Pricoron 5 mg

Doze Doza trebuie individualizată, conform profilului pacientului (vezi pct 4.4) şi răspunsului tensiunii arteriale.

Hipertensiune arterială Pricoron poate fi utilizat în monoterapie sau în asociere cu medicamente antihipertensive din alte clase terapeutice (vezi pct. 4.3, 4.4, 4.5 și 5.1). Doza iniţială recomandată este de 5 mg administrată o singură dată pe zi, dimineaţa. Pacienţii care au sistemul renină – angiotensină – aldosteron puternic activat (în special, hipertensiune renovasculară, depleţie de sare şi/sau volum, decompensare cardiacă sau hipertensiune arterială severă) pot prezenta o scădere excesivă a tensiunii arteriale ca urmare a administrării dozei iniţiale. La aceşti pacienţi este recomandată o doză iniţială de 2,5 mg şi începerea tratamentului trebuie să se desfăşoare sub supraveghere medicală. Doza poate fi crescută la 10 mg o dată pe zi, după o lună de tratament. Hipotensiunea arterială simptomatică poate să apară la începerea tratamentului cu perindopril arginină; acest lucru este mai probabil să apară la pacienţi trataţi concomitent cu diuretice. De aceea, este recomandată precauţie, deoarece aceşti pacienţi pot prezenta depleţie de volum şi/sau sare. Dacă este posibil, diureticul trebuie întrerupt cu 2–3 zile înainte de începerea tratamentului cu Pricoron (vezi pct. 4.4). La pacienţii hipertensivi la care diureticul nu poate fi întrerupt, tratamentul cu Pricoron trebuie început cu o doză de 2,5 mg. Funcţia renală şi potasemia trebuie monitorizate. Dozele ulterioare de Pricoron trebuie ajustate corespunzător răspunsului tensiunii arteriale. Dacă este necesar, tratamentul diuretic poate fi reluat.

Vârstnici La pacienţii vârstnici tratamentul trebuie început cu o doză de 2,5 mg care poate fi crescută progresiv la 5 mg după o lună de tratament, iar apoi la 10 mg dacă este necesar, depinzând de funcţia renală (vezi tabelul de mai jos).

Insuficienţa cardiacă simptomatică (doar Pricoron 5 mg) Se recomandă ca tratamentul cu perindopril arginină, în general asociat cu un diuretic care nu economiseşte potasiu şi/sau digoxină şi/sau beta-blocant, să fie început sub strictă supraveghere medicală, cu o doză iniţială recomandată de 2,5 mg, administrată dimineaţa. Această doză poate fi crescută după 2 săptămâni la 5 mg o singură dată pe zi, în funcţie de toleranţa pacientului. Ajustarea dozei trebuie să se bazeze pe răspunsul clinic al fiecărui pacient. În insuficienţa cardiacă severă şi la alţi pacienţi consideraţi a fi cu risc crescut (pacienţi cu afectare a funcţiei renale şi cu o tendinţă de tulburări electrolitice, pacienţi tratați concomitent cu diuretice şi/sau medicamente vasodilatatoare), tratamentul trebuie început sub supraveghere atentă (vezi pct 4.4). La pacienţii cu risc crescut de hipotensiune arterială simptomatică, de exemplu pacienţi cu depleţie de sare, cu sau fără hiponatremie, pacienţi cu hipovolemie sau pacienţi care urmează un tratament diuretic susţinut, aceste condiţii trebuie corectate, dacă este posibil, înaintea iniţierii terapiei cu Pricoron. Tensiunea arterială, funcţia renală şi potasemia trebuie strict monitorizate, atât înaintea, cât şi în cursul tratamentului cu Pricoron (vezi pct 4.4).

Boală coronariană stabilă Administrarea de Pricoron trebuie inițiată cu o doză de 5 mg o dată pe zi, timp de 2 săptămâni, apoi doza poate fi crescută la 10 mg o dată pe zi, corespunzător funcţiei renale şi cu condiţia ca doza de 5 mg să fie bine tolerată. Pacienţii vârstnici trebuie să utilizeze doza de 2,5 mg o dată pe zi timp de o săptămână, apoi doza de 5 mg pe zi încă o săptămână, înaintea creşterii dozei până la 10 mg pe zi, corespunzător funcţiei renale (vezi Tabelul 1 „Ajustarea dozei în insuficienţa renală”). Doza poate fi crescută doar dacă doza mai mică administrată anterior este bine tolerată.

Grupe speciale de pacienţi Insuficienţă renală La pacienţii cu insuficienţă renală, dozele trebuie ajustate în funcţie de clearance–ul creatininei, aşa cum este prezentat în tabelul 1 de mai jos:

30 < ClCr < 60 2,5 mg pe zi 15 < ClCr < 30 2,5 mg la 2 zile Pacienţi hemodializaţi ClCr < 15 2,5 mg în ziua dializei Clearance-ul prin dializă al peridoprilatului este de 70 ml/min. Pentru pacienţii hemodializaţi, doza trebuie administrată după dializă.

Insuficienţă hepatică Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă hepatică (vezi pct 4.4 şi 5.2).

Copii şi adolescenţi Siguranța și eficacitatea perindoprilului la copii și adolescenți cu vârsta sub 18 ani nu au fost stabilite. Datele disponibile în prezent sunt descrise la pct. 5.1, dar nu se pot face recomandări în privința dozelor. Prin urmare, nu este recomandată utilizarea la copii şi adolescenţi.

Mod de administrare Administrare orală. Se recomandă ca administrarea Pricoron să se facă o singură dată pe zi, dimineaţa, înainte de masă.

Boală coronariană stabilă Dacă un episod de angină pectorală instabilă (major sau nu) apare în cursul primei luni de tratament cu perindopril, trebuie făcută o atentă evaluare a raportului risc/beneficiu înainte de continuarea tratamentului.

Hipotensiune arterială Inhibitorii ECA pot provoca scăderea bruscă a tensiunii arteriale. Hipotensiunea arterială simptomatică este observată rar la pacienții cu hipertensiune arterială necomplicată și este mai probabil să apară la pacienții cu depleţie volemică, indusă de exemplu prin tratament diuretic, dietă hiposodată, dializă, diaree sau vărsături sau cei care au hipertensiune arterială severă dependentă de renină (vezi pct. 4.5 și 4.8). La pacienţii cu insuficienţă cardiacă simptomatică, cu sau fără insuficienţă renală asociată, a fost observată hipotensiune arterială simptomatică. Acest lucru este cel mai probabil să apară la acei pacienți cu grade mai severe de insuficiență cardiacă, așa cum se reflectă prin utilizarea de doze mari de diuretice de ansă, hiponatremie sau insuficiență renală funcțională. La pacienţii cu risc crescut de hipotensiune arterială simptomatică, iniţierea tratamentului şi ajustarea dozei trebuie monitorizate îndeaproape (vezi pct. 4.2 şi 4.8). Aceste recomandări sunt valabile şi pentru pacienţii cu ischemie

cardiacă sau boală cerebrovasculară la care o scădere excesivă a tensiunii arteriale ar putea duce la un infarct miocardic sau un accident vascular cerebral. Dacă apare hipotensiune arterială, pacientul trebuie așezat în decubit dorsal și, dacă este necesar, trebuie să i se administreze o perfuzie intravenoasă cu soluție de clorură de sodiu 9 mg/ml (0,9%). Un răspuns hipotensiv tranzitoriu nu este o contraindicație pentru utilizarea dozelor ulterioare, care pot fi administrate de obicei fără dificultate odată ce tensiunea arterială a crescut după expansionarea volemică. La unii pacienți cu insuficiență cardiacă congestivă care au tensiune arterială normală sau scăzută, poate apărea o scădere suplimentară a tensiunii arteriale sistemice în cazul administrării de perindopril arginină. Acest efect este anticipat și de obicei nu este un motiv pentru a întrerupe tratamentul. Dacă hipotensiunea arterială devine simptomatică, poate fi necesară o reducere a dozei sau întreruperea tratamentului cu Pricoron.

Stenoză aortică şi mitrală/cardiomiopatie hipertrofică Similar altor inhibitori ai ECA, perindopril arginină trebuie administrat cu precauţie la pacienţii cu stenoză de valvă mitrală şi obstrucţie la nivelul tractului de ejecţie al ventriculului stâng, cum este stenoza aortică sau cardiomiopatia hipertrofică.

Insuficienţă renală În cazurile de insuficiență renală (clearance al creatininei < 60 ml/min), doza inițială de perindopril trebuie ajustată în funcție de clearance-ul creatininei (vezi pct. 4.2) și apoi în funcție de răspunsul pacientului la tratament. Monitorizarea de rutină a potasemiei și creatininei face parte din practica medicală normală pentru acești pacienți (vezi pct. 4.8). La pacienţii cu insuficienţă cardiacă simptomatică, hipotensiunea arterială după iniţierea tratamentului cu inhibitori ai ECA poate duce la o afectare suplimentară a funcţiei renale. În această situaţie a fost raportată insuficienţă renală acută, de obicei reversibilă. La unii pacienți cu stenoză bilaterală a arterei renale sau stenoză a arterei renale la rinichi unic funcţional, care au fost tratați cu inhibitori ai ECA, s-au observat creșteri ale uremiei și ale creatininemiei, de obicei reversibile la întreruperea tratamentului. Aceasta este, în special probabilă la pacienții cu insuficiență renală. Dacă hipertensiunea arterială renovasculară este, de asemenea, prezentă, există un risc crescut de hipotensiune arterială severă și insuficiență renală. La aceşti pacienţi, tratamentul trebuie început sub supraveghere medicală atentă, cu doze mici şi ajustarea atentă a dozelor. Deoarece tratamentul cu diuretice poate fi un factor care contribuie la situaţiile descrise mai sus, acestea trebuie întrerupte și funcția renală trebuie monitorizată în primele săptămâni de tratament cu Pricoron. Unii pacienți hipertensivi, aparent fără boală renovasculară preexistentă, au dezvoltat creșteri ale uremiei și ale creatininemiei, de obicei minore și tranzitorii, mai ales când perindopril arginină a fost administrat concomitent cu un diuretic. Acest lucru este mai probabil să apară la pacienții cu insuficiență renală preexistentă. Poate fi necesară reducerea dozei și/sau întreruperea administrării diureticului și/sau Pricoron.

Pacienţi hemodializaţi Au fost raportate reacţii anafilactoide la pacienţi dializaţi atunci când se utilizează membrane cu flux crescut şi tratament concomitent cu un inhibitor ai ECA. La aceşti pacienţi trebuie luată în considerare utilizarea unui alt tip de membrană de dializă sau a unei alte clase de medicamente antihipertensive.

Transplant renal Nu există experienţă în ceea ce priveşte administrarea de perindopril la pacienţi cu transplant renal recent.

Hipertensiune arterială renovasculară Există un risc crescut de apariție a hipotensiunii arteriale și a insuficienței renale atunci când pacienții cu stenoză bilaterală de arteră renală sau cu stenoză de arteră renală pe rinichi unic funcțional sunt tratați cu inhibitori ai ECA (vezi pct 4.3). Tratamentul cu diuretice poate fi un factor favorizant. Pierderea funcției renale poate apărea doar cu modificări minore ale creatininei serice, chiar şi la pacienții cu stenoză de arteră renală unilaterală.

Hipersensibilitate/ Angioedem Angioedemul feţei, extremităţilor, buzelor, mucoaselor, limbii, glotei şi/sau laringelui a fost raportat rar la pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA, inclusiv perindopril arginină (vezi pct 4.8). Acesta poate apărea în orice moment în timpul tratamentului. În astfel de cazuri, Pricoron trebuie întrerupt imediat şi trebuie iniţiată monitorizare adecvată până la dispariţia completă a simptomelor. În acele situaţii în care edemul a fost limitat la faţă şi buze, acesta s-a rezolvat, în general, fără tratament, deşi antihistaminicele s-au dovedit a fi utile în ameliorarea simptomelor. Angioedemul care implică edem laringian poate fi letal. Când există o implicare a limbii, glotei sau laringelui, ce poate determina obstrucţia căilor respiratorii, terapia de urgenţă trebuie administrată imediat. Aceasta poate include administrarea de adrenalină şi/sau intubaţie traheală. Pacientul trebuie atent supravegheat medical până când apare regresia completă şi susţinută a simptomelor. Pacienţii cu istoric de angioedem fără legătură cu terapia cu inhibitori ai ECA pot avea un risc crescut de angioedem în timpul tratamentului cu inhibitori ai ECA (vezi pct 4.3). Angioedemul intestinal a fost raportat în cazuri rare la pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA. Aceşti pacienţi au prezentat dureri abdominale (cu sau fără greaţă sau vărsături); în unele cazuri nu a existat angioedem facial anterior, iar valorile esterazei C-1 erau normale. Angioedemul a fost diagnosticat prin proceduri ce au inclus tomografia computerizată abdominală, sau ecografia sau proceduri chirurgicale, şi simptomele au dispărut după întreruperea inhibitorului ECA. Angioedemul intestinal trebuie inclus în diagnosticul diferenţial al pacienţilor trataţi cu inhibitori ai ECA care acuză dureri abdominale. Utilizarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu sacubitril/valsartan este contraindicată din cauza riscului crescut de angioedem. Tratamentul cu sacubitril/valsartan nu trebuie iniţiat mai devreme de 36 de ore după ultima doză de perindopril. Tratamentul cu perindopril nu trebuie iniţiat mai devreme de 36 de ore după ultima doză de sacubitril/valsartan (vezi pct. 4.3 şi 4.5). Administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA împreună cu inhibitori ai neprilizinei (NEP) (de exemplu racecadotril), inhibitori mTOR (de exemplu, sirolimus, everolimus, temsirolimus) şi vildagliptină poate duce la un risc crescut pentru apariţia angioedemului (de exemplu inflamarea căilor respiratorii sau limbii, cu sau fără insuficienţă respiratorie) (vezi pct. 4.5). Se recomandă prudență la inițierea tratamentului cu inhibitori de neprilizină (NEP) (de exemplu racecadotril), inhibitori de mTOR (de exemplu, sirolimus, everolimus, temsirolimus) și vildagliptină la un pacient tratat deja cu un inhibitor al ECA.

Reacţii anafilactoide în cursul aferezei lipoproteinelor cu densitate mică (LDL) Rar, pacienţii tratați cu inhibiori ai ECA în cursul aferezei lipoproteinelor cu densitate mică (LDL) cu dextran sulfat au prezentat reacţii anafilactoide, care pun viaţa în pericol. Aceste reacţii au fost evitate prin întreruperea temporară a tratamentului cu inhibitor ECA înaintea fiecărei afereze.

Reacţii anafilactice în timpul desensibilizării Pacienţii tratați cu inhibitori ai ECA în cursul tratamentului de desensibilizare (de exemplu hymenoptera venom) au prezentat reacţii anafilactoide. La aceşti pacienţi, aceste reacţii au fost evitate când tratamentul cu inhibitori ECA a fost temporar întrerupt, dar au reapărut la reluarea inadecvată a tratamentului.

Insuficienţă hepatică Rareori, inhibitorii ECA au fost asociaţi cu un sindrom care debutează cu icter colestatic şi progresează spre necroză hepatică fulminantă şi (uneori) deces. Mecanismul de producere al acestui sindrom nu este înţeles. Pacienţii tratați cu inhibitori ai ECA şi care dezvoltă icter sau creşteri marcate ale valorilor serice ale enzimelor hepatice trebuie să întrerupă terapia cu inhibitor al ECA şi să fie supuşi unei monitorizări medicale corespunzătoare (vezi pct 4.8).

Neutropenie/agranulocitoză/trombocitopenie/anemie Au fost raportate neutropenie/agranulocitoză, trombocitopenie şi anemie la pacienţi tratați cu inhibitori ai ECA. La pacienţii cu funcţie renală normală şi fără alţi factori de risc, neutropenia apare rareori. Perindoprilul trebuie utilizat cu extremă prudenţă la pacienţi cu boală vasculară de colagen, tratament imunosupresor, tratament cu alopurinol şi procainamidă, sau o combinaţie a acestor factori de risc, mai ales în prezenţa unei afectări renale pre-existente. Unii dintre aceşti pacienţi au dezvoltat infecţii

grave, care în unele cazuri nu au răspuns la tratament antibiotic intensiv. Dacă perindoprilul este utilizat la astfel de pacienţi, este recomandată monitorizarea periodică a numărului leucocitelor şi pacienţii trebuie instruiţi să raporteze orice semn de infecţie (de exemplu dureri în gât, febră).

Rasă Inhibitorii ECA determină o frecvenţă mai mare a angioedemului la pacienţii din rasa neagră decât la cei din celelalte rase. Similar altor inhibitori ai ECA, perindoprilul poate fi mai puţin eficace în scăderea tensiunii arteriale la populaţia din rasa neagră decât la populaţia din celelalte rase, posibil din cauza unei prevalenţe mai mari a hiporeninemiei la populaţia hipertensivă de rasă neagră.

Tuse Tusea a fost raportată la utilizarea inhibitorilor ECA. Caracteristic, tusea este neproductivă, persistentă şi dispare la întreruperea tratamentului. Tusea indusă de terapia cu inhibitori ai ECA poate fi considerată ca parte a diagnosticului diferenţial al tusei.

Chirurgie/anestezie La pacienţii ce urmează a fi supuşi unei intervenţii chirurgicale importante sau în cursul anesteziei cu medicamente ce pot produce hipotensiune arterială, perindopril arginină poate bloca formarea angiotensinei II, secundar eliberării compensatorii de renină. Tratamentul trebuie întrerupt cu o zi înaintea intervenţiei chirurgicale. Dacă apare hipotensiune arterială şi se consideră că este determinată de acest mecanism, aceasta poate fi corectată prin expansiune volemică.

Hiperkaliemie Inhibitorii ECA pot provoca hiperkaliemie, deoarece inhibă eliberarea de aldosteron. Efectul nu este de obicei semnificativ la pacienții cu funcție renală normală. Factorii de risc pentru apariţia hiperkaliemiei includ insuficienţa renală, alterarea funcţiei renale, vârsta (> 70 ani), diabetul zaharat, evenimente intercurente, în special deshidratarea, decompensarea cardiacă acută, acidoza metabolică şi utilizarea concomitentă a diureticelor care economisesc potasiul (de exemplu spironolactonă, eplerenonă, triamteren sau amilorid), a suplimentelor de potasiu sau a substituenţilor de sare ce conţin potasiu; sau pacienţi care utilizează alte medicamente asociate cu creşterea kaliemiei (de exemplu heparina, co-trimoxazolul, cunoscut ca trimetoprim/sulfametoxazol) şi în special antagonişti ai aldosteronului sau blocanţi ai receptorilor pentru angiotensină. Utilizarea suplimentelor de potasiu, a diureticelor care economisesc potasiul sau a substituenţilor de sare ce conţin potasiu, în special la pacienţii cu insuficienţă renală, poate duce la o creştere semnificativă a kaliemiei. Hiperkaliemia poate produce aritmii grave, uneori letale. Dacă utilizarea concomitentă a produselor de mai sus este considerată justificată, aceasta trebuie făcută cu precauţie şi cu monitorizarea frecventă a kaliemiei (vezi pct.4.5).

Pacienţi cu diabet zaharat La pacienţii cu diabet zaharat trataţi cu antidiabetice orale sau insulină, controlul glicemiei trebuie monitorizat cu atenţie în cursul primei luni de tratament cu un inhibitor al ECA (vezi pct. 4.5).

Litiu Administrarea concomitentă de litiu şi perindopril nu este, în general, recomandată (vezi pct. 4.5).

Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA) Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanților receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului crește riscul de apariție a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei și de diminuare a funcției renale (inclusiv insuficiență renală acută). Prin urmare, nu este recomandată blocarea dublă a SRAA prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanților receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 și 5.1). Dacă terapia de blocare dublă este considerată necesară, aceasta trebuie administrată numai sub supravegherea unui medic specialist și cu monitorizarea atentă și frecventă a funcției renale, valorilor electroliților și tensiunii arteriale. Inhibitorii ECA și blocanții receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizați concomitent la pacienții cu nefropatie diabetică.

Aldosteronism primar În general, pacienții cu hiperaldosteronism primar nu vor răspunde la tratamentul cu medicamente antihipertensive care acționează prin inhibarea sistemului renină-angiotensină. Prin urmare, nu se recomandă utilizarea acestui medicament.

Sarcina Tratamentul cu inhibitori ECA nu trebuie iniţiat în timpul sarcinii. Cu excepţia cazurilor când terapia cu inhibitori ECA este considerată esenţială, pacientele care planifică o sarcină trebuie trecute pe un tratament antihipertensiv alternativ, cu un profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii. Când sarcina este confirmată, tratamentul cu inhibitori ECA trebuie întrerupt imediat şi, dacă este necesar, se iniţiază o terapie alternativă (vezi pct. 4.3 şi 4.6).

Excipienți Pacienții cu afecțiuni ereditare rare de intoleranță la galactoză, deficit total de lactază sau sindrom de malabsorbție la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament. Acest medicament conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) per comprimat, adică practic „ nu conţine sodiu”.

Rezumatul profilului de siguranță Profilul de siguranță al perindoprilului este în concordanță cu profilul de siguranță al inhibitorilor ECA: Cele mai frecvente evenimente adverse raportate în studiile clinice și observate cu perindopril sunt: amețeli, cefalee, parestezii, vertij, tulburări de vedere, tinitus, hipotensiune arterială, tuse, dispnee, dureri abdominale, constipație, diaree, disgeuzie, dispepsie, greață, vărsături, prurit, erupții cutanate tranzitorii, crampe musculare și astenie.

Lista reacțiilor adverse sub formă de tabel Următoarele reacții adverse au fost observate în timpul studiilor clinice și/sau după punerea pe piață cu perindopril și au fost clasificate la următoarea frecvență: foarte frecvente (≥ 1/10); frecvente (≥ 1/100

• Frecvenţa calculată din studiile clinice pentru evenimentele adverse detectate în urma raportărilor spontane

Studii clinice În timpul perioadei de randomizare a studiului EUROPA au fost colectate numai evenimentele adverse grave. Câţiva pacienţi au prezentat evenimente adverse grave: 16 (0,3%) dintre cei 6122 pacienţi trataţi cu perindopril şi 12 (0,2%) dintre cei 6107 pacienţi la care se administrează placebo. La pacienţii trataţi cu perindopril, hipotensiunea arterială a fost observată la 6 pacienţi, angioedemul la 3 pacienţi şi stop cardiac subit la 1 pacient. Mai mulţi pacienţi au întrerupt tratamentul din cauza tusei, hipotensiunii arteriale sau altor intoleranţe la perindopril, comparativ cu placebo, respectiv 6,0% (n=366), comparativ cu 2,1% (n=129).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 București 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: http://www.anm.ro