Perindopril Arginina/Indapamida/Amlodipina Teva 10 mg/2,5 mg/5 mg

Doze Un comprimat filmat de Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva pe zi, în doză unică, de preferat cu administrare dimineața și înainte de masă.

Combinația în doză fixă nu este potrivită pentru terapia de inițiere. Dacă este necesară o modificare a dozei, creșterea treptată a dozei trebuie efectuată pentru fiecare dintre componentele individuale.

Grupe speciale de pacienți

Insuficiență renală (vezi pct. 4.3 și 4.4) În insuficiența renală severă (clearance-ul creatininei sub 30 ml/min), tratamentul este contraindicat. La pacienții cu insuficiență renală moderată (clearance-ul creatininei 30-60 ml/min), este contraindicată administrarea Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva în dozele de 10 mg/2,5 mg/5 mg și 10 mg/2,5 mg/10 mg. La pacienții cu o valoare a clearance-ului creatininei mai mare sau egală cu 60 ml/min, nu este necesară modificarea dozei. Se recomandă începerea tratamentului cu doza adecvată a combinației. Urmărirea medicală obișnuită va include monitorizarea frecventă a creatininei și potasiului. Utilizarea concomitentă a perindoprilului cu aliskiren este contraindicată la pacienții cu insuficiență renală (RFG <60 ml/min/1,73 m2) (vezi pct. 4.3).

Modificările concentrațiilor plasmatice ale amlodipinei nu sunt corelate cu gradul de insuficiență renală, de aceea se recomandă doza uzuală. Amlodipina nu este dializabilă (vezi pct. 5.2).

Insuficiență hepatică (vezi pct. 4.3, 4.4 și 5.2) În insuficiența hepatică severă, este contraindicată administrarea Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva.

La pacienții cu insuficiență hepatică ușoară până la moderată, Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva trebuie administrat cu prudență, deoarece nu au fost stabilite recomandări privind dozele de amlodipină la acești pacienți.

Vârstnici (vezi pct. 4.4) Eliminarea perindoprilatului la vârstnici este redusă (vezi pct. 5.2). Tratamentul trebuie inițiat după ce se iau în considerare răspunsul tensiunii arteriale și funcția renală.

Copii și adolescenți Siguranța și eficacitatea combinației în doză fixă cu perindopril/indapamidă/amlodipină la copii și adolescenți nu au fost stabilite. Nu sunt disponibile date.

Mod de administrare

Administrare orală.

Toate atenționările referitoare la fiecare componentă, așa cum sunt enumerate mai jos, trebuie să se aplice și combinației în doză fixă cu Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva.

Atenționări speciale

Litiu Administrarea concomitentă de litiu cu combinația de perindopril/indapamidă nu este de obicei recomandată (vezi pct. 4.5).

Dublă blocare a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA) Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanților receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului crește riscul de apariție a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei și de diminuare a funcției renale (inclusiv insuficiență renală acută). Prin urmare, nu este recomandată blocarea dublă a SRAA prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanților receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 și 5.1). Dacă terapia de dublă blocare este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai sub supravegherea unui medic specialist și cu monitorizarea atentă și frecventă a funcției renale, valorilor electroliților și tensiunii arteriale. Inhibitorii ECA și blocanții receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizați concomitent la pacienții cu nefropatie diabetică.

Diuretice care economisesc potasiul, suplimente de potasiu sau substituenți de sare care conțin potasiu Administrarea concomitentă de perindopril cu diuretice care economisesc potasiu, suplimente de potasiu sau substituenți de sare care conțin potasiu nu este de obicei recomandată (vezi pct. 4.5).

Neutropenie/agranulocitoză/trombocitopenie/anemie Au fost raportate neutropenie/agranulocitoză, trombocitopenie și anemie la pacienții cărora li s-a administrat inhibitori ECA. La pacienții cu funcție renală normală și fără alți factori de complicație, neutropenia apare rar. Perindoprilul trebuie utilizat cu prudență extremă la pacienții cu boală de

colagen vasculară, terapie imunosupresoare, tratament cu alopurinol sau procainamidă sau o combinație a acestor factori care complică afecțiunea, mai ales dacă există insuficiență renală preexistentă. Unii dintre acești pacienți au dezvoltat infecții grave care, în câteva cazuri, nu au răspuns la terapia intensivă cu antibiotice. Dacă perindoprilul este utilizat la astfel de pacienți, se recomandă monitorizarea periodică a numărului de globule albe din sânge și pacienților trebuie să li se specifice să raporteze orice semn de infecție (de exemplu, durere în gât, febră) (vezi pct. 4.8).

Hipertensiune arterială renovasculară Există un risc crescut de hipotensiune arterială și insuficiență renală atunci când pacientul cu stenoză bilaterală a arterelor renale sau stenoză a arterei renale a rinichiului unic funcțional utilizează tratament cu inhibitori ECA (vezi pct. 4.3). Tratamentul cu diuretice poate fi un factor contribuitor. Pierderea funcției renale poate să apară doar cu modificări minore ale creatininei serice, chiar și la pacienții cu stenoză unilaterală a arterei renale.

Hipersensibilitate/angioedem Angioedemul feței, extremităților, buzelor, limbii, glotei și/sau laringelui a fost raportat rar la pacienții tratați cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, inclusiv perindopril. Poate apărea în orice moment pe durata tratamentului. În astfel de cazuri, administrarea perindoprilului trebuie întreruptă prompt și trebuie instituită o monitorizare adecvată, pentru a asigura remiterea completă a simptomelor, înainte de a externa pacientul. În cazurile în care umflarea a fost limitată la nivelul feței și buzelor, afecțiunea s-a remis în general fără tratament, deși antihistaminicele au fost utile în ameliorarea simptomelor.

Angioedemul asociat cu edem laringian poate fi letal. În cazul în care există implicarea limbii, glotei sau laringelui, care poate provoca obstrucția căilor respiratorii, trebuie utilizată imediat o terapie adecvată, care poate include administrarea subcutanată a unei soluții de adrenalină 1:1000 (0,3 ml până la 0,5 ml) și/sau măsuri pentru a asigura permeabilitatea căilor respiratorii.

S-a raportat că pacienții aparținând rasei negre cărora li se administrează inhibitori ECA au o incidență mai mare a angioedemului, comparativ cu cei din alte rase.

Pacienții cu antecedente de angioedem fără legătură cu tratamentul cu inhibitori ECA pot prezenta un risc crescut de angioedem în timpul tratamentului cu un inhibitor ECA (vezi pct. 4.3).

Angioedemul intestinal a fost raportat rar la pacienții tratați cu inhibitori ECA. Acești pacienți au prezentat dureri abdominale (cu sau fără greață sau vărsături); în unele cazuri, nu a existat angioedem facial anterior, iar valorile C-1 esterazei au fost normale. Angioedemul a fost diagnosticat prin proceduri imagistice, inclusiv CT abdominal sau ecografie sau printr-o intervenție chirurgicală, iar simptomele s-au remis după oprirea administrării inhibitorului ECA. Angioedemul intestinal trebuie inclus în diagnosticul diferențial al pacienților tratați cu inhibitori ECA care prezintă dureri abdominale.

Asocierea de perindopril cu sacubitril/valsartan este contraindicată din cauza riscului crescut de angioedem (vezi pct. 4.3). Sacubitril/valsartan nu trebuie inițiat mai devreme de 36 de ore după administrarea ultimei doze de terapie cu perindopril. Dacă tratamentul cu sacubitril/valsartan este întrerupt, tratamentul cu perindopril nu trebuie inițiat mai devreme de 36 de ore după administrarea ultimei doze de sacubitril/valsartan (vezi pct. 4.3 și 4.5). Utilizarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu inhibitori NEP (de exemplu, racecadotril), inhibitori mTOR (de exemplu sirolimus, everolimus, temsirolimus) și gliptine (de exemplu linagliptin, saxagliptin, sitagliptin, vildagliptin) poate duce la un risc crescut de angioedem (de exemplu, tumefiere a căilor respiratorii sau a limbii, cu sau fără insuficiență respiratorie) (vezi pct. 4.5). Se recomandă prudență la începerea tratamentului cu racecadotril, inhibitori mTOR (de exemplu, sirolimus, everolimus, temsirolimus) și gliptine (de exemplu, linagliptin, saxagliptin, sitagliptin, vildagliptin) la un pacient care ia deja un inhibitor ECA.

Reacții anafilactice în cursul desensibilizării Au existat rapoarte izolate despre pacienți care au prezentat reacții anafilactice susținute, care pun viața în pericol, în timp ce li se administrau inhibitori ECA în cursul tratamentului de desensibilizare

cu venin de himenoptere (albine, viespi). Inhibitorii ECA trebuie utilizați cu prudență la pacienții alergici care urmează terapie de desensibilizare și se va evita administrarea lor la pacienții cărora li se administrează imunoterapie cu venin. Cu toate acestea, aceste reacții ar putea fi prevenite prin întreruperea temporară a utilizării inhibitorului ECA cu cel puțin 24 de ore înainte de tratament la pacienții care necesită atât inhibitori ECA, cât și desensibilizare.

Reacții anafilactice în cursul aferezei LDL Rareori, pacienții cărora li s-au administrat inhibitori ECA în cursul aferezei cu lipoproteine cu densitate joasă (LDL) cu sulfat de dextran au prezentat reacții anafilactice care pot pune viața în pericol. Aceste reacții au fost evitate prin întreruperea temporară a tratamentului cu inhibitori ECA înainte de fiecare afereză.

Pacienți hemodializați Au fost raportate reacții anafilactice la pacienții care efectuează dializă cu membrane cu flux mare (de exemplu, AN 69®) și sunt tratați concomitent cu un inhibitor ECA. La acești pacienți trebuie luată în considerare utilizarea unui tip diferit de membrană pentru dializă sau a unei clase diferite de medicament antihipertensiv.

Hiperaldosteronism primar Pacienții cu hiperaldosteronism primar, în general, nu vor răspunde la medicamentele antihipertensive care acționează prin inhibarea sistemului renină-angiotensină. Prin urmare, utilizarea acestui medicament nu este recomandată.

Sarcina Tratamentul cu inhibitori ECA nu trebuie inițiat în timpul sarcinii. Cu excepția cazului în care continuarea terapiei cu inhibitori ECA este considerată esențială, pacientele care planifică să rămână gravide trebuie să treacă la tratamente antihipertensive alternative, care au un profil de siguranță stabilit pentru utilizare în timpul sarcinii. Când este diagnosticată sarcina, tratamentul cu inhibitori ECA trebuie oprit imediat și, dacă este cazul, trebuie începută o terapie alternativă (vezi pct. 4.3 și 4.6).

Encefalopatie hepatică Când funcția hepatică este afectată, diureticele tiazidice și diureticele similare cu tiazidele pot provoca, în special în cazul dezechilibrului electrolitic, encefalopatie hepatică, care poate evolua spre comă. Administrarea diureticului trebuie oprită imediat dacă se întâmplă acest lucru.

Fotosensibilitate Au fost raportate cazuri de reacții de fotosensibilitate la administrarea tiazidelor și diureticelor tiazidice înrudite (vezi pct. 4.8). Dacă, în timpul tratamentului, apare o reacție de fotosensibilitate, se recomandă oprirea tratamentului. Dacă se consideră necesară readministrarea diureticului, se recomandă protejarea zonelor expuse la soare sau la UVA artificiale.

Precauții speciale pentru utilizare

Funcție renală

• În cazurile de insuficiență renală severă (clearance-ul creatininei sub 30 ml/min), tratamentul este contraindicat.
• La pacienții cu insuficiență renală moderată (clearance-ul creatininei sub 60 ml/min), este contraindicat tratamentul cu Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva care conține combinația de doze de perindopril/indapamidă 10 mg/2,5 mg (adică Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva 10 mg/2,5 mg/5 mg și 10 mg/2,5 mg/10 mg)
• La anumiți pacienți hipertensivi fără afecțiuni renale aparente preexistente și pentru care testele de sânge care investighează funcția renală arată insuficiență renală funcțională, tratamentul trebuie oprit și posibil reluat fie la o doză mică, fie cu o singură componentă. La acești pacienți, urmărirea medicală obișnuită va include monitorizarea frecventă a valorii potasiului și creatininei, după două săptămâni de tratament și ulterior la interval de două luni în

perioada de stabilitate terapeutică. Insuficiența renală a fost raportată în principal la pacienții cu insuficiență cardiacă severă sau insuficiență renală subiacentă, inclusiv stenoză a arterei renale. De obicei, medicamentul nu este recomandat în cazul stenozei bilaterale a arterelor renale sau al stenozei arterei renale a rinichiului unic funcțional.

• Risc de hipotensiune arterială și/sau insuficiență renală (în cazuri de insuficiență cardiacă, depleție de apă și electroliți etc.): stimularea marcată a sistemului renină-angiotensină-aldosteron a fost observată în cazul utilizării de perindopril, în special în caz de depleție marcată de apă și electroliți (dietă strictă cu conținut limitat de sodiu sau tratament diuretic prelungit), la pacienții a căror tensiune arterială a fost inițial scăzută, în cazuri de stenoză de arteră renală, insuficiență cardiacă congestivă sau ciroză cu edem și ascită. Prin urmare, blocarea acestui sistem cu un inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei poate provoca, în special la momentul primei administrări și în timpul primelor două săptămâni de tratament, o scădere bruscă a tensiunii arteriale și/sau o creștere a concentrațiilor plasmatice ale creatininei, ceea ce indică insuficiență renală funcțională. Ocazional, acest lucru poate fi acut la debut, deși rar, iar durata până la debut variază. În astfel de cazuri, tratamentul trebuie început cu o doză mai mică și cu creștere progresivă. La pacienții cu cardiopatie ischemică sau boală cerebrovasculară, o scădere excesivă a tensiunii arteriale poate duce la infarct miocardic sau la accident vascular cerebral.
• Diureticele tiazidice și diureticele înrudite cu tiazidele sunt pe deplin eficiente numai atunci când funcția renală este normală sau doar ușor afectată (valori ale creatininei mai mici de aproximativ 25 mg/l, adică 220 µmol/l pentru un adult). La vârstnici, valoarea creatininei plasmatice trebuie ajustată în funcție de vârstă, greutate și sex. Hipovolemia, secundară pierderii de apă și sodiu cauzată de diuretic la începutul tratamentului, determină o reducere a filtrării glomerulare. Poate duce la o creștere a valorilor ureei și creatininei din sânge. Această insuficiență renală funcțională tranzitorie nu are consecințe adverse la pacienții cu funcție renală normală, dar poate agrava totuși o insuficiență renală preexistentă.
• Amlodipina poate fi utilizată în doze uzuale la pacienții cu insuficiență renală. Modificările concentrațiilor plasmatice ale amlodipinei nu sunt corelate cu gradul de insuficiență renală.
• Efectul combinației Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva nu a fost testat în caz de disfuncție renală. În caz de insuficiență renală, dozele de Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva trebuie să respecte dozele componentelor individuale luate separat.

Hipotensiune arterială și depleție de apă și sodiu

• Există riscul de hipotensiune arterială bruscă în prezența unei depleții de sodiu preexistente (în special la persoanele cu stenoză a arterei renale). Prin urmare, trebuie efectuate teste sistematice pentru semnele clinice de depleție a apei și electroliților, care pot apărea într-un episod intercurent de diaree sau vărsături. La acești pacienți, trebuie monitorizați periodic electroliții plasmatici. Hipotensiunea arterială marcată poate necesita administrarea unei perfuzii intravenoase de soluție salină izotonă. Hipotensiunea arterială tranzitorie nu este o contraindicație pentru continuarea tratamentului. După restabilirea unui volum sanguin adecvat și a tensiunii arteriale satisfăcătoare, tratamentul poate fi reluat fie cu o doză redusă, fie cu doar una dintre componente.
• Reducerea concentrațiilor plasmatice de sodiu poate fi inițial asimptomatică și, prin urmare, testarea regulată este esențială. Testarea ar trebui să fie mai frecventă la pacienții vârstnici și la cei cu ciroză (vezi pct. 4.8 și 4.9). Orice tratament diuretic poate duce la hiponatremie, uneori cu consecințe foarte grave. Hiponatremia cu hipovolemie poate provoca deshidratare și hipotensiune arterială ortostatică. Pierderea concomitentă a ionilor de clorură poate duce la alcaloză metabolică compensatorie secundară: incidența și gradul acestui efect sunt mici.

Concentrații plasmatice de potasiu

• Asocierea indapamidei cu perindopril și amlodipină nu previne apariția hipokaliemiei, în special la pacienții diabetici sau la pacienții cu insuficiență renală. Ca în cazul oricărui medicament antihipertensiv în asociere cu un diuretic, trebuie efectuată o monitorizare regulată a concentrațiilor plasmatice de potasiu.
• Au fost observate creșteri ale potasemiei la unii pacienți tratați cu inhibitori ECA, inclusiv perindopril. Inhibitorii ECA pot provoca hiperkaliemie, deoarece inhibă eliberarea de aldosteron. Efectul nu este de obicei semnificativ la pacienții cu funcție renală normală. Factorii de risc pentru dezvoltarea hiperkaliemiei includ pacienții cu insuficiență renală, agravare a disfuncției renale, vârsta (> 70 de ani), diabet zaharat, evenimente intercurente, în special deshidratare, decompensare cardiacă acută, acidoză metabolică și utilizarea concomitentă de diuretice care economisesc potasiu, de exemplu, spironolactonă, eplerenonă, triamteren sau amilorid), suplimente de potasiu sau substituenți de sare care conțin potasiu; sau pacienți care iau alte medicamente asociate cu creșteri ale concentrației plasmatice de potasiu (de exemplu, heparină, co-trimoxazol cunoscut și sub denumirea de trimetoprim/sulfametoxazol) și, în special, antagoniști de aldosteron sau blocanți ai receptorilor de angiotensină. Utilizarea suplimentelor de potasiu, a diureticelor care economisesc potasiu sau a substituenților de sare care conțin potasiu, în special la pacienții cu insuficiență renală, poate duce la o creștere semnificativă a potasemiei. Hiperkaliemia poate provoca aritmii grave, uneori letale. Diureticele care economisesc potasiu și blocanții receptorilor de angiotensină trebuie utilizate cu prudență la pacienții cărora li se administrează inhibitori ECA, iar potasemia și funcția renală trebuie monitorizate. Dacă utilizarea concomitentă a agenților menționați mai sus este considerată adecvată, acestea trebuie utilizate cu precauție și cu monitorizarea frecventă a potasemiei (vezi pct. 4.5).
• Depleția de potasiu cu hipokaliemie este un risc major în cazul utilizării diureticelor tiazidice și al diureticelor înrudite cu tiazidele. Hipokaliemia poate provoca tulburări musculare. Au fost raportate cazuri de rabdomioliză, în principal în contextul hipokaliemiei severe. Riscul de apariție a concentrațiilor plasmatice scăzute de potasiu (<3,4 mmol/l) trebuie prevenit la unele populații cu risc crescut, cum ar fi subiecții vârstnici și/sau subnutriți, indiferent dacă iau sau nu mai multe medicamente, pacienții cu ciroză cu edem și ascită, pacienții cu afecțiuni coronariere și pacienții cu insuficiență cardiacă. În astfel de cazuri, hipokaliemia crește toxicitatea cardiacă a glicozidelor cardiace și riscul de tulburări de ritm cardiac. Subiecții care prezintă un interval QT lung sunt, de asemenea, expuși riscului, indiferent dacă etiologia este congenitală sau iatrogenă. Hipokaliemia, ca și în cazul bradicardiei, acționează ca un factor care favorizează apariția unor tulburări severe de ritm cardiac, în special torsada vârfurilor, care poate fi letală. În toate cazurile, este necesară testarea mai frecventă a potasemiei. Prima măsurare a potasemiei trebuie efectuată în prima săptămână după începerea tratamentului. Dacă sunt detectate valori reduse ale potasemiei, este necesară corecția. Hipokaliemia identificată în asociere cu concentrația plasmatică scăzută de magneziu poate fi refractară la tratament, cu excepția cazului în care concentrația plasmatică de magneziu este corectată.

Calcemie Diureticele tiazidice și diureticele similare cu tiazide pot reduce excreția urinară de calciu și pot determina o creștere ușoară și tranzitorie a concentrațiilor plasmatice de calciu. Concentrațiile plasmatice de calciu semnificativ crescute pot fi legate de hiperparatiroidismul nediagnosticat. În astfel de cazuri, tratamentul trebuie întrerupt înainte de a investiga funcția paratiroidă (vezi pct. 4.8).

Magneziemie S-a demonstrat că tiazidele și diureticele înrudite cu tiazidele, inclusiv indapamida, cresc excreția urinară de magneziu, ceea ce poate duce la hipomagneziemie (vezi pct. 4.5 și 4.8).

Hipertensiune renovasculară Tratamentul hipertensiunii renovasculare este revascularizarea. Cu toate acestea, inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei pot oferi beneficii la pacienții care prezintă hipertensiune renovasculară și care așteaptă o intervenție chirurgicală corectivă sau când o astfel de intervenție chirurgicală nu este posibilă. Dacă Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva este prescris pacienților cu stenoză de arteră renală cunoscută sau suspectată, tratamentul trebuie început în spital, cu o doză mică și trebuie monitorizate funcția renală și concentrațiile plasmatice de potasiu, deoarece unii pacienți au dezvoltat o insuficiență renală funcțională care s-a remis la oprirea tratamentului.

Tuse A fost raportată tuse uscată la utilizarea inhibitorilor enzimei de conversie a angiotensinei. Se caracterizează prin persistență și prin remitere la întreruperea tratamentului. În cazul acestui simptom,

trebuie luată în considerare o etiologie iatrogenă. Dacă se preferă totuși prescrierea unui inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei, se poate lua în considerare continuarea tratamentului.

Ateroscleroză Riscul de hipotensiune arterială există la toți pacienții, dar trebuie acordată o atenție deosebită la pacienții cu boală cardiacă ischemică sau insuficiență circulatorie cerebrală, iar tratamentul trebuie început cu o doză mică.

Criză hipertensivă Siguranța și eficacitatea amlodipinei în criza hipertensivă nu au fost stabilite.

Insuficiență cardiacă/insuficiență cardiacă severă Pacienții cu insuficiență cardiacă trebuie tratați cu prudență. Într-un studiu pe termen lung, controlat cu placebo, la pacienții cu insuficiență cardiacă severă (clasa NYHA III și IV), incidența raportată a edemului pulmonar a fost mai mare în grupul tratat cu amlodipină, decât în grupul cu administrare de placebo. Blocanții canalelor de calciu, inclusiv amlodipina, trebuie utilizați cu prudență la pacienții cu insuficiență cardiacă congestivă, deoarece pot crește riscul de evenimente cardiovasculare viitoare și de mortalitate. La pacienții cu insuficiență cardiacă severă (gradul IV) tratamentul trebuie început sub supraveghere medicală, cu o doză inițială redusă. Tratamentul cu beta-blocante la pacienții hipertensivi cu insuficiență coronariană nu trebuie întrerupt: inhibitorul ECA trebuie adăugat la beta-blocant.

Stenoză de valvă aortică sau mitrală/cardiomiopatie hipertrofică Inhibitorii ECA trebuie utilizați cu prudență la pacienții cu obstrucție la nivelul tractului de ejecție din ventriculul stâng.

Pacienți diabetici La pacienții cu diabet zaharat insulino-dependent (tendință spontană de creștere a concentrațiilor plasmatice de potasiu), tratamentul trebuie început sub supraveghere medicală, cu o doză inițială redusă. Valorile glicemiei trebuie monitorizate îndeaproape la pacienții diabetici tratați anterior cu medicamente antidiabetice orale sau insulină, și anume în timpul primei luni de tratament cu un inhibitor ECA. Monitorizarea glicemiei este importantă la pacienții diabetici, în special atunci când concentrațiile plasmatice de potasiu sunt scăzute.

Diferențele etnice Similar altor inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, perindoprilul este aparent mai puțin eficient în scăderea tensiunii arteriale la populația aparținând rasei negre, decât la celelalte rase, posibil din cauza prevalenței mai mari a statusurilor de hiporeninemie la populația hipertensivă aparținând rasei negre.

Chirurgie/anestezie Inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei pot provoca hipotensiune arterială în cazuri de administrare a anesteziei, mai ales când anestezicul administrat este un agent cu potențial hipotensiv. Prin urmare, se recomandă ca tratamentul cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei cu durată lungă de acțiune, cum este perindopril, să fie întrerupt, acolo unde este posibil, cu o zi înainte de intervenția chirurgicală.

Insuficiență hepatică Rareori, inhibitorii ECA au fost asociați cu un sindrom care debutează cu icter colestatic și progresează spre necroză hepatică fulminantă și (uneori) deces. Mecanismul acestui sindrom nu este înțeles. Pacienții cărora li se administrează inhibitori ECA care dezvoltă icter sau creșteri marcate ale valorilor enzimelor hepatice trebuie să întrerupă tratamentul cu inhibitori ECA și să beneficieze de urmărire medicală adecvată (vezi pct. 4.8).

Timpul de înjumătățire al amlodipinei este prelungit, iar valorile ASC sunt mai mari la pacienții cu insuficiență hepatică; nu s-au stabilit recomandări de doze. Prin urmare, terapia cu amlodipină trebuie inițiată cu doze situate la capătul inferior al intervalului de doze și trebuie utilizată cu prudență, atât în

tratamentul inițial, cât și la creșterea dozei. Pot fi necesare creșterea lentă a dozei și monitorizarea atentă la pacienții cu insuficiență hepatică severă.

Efectul combinației de perindopril/indapamidă/amlodipină nu a fost testat în disfuncția hepatică. Ținând cont de efectul fiecărei componente individuale a acestei combinații, Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva este contraindicat la pacienții cu insuficiență hepatică severă și se vor lua măsuri de precauție la pacienții cu insuficiență hepatică ușoară până la moderată.

Acid uric Tendința de apariție a crizelor de gută poate fi crescută la pacienții cu hiperuricemie.

Vârstnici Funcția renală și concentrațiile plasmatice de potasiu trebuie testate înainte de începerea tratamentului. Doza inițială este ulterior ajustată în funcție de răspunsul tensiunii arteriale, în special în cazurile de depleție a apei și electroliților, pentru a evita apariția bruscă a hipotensiunii arteriale. La vârstnici, creșterea dozei de amlodipină trebuie efectuată cu precauție (vezi pct. 4.2 și 5.2).

Excipienți Acest medicament conține sodiu mai puțin de 1 mmol (23 mg) per comprimat, adică practic „nu conține sodiu”.

Revărsat coroidian, miopie acută și glaucom secundar cu unghi închis Sulfonamidele sau medicamentele derivate de sulfonamide pot provoca o reacție idiosincratică, care are ca rezultat revărsat coroidian, cu defect de câmp vizual, miopie tranzitorie și glaucom acut cu unghi închis. Simptomele includ reducere a acuității vizuale cu debut acut sau dureri oculare și apar de obicei în decurs de câteva ore până la săptămâni de la inițierea administrării medicamentului. Glaucomul acut cu unghi închis netratat poate duce la pierderea permanentă a vederii. Tratamentul principal constă în întreruperea administrării medicamentului, cât mai repede posibil. Se pot lua în considerare tratamente medicale sau chirurgicale prompte dacă presiunea intraoculară nu este controlată. Factorii de risc pentru dezvoltarea glaucomului acut cu unghi închis pot include antecedente de alergie la sulfonamidă sau la penicilină.

Sportivi Sportivii trebuie să țină cont de faptul că acest medicament conține o substanță activă care poate provoca o reacție pozitivă la testele antidoping.

Rezumatul profilului de siguranță Cele mai frecvent raportate reacții adverse la perindopril, indapamidă și amlodipină administrate separat sunt: hipokaliemie, amețeli, cefalee, parestezie, somnolență, disgeuzie, tulburări de vedere, diplopie, tinitus, vertij, palpitații, eritem facial tranzitoriu, hipotensiune arterială (și efecte legate de hipotensiune arterială), tuse, dispnee, tulburări gastro-intestinale (durere abdominală, constipație, diaree, dispepsie, greață, vărsături, modificare a tranzitului intestinal), prurit, erupții cutanate, erupții cutanate maculo-papulare, spasme musculare, umflare a gleznelor, astenie, edem și oboseală.

Lista tabelată a reacțiilor adverse Următoarele reacții adverse au fost observate la perindopril, indapamidă sau amlodipină în timpul tratamentului și au fost clasificate la următoarea frecvență:

Neuropatie periferică – – Foarte rare Tulburare extrapiramidală

Vărsături Mai puțin Frecvente Mai puțin frecvente frecvente Xerostomie Mai puțin Mai puțin frecvente Rare frecvente Modificare a tranzitului

Polakiurie Mai puțin

Descrierea reacțiilor adverse selectate În timpul studiilor de fază II și III care au comparat indapamidă 1,5 mg și 2,5 mg, evaluarea potasemiei a arătat un efect dependent de doză indus de indapamidă:

• Indapamidă 1,5 mg: potasemia <3,4 mmol/l a fost observată la 10% dintre pacienți și <3,2 mmol/l la 4% dintre pacienți după 4 până la 6 săptămâni de tratament. După 12 săptămâni de tratament, scăderea medie a potasemiei a fost de 0,23 mmol/l.
• Indapamidă 2,5 mg: potasemia <3,4 mmol/l a fost observată la 25% dintre pacienți și <3,2 mmol/l la 10% dintre pacienți după 4 până la 6 săptămâni de tratament. După 12 săptămâni de tratament, scăderea medie a potasemiei a fost de 0,41 mmol/l.

Raportarea reacțiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 București 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro