Oxigen Mw 32

Doze: La pacienţii cu hipoxemie neînsoţită de retenţie de CO2 (de exemplu pneumonie, edem pulmonar, alveolită fibrozantă) oxigenul medicinal se poate administra în concentraţii mari (40-100%), dar numai pe perioade scurte de timp pentru a evita riscul de apariţie a hipoventilaţiei şi retenţiei de CO2. La pacienţii cu criză severă de astm bronşic oxigenul medicinal se poate administra iniţial în concentraţii de 40-60% pe o perioadă scurtă, reducându-se apoi până la cea mai mică concentraţie necesară corectării hipoxemiei. La pacienţii cu hipoxemie şi hipercapnie (de exemplu BPOC), oxigenul medicinal se administrează în concentraţie scăzută (24%-28%) pentru a evita creşterea suplimentară a retenţiei de CO2. şi acidoza respiratorie.

Mod de administrare: Prin aparatele de oxigen pentru anestezie. Mască de oxigen Sondă nazală şi Sondă T la pacienţi intubaţi cu respiraţie spontană Cameră hiperbară.

Pe durata administrării terapiei cu oxigen medicinal este necesară monitorizarea continuă clinică şi a gazelor sanguine. În mod special trebuie manifestată o atenţie în cazul administrării oxigenului la pacienţi cu adipozitate extremă, concentraţie de CO2 arterială cronică crescută (COPD) sau tulburări ale controlului respiraţiei la nivel nervos central şi care ventilează spontan, deoarece prin corectarea hipoxemiei în aceste situaţii există un risc crescut de instalare a hipoventilaţiei.

În timpul administrării de oxigen în camere hiperbare, pentru a evita perturbarea funcţiilor plămânilor (hemoragii pulmonare, displazia bronhopulmonară) este obligatoriu un control regulat al presiunii parţiale a oxigenului în sângele arterial.

Oxigenul nu este inflamabil dar favorizează arderile şi de aceea nu sunt permise fumatul, existenţa flăcărilor deschise şi a surselor de aprindere în imediata apropiere. La contactul cu substanţele uşor inflamabile există pericol de foc. Se vor lua toate măsurile de prevedere necesare ca atunci când se intră în contact cu elemente cum ar fi conducte, ventile şi armaturi, acestea sa nu aibă urme de ulei sau grăsime (de asemenea, creme). Toate substanţele care se aprind în mod normal în aer, în atmosfera de oxigen sunt mult mai uşor inflamabile, ard mai rapid şi degajă un flux termic mai intens.

Hipercapnia La pacienţii cu funcţie respiratorie scăzută, terapia cu oxigen poate determina hipercapnie şi acidoză, care poate pune viaţa pacientului în pericol. Toxicitatea pulmonară a oxigenului Inhalarea de oxigen în concentraţie mare (80 – 100%) la presiune atmosferică mai mult de 12 ore poate determina leziuni progresive ale plămânilor. Stratul de celule alveolare şi celulele endoteliului

capilar devin permeabile, creând un bogat edem lichidian cu proteine care pot forma ”membrane hialine”. Frecvent apar traheobronşite de însoţire. Aceste modificări pot fi reversibile dacă concentraţia de oxigen este scăzută în stadiul iniţial, altfel ele pot să progreseze şi să determine moartea imediat sau tardiv, datorită fibrozei pulmonare. Toxicitatea pulmonară a oxigenului poate fi rezultatul producţiei de radicali liberi sub influenţa oxigenului. Toxicitate la nivel retinian Concentraţiile crescute de oxigen pot să ducă la scăderea fluxului sangvin la nivelul retinei, putând determina retinopatie la nou-născuţi prematuri. Presiunea înaltă a oxigenului opreşte proliferarea vaselor de sânge ale retinei. Când pacientul primeşte din nou aer apare o proliferare intensă a vaselor de sânge la locul respectiv. Pot exista multe alte cauze de retinopatie a prematurului incluzînd hipoxemia. Monitorizarea atentă a terapiei cu oxigen la nou-născuţi este obligatorie. Toxicitate la nivel SNC Inhalarea oxigenului pur sub presiune de peste 2 atmosfere sau în concentraţie mare (75% – 100%) la presiune atmosferică, timp îndelungat poate duce la toxicitate nervoasă manifestată prin modificări ale dispoziţiei, greaţă, ameţeli, convulsii. De obicei se produce restabilirea completă, dar convulsiile de acest fel pot duce la deces în cazul pacienţilor cu boala de decompresiune.