Perindopril Arginina Terapia 10 mg

Doze Doza trebuie individualizată conform profilului pacientului (vezi punctul 4.4) și în funcție de modificările tensiunii arteriale, ca răspuns la tratament.

Hipertensiune arterială Perindopril arginină Terapia poate fi utilizat în monoterapie sau în asociere cu medicamente antihipertensive din alte clase terapeutice (vezi pct. 4.3, 4.4, 4.5 și 5.1). Doza inițială recomandată este de 5 mg administrată o singură dată pe zi, dimineața. Pacienții cu un sistem renină – angiotensină – aldosteron puternic activat (în special, hipertensiune renovasculară, depleție de sare și/sau volum, decompensare cardiacă sau hipertensiune arterială severă) pot prezenta o scădere excesivă a tensiunii arteriale ca urmare a dozei inițiale. La acești pacienți este recomandată o doză inițială de 2,5 mg și începerea tratamentului trebuie să se desfășoare sub supraveghere medicală. Doza poate fi crescută la 10 mg o dată pe zi, după o lună de tratament. Hipotensiunea arterială simptomatică poate să apară după instituirea tratamentului cu perindopril arginină; aceasta este mai frecventă la pacienții tratați concomitent cu diuretice. De aceea, este recomandată precauție, deoarece acești pacienți pot prezenta depleție de volum şi/sau sare. Dacă este posibil, diureticul trebuie întrerupt cu 2–3 zile înainte de începerea tratamentului cu Perindopril arginină Terapia (vezi pct. 4.4). La pacienții hipertensivi la care diureticul nu poate fi întrerupt, tratamentul cu Perindopril arginină Terapia trebuie inițiat cu o doză de 2,5 mg. Trebuie monitorizate funcția renală și concentrația serică a potasiului. Dozele ulterioare de Perindopril arginină Terapia trebuie ajustate în funcție de modificările valorilor tensiunii arteriale ca răspuns la tratament. Dacă este necesar, tratamentul cu diuretice poate fi reluat.

Vârstnici La pacienții vârstnici, tratamentul trebuie inițiat cu o doză de 2,5 mg, care poate fi crescută progresiv la 5 mg după o lună de tratament, iar apoi, dacă este necesar, la 10 mg, ținând cont de funcția renală (vezi tabelul de mai jos).

Insuficiență cardiacă (doar pentru concentrațiile Perindopril arginină Terapia de 2,5 mg și 5 mg) Se recomandă ca tratamentul cu perindopril arginină, asociat în general cu un diuretic care nu economisește potasiu și/sau digoxină și/sau un beta-blocant, să fie inițiat sub supraveghere medicală strictă, cu o doză inițială recomandată de 2,5 mg, administrată dimineața. Această doză poate fi crescută după 2 săptămâni la o doză de 5 mg o dată pe zi, dacă este tolerată. Ajustarea dozei trebuie efectuată în funcție de răspunsul clinic la tratament al fiecărui pacient în parte. În insuficiența cardiacă severă și la alți pacienți, considerați cu risc crescut (pacienți cu afectare a funcției renale și cu predispoziție la tulburări electrolitice, pacienți tratați concomitent cu diuretice și/sau cu medicamente vasodilatatoare), tratamentul trebuie inițiat sub supraveghere medicală atentă (vezi pct. 4.4). La pacienții cu risc crescut de hipotensiune arterială simptomatică, de exemplu pacienții cu depleţie de sare cu sau fără hiponatremie, pacienții cu hipovolemie sau pacienții tratați cu diuretice în doze mari, aceste deficite trebuie corectate, dacă este posibil, înainte de inițierea tratamentului cu Perindopril arginină Terapia. Tensiunea arterială, funcția renală și concentrația serică a potasiului trebuie monitorizate cu atenție, atât înainte, cât și în timpul tratamentului cu Perindopril arginină Terapia (vezi pct. 4.4).

Boală coronariană stabilă Tratamentul cu Perindopril arginină Terapia trebuie inițiat cu o doză de 5 mg, o dată pe zi, timp de 2 săptămâni, iar apoi crescut la 10 mg, o dată pe zi, corespunzător funcției renale și cu condiția ca doza de 5 mg să fie bine tolerată. Pacienții vârstnici trebuie să primească o doză de 2,5 mg, o dată pe zi, timp de 1 săptămână, iar în următoarea săptămână li se va administra o doză de 5 mg, o dată pe zi, înainte de a crește doza până la 10 mg o dată pe

zi, corespunzător funcției renale (vezi tabelul 1 „Ajustarea dozei în insuficiență renală”). Doza trebuie crescută doar dacă doza anterioară, mai mică, a fost bine tolerată.

Grupe speciale de pacienți Insuficiență renală La pacienții cu insuficiență renală, dozele trebuie ajustate în funcție de clearance–ul creatininei, așa cum este prezentat în tabelul 1 de mai jos:

Insuficiență hepatică Nu este necesară ajustarea dozei la pacienții cu insuficiență hepatică (vezi pct. 4.4 și 5.2).

Copii și adolescenți Siguranța și eficacitatea perindoprilului la copii și adolescenți cu vârsta sub 18 ani nu au fost stabilite. Datele disponibile în prezent sunt descrise la pct. 5.1, dar nu se pot face recomandări în privința dozelor. Ca urmare, nu este recomandată utilizarea la copii și adolescenți.

Mod de administrare Administrare orală. Se recomandă ca administrarea Perindopril arginină Terapia să se facă o singură dată pe zi, dimineața, înaintea mesei.

Boală coronariană stabilă

Dacă un episod de angină pectorală instabilă (major sau nu) apare în cursul primei luni de tratament cu perindopril, trebuie făcută o evaluare atentă a raportului risc/beneficiu înainte de continuarea tratamentului.

Hipotensiune arterială Inhibitorii ECA pot determina scăderea bruscă a tensiunii arteriale. Hipotensiunea arterială simptomatică este rareori observată la pacienții cu hipertensiune arterială necomplicată și este mult mai probabil să apară la pacienții cu depleţie volemică determinată, de exemplu de tratament cu diuretice, regim alimentar hiposodat, dializă, diaree sau vărsături sau la pacienții cu hipertensiune arterială severă dependentă de renină-(vezi pct. 4.5 și 4.8). Hipotensiunea arterială simptomatică a fost observată la pacienții cu insuficiență cardiacă simptomatică, cu sau fără insuficiență renală asociată. Aceasta are probabilitatea cea mai mare de apariție la pacienții cu un grad mai sever de insuficiență cardiacă, reflectat de administrarea unor doze mari de diuretice de ansă, hiponatremie sau insuficiență renală funcțională. La pacienții cu risc crescut de hipotensiune arterială simptomatică, inițierea tratamentului și ajustarea dozelor trebuie monitorizate cu atenție (vezi pct. 4.2 și 4.8). Aceleași considerații sunt valabile în cazul pacienților cu cardiopatie ischemică sau boală vasculară cerebrală, la care o scădere excesivă a tensiunii arteriale poate determina un infarct miocardic sau un accident vascular cerebral. Dacă apare hipotensiune arterială, pacientul trebuie așezat în decubit dorsal și, dacă este necesar, se administrează o perfuzie intravenoasă cu soluție salină izotonă 9 mg/ml (0,9%). Apariția unui episod hipotensiv tranzitoriu nu reprezintă o contraindicație pentru continuarea tratamentului, care poate fi administrat, în mod obișnuit, odată ce tensiunea arterială a crescut după corectarea volemică. La unii pacienți cu insuficiență cardiacă congestivă, care au tensiune arterială normală sau scăzută, perindopril arginină poate să determine o scădere suplimentară a tensiunii arteriale sistemice. Acest efect este anticipat și, de obicei, nu este un motiv pentru întreruperea tratamentului. Dacă hipotensiunea arterială devine simptomatică, poate fi necesară o scădere a dozei sau întreruperea tratamentului cu Perindopril arginină Terapia.

Stenoză aortică și mitrală/cardiomiopatie hipertrofică Similar altor inhibitori ECA, perindopril arginină trebuie administrat cu precauție la pacienții cu stenoză mitrală și cu obstrucția căii de ejecție al ventriculului stâng, cum sunt stenoza aortică sau cardiomiopatia hipertrofică.

Insuficiență renală În cazurile de insuficiență renală (clearance-ul creatininei < 60 ml/min), doza inițială de perindopril trebuie ajustată în funcție de clearance-ul creatininei (vezi pct. 4.2) și ulterior în funcție de răspunsul pacientului la tratament. Monitorizarea de rutină a potasiului și creatininei reprezintă o parte a practicii medicale normale pentru acești pacienți (vezi pct. 4.8). La pacienții cu insuficiență cardiacă simptomatică, hipotensiunea arterială apărută după inițierea tratamentului cu inhibitori ECA poate determina afectarea suplimentară a funcției renale. În această situație au fost raportate cazuri de insuficiența renală acută, de obicei reversibilă. La unii pacienți cu stenoză de arteră renală bilaterală sau stenoză de arteră renală pe rinichi unic, care au fost tratați cu inhibitori ECA, au fost observate creșteri ale uremiei și creatinemiei, de obicei reversibile după întreruperea tratamentului. Aceasta are o probabilitate mai mare în special la pacienții cu insuficiență renală. Dacă hipertensiunea renovasculară este, de asemenea, prezentă, există un risc crescut de hipotensiune arterială severă și insuficiență renală. La acești pacienți, tratamentul trebuie început sub strictă supraveghere medicală, cu doze mici și cu ajustarea atentă a dozelor. Deoarece tratamentul cu diuretice poate fi un factor ce contribuie la situațiile descrise mai sus, acesta trebuie întrerupt, iar funcția renală monitorizată în timpul primelor săptămâni de tratament cu Perindopril arginină Terapia. Unii pacienți hipertensivi, aparent fără afecțiuni vasculare renale preexistente, au prezentat o creștere, de obicei, ușoară și tranzitorie a ureei și creatininei serice, în special atunci când tratamentul cu perindopril arginină a fost administrat concomitent cu un diuretic. Este mult mai probabilă apariția acestui efect la pacienții cu afectare preexistentă a funcției renale. În acest caz, poate fi necesară reducerea dozei și/sau întreruperea tratamentului cu diuretice și/sau a tratamentului cu Perindopril arginină Terapia.

Pacienți care efectuează ședințe de hemodializă La pacienții care efectuează ședințe de hemodializă, în cadrul cărora se utilizează membrane cu flux crescut, și care sunt tratați concomitent cu un inhibitor ECA, au fost raportate reacții anafilactoide. La acești pacienți trebuie luată în considerare utilizarea unui alt tip de membrană pentru dializă sau a unei alte clase de medicamente antihipertensive.

Transplant renal Nu există experiență în ceea ce privește administrarea de perindopril arginină la pacienți cu transplant renal recent.

Hipertensiune renovasculară Există un risc crescut de apariție a hipotensiunii arteriale și a insuficienței renale atunci când pacienții cu stenoză de arteră renală bilaterală sau cu stenoză de arteră renală pe rinichi unic funcțional sunt tratați cu inhibitori ECA (vezi pct. 4.3). Tratamentul cu diuretice poate fi un factor favorizant. Pierderea funcției renale poate apărea la cele mai mici variații ale creatininei serice, chiar și la pacienții cu stenoză de arteră renală unilaterală.

Hipersensibilitate/angioedem Angioedemul feței, extremităților, buzelor, mucoaselor, limbii, glotei și/sau laringelui a fost raportat rar la pacienții tratați cu inhibitori ECA, inclusiv perindopril arginină (vezi pct. 4.8). Acesta poate apărea în orice moment în timpul tratamentului. În astfel de cazuri, Perindopril arginină Terapia trebuie întrerupt imediat și trebuie inițiată și continuată o monitorizare adecvată până la remisiunea completă a simptomelor. În acele situații când tumefierea a fost limitată la față și buze, aceasta s-a remis, în general, fără tratament, deși antihistaminicele s-au dovedit a fi utile în ameliorarea simptomelor. Angioedemul asociat cu edem laringian poate fi letal. Când există o implicare a limbii, glotei sau laringelui, ce poate determina obstrucția căilor respiratorii, terapia de urgență trebuie administrată imediat. Aceasta poate include administrarea de adrenalină și/sau menținerea permeabilității căilor respiratorii. Pacientul trebuie menținut sub supraveghere medicală atentă până la remisiunea completă și susținută a simptomelor. Pacienții cu antecedente de angioedem fără legătură cu terapia cu inhibitori ECA pot prezenta un risc crescut de angioedem în cursul tratamentului cu un inhibitor ECA (vezi pct. 4.3). Angioedemul intestinal a fost raportat în cazuri rare la pacienții tratați cu inhibitori ECA. Acești pacienți au prezentat dureri abdominale (cu sau fără greață sau vărsături); în unele cazuri, nu a existat angioedem facial anterior, iar valorile esterazei C-1 au fost normale. Angioedemul a fost diagnosticat prin proceduri ce au inclus tomografia abdominală, ecografia sau proceduri chirurgicale, iar simptomele s-au remis după întreruperea inhibitorului ECA. Angioedemul intestinal trebuie inclus în diagnosticul diferențial al pacienților tratați cu inhibitori ECA care prezintă dureri abdominale. Administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu sacubitril/valsartan este contraindicată din cauza riscului crescut de apariție a angioedemului. Tratamentul cu sacubitril/valsartan nu trebuie inițiat mai devreme de 36 de ore după ultima doză administrată de perindopril. Tratamentul cu perindopril nu trebuie inițiat mai devreme de 36 de ore după ultima doză de sacubitril/valsartan (vezi pct. 4.3 și 4.5). Administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu inhibitori de neprilizină (NEP) (de exemplu racecadotril), inhibitori mTOR (de exemplu, sirolimus, everolimus, temsirolimus) și vildagliptină poate duce la un risc crescut de apariție a angioedemului (de exemplu, inflamarea și edemul mucoasei căilor respiratorii sau a limbii, cu sau fără insuficiență respiratorie) (vezi pct. 4.5). Este necesară prudență la inițierea tratamentului cu inhibitori de neprilizină (NEP) (de exemplu racecadotril), inhibitori mTOR (de exemplu, sirolimus, everolimus, temsirolimus) și vildagliptină la pacientul aflat deja sub tratament cu inhibitori ECA.

Reacții anafilactoide în cursul aferezei lipoproteinelor cu densitate mică (LDL) Pacienții care urmează tratament cu inhibitori ECA în cursul aferezei lipoproteinelor cu densitate mică (LDL) efectuată cu dextran sulfat au prezentat rareori reacții anafilactoide care au pus viața în pericol. Aceste reacții au fost evitate prin întreruperea temporară a tratamentului cu inhibitor ECA înaintea fiecărei afereze. Reacții anafilactice în timpul desensibilizării Pacienții care primesc tratament cu inhibitori ECA în cursul tratamentului de desensibilizare (de exemplu, venin de himenoptere) au prezentat reacții anafilactoide. La acești pacienți, aceste reacții au fost evitate atunci când tratamentul cu inhibitori ECA a fost temporar întrerupt, dar au reapărut la reluarea inadecvată a tratamentului.

Insuficiență hepatică Rareori, inhibitorii ECA au fost asociați cu un sindrom care debutează cu icter colestatic și progresează spre necroză hepatică fulminantă și (uneori) deces. Mecanismul de producere al acestui sindrom nu este cunoscut. Pacienții tratați cu inhibitori ECA și care dezvoltă icter sau creșteri marcate ale enzimelor hepatice trebuie să întrerupă administrarea inhibitorului ECA și să fie supuși unei monitorizări medicale corespunzătoare (vezi pct. 4.8).

Neutropenie/agranulocitoză/trombocitopenie/anemie Au fost raportate neutropenie/agranulocitoză, trombocitopenie și anemie la pacienții tratați cu inhibitori ECA. La pacienții cu funcție renală normală și fără alți factori de risc, neutropenia apare rar. Perindoprilul trebuie administrat cu extremă prudență la pacienți cu boli vasculare de colagen, la cei care urmează tratament imunosupresor, tratament cu alopurinol sau procainamidă, sau o combinație a acestor factori de risc, în special dacă este prezentă și afectarea preexistentă a funcției renale. Unii dintre acești pacienți au dezvoltat infecții grave, care, în unele cazuri, nu au răspuns la tratament antibiotic intensiv. Dacă perindoprilul este utilizat la astfel de pacienți, este recomandată monitorizarea periodică a numărului leucocitelor și pacienții trebuie instruiți să raporteze orice semn de infecție (de exemplu dureri în gât, febră).

Rasă Inhibitorii ECA determină o frecvență mai mare a angioedemului la pacienții din rasa neagră decât la cei din celelalte rase. Similar altor inhibitori ai ECA, perindoprilul poate fi mai puțin eficace în scăderea tensiunii arteriale la populația din rasa neagră decât la populația din celelalte rase, posibil din cauza unei prevalențe crescute a valorilor mici de renină la populația hipertensivă de culoare.

Tuse În timpul tratamentului cu inhibitori ECA a fost raportată tuse. În mod caracteristic, tusea este neproductivă, persistentă și dispare la întreruperea tratamentului. Tusea indusă de inhibitorii ECA trebuie luată în considerare ca parte a diagnosticului diferențial al tusei.

Chirurgie/anestezie La pacienții supuși intervențiilor chirurgicale majore sau în timpul anesteziei cu medicamente ce pot produce hipotensiune arterială, perindopril arginina poate bloca formarea de angiotensină II, secundar eliberării compensatorii de renină. Tratamentul trebuie întrerupt cu o zi înaintea intervenției chirurgicale. Dacă apare hipotensiunea arterială și se consideră că ea se datorează acestui mecanism, aceasta poate fi corectată prin expansiune volemică.

Hiperkaliemie Inhibitorii ECA pot cauza hiperkaliemie, deoarece inhibă eliberarea de aldosteron. De obicei, efectul nu este semnificativ la pacienții cu funcție renală normală. Factorii de risc pentru apariția hiperkaliemiei includ insuficiența renală, disfuncția renală, vârsta (> 70 ani), diabetul zaharat, evenimente intercurente, în special deshidratarea, decompensarea cardiacă acută, acidoza metabolică și utilizarea concomitentă a diureticelor care economisesc potasiul (spironolactonă, eplerenonă, triamteren sau amilorid), folosirea suplimentelor de potasiu sau a înlocuitorilor de sare ce conțin potasiu; sau utilizarea de către pacienți a altor medicamente asociate cu creșterea concentrațiilor potasiului seric (de exemplu heparină, trimetoprim, co-trimoxazol, cunoscut ca trimetoprim/sulfametoxazol) și în special a antagoniștilor de aldosteron sau blocante ale receptorilor angiotensinei. Utilizarea suplimentelor de potasiu, a diureticelor care economisesc potasiu sau a înlocuitorilor de sare ce conțin potasiu, în special la pacienții cu funcție renală afectată, poate duce la o creștere semnificativă a concentrației potasiului seric. Hiperkaliemia poate produce aritmii grave, uneori letale. Dacă administrarea concomitentă a substanțelor de mai sus este considerată adecvată, aceasta trebuie făcută cu precauție și cu monitorizarea frecventă a concentrației potasiului seric (vezi pct.4.5).

Pacienți diabetici La pacienții diabetici tratați cu antidiabetice orale sau insulină, controlul glicemic trebuie monitorizat cu atenție în cursul primei luni de tratament cu un inhibitor ECA (vezi pct. 4.5).

Litiu Asocierea între litiu și perindopril nu este în general recomandată (vezi pct. 4.5).

Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA) Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanților receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului crește riscul de apariție a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei și de diminuare a funcției renale (inclusiv insuficiență renală acută). Prin urmare, nu este recomandată blocarea dublă a SRAA prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanților receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 și 5.1). Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai sub supravegherea unui medic specialist și cu monitorizarea atentă și frecventă a funcției renale, valorilor electroliților și tensiunii arteriale. Inhibitorii ECA și blocanții receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizați concomitent la pacienții cu nefropatie diabetică.

Aldosteronism primar În general, pacienții cu hiperaldosteronism primar nu vor răspunde la tratamentul cu medicamente antihipertensive care acționează prin inhibarea sistemului renină-angiotensină. Prin urmare, nu se recomandă administrarea acestui medicament.

Sarcina Tratamentul cu inhibitori ECA nu trebuie inițiat în timpul sarcinii. Cu excepția cazurilor când terapia cu inhibitor ECA este considerată absolut necesară, la pacientele care doresc să rămână gravide, tratamentul trebuie schimbat cu medicamente antihipertensive al căror profil de siguranţă pentru utilizare în cursul sarcinii este bine stabilit. Când sarcina este confirmată, tratamentul cu inhibitori ECA trebuie întrerupt imediat și, dacă este necesar, trebuie inițiată terapia alternativă (vezi pct. 4.3 și 4.6).

Excipienți Pacienții cu afecțiuni ereditare rare de intoleranță la galactoză, deficit total de lactază sau sindrom de malabsorbție la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament. Acest medicament conține mai puțin de 1 mmol sodiu (23 mg) per comprimat, adică practic „nu conține sodiu”.

Rezumatul profilului de siguranță Profilul de siguranță al perindoprilului este comparabil cu profilul de siguranță al inhibitorilor ECA: Cele mai frecvente evenimente adverse observate pentru perindopril și raportate în studiile clinice sunt: amețeli, cefalee, parestezii, vertij, tulburări de vedere, tinitus, hipotensiune arterială, tuse, dispnee, dureri abdominale, constipație, diaree, disgeuzie, dispepsie, greață, vărsături, prurit, erupție cutanată, crampe musculare și astenie.

laringelui (vezi pct. 4.4)

Studii clinice În timpul perioadei de randomizare a studiului EUROPA au fost colectate numai evenimentele adverse grave. Câțiva pacienți au prezentat evenimente adverse grave: 16 (0,3%) dintre cei 6122 pacienți tratați cu perindopril și 12 (0,2%) dintre cei 6107 pacienți cu placebo. La pacienții tratați cu perindopril, hipotensiunea arterială a fost observată la 6 pacienți, angioedemul la 3 pacienți și stopul cardiac subit la 1 pacient. Mai mulți pacienți au întrerupt tratamentul din cauza tusei, hipotensiunii arteriale sau altor intoleranțe la perindopril, comparativ cu placebo, respectiv 6,0% (n=366) comparativ cu 2,1% (n=129).

Raportarea reacțiilor adverse suspectate Raportarea reacțiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniștii din domeniul sănătății sunt rugați să raporteze orice reacție adversă suspectată la Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 București 011478 – RO e-mail: adr@anm.ro. Website: www.anm.ro