Macitentan Teva 10 mg
Comprimate filmate · DCI: Macitentanum
Macitentan Teva conţine substanţa activă numită macitentan, care aparţine unei clase de medicamente numite “antagonişti ai receptorilor de endotelină”.
De unde vin aceste informații? Pacient = Prospect · Medic = RCP. Ambele aprobate de ANMDMR.
Nu reformulăm liber textul medical. „Pentru pacient” urmează Prospectul; „Pentru medic” urmează Rezumatul Caracteristicilor Produsului (RCP). Fiecare secțiune indică documentul-sursă.
Macitentan Teva conţine substanţa activă numită macitentan, care aparţine unei clase de medicamente numite “antagonişti ai receptorilor de endotelină”.
Macitentan Teva este utilizat pentru tratamentul de lungă durată al hipertensiunii arteriale pulmonare (HTAP) la:
- adulţi în clasa funcțională II sau III OMS
- copii cu vârsta sub 18 ani și greutate corporală de cel puțin 40 kg, aflați în clasa funcțională II sau III OMS
Poate fi utilizat singur sau împreună cu alte medicamente destinate tratamentului HTAP. HTAP reprezintă tensiune mare în vasele de sânge care transportă sângele de la inimă la plămâni (arterele pulmonare). La persoanele care au HTAP, aceste artere se îngustează, aşa că inima trebuie să depună un efort mai mare pentru a pompa sângele prin ele. Aceasta face ca persoanele respective să resimtă oboseală, ameţeală şi să respire cu dificultate.
Macitentan Teva lărgeşte arterele pulmonare, facilitând astfel pomparea de sânge prin ele de către inimă. Aceasta scade tensiunea arterială şi ameliorează simptomele, îmbunătăţind totodată evoluţia bolii.
Adulți Macitentan Teva, administrat în monoterapie sau în asociere, este indicat pentru tratamentul de lungă durată al hipertensiunii arteriale pulmonare (HTAP) la pacienţi adulţi aflaţi în clasa funcţională II sau III OMS (vezi pct. 5.1).
Copii și adolescenți Macitentan Teva, administrat în monoterapie sau în asociere, este indicat pentru tratamentul de lungă durată al hipertensiunii arteriale pulmonare (HTAP) la copii și adolescenți cu vârsta sub 18 ani și greutate corporală ≥40 kg aflaţi în clasa funcţională II sau III OMS (vezi pct. 5.1).
- dacă sunteţi alergic la macitentan sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6).
- dacă sunteţi gravidă, intenţionaţi să rămâneţi gravidă sau aţi putea rămâne gravidă, din cauză că nu utilizaţi metodă fiabilă de control al sarcinilor (contracepţie). Vezi pct. „Sarcina și alăptarea“.
- dacă alăptaţi. Vezi pct. „Sarcina și alăptarea”.
- dacă aveţi o boală de ficat sau dacă aveţi niveluri foarte crescute ale enzimelor hepatice în sânge. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră, care va decide dacă acest medicament este adecvat pentru dumneavoastră.
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră în cazul în care vi se aplică vreuna din situaţiile amintite mai sus.
- Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.
- Sarcină (vezi pct. 4.6).
- Femei cu potenţial fertil care nu folosesc metode contraceptive fiabile (vezi pct. 4.4 şi 4.6).
- Alăptare (vezi pct. 4.6).
- Pacienţi cu insuficienţă hepatică severă (cu sau fără ciroză) (vezi pct. 4.2).
- Valori iniţiale ale aminotransferazelor hepatice (aspartat aminotransferază (AST) şi/sau alanin aminotransferază (ALT) > 3 x limita superioară a valorilor normale) (vezi pct. 4.2. şi 4.4).
Spuneți medicului dumneavoastră dacă luați, ați luat recent sau s-ar putea să luați orice alt medicament. Macitentan Teva poate afecta alte medicamente.
Dacă luaţi Macitentan Teva împreună cu alte medicamente, incluzând pe cele enumerate mai jos, efectele Macitentan Teva sau ale altor medicamente se pot modifica. Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi oricare dintre următoarele medicamente:
- rifampicină, claritromicină, telitromicină, ciprofloxacină, eritromicină (antibiotice utilizate pentru tratamentul infecţiilor)
- fenitoină (utilizată pentru tratarea crizelor convulsive)
- carbamazepină (utilizată pentru tratarea depresiei şi epilepsiei)
- sunătoare (un medicament din plante utilizat pentru tratamentul depresiei)
- ritonavir, saquinavir (utilizate pentru tratarea infecţiilor cu HIV)
- nefazodonă (utilizată în tratarea depresiei)
- ketoconazol (cu excepţia şamponului), fluconazol, itraconazol, miconazol, voriconazol (medicamente utilizate împotriva infecţiilor fungice)
- amiodaronă (pentru controlul bătăilor inimii)
- ciclosporina (utilizată pentru prevenirea respingerii organelor după transplant)
- diltiazem, verapamil (pentru tratamentul hipertensiunii arteriale sau al anumitor probleme cu inima)
Macitentan Teva împreună cu alimente Dacă luaţi piperină ca supliment alimentar, aceasta poate modifica modul în care organismul dumneavoastră răspunde la unele medicamente, inclusiv la Macitentan Teva. Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă vă aflaţi în această situaţie.
Studii in vitro Enzima citocromului P450 CYP3A4 este principala enzimă implicată în metabolizarea macitentan şi în formarea metabolitului său activ, cu contribuţii minore ale enzimelor CYP2C8, CYP2C9 şi CYP2C19 (vezi pct. 5.2). Macitentan şi metabolitul său activ nu au efecte inhibitorii sau inductorii relevante clinic asupra enzimelor citocromului P450.
Macitentan şi metabolitul său activ nu au efect inhibitor asupra transportatorilor de preluare de la nivel hepatic sau renal la concentraţii relevante clinic, incluzând polipeptidele transportatoare de anioni organici (OATP1B1 şi OATP1B3). Macitentan şi metabolitul său activ nu reprezintă substraturi relevante pentru OATP1B1 şi OATP1B3, dar pătrund în ficat prin difuziune pasivă.
Macitentan şi metabolitul său activ nu au efect inhibitor asupra pompelor de eflux de la nivel hepatic sau renal la concentraţii relevante clinic, incluzând proteina rezistenţei multi-drog (P-gp, MDR-1) şi transportatorii de extruziune multi-drog şi pentru toxine (MATE1 şi MATE2-K). Macitentan nu reprezintă un substrat pentru P-gp/MDR-1.
La concentraţii relevante clinic, macitentan şi metabolitul său activ nu interacţionează cu proteinele implicate în transportul sărurilor biliare hepatice, adică cu pompa de export al sărurilor biliare (BSEP) şi polipetida co-transportoare a taurocolatului, dependentă de sodiu (NTCP).
Studii in vivo Inductori puternici ai CYP3A4: Tratamentul concomitent cu rifampicină 600 mg pe zi, un inductor puternic al CYP3A4, a redus expunerea la macitentan la starea de echilibru cu 79%, dar nu a afectat expunerea la metabolitul activ. Trebuie luată în considerare eficacitatea redusă a macitentan în prezenţa unui inductor puternic al CYP3A4, cum este rifampicina. Trebuie evitată administrarea concomitentă de macitentan şi inductorii puternici ai CYP3A4 (vezi pct. 4.4).
Ketoconazol: În prezenţa ketoconazolului 400 mg o dată pe zi, un inhibitor puternic al CYP3A4, expunerea la macitentan a crescut de aproximativ 2 ori. Creşterea previzionată a fost de aproximativ 3 ori în prezenţa ketoconazolului 200 mg de două ori pe zi, folosind modelul farmacocinetic cu bază fiziologică (PBPK). Trebuie avute în vedere incertitudinile cu privire la aceste modele. Expunerea la metabolitul activ al macitentan a fost redusă cu 26%. Trebuie procedat cu precauţie atunci când macitentan este administrat concomitent cu inhibitori puternici ai CYP3A4 (vezi pct. 4.4).
Fluconazol: În prezenţa fluconazolului 400 mg o dată pe zi, un inhibitor moderat dual al CYP3A4 şi al CYP2C9, expunerea la macitentan poate creşte de aproximativ 3,8 ori, folosind modelul PBPK. Cu toate acestea, nu au existat modificări relevante clinic ale expunerii la metabolitul activ al macitentan. Trebuie avute în vedere incertitudinile cu privire la aceste modele. Trebuie procedat cu precauţie atunci când macitentan este administrat concomitent cu inhibitori duali moderaţi ai CYP3A4 şi ai CYP2C9 (de exemplu, fluconazol și amiodaronă) (vezi pct. 4.4).
De asemenea, trebuie procedat cu precauţie în cazul în care macitentan este administrat concomitent atât cu un inhibitor moderat al CYP3A4 (de exemplu, ciprofloxacină, ciclosporină, diltiazem, eritromicină, verapamil) cât şi cu un inhibitor moderat al CYP2C9 (de exemplu, miconazol, piperină) (vezi pct. 4.4).
Warfarină: Macitentan administrat în doze multiple de 10 mg o dată pe zi nu a avut niciun efect asupra expunerii la S-warfarină (substrat al CYP2C9) sau R-warfarină (substrat al CYP3A4) după o doză unică de 25 mg warfarină. Efectul farmacodinamic al warfarinei asupra raportului internaţional normalizat (INR) nu a fost afectat de macitentan. Farmacocinetica macitentan şi a metabolitului său activ nu a fost afectată de warfarină.
Sildenafil: La starea de echilibru, expunerea la sildenafil în doză de 20 mg de trei ori pe zi a fost crescută cu 15% în cursul administrării concomitente de macitentan 10 mg o dată pe zi. Sildenafilul, un substrat al CYP3A4, nu a afectat farmacocinetica macitentan, existând în schimb o reducere cu 15% a expunerii la metabolitul activ al macitentan. Aceste modificări nu au fost considerate ca fiind relevante clinic. Într-un studiu controlat faţă de placebo la pacienţi cu HTAP, au fost demonstrate eficacitatea şi siguranţa tratamentului cu macitentan administrat concomitent cu sildenafil.
Ciclosporina A: Tratamentul concomitent cu ciclosporină A 100 mg de două ori pe zi, un inhibitor al CYP3A4 şi OATP, nu a afectat expunerea la macitentan şi metabolitul său activ, în starea de echilibru, într-o măsură relevantă clinic.
Contraceptive hormonale: Macitentan 10 mg o dată pe zi nu a afectat farmacocinetica unui contraceptiv oral (noretisteronă 1 mg şi etinilestradiol 35 µg).
Medicamente substrat al proteinei de rezistenţă la cancerul mamar (BCRP): Administrarea de macitentan 10 mg o dată pe zi nu a afectat farmacocinetica unui medicament substrat al BCRP (riociguat 1 mg; rosuvastatină 10 mg).
Copii și adolescenți Studiile privind interacțiunile au fost efectuate numai la adulți.
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Macitentan Teva poate afecta copiii nenăscuţi, concepuţi înainte de începerea tratamentului, în timpul tratamentului sau la puţin timp după încheierea tratamentului.
- dacă este posibil să rămâneţi gravidă, utilizaţi o metodă fiabilă de control al sarcinii (contracepţie) pe durata cât luaţi Macitentan Teva. Discutaţi cu medicul dumneavoastră despre acest lucru.
- nu luaţi Macitentan Teva dacă sunteţi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă.
- dacă rămâneţi gravidă sau credeţi că este posibil să fi rămas gravidă pe durata cât luaţi Macitentan Teva sau la scurt timp după oprirea administrării Macitentan Teva (până la 1 lună), adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră.
Dacă sunteţi o femeie care are posibilitatea de a rămâne gravidă, medicul dumneavoastră vă va cere să faceţi un test de sarcină înainte de a începe să luaţi Macitentan Teva, apoi în mod regulat (o dată pe lună) pe durata cât luaţi Macitentan Teva.
Nu se cunoaşte dacă Macitentan Teva trece în laptele matern. Nu alăptaţi pe durata cât luaţi Macitentan Teva. Discutaţi cu medicul dumneavoastră despre acest lucru.
Fertilitate Dacă sunteți bărbat și luați Macitentan Teva, este posibil ca acest medicament să vă scadă numărul de spermatozoizi. Discutați cu medicul dumneavoastră dacă aveți întrebări sau nelămuriri în legătură cu acest lucru.
Utilizarea la femeile cu potenţial fertil/Contracepția la bărbați și femei Tratamentul cu Macitentan Teva trebuie iniţiat la femeile cu potenţial fertil numai după ce absenţa sarcinii a fost verificată, a fost asigurată o consiliere adecvată privind contracepţia şi în condiţiile în care sunt folosite metode contraceptive fiabile (vezi pct. 4.3 şi pct. 4.4). Femeile nu trebuie să rămână gravide timp de 1 lună după întreruperea tratamentului cu Macitentan Teva. Se recomandă efectuarea lunară a testului de sarcină în timpul tratamentului cu Macitentan Teva pentru a permite detectarea precoce a sarcinii.
Sarcina Nu există date cu privire la utilizarea macitentan la femeile gravide. Studiile la animale au evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3). Riscul potenţial la om rămâne necunoscut. Macitentan Teva este contraindicat în timpul sarcinii şi la femeile cu potenţial fertil care nu utilizează metode contraceptive fiabile (vezi pct. 4.3).
Alăptarea Nu se cunoaşte dacă macitentan se excretă în laptele uman. La şobolan, macitentan şi metaboliţii săi sunt excretaţi în lapte în perioada de lactaţie (vezi pct. 5.3). Riscul pentru copilul alăptat nu poate fi exclus. Administrarea Macitentan Teva este contraindicată în timpul alăptării (vezi pct. 4.3).
Fertilitatea masculină A fost observată dezvoltarea atrofiei tubilor testiculari la animalele de sex masculin după tratamentul cu macitentan (vezi pct. 5.3). A fost observată scăderea numărului de spermatozoizi la pacienții cărora li s-au administrat ERA. Macitentan, ca și alte ERA, poate avea un efect advers asupra spermatogenezei la bărbați
Ce conține Macitentan Teva
- Substanța activă este macitentan. Fiecare comprimat filmat conține 10 mg macitentan.
- Celelalte componente sunt; nucleul comprimatului: manitol, celuloză microcristalină, povidonă K-30, amidonglicolat de sodiu tip A, stearat de magneziu. Filmul comprimatului: alcool (poli)vinilic (E1203), dioxid de titan (E171), PEG 3350 (E1521), talc (E533b).
Cum arată Macitentan Teva şi conţinutul ambalajului
Comprimat filmat alb, rotund, marcat cu “TV” pe o față și cu “J7” pe cealaltă față. Diametrul comprimatului este de aproximativ 5 mm.
Macitentan Teva este disponibil în blistere conținând 30, 60 sau 120 comprimate filmate sau în blistere cu doze unitare conținând 30×1 comprimate filmate sau în flacon (cu desicant) conținând 30 comprimate filmate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă și fabricantul
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă Teva Pharmaceuticals S.R.L. Bulevardul Ion Mihalache nr. 11-13 Biroul P30, Corp C1, parter, sector 1 București, România
Fabricantul Balkanpharma Dupnitsa AD, Samokovsko Shosse 3, 2600 Dupnitsa, Bulgaria
Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale:
Austria Macitentan ratiopharm 10 mg Filmtabletten Belgia Macitentan Teva 10 mg filmomhulde tabletten/comprimés pelliculés/Filmtabletten Bulgaria Мацитентан Тева 10 mg филмирани таблетки Macitentan Teva 10 mg film-coated tablets Croația Macitentan Teva 10 mg filmom obložene tablete Danemarca Macitentan Teva Germania Macitentan-ratiopharm 10 mg Filmtabletten Irlanda Macitentan Teva 10 mg film-coated tablets Islanda Macitentan Teva Italia Macitentan Teva Luxemburg Macitentan-ratiopharm 10 mg Filmtabletten Norvegia Macitentan Teva Polonia Macitentan Teva Portugalia Macitentano Teva Republica Macitentan Teva Cehă România Macitentan Teva 10 mg comprimate filmate Suedia Macitentan Teva Slovacia Macitentan Teva 10 mg Spania Macitentan Teva 10 mg comprimidos recubiertos con pelicula EFG Țările Macitentan Teva 10 mg, filmomhulde tabletten de Jos Ungaria Macitentan Teva 10 mg filmtabletta
Acest prospect a fost revizuit în septembrie 2025.
Fiecare comprimat filmat conţine macitentan 10 mg.
Nucleul comprimatului: Manitol Celuloză microcristalină Povidonă K-30 Amidonglicolat de sodiu tip A Stearat de magneziu
Filmul comprimatului: Alcool (poli)vinilic (E1203) Dioxid de titan (E171) PEG 3350 (E1521) Talc (E533b)
Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie şi blister sau flacon, după EXP. Data expirării se referă la ultima zi a lunii respective.
Blistere: A se păstra la temperaturi sub 30 °C.
Flacon: Acest medicament nu necesită condiții speciale de păstrare.
MEDICAMENTELE EXPIRATE ȘI/SAU NEUTILIZATE TREBUIE RETURNATE LA SPITALE PUBLICE SAU PRIVATE.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
3 ani
Blistere: A se păstra la temperaturi sub 30 °C.
Flacon: Acest medicament nu necesită condiții speciale de păstrare.