Sintocalmin 500 mg
Comprimate · DCI: Metamizolum Natrium
Sintocalmin aparţine grupei de medicamente cunoscută sub denumirea de: analgezice şi antipiretice.
De unde vin aceste informații? Pacient = Prospect · Medic = RCP. Ambele aprobate de ANMDMR.
Nu reformulăm liber textul medical. „Pentru pacient” urmează Prospectul; „Pentru medic” urmează Rezumatul Caracteristicilor Produsului (RCP). Fiecare secțiune indică documentul-sursă.
Sintocalmin aparţine grupei de medicamente cunoscută sub denumirea de: analgezice şi antipiretice. El ameliorează durerea şi reduce temperatura corpului în caz de febră. Sintocalmin se utilizează în:
- dureri acute severe postlezionale sau postoperatorii; colici; dureri de cauză tumorală; alte dureri severe acute sau cronice, atunci când alte mijloace terapeutice nu sunt indicate.
- combaterea febrei, atunci când aceasta nu răspunde la alt tratament.
Dureri acute severe postlezionale sau postoperatorii; colici; dureri de cauză tumorală; alte dureri severe acute sau cronice, atunci când alte mijloace terapeutice nu sunt indicate. Tratamentul febrei, atunci când aceasta este refractară la alt tratament.
- dacă sunteţi alergic la metamizol sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6).
- dacă aveţi: ● antecedente alergice la derivaţii de pirazol, intoleranţă la antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS); ● afecţiuni ale măduvei hematopoietice; ● antecedente de agranulocitoză; ● deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenază, porfirie hepatică acută.
- dacă sunteţi în primul sau în ultimul trimestru de sarcină.
● Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1 ● Antecedente de alergie la derivaţii de pirazol, intoleranţă la antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS) ● Afecţiuni ale măduvei hematopoietice ● Antecedente de agranulocitoză ● Deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenază, porfirie hepatică acută ● În primul şi ultimul trimestru de sarcină
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-ar putea să utilizaţi orice alte medicamente. -alte medicamente cu efecte toxice asupra măduvei spinării; nu trebuie să luaţi Sintocalmin împreună cu aceste medicamente; -captopril; -litiu;. -metotrexat; -triamteren; -antihipertensive şi diuretice (cu excepţia furosemidului); Sintocalmin poate să le modifice efectul; -ciclosporină; Sintocalmin poate să scadă concentraţia în sânge a ciclosporinei, aceasta trebuind verificată în cazul utilizării concomitente a celor două medicamente.
Sintocalmin împreună cu alimente, băuturi şi alcool Nu trebuie să consumaţi băuturi alcoolice în timpul utilizării Sintocalmin.
Asocierea metamizolului cu alte medicamente cunoscute ca mielotoxice nu este recomandabilă. Derivaţii de pirazolonă pot interacţiona cu captopril, litiu, metotrexat şi triamteren. Metamizolul poate să modifice eficacitatea antihipertensivelor şi diureticelor (cu excepţia furosemidului). Deoarece metamizolul poate să scadă concentraţia plasmatică a ciclosporinei, aceasta trebuie supravegheată în cazul utilizării concomitente a celor două medicamente.
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Nu trebuie să utilizaţi Sintocalmin dacă sunteţi în primul sau în ultimul trimestru de sarcină, deoarece poate afecta copilul nenăscut. În trimestrul al doilea de sarcină, puteţi utiliza Sintocalmin numai la recomandarea medicului dacă acesta consideră tratamentul absolut necesar, în doze cât mai mici şi pe o perioadă cât mai scurtă.
Studiile preclinice efectuate la animale cu doze mari de metamizol au pus în evidenţă efecte teratogene. La făt există riscul afectării hematologice. Administrarea metamizolului într-un moment apropiat de cel al naşterii poate determina închiderea prematură a canalului arterial. Ca urmare a datelor prezentate, administrarea metamizolului este contraindicată în primul şi în ultimul trimestru de sarcină; în trimestrul al doilea se poate utiliza numai dacă este absolut necesar, în doze cât mai mici şi pe o perioadă cât mai scurtă. Metaboliţii medicamentului sunt eliminaţi în laptele matern; datorită riscului mielotoxic, în următoarele 48 ore după administrare se întrerupe alăptarea.
Ce conţine Sintocalmin
- Substanţa activă este metamizolul sodic. Fiecare comprimat conţine metamizol sodic 500 mg sub formă de metamizol sodic monohidrat.
- Celelalte componente sunt: talc, stearat de magneziu, dioxid de siliciu coloidal anhidru.
Cum arată Sintocalmin şi conţinutul ambalajului Sintocalmin se prezintă sub formă de comprimate rotunde, de culoare albă până la alb-gălbuie, plate, cu diametrul de 12 mm. Este disponibil în cutii cu două blistere a câte 10 comprimate.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă ARENA GROUP S.A. Str. Ștefan Mihăileanu nr. 31, sector 2 Cod 024022, Bucureşti, România
Fabricantul S.C. Sintofarm S.A., Str. Ziduri între Vii Nr.22, Sectorul 2, Bucureşti, România
Acest prospect a fost revizuit în Februarie, 2020.
Alte surse de informaţii
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/
Fiecare comprimat conţine metamizol sodic monohidrat 500 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
Talc Stearat de magneziu Dioxid de siliciu coloidal anhidru.
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor. A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original. Nu utilizaţi Sintocalmin după data de expirare înscrisă pe ambalaj după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
2 ani
A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.