Prestarium 10 mg

Doze Doza trebuie individualizată conform profilului pacientului (vezi pct 4.4) şi răspunsului tensiunii arteriale.

Hipertensiune arterială Prestarium poate fi utilizat în monoterapie sau în asociere cu medicamente antihipertensive din alte clase terapeutice (vezi pct. 4.3, 4.4, 4.5 și 5.1).

Doza iniţială recomandată este de 5 mg perindopril arginină administrată o singură dată pe zi, dimineaţa.

Pacienţii cu un sistem renină – angiotensină – aldosteron puternic activat (în special, hipertensiunea renovasculară, depleţia de sare şi/sau volum, decompensarea cardiacă sau hipertensiunea arterială severă) pot prezenta o scădere excesivă a tensiunii arteriale ca urmare a dozei iniţiale. La aceşti pacienţi este recomandată o doză iniţială de 2,5 mg şi începerea tratamentului trebuie să se desfăşoare sub supraveghere medicală.

Doza poate fi crescută la 10 mg perindoprilarginină, o dată pe zi, după o lună de tratament.

Hipotensiunea arterială simptomatică poate să apară la începerea tratamentului cu Prestarium, mai ales la pacienţi trataţi concomitent cu diuretice. De aceea, este recomandată precauţie, deoarece aceşti pacienţi pot prezenta depleţie de volum şi/sau sare. Dacă este posibil, diureticul trebuie întrerupt cu 2–3 zile înainte de începerea tratamentului cu Prestarium (vezi pct. 4.4).

La pacienţii hipertensivi la care diureticul nu poate fi întrerupt, tratamentul cu Prestarium trebuie început cu o doză de 2,5 mg. Funcţia renală şi potasemia trebuie monitorizate. Dozele ulterioare de Prestarium trebuie ajustate corespunzător răspunsului tensiunii arteriale. Dacă este necesar, tratamentul diuretic poate fi reluat.

La pacienţii vârstnici tratamentul trebuie început cu o doză de 2,5 mg care poate fi crescută progresiv la 5 mg după o lună de tratament, iar apoi la 10 mg dacă este necesar, depinzând de funcţia renală (vezi tabelul de mai jos).

Insuficienţa cardiacă simptomatică Se recomandă ca tratamentul cu Prestarium, în general asociat cu un diuretic care nu economiseşte potasiu şi/sau digoxin şi/sau beta-blocant, să fie început sub strictă supraveghere medicală cu o doză iniţială recomandată de 2,5 mg, administrată dimineaţa. Aceasta doză poate fi crescută după 2 săptămâni la 5 mg o singură dată pe zi, în funcţie de toleranţa pacientului. Ajustarea dozei trebuie să se bazeze pe răspunsul clinic al fiecărui pacient.

În insuficienţa cardiacă severă şi la alţi pacienţi consideraţi a fi cu risc crescut (pacienţi cu afectarea funcţiei renale şi cu o tendinţă de tulburări electrolitice, pacienţi care primesc concomitent tratament cu diuretice şi/sau medicamente vasodilatatoare), tratamentul trebuie început sub supraveghere atentă (vezi pct 4.4).

La pacienţii cu risc crescut de hipotensiune arterială simptomatică, de exemplu pacienţi cu depleţie de sare cu sau fără hiponatriemie, pacienţi cu hipovolemie sau pacienţi care primesc un tratament diuretic susţinut, aceste condiţii trebuie corectate, dacă este posibil, înaintea iniţierii terapiei cu Prestarium. Tensiunea arterială, funcţia renală şi potasemia trebuie strict monitorizate, atât înaintea, cât şi în cursul tratamentului cu Prestarium (vezi pct 4.4).

Prevenirea recurenţei accidentului vascular cerebral La pacienţi cu un istoric de boală cerebrovasculară, tratamentul cu Prestarium trebuie început cu o doză de 2,5 mg pe zi timp de 2 săptămâni, apoi crescută la 5 mg pe zi timp de alte 2 săptămâni, înainte de introducerea indapamidei.

Tratamentul poate fi început în orice moment, de la 2 săptămâni până la cîţiva ani de la episodul de accident vascular cerebral iniţial.

Boală coronariană stabilă

Prestarium trebuie introdus cu o doză de 5 mg o dată pe zi, timp de 2 săptămâni, iar apoi crescut la 10 mg o dată pe zi, corespunzător funcţiei renale şi cu condiţia ca doza de 5 mg să fie bine tolerată. Pacienţii vârstnici trebuie să primească 2,5 mg o dată pe zi timp de o săptămână, apoi 5 mg pe zi încă o săptămână, înaintea creşterii dozei până la 10 mg pe zi, corespunzător funcţiei renale (vezi Tabelul 1 – „Ajustarea dozei în insuficienţa renală”). Doza poate fi crescută doar dacă doza scăzută precedentă este bine tolerată.

Grupe speciale de pacienţi

Pacienţi cu insuficienţă renală: La pacienţii cu insuficienţă renală, dozele trebuie ajustate în funcţie de clearance–ul creatininei, aşa cum este prezentat în tabelul 1 de mai jos:

• Clearance-ul prin dializă al peridoprilatului este de 70 ml/min. Pentru pacienţii hemodializaţi, doza trebuie administrată după dializă.

Pacienţi cu insuficienţă hepatică: Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă hepatică (vezi pct 4.4 şi 5.2).

Copii şi adolescenţi: Siguranța și eficacitatea perindoprilului la copii și adolescenți cu vârsta sub 18 ani nu au fost stabilite. Datele disponibile în prezent sunt descrise la pct. 5.1, dar nu se pot face recomandări în privința dozelor.

Mod de administrare Administrare orală. Se recomandă ca administrarea Prestarium să se facă o singură dată pe zi, dimineaţa, înaintea mesei.

Boală coronariană stabilă: Dacă un episod de angină pectorală instabilă (major sau nu) apare în cursul primei luni de tratament cu perindopril, trebuie făcută o atentă evaluare a raportului risc/beneficiu înainte de continuarea tratamentului.

Hipotensiune arterială: IECA pot determina scăderea bruscă a tensiunii arteriale. Hipotensiunea arterială simptomatică este rară la pacienţii cu hipertensiune arterială necomplicată şi apare mai ales la pacienţii cu depleţie volemică, de exemplu în urma tratamentului diuretic, dietei hiposodate, dializei, diareei sau vărsăturilor sau la pacienţii cu hipertensiune arterială severă renin – dependentă (vezi pct 4.5 şi 4.8). Hipotensiunea arterială simptomatică a fost raportată în special la pacienţii cu insuficienţă cardiacă severă cu sau fără insuficienţă renală. Aceasta este posibil să apară la pacienţii trataţi cu diuretice de ansă în doze mari sau la cei cu hiponatremie sau insuficienţă renală funcţională. La pacienţii cu risc crescut de hipotensiune arterială simptomatică, începerea tratamentului şi ajustarea dozelor trebuie monitorizate atent (vezi pct 4.2 şi 4.8). Aceste recomandări sunt valabile şi pentru pacienţii cu angină pectorală sau cu boală cerebrovasculară, la care hipotensiunea arterială excesivă poate determina infarct miocardic sau accident cerebral vascular.

Dacă apare hipotensiune arterială, pacientul trebuie aşezat în clinostatism şi, dacă este necesar, va primi perfuzie intravenoasă cu soluţie salină 9 mg/ml (0,9%). Un răspuns hipotensiv tranzitor nu reprezintă o contraindicaţie pentru dozele următoare, care pot fi administrate fără dificultate de îndată ce valorile tensionale au crescut după expansiunea volemică.

La unii pacienţi cu insuficienţă cardiacă congestivă care au tensiune arterială normală sau scăzută, o scădere suplimentară a tensiunii arteriale sistemice poate să apară în cazul tratamentului cu Prestarium. Acest efect este anticipat şi, de obicei, nu este un motiv pentru întreruperea tratamentului. Dacă hipotensiunea arterială devine simptomatică, poate fi necesară o scădere a dozei sau întreruperea tratamentului cu Prestarium.

Stenoză aortică şi mitrală/cardiomiopatie hipertrofică: Similar altor IECA, Prestarium trebuie administrat cu precauţie la pacienţii cu stenoză de valvă mitrală şi obstrucţie la nivelul tractului de ejecţie al ventriculului stâng, cum ar fi stenoză aortică sau cardiomiopatie hipertrofică.

Insuficienţă renală: În cazurile de insuficienţă renală (clearance-ul creatininei < 60 ml/min), doza iniţială de perindopril trebuie ajustată în funcţie de clearance-ul creatininei (vezi pct 4.2) şi apoi în funcţie de răspunsul pacientului la tratament. Monitorizarea de rutină a potasiului şi creatininei reprezintă o parte a practicii medicale normale pentru aceşti pacienţi (vezi pct 4.8).

La pacienţii cu insuficienţă cardiacă simptomatică, hipotensiunea arterială ce poate să apară după iniţierea tratamentului cu IECA poate duce la anumite alte afectări ale funcţiei renale. Insuficienţa renală acută, de obicei reversibilă, a fost raportată în această situaţie.

La unii pacienţi cu stenoză de arteră renală bilaterală sau stenoză de arteră renală pe rinichi unic, care au fost trataţi cu IECA, s-a observat o creştere a uremiei şi creatininemiei, de obicei reversibilă după întreruperea tratamentului. Aceasta este, în special, probabilă la pacienţi cu insuficienţă renală. Dacă hipertensiunea renovasculară este, de asemenea, prezentă, există un risc crescut de hipotensiune arterială severă şi insuficienţă renală. La aceşti pacienţi, tratamentul trebuie început sub strictă supraveghere medicală, cu doze mici şi cu ajustarea atentă a dozelor. Deoarece tratamentul cu diuretice poate fi un factor ce contribuie la situaţiile descrise mai sus, acesta trebuie întrerupt, iar funcţia renală monitorizată în timpul primelor săptămâni de tratament cu Prestarium.

Unii pacienţi hipertensivi fără boală renovasculară pre-existentă aparentă au dezvoltat o creştere a uremiei şi creatininemiei, de obicei minoră şi tranzitorie, în special când Prestarium a fost administrat concomitent cu un diuretic. Această situaţie este mai posibil să apară la pacienţi cu insuficienţă renală pre-existentă. Reducerea dozei şi/sau întreruperea diureticului şi/sau a administrării de Prestarium poate fi necesară.

Pacienţi hemodializaţi: Reacţii anafilactoide au fost raportate la pacienţi dializaţi când se utilizează membrane cu flux crescut şi trataţi concomitent cu un IECA. La aceşti pacienţi trebuie luată în considerare utilizarea unui alt tip de membrană de dializă sau a unei alte clase de medicamente antihipertensive.

Transplant renal: Nu există experienţă în ceea ce priveşte administrarea de Prestarium la pacienţi cu transplant renal recent.

Hipertensiune renovasculară:

Există un risc crescut de apariție a hipotensiunii arteriale și a insuficienței renale atunci când pacienții cu stenoză de arteră renală bilaterală sau cu stenoză de arteră renală pe rinichi unic funcțional sunt tratați cu inhibitori ai ECA (vezi pct 4.3). Tratamentul cu diuretice poate fi un factor favorizant. Pierderea funcției renale poate apărea doar cu modificări minore ale creatininei serice, chiar la pacienții cu stenoză de arteră renală unilaterală.

Hipersensibilitate/ Edem angioneurotic: Edemul angioneurotic al feţei, extremităţilor, buzelor, mucoaselor, limbii, glotei şi/sau laringelui a fost raportat rar la pacienţii trataţi cu IECA, inclusiv Prestarium (vezi pct 4.8). Acesta poate apărea în orice moment în timpul tratamentului. În astfel de cazuri, Prestarium trebuie întrerupt imediat şi trebuie iniţiată monitorizare adecvată până la dispariţia completă a simptomelor. În acele situaţii când edemul a fost limitat la faţă şi buze, acesta s-a rezolvat, în general, fără tratament, deşi antihistaminicele s-au dovedit a fi utile în ameliorarea simptomelor.

Edemul angioneurotic asociat cu edem laringian poate fi letal. Când există o implicare a limbii, glotei sau laringelui, ce poate determina obstrucţia căilor aeriene, terapia de urgenţă trebuie administrată imediat. Aceasta poate include administrarea de adrenalină şi/sau intubaţie traheală. Pacientul trebuie atent supravegheat medical până când se obţine regresia completă şi susţinută a simptomelor.

Pacienţii cu istoric de angioedem fără legătură cu terapia cu IECA pot prezenta un risc crescut de angioedem în condiţiile introducerii unui tratament cu IECA (vezi pct 4.3).

Angioedemul intestinal a fost raportat în cazuri rare la pacienţii trataţi cu IECA. Aceşti pacienţi au acuzat dureri abdominale, cu sau fără greaţă sau vărsături; în unele cazuri nu a existat angioedem facial anterior iar valorile esterazei C-1 erau normale. Angioedemul a fost diagnosticat prin proceduri ce au inclus tomografia abdominală, ecografia sau proceduri chirurgicale, iar simptomele au dispărut după întreruperea IECA. Angioedemul intestinal trebuie inclus în diagnosticul diferenţial al pacienţilor trataţi cu IECA care acuză dureri abdominale.

Administrarea concomitentă a inhibitorilor mTOR (de exemplu, sirolimus, everolimus, temsirolimus): Pacienții care utilizează concomitent inhibitori ai mTOR (de exemplu, sirolimus, everolimus, temsirolimus) pot avea un risc crescut de apariție a angioedemului (de exemplu, inflamare a căilor respiratorii sau a limbii, cu sau fără insuficiență respiratorie) (vezi pct. 4.5).

Reacţii anafilactoide în cursul aferezei lipoproteinelor cu densitate mică (LDL): Rar, pacienţii care primesc tratament cu IECA în cursul aferezei lipoproteinelor cu densitate mică (LDL) cu dextran sulfat au prezentat reacţii anafilactoide care pun viaţa în pericol. Aceste reacţii au fost evitate prin întreruperea temporară a tratamentului cu inhibitor ECA înaintea fiecărei afereze.

Reacţii anafilactice în timpul desensibilizării: Pacienţii care primesc tratament cu IECA în cursul tratamentului de desensibilizare (de exemplu, hymenoptera venom) au prezentat reacţii anafilactoide. La aceşti pacienţi, aceste reacţii au fost evitate când tratamentul cu IECA a fost temporar întrerupt, dar au reapărut la reluarea inadecvată a tratamentului.

Insuficienţă hepatică: Rareori, IECA au fost asociaţi cu un sindrom care debutează cu icter colestatic şi progresează spre necroză hepatică fulminantă şi (uneori) deces. Mecanismul de producere al acestui sindrom nu este cunoscut. Pacienţii care primesc tratament cu IECA şi care dezvoltă icter sau creşteri marcate ale enzimelor hepatice trebuie să întrerupă IECA şi să fie supuşi unei monitorizări corespunzătoare (vezi pct 4.8).

Neutropenie/Agranulocitoză/Trombocitopenie/Anemie: Au fost raportate neutropenie/agranulocitoză, trombocitopenie şi anemie la pacienţi sub tratament cu IECA. La pacienţii cu funcţie renală normală şi fără alţi factori de risc, neutropenia apare rareori. Perindoprilul trebuie utilizat cu extremă prudenţă la pacienţi cu boală vasculară de colagen, tratament imunosupresor, tratament cu alopurinol şi procainamidă, sau o combinaţie a acestor factori de risc, în special dacă există şi o funcţie renală afectată. Unii dintre aceşti pacienţi dezvoltă infecţii grave, care în unele cazuri nu răspund la tratament antibiotic intensiv. Dacă perindoprilul este utilizat la astfel de pacienţi, este recomandată

monitorizarea periodică a numărului leucocitelor şi pacienţii trebuie instruiţi să raporteze orice semn de infecţie (de exemplu dureri în gât, febră).

Rasa: IECA determină o frecvenţă mai mare a angioedemului la pacienţii din rasa neagră decât la cei din celelalte rase. Similar altor IECA, perindoprilul poate fi mai puţin eficace în scăderea tensiunii arteriale la populaţia din rasa neagră decât la populaţia din celelalte rase, posibil din cauza unei prevalenţe mai mari a hiporeninemiei la populaţia hipertensivă de rasă neagră.

Tusea: Tusea a fost raportată la utilizarea IECA. Caracteristic, tusea este neproductivă, persistentă şi dispare la întreruperea tratamentului. Tusea indusă de terapia cu IECA poate fi considerată ca parte a diagnosticului diferenţial al tusei.

Chirurgie/Anestezie: La pacienţii ce urmează a fi supuşi unei intervenţii chirurgicale importante sau în cursul anesteziei cu medicamente ce pot produce hipotensiune arterială, Prestarium poate bloca formarea angiotensinei II, secundar eliberării compensatorii de renină. Tratamentul trebuie întrerupt cu o zi înaintea intervenţiei chirurgicale. Dacă apare hipotensiune arterială şi se consideră că se datorează acestui mecanism, aceasta poate fi corectată prin expansiune volemică.

Hiperkaliemie: La unii pacienţi trataţi cu IECA, inclusiv perindopril, s-au observat creşteri ale kaliemiei. Factorii de risc pentru apariţia hiperkaliemiei includ insuficienţa renală, alterarea funcţiei renale, vârsta (> 70 ani), diabetul zaharat, evenimente intercurente, în special deshidratarea, decompensarea cardiacă acută, acidoza metabolică şi utilizarea concomitentă a diureticelor care economisesc potasiul (spironolactonă, eplerenonă, triamteren sau amilorid), a suplimentelor de potasiu sau a substituenţilor de sare ce conţin potasiu; sau pacienţi care utilizează alte medicamente asociate cu creşterea kaliemiei (de exemplu heparina, co-trimoxazolul, cunoscut ca trimetoprim/sulfametoxazol).). Utilizarea suplimentelor de potasiu, a diureticelor care economisesc potasiu sau a substituenţilor de sare ce conţin potasiu, în special la pacienţii cu insuficienţă renală, poate duce la o creştere semnificativă a kaliemiei. Hiperkaliemia poate produce aritmii grave, uneori letale. Dacă utilizarea concomitentă a produselor de mai sus este considerată justificată, aceasta trebuie făcută cu precauţie şi cu monitorizarea frecventă a kaliemiei (vezi pct.4.5).

Pacienţi diabetici: La pacienţii diabetici trataţi cu antidiabetice orale sau insulină, controlul glicemic trebuie monitorizat cu atenţie în cursul primei luni de tratament cu un IECA (vezi pct. 4.5).

Litiu: Asocierea între litiu şi perindopril nu este în general recomandată (vezi pct. 4.5).

Medicamente care economisesc potasiu, suplimente de potasiu sau substituenţi de sare cu conţinut de potasiu: Asocierea dintre perindopril şi medicamentele care economisesc potasiu, suplimentele de potasiu sau substituenţii de sare cu conţinut de potasiu nu este în general recomandată (vezi pct 4.5).

Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA): Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanților receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului crește riscul de apariție a hipotensiunii arteriale, hiperkalemiei și de diminuare a funcției renale (inclusiv insuficiență renală acută). Prin urmare, nu este recomandată blocarea dublă a SRAA prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanților receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 și 5.1). Dacă terapia de blocare dublă este considerată necesară, aceasta trebuie administrată numai sub supravegherea unui medic specialist și cu monitorizarea atentă și frecventă a funcției renale, valorilor electroliților și tensiunii arteriale.

Inhibitorii ECA și blocanții receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizați concomitent la pacienții cu nefropatie diabetică.

Aldosteronism primar: În general, pacienții cu hiperaldosteronism primar nu vor răspunde la tratamentul cu medicamente antihipertensive care acționează prin inhibarea sistemului renină-angiotensină. Prin urmare, nu se recomandă administrarea acestui medicament.

Sarcina: Tratamentul cu IECA nu trebuie iniţiat în timpul sarcinii. Cu excepţia cazurilor când terapia cu IECA este considerată esenţială, pacientele care planifică o sarcină trebuie trecute pe un tratament antihipertensiv alternativ, cu un profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii. Când sarcina este confirmată, tratamentul cu IECA trebuie întrerupt imediat şi, dacă este necesar, se iniţiază o terapie alternativă (vezi pct. 4.3 şi 4.6).

Excipienți: Prestarium conţine lactoză. Pacienții cu afecțiuni ereditare rare de intoleranță la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbție la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

a. Rezumatul profilului de siguranţă

Profilul de siguranţă al perindoprilului este comparabil cu profilul de siguranţă al IECA. Cele mai frecvente evenimente adverse observate pentru perindopril şi raportate în studiile clinice sunt: ameţeli, cefalee, parestezii, vertij, tulburări de vedere, tinitus, hipotensiune arterială, tuse, dispnee, dureri abdominale, constipaţie, diaree, disgeuzie, dispepsie, greaţă, vărsături, prurit, erupţie cutanată tranzitorie, crampe musculare şi astenie.

b. Rezumatul tabelar al reacţiilor adverse

Studii clinice: În timpul perioadei de randomizare a studiului EUROPA au fost colectate numai evenimentele adverse grave. Câţiva pacienţi au prezentat evenimente adverse grave: 16 (0,3%) dintre cei 6122 pacienţi trataţi cu perindopril şi 12 (0,2%) dintre cei 6107 pacienţi cu placebo. La pacienţii trataţi cu perindopril, hipotensiunea arterială a fost observată la 6 pacienţi, angioedemul la 3 pacienţi şi stop cardiac subit la 1 pacient. Mai mulţi pacienţi au întrerupt tratamentul din cauza tusei, hipotensiunii arteriale sau altor intoleranţe la perindopril comparativ cu placebo, respectiv 6,0% (n=366) comparativ cu 2,1% (n=129).

Raportarea reacțiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucuresti 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259 Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro.