Paclitaxel Kabi 6 mg/ml

Paclitaxel trebuie administrat numai sub supravegherea unui medic specialist oncolog, în unităţi specializate în administrarea medicamentelor citotoxice (vezi pct. 6.6).

Înaintea terapiei cu paclitaxel, tuturor pacienţilor trebuie să li se administreze pre-medicaţie cu corticosteroizi, antihistaminice şi antagonişti ai receptorilor H2, de exemplu:

• 8-20 mg pentru pacienţii cu SK sau un antihistaminic echivalent, de exemplu clorfeniramină

Paclitaxel concentrat pentru soluţie perfuzabilă trebuie diluat înainte de utilizare (vezi pct. 6.6) şi trebuie administrat numai intravenos.

Paclitaxel trebuie administrat intravenos prin intermediul unui filtru inclus în linia de perfuzie, prevăzut cu membrană microporoasă cu diametrul ≤ 0,22 μm (vezi pct. 6.6).

Chimioterapie de primă linie a carcinomului ovarian: deşi se fac investigaţii şi asupra altor scheme de administrare, se recomandă o asociere de paclitaxel şi cisplatină. În funcţie de durata perfuziei, se recomandă două doze diferite de paclitaxel: paclitaxel 175 mg/m2 administrat intravenos în decurs de 3 ore, urmat de cisplatină în doză de 75 mg/m2 la fiecare trei săptămâni sau paclitaxel 135 mg/m2 sub forma unei perfuzii intravenoase cu durata de 24 de ore, urmat de cisplatină 75 mg/m2, la fiecare trei săptămâni (vezi pct. 5.1).

Chimioterapie de linia a doua a carcinomului ovarian: doza recomandată de paclitaxel este de 175 mg/m2, administrată intravenos în decurs de 3 ore, la fiecare trei săptămâni.

Chimioterapie adjuvantă în carcinomul mamar: doza recomandată de paclitaxel este de 175 mg/m2, administrată intravenos în decurs de 3 ore, la fiecare trei săptămâni, pentru patru cicluri terapeutice, aplicată după terapia cu AC.

Chimioterapie de primă linie a carcinomului mamar: când este utilizat în asociere cu doxorubicină

(50 mg/m2), paclitaxel trebuie administrat la 24 de ore după doxorubicină. Doza recomandată de paclitaxel este de 220 mg/m2, administrată intravenos în decurs de 3 ore, la fiecare trei săptămâni (vezi pct. 4.5 şi 5.1). Când este utilizat în asociere cu trastuzumab, doza recomandată de paclitaxel este de 175 mg/m2, administrată intravenos în decurs de 3 ore, la fiecare trei săptămâni (vezi pct. 5.1). Perfuzia cu paclitaxel poate fi iniţiată în ziua următoare după administrarea primei doze de trastuzumab sau imediat după dozele ulterioare de trastuzumab, dacă doza anterioară de trastuzumab a fost bine tolerată (pentru detalii privind administrarea trastuzumabului vezi Rezumatul caracteristicilor produsului Herceptin).

Chimioterapie de linia a doua a carcinomului mamar: doza recomandată de paclitaxel este de 175 mg/m2, administrată intravenos în decurs de 3 ore, la fiecare trei săptămâni.

Tratamentul formei avansate de carcinom pulmonar altul decât cel cu celule mici (NSCLC): doza recomandată de paclitaxel este de 175 mg/m2, administrat intravenos în decurs de 3 ore, urmată de cisplatină 80 mg/m2, la fiecare 3 săptămâni.

Tratamentul SK la pacienţii cu SIDA: doza recomandată de paclitaxel este de 100 mg/m2, administrată intravenos în decurs de 3 ore, la fiecare două săptămâni. Dozele ulterioare de paclitaxel trebuie administrate în funcţie de toleranţa individuală a pacientului.

Paclitaxel nu trebuie readministrat decât dacă numărul neutrofilelor este ≥ 1500/mm3 (≥ 1000/mm3 pentru pacienţii cu SK) şi numărul plachetelor este ≥ 100000/mm3 (≥ 75000/mm3 pentru pacienţii cu SK). Pacienţilor care prezintă neutropenie severă (neutrofilele < 500/mm3 pentru o săptămână sau mai mult) sau neuropatie periferică severă trebuie să li se administreze o doză mai mică cu 20% (25% pentru pacienţii cu SK) în cadrul ciclurilor de tratament ulterioare (vezi pct. 4.4).

Copii şi adolescenţi: Siguranţa şi eficacitatea nu au fost stabilite pentru copii şi adolescenţi (cu vârsta până la 18 ani). Ca urmare, utilizarea paclitaxelului nu este recomandată la copii şi adolescenţi.

Pacienţi cu insuficienţă hepatică: Nu există date adecvate pe baza cărora să se recomande modificări ale dozelor la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată (vezi pct. 4.4 şi 5.2). Pacienţii cu insuficienţă hepatică severă nu trebuie să fie trataţi cu paclitaxel.

Mod de administrare Pentru instrucţiuni cu privire la diluarea medicamentului înainte de administrare, vezi pct. 6.6.

Paclitaxel trebuie administrat sub supravegherea unui medic cu experienţă în utilizarea medicamentelor chimioterapice antineoplazice. Echipamentul corespunzător terapiei de susţinere a funcţiilor vitale trebuie să fie disponibil, deoarece pot apărea reacţii semnificative de hipersensibilitate.

Datorită posibilităţii de extravazare, se recomandă monitorizarea atentă a locului de perfuzare pentru a observa infiltrarea posibilă din timpul administării medicamentului. Pacienţilor trebuie să li se administreze pre-medicaţie cu corticosteroizi, antihistaminice şi antagonişti ai receptorilor H2 (vezi pct. 4.2). Paclitaxel trebuie administrat înaintea cisplatinei, atunci când acestea sunt utilizate în asociere (vezi pct. 4.5).

Reacţii semnificative de hipersensibilitate, caracterizate prin dispnee şi hipotensiune arterială care necesită tratament, edem angioneurotic şi urticarie generalizată, au apărut la <1% dintre pacienţii trataţi cu paclitaxel după o pre-medicaţie adecvată. Aceste reacţii sunt probabil mediate de histamină. În cazul apariţiei unor reacţii de hipersensibilitate severe, perfuzia cu paclitaxel trebuie întreruptă imediat, trebuie instituită terapie simptomatică şi pacientului nu trebuie să i se mai administreze acest medicament.

Mielosupresia (neutropenia primară) reprezintă toxicitatea care limitează doza. Trebuie instituită monitorizarea frecventă a numărului elementelor figurate sanguine. Tratamentul nu trebuie reluat până când numărul neutrofilelor nu revine la o valoare ≥1500/mm3 (≥1000/mm3 pentru pacienţii cu SK) şi al trombocitelor nu revine la o valoare ≥100000/mm3 (≥75000/mm3 pentru pacienţii cu SK). În cadrul studiului clinic pentru SK, la majoritatea pacienţilor s-a administrat factor de stimulare a coloniilor de granulocite (G-CSF).

Anomalii de conducere cardiacă severe au fost raportate, rar, după tratamentul cu paclitaxel în monoterapie. Dacă pacienţii prezintă anomalii de conducere severe la nivelul cordului, în timpul administrării de paclitaxel, trebuie administrată o terapie adecvată şi funcţia cardiacă trebuie monitorizată continuu în timpul tratamentului ulterior cu paclitaxel. În timpul administrării de paclitaxel au fost observate hipotensiune arterială, hipertensiune arterială şi bradicardie; de obicei, pacienţii sunt asimptomatici şi, în general, nu necesită tratament. Se recomandă monitorizarea frecventă a semnelor vitale, în special, în decursul primei ore de perfuzie cu paclitaxel. Evenimente cardiovasculare severe au fost observate, mai frecvent, la pacienţii cu NSCLC comparativ cu cei cu carcinom mamar sau ovarian. În cadrul studiului clinic SIDA-SK, a fost observat un singur caz de insuficienţă cardiacă determinată de paclitaxel.

Când paclitaxel este utilizat în asociere cu doxorubicină sau trastuzumab pentru tratamentul iniţial al cancerului mamar metastazat, trebuie acordată atenţie monitorizării funcţiei cardiace. Pacienţii care sunt eligibili pentru tratamentul cu paclitaxel în aceste asocieri trebuie să efectueze o examinare cardiacă iniţială, incluzând anamneza, examenul fizic, ECG, ecocardiograma şi/sau arteriografia cu achiziţie multiplă (MUGA). Funcţia cardiacă trebuie monitorizată pe întreaga durată a tratamentului (de exemplu la fiecare 3 luni). Monitorizarea poate ajuta la identificarea pacienţilor la care apar tulburări cardiace şi medicii trebuie să evalueze cu atenţie doza cumulată (mg/m2) de antraciclină administrată, atunci când se iau decizii privind frecvenţa evaluării funcţiei ventriculare. Când testele indică deteriorarea funcţiei cardiace, chiar şi asimptomatică, medicii trebuie să evalueze cu atenţie beneficiile clinice ale continuării terapiei faţă de potenţiala afectare cardiacă, incluzând posibila afectare ireversibilă. Dacă se decide continuarea tratamentului, funcţia cardiacă trebuie monitorizată mai frecvent (de exemplu la fiecare 1-2 cicluri terapeutice). Pentru mai multe detalii, vezi Rezumatul caracteristicilor produsului Herceptin sau doxorubicină.

Deşi apariţia neuropatiei periferice este frecventă, dezvoltarea unor simptome severe este rară. În cazuri severe, se recomandă o reducere cu 20% (25% pentru pacienţii cu SK) a dozei pentru toate ciclurile terapeutice ulterioare cu paclitaxel. La pacienţii cu NSCLC şi la cei trataţi cu paclitaxel ca terapie de primă linie pentru cancerul ovarian, administrarea paclitaxelului sub formă de perfuzie cu durata de trei ore, în asociere cu cisplatină, a dus la o incidenţă mai mare a neurotoxicităţii severe, decât în cazul administrării paclitaxelului ca monoterapie sau a asocierii ciclofosfamidei urmată de cisplatină.

Trebuie acordată atenţie evitării administrării de paclitaxel pe cale intraarterială, având în vedere că, în studiile de toleranţă locală efectuate la animale, au fost observate reacţii severe la nivelul ţesuturilor, după administrarea intraarterială.

Paclitaxel administrat în asociere cu radioterapia pulmonară, indiferent de ordinea lor cronologică, poate contribui la apariţia pneumonitei interstiţiale.

Pacienţii cu insuficienţă hepatică pot prezenta un risc crescut de toxicitate, în special de mielosupresie de grad 3-4. Nu există dovezi care să susţină că toxicitatea paclitaxelului este crescută, atunci când acesta este administrat prin perfuzie cu durata de 3 ore, la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară. Când paclitaxel este administrat printr-o perfuzie cu durată mai lungă, la pacienţii cu insuficienţă hepatică moderată până la severă, poate fi observată o accentuare a mielosupresiei. Pacienţii trebuie monitorizaţi îndeaproape pentru depistarea apariţiei unei mielosupresii marcate (vezi pct. 4.2). Nu există date adecvate pe baza cărora să se recomande modificări ale dozelor, la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată (vezi pct. 5.2).

Nu sunt disponibile date privind pacienţii cu colestază iniţială severă. Pacienţii cu insuficienţă hepatică severă nu trebuie trataţi cu paclitaxel.

Colita pseudomembranoasă a fost raportată rar, incluzând cazuri de pacienţi care nu au fost trataţi concomitent cu antibiotice. Această reacţie trebuie avută în vedere în cadrul diagnosticului diferenţial al cazurilor de diaree severă sau persistentă, apărute în timpul sau la scurt timp după tratamentul cu paclitaxel.

Paclitaxel s-a dovedit a fi teratogen, embriotoxic şi mutagen în cadrul mai multor sisteme experimentale.

Prin urmare, femeile şi bărbaţii aflaţi la vârstă fertilă şi/sau partenerii acestora trebuie să utilizeze metode contraceptive în timpul tratamentului şi timp de până la 6 luni după încetarea tratamentului cu paclitaxel (vezi pct. 4.6). Contracepţia hormonală este contraindicată în cazul tumorilor cu receptor hormonal pozitiv.

La pacienţii cu SK, mucozita severă este rară. Dacă apar reacţii severe, doza de paclitaxel trebuie redusă cu 25%.

Acest medicament conţine etanol (alcool etilic) 49,7%. Poate fi dăunător persoanelor cu etilism (alcoolism). Acest lucru trebuie avut în vedere la femeile gravide sau cele care alăptează, la copii şi grupuri cu risc crescut, cum sunt pacienţii cu boli hepatice sau epilepsie.

Întrucât Paclitaxel Kabi conţine etanol (393 mg/ml), trebuie luate în considerare posibilele influenţe asupra sistemului nervos central (SNC) şi alte efecte.

Acest medicament conţine ricinoleat de macrogolglicerol, care poate provoca reacţii alergice severe.

Cu excepţia situaţiilor în care s-a menţionat altfel, următoarele informaţii se referă la baza de date privind siguranţa globală la 812 pacienţi cu tumori solide, trataţi cu paclitaxel în monoterapie, în cadrul studiilor clinice. Având în vedere că pacienţii cu SK constituie o populaţie specifică, la sfârşitul acestei secţiuni este prezentat un capitol special referitor la un studiu clinic desfăşurat la 107 astfel de pacienţi.

Frecvenţa şi severitatea reacţiilor adverse, cu excepţia situaţiilor în care s-a menţionat altfel, sunt în general similare la pacienţii trataţi cu paclitaxel pentru carcinom ovarian, carcinom mamar sau NSCLC. Niciunul dintre efectele toxice observate nu a fost influenţat, în mod clar, de vârstă.

O reacţie semnificativă de hipersensibilitate, care poate pune viaţa în pericol (caracterizată prin hipotensiune arterială care a necesitat tratament, edem angioneurotic, detresă respiratorie care a necesitat terapie bronhodilatatoare sau urticarie generalizată), a apărut la doi dintre pacienţi (<1%). Treizeci şi patru de procente dintre pacienţi (17% din toate curele) au manifestat reacţii uşoare de hipersensibilitate. Aceste reacţii uşoare, în principal hiperemia facială şi erupţia cutanată tranzitorie, nu au necesitat tratament şi nici nu au dus la întreruperea tratamentului cu paclitaxel.

Mielosupresia a reprezentat cea mai frecventă reacţie adversă semnificativă. Neutropenia severă (<500 celule/mm3) a apărut la 28% dintre pacienţi, dar nu a fost asociată cu episoade febrile. Numai 1% dintre pacienţi au prezentat neutropenie severă pentru ≥ 7 zile.

La 11% dintre pacienţi a fost raportată trombocitopenie. Cel puţin o dată pe durata studiului, trei procente dintre pacienţi au avut un minim al numărului de trombocite < 50000/mm3. Anemia a fost observată la 64% dintre pacienţi, dar a fost severă (Hb <5 mmol/l) numai la 6% dintre pacienţi. Incidenţa şi severitatea anemiei sunt în relaţie cu valorile iniţiale ale hemoglobinei.

Neurotoxicitatea, în principal neuropatia periferică, a părut a fi mai frecventă şi în formă mai severă în cazul perfuzării pe durata a 3 ore a 175 mg/m2 (85% neurotoxicitate, 15% forme severe), decât în cazul perfuzării pe durata a 24 de ore a 135 mg/m2 (25% neuropatie periferică, 3% forme severe), când paclitaxelul a fost asociat cu cisplatina. La pacienţii cu NSCLC şi pacienţii cu neoplasm ovarian trataţi cu paclitaxel în perfuzie cu durata de 3 ore urmat de cisplatină, există o creştere aparentă a incidenţei neurotoxicităţii severe. Neuropatia periferică poate apărea după prima cură şi se poate agrava în cazul creşterii expunerii la paclitaxel. În câteva cazuri, neuropatia periferică a determinat întreruperea tratamentului cu paclitaxel. De obicei, simptomele senzitive s-au ameliorat sau remis, în decurs de câteva luni după întreruperea tratamentului cu paclitaxel. Neuropatiile preexistente datorate unor terapii anterioare, nu reprezintă o contraindicaţie pentru terapia cu paclitaxel.

Artralgia sau mialgia au afectat 60% dintre pacienţi şi au fost severe la 13% dintre pacienţi.

Reacţiile apărute la locul de injectare, în timpul administrării intravenoase, pot conduce la apariţia de edem local, durere, eritem şi induraţie; ocazional, extravazarea poate duce la celulită. Au fost raportate cazuri de tegumente umede şi/sau descuamare a pielii, uneori în legătură cu extravazarea. De asemenea, pot să apară modificări de culoare la nivel cutanat. A fost raportată, rar, reapariţia reacţiilor cutanate la locul extravazării anterioare cu ocazia administrării de paclitaxel în alt loc, ceea ce poate fi numită o reacţie de „reamintire”. Până în prezent nu se cunoaşte un tratament specific al reacţiilor de extravazare.

În unele cazuri, apariţia reacţiei la locul injectării, fie a avut loc în timpul administrării prelungite a unei perfuzii, fie a fost întârziată cu o săptămână până la 10 zile.

S-a observat alopecie la 87% dintre pacienţi, iar aceasta a avut un debut brusc. La majoritatea pacienţilor care prezintă alopecie, este de aşteptat o cădere pronunţată a părului (≥ 50%).

S-a raportat coagularea intravasculară diseminată (CID), adesea în asociere cu septicemie sau insuficiență multiplă de organe.

Tabelul de mai jos prezintă reacţiile adverse asociate cu administrarea de paclitaxel în monoterapie, sub formă de perfuzie cu durata de 3 ore, în stadiul metastazat (812 pacienţi trataţi în cadrul studiilor clinice), precum şi pe cele raportate în cadrul supravegherii de după punerea pe piaţă a medicamentului.

Frecvenţa reacţiilor adverse prezentate mai jos este definită utilizând următoarea convenţie:

În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordine descrescătoare a gravităţii.

Pacienţii cu neoplasm mamar cărora li s-a administrat paclitaxel ca tratament adjuvant, după administrarea de AC, au manifestat toxicitate neurosenzorială marcată, reacţii de hipersensibilitate, artralgie/mialgie, anemie, infecţii, febră, greaţă/vărsături şi diaree, comparativ cu pacienţii cărora li s-a administrat AC în monoterapie. Cu toate acestea, frecvenţa acestor evenimente a fost concordantă cu utilizarea paclitaxelului în monoterapie, aşa cum s-a menţionat anterior.

Tratament asociat Menţiunile care urmează se referă la două studii clinice majore, referitoare la chimioterapia de primă linie a carcinomului ovarian (paclitaxel + cisplatină: peste 1050 pacienţi), două studii de fază III referitoare la tratamentul de primă linie a neoplasmului mamar metastazat: unul investigând asocierea cu doxorubicină (paclitaxel + doxorubicină: 267 pacienţi), altul investigând asocierea cu trastuzumab (analiză de subgrup planificată paclitaxel + trastuzumab: 188 pacienţi) şi două studii de fază III referitoare la tratamentul NSCLC avansat (paclitaxel + cisplatină: peste 360 pacienţi) (vezi pct. 5.1).

În cazul administrării sub formă de perfuzie cu durata de 3 ore, ca chimioterapie de primă linie a neoplasmului ovarian, neurotoxicitatea, artralgia/mialgia şi hipersensibilitatea au fost raportate ca fiind

mai frecvente şi severe, la pacienţii cărora li s-a administrat paclitaxel urmat de cisplatină, comparativ cu pacienţii cărora li s-a administrat ciclofosfamidă urmată de cisplatină. Mielosupresia a părut a fi mai puţin frecventă şi severă, în cazul administrării de paclitaxel sub forma unei perfuzii cu durata de 3 ore urmat de cisplatină, comparativ cu administrarea de ciclofosfamidă urmată de cisplatină.

Pentru chimioterapia de primă linie a neoplasmului mamar metastazat, neutropenia, anemia, neuropatia periferică, artralgia/mialgia, astenia, febra şi diareea au fost raportate mai frecvent şi sub o formă mai severă, în cazul administrării de paclitaxel (220 mg/m2) sub formă de perfuzie cu durata de 3 ore la 24 de ore după administrarea doxurubicinei (50 mg/m2), comparativ cu terapia standard FAC (5-FU 500 mg/m2, doxorubicină 50 mg/m2, ciclofosfamidă 500 mg/m2). Greaţa şi vărsăturile au părut a fi mai puţin frecvente şi severe, în cazul schemei de administrare paclitaxel (220 mg/m2)/ doxorubicină (50 mg/m2), comparativ cu schema de administrare standard FAC. Utilizarea corticosteroizilor ar putea contribui la reducerea frecvenţei şi severităţii greţei şi vărsăturilor, în braţul tratat cu paclitaxel/doxorubicină.

Când paclitaxel a fost administrat sub formă de perfuzie cu durata de 3 ore în asociere cu trastuzumab ca tratament de primă linie la pacienţii cu neoplasm mamar metastazat, următoarele evenimente (indiferent de relaţia cu paclitaxel sau trastuzumab) au fost raportate mai frecvent decât în cazul paclitaxelului utilizat ca monoterapie: insuficienţă cardiacă (8% faţă de 1%), infecţie (46% faţă de 27%), frisoane (42% faţă de 4%), febră (47% faţă de 23%), tuse (42% faţă de 22%), erupţie cutanată tranzitorie (39% faţă de 18%), artralgie (37% faţă de 21%), tahicardie (12% faţă de 4%), diaree (45% faţă de 30%), hipertonie (11% faţă de 3%), epistaxis (18% faţă de 4%), acnee (11% faţă de 3%), herpes simplex (12% faţă de 3%), răniri accidentale (13% faţă de 3%), insomnie (25% faţă de 13%), rinită (22% faţă de 5%), sinuzită (21% faţă de 7%) şi reacţie la locul de injectare (7% faţă de 1%).

Anumite diferenţe ale frecvenţei de apariţie pot fi datorate creşterii numărului şi duratei tratamentelor, în cazul asocierii paclitaxel/trastuzumab, faţă de administrarea de paclitaxel în monoterapie. Evenimente severe au fost raportate cu aceeaşi frecvenţă pentru asocierea paclitaxel/trastuzumab şi pentru paclitaxel în monoterapie.

Când doxorubicina a fost administrată în asociere cu paclitaxel pentru tratamentul neoplasmului mamar metastazat, anomalii ale contractilităţii cardiace (reducerea cu ≥ 20% a fracţiei de ejecţie a ventriculului stâng) au fost observate la 15% dintre pacienţi, faţă de 10% la cei trataţi cu schema standard FAC. Insuficienţa cardiacă congestivă a fost observată la < 1%, atât la pacienţii trataţi cu paclitaxel/doxorubicină, cât şi la cei trataţi cu schema standard FAC. Administrarea de trastuzumab în asociere cu paclitaxel la pacienţii trataţi anterior cu antracicline a dus la o creştere a frecvenţei şi severităţii disfuncţiei cardiace, faţă de monoterapia cu paclitaxel (clasa NYHA I/II 10% faţă de 0%; clasa NYHA III/IV 2% faţă de 1%) şi a fost, rar, asociată cu decesul (vezi Rezumatul caracteristicilor produsului pentru trastuzumab). Cu excepţia acestor cazuri rare, toţi pacienţii au răspuns corespunzător la tratamentul medical.

La pacienţii trataţi în acelaşi timp şi cu radioterapie, au fost raportate cazuri de pneumonită de iradiere.

Sarcom Kaposi la pacienţii cu SIDA Aşa cum reiese din datele unui studiu clinic care a inclus 107 pacienţi, cu excepţia reacţiilor adverse hematologice şi hepatice (vezi mai jos), frecvenţa şi severitatea reacţiilor adverse sunt, în general, similare în cazul pacienţilor cu SK şi a celor trataţi cu paclitaxel în monoterapie pentru alte tumori solide.

Tulburări hematologice şi limfatice: supresia măduvei hematopoietice a reprezentat toxicitatea principală care a limitat doza. Neutropenia este forma de toxicitate hematologică cea mai importantă. În cursul primei cure de tratament, la 20% dintre pacienţi a apărut neutropenie severă (< 500 celule/mm3). Pe întreaga perioadă de tratament, neutropenia severă a fost observată la 39% dintre pacienţi. Neutropenia a fost prezentă la 41% dintre pacienţi pentru mai mult de 7 zile şi la 8% dintre pacienţi pentru 30-35 de zile. Aceasta s-a remis în decurs de 35 de zile, la toţi pacienţii monitorizaţi. Incidenţa neutropeniei de gradul 4 cu durată ≥ 7 zile a fost de 22%.

Febra neutropenică în relaţie cu paclitaxelul a fost raportată la 14% dintre pacienţi şi la 1,3% dintre ciclurile terapeutice. În timpul administrării paclitaxelului, au existat 3 episoade septice (2,8%) cu evoluţie letală, legate de utilizarea acestui medicament.

Trombocitopenia a fost observată la 50% dintre pacienţi şi a fost severă (< 50000 celule/mm3) în 9% dintre cazuri. Numai 14% dintre pacienţi au prezentat o scădere a numărului de trombocite < 75000 celule/mm3, cel puţin o dată pe durata tratamentului. Episoade hemoragice în relaţie cu paclitaxelul au fost raportate la < 3% dintre pacienţi, dar episoadele hemoragice au fost localizate.

Anemia (Hb <11 g/dl) a fost observată la 61% dintre pacienţi şi a fost severă (Hb <8 g/dl) în 10% dintre cazuri. Transfuziile de masă eritocitară au fost necesare la 21% dintre pacienţi.

Tulburări hepatobiliare: Dintre pacienţii (>50% trataţi cu inhibitori de protează) cu o funcţie hepatică iniţial normală, 28%, 43% şi 44% au prezentat valori crescute ale bilirubinemiei, fosfatazei alcaline, respectiv AST (TGO). Pentru fiecare dintre aceşti parametri, creşterile au fost severe în 1% dintre cazuri.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raportaze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro. Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 București 011478-RO Tel: +4 0757 117 259 Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro