Sitagliptina Helcor 50 mg

Doze Doza este de 100 mg sitagliptină o dată pe zi. În cazul administrării în asociere cu metformină şi/sau un agonist PPARγ, doza de metformină şi/sau de agonist PPARγ trebuie menţinută, iar sitagliptina trebuie administrată concomitent.

În cazul în care sitagliptina este administrată în asociere cu o sulfoniluree sau cu insulină, trebuie avută în vedere utilizarea unei doze mai mici de sulfoniluree sau de insulină, pentru a diminua riscul hipoglicemiei (vezi pct. 4.4).

În cazul în care este omisă o doză de sitagliptină, aceasta trebuie administrată imediat după ce pacientul îşi aminteşte. Nu trebuie administrată o doză dublă în aceeaşi zi.

Grupuri speciale de pacienţi

Insuficienţă renală Atunci când se are în vedere utilizarea de sitagliptină în asociere cu un alt medicament antidiabetic, trebuie verificate condiţiile de utilizare a acestuia la pacienţii cu insuficienţă renală.

Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară (rata de filtrare glomerulară [RFG]  60 până la < 90 ml/minut).

Nu este necesară ajustarea dozei la pacienții cu insuficiență renală moderată (RFG  45 până la < 60 ml/minut).

La pacienţii cu insuficienţă renală moderată (RFG  30 până la < 45 ml/minut), doza de sitagliptină este de 50 mg, o dată pe zi.

La pacienţii cu insuficienţă renală severă (RFG ≥ 15 până la < 30 ml/minut) sau cu boală renală în stadiu terminal (BRST) (RFG < 15 ml/minut), inclusiv acei pacienți care necesită hemodializă sau dializă peritoneală, doza de sitagliptină este de 25 mg, o dată pe zi. Tratamentul poate fi administrat indiferent de momentul dializei.

Deoarece este necesară ajustarea dozei pe baza funcţiei renale, se recomandă evaluarea funcţiei renale înainte de iniţierea tratamentului cu Sitagliptină HELCOR şi periodic după aceea.

Insuficienţă hepatică Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată. Sitagliptină HELCOR nu a fost evaluată la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă și se recomandă prudență (vezi pct. 5.2).

Cu toate acestea, deoarece sitagliptina este eliminată în principal pe cale renală, nu este de așteptat ca insuficiența hepatică severă să afecteze farmacocinetica sitagliptinei.

Vârstnici Nu este necesară ajustarea dozei în funcţie de vârstă.

Copii şi adolescenţi Sitagliptina nu trebuie utilizată la copii și adolescenți cu vârsta de 10 până la 17 ani din cauza dovezilor insuficiente cu privire la eficacitate. Datele disponibile în prezent sunt descrise la pct. 4.8, 5.1 și 5.2. Sitagliptina nu a fost studiată la copiii cu vârsta sub 10 ani.

Mod de administrare Sitagliptina se poate administra cu sau fără alimente.

Generale Sitagliptină HELCOR nu trebuie utilizată la pacienţii cu diabet zaharat tip 1 sau pentru tratamentul cetoacidozei diabetice.

Pancreatită acută Utilizarea inhibitorilor DPP-4 a fost asociată cu riscul de a dezvolta pancreatită acută. Pacienţii trebuie informaţi despre simptomul caracteristic al pancreatitei acute: durere abdominală severă, persistentă. Remisiunea pancreatitei a fost observată după întreruperea administrării de sitagliptină (cu sau fără tratament de susţinere), dar foarte rar au fost raportate cazuri de pancreatită necrotică sau hemoragică şi/sau deces. Dacă se suspectează pancreatita, Sitagliptină HELCOR şi alte medicamente potenţial suspecte trebuie întrerupte; dacă pancreatita acută este confirmată, tratamentul cu Sitagliptină HELCOR nu trebuie reluat. Se recomandă prudență la pacienții cu antecedente de pancreatită.

Hipoglicemia în cazul utilizării în asociere cu alte medicamente antihiperglicemice În studiile clinice în care s-a administrat sitagliptină în monoterapie şi în cadrul tratamentului asociat cu medicamente care nu sunt cunoscute ca determinând hipoglicemie (de exemplu, metformină şi/sau un agonist PPARγ), frecvenţele de apariţie a hipoglicemiei raportate pentru sitagliptină au fost similare cu cele raportate la pacienţii la care s-a administrat placebo. A fost observată apariţia hipoglicemiei la utilizarea de sitagliptină în asociere cu insulină sau cu o sulfoniluree. De aceea, pentru a diminua riscul hipoglicemiei trebuie avută în vedere utilizarea unei doze mai mici de sulfoniluree sau de insulină (vezi pct. 4.2).

Insuficienţă renală Sitagliptina este excretat pe cale renală. Pentru a atinge concentraţii plasmatice ale sitagliptinei similare celor ale pacienţilor cu funcţie renală normală, sunt recomandate doze mai mici la pacienţii cu RFG < 45 ml/minut, precum şi la pacienţii cu BRST necesitând hemodializă sau dializă peritoneală (vezi pct. 4.2 şi 5.2).

Atunci când se are în vedere utilizarea de sitagliptină în asociere cu un alt medicament antidiabetic, trebuie verificate condiţiile de utilizare a acestuia la pacienţii cu insuficienţă renală.

Reacţii de hipersensibilitate După punerea pe piaţă, la pacienţii trataţi cu sitagliptină au fost raportate reacţii de hipersensibilitate grave. Aceste reacţii includ anafilaxie, angioedem şi afecţiuni cutanate exfoliative, inclusiv sindromul Stevens-Johnson. Debutul acestor reacţii a avut loc în primele 3 luni după iniţierea tratamentului, unele raportări înregistrându-se după prima doză. În cazul în care este suspectată o reacţie de hipersensibilitate,

tratamentul cu sitagliptină trebuie întrerupt. Alte cauze posibile ale evenimentului trebuie analizate şi trebuie inițiat un tratament alternativ pentru diabetul zaharat.

Pemfigoid bulos După punerea pe piață, la pacienții cărora li s-au administrat inhibitori DPP-4 inclusiv sitagliptină, au existat raportări privind apariția pemfigoidului bulos. În cazul în care este suspectată apariția pemfigoidului bulos, administrarea sitagliptinei trebuie întreruptă.

Rezumatul profilului de siguranţă Au fost raportate reacţii adverse grave, incluzând pancreatită şi reacţii de hipersensibilitate. Hipoglicemia a fost raportată la utilizarea în asociere cu sulfoniluree (4,7% – 13,8%) şi insulină (9,6%) (vezi pct. 4.4).

Tabel 1. Frecvenţa reacţiilor adverse observată în cadrul studiilor clinice controlate cu placebo şi în experienţa după punerea pe piaţă pentru sitagliptină în monoterapie Reacţie adversă Frecvenţa reacţiei adverse Tulburări hematologice și limfatice trombocitopenie Rare Tulburări ale sistemului imunitar reacţii de hipersensibilitate, incluzând răspunsuri anafilactice,† Frecvenţă necunoscută Tulburări metabolice şi de nutriţie hipoglicemie† Frecvente Tulburări ale sistemului nervos cefalee Frecvente amețeli Mai puţin frecvente Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale boală pulmonară interstiţială Frecvenţă necunoscută Tulburări gastro-intestinale constipaţie Mai puţin frecvente vărsături Frecvenţă necunoscută pancreatită acută,†,‡ Frecvenţă necunoscută Reacţie adversă Frecvenţa reacţiei adverse pancreatită hemoragică şi necrotică letală şi non letală,† Frecvenţă necunoscută Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat prurit Mai puţin frecvente angioedem,† Frecvenţă necunoscută erupţie cutanată tranzitorie,† Frecvenţă necunoscută urticarie,† Frecvenţă necunoscută vasculită cutanată,† Frecvenţă necunoscută afecţiuni cutanate exfoliative, inclusiv sindromul Stevens Frecvenţă necunoscută Johnson,† pemfigoid bulos Frecvenţă necunoscută Tulburări musculo scheletice şi ale ţesutului conjunctiv artralgie Frecvenţă necunoscută mialgie Frecvenţă necunoscută dorsalgie Frecvenţă necunoscută artropatie Frecvenţă necunoscută Tulburări renale şi ale căilor urinare tulburări ale funcţiei renale Frecvenţă necunoscută insuficienţă renală acută Frecvenţă necunoscută Reacţiile adverse au fost observate prin supravegherea după punerea pe piaţă. † Vezi pct. 4.4. ‡ Vezi mai jos studiul TECOS privind siguranța cardiovasculară.

Descrierea reacțiilor adverse suspectate În plus faţă de reacţiile adverse legate de medicament descrise mai sus, au fost raportate reacţii adverse, fără referire la relaţia de cauzalitate cu medicamentele, care au apărut în proporţie de cel puţin 5% şi mai frecvent la pacienţii trataţi cu sitagliptină şi care au inclus infecţii ale tractului respirator superior şi nazofaringite. Au fost raportate reacţii adverse suplimentare, fără referire la relaţia de cauzalitate cu medicamentele, care au apărut mai frecvent la pacienții cărora li s-a administrat sitagliptină (nu au atins nivelul de 5%, dar au apărut cu o incidenţă mai mare de 0,5% la sitagliptină faţă de cea din grupul de control) ce au inclus artroză şi dureri la nivelul extremităţilor.

Unele reacții adverse au fost observate mai frecvent în studiile privind utilizarea în asociere a sitagliptinei cu alte medicamente antidiabetice, decât în studiile privind utilizarea de sitagliptină în monoterapie. Acestea au inclus hipoglicemie (frecvența de apariție: foarte frecvente la asocierea cu sulfoniluree și metformină), gripă (frecvente la asocierea cu insulină (cu sau fără metformină)), greață și vărsături (frecvente la asocierea cu metformină), flatulență (frecvente la asocierea cu metformină sau pioglitazonă), constipație (frecvente la asocierea cu sulfoniluree și metformină), edem periferic (frecvente la asocierea cu pioglitazonă sau pioglitazonă și metformină în combinație), somnolență și diaree (mai puțin frecvente la asocierea cu metformină) și xerostomie (mai puțin frecvente la asocierea cu insulină (cu sau fără metformină)).

Copii şi adolescenţi În studiile clinice cu sitagliptină efectuate la copii și adolescenți cu vârsta de 10 până la 17 ani, cu diabet zaharat de tip 2, profilul reacțiilor adverse a fost comparabil cu cel observat la adulți.

Studiul TECOS privind siguranța cardiovasculară Studiul care evaluează efectele cardiovasculare în urma administrării sitagliptinei (TECOS) a inclus 7332 pacienți cărora li s-a administrat sitagliptină, 100 mg zilnic (sau 50 mg zilnic dacă valoarea la momentul inițial a RFCe a fost ≥ 30 și < 50 ml/minut/1,73 m2), și 7339 pacienți tratați cu placebo din populația în intenție de tratament. Ambele tratamente au fost adăugate la schema terapeutică obișnuită care urmărește standardele regionale pentru valorile HbA1c și factorii de risc CV. Incidența globală a evenimentelor adverse grave la pacienții cărora li s-a administrat sitagliptină a fost similară cu cea în cazul pacienților care au utilizat placebo.

La populația în intenție de tratament, printre pacienții care utilizau insulină și/sau o sulfoniluree la momentul inițial, incidența hipoglicemiei severe a fost de 2,7% la pacienții cărora li s-a administrat sitagliptină și 2,5% la pacienții cărora li s-a administrat placebo; printre pacienții care nu au utilizat insulină și/sau o sulfoniluree la momentul inițial, incidența hipoglicemiei severe a fost de 1% la pacienții tratați cu sitagliptină și 0,7% la pacienții tratați cu placebo. Incidența evenimentelor confirmate de apariție a pancreatitei a fost de 0,3% la pacienții cărora li s-a administrat sitagliptină și 0,2% la pacienții cărora li s-a administrat placebo.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro