Olanzapina Teva 10 mg

Doze

Adulţi

Schizofrenie Doza iniţială recomandată de olanzapină este de 10 mg pe zi.

Episoade maniacale Doza iniţială este de 15 mg ca doză unică zilnică în monoterapie sau 10 mg pe zi în terapia asociată (vezi pct. 5.1).

Prevenirea recurenţelor în tulburarea bipolară Doza iniţială recomandată este de 10 mg pe zi. Pentru pacienţii la care s-a administrat olanzapină pentru tratamentul episoadelor maniacale, tratamentul de prevenire a recăderilor trebuie continuat cu aceeaşi doză. Tratamentul cu olanzapină trebuie continuat (cu ajustarea dozelor dacă este necesar) dacă apare un nou episod maniacal, depresiv sau mixt, cu medicaţie suplimentară, în funcţie de indicaţiile terapeutice, pentru tratamentul simptomelor modificărilor de dispoziţie.

În timpul tratamentului schizofreniei, episoadelor maniacale şi prevenirii recurenţelor din tulburarea bipolară, doza zilnică poate fi ulterior ajustată în funcţie de starea clinică individuală, în intervalul 5- 20 mg pe zi. O creştere până la o doză mai mare decât doza iniţială recomandată este indicată numai după o reevaluare clinică şi nu trebuie realizată, în general, la intervale mai mici de 24 ore.

Olanzapina se poate administra în prezenţa alimentelor, deoarece acestea nu afectează absorpţia.

Se scad gradual dozele de olanzapină atunci când se doreşte întreruperea ei.

Grupe speciale de pacienți

Vârstnici Nu este indicată administrarea de rutină a unei doze iniţiale mai mici (5 mg pe zi), dar aceasta trebuie luată în considerare la pacienţii cu vârsta de 65 de ani şi peste, când factorii clinici o justifică (vezi pct. 4.4).

Insuficienţă renală şi/sau hepatică La aceşti pacienţi trebuie luată în considerare o doză iniţială mai mică (5 mg). În caz de insuficienţă hepatică moderată (ciroză, clasa Child-Pugh A sau B), doza iniţială trebuie să fie de 5 mg pe zi şi poate fi crescută numai cu prudenţă.

Fumători Nu este necesar ca doza iniţială şi intervalul dintre doze să fie modificate de rutină la nefumători, comparativ cu fumătorii. Metabolizarea olanzapinei poate fi indusă prin fumat. Se recomandă monitorizare clinică și, dacă este cazul, creșterea dozei de olanzapină (vezi pct 4.5).

În cazul în care este prezent mai mult de un singur factor care ar putea determina metabolizarea mai lentă a medicamentului (sexul feminin, vârsta înaintată, nefumător), trebuie luată în considerare posibilitatea scăderii dozei iniţiale. Când este indicată, creşterea dozelor trebuie făcută cu prudenţă la aceşti pacienţi (vezi pct. 4.5 şi 5.2).

Copii şi adolescenţi Olanzapina nu este recomandată pentru utilizare la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani, din cauza lipsei datelor privind siguranţa şi eficacitatea. În studiile clinice de scurtă durată la pacienţii

adolescenţi s-a raportat o magnitudine mai mare a creşterii ponderale, a modificării concentrației lipidelor şi prolactinei, comparativ cu studiile la pacienţii adulţi (vezi pct. 4.4, 4.8, 5.1 şi 5.2).

În timpul tratamentului antipsihotic, ameliorarea stării clinice a pacientului poate să necesite câteva zile până la câteva săptămâni. Pe durata acestei perioade, pacienţii trebuie atent monitorizaţi.

Psihoză asociată demenţei şi/sau alte tulburări de comportament Olanzapina nu este recomandată pentru utilizare la pacienți cu psihoză asociată demenţei şi/sau tulburări de comportament asociate demenţei, din cauza creşterii mortalităţii şi a riscului de accident vascular cerebral. În studiile clinice placebo controlate (cu durată de 6-12 săptămâni) la pacienţii vârstnici (cu vârsta medie de 78 ani) cu psihoze şi/sau tulburări de comportament asociate demenţei, s-a observat o creştere de 2 ori a incidenţei deceselor la pacienţii trataţi cu olanzapină, comparativ cu pacienţii la care s-a administrat placebo (3,5% faţă de 1,5%). Incidenţa crescută a deceselor nu a fost asociată cu doza de olanzapină administrată (doza medie zilnică 4,4 mg) sau cu durata tratamentului. Factorii de risc care pot predispune această grupă de pacienţi la creşterea mortalităţii includ vârsta peste 65 ani, disfagia, sedarea, malnutriţia şi deshidratarea, afecţiunile pulmonare (de exemplu, pneumonia de aspiraţie sau de altă etiologie) sau utilizarea concomitentă a benzodiazepinelor. Cu toate acestea, independent de factorii de risc enumeraţi, incidenţa deceselor a fost mai mare în rândul pacienţilor trataţi cu olanzapină, comparativ cu cei la care s-a administrat placebo.

În aceleaşi studii clinice, au fost raportate evenimente adverse cerebrovasculare (EACV, de exemplu accident vascular cerebral, atac ischemic tranzitor), inclusiv decese. S-a înregistrat o creştere de 3 ori a EACV la pacienţii trataţi cu olanzapină, comparativ cu cei la care s-a administrat placebo (1,3%, respectiv 0,4%). Toţi pacienţii trataţi cu olanzapină sau la care s-a administrat placebo şi care au prezentat evenimente adverse cerebrovasculare, aveau factori de risc preexistenţi. Vârsta peste 75 ani şi demenţa de tip vascular/mixtă au fost identificaţi ca factori de risc asociaţi tratamentului cu olanzapină pentru apariţia EACV. Eficacitatea olanzapinei nu a fost stabilită în cadrul acestor studii clinice.

Boală Parkinson Nu se recomandă utilizarea olanzapinei asociată cu agonişti dopaminergici în tratamentul psihozelor la pacienţii cu boala Parkinson. În studiile clinice s-au observat foarte frecvent şi mai frecvent decât cu placebo, agravarea simptomatologiei parkinsoniene şi a halucinaţiilor (vezi pct. 4.8), iar olanzapina nu a fost mai eficace decât placebo în tratamentul simptomelor psihotice. În aceste studii clinice, iniţial a fost necesar ca pacienţii să fie stabili la cea mai mică doză eficace de medicamente antiparkinsoniene (agonişti dopaminergici) şi să continue administrarea acelorași doze de medicamente antiparkinsoniene pe întreaga durată a studiului. S-a iniţiat administrarea de olanzapină cu o doză de 2,5 mg pe zi care a fost crescută treptat până la maxim 15 mg pe zi, în funcţie de aprecierea investigatorului.

Sindrom Neuroleptic Malign (SNM) SNM este o afecţiune care poate pune viaţa în pericol, asociată cu medicaţia antipsihotică. Cazuri rare de SNM au fost raportate, de asemenea, la bolnavii trataţi cu olanzapină. Manifestările clinice ale SNM sunt hiperpirexie, rigiditate musculară, alterarea stării mintale şi semne de instabilitate vegetativă (puls neregulat sau oscilaţii tensionale, tahicardie, diaforeză şi aritmii cardiace). Alte semne pot include creşterea creatin fosfokinazei, mioglobinurie (rabdomioliză) şi insuficienţă renală acută. Dacă bolnavul prezintă semne şi simptome care indică SNM sau prezintă inexplicabil febră mare, fără

alte manifestări clinice ale SNM, toate medicamentele antipsihotice trebuie întrerupte, inclusiv olanzapina.

Hiperglicemie şi diabet zaharat Mai puţin frecvent s-au raportat hiperglicemie şi/sau apariţia sau agravarea diabetului zaharat, asociate ocazional cu cetoacidoză sau comă, incluzând unele cazuri letale (vezi pct. 4.8). În unele cazuri, s-a raportat o creştere anterioară a greutăţii corporale, care poate fi un factor predispozant. Se recomandă o monitorizare clinică adecvată în concordanţă cu ghidurile privind medicamentele antipsihotice de exemplu măsurarea glicemiei la iniţierea tratamentului, după 12 săptămâni de tratament cu olanzapină şi apoi anual. Pacienţii trataţi cu medicamente antipsihotice, inclusiv olanzapină, trebuie monitorizaţi pentru semne şi simptome de hiperglicemie (cum sunt polidipsie, poliurie, polifagie şi stare de slăbiciune), iar pacienţii cu diabet zaharat sau cu factori de risc pentru diabet zaharat trebuie monitorizaţi periodic pentru agravarea controlului glicemic. Greutatea corporală trebuie monitorizată regulat de exemplu la iniţierea tratamentului şi la 4, 8, 12 săptămâni după începerea tratamentului şi apoi trimestrial.

Alterări ale profilului lipidic În studiile clinice placebo controlate, au fost observate modificări nedorite ale valorilor lipidelor la pacienţii trataţi cu olanzapină (vezi pct. 4.8). Modificările concentrațiilor lipidelor trebuie să fie abordate terapeutic corespunzător, în special la pacienţii cu dislipidemii şi la pacienţii cu factori de risc pentru apariţia tulburărilor lipidice. La pacienţii trataţi cu medicamente antipsihotice, inclusiv olanzapină, trebuie monitorizate periodic valorile lipidelor în concordanţă cu ghidurile privind medicamentele antipsihotice, de exemplu la iniţierea tratamentului, după 12 săptămâni de tratament cu olanzapină şi apoi la fiecare 5 ani.

Activitate anticolinergică Deşi olanzapina a demonstrat activitate anticolinergică in vitro, experienţa din studiile clinice a evidenţiat o frecvenţă mică a evenimentelor legate de această acţiune. Cu toate acestea, deoarece experienţa clinică privind olanzapina la pacienţii cu boli asociate este limitată, se recomandă prudenţă în prescrierea medicamentului la pacienţii cu hiperplazie benignă de prostată, ileus paralitic şi alte afecţiuni înrudite.

Funcţie hepatică S-au constatat frecvent creşteri tranzitorii, asimptomatice, ale valorilor serice ale transaminazelor hepatice, ALT, AST, în special la începutul tratamentului. Este necesară prudenţă şi trebuie monitorizaţi după terminarea tratamentului pacienţii cu ALT şi/sau AST crescute, pacienţii cu semne şi simptome de insuficienţă hepatică, pacienţii cu afecţiuni preexistente asociate cu o rezervă funcţională hepatică limitată şi pacienţii trataţi cu medicamente cu potenţial hepatotoxic. În cazurile în care s-a diagnosticat o hepatită (incluzând forme prin afectare hepatocelulară, prin colestază sau prin mecanism mixt), tratamentul cu olanzapină trebuie întrerupt.

Neutropenie Similar altor medicamente care determină neutropenie, este necesară prudenţă la pacienţii cu valori mici ale numărului de leucocite şi/sau neutrofile, indiferent de cauză, la pacienţii cu antecedente de supresie/toxicitate medulară indusă de medicamente, la pacienţii cu deprimare medulară determinată de boli concomitente, radioterapie sau chimioterapie şi la pacienţii cu condiţii hipereozinofilice sau cu boli mieloproliferative. În cazul în care olanzapina s-a administrat concomitent cu valproat, neutropenia a fost raportată frecvent (vezi pct. 4.8).

Întreruperea tratamentului În cazul în care administrarea olanzapinei se întrerupe brusc, s-au raportat rar (≥ 0,01% şi <0, 1%) simptome acute, cum sunt transpiraţii, insomnie, tremor, anxietate, greaţă sau vărsături.

Interval QT

În studiile clinice, la pacienţii trataţi cu olanzapină, comparativ cu cei la care s-a administrat placebo prelungirea semnificativ clinică a intervalului QTc (corecţia QT Fridericia [QTcF] ≥ 500 milisecunde [msec] în orice moment post-evaluare iniţială la pacienţi cu valori iniţiale ale QTcF bazal <500 msec) a fost mai puţin frecventă (între 0,1% şi 1%), fără diferenţe semnificative asupra evenimentelor cardiace asociate. Cu toate acestea, este necesară prudenţă când olanzapina se prescrie în asociere cu medicamente cunoscute că prelungesc intervalul QTc, în special la pacienţii vârstnici, la pacienţii cu sindrom QT prelungit congenital, cu insuficienţă cardiacă congestivă, hipertrofie cardiacă, hipokaliemie sau hipomagneziemie.

Tromboembolism Mai puțin frecvent (≥ 0.1% si < 1%) s-au raportat cazuri de asociere atemporală a tratamentului cu olanzapină cu tromboembolism venos. Nu s-a stabilit o relaţie de cauzalitate între apariţia tromboembolismului venos şi tratamentul cu olanzapină. Cu toate acestea, având în vedere că pacienţii cu schizofrenie prezintă des factori de risc dobândiţi pentru tromboembolism venos (TEV), trebuie identificaţi toţi factorii de risc posibili de TEV, de exemplu imobilizarea pacienţilor şi trebuie luate măsurile preventive necesare.

Activitatea generală a SNC Datorită efectelor primare asupra SNC ale olanzapinei, este necesară prudenţă când medicamentul este administrat în asociere cu alte medicamente cu acţiune centrală sau cu alcool etilic. Deoarece prezintă antagonism dopaminergic in vitro, olanzapina poate să acţioneze antagonist faţă de efectele agoniştilor dopaminergici direcţi sau indirecţi.

Convulsii Olanzapina trebuie utilizată cu prudenţă la pacienţii cu antecedente convulsive sau la cei expuşi unor factori care pot să scadă pragul convulsivant. La pacienţii trataţi cu olanzapină s-a raportat mai puţin frecvent apariţia convulsiilor. În majoritatea acestor cazuri s-au raportat antecedente convulsive sau factori de risc pentru convulsii.

Diskinezie tardivă În studiile comparative, cu durată de un an sau mai puţin, olanzapina s-a asociat cu o frecvenţă semnificativ statistic mai mică a diskineziei iatrogene. Cu toate acestea, riscul de diskinezie tardivă creşte odată cu expunerea pe termen lung şi, în consecinţă, dacă la un pacient aflat sub tratament cu olanzapină apar semne sau simptome de diskinezie tardivă, trebuie luată în considerare reducerea dozei sau întreruperea tratamentului. Aceste simptome se pot accentua în timp sau apar după întreruperea tratamentului.

Hipotensiune arterială ortostatică În studiile clinice cu olanzapină la pacienţii vârstnici s-a observat rar hipotensiunea arterială ortostatică.Se recomandă determinarea periodică a tensiunii arteriale la pacienţii cu vârsta peste 65 de ani.

Moarte subită de etiologie cardiacă În raportările după punerea pe piaţă a olanzapinei, moartea subită de cauză cardiacă a fost raportată la pacienţi trataţi cu olanzapină. Într-un studiu clinic de cohortă, retrospectiv, observaţional, riscul de moarte subită presupusă de cauză cardiacă la pacienţi trataţi cu olanzapină a fost de aproximativ două ori mai mare comparativ cu pacienţii care nu utilizau antipsihotice. În studiu, acest risc la olanzapină a fost comparabil cu riscul la antipsihotiele atipice, incluse într-o analiză comună.

Copii şi adolescenţi Olanzapina nu este indicată pentru a fi utilizată în tratamentul copiilor şi adolescenţilor. Studiile la pacienţii cu vârsta între 13 şi 17 ani au evidenţiat diferite reacţii adverse, incluzând creştere ponderală, modificări ale parametrilor metabolici şi creşteri ale valorilor prolactinei (vezi pct. 4.8 şi 5.1).

Excipienți

Lactoză Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit total de lactază sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Lecitină de soia (E322) Vezi pct. 4.3.

Rezumatul profilului de siguranță

Adulţi Reacţiile adverse raportate cel mai frecvent (observate la ≥ 1% dintre pacienţi) în studii clinice asociate cu utilizarea olanzapinei au fost somnolenţa, creştere ponderală, eozinofilie, creştere a valorilor prolactinei, colesterolului, glucozei şi trigliceridelor (vezi pct. 4.4), glucozurie, creştere a apetitului alimentar, ameţeli, acatizie, parkinson, leucopenie, neutropenie (vezi pct. 4.4), diskinezie, hipotensiune arterială ortostatică, efecte anticolinergice, creşteri tranzitorii asimptomatice ale valorilor plasmatice ale transaminazelor hepatice (vezi pct. 4.4), erupţie cutanată tranzitorie, astenie, fatigabilitate febră, artralgie, fosfataza alcalină crescută, gamma glutamil transferaza crescută, acid uric crescut, creatin fosfokinaza crescută şi edeme.

Lista reacţiilor adverse prezentate sub formă de tabel Următorul tabel prezintă reacţiile adverse şi investigaţiile de laborator observate în timpul studiilor clinice, precum şi în urma raportărilor spontane. În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii. Frecvenţa evenimentelor enumerate este definită după cum urmează:

Tulburări hematologice si limfatice

Eozinofilie Trombocitop Leucopenie10 enie 11 Neutropenie10 Tulburări ale sistemului imunitar

Hipersensibilit ate11 Tulburări metabolice si de nutriţie Creştere ponderală Concentraţii Apariţia sau Hipotermie12 crescute ale agravarea 2,3 colesterolului diabetului Concentraţii zaharat crescute ale asociat 4 ocazional cu glucozei cetoacidoză Concentraţii sau comă, crescute ale inclusiv 2,5 trigliceridelor unele cazuri Glicozurie letale (vezi Apetit alimentar pct. 4.4)11 crescut Tulburări ale sistemului nervos Somnolenţă Ameţeală Convulsii în Sindrom Acatizie6 majoritatea neuroleptic Parkinsonism6 cazurilor în malign (vezi Diskinezie6 care s-a pct. 4.4) 12 raportat un Simptome risc de determinate convulsii de sau de întreruperea factori de tratamentulu risc pentru i7,12 apariţia convulsiilor1

Distonie (incluzând mişcări oculogire)11 Diskinezie tardivă11 Amnezie9 Disartrie

Balbism Sindromul picioarelor neliniștite11 Tulburări cardiace Bradicardie Tahicardie/fi Prelungirea brilaţie intervalului ventriculară, QTc (vezi moarte pct. 4.4) subită (vezi pct. 4.4)11 Tulburări vasculare Hipotensiune arterială Tromboemb ortostatică10 olism (incluzând embolism pulmonar şi tromboză venoasă profundă) (vezi pct. 4.4) Tulburări respiratorii, toracice si mediastinale Epistaxis9 Tulburări gastro-intestinale Efecte Distensie Pancreatită11 anticolinergice abdominală9 uşoare, Hipersecreți tranzitorii, e salivară11 incluzând constipaţie şi xerostomie Tulburări hepatobiliare Creşteri Hepatită tranzitorii, (incluzând asimptomatice forme cu ale afectare concentraţiilor hepatocelula serice ale ră, forme cu transaminazelor colestază sau hepatice (ALT, forme AST), în special mixte)11 la iniţierea tratamentului (vezi pct. 4.4) Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat Erupţie cutanată Reacţii de Reacție indusă de tranzitorie fotosensibili medicament cu eozinofilie zare și simptome sistemice Alopecie (sindrom DRESS) Tulburări musculo-scheletice şi ale tesutului conjunctiv

Artralgie9 Rabdomioliz ă 11

Creşterile medii ale concentraţiilor plasmatice ale lipidelor în condiţii de repaus alimentar (colesterol total, colesterol LDL şi trigliceride) au fost mai mari la pacienţii care nu au prezentat modificări ale profilului lipidic la momentul iniţial. Observate pentru concentraţii iniţiale normale în condiţii de repaus alimentar (< 5,17 mmol/l) care au ajuns la valori crescute (≥ 6,2 mmol/l). Modificările concentraţiilor iniţiale ale colesterolului total în condiţii de repaus alimentar de la valori limită (≥ 5,17 mmol/l – < 6,2 mmol/l) la valori crescute (≥ 6,2 mmol/l) au fost foarte frecvente. Observate pentru concentraţii iniţiale normale ale glicemiei în condiţii de repaus alimentar ( 7 mmol/l) la valori crescute (≥ 7 mmol/l) au fost foarte frecvente. Observate pentru concentraţii iniţiale normale în condiţii de repaus alimentar (< 1,69 mmol/l) care au ajuns la concentraţii crescute (≥ 2,26 mmol/l). Modificările concentraţiilor iniţiale ale trigliceridelor în condiţii de repaus alimentar de la valori limită (≥ 1,69 mmol/l – < 2,26 mmol/l) la valori crescute (≥ 2,26 mmol/l) au fost foarte frecvente. În studiile clinice, incidenţa parkinsonismului şi a distoniei la pacienţii trataţi cu olanzapină a fost mai mare numeric, dar nu a fost semnificativ statistic diferită faţă de placebo. Pacienţii trataţi cu olanzapină au prezentat o incidenţă mai mică a parkinsonismului, acatiziei şi distoniei comparativ cu pacienţii trataţi cu doze progresive de haloperidol. În absenţa unor informaţii detaliate privind antecedente individuale preexistente de tulburări motorii extrapiramidale acute şi tardive, în prezent nu se poate concluziona că olanzapina produce mai rar diskinezie tardivă şi/sau alte sindroame extrapiramidale tardive. Simptome acute, cum sunt transpiraţii, insomnie, tremor, anxietate, greaţă şi vărsături au fost raportate atunci când tratamentul cu olanzapină a fost întrerupt brusc. În studiile clinice cu durata de până la 12 săptămâni, concentraţiile plasmatice ale prolactinei au depăşit limita superioară a valorilor normale la aproximativ 30% dintre pacienţii trataţi cu olanzapină, cu valori normale ale prolactinei la momentul iniţial. La majoritatea acestor pacienţi, creşterile au fost, în general, uşoare şi au rămas sub de două ori limita superioară a valorilor normale. Eveniment advers identificat în studiile clinice în Baza de Date Integrată de Olanzapină. Conform evaluării valorilor măsurate în studiile clinice din Baza de Date Integrată de Olanzapină. Eveniment advers identificat într-o raportare spontană, de după punerea pe piaţă, cu frecvenţa determinată utilizând Baza de Date Integrată de Olanzapină. Eveniment advers identificat într-o raportare spontană, de după punerea pe piaţă, cu frecvenţa estimată la limita superioară a intervalului de încredere de 95% utilizând Baza de Date Integrată de Olanzapină.

Expunerea pe termen lung (cel puţin 48 săptămâni) Proporţia pacienţilor care au înregistrat modificări nedorite, semnificative clinic ale creşterii ponderale, glicemiei, colesterolului total/LDL/HDL sau trigliceridelor, a crescut de-a lungul timpului. La pacienţii adulţi care au încheiat o perioadă de tratament de 9-12 luni, rata de creştere a concentraţiiilor medii ale glicemiei a încetinit după aproximativ 6 luni.

Informaţii suplimentare privind grupe speciale de pacienţi În studiile clinice la pacienţii vârstnici cu demenţă, tratamentul cu olanzapină a fost asociat cu o incidenţă crescută a deceselor şi a evenimentelor adverse cerebrovasculare comparativ cu placebo (vezi şi pct. 4.4). Reacţiile adverse foarte frecvente asociate cu utilizarea olanzapinei la acest grup de

pacienţi au fost tulburările de mers şi căderile. Frecvent s-au observat pneumonie, creşterea temperaturii corpului, letargie, eritem, halucinaţii vizuale şi incontinenţă urinară.

Într-un studiu clinic la pacienţii cu episod maniacal în cadrul tulburării bipolare, tratamentul asociat cu valproat şi olanzapină a determinat la o incidenţă a neutropeniei de 4,1%; un factor potenţial favorizant ar putea fi concentraţiile plasmatice crescute ale valproatului. Olanzapina administrată în asociere cu litiu sau valproat a determinat creşterea frecvenţei (≥10%) tremorului, xerostomiei, apetitului alimentar crescut şi creşterii ponderale. De asemenea, au fost raportate frecvent tulburări de vorbire. În timpul tratamentului cu olanzapină în asociere cu litiu sau divalproex, în faza tratamentului acut (până la 6 săptămâni), la 17,4% dintre pacienţi s-a produs o creştere a greutăţii corporale cu ≥7% faţă de valoarea iniţială. Tratamentul pe termen lung cu olanzapină (până la 12 luni) pentru prevenirea recurenţelor la pacienţii cu tulburare bipolară a fost asociat, la 39,9% dintre pacienţi, cu o creştere ponderală ≥7% faţă de momentul iniţierii tratamentului.

Copii şi adolescenţi Olanzapina nu este indicată pentru tratamentul copiilor şi adolescenţilor cu vârsta sub 18 ani. Cu toate că nu au fost efectuate studii concepute să compare adolescenţii cu adulţii, datele din studiile clinice la adolescenţi au fost comparate cu cele ale adulţilor.

Următorul tabel prezintă pe scurt reacţiile adverse raportate cu frecvenţă mai mare la pacienţii adolescenţi (cu vârsta între 13-17 ani) decât la pacienţii adulţi sau reacţii adverse observate numai în cadrul studiilor clinice de scurtă durată la adolescenţi. Creşterea ponderală semnificativă clinic (≥ 7%) pare să apară mai frecvent în rândul adolescenţilor faţă de adulţii care au avut expuneri comparabile. Amploarea creşterii ponderale şi proporţia pacienţilor adolescenţi care au avut creşteri ponderale semnificative clinic au fost mai mari în cazul expunerii de lungă durată (cel puţin 24 săptămâni) decât în cazul expunerilor de scurtă durată. În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii. Frecvenţa evenimentelor listate este definită după cum urmează: foarte frecvente (≥ 1/10); frecvente (≥ 1 /100 până la < 1/10)

Tulburări metabolice şi de nutriţie Foarte frecvente: creştere ponderală13, concentraţii crescute de trigliceridelor14, apetit alimentar crescut. Frecvente: concentraţii crescute ale colesterolului15 Tulburări ale sistemului nervos Foarte frecvente: sedare (incluzând hipersomnie, letargie, somnolenţă) Tulburări gastro-intestinale Frecvente: xerostomie Tulburări hepato-biliare Foarte frecvente: creşteri ale concentraţiilor transaminazelor hepatice (ALT/AST; vezi pct. 4.4). Investigaţii diagnostice Foarte frecvente: bilirubina totală scăzută, GGT crescut, concentraţii plasmatice crescute ale prolactinei16 După tratamentul pe termen scurt (durată mediană de 22 zile), creşterea ponderală ≥ 7% faţă de greutatea iniţială (kg) a fost foarte frecventă (40,6%), cu ≥ 15% faţă de greutatea iniţială a fost frecventă (7,1%) şi cu ≥ 25% faţă de greutatea iniţială a fost frecventă (2,5%). În cazul expunerii pe termen lung (cel puţin 24 săptămâni), 89,4% dintre pacienţi au prezentat creștere ponderală ≥ 7%, 55,3% au prezentat creștere ponderală ≥15% şi 29,1% au prezentat creștere ponderală ≥ 25% faţă de greutatea iniţială.

Observată pentru concentraţii iniţiale normale în condiţii de repaus alimentar (< 1,016 mmol/l) care au ajuns la concentraţii crescute (≥ 1,467 mmol/l) şi modificările valorilor iniţiale ale trigliceridelor în condiţii de repaus alimentar de la valori limită (≥ 1,016 mmol/l – < 1,467 mmol/l) la valori crescute (≥ 1,467 mmol/l).

S-au observat frecvent modificări ale concentraţiilor plasmatice ale colesterolului total în condiţii de repaus alimentar de la valori normale iniţial (<4,39 mmol/l) la valori crescute (≥ 5,17 mmol/l). Modificările concentraţiilor plasmatice iniţiale ale colesterolului total în condiţii de repaus alimentar de la valori limită (≥ 4,39 mmol/l – < 5,17 mmol/l) la valori crescute (≥ 5,17 mmol/l) au fost foarte frecvente. Concentraţii plasmatice crescute ale prolactinei au fost raportate la 47,4% dintre pacienţii adolescenţi.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucureşti 011478-RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro