Perindopril Tosilat/Indapamida Teva 5 mg/1,25 mg

Doze

Doza uzuală este de un comprimat filmat Perindopril tosilat/Indapamidă Teva 5 mg/1,25 mg pe zi, administrat în doză unică, de preferat dimineaţa înainte de masă.

Atunci când este posibil, este recomandată creşterea treptată individuală a dozei, în funcţie de componente. Perindopril tosilat/Indapamidă Teva 5 mg/1,25 mg comprimate filmate trebuie utilizat atunci când tensiunea arterială nu poate fi controlată în mod corespunzător cu Perindopril tosilat/Indapamidă Teva 2,5 mg/0,625 mg comprimate filmate (acolo unde este disponibil). Când este indicată din punct de vedere clinic, trecerea directă de la monoterapie la Perindopril tosilat/Indapamidă Teva 5 mg/1,25 mg poate fi luată în considerare.

Grupe speciale de pacienți

Vârstnici (vezi pct. 4.4)

Tratamentul trebuie iniţiat după evaluarea răspunsului tensiunii arteriale şi a funcţiei renale.

Insuficienţă renală (vezi pct. 4.4) Tratamentul este contraindicat în insuficienţa renală severă (clearance-ul creatininei sub 30 ml/min). La pacienţii cu insuficienţă renală moderată (clearance-ul creatininei 30-60 ml/min), se recomandă începerea tratamentului cu doze adecvate din fiecare componentă în parte.

La pacienţi cu clearance-ul creatininei mai mare sau egal cu 60 ml/min, nu este necesară ajustarea dozei. În general, controalele medicale uzuale ulterioare vor include monitorizarea frecventă a concentraţiilor plasmatice ale creatininei şi potasiului.

Insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.2) În insuficienţa hepatică severă, tratamentul este contraindicat. La pacienţii cu insuficienţă hepatică moderată, nu este necesară ajustarea dozelor.

Copii şi adolescenţi Perindopril tosilat/Indapamidă Teva 5 mg/1,25 mg nu trebuie utilizat la copii şi adolescenţi, deoarece eficacitatea și tolerabilitatea perindoprilului la copii și adolescenți, singur sau în combinație, nu au fost încă stabilite.

Mod de administrare Administrare orală.

Atenţionări speciale

Comune perindoprilului şi indapamidei

Litiu: De regulă, administrarea concomitentă de litiu şi combinaţia dintre perindopril şi indapamidă nu este recomandată (vezi pct. 4.5).

Cu privire la perindopril

Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA) Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului creşte riscul de apariţie a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei şi de diminuare a funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută). Prin urmare, nu este recomandată blocarea dublă a SRAA prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 şi 5.1). Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai sub supravegherea unui medic specialist şi cu monitorizarea atentă şi frecventă a funcţiei renale, valorilor electroliţilor şi tensiunii arteriale. Inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizaţi concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetică.

Diuretice care economisesc potasiu, suplimente de potasiu sau substituenți de sare care conțin potasiu De regulă, nu se recomandă administrarea concomitentă de perindopril cu diuretice care economisesc potasiu, suplimente de potasiu sau substituenți de sare care conțin potasiu (vezi pct. 4.5).

Neutropenie/agranulocitoză/trombocitopenie/anemie La pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA au fost raportate cazuri de neutropenie/agranulocitoză, trombocitopenie şi anemie. La pacienţii cu funcţie renală normală şi fără alţi factori de risc, neutropenia apare rar. Perindoprilul trebuie utilizat cu multă atenţie la pacienţii cu colagenoză vasculară, la cei trataţi cu imunosupresoare, alopurinol sau procainamidă sau la pacienţii care prezintă o combinaţie a acestor factori, mai ales în cazul unei disfuncţii renale preexistente. Unii dintre aceşti pacienţi au dezvoltat infecţii severe care, în câteva cazuri, nu au răspuns la terapia intensivă cu antibiotice. Dacă perindoprilul este utilizat la astfel de pacienţi, se recomandă monitorizarea periodică a numărului leucocitelor, iar pacienţii trebuie instruiţi să raporteze orice semn de infecţie (de exemplu: dureri în gât, febră) (vezi pct. 4.5 și 4.8).

Hipertensiune renovasculară Există un risc crescut de hipotensiune arterială si insuficiență renală atunci când pacienții cu stenoză de arteră renală bilaterală sau cu stenoză de arteră renală pe rinichi unic funcțional sunt tratați cu inhibitori ai ECA (vezi pct. 4.3). Tratamentul cu diuretice poate reprezenta un factor contributor. Pierderea funcției renale poate apărea și doar cu modificări minime ale creatininei serice, chiar și la pacienții cu stenoză de arteră renală unilaterală.

Hipersensibilitate/angioedem: Cazuri de angioedem la nivelul feţei, extremităţilor, buzelor, limbii, glotei şi/sau laringelui au fost raportate rar la pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA, inclusiv perindopril (vezi pct 4.8). Acestea pot apărea în orice moment al tratamentului. În asemenea cazuri, tratamentul cu perindopril trebuie întrerupt imediat şi se recomandă o monitorizare adecvată, pentru a se asigura dispariţia completă a simptomelor, înaintea externării pacientului. În cazurile în care edemul s-a limitat la nivelul feţei şi buzelor, starea pacientului s-a corectat fără tratament, cu toate că antihistaminicele au fost utile pentru ameliorarea simptomelor.

Angioedemul asociat cu edemul laringelui poate fi letal. În cazurile în care sunt implicate limba, glota sau laringele, cu posibilitate de obstrucţie a căilor respiratorii, trebuie administrat imediat tratamentul adecvat, care poate include administrarea subcutanată de soluţie de adrenalină 1:1000 (0,3 – 0,5 ml) şi/sau măsuri care să asigure permeabilitatea căilor respiratorii.

În cazul pacienţilor aparţinând rasei neagre trataţi cu inhibitori ai ECA s-a raportat o incidenţă mai mare a angioedemului, comparativ cu celelalte rase.

Pacienţii cu antecedente de angioedem, fără legătură cu terapia cu inbitori ai ECA, pot avea un risc crescut de angioedem în cazul utilizării inhibitorilor ECA (vezi pct.4.3).

Angioedemul intestinal a fost raportat rar la pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA. Aceşti pacienţi au acuzat dureri abdominale (cu sau fără greţuri sau vărsături); în unele cazuri pacienţii nu au prezentat anterior angioedem facial, iar concentraţia plasmatică a esterazei C-1 a fost normală. Angioedemul a fost diagnosticat prin tomografie abdominală, ecografie sau intervenţie chirurgicală, iar simptomele s-au ameliorat după întreruperea administrării inhibitorului ECA. Angioedemul intestinal trebuie inclus în diagnosticul diferenţial al pacienţilor trataţi cu inhibitori ai ECA care acuză dureri abdominale.

Utilizarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu sacubitril/valsartan este contraindicată datorită riscului crescut de angioedem. Tratamentul cu sacubitril/valsartan nu trebuie inițiat mai devreme de 36 de ore după ultima doză de perindopril. Tratamentul cu perindopril nu trebuie inițiat mai devreme de 36 de ore după ultima doză de sacubitril/valsartan (vezi pct. 4.3 și 4.5).

Utilizarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu inhibitori ai neprilizinei (NEP) (de exemplu: racecadotril), inhibitori ai mTOR (de exemplu: sirolimus, everolimus, temsirolimus) și gliptine ( de exemplu: linagliptin, saxagliptin, sitagliptin, vildagliptin) poate determina un risc crescut de angioedem (de exemplu: umflarea căilor respiratorii sau a limbii, cu sau fără tulburări respiratorii) (vezi pct. 4.5). Se recomandă prudență la inițierea racecadotrilului, inhibitorilor mTOR (de exemplu: sirolimus, everolimus, temsirolimus) și gliptine ( de exemplu: linagliptin, saxagliptin, sitagliptin, vildagliptin) la un pacient care deja ia un inhibitor ECA.

Reacţii anafilactoide în timpul desensibilizării La pacienţii trataţi cu un inhibitor al ECA, în timpul tratamentului de desensibilizare cu venin de himenoptere (albine, viespi), au fost raportate cazuri izolate de reacţii anafilactoide susţinute, care pot pune viaţa în pericol. Tratamentul cu un inhibitor al ECA trebuie efectuat cu prudenţă la pacienţii alergici care urmează tratament de desensibilizare şi trebuie evitat la pacienţii la care se efectuează imunoterapie cu venin. Cu toate acestea, la pacienţii care necesită atât tratament cu inhibitor al ECA, cât şi tratament de desensibilizare, aceste reacţii adverse pot fi evitate prin întreruperea temporară a administrării inhibitorilor ECA, cu cel puţin 24 ore înainte de iniţierea tratamentului de desensibilizare.

Reacţii anafilactoide în timpul aferezei LDL Au fost raportate cazuri rare de reacţii anafilactoide, care au pus viaţa în pericol, la pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA, în timpul aferezei LDL cu dextran sulfat. Aceste reacţii pot fi evitate prin întreruperea temporară a tratamentului cu inhibitori ai ECA înaintea fiecărei afereze.

Pacienţi care efectuează şedinţe de hemodializă La pacienţii care efectuează şedinţe de dializă cu membrane cu flux mare (cum ar fi AN 69®), trataţi în acelaşi timp cu un inhibitor al ECA au fost raportate cazuri de reacţii anafilactoide. La aceşti pacienţi se poate lua în considerare utilizarea unui alt tip de membrană pentru dializă sau a unei alte clase de antihipertensive.

Aldosteronism primar În general, pacienții cu aldosteronism primar nu răspund la tratamentul cu medicamente antihipertensive care acționează prin inhibarea sistemului renină-angiotensină. Prin urmare, utilizarea acestui medicament nu este recomandată.

Sarcina În timpul sarcinii nu trebuie iniţiat tratamentul cu inhibitori ai ECA. Cu excepţia cazurilor în care tratamentul cu inhibitori ai ECA este indispensabil, pacientele care planifică o sarcină trebuie trecute pe un alt tratament antihipertensiv, cu un profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în sarcină. Când sarcina s-a confirmat, tratamentul cu inhibitori ai ECA trebuie întrerupt imediat şi, dacă este necesar, se iniţiază o terapie alternativă (vezi pct.4.3 şi 4.6).

Cu privire la indapamidă

Encefalopatie hepatică La pacienţii cu insuficienţă hepatică, diureticele tiazidice şi diureticele înrudite cu tiazidele pot determina, în special în cazul dezechilibrului electrolitic, encefalopatie hepatica care poate progresa către comă hepatică. Dacă apar aceste reacţii, administrarea diureticelor trebuie întreruptă imediat.

Fotosensibilitate Au fost raportate cazuri de fotosensibilitate la utilizarea diureticelor tiazidice şi a celor înrudite cu tiazidele (vezi pct.4.8). Dacă reacţiile de fotosensibilitate apar în timpul tratamentului, se recomandă oprirea acestuia. Dacă se consideră necesară reluarea tratamentului cu diuretic, se recomandă protejarea zonelor expuse la soare sau radiaţii UVA artificiale.

Precauţii speciale

Comune perindoprilului şi indapamidei

Insuficienţă renală În caz de insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei <30 ml/min), tratamentul este contraindicat.

La unii pacienţi hipertensivi fără leziuni renale aparente pre-existente şi la care evaluarea hematologică arată o insuficienţă renală funcţională, tratamentul trebuie întrerupt şi poate fi reluat fie cu doze mici, fie cu o singură substanţă activă.

La aceşti pacienţi, urmărirea medicală uzuală include monitorizarea frecventă a concentraţiilor plasmatice ale creatininei şi potasiului, după două săptămâni de tratament şi apoi la intervale de două luni, în timpul perioadei stabile terapeutic. Insuficienţa renală a fost raportată mai ales la pacienţii cu insuficienţă cardiacă severă sau insuficienţă renală subiacentă cu stenoză de arteră renală.

De regulă, medicamentul nu este recomandat în caz de stenoză de arteră renală bilaterală sau de stenoză de arteră renală pe rinichi unic funcţional.

Hipotensiune arterială şi depleţie hidroelectrolitică Există risc de hipotensiune arterială apărută brusc în prezenţa depleţiei de sodiu preexistentă (în special la pacienţii cu stenoză de arteră renală). Prin urmare, trebuie monitorizate sistematic semnele clinice de depleţie hidro-electrolitică, care pot apărea în cazul unui episod intercurent de diaree sau vărsături. La aceşti pacienţi trebuie avută în vedere monitorizarea periodică a concentraţiilor plasmatice ale electroliţilor.

Hipotensiunea arterială marcată poate necesita administrarea unei perfuzii intravenoase cu soluţie salină izotonă.

Hipotensiunea arterială tranzitorie nu reprezintă o contraindicaţie pentru continuarea tratamentului. După restabilirea unui volum sanguin satisfăcător şi a tensiunii arteriale, tratamentul poate fi reluat, fie cu o doză mai mică, fie doar cu una dintre substanţele active.

Kaliemie

Asocierea perindoprilului cu indapamidă nu previne apariţia hipokaliemiei, în special la pacienţii cu diabet zaharat sau la cei cu insuficienţă renală. Ca și în cazul altor medicamente antihipertensive administrate care conțin un diuretic, trebuie efectuată monitorizarea periodică a kaliemiei.

Cu privire la perindopril

Tuse După utilizarea de inhibitor al ECA a fost raportată tusea seacă. Tusea este caracterizată prin persistenţă şi dispariţie la întreruperea tratamentului. La apariţia acestui simptom, trebuie avută în vedere etiologia iatrogenă. Dacă este preferată, cu toate acestea, administrarea de inhibitor al ECA, poate fi luată în considerare continuarea tratamentului.

Copii şi adolescenţi La copii şi adolescenţi, nu s-au stabilit eficacitatea şi tolerabilitatea perindoprilului administrat în monoterapie sau în asociere.

Risc de hipotensiune arterială şi/sau de insuficienţă renală (în caz de insuficienţă cardiacă, depleţie hidro-electrolitică etc.) La pacienţii a căror tensiune arterială a fost iniţial mică, în caz de stenoză de arteră renală, insuficienţă cardiacă congestivă sau ciroză cu edeme şi ascită, a fost observată stimularea marcată a sistemului renină-angiotensină-aldosteron, în special în timpul depleţiei marcate de apă şi electroliţi (regim alimentar strict fără sare sau tratament diuretic prelungit).

Ca urmare, blocarea acestui sistem cu un inhibitor al ECA poate determina, în special la prima administrare şi în timpul primelor două săptămâni de tratament, o scădere bruscă a tensiunii arteriale şi/sau o creştere a concentraţiilor plasmatice de creatinină, fapt ce denotă o insuficienţă renală funcţională. Uneori, aceasta poate avea un debut acut, deşi rar, şi se poate instala după o perioadă de timp variabilă.

În aceste cazuri, tratamentul trebuie iniţiat cu o doză mică, care va fi crescută progresiv.

Vârstnici Funcţia renală şi kaliemia trebuie evaluate înaintea începerii tratamentului. Doza iniţială este ajustată ulterior, în funcţie de răspunsul la tratament al valorilor tensiunii arteriale, în special în cazurile de depleţie hidro-electrolitică, pentru a evita debutul brusc al hipotensiunii arteriale.

Ateroscleroză diagnosticată Toţi pacienţii prezintă risc de hipotensiune arterială, dar trebuie acordată o atenţie deosebită pacienţilor cu boală cardiacă ischemică sau insuficienţă circulatorie cerebrală, al căror tratament va fi iniţiat cu doze mici.

Hipertensiune arterială renovasculară Tratamentul hipertensiunii arteriale renovasculare este revascularizarea. Cu toate acestea, inhibitorii ECA pot fi benefici la acei pacienţi cu hipertensiune renovasculară, la care urmează să se efectueze intervenţia chirurgicală de corectare sau când această intervenţie chirurgicală nu este posibilă.

Dacă Perindopril tosilat/Indapamidă Teva 5 mg/1,25 mg este prescris la pacienţi cu stenoză de arteră renală diagnosticată sau suspectată, tratamentul trebuie iniţiat în spital, cu doze mici şi trebuie monitorizate funcţia renală şi kaliemia, deoarece unii pacienţi pot dezvolta insuficienţă renală funcţională, reversibilă la întreruperea tratamentului.

Insuficienţă cardiacă/ Insuficienţă cardiacă severă La pacienţii cu insuficienţă cardiacă severă (gradul IV), tratamentul trebuie iniţiat sub supraveghere medicală, cu o doză iniţială mică. Tratamentul cu beta-blocante la pacienţii hipertensivi cu insuficienţă coronariană nu trebuie întrerupt: inhibitorul ECA trebuie adăugat la beta-blocant.

Pacienţi cu diabet zaharat:

La pacienţii cu diabet zaharat insulino-dependent (tendinţă spontană de creştere a kaliemiei), tratamentul trebuie inițiat sub supraveghere medicală, cu o doză inițială redusă. La pacienţii trataţi anterior cu antidiabetice orale sau insulină, glicemia trebuie monitorizată atent, mai ales în timpul primei luni de tratament cu inhibitor ECA (vezi pct. 4.5).

Diferenţe entice Ca şi în cazul altor inhibitori ai ECA, perindoprilul are o eficacitate antihipertensivă mai redusă la pacienţii care aparţin rasei negre, comparativ cu pacienţii care aparţin altor rase, posibil din cauza prevalenţei mai mari a reninemiei reduse la populaţia hipertensivă aparţinând rasei negre.

Chirurgie/anestezie Inhibitorii ECA pot determina hipotensiune arterială în caz de anestezie, în special atunci când anestezicul administrat este un medicament cu potenţial de scădere a tensiunii arteriale.

Prin urmare, se recomandă ca, atunci când este posibil, tratamentul cu inhibitori ai ECA cu efect de lungă durată, cum este perindoprilul, să fie întrerupt cu o zi înainte de intervenţia chirurgicală.

Stenoză aortică sau stenoză mitrală/cardiomiopatie hipertrofică Inhibitorii ECA trebuie utilizaţi cu prudenţă la pacienţii cu obstrucţie a căii de ejecţie a ventriculului stâng.

Insuficienţă hepatică Rar, inhibitorii ECA au fost asociaţi cu un sindrom care debutează cu icter colestatic şi progresează spre necroză hepatică fulminantă şi (uneori) deces. Mecanismul de producere al acestui sindrom nu este cunoscut. Pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA, care dezvoltă icter sau prezintă creşteri marcate ale valorilor serice ale enzimelor hepatice, trebuie să întrerupă tratamentul cu inhibitor al ECA şi să fie monitorizaţi medical adecvat (vezi pct. 4.8).

Hiperkaliemia La unii pacienţi trataţi cu inhibitori ai ECA, inclusiv cu perindopril, s-au observat creşteri ale concentraţiilor plasmatice ale potasiului, inhibitorii ECA pot provoca hiperkaliemie deoarece inhibă eliberarea aldosteronului. Efectul nu este de obicei semnificativ la pacienții cu funcție renală normală. Factorii de risc pentru apariţia hiperkaliemiei includ insuficienţa renală, agravarea disfuncţiei renale, vârsta (peste 70 ani), diabetul zaharat, evenimentele intercurente, în special deshidratarea, decompensarea cardiacă acută, acidoza metabolică și utilizarea concomitentă a diureticelor care economisesc potasiul (de exemplu: spironolactonă, eplerenonă, triamteren, amilorid), suplimentele de potasiu sau substituenţii de sare care conţin potasiu sau acei pacienți care iau alte medicamente asociate cu creșterea concentraţiei plasmatice a potasiului (de exemplu: heparină, cotrimoxazol, cunoscut și sub denumirea de trimetoprim/sulfametoxazol, inhibitori ai ECA, inhibiori ai receptorilor angiotensinei II, acid acetilsalicilic  3 g/zi, inhibitori ai COX-2 și AINS neselective, medicamente imunosupresoare cum sunt ciclosporina sau tacrolimus, trimetoprim) și, în special, antagoniști ai aldosteronului sau blocantelor receptorilor de angiotensină. Utilizarea suplimentelor de potasiu, diureticelor care economisec potasiu, sau substituenţilor de sare care conţin potasiu în special de către pacienții care au insuficiență renală pot duce la o creștere semnificativă a concentraţiei plasmatice a potasiului. Hiperkaliemia poate produce aritmii severe, uneori letale. Diureticele care economisesc potasiul și blocantele receptorilor pentru angiotensină ar trebui utilizate cu prudență la pacienții cărora li se administrează inhibitorii ECA, iar monitorizarea nivelului de potasiu și funcția renală serică. Dacă utilizarea concomitentă a perindoprilului cu medicamentele mai sus-menţionate este considerată necesară, aceasta trebuie făcută cu precauţie şi cu monitorizarea frecventă a kaliemiei (vezi pct.4.5)

Cu privire la indapamidă

Echilibrul hidroelectrolitic

Natriemie

Aceasta trebuie determinată înaintea iniţierii tratamentului, şi apoi la intervale regulate. Orice tratament diuretic poate determina o scădere a concentraţiei plasmatice de sodiu, care poate avea consecinţe grave. Scăderea concentraţiei plasmatice de sodiu poate fi iniţial asimptomatică şi, ca urmare, este necesară determinarea periodică. Testele trebuie efectuate mai frecvent la pacienţii vârstnici și la pacienţii cu ciroză (vezi pct. 4.8 si 4.9). Orice tratament diuretic poate determina hiponatriemie, uneori cu consecințe foarte grave. Hiponatriemia însoțită de hipovolemie pot fi responsabile de deshidratare și hipotensiune arterială ortostatică. Pierderea concomitentă de ioni de clor poate duce la alcaloză metabolică secundară compensatorie: incidența și gradul sunt ușoare.

Kaliemie Depleţia de potasiu cu hipokaliemie consecutivă este un risc major al diureticelor tiazidice şi al diureticelor înrudite cu tiazidicele. Hipokaliemia poate produce tulburări musculare. Au fost raportate cazuri de rabdomioliză, în principal în contextul hipokaliemiei severe. Riscul apariţiei hipokaliemiei (<3,4 mmol/l) trebuie prevenit la anumiţi pacienţi cu risc crescut, cum sunt vârstnicii şi/sau pacienţii malnutriţi, indiferent dacă utilizează sau nu medicaţie multiplă, pacienţii cu ciroză hepatică cu edeme şi ascită, pacienţii cu boli coronariene şi pacienţii cu insuficienţă cardiacă. În aceste cazuri, hipokaliemia creşte toxicitatea cardiacă a glicozidelor cardiace şi riscul tulburărilor de ritm. De asemenea, pacienţii cu interval QT prelungit sunt un grup de risc, indiferent dacă etiologia este congenitală sau iatrogenă. Hipokaliemia, dar şi bradicardia, acţionează ca factori favorizanți pentru apariţia tulburărilor de ritm severe, în special torsada vârfurilor, care poate fi letală. În toate cazurile este necesară determinarea frecventă a kaliemiei. Prima testare a kaliemiei trebuie realizată în prima săptămână după începerea tratamentului. Dacă se observă valori mici ale concentraţiilor plasmatice ale potasiului, este necesară corectarea terapeutică.

Calcemie Diureticele tiazidice şi diureticele înrudite cu tiazidele pot reduce excreţia urinară a calciului şi pot determina o creştere uşoară şi tranzitorie a calcemiei. Creşterea marcată a calcemiei poate fi legată de existenţa unui hiperparatiroidism nediagnosticat. În aceste cazuri, tratamentul trebuie întrerupt înaintea investigării funcţiei paratiroidiene.

Glicemie Monitorizarea glicemiei este importantă la pacienţii cu diabet zaharat, în special atunci când concentraţia plasmatică a potasiului este mică.

Acid uric Pacienţii cu hiperuricemie prezintă un risc crescut de apariţie a atacurilor de gută.

Funcţia renală şi diureticele Diureticele tiazidice şi diureticele înrudite cu tiazidele sunt pe deplin eficace numai când funcţia renală este normală sau doar uşor alterată (creatininemia < aproximativ 25 mg/l, adică 220 μ mol/l la adult).

La vârstnici, valorile creatininemiei trebuie ajustate în funcţie de vârstă, greutate, sex, după formula Cockroft:

clcr = (140 – vârsta) x greutatea/0,814 x concentraţia plasmatică a creatininei

unde: – vârsta este exprimată în ani

• greutatea este exprimată în kg
• creatinina plasmatică în micromoli/l

Această formulă este valabilă pentru un bărbat vârstnic şi trebuie adaptată la femei înmulţind rezultatul cu 0,85.

Hipovolemia, determinată de pierderea de apă şi sodiu de la începutul tratamentului cu diuretice, determină o scădere a filtrării glomerulare. Poate apărea o creştere a concentraţiilor plasmatice ale

ureei şi creatininei. Această insuficienţă renală funcţională tranzitorie nu are consecinţe negative la pacienţii cu funcţie renală normală, dar poate agrava o disfuncţie renală preexistentă.

Efuziune coroidiană, miopie acută și glaucom secundar acut cu unghi închis: Sulfonamida sau derivatele de sulfonamidă pot provoca o reacție idiosincratică, rezultând coroidiană cu defect de câmp vizual, miopie tranzitorie și glaucom acut cu unghi închis. Simptomele includ debutul acut al unei scăderi a acuităţii vizuale sau durere oculară şi, în mod tipic, au apărut într-un interval de câteva ore până la săptămâni de la iniţierea tratamentului. Glaucomul acut cu unghi închis netratat poate duce la pierderea definitivă a vederii. Tratamentul primar este întreruperea cât mai rapid posibilă a medicamentului. Dacă presiunea intraoculară nu poate fi controlată, pot fi luate în considerare terapii medicale și chirurgicale adecvate. Factorii de risc pentru dezvoltarea glaucomului acut cu unghi închis pot include un istoric de alergie la sulfonamidă sau penicilină.

Sportivi Sportivii trebuie atenţionaţi că acest medicament conţine o substanţă activă care poate determina pozitivarea testelor antidoping.

Excipienţi

Lactoza Pacienții cu afecțiuni ereditare rare de intoleranță la galactoză, deficit total de lactoză, malabsorbție de glucoză-galactoză, nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Sodiu Acest medicament conține mai puțin de 1mmol sodiu (23 mg) per comprimat, adică practic “nu conține sodiu”.

a. Rezumatul profilului de siguranță Administrarea de perindopril inhibă sistemul renină-angiotensină-aldosteron şi tinde să reducă pierderea de potasiu determinată de indapamidă. 4% dintre pacienţii trataţi cu perindopril/indapamidă au prezentat hipokaliemie (concentraţia plasmatică a potasiului <3,4 mmol/l).

Reacţiile adverse raportate cel mai frecvent sunt:

• perindopril: ameţeli, cefalee, parestezii, somnolenţă, disgeuzie, tulburări de vedere, tinitus, hipotensiune arterială, tuse, dispnee, dureri abdominale, constipaţie, diaree, dispepsie, greață, vărsături, prurit, erupţie cutanată tranzitorie, spasme musculare, astenie.

• indapamidă: reacții de hipersensibilitate, în principal dermatologice, la subiecții cu predispoziție la reacții alergice și astmatice și erupții maculopapulare

b. Lista reacţiilor adverse sub formă de tabel Următoarele reacţii adverse s-au observat în timpul studiilor clinice și/sau al utilizării ulterioare comercializării şi au fost clasificate din punct de vedere al frecvenţei:

Cu frecvență Creştere a glicemiei – necunoscută Creştere a valorilor serice ale acidului Cu frecvență – uric necunoscută Interval QT prelungit pe Cu frecvență electrocardiogramă (vezi pct. 4.4 și – necunoscută 4.5) Leziuni, intoxicaţii şi complicaţii legate Căderi Mai puțin frecvente – de procedurile utilizate

• Frecvenţa calculată din studiile clinice pentru evenimentele adverse detectate în urma raportărilor spontane

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro