Oxacilina Arena 250 mg

Durata tratamentului depinde de tipul şi gravitatea infecţiei, de răspunsul clinic al bolnavului la medicaţie. În infecţiile stafilococice severe, tratamentul va dura minimum 14 zile. Acesta trebuie continuat cel puţin 48 de ore de la dispariţia febrei şi a simptomelor bolii. În cazul endocarditei şi al osteomielitei, durata terapiei cu oxacilină poate fi şi mai lungă.

500 mg la 6h 1g la 6 h în 50 mg/Kg/zi, 100 mg/Kg/zi la 4-6 h în Doza maximă continuarea fracţionat în prize continuarea tratamentului recomandată: tratamentului egale la fiecare 6 h parenteral. 6 g/zi parenteral

Forma farmaceutică de capsule nu se recomandă copiilor cu vârsta mai mică de 6 ani La pacienţii cu insuficienţă renală severă nu este necesară reducerea dozelor. Se administrează preferabil cu o jumătate de oră înainte de masă, cu puţină apă.

Penicilinele antistafilococice nu se administrează la persoanele cu hipersensibilitate la peniciline. Se impune prudenţă la bolnavii cu antecedente de astm sau diateză alergică. Apariţia oricărei manifestări alergice impune întreruperea tratamentului. Cu toate că reacţiile alergice grave la oxacilină sunt foarte rare, înaintea începerii tratamentului este necesară efectuarea unei anamneze atente. Trebuie luat în considerare riscul alergiei încrucişate cu cefalosporinele. Se evită administrarea orală la bolnavii cu infecţii severe sau cu tulburări gastrointestinale. Poate să apară o suprainfecţie cu microorganisme rezistente, în care caz se întrerupe administrarea oxacilinei. În cazurile grave în care se suspectează o infecţie cu stafilococi secretori de penicilinază, tratamentul cu oxacilină se începe înainte de a obţine rezultatul examenului microbiologic. Se vor supraveghea funcţiile: renală, hepatică şi hematopoietică în cursul unei terapii îndelungate cu oxacilină. Se vor urmări numărul de hematii, leucocite, nivelul ureei şi al creatininei serice; dozele vor fi adaptate în funcţie de evoluţia acestor valori. Se vor urmări periodic şi valorile concentraţiilor plasmatice ale transaminazelor, pentru a depista o posibilă apariţie a unor anomalii ale funcţiei hepatice. Excipienţii p-hidroxibenzoat de metil şi p-hidroxibenzoat de propil pot provoca reacţii alergice (chiar întârziate).

Reacţiile alergice la peniciline apar la 0,7-10% din bolnavi. Sensibilizarea rezultă de obicei printr-un tratament anterior, dar anumiţi pacienţi prezintă fenomene alergice la primul contact cu o penicilină. Au fost observate două tipuri de reacţii alergice: imediate şi întârziate. Reacţiile imediate survin de obicei la 20 de minute de la administrare şi se manifestă în funcţie de severitate prin urticarie şi prurit până la edem angioneurotic, laringospasm, bronhospasm, hipotensiune arterială, colaps vascular şi exitus. Asemenea reacţii anafilactice sunt foarte rare. Un alt tip de reacţie imediată poate să apară în intervalul 20 de minute-48 de ore de la administrare şi se manifestă prin urticarie, prurit, febră, mai rar pot să apară edem, spasm laringian şi hipotensiune arterială. Reacţiile întârziate la peniciline apar după 48 de ore de la ingestie, uneori chiar după 2-4 săptămâni de la debutul tratamentului. Simptomele sunt cele caracteristice unui sindrom de tip boala serului cum ar fi urticarie, mialgii, febră, artralgii, dureri abdominale, erupţii cutanate. Pot să apară şi simptomele unei tulburări gastrointestinale: greaţă, vărsături, diaree, stomatită. La nivelul sistemului nervos central pot surveni reacţii neurotoxice similare celor observate în decursul unui tratament cu penicilină G, mai ales la pacienţii cu insuficienţă renală. S-a semnalat apariţia nefritei interstiţiale la utilizarea izoxazolilpenicilinelor. Aceasta se poate manifesta prin erupţie cutanată tranzitorie, febră, eozinofilie, hematurie, insuficienţă renală. Aceste reacţii sunt reversibile, dispărând după întreruperea tratamentului. Se va ţine cont de posibilitatea unei colite pseudomembranoase la apariţia diareei în urma tratamentului cu oxacilină. Izoxazolilpenicilinele pot să modifice flora normală a colonului, favorizând astfel proliferarea germenilor din genul Clostridium. Studiile efectuate au arătat că o toxină produsă de Clostridium difficile constituie cauza esenţială a colitei legate de utilizarea antibioticelor. Cazurile uşoare de colită răspund la simpla oprire a tratamentului. În cazurile severe se recurge la administrare de vancomicină pe cale orală. Administrarea antiperistalticelor este contraindicată în aceste cazuri. Pot să apară agranulocitoză, neutropenie, anemie, leucopenie, trombocitopenie şi depresie medulară în general reversibile la întreruperea tratamentului. Au fost raportate cazuri de hepatotoxicitate, manifestate prin febră, greţuri şi vărsături, asociate unei creşteri SGOT. Raportarea reacțiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucuresti 011478- RO Tel: + 4 0757 117 259 Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro.