Scaliant 5 mg/5 mg

Doze

Doza recomandată este un comprimat o dată pe zi. Pacienții trebuie stabilizați cu bisoprolol și perindopril, administrate în doze similare timp de cel puțin 4 săptămâni. Combinația în doză fixă nu este recomandată ca terapie inițială.

Pentru pacienții stabilizați cu bisoprolol 2,5 mg și perindopril 2,5 mg, doza recomandată este jumătate de comprimat Scaliant 5 mg/5 mg, o dată pe zi.

Dacă este necesară o schimbare a dozei, trebuie avută în vedere stabilirea treptată individuală a dozei fiecărei componente.

Grupe speciale de pacienți

Insuficiență renală (vezi pct. 4.4 și 5.2)

La pacienții cu insuficiență renală, doza recomandată de Scaliant 5 mg/5 mg trebuie stabilită pe baza clearance-ului creatininei, așa cum este prezentat în tabelul 1 de mai jos:

Tabelul 1 – Ajustarea dozei în insuficienţa renală Clearance-ul creatininei (ml/min) Doza zilnică recomandată ClCR≥ 60 Un comprimat de Scaliant 5 mg/5 mg 30 < ClCR< 60 Jumătate de comprimat de Scaliant 5 mg/5 mg ClCR< 30 Nu este recomandat. Trebuie avută în vedere stabilirea treptată, individuală, a dozei fiecărei componente.

Insuficiență hepatică (vezi pct. 4.4 și 5.2) Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă hepatică.

Vârstnici Scaliant trebuie administrat corespunzător funcției renale.

Copii și adolescenți Siguranţa şi eficacitatea Scaliant la copii şi adolescenţi nu au fost stabilite. Nu sunt disponibile date. Prin urmare, nu este recomandată utilizarea la copii și adolescenți.

Mod de administrare

Comprimatul de Scaliant trebuie luat ca doză unică, dimineața, înainte de masă.

Toate atenţionările și precauțiile legate de fiecare componentă în parte trebuie luate în considerare pentru Scaliant.

Hipotensiune arterială: Inhibitorii ECA pot determina o scădere bruscă a tensiunii arteriale. Hipotensiunea arterială simptomatică este rară la pacienţii cu hipertensiune arterială necomplicată şi apare mai ales la pacienţii cu depleţie volemică, de exemplu, în urma tratamentului diuretic, dietei hiposodate, dializei, diareei sau vărsăturilor sau la pacienţii cu hipertensiune arterială severă renin-dependentă (vezi pct. 4.5 şi 4.8). Hipotensiunea arterială simptomatică a fost observată la pacienții cu insuficiență cardiacă simptomatică, cu sau fără insuficiență renală asociată. Aceasta este posibil să apară la pacienții cu grade mai severe de insuficiență cardiacă, tratați cu doze mari de diuretice de ansă, sau la cei cu hiponatremie sau insuficiență renală funcțională. La pacienţii cu risc crescut de hipotensiune arterială simptomatică, începerea tratamentului şi ajustarea dozelor trebuie monitorizate atent. Aceste recomandări sunt valabile şi pentru pacienţii cu angină pectorală sau cu boală cerebrovasculară, la care hipotensiunea arterială excesivă poate determina infarct miocardic sau accident cerebral vascular. Dacă apare hipotensiune arterială, pacientul trebuie aşezat în clinostatism şi, dacă este necesar, i se va administra intravenos perfuzie cu soluţie salină 9 mg/ml (0,9%). Un răspuns hipotensiv tranzitor nu reprezintă o contraindicaţie pentru dozele următoare, care pot fi administrate fără dificultate de îndată ce valorile tensionale au crescut după expansiunea volemică. La unii pacienţi cu insuficienţă cardiacă congestivă, cu valori normale sau reduse ale tensiunii arteriale, poate să apară o scădere suplimentară a tensiunii arteriale sistemice în cazul tratamentului cu perindopril. Acest efect este anticipat şi, de obicei, nu este un motiv pentru întreruperea tratamentului. Dacă hipotensiunea arterială devine simptomatică, poate fi necesară scăderea dozei sau întreruperea treptată a tratamentului, utilizând componentele individuale.

Hipersensibilitate/Angioedem: Angioedemul feţei, extremităţilor, buzelor, mucoaselor, limbii, glotei şi/sau laringelui a fost raportat rar la pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA, inclusiv perindopril (vezi pct. 4.8). Acesta poate să apară în orice moment pe parcursul tratamentului. În astfel de cazuri, tratamentul cu Scaliant trebuie întrerupt imediat. Tratamentul cu beta-blocant trebuie continuat. Monitorizarea adecvată trebuie instituită și continuată până la remiterea completă a simptomelor. În cazurile în care edemul a fost limitat la faţă şi buze, afecţiunea a fost rezolvată în general fără tratament, deşi antihistaminicele au fost utile în ameliorarea simptomelor. Angioedemul asociat cu edem laringian poate fi letal. Când există o implicare a limbii, glotei sau laringelui, care poate determina obstrucţia căilor respiratorii, trebuie administrată imediat terapia de urgenţă. Aceasta poate include administrarea de adrenalină şi/sau măsuri care să asigure permeabilitatea căilor respiratorii. Pacientul trebuie să rămână sub supraveghere medicală atentă, până la apariţia remisiunii complete şi susţinute a simptomelor. Pacienţii cu antecedente de angioedem, fără legătură cu terapia cu inhibitor al ECA, pot avea un risc crescut de apariţie a angioedemului în timpul administrării unui inhibitor al ECA. Angioedemul intestinal a fost raportat rar la pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA. Aceşti pacienţi au prezentat dureri abdominale (cu sau fără greaţă sau vărsături); în unele cazuri, nu a existat anterior angioedem facial, iar concentrațiile plasmatice ale esterazei C-1 erau în limita valorilor normale. Angioedemul a fost diagnosticat prin proceduri care au inclus tomografie computerizată abdominală, ecografie sau intervenție chirurgicală, iar simptomele au dispărut după întreruperea administrării inhibitorului ECA. Angioedemul intestinal trebuie inclus în diagnosticul diferenţial la pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA, care prezintă dureri abdominale.

Administrarea concomitentă de perindopril cu sacubitril/valsartan este contraindicată, din cauza creșterii riscului de apariție a angioedemului (vezi pct. 4.3). Tratamentul cu sacubitril/valsartan nu trebuie inițiat decât după 36 ore de la administrarea ultimei doze de perindopril. Dacă tratamentul cu sacubitril/valsartan este întrerupt, tratamentul cu perindopril nu trebuie inițiat decât după 36 ore de la administrarea ultimei doze de sacubitril/valsartan (vezi pct. 4.3 și 4.5). Administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu inhibitori NEP (de exemplu racecadotril), cu inhibitorii mTOR (de exemplu, sirolimus, everolimus, temsirolimus) și cu gliptine (de exemplu, linagliptină, saxagliptină, sitagliptină, vildagliptină) poate duce la un risc crescut de apariție a angioedemului (de exemplu, inflamarea căilor respiratorii sau a limbii, cu sau fără insuficiență respiratorie) (vezi pct. 4.5). Inițierea racecadotril, a

inhibitorilor mTOR (de exemplu, sirolimus, everolimus, temsirolimus) și a gliptinelor (de exemplu, linagliptină, saxagliptină, sitagliptină, vildagliptină) trebuie să se efectueze cu precauție la un pacient deja tratat cu inhibitor ECA.

Insuficiență hepatică: Rar, inhibitorii ECA au fost asociaţi cu un sindrom care debutează cu icter colestatic şi progresează spre necroză hepatică fulminantă şi (uneori) deces. Mecanismul de producere al acestui sindrom nu este cunoscut. Pacienţii care urmează tratament cu inhibitori ai ECA şi care dezvoltă icter sau creşteri marcate ale valorilor serice ale enzimelor hepatice trebuie să întrerupă administrarea inhibitorului ECA şi să fie monitorizați corespunzător (vezi pct. 4.8).

Rasă: Inhibitorii ECA determină o frecvenţă mai mare a angioedemului la pacienţii din rasa neagră decât la cei din celelalte rase. Similar altor inhibitori ai ECA, perindoprilul poate fi mai puţin eficace în scăderea tensiunii arteriale la populaţia din rasa neagră decât la populaţia din celelalte rase, posibil din cauza unei prevalenţe mai mari a hiporeninemiei la populaţia hipertensivă de rasă neagră.

Tuse: Tusea a fost raportată la utilizarea inhibitorilor ECA. În mod caracteristic, tusea este neproductivă, persistentă şi dispare la întreruperea tratamentului. Tusea indusă de terapia cu inhibitori ai ECA poate fi considerată ca parte a diagnosticului diferenţial al tusei.

Hiperkaliemie: Creşteri ale kaliemiei au fost observate la unii pacienţi trataţi cu inhibitori ai ECA, inclusiv perindopril. Inhibitorii ECA pot provoca hiperkaliemie deoarece inhibă eliberarea aldosteronului. Efectul nu este de obicei semnificativ la pacienții cu funcție renală normală. Factorii de risc pentru dezvoltarea hiperkaliemiei sunt insuficienţa renală, degradarea funcţiei renale, vârsta (> 70 ani), diabetul zaharat, evenimentele intercurente, în special deshidratarea, decompensarea cardiacă acută, acidoza metabolică şi utilizarea concomitentă de diuretice care economisesc potasiu (de exemplu, spironolactonă, eplerenonă, triamteren sau amilorid), suplimente de potasiu sau substituenţi de sare cu conţinut de potasiu precum şi de administrarea concomitentă a altor medicamente asociate cu creşteri ale potasemiei (de exemplu, heparină, co-trimoxazol cunoscut și sub denumirea de trimetoprim/sulfametoxazol) și în special antagoniști ai aldosteronului sau blocanți ai receptorilor de angiotensină. Utilizarea suplimentelor de potasiu, a diureticelor care economisesc potasiu sau a substituenţilor de sare cu conţinut de potasiu, în special de către pacienţii cu insuficienţă renală, poate duce la o creştere semnificativă a potasemiei. Hiperkaliemia poate determina aritmii grave, uneori letale. Diureticele care economisesc potasiul și blocantele receptorilor pentru angiotensină-ar trebui utilizate cu prudență la pacienții cărora li se administrează inhibitori ECA, iar nivelul seric de potasiu și funcția renală trebuie monitorizate. Dacă utilizarea concomitentă a medicamentelor mai sus menţionate este considerată adecvată, administrarea trebuie făcută cu precauţie şi kaliemia trebuie monitorizată frecvent (vezi pct. 4.5).

Administrare concomitentă cu litiu: Administrarea concomitentă de litiu cu perindopril nu este, de obicei, recomandată (vezi pct. 4.5).

Administrare concomitentă cu medicamente care economisesc potasiu, suplimente de potasiu sau înlocuitori de sare care conţin potasiu: În general, nu se recomandă administrarea concomitentă a perindoprilului cu medicamente care economisesc potasiu, suplimente de potasiu sau înlocuitori de sare care conţin potasiu (vezi pct. 4.5).

Blocare dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA): Există dovezi că asocierea unui inhibitor al ECA cu un blocant al receptorilor de angiotesină II sau cu aliskiren crește riscul de hipotensiune arterială, hiperkaliemie şi modificări ale funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută). Prin urmare, blocarea dublă a SRAA prin asocierea unui inhibitor al ECA cu un blocant al receptorilor de angiotensină II sau cu aliskiren nu este recomandată (vezi pct. 4.5 și 5.1).

Dacă blocarea dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie realizată numai sub supravegherea specialistului și trebuie supravegheate frecvent funcția renală, electroliții și tensiunea arterială. Inhibitorii ECA și blocanții receptorilor de angiotensină II nu trebuie asociați la pacienții cu nefropatie diabetică.

Asociere cu blocante ale canalelor de calciu, antiaritmice din clasa I și antihipertensive cu acțiune centrală: În general, nu se recomandă asocierea bisoprololului cu blocante ale canalelor de calciu de tip verapamil sau diltiazem, cu antiaritmice din clasa I şi cu antihipertensive cu acţiune centrală (vezi pct. 4.5.).

Întreruperea tratamentului: Trebuie evitată întreruperea bruscă a tratamentului cu un beta-blocant, în special la pacienții cu boală cardiacă ischemică, deoarece aceasta poate determina agravarea tranzitorie a afecțiunii cardiace. Dozele trebuie scăzute treptat, utilizând componentele individuale, ideal pe o perioadă de două săptămâni; în același timp, dacă este necesar, poate fi început tratamentul de substituție.

Bradicardie: Dacă, în timpul tratamentului, frecvența cardiacă în repaus scade sub 50-55 bătăi pe minut, iar pacientul prezintă simptome asociate bradicardiei, doza de Scaliant trebuie scăzută treptat, utilizând componentele individuale și cu menținerea unei doze adecvate de bisoprolol.

Bloc AV de gradul 1: Din cauza efectului dromotrop negativ, beta-blocantele trebuie administrate cu precauție la pacienții cu bloc AV de gradul 1.

Stenoză aortică și mitrală/cardiomiopatie hipertrofică: Similar altor inhibitori ai ECA, perindoprilul trebuie administrat cu precauție la pacienții cu stenoză de valvă mitrală și obstrucție la nivelul tractului de ejecție al ventriculului stâng, cum sunt stenoza aortică sau cardiomiopatia hipertrofică.

Angină Prinzmetal: Au fost observate cazuri rare de vasospasm coronarian. Cu toate că bisoprololul are o selectivitate beta-1ridicată, atacurile de angină nu pot fi excluse complet când se administrează bisoprolol pacienților cu angină Printzmetal.

Insuficiență renală: În caz de insuficiență renală, doza zilnică de Scaliant trebuie ajustată în funcție de clearance-ul creatininei (vezi pct. 4.2). Supravegherea medicală de rutină la acești pacienți include monitorizarea creatininemiei și a potasemiei (vezi pct. 4.8). La pacienții cu insuficiență cardiacă simptomatică, hipotensiunea arterială ce poate să apară după inițierea tratamentului cu inhibitori ai ECA poate duce la alte afectări ale funcției renale. Insuficiența renală acută, de obicei reversibilă, a fost raportată în această situație. La unii pacienţi cu stenoză bilaterală de arteră renală sau stenoză de arteră renală pe rinichi unic funcţional, care au fost trataţi cu inhibitori ai ECA, s-a observat o creştere a uremiei şi creatininemiei, de obicei reversibilă după întreruperea tratamentului. Aceasta este probabilă, în special, la pacienţi cu insuficienţă renală. Dacă hipertensiunea renovasculară este, de asemenea, prezentă, există un risc crescut de hipotensiune arterială severă şi insuficienţă renală. La acești pacienți, tratamentul trebuie început sub strictă supraveghere medicală, cu doze mici și cu ajustarea atentă a dozelor. Deoarece tratamentul cu diuretice poate fi un factor ce contribuie la situaţiile descrise mai sus, acesta trebuie întrerupt, iar funcţia renală trebuie monitorizată în timpul primelor săptămâni de tratament. Unii pacienţi hipertensivi fără boală renovasculară pre-existentă aparentă au dezvoltat o creştere a uremiei şi creatininemiei, de obicei minoră şi tranzitorie, în special când perindoprilul a fost administrat concomitent cu un diuretic. Această situaţie este mai posibil să apară la pacienţi cu insuficienţă renală pre-existentă. Poate fi necesară reducerea dozei şi/sau întreruperea diureticului şi/sau a administrării perindoprilului.

Hipertensiune renovasculară Există un risc crescut de hipotensiune arterială și insuficiență renală la pacienții cu stenoză bilaterală severă de arteră renală sau stenoză de arteră renală pe rinichi unic funcţional tratați cu inhibitori ai ECA (vezi pct. 4.3). Pierderea funcției renale poate să apară numai cu modificări minore ale creatininei serice chiar și la pacienții cu stenoză unilaterală a arterei renale.

Transplant renal: Nu există experienţă în ceea ce priveşte administrarea de perindopril arginină la pacienţi cu transplant renal recent.

Pacienți care efectuează ședințe de hemodializă: La pacienţii care efectuează şedinţe de dializă în cadrul cărora se utilizează membrane cu flux mare, trataţi concomitent cu un inhibitor al ECA, au fost raportate reacţii anafilactoide. La aceşti pacienţi trebuie luată în considerare utilizarea unui alt tip de membrană de dializă sau a unei alte clase de medicamente antihipertensive.

Reacţii anafilactoide în timpul aferezei lipoproteinelor cu densitate mică (LDL): Rar, pacienţii care urmează tratament cu inhibitori ai ECA în timpul aferezei cu dextran sulfat a lipoproteinelor cu densitate mică (LDL) au avut reacţii anafilactoide care au pus viaţa în pericol. Aceste reacţii au fost evitate prin întreruperea temporară a tratamentului cu inhibitori ai ECA înaintea fiecărei afereze.

Reacţii anafilactoide în timpul desensibilizării: Pacienţii care urmează tratament cu inhibitori ai ECA în timpul tratamentului de desensibilizare (de exemplu, venin de himenopteră) au prezentat reacţii anafilactoide. La aceeaşi pacienţi, aceste reacţii au fost evitate când tratamentul cu inhibitori ai ECA a fost întrerupt temporar, dar au reapărut după realuarea inadecvată a administrării. Similar altor beta-blocante, bisoprololul poate creşte atât sensibilitatea la alergeni, cât şi severitatea reacţiilor anafilactoide. Administrarea de adrenalină poate să nu aibă întotdeauna efectul terapeutic urmărit.

Neutropenie/Agranulocitoză/Trombocitopenie/Anemie: Neutropenia/agranulocitoza, trombocitopenia şi anemia au fost raportate la pacienţi aflaţi sub tratament cu inhibitori ai ECA. La pacienţii cu funcţie renală normală şi fără alţi factori de risc, neutropenia apare rar. Perindoprilul trebuie utilizat cu mare atenţie la pacienţii cu boală vasculară de colagen, care urmează tratament imunosupresor, utilizează concomitent alopurinol sau procainamidă sau la care există o asociere a acestor factori de risc, în special dacă există o afectare preexistentă a funcţiei renale. Unii dintre aceşti pacienţi au dezvoltat infecţii grave, care în câteva cazuri nu au răspuns la tratamentul antibiotic intensiv. Dacă perindoprilul este utilizat la aceşti pacienţi, este recomandată monitorizarea periodică a numărului de leucocite şi pacienţii trebuie instruiţi să raporteze orice semn de infecţie (de exemplu, dureri în gât, febră).

Bronhospasm (Astm bronșic, afecțiuni obstructive ale căilor respiratorii): La pacienţii cu astm bronşic sau cu alte afecţiuni pulmonare obstructive simptomatice se poate recomanda administrarea concomitentă de bronhodilatatoare. Uneori se poate constata o creştere a rezistenţei căilor respiratorii la pacienții cu astm bronşic, ceea ce impune creşterea dozei de beta2-stimulante.

Pacienți cu diabet zaharat: Se recomandă precauție la administrarea Scaliant pacienților cu diabet zaharat și cu fluctuații mari ale valorilor glicemiei. Simptomele de hipoglicemie pot fi mascate de tratamentul cu beta-blocante.

Restricții alimentare stricte: Se recomandă precauție la pacienții cu restricții alimentare stricte.

Arteriopatii periferice: Beta-blocantele pot determina agravarea simptomelor, mai ales la începutul tratamentului.

Anestezie: La pacienții cărora urmează să li se efectueze anestezie generală, beta-blocantele reduc incidența apariției aritmiilor și ischemiei miocardice pe parcursul inducției și intubației și în perioada postoperatorie. Se recomandă menţinerea acţiunii simpatolitice la nivelul receptorilor beta şi în perioada preoperatorie. Medicul anestezist trebuie avizat asupra tratamentului cu beta-blocante, deoarece există riscul de interacţiuni cu alte medicamente ce pot determina bradiaritmii, atenuarea tahicardiei reflexe şi scăderea capacităţii reflexe de a compensa pierderea de sânge. Cu toate acestea, dacă este necesară întreruperea tratamentului cu beta-blocante înaintea intervenţiei chirurgicale, aceasta se va face treptat, urmând a se opri complet cu 48 ore înaintea anesteziei. La pacienţii cărora urmează să li se efectueze o intervenţie chirurgicală importantă sau în timpul anesteziei cu medicamente care pot produce hipotensiune arterială, perindoprilul poate bloca formarea angiotensinei II, secundar eliberării compensatorii de renină. Tratamentul trebuie întrerupt cu o zi înaintea intervenţiei chirurgicale. Dacă apare hipotensiunea arterială şi se consideră că este determinată de acest mecanism, aceasta poate fi corectată prin expansiune volemică.

Psoriazis: Pacienţilor cu psoriazis (actual sau în antecedente) li se vor administra beta-blocante doar după o evaluare atentă a raportului beneficiu/risc.

Feocromocitom: La pacienții cu feocromocitom cunoscut sau suspectat, bisoprololul trebuie administrat întotdeauna în asociere cu un alfa-blocant.

Tireotoxicoză: Simptomele tireotoxicozei pot fi mascate de tratamentul cu bisoprolol.

Aldosteronism primar: În general, pacienții cu hiperaldosteronism primar nu răspund la tratamentul cu medicamente antihipertensive care acționează prin inhibarea sistemului renină-angiotensină. Prin urmare, nu este recomandată utilizarea acestui medicament.

Sarcina: În cazul în care continuarea tratamentului cu inhibitor al ECA nu este considerată esenţială, pacientele care planifică o sarcină trebuie transferate la un tratament antihipertensiv alternativ, cu profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii. În momentul diagnosticării unei sarcini, tratamentul cu inhibitori ai ECA trebuie oprit imediat şi, dacă este cazul, se începe un tratament alternativ (vezi pct. 4.3 şi 4.6).

Insuficiență cardiacă: Nu există experiență terapeutică în ceea ce privește tratamentul cu bisoprolol al insuficienței cardiace la pacienții cu următoarele afecțiuni:

• diabet zaharat insulino-dependent (tip I),
• afectare severă a funcției renale,
• afectare severă a funcției hepatice,
• cardiomiopatie restrictivă,
• boli cardiace congenitale,
• afectări valvulare organice, semnificative hemodinamic,
• infarct miocardic în decursul ultimelor 3 luni.

Excipienți Conținut de sodiu: Scaliant conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) per doză, adică practic „nu conţine sodiu”.

Rezumatul profilului de siguranță: Cele mai frecvente reacții adverse raportate pentru bisoprolol includ cefalee, amețeli, agravare a insuficienței cardiace, hipotensiune arterială, senzație de rece la nivelul extremităţilor, greață, vărsături, dureri abdominale, diaree, constipație, astenie și fatigabilitate. Cele mai frecvente reacții adverse raportate în studiile clinice și observate în urma tratamentului cu perindopril includ cefalee, amețeli, vertij, parestezii, tulburări de vedere, tinitus, hipotensiune arterială, tuse, dispnee, greață, vărsături, dureri abdominale, diaree, constipație, disgeuzie, dispepsie, erupții cutanate, prurit, crampe musculare și astenie.

Lista reacțiilor adverse sub formă de tabel:

Tulburări Dispnee – Frecvente respiratorii, toracice Mai puțin Mai puțin şi mediastinale Bronhospasm frecvente frecvente Pneumonie eozinofilică – Foarte rare

Tulburări gastro- Dureri abdominale Frecvente Frecvente intestinale Constipație Frecvente Frecvente

Tulburări ale Mai puțin Disfuncție erectilă Rare aparatului genital şi frecvente sânului

Astenie Frecvente Frecvente Fatigabilitate Frecvente – Mai puțin Dureri toracice – frecvente Tulburări generale şi la nivelul locului de Stare generală de rău Mai puțin – administrare frecvente Mai puțin Edem periferic – frecvente Mai puțin Febră cu valori mari – frecvente Mai puțin Creștere a uremiei – frecvente Mai puțin Creștere a creatininemiei – frecvente Investigații Creştere a valorilor serice ale enzimelor hepatice Rare Rare diagnostice Creştere a bilirubinemiei – Rare Creștere a trigliceridemiei Rare – Scădere a valorilor hemoglobinei și

• Foarte rare hematocritului(vezi pct. 4.4) Leziuni, intoxicaţii şi Mai puțin complicaţii legate de Căderi – frecvente procedurile utilizate
• Frecvenţa calculată din studiile clinice pentru evenimentele adverse detectate în urma raportărilor spontaneAceste simptome apar în special la începutul tratamentului. Simptomele sunt în general ușoare și dispar după 1-2 săptămâni.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate: Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată direct la: Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucuresti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro website: www.anm.ro