASC: ↔ Cmax: ↔ Cmin: ↔

Tenofovir: ASC: ↔ Cmax: ↑ 42 % Cmin: ↔ Sofosbuvir/Velpatasvir Sofosbuvir: Nu se recomandă ajustarea (400 mg/100 mg o dată pe zi) ASC: ↔ dozei. +Raltegravir (400 mg de două ori pe Cmax: ↔ Expunerea crescută la tenofovir zi) poate potența reacțiile adverse + Emtricitabină/Tenofovir GS-3310072: asociate cu tenofovir disoproxil, disoproxil (200 mg/245 mg o dată ASC: ↔ inclusiv tulburările renale. pe zi) Cmax: ↔ Funcția Cmin: ↔ renală trebuie monitorizată cu atenție (vezi pct. 4.4) Velpatasvir: ASC: ↔ Cmax: ↔ Cmin: ↔

Raltegravir: ASC: ↔ Cmax: ↔ Cmin: ↓ 21 %

Emtricitabină: ASC: ↔ Cmax: ↔ Cmin: ↔

Tenofovir: ASC: ↑ 40 % Cmax: ↑ 46 % Cmin: ↑ 70 % Sofosbuvir/Velpatasvir Sofosbuvir: Se preconizează că (400 mg/100 mg o dată pe zi) ASC: ↔ administrarea +Efavirenz/Emtricitabină/Tenofovir Cmax: ↑ 38 % concomitentă de disoproxil (600 mg/200 mg/245 mg sofosbuvir/velpatasvir și o dată pe zi) GS-3310072: efavirenz ASC: ↔ va scădea concentrațiile Cmax: ↔ plasmatice ale velpatasvir.

Cmin: ↔ Nu se recomandă administrarea concomitentă de Velpatasvir: sofosbuvir/velpatasvir și ASC: ↓ 53 % scheme Cmax: ↓ 47 % care conțin efavirenz. Cmin: ↓ 57 %

Efavirenz: ASC: ↔ Cmax: ↔ Cmin: ↔

Emtricitabină: ASC: ↔ Cmax: ↔ Cmin: ↔

Tenofovir: ASC: ↑ 81 % Cmax: ↑ 77 % Cmin: ↑ 121 % Sofosbuvir/Velpatasvir Sofosbuvir: Nu se recomandă ajustarea (400 mg/100 mg o dată pe zi) + ASC: ↔ dozei. Emtricitabină/Rilpivirină/Tenofovir Cmax: ↔ Expunerea crescută la tenofovir disoproxil (200 mg/25 mg/245 mg poate potența reacțiile adverse o dată pe zi) GS-3310072: asociate cu tenofovir disoproxil, ASC: ↔ inclusiv tulburările renale. Cmax: ↔ Funcția renală trebuie Cmin: ↔ monitorizată cu atenție (vezi pct. 4.4) Velpatasvir: ASC: ↔ Cmax: ↔ Cmin: ↔

Emtricitabină: ASC: ↔ Cmax: ↔ Cmin: ↔

Rilpivirină: ASC: ↔ Cmax: ↔ Cmin: ↔

Tenofovir: ASC: ↑ 40% Cmax: ↑ 44% Cmin: ↑ 84%

Sofosbuvir/Velpatasvir Sofosbuvir: Concentrațiile plasmatice Voxilaprevir (400 mg/100 mg/ ASC: ↔ crescute 100 mg + 100 mg o dată pe zi)3 + Cmax: ↓ 30 % de tenofovir care rezultă din Darunavir (800 mg o dată pe zi) + Cmin: N/A administrarea concomitentă de Ritonavir (100 mg o dată pe zi) + tenofovir disoproxil, Emtricitabină/Tenofovir disoproxil GS-3310072: sofosbuvir/velpatasvir/voxilapr (200 mg/245 mg o dată pe zi) ASC: ↔ evir și darunavir/ritonavir pot Cmax:↔ potența reacțiile adverse Cmin: N/A asociate cu tenofovir disoproxil, inclusiv Velpatasvir: tulburările renale. Siguranța ASC: ↔ tenofovir disoproxilului la Cmax: ↔ utilizarea împreună cu Cmin: ↔ sofosbuvir/velpatasvir/voxilapr evir și un potențator Voxilaprevir: farmacocinetic (de ASC: ↑ 143 % exemplu ritonavir sau Cmax:↑ 72 % cobicistat) Cmin: ↑ 300 % nu a fost stabilită. Combinația trebuie utilizată cu Darunavir: precauție, cu monitorizare ASC: ↔ renală frecventă (vezi pct. 4.4). Cmax: ↔ Cmin: ↓ 34 %

Ritonavir: ASC: ↑ 45 % Cmax: ↑ 60 % Cmin: ↔

Emtricitabină: ASC: ↔ Cmax: ↔ Cmin: ↔

Tenofovir: ASC: ↑ 39 % Cmax: ↑ 48 % Cmin: ↑ 47 % Sofosbuvir (400 mg q.d.) + Sofosbuvir: Nu este necesară ajustarea Efavirenz/Emtricitabină/Tenofovir ASC: ↔ dozei. disoproxil Cmax: ↓ 19% (600 mg/200 mg/245 mg q.d.) GS-3310072: ASC: ↔ Cmax: ↓ 23%

Efavirenz: ASC: ↔ Cmax: ↔ Cmin: ↔

Emtricitabină: ASC: ↔ Cmax: ↔ Cmin: ↔

Tenofovir: ASC: ↔ Cmax: ↑ 25% Cmin:↔ Date generate în cazul administrării de ledipasvir/sofosbuvir în același timp. Administrarea eșalonată (la interval de 12 ore) a furnizat informații similare. Metabolitul predominant circulant al sofosbuvir. Studiu desfășurat cu o doză suplimentară de voxilaprevir 100 mg, pentru a se atinge expunerile la voxilaprevir estimate la pacienții infectați cu VHC.

Studii efectuate cu alte medicamente

Nu au existat interacţiuni farmacocinetice semnificative din punct de vedere clinic atunci când tenofovir disoproxil a fost administrat concomitent cu emtricitabină, lamivudină, indinavir, efavirenz, nelfinavir, saquinavir (ritonavir potențat), metadonă, ribavirin, rifampicină, tacrolimus, sau contraceptivul hormonal norgestimat/etinilestradiol.

Tenofovir disoproxil trebuie administrat cu alimente, deoarece alimentele cresc biodisponibilitatea tenofovir (vezi pct. 5.2).

Text oficial · Prospect · pct. 2RCP · pct. 4.5

Sarcină, alăptare & fertilitate

Prospect · pct. 2 RCP · pct. 4.6

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

  • Dacă aţi luat Tenofovir Stada în timpul sarcinii, medicul dumneavoastră vă poate solicita efectuarea periodică de analize de sânge şi alte teste diagnostice pentru monitorizarea dezvoltării copilului dumneavoastră. La copiii ai căror mame au luat INRT în timpul sarcinii, beneficiul protecţiei împotriva HIV a fost mai mare decât riscul de a prezenta reacţii adverse.
  • Dacă sunteţi mamă cu VHB și copilului dumneavoastră i s-a administrat un tratament pentru prevenirea transmiterii hepatitei B la naștere, este posibil să puteți alăpta sugarul, dar, mai întâi, discutați cu medicul dumneavoastră, pentru a obține mai multe informații.
  • Alăptarea nu este recomandată la mamele care sunt în evidență cu HIV, deoarece infecția cu HIV se poate transmite la sugar prin laptele matern. Dacă alăptați sau intenționați să alăptați, trebuie să discutați cu medicul dumneavoastră cât mai curând posibil.

Sarcina Un număr mare de date referitoare la femeile gravide (mai mult 1000 de sarcini expuse) nu au indicat malformaţii sau efecte toxice fetale/neonatale asociate cu administrarea de tenofovir disoproxil. Studiile efectuate la animale nu au evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3). Se poate avea în vedere utilizarea tenofovir disoproxil în timpul sarcinii, dacă este necesar.

În literatura de specialitate, s-a demonstrat că expunerea la tenofovir disoproxil în al treilea trimestru de sarcină reduce riscul de transmitere a VHB de la mamă la sugar, dacă tenofovir disoproxil este administrat mamelor, pe lângă imunoglobulina hepatitei B, iar sugarilor vaccinul contra hepatitei B.

În trei studii clinice controlate, tenofovir disoproxil (245 mg) a fost administrat, o dată pe zi, unui număr de 327 femei gravide cu infecție cronică cu VHB, din săptămâna 28 până în săptămâna 32 de sarcină și până la 1-2 luni postpartum; femeile și sugarii lor au fost monitorizați până la 12 luni după naștere. Din aceste date nu a apărut niciun semnal privind siguranța administrării.

Alăptarea În general, dacă nou-născutul este îngrijit în mod adecvat pentru profilaxia hepatitei B la naștere, o mamă cu hepatită B își poate alăpta copilul.

S-a demonstrat că tenofovir se excretă în laptele uman în cantități foarte scăzute, iar expunerea sugarilor prin intermediul laptelui matern este considerată neglijabilă. Deși datele pe termen lung sunt limitate, nu au fost raportate reacții adverse la sugarii alăptați, iar mamele infectate cu VHB care utilizează tenofovir disoproxil pot să alăpteze.

Pentru a evita transmiterea infecției cu HIV la sugar, se recomandă ca mamele care sunt în evidență cu HIV să nu își alăpteze copiii.

Fertilitatea Există date clinice limitate privind efectele tenofovir disoproxil asupra fertilităţii. Studiile la animale nu au evidenţiat efecte dăunătoare ale tenofovir disoproxil asupra fertilităţii.

Text oficial · Prospect · pct. 2RCP · pct. 4.6

Reacții adverse

Prospect · pct. 4 RCP · pct. 4.8

În timpul terapiei pentru infecţia cu HIV poate să apară o creştere a greutăţii corporale şi a concentraţiei lipidelor plasmatice şi a glicemiei. Aceasta este parţial asociată cu îmbunătăţirea stării de sănătate şi cu stilul de viaţă, şi, uneori, în cazul lipidelor plasmatice, cu administrarea medicamentelor folosite în tratamentul infecţiei cu HIV. Medicul dumneavoastră vă va supune unei evaluări în cazul în care apar aceste modificări.

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Reacţii adverse grave posibile: spuneţi imediat medicului dumneavoastră

  • Acidoza lactică (exces de acid lactic în sânge) este o reacţie adversă rară (poate afecta până la 1 din fiecare 1000 pacienţi), dar gravă, care poate duce la deces. Următoarele reacţii adverse pot fi semne de acidoză lactică:
  • respiraţie rapidă şi profundă
  • somnolenţă
  • senzaţie de rău (greaţă), stare de rău (vărsături) şi dureri de stomac

→ În cazul în care credeţi că este posibil să aveţi acidoză lactică, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră.

Alte reacţii adverse grave posibile Următoarele reacţii adverse sunt mai puţin frecvente (acestea pot afecta până la 1 din 100 pacienţi):

  • dureri de burtă (la nivelul abdomenului), determinate de inflamaţia pancreasului
  • leziuni ale celulelor tubulare ale rinichilor

Următoarele reacţii adverse sunt rare (acestea pot afecta până la 1 din 1000 pacienţi):

  • inflamaţie a rinichilor, eliminarea unei cantităţi mari de urină şi senzaţie de sete
  • modificări ale urinei şi dureri de spate, determinate de probleme ale rinichilor, inclusiv insuficienţă renală
  • fragilitate osoasă (asociată cu dureri ale oaselor şi care poate determina, uneori, apariţia de fracturi), care poate să apară ca urmare a leziunilor celulelor tubilor renali
  • ficat gras

→ În cazul în care credeţi că este posibil să aveţi oricare din aceste reacții adverse grave, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră.

Cele mai frecvente reacţii adverse Următoarele reacţii adverse sunt foarte frecvente (acestea pot afecta mai mult de 1 din 10 pacienţi):

  • diaree, stare de rău (vărsături), senzaţie de rău (greaţă), ameţeli, erupţii trecătoare pe piele, senzaţie de slăbiciune

Analizele pot indica, de asemenea:

  • concentraţii scăzute ale fosfatului din sânge

Alte reacţii adverse posibile Următoarele reacţii adverse sunt frecvente (acestea pot afecta până la 1 din 10 pacienţi):

  • dureri de cap, dureri de stomac, senzaţie de oboseală, senzaţie de balonare, vânturi, pierderea masei osoase

Analizele pot indica, de asemenea:

  • probleme ale ficatului

Următoarele reacţii adverse sunt mai puţin frecvente (acestea pot afecta până la 1 din 100 pacienţi):

  • distrugere a ţesutului muscular, dureri musculare sau slăbiciune musculară

Analizele pot indica, de asemenea:

  • scădere a concentraţiei de potasiu din sânge
  • creştere a concentraţiei de creatinină din sânge
  • probleme ale pancreasului

Distrugerea ţesutului muscular, fragilitatea osoasă (asociată cu dureri ale oaselor şi care poate determina, uneori, apariţia de fracturi), durerile musculare, slăbiciunea musculară şi scăderea concentraţiei de potasiu sau fosfat din sânge pot să apară ca urmare a leziunilor celulelor tubilor renali.

Următoarele reacţii adverse sunt rare (acestea pot afecta până la 1 din 1000 pacienţi):

  • dureri de burtă (la nivelul abdomenului), determinate de inflamaţia ficatului
  • umflare a feţei, buzelor, limbii sau gâtului

Raportarea reacțiilor adverse Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacții adverse nemenționate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 București 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

Rezumatul profilului de siguranță

HIV-1 şi hepatită B: La pacienţii cărora li se administrează tenofovir disoproxil, s-au raportat cazuri rare de disfuncţie renală, insuficienţă renală şi evenimente mai puțin frecvente de tubulopatie renală proximală (inclusiv sindrom Fanconi), care determină uneori tulburări osoase (contribuind ocazional la apariţia fracturilor). Se recomandă monitorizarea funcţiei renale la pacienţii cărora li se administrează tenofovir (vezi pct. 4.4).

HIV-1: Se anticipează că aproximativ o treime dintre pacienţi prezintă reacţii adverse în urma tratamentului cu tenofovir disoproxil în asociere cu alte medicamente antiretrovirale. Aceste reacţii sunt de regulă evenimente gastro-intestinale uşoare până la moderate. Aproximativ 1% dintre pacienţii adulţi trataţi cu tenofovir disoproxil au întrerupt tratamentul din cauza evenimentelor gastro-intestinale.

Hepatită B: Se anticipează ca la aproximativ un sfert dintre pacienţi să apară reacţii adverse în urma tratamentului cu tenofovir disoproxil, majoritatea acestor reacţii fiind uşoare. În studiile clinice la pacienţi infectaţi cu VHB cea mai frecventă reacţie adversă la tenofovir disoproxil a fost greața (5.4 %).

Exacerbările acute ale hepatitei au fost raportate atât la pacienţi aflaţi în tratament, cât şi la pacienţii care au întrerupt tratamentul pentru hepatită B (vezi pct. 4.4).

Rezumatul în format tabelar al reacţiilor adverse

Evaluarea reacţiilor adverse la tenofovir disoproxil se bazează pe datele privind siguranţa provenite din studii clinice şi din experienţa după punerea pe piaţă. Toate reacţiile adverse sunt prezentate în Tabelul 2.

Studii clinice la pacienţi cu infecţie cu HIV-1: Evaluarea reacţiilor adverse din studiile clinice la pacienţi cu infecţie cu HIV-1 se bazează pe experienţa din două studii efectuate la 653 pacienţi trataţi anterior, cărora li s-a administrat timp de 24 săptămâni tenofovir disoproxil (n = 443) sau placebo (n =210) în asociere cu alte medicamente antiretrovirale, precum şi pe rezultatele unui studiu dublu-orb, controlat cu un comparator activ, în care la 600 pacienţi netrataţi anterior s-a administrat timp de 144 săptămâni tratament cu 245 mg tenofovir disoproxil (n = 299) sau stavudină (n = 301), în asociere cu lamivudină şi efavirenz.

Studii clinice la pacienţi cu hepatită B: Evaluarea reacţiilor adverse din studiile clinice la pacienţi cu infecţie cu VHB se bazează în principal pe experienţa din două studii dublu-orb, controlate cu un comparator activ, efectuate la 641 pacienţi adulţi cu hepatită B cronică şi boală hepatică compensată, la care s-a administrat tratament cu 245 mg tenofovir disoproxil (sub formă de fumarat) zilnic (n =426) sau 10 mg adefovir dipivoxil zilnic (n = 215), timp de 48 săptămâni. Reacţiile adverse observate în cursul tratamentului continuu, timp de 384 săptămâni, corespund profilului de siguranţă al tenofovir disoproxil. După un declin inițial de aproximativ -4,9 ml/minut (utilizând ecuația Cockroft-Gault) sau -3,9 ml/minut și 1,73 m2 (utilizând ecuația modificării dietei în boala renală [MDRD]) după primele 4 săptămâni de tratament, rata declinului anual al funcției renale de la momentul inițial raportată la pacienții tratați cu tenofovir disoproxil a fost de -1,41 ml/minut pe an (utilizând ecuația Cockroft-Gault) sau -0,74 ml/minut și 1,73 m2 pe an (utilizând ecuația modificării dietei în boala renală [MDRD]).

Pacienţi cu boală hepatică decompensată: Profilul de siguranţă al tenofovir disoproxil la pacienţii cu boală hepatică decompensată a fost evaluat în cadrul unui studiu dublu-orb, controlat cu un comparator activ (GS-US-174 -0108) în care pacienţilor adulţi li s-a administrat tratament cu tenofovir disoproxil (n = 45) sau emtricitabină în asociere cu tenofovir disoproxil (n = 45) sau entecavir (n = 22) imp de 48 săptămâni.

În brațul de tratament cu disoproxil, 7% dintre pacienţi au întrerupt tratamentul ca urmare a apariţiei unui eveniment advers; 9% dintre pacienţi au prezentat o creştere confirmată a creatininemiei ≥ 0.5 mg/dl sau o concentraţie serică de fosfat confirmată < 2 mg/dl până în săptămâna 48; nu a existat nicio diferenţă semnificativă statistic între brațele cu tratament combinat conţinând tenofovir şi brațul de tratament cu entecavir. După 168 săptămâni de tratament, 16% (7/45) dintre pacienţii din grupul de tratament cu tenofovir disoproxil, 4% (2/45) dintre pacienţii din grupul de tratatament cu emtricitabină în asociere cu tenofovir disoproxil şi 14% (3/22) dintre pacienţii din grupul de tratament cu entecavir au prezentat intoleranţă. 13% (6/45) dintre pacienţii din grupul de tratament cu tenofovir disoproxil, 13% (6/45) dintre pacienţii din grupul de tratatament cu emtricitabină în asociere cu tenofovir disoproxil și 9% (2/22) dintre pacienţii din grupul de tratament cu entecavir au prezentat o creştere confirmată a valorilor serice ale creatininei ≥ 0.5 mg/dl sau o concentraţie plasmatică confirmată de fosfat < 2 mg/dl.

Ȋn săptămâna 168, în grupul de pacienți cu boală hepatică decompensată, rata de deces a fost de 13% (6/45) în grupul de tratament cu tenofovir disoproxil, 11% (5/45) în grupul de tratatament cu emtricitabină în asociere cu tenofovir disoproxil și 14% (3/22) în grupul de tratament cu entecavir. Rata de apariţie a carcinomului hepatocelular a fost de 18% (8/45) în grupul de tratament cu tenofovir disoproxil, 7% (3/45) în grupul de tratatament cu emtricitabină în asociere cu tenofovir disoproxil și 9% (2/22) în grupul de tratament cu entecavir.

Subiecţii cu un scor CPT ridicat la momentul iniţial au prezentat un risc mai mare de evenimente adverse (vezi pct. 4.4).

Pacienţi cu hepatită B cronică rezistentă la lamivudină: În cadrul unui studiu dublu-orb, randomizat (GS-US-174-0121), în care la 280 pacienţi cu rezistenţă la lamivudină s-a administrat tratament cu tenofovir disoproxil (n = 141) sau emtricitabină/tenofovir disoproxil (n = 139) timp de 240 săptămâni, nu au fost identificate reacţii adverse noi la tenofovir disoproxil.

Tabelul 2: rezumatul tabular al reacțiilor adverse associate cu tenofovir disoproxil pe baza experienţei din studiile clinice şi după punerea pe piaţă

Descrierea reacţiilor adverse selectate

HIV-1 şi hepatită B:

Insuficienţă renală

Deoarece tenofovir poate determina leziuni renale, se recomandă monitorizarea funcţiei renale (vezi pct. 4.4 şi 4.8 Sumarul profilului de siguranţă). În general, tubulopatia proximală s-a remis sau s-a ameliorat după întreruperea tratamentului cu tenofovir disoproxil. Cu toate acestea, la unii pacienți, scăderea valorilor clearance-ului creatininei nu s-a remis complet, în pofida întreruperii tratamentului cu tenofovir disoproxil. Pacienții cu risc de insuficiență renală (cum sunt pacienții cu factori de risc renal la momentul inițial, boală cu HIV avansată, sau pacienții cărora li se administrează concomitent medicamente nefrotoxice) prezintă un risc crescut de recuperare incompletă a funcției renale, în pofida întreruperii tratamentului tenofovir disoproxil (vezi pct. 4.4).

Acidoza lactică Au fost raportate cazuri de acidoză lactică doar cu tenofovir disoproxil sau în combinație cu alte medicamente antiretrovirale. Pacienții cu factori predispozanți, cum ar fi pacienții cu boală hepatică decompensată sau pacienții cărora li se administrează medicamente concomitente cunoscute a produce acidoză lactică prezintă un risc crescut de a manifesta acidoză lactică severă în timpul tratamentului cu tenofovir disoproxil, inclusiv evoluție letală.

HIV-1:

Parametri metabolici În timpul terapiei antiretrovirale pot avea loc creşteri ale greutăţii corporale, a concentraţiilor lipidelor plasmatice şi a glicemiei (vezi pct. 4.4).

Sindromul reactivării imune La pacienţii infectaţi cu HIV, cu deficit imun sever la momentul iniţierii TARC, poate apărea o reacţie inflamatorie la infecţiile oportuniste asimptomatice sau reziduale. De asemenea, a fost raportată apariţia de afecţiuni autoimune (cum ar fi boala Graves); cu toate acestea, timpul raportat faţă de momentul debutului este mai variabil, iar aceste evenimente pot să apară la mai multe luni de la începerea tratamentului (vezi pct. 4.4).

Osteonecroză Au fost raportate cazuri de osteonecroză, mai ales la pacienţii cu factori generali de risc dovediţi, boală HIV în stadiu avansat sau după expunere îndelungată la TARC. Frecvenţa acestora este necunoscută (vezi pct. 4.4).

Hepatită B: Exacerbări ale hepatitei în timpul tratamentului În studii clinice la pacienţi netrataţi anterior cu nucleozide, creşterile concentraţiilor ALT > 10 ori LSVN (limita superioară a valorilor normale) în timpul tratamentului şi > 2 ori faţă de momentul iniţial au apărut la 2,6% dintre pacienţii trataţi cu tenofovir disoproxil. Creşterile concentraţiilor ALT au avut un timp median de debut de 8 săptămâni şi s-au normalizat prin continuarea tratamentului şi, în majoritatea cazurilor au fost asociate cu o reducere ≥ 2 log10 copii/ml a încărcăturii virale care a precedat sau a coincis cu creşterea concentraţiei ALT. Se recomandă monitorizarea periodică a funcţiei hepatice în timpul tratamentului (vezi pct. 4.4).

Exacerbări ale hepatitei după întreruperea definitivă a tratamentului După întreruperea tratamentului pentru infecţia cu VHB, la pacienţii infectaţi cu VHB au apărut semne clinice şi de laborator indicând exacerbări ale hepatitei (vezi pct. 4.4).

Copii şi adolescenţi

HIV-1 Evaluarea reacţiilor adverse se bazează pe două studii clinice randomizate (studiile GS-US-104-0321 şi GS-US-104-0352) efectuate la 184 copii şi adolescenţi (cu vârsta cuprinsă între 2 şi < 18 ani) infectaţi cu

HIV-1 cărora li s-a administrat tratament cu tenofovir disoproxil (n = 93) sau placebo/medicament comparator activ (n = 91) în asociere cu alte medicamente antiretrovirale, timp de 48 săptămâni (vezi pct. 5.1). Reacţiile adverse observate la copiii şi adolescenţii cărora li s-a administrat tratament cu tenofovir disoproxil au fost similare cu cele observate în studiile clinice cu tenofovir disoproxil efectuate la adulţi (vezi pct. 4.8 Rezumatul tabelar al reacţiilor adverse şi pct. 5.1).

La copii şi adolescenţi s-au raportat scăderi ale DMO. La adolescenţii infectaţi cu HIV-1, valorile scorului Z al DMO observate la subiecţii trataţi cu tenofovir disoproxil au fost mai scăzute decât cele observate la subiecţii care au primit placebo. La copiii infectaţi cu HIV-1, valorile scorului Z al DMO observate la subiecţii care au trecut la tratamentul cu tenofovir disoproxil au fost mai scăzute decât cele observate la subiecţii care au rămas la schema de tratament conţinând stavudină sau zidovudină (vezi pct. 4.4 şi 5.1).

În studiul GS-US-104-0352, 8 din 89 de copii şi adolescenţi (9,0 %) expuși la tenofovir disoproxil (valoarea mediană a expunerii la tenofovir disoproxil fiind de 331 săptămâni) au întrerupt medicamentul de studiu din cauza unor reacții adverse renale. Cinci subiecți (5,6%) au prezentat rezultate de laborator sugestive din punct de vedere clinic pentru tubulopatia renală proximală, dintre care 4 au întrerupt tratamentul cu tenofovir disoproxil. Șapte pacienți au avut valori ale ratei de filtrare glomerulară (RFG) estimate cuprinse între 70 și 90 ml/minut/1,73 m2. Dintre aceștia, la 3 pacienți s-a manifestat o scădere semnificativă din punct de vedere clinic a RFG estimate, care s-a ameliorat după întreruperea administrării tenofovir disoproxil.

Hepatită B cronică Evaluarea reacţiilor adverse se bazează pe un studiu clinic randomizat (studiul GS-US-174-0115) efectuat la 106 adolescenţi (cu vârsta cuprinsă între 12 şi < 18 ani) cu hepatită B cronică, cărora li s-a administrat tratament cu tenofovir disoproxil 245 mg (n = 52) sau placebo (n = 54) timp de 72 săptămâni și pe un studiu randomizat (Studiul GS-US-174-0144) efectuat la 89 pacienți cu hepatită B cronică (cu vârsta cuprinsă între 2 și < 12 ani) cărora li s-au administrat tenofovir disoproxil (n=60) sau placebo (n=29), timp de 48 săptămâni. Reacţiile adverse observate la adolescenţii tratați cu tenofovir disoproxil au corespuns celor observate în studiile clinice cu tenofovir disoproxil la adulţi (vezi pct. 4.8 Rezumatul tabelar al reacţiilor adverse şi pct. 5.1).

La pacienții copii și adolescenți infectați cu VHB, cu vârsta cuprinsă între 2 și < 18 ani s-au observat scăderi ale DMO. Valorile scorului Z al DMO observate la subiecţii trataţi cu tenofovir disoproxil au fost mai scăzute decât cele observate la subiecţii la care s-a administrat placebo (vezi pct. 4.4 şi 5.1).

Alte grupe speciale de pacienţi

Vârstnici Tenofovir disoproxil nu a fost studiat la pacienţi cu vârsta peste 65 ani. Din cauza probabilităţii crescute ca funcţia renală să fie diminuată la pacienţii vârstnici, se impune precauţie în cazul administrării de tenofovir disoproxil la pacienţii vârstnici (vezi pct. 4.4).

Pacienţi cu insuficienţă renală Deoarece tenofovir disoproxil poate determina toxicitate renală, se recomandă monitorizarea atentă a funcţiei renale la pacienţi adulţi cu insuficienţă renală trataţi cu tenofovir (vezi pct. 4.2, 4.4 şi 5.2). Nu se recomandă utilizarea tenofovir disoproxil la copii şi adolescenţi cu insuficienţă renală (vezi pct. 4.2 şi 4.4).

Raportarea reacțiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

București 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro

Text oficial · Prospect · pct. 4RCP · pct. 4.8

Compoziție & excipienți

Prospect · pct. 6 RCP · pct. 2 + 6.1

Ce conţine Tenofovir Stada

  • Substanţa activă este tenofovir. Fiecare comprimat filmat conţine 245 mg tenofovir (sub formă de succinat)
  • Celelalte componente sunt: Lactoză, celuloză microcristalină 112 (E460), amidon pregelatinizat, croscarmeloză sodică și stearat de magneziu (E470b) în nucleul comprimatului și indigotină lac de aluminiu (E132), dioxid de titan (E171), alcool polivinilic (E1203), Macrogol 3350 (E1521) și talc (E553b) în filmul comprimatului. Vezi punctul 2 “Tenofovir Stada conține lactoză”.

Cum arată Tenofovir Stada şi conţinutul ambalajului Tenofovir Stada 245 mg comprimate filmate sunt comprimate sub formă de migdală, de culoare albastru deschis, cu dimensiunile de 17 mm x 10,5 mm.

Tenofovir Stada 245 mg comprimate filmate sunt furnizate în flacoane care conțin 30 de comprimate. Fiecare flacon conține un desicant – silicagel, care trebuie păstrat în flacon, pentru a proteja comprimatele. Desicantul silicagel este conținut într-un recipient separat și nu trebuie înghițit.

Următoarele marimi de ambalaj sunt disponibile: 30 (1 x 30) comprimate filmate 90 (3 x 30) comprimate filmate

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă STADA M&D SRL Strada Sfântul Elefterie, Nr.18, Parte A, Et.1, Sectorul 5, București România

Fabricanții Adresă loc administrativ Remedica Ltd P.O. BOX, 51706 3508, Cipru

Adresă loc producţie Remedica Ltd Aharnon Street, Limassol Industrial Estate Limassol, 3056, Cipru

STADA Arzneimittel AG Stadastrasse 2-18, Dortelweil, Bad Vilbel Hesse, 61118, Germania

Centrafarm B.V. Van de Reijtstraat 31-E 4814 NE Breda, Țările de Jos

Stada Arzneimittel GmbH Muthgasse 36/2, Doebling, Vienna 1190, Austria

Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European și în Regatul Unit (Irlanda de Nord) sub următoarele denumiri comerciale: Țările de Jos Tenofovirdisoproxil CF 245 mg, filmomhulde tabletten Republica Cehă TENOFOVIR DISOPROXIL STADA 245 mg potahované tablety Danemarca Tenofovir disoproxil STADA Germania Tenofovirdisoproxil AL 245 mg Filmtabletten Spania Tenofovir disoproxilo Stada 245 mg comprimidos recubiertos con película EFG Finlanda TENOFOVIR DISOPROXIL STADA 245 mg tabletti, kalvopäällysteinen Franța TENOFOVIR DISOPROXIL EG 245 mg, comprimé pelliculé Polonia Tenofovir disoproxil Stada România Tenofovir Stada 245 mg comprimate filmate Suedia Tenofovir disoproxil STADA 245 mg filmdragerade tabletter Regatul Unit (Irlanda de Nord) Tenofovir STADA 245 mg film-coated tablets

Acest prospect a fost revizuit în august 2024.

Fiecare comprimat filmat conţine tenofovir disoproxil 245 mg (sub formă de succinat).

Excipient cu efect cunoscut Fiecare comprimat conţine lactoză 105 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Nucleu: Lactoză Celuloză microcristalină (112) (E460) Amidon de porumb pregelatinizat Croscarmeloză sodică Stearat de magneziu (E470b)

Film: Indigotină lac de aluminiu (E 132) Dioxid de titan (E 171) Alcool polivinilic (E1203) Macrogol 3350 (E1521) Talc (E553b)

tenofovir disoproxil 245 mg (sub formă de succinat) · substanță activă
Nucleu: · excipient
Lactoză · excipient
Celuloză microcristalină (112) (E460) · excipient
Amidon de porumb pregelatinizat · excipient
Croscarmeloză sodică · excipient
Stearat de magneziu (E470b) · excipient
Indigotină lac de aluminiu (E 132) · excipient
Dioxid de titan (E 171) · excipient
Alcool polivinilic (E1203) · excipient
Macrogol 3350 (E1521) · excipient
Talc (E553b) · excipient
Text oficial · Prospect · pct. 6RCP · pct. 2 + 6.1

Păstrare & valabilitate

Prospect · pct. 5 RCP · pct. 6.3 + 6.4
  • Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor.
  • Nu utilizați acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie și pe eticheta flaconului după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
  • Acest medicament nu necesită condiții speciale de păstare
  • Utilizați în decurs de 30 de zile de la prima deschidere. A se păstra la temperaturi sub 25°C.
  • MEDICAMENTELE EXPIRATE ȘI/SAU NEUTILIZATE TREBUIE RETUNATE LA SPITALE PUBLICE SAU PRIVATE.
  • Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebați farmacistul cum să aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

60 de luni După prima deschidere: 30 de zile, daca se păstrează la temperaturi sub 25°C.

Acest medicament nu necesită condiții speciale de păstrare.

Text oficial · Prospect · pct. 5RCP · pct. 6.3 + 6.4

Ambalaje

Cutie cu 1 flac. PEID cu capac din PP, prevazut cu sistem de inchidere securizat pt. copii x 30 (1×30) compr. film. · 13736/2021/01
Ambalaj multiplu cu 3 flac. PEID cu capac din PP, prevazut cu sistem de inchidere securizat pt. copii x 90 (3×30) compr. film. · 13736/2021/02

Documente oficiale

RCPRezumatul caracteristicilor produsuluiDeschide PDF · ANMDMR ProspectProspect — informații pentru pacientDeschide PDF · ANMDMR AmbalajInformații privind etichetareaDeschide PDF · ANMDMR