Prenessa 4 mg

Doze Doza trebuie individualizată în funcţie de starea pacientului (vezi pct. 4.4) şi de răspunsul la scăderea tensiunii arteriale.

Hipertensiune arterială Perindopril poate fi administrat în monoterapie sau în asociere cu medicamente antihipertensive din alte clase terapeutice (vezi pct. 4.3, 4.4, 4.5 şi 5.1). Doza iniţială recomandată este 4 mg administrată în doză zilnică unică dimineaţa. La pacienţii care au sistemul renină-angiotensină-aldosteron puternic activat (în special, cei cu hipertensiune renovasculară, cu depleţie de sare şi/sau apă, decompensare cardiacă sau hipertensiune severă) poate apare o scădere excesivă a tensiunii arteriale după administrarea primei doze. La aceşti pacienţi doza iniţială recomandată este de 2 mg şi iniţierea tratamentului se face sub supraveghere medicală. După o lună de tratament doza zilnică poate fi crescută la 8 mg o dată pe zi.

Introducerea inhibitorilor enzimei de conversie a angiotensinei la pacienţii în tratament cu un diuretic poate determina hipotensiune arterială simptomatică. Se recomandă administrarea cu precauţie, deoarece aceşti pacienţi pot avea depleţie de lichide şi/sau sare. Dacă este posibil, tratamentul cu diuretice trebuie întrerupt cu 2-3 zile înainte de iniţierea tratamentului cu peridopril (vezi pct. 4.4). La pacienţii hipertensivi la care diureticul nu poate fi întrerupt, tratamentul cu perindopril trebuie iniţiat cu o doză de 2 mg. Este necesară monitorizarea funcţiei renale şi potasiul seric. Următoarea doză de perindopril trebuie ajustată în funcţie de scăderea tensiunii arteriale. Dacă este necesar, terapia cu diuretic poate fi reluată.

La vârstnici tratamentul trebui iniţiat cu doza de 2 mg. După o lună de tratament, doza poate fi crescută progresiv la 4 mg, apoi la 8 mg, dacă este necesar, depinzând de funcţia renală.

Insuficienţă cardiacă simptomatică Pentru tratamentul insuficienţei cardiace simptomatice, perindoprilul este de obicei asociat cu diuretice şi beta-blocante şi, dacă este necesar, glicozide digitalice. Tratamentul trebuie iniţiat sub strictă supraveghere medicală, iar doza iniţială recomandată este de 2 mg, administrată dimineaţa. După cel puţin două săptămâni de tratament, doza poate fi crescută la 4 mg o dată pe zi. Ajustarea dozei se face în funcţie de valorile tensiunii arteriale ale fiecărui pacient.

În insuficienţa cardiacă severă şi la pacienţii cu insuficienţă renală şi tendinţă de a avea tulburări electrolitice şi la pacienţii care fac tratament concomitent cu diuretice şi/sau cu vasodilatatoare), tratamentul trebuie iniţiat sub strictă supraveghere medicală (vezi pct. 4.4).

La pacienţii cu risc înalt de hipotensiune simptomatică (de exemplu la pacienţii care iau doze crescute de diuretice), dezechilibrul electrolitic şi hipovolemia trebuie corectate, dacă este posibil, înainte de iniţierea tratamentului cu perindopril.

Tensiunea arterială, funcţia renală şi potasiul seric trebuie monitorizate atent, înainte şi în timpul tratamentului cu perindopril (vezi pct. 4.4).

Angină stabilă Doza iniţială zilnică este de 4 mg timp de două săptămâni, apoi este crescută la 8 mg o dată pe zi zilnic, depinzând de funcţia renală şi dacă s-a dovedit că doza de 4 mg a fost bine tolerată. La vârstnici, doza iniţială este de 2 mg zilnic timp de o săptămână, apoi se creşte la 4 mg zilnic următoarea săptămână, înainte de a se creşte la 8 mg zilnic, depinzând de funcţia renală. Doza trebuie crescută numai dacă doza anterioară a fost tolerată.

Pacienți cu disfuncție renală Dozarea la pacienţii cu afectare renală se face în funcţie de gradul insuficienţei renale. Monitorizarea pacientului presupune şi determinarea regulată a potasemiei şi creatininemiei.

Doze recomandate la pacienţii cu insuficienţă renală Clearence-ul creatininei Doza recomandată Cl. creatinină ≥ 1 ml/s 4 mg/zi Cl. creatinină între 0,5 şi 1 ml/s 2 mg/zi Cl. creatinină între 0,25 şi 0,5 ml/s 2 mg/zi, o dată la 48 ore Doza recomandată la pacienţii hemodializaţi, (clearance-ul creatininei sub 0,25 ml/s) este de 2 mg, administrată în ziua dializei, după efectuarea procedurii terapeutice. Clearance-ul prin dializă al perindoprilatului este de 1,16 ml/s.

Ajustarea dozelor în insuficienţă hepatică La pacienţii cu insuficienţă hepatică nu este necesară ajustarea dozelor (vezi pct. 4.4 şi 5.2).

Copii şi adolescenţi Eficacitatea şi siguranţa utilizării la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani nu a fost stabilită. Datele clinice disponibile până acum sunt descrise la pct. 5.1, însă nu s-a stabilit o recomandare de dozare. De aceea, administrarea perindoprilului la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani nu este recomandată.

Mod de administrare Medicamentul trebuie administrat oral, o dată pe zi, dimineaţa, înaintea micului dejun.

Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA) Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului creşte riscul de apariţie a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei şi de diminuare a funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută). Prin urmare, nu este recomandată blocarea dublă a SRAA prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 şi 5.1). Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai sub supravegherea unui medic specialist şi cu monitorizarea atentă şi frecventă a funcţiei renale, valorilor electroliţilor şi tensiunii arteriale. Inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizaţi concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetică.

Angină stabilă Dacă în timpul primei luni de tratament cu perindopril apare un episod de angină instabilă (major sau nu), înainte de continuarea tratamentului trebuie apreciat atent raportul beneficiu/risc.

Hipotensiune arterială Inhibitorii enzimei de conversie pot induce o scădere a tensiunii arteriale. Hipotensiunea arterială simptomatică rareori apare la pacienţii hipertensivi fără complicaţii şi este mult mai probabil să apară la pacienţii cu depleţie de lichide determinată de terapia diuretică, regimul hiposodat, dializă, diaree sau vărsături (vezi pct.4.5 şi 4.8). Hipotensiunea arterială poate apare la pacienţii cu insuficienţă cardiacă simptomatică, cu sau fără insuficienţă renală asociată. Cel mai probabil aceasta apare la pacienţii cu grade mai severe de insuficienţă cardiacă, care utilizează doze crescute de diuretice, la pacienţi cu hiponatremie sau insuficienţă renală. La pacienţii cu risc crescut de hipotensiune simptomatică iniţierea terapiei şi ajustarea dozelor trebuie atent monitorizată. Aceleaşi consideraţii trebuie avute la pacienţii cu ischemie miocardică sau boli cerebrovasculare, la care o scădere excesivă a tensiunii arteriale poate determina un infarct miocardic sau accident vascular cerebral.

Dacă apare hipotensiune arterială, pacientul trebuie culcat pe spate, în poziţie de supinaţie, iar dacă este necesar se va administra perfuzie cu soluţie de clorură de sodiu 0,9%, pentru creşterea volumului circulator. Un episod tranzitoriu de hipotensiune arterială nu contraindică continuarea tratamentului, imediat ce tensiunea arterială a crescut după corectarea volemică. La unii pacienţi cu insuficienţă cardiacă congestivă cu tensiune arterială normală sau scăzută, perindoprilul determină o scădere suplimentară a tensiunii arteriale. Acest efect este anticipat şi de obicei nu reprezintă un motiv pentru întreruperea tratamentului. Dacă apare hipotensiune arterială simptomatică, devine necesară reducerea dozelor sau întreruperea tratamentului cu perindopril.

Stenoză aortică sau mitrală, cardiomiopatie hipertrofică La fel ca şi ceilalţi inhibitori ECA, perindoprilul trebuie administrat cu precauţie la pacienţii cu stenoză mitrală sau obstrucţia fluxului la ieşirea din ventriculul stâng (din stenoză aortică sau cardiomiopatie hipertrofică).

Disfuncţie renală În cazul disfuncţiei renale (clearence-ul creatininei sub 1 ml/s), doza iniţială de perindopril trebuie ajustată în funcţie de clearence-ul la creatinină (vezi pct.4.2.) şi apoi în funcţie de răspunsul pacientului la tratament. La aceşti pacienţi este necesară monitorizarea de rutină a potasemiei şi creatininemiei. La pacienţii cu insuficienţă cardiacă, hipotensiunea arterială apărută după iniţierea terapiei cu inhibitori ai ECA poate duce la insuficienţă renală funcţională. La aceşti pacienţi au fost raportate cazuri de insuficienţă renală acută, de obicei reversibilă.

La unii pacienţi cu stenoză de arteră renală bilaterală sau cu stenoză de arteră renală pe rinichi unic, care au fost trataţi cu inhibitori ai ECA, s-a observat o creştere a uremiei şi a creatininemiei, de obicei reversibilă după întreruperea tratamentului. Acest efect apare în special la pacienţii cu insuficienţă renală. La pacienţii cu hipertesiune renovasculară există un risc crescut de apariţie a hipotensiunii arteriale şi a insuficienţei renale. La aceşti pacienţi tratamentul trebuie iniţiat sub atentă supraveghere medicală cu doze scăzute şi atent ajustate. Deoarece tratamentul cu medicamente diuretice poate induce cele de mai sus, acesta trebuie întrerupt şi funcţia renală atent monitorizată în primele săptămâni de tratament cu perindopril. La unii pacienţi hipertensivi aparent fără afecţiuni renale preexistente, la administrarea concomitentă de periondopril şi diuretic, s-a observat o creştere uşoară şi tranzitorie a uremiei şi creatininemiei. Acest efect este mult mai probabil să apară la pacienţii cu afectare renală preexistentă. În acest caz este necesară reducerea dozei şi/sau întreruperea tratamentului diuretic şi/sau a tratamentului cu perindopril.

Pacienţii hemodializaţi La pacienţii dializaţi prin membrane cu flux crescut şi trataţi concomitent cu inhibitori ECA s-au raportat reacţii anafilactoide. La aceşti pacienţi trebuie luat în considerare un alt tip de membrană de dializă

Transplant renal Nu există experienţă privind administrarea de perindopril la pacienţii cu transplant renal recent.

Hipersensibilitate/angioedem Angioedemul de la nivelul feţei, extremităţilor, buzelor, membranelor mucoase, limbii, glotei şi/sau laringelui a fost raportat rareori la pacienţii trataţi cu inhibitori ECA, inclusiv perindopril (vezi pct.4.8). Acesta poate apare oricând în timpul tratamentului. În aceste cazuri perindoprilul trebuie întrerupt imediat, iar pacientul atent monitorizat până la dispariţia simptomelor. În cazurile în care edemul este prezent doar la nivelul feţei şi buzelor nu este necesar tratament specific, deşi antihistaminele sunt utile în ameliorarea simptomelor. Angioedemul asociat cu edem laringeal poate fi fatal. Când sunt implicate limba, glota sau laringele, care pot induce obstrucţia căilor aeriene, trebuie administrată imediat adrenalină şi asigurată permeabilitatea căilor aeriene. Pacientul trebuie ţinut sub atentă supraveghere medicală până la remiterea completă a simptomelor.

La pacienţii cu istoric de angioedem fără legătură cu inhibitorii enzimei de conversie, terapia cu IECA poate creşte riscul de apariţie al angioedemului (vezi pct.4.3).

Administrarea concomitentă a inhibitorilor mTOR (de exemplu, sirolimus, everolimus, temsirolimus) Pacienții care utilizează concomitent inhibitori ai mTOR (de exemplu, sirolimus, everolimus, temsirolimus) pot avea un risc crescut de apariție a angioedemului (de exemplu, inflamare a căilor respiratorii sau a limbii, cu sau fără insuficiență respiratorie) (vezi pct. 4.5).

Angioedemul intestinal a fost rareori raportat la pacienţii trataţi cu inhibitori ECA. Aceşti pacienţi au prezentat durere abdominală (cu sau fără greaţă sau vărsături); în unele cazuri, nu au prezentat în prealabil angioedem facial, iar concentraţiile esterazei C-1 au fost în limite normale. Confirmarea diagnosticului de angioedem intestinal a fost făcută prin tomografie computerizată, ultrasonografie sau intervenţie chirurgicală şi simptomele au dispărut după întreruperea tratamentului cu inhibitor ECA. Angioedemul intestinal trebuie inclus în diagnosticul diferenţial al pacienţilor în tratament cu inhibitor ECA şi care prezintă durere abdominală.

Reacţii anafilactoide în cursul aferezei proteinelor cu densitate scăzută (LDL) Rareori, pacienţii în tratament cu IECA au avut reacţii anafilactoide grave, cu risc de deces în timpul procedurii de afereză a lipoproteinelor cu densitate scăzută (LDL) cu dextran sulfat. Aceste reacţii au fost evitate prin întreruperea temporară a terapiei cu IECA înaintea fiecărei afereze.

Reacţii anafilactoide în cursul desensibilizării La pacienţii care au primit IECA în cursul terapiei de desensibilizare la venin de viespe sau albină, s-au raportat rareori reacţii anafilactoide cu risc vital. La aceşti pacienţi reacţiile pot fi evitate prin întreruperea temporară a tratamentului cu IECA, înainte de fiecare desensibilizare.

Disfuncție hepatică Rareori IECA au fost asociaţi cu un sindrom care debutează cu icter colestatic şi evoluează spre necroză hepatică fulminantă şi, uneori, deces. Mecanismul acestui sindrom nu este cunoscut. La pacienţii aflaţi în tratament cu IECA şi care prezintă icter sau creşteri marcate ale enzimelor hepatice, tratamentul trebuie întrerupt imediat, iar pacientul trebuie monitorizat cu atenţie şi tratat la nevoie.

Neutropenie/agranulocitoză/trombocitopenie/anemie Neutropenia, agranulocitoza, trombocitopenia şi anemia au fost raportate la pacienţi care au primit IECA. La pacienţii cu funcţie renală normală sau fără alte complicaţii, neutropenia apare rareori. Perindopril trebuie administrat cu extremă precauţie la pacienţii cu boli de colagen (de exemplu, lupus eritematos sistemic, sclerodermie), aflaţi în terapie imunosupresivă, tratament cu alopurinol sau procainamidă sau o combinaţie a acestor factori, în special dacă este prezentă şi o disfuncţie renală preexistentă. Unii din aceşti pacienţi au dezvoltat infecţii severe, care în unele cazuri nu au răspuns la tratament antibiotic intensiv. Dacă perindopril este administrat la aceşti pacienţi este necesară monitorizarea periodică a numărului de leucocite iar pacienţii sunt atenţionaţi să raporteze orice semn de infecţie (de exemplu, dureri faringiene, hipertermie).

Rasă IECA determină o rată crescută de apariţie a angioedemului la pacienţii de rasă neagră, comparativ cu pacienţii de rasă albă. Ca şi alţi inhibitori ai ECA, perindoprilul este mai puţin eficient în scăderea tensiunii arteriale la pacienţii de rasă neagră, posibil datorită unei prevalenţe crescute a nivelelor scăzute de renină la populaţia hipertensivă de rasă neagră.

Tuse În timpul tratamentului cu IECA poate apărea tusea, care este, în mod caracteristic, neproductivă, persistentă şi dispare la întreruperea tratamentului. Tusea indusă de IECA trebuie luată în considerare în cadrul diagnosticului diferenţial al tusei.

Vârstnici Unii pacienţi vârstnici prezintă un răspuns mai puternic la administrarea inhibitorilor ECA, comparativ cu pacienţii mai tineri. De aceea, la aceşti pacienţi se recomandă doze iniţiale mai scăzute şi monitorizarea funcţiei renale la iniţierea tratamentului. Chirurgie/anestezie La pacienţii ce au suferit intervenţii chirurgicale majore sau în timpul anesteziei cu medicamente care determină hipotensiune arterială, perindoprilul poate bloca formarea de angiotensină II, secundar eliberării compensatorii de renină. Tratamentul trebuie întrerupt cu o zi înaintea intervenţiei chirurgicale. Dacă apare hipotensiune arterială prin acest mecanism, trebuie corectată prin administrarea de lichide.

Hiperkaliemie În timpul tratamentului cu un inhibitor al ECA poate apărea hiperkaliemie. Pacienții cu risc de apariție a hiperkaliemiei îi includ pe cei cu insuficiență renală, diabet zaharat, hipoaldosteronism sau pe cei care utilizează concomitent diuretice care economisesc potasiul, suplimente de potasiu sau substituenţi de sare care conțin potasiu, precum şi pacienții trataţi cu alte substanțe active asociate cu creșteri ale concentrației plasmatice a potasiului (de exemplu, heparină, cotrimoxazol, cunoscut și ca trimetoprim/sulfametoxazol). Dacă se consideră adecvată utilizarea concomitentă a medicamentelor menționate mai sus, se recomandă monitorizarea regulată a concentrației plasmatice a potasiului.

Pacienţii diabetici La pacienţii diabetici trataţi cu antidiabetice orale sau insulină, nivelul glicemiei trebuie atent monitorizat în timpul primei luni de tratament cu inhibitori ECA (vezi pct 4.5).

Litiu Administrarea concomitentă a litiului cu perindoprilul nu este recomandată (vezi pct. 4.5).

Diuretice care economisesc potasiu, suplimente de potasiu sau înlocuitori de sare ce conţin potasiu În general, asocierea perindoprilului cu diuretice ce economisesc potasiu, suplimente de potasiu sau înlocuitori de sare ce conţin potasiu nu este recomandată (vezi pct.4.5).

Sarcină Tratamentul cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) nu trebuie început în timpul sarcinii. În cazul în care continuarea tratamentului cu IECA nu este considerată esenţială, pacientele care planifică o sarcină trebuie transferate la un tratament antihipertensiv alternativ cu profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii. În momentul diagnosticării unei sarcini, tratamentul cu IECA trebuie oprit imediat şi, dacă este cazul, se începe un tratament alternativ (vezi pct. 4.3 şi 4.6).

Informaţii importante privind unele componente ale Prenessa Prenessa conţine lactoză. Pacienţii cu intoleranţă ereditară la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a severităţii.

Frecvenţa reacţiilor adverse în funcţie de sisteme de organe:

Studii clinice În timpul perioadei de randomizare a studiului EUROPA au fost înregistrate numai evenimentele adverse grave. Câţiva pacienţi au raportat evenimente adverse grave: 16 (0,3%) din 6122 de pacienţi trataţi cu perindopril şi 12 (0,2%) din pacienţii ce au primit placebo. La pacienţii trataţi cu perindopril, hipotensiunea a fost observată la 6 pacienţi, angioedemul a fost prezent la 3 pacienţi şi stop cardiac la un pacient. Mai mulţi pacienţi s-au retras din studiu datorită tusei, hipotensiunii sau intoleranţei la perindopril comparativ cu placebo, 6,0% (n=366) respectiv 2,1% (n=129).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.