Rivaroxaban Teva 2,5 mg

Doze Doza recomandată este de 2,5 mg de două ori pe zi.

SCA La pacienţii la care se administrează Rivaroxaban Teva 2,5 mg de două ori pe zi trebuie să se administreze, de asemenea, o doză zilnică de 75 – 100 mg AAS sau o doză zilnică de 75 – 100 mg AAS pe lângă o doză zilnică de 75 mg clopidogrel sau o doză zilnică standard de ticlopidină.

Tratamentul trebuie evaluat regulat în mod individual pentru fiecare pacient, prin aprecierea comparativă a riscului de apariţie a evenimentelor ischemice faţă de riscurile de sângerare. Extinderea perioadei de tratament la peste 12 luni trebuie realizată individual, pentru fiecare pacient, deoarece experienţa privind tratamentul până la 24 luni este limitată (vezi pct. 5.1).

Tratamentul cu Rivaroxaban Teva trebuie iniţiat cât mai curând posibil după stabilizarea evenimentului de SCA (incluzând procedurile de revascularizare); cel mai devreme după 24 ore de la internarea în spital şi în momentul în care tratamentul anticoagulant parenteral ar trebui în mod normal să fie întrerupt.

BAC/BAP La pacienţii la care se administrează Rivaroxaban Teva 2,5 mg de două ori pe zi trebuie să se administreze, de asemenea, o doză zilnică de 75 – 100 mg AAS. La pacienți după o procedură de revascularizare reușită a membrului inferior (chirurgicală sau endovasculară, incluzând procedurile hibride) din cauza BAP simptomatice, tratamentul nu trebuie inițiat înainte de obținerea hemostazei (vezi pct. 5.1).

Durata tratamentului trebuie stabilită pentru fiecare pacient în parte pe baza evaluărilor regulate și trebuie să țină cont de riscul de evenimente trombotice în raport cu riscurile de hemoragie.

SCA, BAC/BAP Administrare concomitentă cu tratament antiplachetar La pacienții cu un eveniment trombotic acut sau o procedură vasculară, la care este necesară dubla terapie antiplachetară, continuarea administrării de Rivaroxaban Teva 2,5 mg de două ori pe zi trebuie evaluată în funcție de tipul evenimentului sau procedurii și de schema de tratament antiplachetar. Siguranța și eficacitatea rixaroxaban 2,5 mg de două ori pe zi în asociere cu tratament antiplachetar dual a fost studiată la pacienții:

• cu SCA recent în asociere cu AAS plus clopidogrel/ticlopidină (vezi pct. 4.1) și
• după procedura recentă de revascularizare a membrului inferior, din cauza BAP simptomatice în asociere cu AAS și, dacă este cazul, utilizarea pe termen scurt a clopidogrelului (vezi pct. 4.4 și 5.1).

Doză omisă Dacă este omisă o doză, pacientul trebuie să continue cu doza obişnuită, conform recomandărilor, la următoarea oră programată. Nu trebuie luată o doză dublă pentru a compensa doza omisă.

Trecerea de la antagonişti ai vitaminei K (AVK) la Rivaroxaban Teva La trecerea pacienţilor de la tratamentul cu AVK la cel cu Rivaroxaban Teva, valorile Raportului Internaţional Normalizat (INR) pot fi fals crescute după administrarea Rivaroxaban Teva. Valoarea INR nu reprezintă un etalon de măsură a activităţii anticoagulante a Rivaroxaban Teva şi, prin urmare, nu trebuie utilizată (vezi pct. 4.5).

Trecerea de la Rivaroxaban Teva la antagonişti ai vitaminei K (AVK) Există posibilitatea unei anticoagulări neadecvate pe parcursul tranziţiei de la tratamentul cu Rivaroxaban Teva la cel cu AVK. Pe parcursul trecerii la un medicament anticoagulant alternativ trebuie să se asigure o anticoagulare continuă adecvată. Trebuie reţinut că Rivaroxaban Teva poate contribui la creşterea valorilor INR. La pacienţii la care se face trecerea de la Rivaroxaban Teva la AVK, trebuie să se administreze AVK concomitent, până când valoarea INR este ≥ 2,0. În primele două zile ale perioadei de tranziţie, se va administra doza iniţială standard de AVK, urmată de administrarea dozei de AVK în funcţie de valorile INR. În perioada în care pacienţilor li se administrează Rivaroxaban Teva concomitent cu AVK, valorile INR se vor determina nu mai devreme de 24 ore de la administrarea dozei anterioare, dar înainte de administrarea următoarei doze de Rivaroxaban Teva. Odată întrerupt tratamentul cu Rivaroxaban Teva, determinarea valorii INR, care în acest caz va reflecta realitatea, se poate efectua după cel puţin 24 ore de la administrarea ultimei doze (vezi pct. 4.5 şi 5.2).

Trecerea de la anticoagulante administrate parenteral la Rivaroxaban Teva La pacienţii cărora li se administrează un anticoagulant pe cale parenterală, se va întrerupe administrarea anticoagulantului parenteral şi se va începe administrarea Rivaroxaban Teva cu 0 până la 2 ore înaintea momentului la care este programată următoarea administrare de medicament

pe cale parenterală (de exemplu heparine cu greutate moleculară mică) sau la momentul întreruperii administrării continue de medicament pe cale parenterală (de exemplu heparină nefracţionată administrată intravenos).

Trecerea de la Rivaroxaban Teva la anticoagulante administrate parenteral Prima doză de anticoagulant parenteral se va administra la momentul la care ar fi trebuit administrată următoarea doză de Rivaroxaban Teva.

Grupe speciale de pacienţi

Insuficienţă renală Datele clinice limitate la pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance al creatininei de 15 – 29 ml/min) indică faptul că rivaroxaban prezintă concentraţii plasmatice crescute semnificativ la acest grup de pacienţi. Prin urmare, Rivaroxaban Teva trebuie utilizat cu precauţie la aceşti pacienţi. Nu se recomandă utilizarea la pacienţii cu clearance al creatininei < 15 ml/min (vezi pct. 4.4 şi 5.2). Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară (clearance-ul creatininei 50 – 80 ml/min) sau cu insuficienţă renală moderată (clearance-ul creatininei 30 – 49 ml/min) (vezi pct. 5.2).

Insuficienţă hepatică Rivaroxaban Teva este contraindicat la pacienţii cu afecţiuni hepatice asociate cu coagulopatie şi risc hemoragic relevant din punct de vedere clinic, incluzând pacienţii cu ciroză hepatică clasele Child Pugh B şi C (vezi pct. 4.3 şi 5.2).

Pacienţi vârstnici Nu sunt necesare ajustări ale dozei (vezi pct. 4.4 şi 5.2). Riscul de hemoragie crește odată cu creșterea vârstei (vezi pct. 4.4).

Greutate corporală Nu sunt necesare ajustări ale dozei (vezi pct. 4.4 şi 5.2).

Diferenţe legate de sex Nu sunt necesare ajustări ale dozei (vezi pct. 5.2).

Copii şi adolescenţi Siguranţa şi eficacitatea rivaroxaban 2,5 mg comprimate la copii şi adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 0 şi 18 ani nu au fost stabilite. Nu sunt disponibile date. Prin urmare, Rivaroxaban Teva 2,5 mg comprimate nu este recomandat pentru utilizare la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani.

Mod de administrare Rivaroxaban Teva este destinat administrării orale. Comprimatele pot fi administrate împreună cu sau fără alimente (vezi pct. 4.5 şi 5.2).

Zdrobirea comprimatelor La pacienţii care nu pot înghiţi comprimate întregi, comprimatul de Rivaroxaban Teva poate fi zdrobit şi amestecat cu apă sau piureul de mere, imediat înaintea utilizării, putând fi astfel administrat pe cale orală. Comprimatul zdrobit poate fi administrat deasemenea printr-o sondă de alimentare gastrică (vezi pct. 5.2 și 6.6).

La pacienții cu SCA, eficacitatea şi siguranţa rivaroxaban 2,5 mg de două ori pe zi au fost investigate în asociere cu medicamentele antiplachetare AAS în monoterapie sau AAS plus clopidogrel/ticlopidină. La pacienții cu BAC/BAP cu risc crescut de evenimente ischemice, eficacitatea și siguranța rixaroxaban 2,5 mg de două ori pe zi au fost investigate în asociere cu AAS. La pacienți după procedura recentă de revascularizare a membrului inferior din cauza BAP simptomatice, eficacitatea și siguranța rivaroxaban 2,5 mg de două ori pe zi au fost investigate în asociere cu medicamentul antiplachetar AAS în monoterapie sau AAS plus clopidogrel pe termen scurt. Dacă este necesar, tratamentul antiplachetar dual cu clopidogrel trebuie să fie de scurtă durată, tratamentul antiplachetar dual pe termen lung trebuie evitat (vezi pct. 5.1).

Tratamentul în asociere cu alte medicamente antiplachetare, de exemplu, prasugrel sau ticagrelor, nu a fost studiat şi nu este recomandat.

Se recomandă supravegherea clinică în conformitate cu practicile referitoare la medicamentele anticoagulante, pe întreaga perioadă a tratamentului.

Risc hemoragic La fel ca în cazul administrării altor anticoagulante, pacienţii care administrează Rivaroxaban Teva trebuie monitorizaţi cu atenţie pentru depistarea semnelor de sângerare. Se recomandă prudenţă la utilizarea în condiţii cu risc crescut de hemoragie. Administrarea Rivaroxaban Teva trebuie întreruptă dacă apare hemoragie severă (vezi pct. 4.9).

În studiile clinice, cazurile de hemoragii ale mucoaselor (de exemplu, epistaxis, hemoragie gingivală, gastrointestinală, genito-urinară, care include hemoragia vaginală anormală sau hemoragia menstruală abundentă) şi anemie au fost observate mai frecvent în timpul tratamentului de lungă durată cu rivaroxaban asociat cu unul sau două medicamente antiplachetare. Astfel, în plus faţă de supravegherea clinică adecvată, ar putea fi utilă testarea în laborator a hemoglobinei/hematocritului pentru detectarea hemoragiilor oculte și cuantificarea relevanței clinice a hemoragiei vizibile, după cum se consideră adecvat.

Aşa cum se detaliază în continuare, există câteva subgrupuri de pacienţi cu risc crescut de sângerare. Prin urmare, administrarea Rivaroxaban Teva în asociere cu dublă terapie antiplachetară la pacienţi cu risc crescut cunoscut de sângerare trebuie evaluată în raport cu beneficiul în ceea priveşte prevenirea evenimentelor aterotrombotice. În plus, aceşti pacienţi trebuie monitorizaţi cu atenţie în vederea identificării semnelor şi simptomelor de complicaţii hemoragice şi anemie, care pot apărea după iniţierea tratamentului (vezi pct. 4.8). Orice scădere inexplicabilă a valorilor hemoglobinei sau a tensiunii arteriale constituie un indiciu care impune căutarea sursei hemoragiei.

Cu toate că tratamentul cu rivaroxaban nu necesită monitorizarea de rutină a expunerii, în situaţii excepţionale în care cunoaşterea expunerii la rivaroxaban poate ajuta deciziile clinice, de exemplu, supradozarea şi intervenţia chirurgicală de urgenţă, poate fi utilă măsurarea concentraţiei de rivaroxaban printr-o determinare calibrată cantitativ de anti-factor Xa (vezi pct. 5.1 şi 5.2).

Insuficienţă renală La pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei < 30 ml/min), concentraţiile plasmatice ale rivaroxaban pot fi crescute semnificativ (de 1,6 ori, în medie), ceea ce poate determina creşterea riscului de sângerare. Rivaroxaban Teva trebuie utilizat cu precauţie la pacienţii cu clearance al creatininei de 15 – 29 ml/min. Nu se recomandă utilizarea la pacienţii cu clearance al creatininei < 15 ml/min (vezi pct. 4.2 şi 5.2). Rivaroxaban Teva trebuie utilizat cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă renală moderată (clearance al creatininei de 30-49 ml/min) care primesc concomitent alte medicamente ce cresc concentraţiile plasmatice de Rivaroxaban Teva (vezi pct. 4.5).

Interacţiuni cu alte medicamente Nu se recomandă utilizarea Rivaroxaban Teva la pacienţii la care se administrează tratament sistemic concomitent cu antimicotice azolice (cum sunt ketoconazol, itraconazol, voriconazol şi posaconazol) sau inhibitori ai proteazei HIV (de exemplu, ritonavir). Aceste substanţe active sunt inhibitori puternici atât ai CYP3A4 cât şi ai glicoproteinei P (gp-P) şi, în consecinţă, pot creşte concentraţiile plasmatice ale rivaroxaban până la valori semnificative din punct de vedere clinic (de 2,6 ori în medie), ceea ce poate determina creşterea riscului de sângerare (vezi pct. 4.5).

Se recomandă precauţie deosebită dacă pacienţii sunt trataţi concomitent cu medicamente care afectează hemostaza, cum sunt medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), acidul acetilsalicilic, inhibitorii agregării plachetare sau inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS) și inhibitorii recaptării serotoninei și norepinefrinei (IRSN). În cazul pacienţilor cu risc de boală ulceroasă gastrointestinală poate fi luat în considerare un tratament profilactic adecvat (vezi pct. 4.5 și 5.1). Pacienţilor tratați cu Rivaroxaban Teva şi medicamente antiplachetare trebuie să li se administreze tratament concomitent cu AINS numai dacă beneficiul depăşeşte riscul de sângerare.

Alţi factori de risc hemoragic La fel ca în cazul altor medicamente antitrombotice, rivaroxaban nu este recomandat la pacienţi cu risc crescut de sângerare, precum:

• sindroame hemoragice congenitale sau dobândite
• hipertensiune arterială severă fără control medicamentos
• alte afecţiuni gastrointestinale fără boală ulceroasă gastrointestinală activă, care pot determina potențial complicaţii hemoragice (de exemplu boală inflamatorie intestinală, esofagită, gastrită şi reflux gastroesofagian)
• retinopatie vasculară
• bronşiectazii sau antecedente de hemoragie pulmonară.

Trebuie administrat cu prudenţă la pacienţii cu SCA și BAC/BAP:

• cu vârsta ≥ 75 ani, dacă se administrează concomitent doar cu AAS sau cu AAS plus clopidogrel sau ticlopidină. Raportul beneficiu-risc al tratamentului trebuie evaluat în fiecare caz în parte, în mod regulat.

• cu greutate corporală mai mică (< 60 kg) dacă se administrează concomitent fie doar cu AAS, fie cu AAS plus clopidogrel sau ticlopidină.
• pacienții cu BAC cu insuficiență cardiacă simptomatică severă. Datele din studii indică faptul că acești pacienți este posibil să obţină mai puţine beneficii în urma tratamentului cu rivaroxaban (vezi pct. 5.1).

Pacienți cu cancer Pacienții cu afecțiuni maligne pot prezenta simultan un risc mai mare de sângerare și tromboză. Beneficiul individual al tratamentului antitrombotic ar trebui cântărit față de riscul de sângerare la pacienții cu cancer activ dependent de localizarea tumorii, tratamentul antineoplazic și stadiul bolii. Tumorile cu localizare în tractul gastrointestinal sau genitourinar au fost asociate cu un risc crescut de sângerare în timpul tratamentului cu rivaroxaban. La pacienții cu neoplasme maligne cu risc crescut de sângerare, utilizarea rivaroxaban este contraindicată (vezi pct. 4.3).

Pacienţi cu proteze valvulare Rivaroxaban nu trebuie utilizat pentru tromboprofilaxie la pacienții care au avut recent înlocuire percutanată de valvă aortică (transcatheter aortic valve replacement, TAVR). Siguranţa şi eficacitatea rivaroxaban nu au fost studiate la pacienţi cu proteze valvulare cardiace; prin urmare, nu există date care să evidenţieze că rivaroxaban asigură o anticoagulantă adecvată la această categorie de pacienţi. Tratamentul cu Rivaroxaban Teva nu este recomandat la aceşti pacienţi.

Pacienţi cu sindrom antifosfolipidic Utilizarea anticoagulantelor orale cu acțiune directă (DOAC), inclusiv rivaroxaban, nu este recomandată la pacienții cu tromboză în antecedente care sunt diagnosticați cu sindrom antifosfolipidic. În special la pacienții care sunt triplu pozitivi (pentru lupus anticoagulant, anticorpi anti-anticardiolipină și anticorpi anti-beta-glicoproteină I), tratamentul cu DOAC se poate asocia cu creşterea ratelor de recurență a evenimentelor trombotice comparativ cu terapia cu un antagonist al vitaminei K.

Pacienţi cu accident vascular cerebral și/sau AIT în antecedente

Pacienți cu SCA Rivaroxaban Teva 2,5 mg este contraindicat pentru tratamentul SCA la pacienţii cu accident vascular cerebral sau AIT în antecedente (vezi pct. 4.3). Au fost studiaţi puţini pacienţi cu SCA şi accident vascular cerebral sau AIT în antecedente, dar datele limitate cu privire la eficacitate provenite de la aceşti pacienţi indică faptul că aceştia nu obţin beneficii în urma tratamentului.

Pacienți cu BAC/BAP Nu s-au efectuat studii la pacienții cu BAC/BAP cu accident vascular cerebral hemoragic sau lacunar în antecedente sau cu accident vascular cerebral ischemic, non-lacunar în luna anterioară (vezi pct. 4.3). Pacienții după procedura recentă de revascularizare a membrului inferior din cauza BAP simptomatice, cu un accident vascular cerebral sau AIT în antecedente nu au fost studiați. Tratamentul cu rixaroxaban 2,5 mg trebuie evitat la acești pacienți cărora li se administrează tratament antiplachetar.

Anestezie sau puncţie lombară/epidurală Realizarea rahianesteziei (anestezia lombară/epidurală) sau a puncţiei lombare/epidurale la pacienţii trataţi cu medicamente antitrombotice pentru prevenţia complicaţiilor tromboembolice prezintă un risc de apariţie a unui hematom epidural sau spinal, care poate determina paralizie de lungă durată sau permanentă. Riscul de apariţie a acestor evenimente poate fi crescut de utilizarea post-operatorie a cateterelor epidurale á demeure, sau prin utilizarea concomitentă a medicamentelor care afectează hemostaza. Riscul poate fi, de asemenea, crescut prin puncţia epidurală sau spinală, traumatică sau repetată. Pacienţii trebuie monitorizaţi frecvent pentru identificarea semnelor sau simptomelor de afectare neurologică (de exemplu, senzaţie de amorţeală sau de slăbiciune la nivelul membrelor inferioare, disfuncţie la nivelul intestinului sau

vezicii urinare). Dacă se observă tulburări neurologice, se impun diagnosticul şi tratamentul de urgenţă. Înaintea intervenţiei la nivelul canalului rahidian, medicul trebuie să analizeze posibilele beneficii comparativ cu riscurile la pacienţii care utilizează tratament anticoagulant sau la pacienţii ce urmează să utilizeze tratament anticoagulant pentru tromboprofilaxie. Nu există experienţă clinică, în aceste situaţii, privind utilizarea rivaroxaban 2,5 mg și a medicamentelor antiplachetare. Administrarea antiagregantelor plachetare trebuie oprită conform indicațiilor din informațiile fabricantului privind prescrierea. Pentru a reduce riscul potenţial de sângerare asociat cu utilizarea rivaroxaban simultan cu realizarea rahianesteziei (epidurale/lombare) sau a puncţiei lombare, se va lua în considerare profilul farmacocinetic al rivaroxaban. Plasarea sau îndepărtarea unui cateter epidural sau puncţia lombară se realizează cel mai bine atunci când efectul anticoagulant al rivaroxaban este estimat a fi scăzut (vezi pct. 5.2). Cu toate acestea, nu se cunoaşte momentul exact pentru fiecare pacient în care se ajunge la un efect anticoagulant suficient de scăzut.

Recomandări privind dozele înainte şi după proceduri invazive şi intervenţii chirurgicale Dacă este necesară efectuarea unei proceduri invazive sau a unei intervenţii chirurgicale, trebuie oprită administrarea Rivaroxaban Teva 2,5 mg cu cel puţin 12 ore înainte de intervenţie, dacă este posibil, precum şi în funcţie de opinia clinică a medicului. Dacă pacientul trebuie supus unei intervenţii chirurgicale elective şi nu se doreşte efectul antiplachetar, administrarea inhibitorilor agregării plachetare trebuie întreruptă, conform recomandărilor fabricantului din informaţiile privind prescrierea. Dacă procedura nu poate fi amânată, trebuie evaluat riscul de sângerare comparativ cu gradul de urgenţă al intervenţiei. Administrarea Rivaroxaban Teva trebuie reluată cât mai curând posibil după procedura invazivă sau după intervenţia chirurgicală, dacă starea clinică permite acest lucru şi a fost restabilită hemostaza, conform aprecierii medicului curant (vezi pct. 5.2)

Pacienţi vârstnici Înaintarea în vârstă poate duce la creşterea riscului hemoragic (vezi pct. 5.1 și 5.2).

Reacţii dermatologice În perioada supravegherii după punerea pe piaţă au fost raportate reacţii cutanate grave, inclusiv sindromul Stevens-Johnson/necroliză epidermică toxică şi sindromul DRESS, în asociere cu utilizarea de rivaroxaban (vezi pct. 4.8). Pacienţii par să prezinte cel mai mare risc de apariţie a acestor reacţii adverse la începutul tratamentului: debutul reacţiilor are loc în majoritatea cazurilor în timpul primelor săptămâni de tratament. Administrarea de rivaroxaban trebuie oprită la prima apariţie a unei erupţii cutanate severe (de exemplu, erupție care se extinde, este intensă şi/sau evoluează cu formare de vezicule) sau la apariția altor semne de hipersensibilitate asociate cu leziuni la nivelul mucoaselor.

Informaţii cu privire la excipienţi Rivaroxaban Teva conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit total de lactază sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Rivaroxaban Teva conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) per comprimat, adică practic „nu conţine sodiu”.

Rezumatul profilului de siguranţă Siguranţa utilizării rivaroxaban a fost evaluată în treisprezece studii pivot de fază III (vezi Tabelul 1). Cumulativ, au fost expuși la rivaroxaban 69608 pacienți adulți în nouăsprezece studii de fază III și 488 pacienți copii și adolescenți în două studii de fază II și două studii de fază III.

Tabelul 1: Numărul de pacienţi studiaţi, doza zilnică totală şi durata maximă a tratamentului în studiile de fază III pentru adulți și pacienți pediatrici

Indicaţie Număr de Doza zilnică totală Durata pacienţi maximă de tratament Prevenirea tromboemboliei venoase 6097 10 mg 39 zile (TEV) la pacienţii adulţi la care se efectuează intervenţii chirurgicale electivă pentru plastie la nivelul şoldului sau genunchiului Prevenirea TEV la pacienţii cu 3997 10 mg 39 zile afecţiuni medicale Tratamentul trombozei venoase 6790 Zilele 1 – 21: 30 mg 21 luni profunde (TVP), emboliei Începând cu pulmonare (EP) şi prevenirea ziua 22: 20 mg recurenţei După cel puțin 6 luni: 10 mg sau 20 mg

Tratamentul TEV și prevenția TEV 329 Doza ajustată în funcție de 12 luni recurentă la nou-născuți la termen și greutatea corporală pentru a copii cu vârsta de până la 18 ani obține o expunere similară după inițierea tratamentului standard cu cea observată la adulții cu anticoagulante tratați pentru TVP cu 20 mg rivaroxaban o dată pe zi Prevenirea accidentului vascular 7750 20 mg 41 luni cerebral şi a emboliei sistemice la pacienţii cu fibrilaţie atrială non-valvulară

Prevenirea evenimentelor 10225 Administrare în doză de 5 31 luni aterotrombotice la pacienţi după un mg sau, respectiv, 10 mg, sindrom coronarian acut (SCA) concomitent cu AAS sau cu AAS plus clopidogrel sau ticlopidină

Prevenirea evenimentelor 18244 Administrare în doză de 5 47 luni aterotrombotice la pacienți cu mg concomitent cu AAS BAC/BAP sau în doză de 10 mg, în monoterapie

3256 5 mg administrate 42 luni concomitent cu AASPacienţi la care s-a administrat cel puţin o doză de rivaroxaban Din studiul VOYAGER PAD

Reacţiile adverse raportate cel mai frecvent la pacienţii la cărora li s-a administrat rivaroxaban au fost sângerările (vezi de asemenea pct. 4.4 şi „Descrierea reacţiilor adverse selectate” de mai jos) (Tabelul 2). Sângerările raportate cel mai frecvent au fost epistaxisul (4,5%) şi hemoragia de tract gastrointestinal (3,8%).

Tabelul 2: Incidența evenimentelor de sângerare și a anemiei la pacienții expuși la rivaroxaban în cadrul studiilor de fază III finalizate la adulți și pacienți pediatrici Indicație Orice hemoragie Anemie Prevenirea tromboemboliei venoase (TEV) la 6,8% dintre 5,9% dintre pacienți pacienții adulți supuşi intervențiilor pacienți chirurgicale de elecție pentru substituția șoldului sau a genunchiului Prevenirea TEV la pacienții cu afecțiuni 12,6% dintre 2,1% dintre pacienți medicale pacienți Tratamentul TVP, EP și prevenirea 23% dintre pacienți 1,6% dintre pacienți recurenței Tratamentul TEV și prevenirea TEV 39,5% dintre pacienți 4,6% dintre pacienți recurentă la nou-născuți la termen și copii cu vârsta de până la 18 ani după inițierea tratamentului standard cu anticoagulante Prevenirea accidentului vascular cerebral și a 28 la 100 pacienţi-ani 2,5 la 100 pacienţi-ani emboliei sistemice la pacienții cu fibrilație atrială non-valvulară Prevenirea evenimentelor aterotrombotice la 22 la 100 pacienţi-ani 1,4 la 100 pacienţi-ani pacienți după un SCA Prevenirea evenimentelor aterotrombotice la 6,7 la 100 pacienţi-ani 0,15 la 100 pacienţi-pacienți cu BAC/BAP ani 8,38 per 100 pacient-ani# 0,74 per 100 pacient ani #

• Pentru toate studiile efectuate cu rivaroxaban se colectează, raportează și evaluează toate evenimentele hemoragice. În studiul COMPASS există o incidență redusă a anemiei, deoarece s-a aplicat o abordare selectivă pentru colectarea evenimentelor adverse. S-a aplicat o abordare selectivă a colectării evenimentelor adverse # Din studiul VOYAGER PAD

Lista reacţiilor adverse sub formă de tabel

Tabelul 3: Toate reacţiile adverse raportate la pacienţii adulți din studiile de fază III sau în timpul utilizării după punerea pe piaţă și în două studii de fază II și două studii de fază III la pacienții pediatrici Foarte Cu frecvenţă Frecvente Mai puţin frecvente Rare rare necunoscută Tulburări hematologice şi limfatice Anemie Trombocitoză (inclusiv (inclusiv creşterea numărului de rezultatele trombocite)A, trombocitopenie parametrilor de laborator corespunzători) Tulburări ale sistemului imunitar Reacţie alergică, dermatită Reacţii alergică, angioedem şi edem anafilactice, alergic şoc anafilactic Tulburări ale sistemului nervos Ameţeli, Hemoragie cerebrală şi cefalee intracraniană, sincopă

Tulburări oculare Hemoragie oculară (inclusiv hemoragie conjunctivală) Tulburări cardiace Tahicardie Tulburări vasculare Hipotensiune arterială, hematom Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale Epistaxis, Pneumonie hemoptizie eozinofilică Tulburări gastrointestinale Gingivoragie, Xerostomie hemoragie la nivelul tractului gastrointestina l (inclusiv rectoragie),

durere gastrointestina lă şi abdominală, dispepsie, greaţă, constipaţieA, diaree, vărsăturiA Tulburări hepatobiliare Creştere a Insuficiență hepatică, creştere Icter, valorilor a valorilor bilirubinemiei, creştere a serice ale creştere a valorilor plasmatice valorilor transaminazel ale fosfatazei alcalineA, bilirubinemie or creştere a valorilor plasmatice i conjugate ale GGTA (cu sau fără creştere concomitentă a ALT), colestază, hepatită (inclusiv leziuni hepatocelular e) Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat Prurit Urticarie Sindrom (inclusiv Stevens-cazuri mai Johnson/ puţin necroliză frecvente de epidermică prurit toxică, generalizat), Sindrom erupţie DRESS cutanată tranzitorie, echimoze, hemoragie cutanată şi subcutanată Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv Durere la Hemartroză Hemoragie Sindrom de nivelul musculară compartiment, extremităţilorA secundar hemoragiei Tulburări renale şi ale căilor urinare Hemoragie la Insuficienţă nivelul renală/insuficien tractului ţă renală acută, urogenital secundară unei (inclusiv hemoragii hematurie şi suficient de menoragieB), extinse încât să insuficienţă determine renală hipoperfuzie, (inclusiv nefropatie legată creşterea de

Descrierea reacţiilor adverse selectate Din cauza modului farmacologic de acţiune, utilizarea Rivaroxaban Teva se poate asocia cu un risc crescut de sângerare vizibilă sau ocultă de la nivelul oricărui ţesut sau organ, ceea ce poate conduce la anemie posthemoragică. Semnele, simptomele şi severitatea (inclusiv cazurile cu evoluţie letală) vor varia în funcţie de localizarea, intensitatea sau gradul de extindere al hemoragiei/anemiei (vezi pct. 4.9 „Managementul terapeutic al sângerării”). În cadrul studiilor clinice, cazurile de sângerări la nivelul mucoaselor (de exemplu epistaxis, sângerări gingivale, gastrointestinale, genito-urinare, inclusiv hemoragie vaginală anormală sau hemoragie menstruală crescută) şi anemie au fost observate mai frecvent în timpul tratamentului de lungă durată cu rivaroxaban decât al celui cu AVK. Prin urmare, pe lângă supravegherea clinică adecvată, testarea în laborator a hemoglobinei/hematocritului ar putea fi utilă pentru detectarea hemoragiilor oculte și cuantificarea relevanței clinice a hemoragiei vizibile, după cum se consideră adecvat. Riscul de sângerare poate fi crescut la anumite categorii de pacienţi, de exemplu cei cu hipertensiune arterială severă necontrolată şi/sau sub tratament concomitent cu alte medicamente ce influenţează hemostaza (vezi pct. 4.4 „Risc hemoragic”). Sângerarea menstruală poate fi mai abundentă şi/sau prelungită. Complicaţiile hemoragice se pot prezenta sub formă de slăbiciune, paloare, ameţeală, cefalee sau edeme inexplicabile, dispnee şi şoc de etiologie neprecizată. În unele cazuri, s-au observat simptome

ale cardiopatiei ischemice din cauza anemiei cum sunt durerea precordială sau angina pectorală. În urma administrării rivaroxaban s-au raportat complicaţii cunoscute ca secundare sângerării severe precum sindromul de compartiment şi insuficienţa renală cauzate de hipoperfuzie, sau nefropatie legată de anticoagulante. Prin urmare, posibilitatea de hemoragie trebuie luată în considerare în evaluarea stării clinice a oricărui pacient tratat cu anticoagulante.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro