Naltrexona Walter Ritter 50 mg

Administrarea la adulţi

Doza iniţială recomandată de clorhidrat de naltrexonă este de 25 mg (jumătate de comprimat), urmată de o doză de 50 mg pe zi (un comprimat).

Dozajul poate fi modificat pentru a îmbunătăţi complianţa la un program de administrare de trei ori pe săptămână, după cum urmează: administrare de 2 comprimate (=100 mg de clorhidrat de naltrexonă) luni şi miercuri şi 3 comprimate (=150 mg de naltrexonă) vineri. Dacă se omite o doză, se administrează un comprimat pe zi până la administrarea următoarei doze obişnuite. Întrucât Naltrexonă Walter Ritter este o terapie adjuvantă, iar procesul de recuperare completă la pacienţii cu dependenţă la opioide şi dependenţă la alcool etilic variază în funcţie de persoană, nu se poate indica o durată standard a tratamentului; trebuie să se ia în considerare o perioadă iniţială de trei luni. Cu toate acestea, este posibil să fie necesară administrarea prelungită. Administrarea la copii şi adolescenţi

Nu există experienţă privind utilizarea la copii. Naltrexona a fost investigată doar în cadrul câtorva studii asupra adolescenţilor cu dependență la opioide.

Experienţa utilizării la persoanele în vârstă Experienţa utilizării la persoanele în vârstă este limitată datorită datelor insuficiente cu privire la siguranţă şi eficacitate.

În conformitate cu directivele naţionale, terapia trebuie să fie iniţiată şi supravegheată de către un medic cu experienţă în tratamentul pacienţilor cu dependenţă la opioide.

Consumul de opioide în doză mare, concomitent cu tratamentul cu naltrexonă, poate induce intoxicaţie cu potențial letal cu opioide datorită insuficienţei respiratorii şi circulatorii. Dacă naltrexona este administrată pacienţilor cu dependenţă la opioide, sindromul de întrerupere poate apărea rapid: primele simptome pot apărea în decurs de 5 minute, iar ultimele în decurs de 48 de ore. Tratamentul simptomelor de întrerupere este simptomatic.

Pacienţii trebuie să fie preveniţi cu privire la utilizarea concomitentă de opioide (de exemplu opioidele care se regăsesc în medicamentele administrate pentru tuse, opioidele din medicaţia simptomatică pentru tratarea răcelii sau opioidele conţinute în substanţele anti-diareice, etc.) în timpul tratamentului cu naltrexonă (vezi pct. 4.3).

În timpul tratamentului cu naltrexonă, senzaţia de durere trebuie să fie tratată doar cu analgezice neopioide.

Dacă un pacient necesită tratament cu opioide, de exemplu analgezice opioide sau anestezie în situaţii de urgenţă, doza de opioide necesară pentru a obţine efectul terapeutic dorit poate fi mai mare decât în mod normal. În aceste situaţii, deprimarea respiratorie şi efectele asupra circulaţiei vor fi mai profunde şi de durată mai lungă. Simptomele legate de secreţia de histamină (transpiraţie abundentă, mâncărime şi alte manifestări ale pielii şi la nivel mucocutanat) se pot manifesta mai uşor. În astfel de situaţii, pacientul necesită supraveghere specială şi îngrijiri.

Pacienţii suspecţi de consum sau adicţie de opioide trebuie să fie supuşi unui test de provocare cu naloxonă, dacă nu se poate demonstra că pacientul nu a consumat opioide timp de 7-10 zile (prin test de urină) înainte de începerea tratamentului cu naltrexonă.

Procedura recomandată este următoarea:

Provocare intravenoasă:

• injecţie intravenoasă de 0,2 mg de naloxonă
• dacă nu apare nicio reacţie adversă după 30 de secunde, se poate administra încă o injecţie de 0,6 mg de naloxonă
• pacientul trebuie să fie supravegheat în permanenţă timp de 30 de minute pentru a se observa orice semn vizibil al sindromului de întrerupere.

Dacă apar simptome de întrerupere, nu trebuie să fie iniţiată terapia cu naltrexonă. Dacă rezultatul testului este negativ, se poate începe tratamentul. Dacă există îndoieli cu privire la faptul că pacientul nu a consumat opioide, testul de provocare poate fi repetat cu o doză de 1,6 mg. Dacă după acest test nu apare nicio reacţie, pacientului i se pot administra 25 mg de naltrexonă.

Testul de provocare cu clorhidrat de naloxonă nu trebuie să fie efectuat la pacienţii cu simptome clinice semnificative de întrerupere sau în cazul pacienţilor cu rezultate pozitive la testul de urină pentru detectarea opioidelor.

Pacienţii trebuie să fie preveniţi cu privire la faptul că dozele mari de opioide pentru anularea blocării, după încetarea administrării de naltrexonă, pot induce un supradozaj acut cu opioide, care poate avea efecte letale.

Pacienţii pot fi mai sensibili la medicamentele care conţin opioide după administrarea tratamentului cu naltrexonă.

Naltrexona este intens metabolizată la nivel hepatic şi este eliminată predominant prin urină. Aşadar, medicamentul trebuie să fie administrat cu grijă pacienţilor cu insuficienţă hepatică sau renală. Înainte şi după tratament trebuie să se efectueze testarea funcţiei hepatice.

Acest medicament conține lactoză monohidrat. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Foarte frecvente:

Frecvente:

Mai puţin frecvente Nu există reacţii adverse din această categorie.

Foarte rare

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro. Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro