Skopryl Plus 20 mg/12,5 mg

Doze

Adulţi Doza uzuală este de 1 comprimat, administrat o dată pe zi. Dacă este necesar, doza poate fi crescută la 2 comprimate, administrate o dată pe zi.

Dozele la pacienţi cu insuficienţă renală: Este posibil ca tiazidele să nu fie tipul de diuretice adecvat pentru administrare la pacienţii cu insuficienţă renală, iar la valori ale clearance-ului creatininei mai mici sau egale cu 30 ml/min (adică în cazul insuficienţei renale moderate sau severe) ele sunt ineficace.

Skopryl Plus nu trebuie utilizat ca terapie iniţială la niciun pacient cu insuficienţă renală.

La pacienţii cu valori ale clearance-ului creatininei cuprinse între >30 şi <80 ml/min, Skopryl Plus poate fi utilizat doar după ajustarea treptată a dozelor componentelor individuale.

Tratament diuretic anterior:

După administrarea dozei iniţiale de Skopryl Plus poate apărea hipotensiune arterială simptomatică: această evoluţie este mai probabilă la pacienţii cu depleţie volemică şi/sau sodică ca urmare a tratamentului anterior cu diuretice. Dacă este posibil, tratamentul cu diuretice trebuie întrerupt cu 2-3 zile înaintea iniţierii monoterapiei cu lisinopril, la o doză de 2,5 mg.

Utilizarea la vârstnici

Eficacitatea lisinoprilului a fost similară la pacienţii hipertensivi vârstnici (cu vârsta de 65 ani sau peste) şi la cei mai tineri. La pacienţii hipertensivi vârstnici, monoterapia cu lisinopril a fost la fel de eficace în reducerea tensiunii arteriale diastolice ca şi monoterapia cu hidrolorotiazidă sau atenolol. În cadrul studiilor clinice, vârsta nu a influenţat tolerabilitatea lisinoprilului.

În studiile clinice, eficacitatea şi tolerabilitatea lisinoprilului şi hidroclorotiazidei, administrate concomitent, au fost similare la pacienţii hipertensivi vârstnici şi la cei mai tineri.

Copii şi adolescenţi

Skopryl Plus nu este recomandat pentru utilizare la copii din cauza datelor insuficiente cu privire la siguranţă şi eficacitate.

Mod de administrare:

Administrare orală.

Hipotensiune arterială simptomatică Hipotensiunea arterială simptomatică apare rareori la pacienţi hipertensivi care nu prezintă complicaţii, probabilitatea apariţiei acesteia fiind mai mare dacă pacientul prezintă depleţie volemică, de exemplu prin tratament diuretic, dietă sodică restrictivă, dializă, diaree sau vărsături, sau dacă prezintă hipertensiune arterială severă dependentă de renină (vezi pct. 4.5 şi pct. 4.8). La aceşti pacienţi trebuie efectuată măsurarea cu regularitate a electroliţilor serici, la intervale corespunzătoare. La pacienţii cu risc crescut de apariţie a hipotensiunii arteriale simptomatice, iniţierea tratamentului şi ajustarea dozelor trebuie să se facă sub supraveghere medicală strictă. Trebuie acordată atenţie deosebită pacienţilor cu cardiopatie ischemică sau boală cerebrovasculară, deoarece o scădere excesivă a tensiunii arteriale poate conduce la apariţia infarctului miocardic sau accidentului cerebrovascular.

Dacă prezintă hipotensiune arterială, pacientul trebuie aşezat în poziţie supină şi, dacă este necesar, trebuie să i se administreze soluţie salină izotonă în perfuzie intravenoasă. Un răspuns hipotensiv trecător nu este o contraindicaţie pentru administrarea dozelor următoare. După restabilirea volumului sanguin şi a tensiunii arteriale la valori corespunzătoare, este posibilă reluarea tratamentului cu o doză redusă sau, după caz, poate fi utilizată individual una dintre componente.

La unii pacienți cu insuficiență cardiacă ce au tensiune arterială normală sau scăzută, în timpul tratamentului cu lisinopril poate apărea o scădere suplimentară a tensiunii arteriale sistemice. Acest efect este anticipat și, de obicei, nu reprezintă un motiv de întrerupere a tratamentului. Dacă hipotensiunea arterială devine simptomatică, poate fi necesară o reducere a dozei sau o întrerupere a tratamentului cu combinația lisinopril-hidroclorotiazidă.

Stenoza de valvă aortică și mitrală / cardiomiopatia hipertrofică La fel ca în cazul altor inhibitori ai ECA, lisinoprilul trebuie administrat cu precauție la pacienții cu stenoză de valvă mitrală și la cei cu obstrucție a debitului de ieșire al ventriculului stâng, de exemplu în stenoza aortică sau în cardiomiopatia hipertrofică.

Insuficienţă renală Este posibil ca tiazidele să nu fie tipul de diuretice adecvat pentru utilizare la pacienţii cu insuficienţă renală, iar la valori ale clearance-ului creatininei de 30 ml/min sau mai mici (ce corespund insuficienţei renale moderate sau severe) ele sunt ineficace.

Lisinoprilul/hidroclorotiazida nu trebuie administrate la pacienţi cu insuficienţă renală (clearance al creatininei mai mic sau egal cu 80 ml/min) până când ajustarea treptată a dozelor componentelor individuale nu a demonstrat necesitatea utilizării dozelor prezente în comprimatele combinate.

La pacienții cu insuficiență cardiacă, hipotensiunea arterială apărută în urma inițierii tratamentului cu inhibitori ai ECA poate conduce la o deteriorare suplimentară a funcției renale. În această situație a fost raportată apariția insuficienței renale acute, de obicei reversibilă.

La anumiţi pacienţi cu stenoză bilaterală de arteră renală sau cu stenoză de arteră renală pe rinichi unic, care au fost trataţi cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, au fost observate creşteri ale valorilor uremiei şi creatininemiei, de obicei reversibile după întreruperea tratamentului. Apariţia acestor

modificări este mai probabilă la pacienţii cu insuficienţă renală. Există un risc crescut de apariţie a hipotensiunii arteriale severe şi a insuficienţei renale dacă, suplimentar, este prezentă şi hipertensiunea renovasculară. La aceşti pacienţi, tratamentul trebuie iniţiat sub supraveghere medicală strictă, cu doze mici, iar ajustarea treptată a dozelor trebuie făcută cu grijă. Deoarece tratamentul cu diuretice poate fi un factor favorizant al celor relatate mai sus, funcţia renală trebuie monitorizată pe parcursul primelor săptămâni de tratament cu lisinopril/hidroclorotiazidă.

Anumiţi pacienţi hipertensivi fără semne evidente de afecţiuni renale pre-existente au prezentat creşteri ale valorilor uremiei şi creatininemiei, de obicei minore şi trecătoare, în special atunci când au fost utilizate concomitent lisinopril şi un diuretic. Dacă acestea apar în timpul tratamentului cu lisinopril/hidroclorotiazidă, tratamentul cu această combinaţie trebuie întrerupt. Acest lucru este mai probabil să apară la pacienți cu insuficiență renală preexistentă. Poate fi posibilă reluarea tratamentului cu o doză redusă sau, după caz, poate fi utilizată una dintre componente în monoterapie.

Tratament diuretic anterior Tratamentul cu diuretice trebuie întrerupt cu 2-3 zile înaintea iniţierii tratamentului cu lisinopril/hidroclorotiazidă. Dacă acest lucru nu este posibil, trebuie început tratamentul cu lisinopril în monoterapie, la doza de 5 mg.

Transplant renal Medicamentul nu trebuie utilizat la pacienţii cărora le-a fost efectuat recent un transplant renal deoarece nu există experienţă la aceşti pacienţi.

Reacţii anafilactoide la pacienţi care efectuează şedinţe de hemodializă Utilizarea combinaţiei lisinopril/hidroclorotiazidă nu este indicată la pacienţii care necesită şedinţe de dializă din cauza insuficienţei renale. A fost raportată apariţia reacţiilor anafilactoide la pacienţii care efectuează anumite proceduri de hemodializă (de exemplu utilizând membrane de dializă cu flux crescut AN 69 şi în cursul aferezei lipoproteinelor cu densitate mică (LDL) utilizând sulfat de dextran) şi trataţi concomitent cu un inhibitor al ECA. La aceşti pacienţi trebuie luată în considerare utilizarea unui alt tip de membrană de dializă sau a unei alte clase de medicamente antihipertensive.

Reacţiile anafilactoide legate de afereza lipoproteinelor cu densitate mică (LDL) În rare cazuri, pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA în cursul aferezei lipoproteinelor cu densitate mică (LDL) utilizând sulfat de dextran au prezentat reacţii anafilactice cu risc vital. Aceste simptome pot fi evitate prin întreruperea temporară a tratamentului cu inhibitori ECA înaintea desfăşurării procedurii de afereză.

Afecţiuni hepatice Tiazidele trebuie utilizate cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă hepatică sau cu boală hepatică progresivă întrucât alterări minore ale echilibrului hidroelectrolitic pot accelera instalarea comei hepatice. (vezi pct. 4.3). Rareori, utilizarea inhibitorilor ECA a fost asociată cu un sindrom ce debutează cu icter colestatic sau hepatită şi evoluează până la necroză hepatică fulminantă şi (uneori) deces. Mecanismul acestui sindrom nu este elucidat. Pacienţii trataţi cu lisinopril/hidroclorotiazidă care prezintă icter sau creşteri importante ale valorilor enzimelor hepatice trebuie să întrerupă tratamentul cu lisinopril/hidroclorotiazidă şi să beneficieze de asistenţă medicală adecvată.

Intervenţii chirurgicale/anestezie La pacienţii cărora urmează să li se efectueze o intervenţie chirurgicală majoră sau în timpul anesteziei cu medicamente care provoacă hipotensiune arterială, lisinoprilul poate bloca formarea angiotensinei II

secundară eliberării compensatorii de renină. Dacă hipotensiunea arterială apare şi se consideră a fi o consecinţă a acestui mecanism, aceasta poate fi corectată prin creşterea volemică.

Efecte metabolice şi endocrine Tratamentul cu inhibitori ai ECA şi tiazide poate afecta toleranţa la glucoză. Poate fi necesară ajustarea dozei de medicamente antidiabetice, inclusiv insulină. La pacienţii diabetici trataţi cu medicamente antidiabetice orale sau insulină, valorile glicemiei trebuie atent monitorizate în cursul primei luni de tratament cu un inhibitor al ECA. Diabetul zaharat latent poate deveni manifest în cursul tratamentului cu tiazide.

Tratamentul diuretic cu tiazide se poate asocia cu creşteri ale valorilor colesterolului şi trigliceridelor.

Tratamentul cu tiazide poate precipita evoluţia hiperuricemiei şi/sau gutei la anumiţi pacienţi. Cu toate acestea, lisinoprilul poate creşte cantitatea de acid uric în urină şi, astfel, poate atenua efectul hiperuricemic al hidroclorotiazidei.

Dezechilibre electrolitice La fel ca în cazul oricărui pacient care urmează tratament diuretic, trebuie efectuată determinarea periodică a electroliţilor serici, la intervale regulate.

Tiazidele, inclusiv hidroclorotiazida, pot provoca dezechilibru hidric sau electrolitic (hipokaliemie, hiponatriemie şi alcaloză hipoclorică). Semnele care anunţă un dezechilibru hidric sau electrolitic sunt xerostomia, setea, starea de slăbiciune, letargia, somnolenţa, durerile sau crampele musculare, oboseala musculară, hipotensiunea arterială, oliguria, tahicardia şi tulburările gastrointestinale, cum sunt greţurile sau vărsăturile. Hiponatremia de diluţie poate apărea la pacienţii edematoşi în condiţii climaterice calde. Deficitul de clor este, în general, uşor şi nu necesită tratament. S-a constatat că tiazidele cresc excreţia urinară de magneziu, ceea ce poate determina hipomagneziemie.

Tiazidele pot scădea excreţia urinară de calciu şi pot determina creşterea uşoară şi intermitentă a calciului seric. Hipercalcemia marcată poate fi un semn al hiperparatiroidismului latent. Tratamentul cu tiazide trebuie întrerupt înainte de efectuarea testelor de evaluare a funcţiei paratiroidiene.

Potasiu seric Inhibitorii ECA pot provoca hiperkaliemie deoarece inhibă eliberarea aldosteronului. Efectul nu este de obicei semnificativ la pacienții cu funcție renală normală. Cu toate acestea, la pacienții cu insuficiență renală, diabet zaharat, hipoaldosteronism și/sau la pacienții tratați cu suplimente de potasiu (inclusiv înlocuitori de sare), diuretice care economisesc potasiul, sau la pacienții care iau alte substanțe active asociate cu creșterea cantității de potasiu seric precum heparina,trimetoprim sau cotrimoxazol cunoscute și sub denumirea de trimetoprim/sulfametoxazol și în special antagoniști ai aldosteronului sau blocantelor receptorilor de angiotensină, poate apărea hiperkaliemie. Diureticele care economisesc potasiul și blocantele receptorilor pentru angiotensină-ar trebui utilizate cu prudență la pacienții cărora li se administrează inhibitori ECA, iar monitorizarea nivelului de potasiu și funcția renală serică (vezi pct. 4.5). Dacă se consideră adecvată utilizarea concomitentă a agenților menționați mai sus, se recomandă o monitorizare regulată a potasiului seric (vezi pct. 4.5).

Pacienții diabetici La pacienții diabetici tratați cu medicamente antidiabetice orale sau cu insulină trebuie monitorizat cu atenție controlul glicemic în prima lună de tratament cu un inhibitor al ECA (vezi pct. 4.5).

Hipersensibilitate/angioedem La pacienţii trataţi cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, inclusiv lisinopril, a fost raportată rareori apariţia angioedemului la nivelul feţei, extremităţilor, buzelor, limbii, glotei şi/sau laringelui. Aceste evenimente pot apărea în orice moment al tratamentului. În astfel de cazuri, tratamentul cu lisinopril trebuie întrerupt imediat şi trebuie instituite măsuri corespunzătoare de monitorizare şi tratament pentru a asigura dispariţia completă a simptomelor înaintea externării pacientului. Chiar şi în situaţiile în care edemul este localizat numai la nivelul limbii, fără detresă respiratorie, pacienţii pot necesita supraveghere prelungită deoarece tratamentul cu antihistaminice şi corticosteroizi poate fi insuficient.

Foarte rar, au fost raportate cazuri letale determinate de angioedem asociat cu edeme laringiene sau ale limbii. La pacienţii la care sunt afectate limba, glota sau laringele există probabilitatea obstrucţiei căilor respiratorii, în special la cei cu antecedente de intervenţii chirurgicale la nivelul căilor respiratorii. În asemenea cazuri, trebuie administrată imediat terapie de urgenţă corespunzătoare. Aceasta poate include administrarea de adrenalină şi/sau menţinerea permeabilităţii căilor respiratorii. Pacientul trebuie ţinut sub supraveghere medicală strictă până la rezolvarea completă şi susţinută a simptomelor.

Angioedemul intestinal a fost raportat foarte rar la pacienții tratați cu inhibitori ai ECA și trebuie inclus în diagnosticul diferențial al pacienților aflați sub tratament cu inhibitori ai ECA ce prezintă durere abdominală.

Inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei determină o incidenţă mai mare a angioedemului la pacienţii ce aparţin rasei neagră decât la cei de alte rase. Pacienţii cu antecedente de angioedem care nu este legat de tratamentul cu inhibitori ai ECA pot prezenta un risc crescut de apariţie a angioedemului în timpul tratamentului cu inhibitori ai ECA (vezi pct.4.3).

Utilizarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu sacubitril/valsartan este contraindicată datorită riscului crescut de angioedem. Tratamentul cu sacubitril/valsartan nu trebuie inițiat mai devreme de 36 de ore după ultima doză de cilazapril. Tratamentul cu cilazapril nu trebuie inițiat mai devreme de 36 de ore după ultima doză de sacubitril/valsartan (vezi pct. 4.3 și 4.5).

Utilizarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu inhibitori ai racecadotrilului, inhibitori ai mTOR (de exemplu, sirolimus, everolimus, temsirolimus) și vildagliptin poate determina un risc crescut de angioedem (de exemplu, umflarea căilor respiratorii sau a limbii, cu sau fără tulburări respiratorii) (vezi pct. 4.5). Se recomandă prudență la inițierea racecadotrilului, inhibitorilor mTOR (de exemplu, sirolimus, everolimus, temsirolimus) și vildagliptin la un pacient care deja ia un inhibitor ECA.

La pacienţii cărora le sunt administrate tiazide, reacţiile de hipersensibilizare pot apărea cu sau fără existenţa unor antecedente de alergie sau de astm bronşic. A fost raportată exacerbarea sau activarea lupusului eritematos sistemic în cazul utilizării tiazidelor.

Desensibilizare Pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA în timpul tratamentului de desensibilizare (de exemplu cu venin de Hymenoptera) au prezentat reacţii anafilactoide susţinute. La aceşti pacienţi, aceste reacţiile au fost evitate atunci când tratamentul cu inhibitori ai ECA a fost întrerupt temporar, dar au reapărut cu ocazia repetării accidentale a provocării antigenice.

Neutropenie / Agranulocitoză Neutropenia/agranulocitoza, trombocitopenia şi anemia au fost raportate la pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA. La pacienţii cu funcţie renală normală şi fără alţi factori agravanţi, neutropenia apare rar. Neutropenia şi agranulocitoza sunt reversibile după întreruperea administrării inhibitorului ECA.

Lisinoprilul trebuie utilizat cu prudenţă deosebită la pacienţii cu boli vasculare de colagen, la cei trataţi cu imunosupresive, la cei trataţi cu alopurinol sau procainamidă sau care prezintă o combinaţie a acestor factori, în special dacă este prezentă deja insuficienţa renală. La unii dintre aceşti pacienţi au apărut infecţii grave care, în câteva cazuri, au fost rezistente la tratament antibiotic intensiv. Dacă lisinoprilul este utilizat la aceşti pacienţi, numărul de leucocite din sânge trebuie monitorizat în mod periodic, iar pacientul trebuie instruit să raporteze orice semn de infecţie.

Rasă Inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei determină o incidenţă mai mare a angioedemului la pacienţii ce aparţin rasei negre decât la cei ce aparţin altor rase. Similar altor inhibitori ai ECA, este posibil ca lisinoprilul să fie mai puţin eficace în scăderea tensiunii arteriale la pacienţii ce aparţin rasei negre decât la cei ce aparţin altor rase, probabil în corelaţie cu o prevalenţă mai mare a statusului hiporeninemic la populaţia hipertensivă ce aparţine rasei negre.

Tuse La pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA a fost raportată tuse. În mod caracteristic, tusea este neproductivă, persistentă şi se remite după întreruperea tratamentului. Tusea indusă de inhibitori ai ECA trebuie luată în considerare în diagnosticul diferenţial al tusei.

Litiu În general, administrarea concomitentă de inhibitori ai ECA şi litiu nu este recomandată (vezi pct. 4.5).

Testul anti-doping Hidroclorotiazida conţinută în acest medicament poate produce un rezultat analitic pozitiv la un test anti-doping.

Sarcina Nu trebuie iniţiat tratamentul cu inhibitori ai ECA în timpul sarcinii. Cu excepţia cazurilor în care este continuarea tratamentului cu inhibitori ai ECA este considerată esenţială, pacientele care intenţionează să rămână gravide trebuie să treacă pe medicaţii anti-hipertensive alternative care au un profil de siguranţă cunoscut pentru utilizarea în sarcină. Când este diagnosticată prezenţa sarcinii trebuie să fie imediat oprit tratamentul cu inhibitori ai ECA şi, dacă este cazul, să fie instituit un tratament alternativ (vezi pct. 4.3 şi 4.6).

Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA) Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului este asociată cu incidenţa crescută a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei şi afectării funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută). Prin urmare, nu este recomandată blocarea dublă a SRAA prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 şi 5.1).

Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai sub supravegherea unui medic specialist şi cu monitorizarea atentă şi frecventă a funcţiei renale, valorilor electroliţilor şi tensiunii arteriale.

Inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizaţi concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetic

Efuziune coroidiană, miopie acută și glaucom secundar acut cu unghi închis

Sulfonamidele sau derivatele de sulfonamidă pot provoca o reacție idiosincratică ce duce la efuziune coroidiană cu defect de câmp vizual, miopie tranzitorie și glaucom acut cu unghi închis. Simptomele includ debutul acut al scăderii acuităţii vizuale sau durerea oculară care, în mod obișnuit au apărut în câteva ore până la câteva săptămâni de la iniţierea tratamentului. Glaucomul acut cu unghi închis în absența tratamentului poate duce la pierderea permanentă a vederii. Tratamentul principal constă în oprirea administrării medicamentului cât mai repede posibil. Poate fi avut în vedere tratament medical sau chirurgical prompt dacă presiunea intraoculară rămâne necontrolată. Factorii de risc pentru dezvoltarea glaucomului acut cu unghi închis pot include antecedente de alergie la sulfonamide sau peniciline.

Cancer cutanat de tip non-melanom A fost observat un risc crescut de cancer cutanat de tip non-melanom (non-melanoma skin cancer – NMSC) [carcinom cu celule bazale (BCC) și carcinom cu celule scuamoase (SCC)] asociat cu expunerea la creșterea dozei cumulative de hidroclorotiazidă (HCTZ) în două studii epidemiologice bazate pe Registrul național de cancer din Danemarca. Efectele de fotosensibilizare ale HCTZ ar putea constitui un mecanism posibil pentru NMSC.

Pacienții tratați cu HCTZ trebuie să fie informați cu privire la riscul de NMSC și să li se recomande să își examineze regulat pielea pentru depistarea oricăror leziuni noi și să raporteze imediat orice leziuni cutanate suspecte. Pentru a minimiza riscul de cancer cutanat, pacienților trebuie să li se recomande posibilele măsuri preventive, cum ar fi expunerea limitată la lumina solară și la razele UV și, în cazul expunerii, utilizarea unei protecții adecvate. Leziunile cutanate suspecte trebuie examinate imediat, examinarea putând include investigații histologice și biopsii. De asemenea, poate fi necesară reconsiderarea utilizării HCTZ la pacienții diagnosticați anterior cu NMSC (vezi și pct. 4.8).

Toxicitate respiratorie acută După administrarea de hidroclorotiazidă au fost raportate cazuri grave foarte rare de toxicitate respiratorie acută, care includ sindromul de detresă respiratorie acută (SDRA). Edemul pulmonar apare de obicei în câteva minute până la câteva ore după administrarea hidroclorotiazidei. La debut simptomele includ dispnee, febră, afectare pulmonară și hipotensiune. Dacă se suspectează diagnosticul de SDRA, trebuie oprit Skopryl Plus și trebuie administrat tratamentul adecvat. Hidroclorotiazida nu va fi administrată la pacienți diagnosticați cu SDRA în antecedente după tratament cu hidroclorotiazidă.

Skopryl Plus este, de obicei, bine tolerat. În cadrul studiilor clinice, reacțiile adverse au fost, de obicei, ușoare și tranzitorii și în majoritatea cazurilor nu au făcut necesară întreruperea tratamentului. Reacțiile adverse care au fost observate s-au limitat la cele raportate anterior pentru lisinopril sau hidroclorotiazidă.

Lisinopril:

Tulburări hematologice şi limfatice Rare Scăderea hemoglobinei, scăderea hematocritului

Foarte rare Depresia măduvei osoase, anemie, trombocitopenie, leucopenie, neutropenie, agranulocitoză (vezi pct. 4.4), anemie hemolitică, limfoadenopatie, boală autoimună Tulburări metabolice şi de nutriţie Foarte rare Hipoglicemie Tulburări psihice Mai puţin frecvente Modificări ale dispoziţiei

Rare Confuzie mentală

Cu frecvenţă necunoscută Simptome de tip depresiv

Tulburări ale sistemului nervos Frecvente Ameţeli, cefalee, sincopă

Mai puţin frecvente Parestezie, vertij, tulburări ale gustului, tulburări de somn

Tulburări cardiace Mai puţin frecvente Infarct miocardic sau accident cerebrovascular, posibil secundare hipotensiunii arteriale excesive apărute la pacienţii cu risc crescut (vezi pct. 4.4), palpitaţii, tahicardie Tulburări vasculare Frecvente Efecte ortostatice (inclusiv hipotensiune arterială ortostatică)

Mai puţin frecvente Sindrom Raynaud

Cu frecvenţă necunoscută Bufeuri Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale Frecvente Tuse (vezi pct. 4.4)

Mai puţin frecvente Rinită

Foarte rare Bronhospasm, sinuzită, alveolită alergică/pneumonie eozinofilică Tulburări gastro-intestinale Frecvente Diaree, vărsături Mai puţin frecvente Greaţă, durere abdominală şi indigestie

Rare Xerostomie

Foarte rare Pancreatită, angioedem intestinal Tulburări hepatobiliare Mai puţin frecvente Valori crescute ale enzimelor hepatice şi bilirubinei

Foarte rare Hepatită – hepatocelulară sau colestatică, icter şi insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.4) Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat Mai puţin frecvente Erupţie cutanată tranzitorie, prurit

Rare Hipersensibilitate/angioedem: angioedem la nivelul feţei, extremităţilor, buzelor, limbii, glotei şi/sau laringelui (vezi pct. 4.4), urticarie, alopecie, psoriasis.

Foarte rare Diaforeză, pemfigus, necroliză epidermică toxică, sindrom Stevens-Johnson, eritem polimorf, pseudolimfom cutanat Tulburări renale şi ale căilor urinare Frecvente Disfuncţie renală

Rare Uremie, insuficienţă renală acută

Foarte rare Oligurie/anurie Tulburări ale aparatului genital şi sânului Mai puţin frecvente Impotenţă

Rare Ginecomastie Tulburări endocrine Rare Sindrom de secreție inadecvată de hormon antidiuretic (SIADH) Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare Mai puţin frecvente Astenie, oboseală Investigaţii diagnostice Mai puţin frecvente Creşterea ureei sanguine, creşterea creatininei serice, hiperkaliemie

Rare Hiponatremie

• În cazuri foarte rare, au fost raportate cazuri de pacienţi la care evoluţia nefavorabilă a hepatitei a dus la insuficienţă hepatică. Pacienţii cărora li s-a administrat asocierea lisinopril-hidroclorotiazidă şi care prezintă icter sau creşteri importante ale valorilor enzimelor hepatice trebuie să întrerupă tratamentul cu asocierea lisinopril-hidroclorotiazidă şi să beneficieze de asistenţă medicală adecvată.

A fost raportat un complex de simptome care poate include una sau mai multe dintre următoarele: febră, vasculită, mialgie, artralgie/artrită, rezultate pozitive la testul pentru anticorpi antinucleari (ANA), viteză crescută de sedimentare a hematiilor (VSH), eozinofilie şi leucocitoză, erupţie cutanată tranzitorie, fotosensibilitate sau alte manifestări dermatologice.

Hidroclorotiazidă:

Infecţii şi infestări

Cu frecvenţă necunoscută Sialadenită Tumori benigne, maligne și nespecificate (incluzând chisturi și polipi)

Cu frecvenţă necunoscută Cancer cutanat de tip non-melanom (carcinom cu celule bazale și carcinom cu celule scuamoase ) Tulburări hematologice şi limfatice

Cu frecvenţă necunoscută Leucopenie, neutropenie / agranulocitoză, trombocitopenie, anemie aplastică, anemie hemolitică, depresia măduvei osoase Tulburări metabolice şi de nutriţie

Cu frecvenţă necunoscută Anorexie, hiperglicemie, glicozurie, hiperuricemie, dezechilibru electrolitic (inclusiv hiponatriemie, hipokaliemie, alcaloză hipocloremică și hipomagneziemie), creşteri ale valorilor colesterolului şi trigliceridelor, gută, pierderea apetitului alimentar Tulburări psihice

Cu frecvenţă necunoscută Agitaţie, depresie, tulburări de somn Tulburări ale sistemului nervos

Cu frecvenţă necunoscută Parestezie, stare confuzională Tulburări oculare

Cu frecvenţă necunoscută Xantopsie, vedere înceţoşată tranzitorie, miopie acută, glaucom acut cu unghi închis, efuziune coroidiană Tulburări acustice şi vestibulare

Cu frecvenţă necunoscută Vertij Tulburări cardiace

Cu frecvenţă necunoscută Hipotensiune arterială posturală Tulburări vasculare

Cu frecvenţă necunoscută Angeită necrozantă (vasculită, vasculită cutanată) Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale Foarte rare Sindrom de detresă respiratorie acută (SDRA) (vezi pct 4.4) Cu frecvenţă necunoscută Detresă respiratorie (include pneumonită şi edem pulmonar) Tulburări gastro-intestinale

Cu frecvenţă necunoscută Iritaţie gastrică, diaree, constipaţie, pancreatită Tulburări hepatobiliare

Cu frecvenţă necunoscută Icter (icter colestatic intrahepatic) Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat

Cu frecvenţă necunoscută Reacţii de fotosensibilitate, erupţie cutanată tranzitorie, reacţii similare lupusului eritematos cutanat, reactivarea lupusului eritematos cutanat, urticarie, reacţii anafilactice, necroliză epidermică toxică, purpura Tulburări musculo-scheletice, ale ţesutului conjunctiv şi osos Cu frecvenţă necunoscută Spasme musculare, slăbiciune musculară Tulburări renale şi ale căilor urinare

Cu frecvenţă necunoscută Disfuncţie renală, nefrită interstiţială Tulburări generale Cu frecvenţă necunoscută Febră, slăbiciune

Cancer cutanat de tip non-melanom: Pe baza datelor disponibile obținute din studiile epidemiologice, a fost observată o asociere între HCTZ și NMSC dependentă de doza cumulativă (vezi și pct. 4.4 și 5.1).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 București 011478- RO e-mail: adr@anm.ro. Website:www.anm.ro