Preamlessa 5,7 mg/5 mg

Doze

Utilizare orală.

Preamlessa 2,85 mg/2,5 mg este destinat terapiei de primă linie la pacienții cu hipertensiune arterială. Doza inițială recomandată de Preamlessa este de 2,85 mg/2,5 mg o dată pe zi. După cel puțin patru săptămâni de tratament, doza poate fi crescută la 5,7 mg/5 mg o dată pe zi la pacienții a căror tensiune arterială nu este controlată adecvat cu Preamlessa 2,85 mg/2,5 mg.

Grupe speciale de pacienți

Insuficienţă renală (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.2) Preamlessa este contraindicată la pacienții cu insuficiență renală severă (clearance-ul creatininei sub 30 ml/min) (vezi pct. 4.3).

La pacienții cu insuficiență renală moderată (clearance-ul creatininei între 30 ml/min și 60 ml/min), doza inițială recomandată de Preamlessa este de 2,85 mg/2,5 mg la interval de două zile. La pacienții a căror tensiune arterială nu este controlată în mod adecvat, doza de Preamlessa 2,85 mg/2,5 mg poate fi administrată o dată pe zi. Dacă este necesar, la pacienții a căror tensiune arterială nu este controlată în mod adecvat, doza poate fi crescută. Monitorizarea medicală uzuală include monitorizarea concentrațiilor plasmatice ale creatininei și potasiului (vezi pct. 4.4 și 5.2).

Insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.4 şi 5.2) Preamlessa trebuie administrat cu precauţie la pacienții cu insuficiență hepatică severă.

Vârstnici (vezi pct. 4.4 și 5.2) Eficacitatea și siguranța Preamlessa au fost stabilite la persoanele în vârstă. Se recomandă prudență la inițierea tratamentului, depinzând de funcția renală.

După inițierea tratamentului, funcția renală trebuie monitorizată înainte de creșterea dozei, în special la pacienții cu vârsta de 75 ani și peste. Monitorizarea medicală uzuală trebuie să includă monitorizarea concentrațiilor plasmatice ale creatininei și potasiului.

Copii şi adolescenţi Siguranţa şi eficacitatea Preamlessa nu au fost stabilite la copii şi adolescenţii cu vârsta sub 18 ani. Nu sunt disponibile date clinice.

Mod de administrare Comprimatul de Preamlessa trebuie administrat oral, în doză unică, de preferat dimineaţa şi înainte de masă.

Atenţionări speciale Hipersensibilitate/Angioedem: Angioedemul feţei, extremităţilor, buzelor, mucoaselor, limbii, glotei şi/sau laringelui a fost raportat rar la pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA, inclusiv perindopril (vezi pct. 4.8). Acesta poate să apară în orice moment pe parcursul tratamentului. În astfel de cazuri, tratamentul cu Preamlessa trebuie imediat întrerupt şi monitorizarea corespunzătoare trebuie iniţiată şi continuată până la remiterea completă a simptomelor. În situaţiile în care edemul a fost limitat la faţă şi buze, afecţiunea a fost rezolvată în general fără tratament, cu toate că antihistaminicele au fost utile în ameliorarea simptomelor.

Angioedemul asociat cu edemul laringeal poate fi letal. Când există edem la nivelul limbii, glotei sau laringelui, de natură să determine obstrucţia căilor aeriene, trebuie administrată imediat terapia de urgenţă. Aceasta poate include administrarea de adrenalină şi/sau menţinerea liberă a căilor aeriene. Pacientul trebuie monitorizat medical atent până la apariţia remisiunii complete şi susţinute a simptomelor. Pacienţii cu antecedente de angioedem care nu a fost determinat de administrarea unui inhibitor al ECA pot avea un risc crescut de apariţie a angioedemului în timpul administrării Preamlessa (vezi pct. 4.3).

Angioedemul intestinal a fost raportat rar la pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA. Aceşti pacienţi au prezentat dureri abdominale (cu sau fără greaţă sau vărsături); în unele cazuri, nu a existat un edem facial anterior şi valorile esterazei C-1 au fost normale. Angioedemul a fost diagnosticat prin proceduri care au inclus TC abdominală sau ecografie abdominală sau abordare chirurgicală şi simptomele au dispărut o dată cu întreruperea inhibitorului ECA. Angioedemul intestinal trebuie inclus în diagnosticul diferenţial al pacienţilor trataţi cu inhibitori ai ECA care prezintă dureri abdominale (vezi pct. 4.8).

Utilizarea concomitentă a perindoprilului cu sacubitril/valsartan este contraindicată datorită riscului crescut de angioedem (vezi pct. 4.3). Tratamentul cu sacubitril/valsartan nu trebuie inițiat mai devreme de 36 de ore după ultima doză de perindopril. Dacă tratamentul cu sacubitril/valsartan este întrerupt, tratamentul cu perindopril nu trebuie inițiat mai devreme de 36 de ore după ultima doză de sacubitril/valsartan (vezi pct. 4.3 și 4.5).

Utilizarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu inhibitori ai EN (de exemplu, racecadotril), inhibitori ai mTOR (de exemplu, sirolimus, everolimus, temsirolimus) și gliptine (de exemplu, linagliptină, saxagliptină, sitagliptină, vildagliptină) poate determina un risc crescut de angioedem (de exemplu, umflarea căilor respiratorii sau a limbii, cu sau fără tulburări respiratorii) (vezi pct. 4.5). Se recomandă prudență la inițierea racecadotrilului, inhibitorilor mTOR (de exemplu, sirolimus, everolimus, temsirolimus) și a gliptinelor (de exemplu, linagliptină, saxagliptină, sitagliptină, vildagliptină) la un pacient la care deja se administrează un inhibitor ECA. Prin urmare, este necesară evaluarea atentă a raportului beneficiu-risc înainte de inițierea tratamentului cu inhibitori ai EN (de exemplu, racecadotril) la pacienții tratați cu perindopril.

Reacții anafilactoide în cursul aferezei lipoproteinelor cu densitate mică (LDL): Rar, pacienţii tratați cu inhibitori ai ECA în cursul aferezei lipoproteinelor cu densitate mică (LDL) cu dextran sulfat au prezentat reacţii anafilactoide care pun viaţa în pericol. Aceste reacţii au fost evitate prin întreruperea temporară a tratamentului cu inhibitor al ECA înaintea fiecărei afereze.

Reacţii anafilactoide în timpul desensibilizării: Pacienţii care urmează tratament cu inhibitori ai ECA în timpul tratamentului de desensibilizare (de exemplu, la venin de himenoptere), au prezentat reacţii anafilactoide. La aceeaşi pacienţi, aceste reacţii

au fost evitate când tratamentul cu inhibitori ai ECA a fost temporar întrerupt, dar acestea au reapărut după o readministrare inadecvată.

Pacienți care efectuează şedinţe de hemodializă: Reacţii anafilactoide au fost raportate la pacienţi care efectuează şedinţe de dializă, atunci când se utilizează membrane cu flux mare şi care sunt trataţi concomitent cu un inhibitor al ECA. La aceşti pacienţi trebuie luată în considerare utilizarea unui alt tip de membrană de dializă sau a unei alte clase de medicamente antihipertensive.

Neutropenie/Agranulocitoză/Trombocitopenie/Anemie: Neutropenia/agranulacitoza, trombocitopenia şi anemia au fost raportate la pacienţi aflaţi în tratament cu inhibitori ai ECA. La pacienţii cu funcţia renală normală şi fără alţi factori de risc, neutropenia apare rar. Preamlessa trebuie utilizată cu mare atenţie la pacienţii cu boală vasculară de colagen, la cei cu tratament imunosupresor, tratament cu alopurinol sau procainamidă sau la care există o combinaţie a acestor factori de risc, în special dacă există în prealabil o funcţie renală afectată. Unii dintre aceşti pacienţi au dezvoltat infecţii grave care, în câteva cazuri, nu au răspuns la tratamentul antibiotic intensiv. Dacă Preamlessa este utilizată la aceşti pacienţi, este recomandată monitorizarea periodică a numărului de leucocite şi pacienţii trebuie instruiţi să raporteze orice semn de infecţie (de exemplu, dureri în gât, febră).

Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA): Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului creşte riscul de apariţie a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei şi de diminuare a funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută). Prin urmare, nu este recomandată blocarea dublă a SRAA prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 şi 5.1).

Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai sub supravegherea unui medic specialist şi cu monitorizarea atentă şi frecventă a funcţiei renale, valorilor electroliţilor şi tensiunii arteriale.

Inhibitorii ECA și blocanții receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizați concomitent la pacienții cu nefropatie diabetică.

Aldosteronism primar: Pacienții cu hiperaldosteronism primar nu vor răspunde, în general, la medicamente antihipertensive care acționează prin inhibarea sistemului renină-angiotensină. Prin urmare, utilizarea acestui medicament nu este recomandată.

Sarcina: Tratamentul cu Preamlessa nu trebuie inițiat în timpul sarcinii. În cazul în care continuarea tratamentului cu Preamlessa nu este considerată esenţială, pacientele care planifică o sarcină trebuie transferate la un tratament antihipertensiv alternativ cu profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii. În momentul diagnosticării unei sarcini, tratamentul cu Preamlessa trebuie oprit imediat şi, dacă este cazul, se începe un tratament alternativ (vezi pct. 4.3 şi 4.6).

Utilizarea la pacienții cu insuficiență renală: Preamlessa este contraindicată la pacienții cu insuficiență renală severă (clearance-ul creatininei sub 30 ml/min) (vezi pct. 4.3).

La pacienții cu insuficiență renală moderată (clearance-ul creatininei între 30 ml/min și 60 ml/min), doza inițială recomandată de Preamlessa este de 2,85 mg/2,5 mg la interval de două zile (vezi pct. 4.2). Urmărirea medicală obișnuită la acești pacienți trebuie să includă monitorizarea concentrațiilor de potasiu și a creatininei (vezi pct. 4.2 și 5.2).

La unii pacienţi cu stenoză de arteră renală bilaterală sau stenoză de arteră renală pe rinichi unic funcțional, care au fost trataţi cu inhibitori ai ECA, s-a observat o creştere a uremiei şi creatininemiei, de obicei reversibilă după întreruperea tratamentului. Aceasta este, în special, probabilă la pacienţii cu insuficienţă renală. Dacă hipertensiunea renovasculară este, de asemenea, prezentă, există un risc crescut de hipotensiune arterială severă şi insuficienţă renală. Unii pacienţi hipertensivi fără boală renovasculară preexistentă aparentă au dezvoltat o creştere a uremiei şi creatininemiei, de obicei minoră şi tranzitorie, în special când perindoprilul a fost administrat concomitent cu un diuretic. Această situaţie este mai posibil să apară la pacienţi cu insuficienţă renală preexistentă.

La pacienţii cu insuficienţă renală, amlodipina poate fi administrată în doze normale. Modificările concentraţiilor plasmatice de amlodipină nu sunt corelate cu gradul insuficienţei renale. Amlodipina nu este dializabilă.

Transplant renal: Deoarece nu există experiență clinică privind administrarea combinației în doză fixă perindopril/amlodipină la pacienții cu transplant renal recent, tratamentul cu Preamlessa nu este, prin urmare, recomandat.

Hipertensiune arterială renovasculară: Există un risc crescut de hipotensiune arterială severă şi insuficienţă renală dacă pacienţii cu stenoză de arteră renală bilaterală sau stenoză de arteră renală pe rinichi unic funcțional sunt trataţi cu inhibitori ai ECA (vezi pct. 4.3). Tratamentul cu diuretice poate fi un factor contributiv. Insuficiența renală poate apărea și la modificări minore ale creatininemiei, chiar și la pacienții cu stenoză unilaterală a arterei renale.

Utilizarea la pacienții cu insuficienţă hepatică: Rar, inhibitorii ECA au fost asociaţi cu un sindrom care debutează cu icter colestatic şi progresează spre necroză hepatică fulminantă şi (uneori) deces. Mecanismul de producere al acestui sindrom nu este cunoscut. Pacienţii care urmează tratament cu Preamlessa şi care dezvoltă icter sau creşteri marcate ale valorilor enzimelor hepatice trebuie să întrerupă Preamlessa şi să fie monitorizați corespunzător (vezi pct. 4.8).

Timpul de înjumătățire plasmatică prin eliminare al amlodipinei este prelungit și valorile ASC sunt mai mari la pacienții cu insuficiență hepatică.

Utilizare la persoanele vârstnice: Inițierea tratamentului și creșterea dozei ar trebui să aibă loc cu precauție la persoanele vârstnice, depinzând de funcția renală. Funcția renală trebuie monitorizată înainte de creșterea dozei. Prin urmare, monitorizarea trebuie să includă concentrațiile plasmatice ale creatininei și potasiului (vezi pct. 4.2 și 5.2).

Precauţii pentru utilizare Criză hipertensivă: Siguranța și eficacitatea amlodipinei în criza hipertensivă nu au fost stabilite.

Utilizare la pacienții cu insuficiență cardiacă: Pacienții cu insuficiență cardiacă trebuie tratați cu prudență.

Preamlessa trebuie utilizată cu prudență la pacienții cu insuficiență cardiacă congestivă, deoarece utilizarea amlodipinei poate crește riscul apariției unor evenimente cardiovasculare viitoare și a mortalității.

Hipotensiune arterială: Inhibitorii ECA pot determina o scădere a tensiunii arteriale. Hipotensiunea arterială simptomatică este rară la pacienţii cu hipertensiune arterială necomplicată şi apare mai ales la pacienţii cu depleţie volemică, de exemplu, în urma tratamentului diuretic, regimului alimentar hiposodat, dializei, diareei sau vărsăturilor sau la pacienţii cu hipertensiune arterială severă renin-dependentă (vezi pct. 4.5 şi 4.8). La pacienţii cu risc crescut de hipotensiune arterială simptomatică, tensiunea arterială, funcţia renală şi kaliemia trebuie atent monitorizate în timpul tratamentului cu Preamlessa.

Aceleaşi consideraţii sunt valabile la pacienţii cu ischemie coronariană sau boală cerebrovasculară la care scăderea excesivă a tensiunii arteriale poate produce infarct miocardic sau accident cerebrovascular.

Dacă apare hipotensiune arterială, pacientul trebuie aşezat în clinostatism şi, dacă este necesar, trebuie să i se administreze perfuzie intravenoasă cu soluţie de clorură de sodiu 9 mg/ml (0,9%). Un răspuns hipotensiv tranzitor nu reprezintă o contraindicaţie pentru dozele următoare, care pot fi administrate, de obicei, fără dificultate de îndată ce valorile tensionale au crescut după expansiunea volemică.

Stenoză aortică şi de valvă mitrală/cardiomiopatie hipertrofică: Inhibitorii ECA trebuie administrați cu precauţie la pacienţii cu stenoză de valvă mitrală şi obstrucţie la nivelul tractului de ejecţie al ventriculului stâng, cum sunt stenoza aortică sau cardiomiopatia hipertrofică.

Rasă: Inhibitorii ECA determină o frecvenţă mai mare a angioedemului la pacienţii din rasa neagră decât la cei din celelalte rase.

Inhibitorii ECA pot fi mai puţin eficace în scăderea tensiunii arteriale la populaţia din rasa neagră decât la cei din celelalte rase, posibil din cauza unei prevalenţe mai mari a hiporeninemiei la populaţia hipertensivă de rasă neagră.

Tuse: Tusea a fost raportată la utilizarea combinației în doză fixă perindopril/amlodipină. Caracteristic, tusea este neproductivă, persistentă şi dispare la întreruperea tratamentului. Tusea indusă de terapia cu inhibitori ai ECA trebuie luată în considerare ca parte a diagnosticului diferenţial al tusei.

Intervenții chirurgicale/Anestezie: La pacienţii la care urmează să se efectueze intervenţii chirurgicale importante sau în timpul anesteziei cu medicamente care pot produce hipotensiune arterială, perindoprilul poate bloca formarea angiotensinei II, secundar eliberării compensatorii de renină. Preamlessa trebuie întrerupt cu o zi înaintea intervenţiei chirurgicale. Dacă apare hipotensiune arterială şi se consideră că este cauzată de acest mecanism, aceasta poate fi corectată prin expansiune volemică.

Hiperkaliemie: Creşteri ale kaliemiei au fost observate la unii pacienţi trataţi cu inhibitori ai ECA, inclusiv perindopril.Pacienţii cu risc pentru dezvoltarea hiperkaliemiei includ pacienţii cu insuficienţă renală, degradare a funcţiei renale, vârstnici (> 70 ani), diabet zaharat, evenimente intercurente, în special deshidratare, decompensare cardiacă acută, acidoză metabolică și pe cei care utilizează concomitent diuretice care economisesc potasiul (de exemplu, spironolactonă, eplerenonă, triamteren sau amilorid, singure sau în combinație), suplimente de potasiu sau substituenţi de sare cu conţinut de potasiu; sau acei pacienţi care iau alte medicamente asociate cu creşteri ale potasiului seric (de exemplu, heparină, alți inhibitori ECA, antagoniști ai angiotensinei II, acid acetilsalicilic ≥ 3 g/zi, inhibitori ai COX 2 și AINS neselectivi, agenți imunosupresori, cum sunt ciclosporină sau tacrolimus, trimetoprim sau cotrimoxazol cunoscute și sub denumirea de trimetoprim/sulfametoxazol și în special antagoniști ai aldosteronului). Utilizarea suplimentelor de potasiu, diureticelor care economisesc potasiu sau a substituenţilor de sare cu conţinut de potasiu, în special de către pacienţii cu insuficienţă renală, poate duce la o creştere semnificativă a potasiului seric. Hiperkaliemia poate determina aritmii grave, uneori letale. Dacă utilizarea concomitentă a Preamlessa şi a medicamentelor mai sus menţionate este considerată adecvată, administrarea trebuie făcută cu precauţie şi kaliemia monitorizată frecvent (vezi pct. 4.5).

Pacienţi cu diabet zaharat: La pacienţii cu diabet zaharat trataţi cu antidiabetice orale sau insulină, controlul glicemic trebuie monitorizat cu atenţie în cursul primei luni de tratament cu Preamlessa (vezi pct. 4.5).

Medicamente care economisesc potasiul, suplimente de potasiu sau substituenţi de sare cu conţinut de potasiu: Utilizarea concomitentă de Preamlessa și medicamente care economisesc potasiul, suplimente de potasiu sau substituenţi de sare cu conţinut de potasiu nu este recomandată (vezi pct. 4.5).

Sodiu: Acest medicament conține sodiu mai puțin de 1 mmol (23 mg) per comprimat, adică practic „nu conține sodiu”.

Rezumatul profilului de siguranță Profilul de siguranță al asocierii perindopril/amlodipină a fost evaluat într-un studiu clinic controlat pe o perioadă de 6 luni, la care au participat 1 771 de pacienți, dintre care 887 au fost tratați cu perindopril/amlodipină, într-un studiu clinic controlat de 6 săptămâni, care a inclus 837 pacienți, dintre care 279 au fost tratați cu perindopril/amlodipină și într-un studiu clinic controlat cu placebo, pe o perioadă de 8 săptămâni, care a inclus 1 581 de pacienți, dintre care 249 au fost tratați cu perindopril/amlodipină.

În aceste studii clinice nu s-au observat noi reacții adverse semnificative în cazul asocierii, în comparație cu efectele cunoscute ale monocomponentelor individuale.

Următoarele reacții adverse au fost raportate cel mai frecvent în timpul studiilor clinice: amețeli, tuse și edeme.

Reacțiile adverse raportate anterior în timpul studiilor clinice și/sau după punerea pe piață a componentelor individuale ale combinației perindopril/amlodipină sunt enumerate în tabelul următor, deoarece acestea pot apărea și în cazul combinației în doză fixă.

În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a severităţii.

Informații suplimentare privind asocierea perindopril/amlodipină: Un studiu clinic randomizat, dublu-orb, controlat cu placebo, pe o perioadă de 8 săptămâni, a demonstrat că edemul periferic, o reacție adversă recunoscută a amlodipinei, a fost observat cu o incidență mai mică la pacienții cărora li s-a administrat combinația în doză fixă de perindopril 3,5 mg/amlodipină 2,5 mg, decât în cazul celor tratați cu amlodipină 5 mg în monoterapie (1,6% și, respectiv, 4,9%).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 București 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro