Acasă/ Medicamente/ Lamisil
D01AE15 · Antifungice de uz dermatologic alte antifungice de uz dermatologic Fără prescripție (OTC)

Lamisil 10 mg/g

Crema · DCI: Terbinafinum

Lamisil cremă este un antifungic care acţionează prin distrugerea fungilor ce cauzează afecţiunile dumneavoastră cutanate.

Cum citiți informația
De unde vin aceste informații? Pacient = Prospect · Medic = RCP. Ambele aprobate de ANMDMR.

Nu reformulăm liber textul medical. „Pentru pacient” urmează Prospectul; „Pentru medic” urmează Rezumatul Caracteristicilor Produsului (RCP). Fiecare secțiune indică documentul-sursă.

Lamisil cremă este un antifungic care acţionează prin distrugerea fungilor ce cauzează afecţiunile dumneavoastră cutanate. Lamisil Cremă este disponibil fără prescripţie medicală, astfel încât dumneavoastră să puteţi trata următoarele infecţii ale pielii fără ajutorul unui medic (totuşi trebuie să îl folosiţi cu atenţie pentru a obţine cele mai bune rezultate):

  • Ciuperca piciorului (tinea pedis)
  • Tinea cruris
  • Tinea corporis
  • Candidoză cutanată (intertrigo sau urticarie datorată transpiraţiei)
  • Pitiriazis (tinea) versicolorgasiţi mai jos definiţiile termenilor

Lamisil Cremă are o durată lungă de acţiune. Când medicamentul este folosit conform recomandărilor, mai puţin de 10 persoane din 100 care suferă de ciuperca piciorului vor prezenta o reinfectare la 3 luni de la începerea tratamentului.

Cum ştiţi că suferiţi de una din afecţiunile menţionate mai sus?

Tinea pedis apare doar la nivelul piciorului (de obicei ambele picioare sunt afectate, dar nu întotdeauna), adeseori între degete. De asemenea poate să apară şi la nivelul scobiturii gleznei, pe tălpi sau în alte zone ale piciorului. Formele cele mai frecvente sunt caracterizate prin producerea de fisuri sau descuamări ale pielii, dar şi prin apariţia unor umflături uşoare, vezicule sau ulcere supurate. Lamisil cremă este recomandat pentru tratamentul tinea pedis localizată între degetele de la picioare.

Dacă aveţi o infecţie fungică a unghiei (ciupercă în şi sub unghie), caracterizată prin decolorarea unghiilor şi modificări ale structurii acestora (unghii îngroşate, sfărâmicioase), trebuie să cereţi sfatul medicului, deoarece Lamisil cremă nu este indicat pentru tratamentul acestui tip de infecţie. În tratamentul infecţiilor fungice ale unghiilor trebuie utilizate comprimatele Lamisil, care pot fi obţinute doar cu prescripţie medicală.

Tinea cruris apare pe zonele corpului unde pielea este pliată şi se manifestă prin mâncărimi, mai ales dacă aceste zone sunt umede. Aceste zone sunt localizate îndeosebi la nivelul regiunii inghinale şi al feţei interne a coapselor, afectarea fiind de obicei bilaterală, dar frecvent o zonă este mai mult afectată decât cealaltă. Infecţia se poate extinde în zonele dintre picioare, către fese, sau în sus, către abdomenul superior. Infecţia poate să apară şi la nivelul pliului sânilor, axilei sau al altor zone de pliere. Această erupţie cutanată are margine netedă şi poate să prezinte vezicule, şi este însoţită de senzaţie de mâncărime.

Tinea corporis poate să apară în orice zonă a corpului, dar mai frecvent la nivelul capului, gâtului, feţei sau braţelor. Aspectul său este de obicei, sub formă de zone circulare de erupţie cutanată roşiatică, dar de asemenea poate să se prezinte sub formă de zone de descuamare şi este însoţită de senzaţie de mâncărime.

Candidoza cutanată (intertrigo sau urticarie datorată transpiraţiei) apare de asemenea în zonele pliate ale pielii care se umezesc datorită transpiraţiei (de exemplu sub sâni, sub braţ). În general se manifestă la pacienţi bătrâni sau obezi, precum şi la cei cu alte afecţiuni cum ar fi diabetul. Determină roşeaţă, mâncărime, descuamare a pielii.

Pitiriazis versicolor apare la nivelul pielii sub formă de zone de descuamare ce devin pete albe datorită pierderii pigmentului cutanat. Petele sunt cel mai evidente în timpul verii, când zonele de piele înconjurătoare se bronzează normal. De obicei infecţia apare la nivelul trunchiului (între gât şi talie), gâtului şi braţelor, şi poate să reapară după câteva luni, mai ales în condiţii de vreme caldă şi transpiraţie abundentă.

Dacă nu sunteţi sigur în legătură cu cauza infecţiei dumneavoastră, vă rugăm să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte de a utiliza Lamisil cremă, aceştia putând să vă ofere recomandările de rigoare.

Infecţii fungice ale pielii cauzate de dermatofiţi precum Trichophyton (de exemplu T. rubrum, T. mentagrophytes, T. verrucosum, T. violaceum), Microsporum canis şi Epidermophyton floccosum, de exemplu tinea pedis (ciuperca piciorului), tinea cruris şi tinea corporis. Infecţii cutanate cu levuri, în principal cele cauzate de genul Candida (de exemplu Candida albicans). Pitiriasis (tinea) versicolor cauzat de Pityrosporum orbiculare (cunoscut şi sub denumirea de Malassezia furfur).

Text oficial · Prospect · pct. 1RCP · pct. 4.1

Dozaj & administrare

Prospect · pct. 3 RCP · pct. 4.2

Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum este descris în acest prospect sau aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Este important să utilizaţi corect Lamisil cremă. Urmaţi întocmai instrucţiunile de administrare.

Dacă aveţi o infecţie fungică a unghiei (ciupercă în şi sub unghie), caracterizată prin decolorarea unghiilor şi modificări ale structurii acestora (îngroşare, sfărâmare), trebuie să cereţi sfatul medicului, deoarece Lamisil cremă nu este indicat pentru tratamentul acestui tip de infecţie. În tratamentul infecţiilor fungice ale unghiilor trebuie utilizate comprimatele Lamisil, care pot fi obţinute doar cu prescripţie medicală.

Instrucţiuni de utilizare

Adulţi şi copii cu vârsta peste 12 ani

  • Dacă utilizaţi pentru prima dată medicamentul, perforaţi vârful tubului cu ajutorul spinului de la nivelul capacului.
  • Curăţaţi şi uscaţi zona de piele afectată şi zonele adiacente, apoi spălaţi-vă pe mâini.
  • Puneţi o cantitate mică de cremă pe un deget de la mână.
  • Puneţi la loc capacul tubului.
  • Aplicaţi destulă cremă într-un strat subţire pe zona afectată şi pe zona adiacentă acesteia.
  • Frecaţi uşor zona pe care aţi aplicat crema până la dispariţia acesteia.
  • Spălaţi-vă pe mâini după ce aţi atins zona de piele infectată astfel încât să nu se extindă infecţia şi în alte zone sau să transmiteţi infecţia altcuiva.

Dacă efectuaţi tratamentul unei infecţii apărute în zone pliate ale corpului dumneavoastră, puteţi acoperi zona pe care aţi aplicat crema cu o faşă de tifon, mai ales în timpul nopţii. Dacă procedaţi în acest mod, utilizaţi o nouă faşă de tifon de fiecare dată când aplicaţi crema.

Cât de des şi cât de mult timp trebuie să utilizaţi Lamisil cremă Aplicaţi Lamisil cremă la nivelul zonelor infectate după cum urmează:

  • Tinea pedis: o dată pe zi, timp de o săptămână
  • Tinea cruris şi tinea corporis: o dată pe zi, timp de 1-2 săptămâni
  • Candidoză cutanată: o dată sau de două ori pe zi, timp de una sau două săptămâni
  • Pitiriazis versicolor: o dată sau de două ori pe zi, timp de două săptămâni

Utilizaţi Lamisil cremă pe toată durata recomandată a tratamentului chiar dacă infecţia pare a se ameliora după câteva zile. De obicei, infecţiile par a se ameliora în decurs de câteva zile, dar pot să reapară dacă crema nu este aplicată cu regularitate sau dacă tratamentul este întrerupt prea devreme.

Lamisil cremă ar trebui să înceapă să amelioreze afecţiunea dumneavoastră cutanată în decurs de câteva zile. Totuşi, vindecarea completă a pielii afectate după dispariţia infecţiei va dura mai mult, posibil până la 4 săptămâni. Lamisil cremă va continua să acţioneze chiar dacă aţi terminat tratamentul. Chiar dacă nu veţi mai utiliza crema, procesul de ameliorare va continua.

Dacă nu aţi observat nici un semn de ameliorare în decurs de 2 săptămâni de la începerea tratamentului, vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului care vă vor sfătui ce să faceţi.

Ce trebuie să faceţi pentru a facilita tratamentul Pentru a facilita tratamentul trebuie să păstraţi curate zonele de piele afectate, spălându-le cu regularitate. Uscaţi-le cu grijă, prin tamponare uşoară, fără a le freca. Încercaţi să nu scărpinaţi zona, deşi aceasta poate produce senzaţie de mâncărime, deoarece puteţi provoca agravarea leziunii şi încetinirea procesului de vindecare sau extinderea infecţiei.

Deoarece aceste infecţii sunt contagioase, nu trebuie să împrumutaţi şi altor persoane prosopul sau hainele dumneavoastră. Pentru a preveni reinfectarea dumneavoastră, prosopul şi hainele trebuie spălate frecvent.

Dacă utilizaţi mai mult Lamisil cremă decât trebuie Dacă dumneavoastră sau altcineva înghiţiţi accidental o cantitate de Lamisil cremă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră care vă va sfătui ce trebuie să faceţi.

Dacă uitaţi să utilizaţi Lamisil cremă Dacă aţi uitat să aplicaţi o doză de cremă, aplicaţi-o imediat ce v-aţi amintit şi apoi continuaţi tratamentul aşa cum v-a fost recomandat. Dacă vă amintiţi în momentul aplicării dozei următoare, aplicaţi doar doza ce trebuie administrată în acel moment şi apoi continuaţi tratamentul aşa cum v-a fost recomandat. Nu utilizaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să utilizaţi Lamisil cremă Utilizaţi crema conform indicaţiilor. Acest lucru este important, deoarece prin omiterea aplicaţiilor există riscul reapariţiei infecţiei. Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Doze

Adulţi şi copii în vârstă de 12 ani şi peste Lamisil cremă se aplică o dată sau de două ori pe zi, în funcție de indicația terapeutică.

Durata tratamentului şi frecvenţa administrărilor

  • Tinea pedis: 1 săptămână, 1 aplicație pe zi;
  • Tinea cruris şi tinea corporis: 1-2 săptămâni, 1 administrare pe zi;
  • Candidoză cutanată: 2 săptămâni, 1-2 administrări pe zi;
  • Pitiriazis versicolor: 2 săptămâni, 1-2 administrări pe zi;

Ameliorarea simptomatologiei clinice apare, de obicei, în decurs de câteva zile. Tratamentul neregulat sau întreruperea prematură a tratamentului poartă riscul recurenţei. Dacă nu se observă semne de ameliorare după 2 săptămâni de tratament, trebuie efectuat un control medical.

Mod de administrare Înaintea primei utilizări, membrana protectoare a tubului trebuie perforată cu ajutorul spinului de la nivelul capacului. Zona afectată trebuie curăţată şi bine uscată înaintea aplicării Lamisil cremă. Crema trebuie aplicată pe zona de piele afectată şi pe zonele înconjurătoare, în strat subţire şi apoi frecată uşor. În caz de intertrigo (submamar, interdigital, interfesier, inghinal) zona pe care a fost aplicată crema poate fi acoperită cu o faşă de tifon, mai ales în timpul nopţii.

Copii şi adolescenţi Experienţa administrării Lamisil cremă la copii cu vârsta sub 12 ani este limitată, de aceea utilizarea medicamentului la acest grup de vârstă nu se recomandă.

Vârstnici Nu există date care să sugereze că vârstnicii necesită doze diferite sau pot prezenta reacţii adverse diferite faţă de cele ale pacienţilor mai tineri.

Text oficial · Prospect · pct. 3RCP · pct. 4.2
  • dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la terbinafină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6).
  • la copii cu vârsta sub 12 ani.

Hipersensibilitate la terbinafină sau la oricare dintre excipienţii medicamentului (vezi pct. 6.1). Copii cu vârsta sub 12 ani.

Text oficial · Prospect · pct. 2RCP · pct. 4.3

Atenționări & precauții

Prospect · pct. 2 RCP · pct. 4.4

Înainte să utilizaţi Lamisil cremă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

  • Lamisil cremă este indicat doar pentru uz extern.
  • Nu utilizaţi în gură şi nu înghiţiţi crema
  • Evitaţi contactul cremei cu ochii. Dacă, accidental, crema vine în contact cu ochii dumneavoastră, spălaţi-vă energic ochii cu apă rece din abundenţă. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră dacă senzaţia neplăcută persistă.
  • Lamisil cremă este indicat doar pentru uz extern.
  • Trebuie evitat contactul acestuia cu ochii. În caz de contact accidental cu ochii, aceştia trebuie spălaţi energic cu apă rece din abundenţă.

Informații cu privire la excipienți Lamisil cremă conține: alcool cetilic și alcool stearilic. Poate provoca reacții cutanate locale, de exemplu, dermatită de contact

Text oficial · Prospect · pct. 2RCP · pct. 4.4

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente.

Nu sunt cunoscute interacţiuni medicamentoase ale formelor topice de terbinafină.

Text oficial · Prospect · pct. 2RCP · pct. 4.5

Sarcină, alăptare & fertilitate

Prospect · pct. 2 RCP · pct. 4.6

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a utiliza acest medicament. Lamisil cremă nu ar trebui folosit în timpul sarcinii decât dacă medicul dumneavoastră consideră că este strict necesar.

Sarcina Nu există experienţă clinică referitoare la administrarea terbinafinei la gravide. Studiile de toxicitate fetală efectuate la animale nu au indicat reacții adverse (vezi pct. 5.3). Lamisil cremă nu trebuie utilizat în timpul sarcinii decât dacă este neapărat necesar și doar dacă beneficiile depășesc cu mult riscurile.

Alăptarea Terbinafina este excretată în laptele matern şi, de aceea, mamele nu trebuie să utilizeze Lamisil cremă în perioada de alăptare. Sugarii nu trebuie să vină în contact cu zonele de piele pe care a fost aplicată crema, inclusiv cea de la nivelul sânilor.

Fertilitatea Studiile pe animale nu au indicat nici un efect al terbinafinei asupra fertilității (vezi pct. 5.3).

Text oficial · Prospect · pct. 2RCP · pct. 4.6

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Totuşi utilizarea Lamisil cremă este benefică pentru majoritatea pacienţilor. OPRIŢI utilizarea Lamisil cremă şi solicitaţi imediat ajutor medical dacă aveţi oricare dintre următoarele manifestări, care ar putea fi semnele unei reacţii alergice:

  • Dificultate în respiraţie sau înghiţire
  • Umflarea feţei, buzelor, limbii sau gâtului
  • Mâncărime severă a pielii, cu urticarie roşie sau umflături

La locul de administrare pot să apară simptome locale, cum sunt prurit, exfoliere cutanată, durere la locul aplicării, iritaţie la locul aplicării, dereglări de pigmentare, senzaţia de arsură a pielii, eritem, descuamarea cutanată, etc. Aceste simptome minore trebuie deosebite de reacţiile de hipersensibilitate inclusiv urticarie, care apar rar, dar fac necesară întreruperea tratamentului. În caz de contact accidental cu ochii, clorhidratul de terbinafină poate fi iritant. În cazuri rare, infecţia fungică de bază ar putea fi agravată.

Tulburări ale sistemului imunitar Cu frecvenţă necunoscută: hipersensibilitate.

Tulburări oculare Rare: iritaţia ochilor.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat Frecvente: exfolierea pielii, prurit. Mai puţin frecvente: leziuni la nivel cutanat, cruste, tulburări cutanate, tulburări de pigmentare, eritem, senzaţie de arsură a pielii. Rare: xerosis, dermatită de contact, eczemă. Cu frecvenţă necunoscută: erupție cutanată

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare Mai puţin frecvente: durere, durere la locul de administrare, iritaţie la locul de administrare. Rare: agravarea afecţiunii de bază.

  • Bazat pe experienţa de după punere pe piaţă.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 București 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro.

Text oficial · Prospect · pct. 4RCP · pct. 4.8

Compoziție & excipienți

Prospect · pct. 6 RCP · pct. 2 + 6.1

Ce conţine Lamisil cremă

  • Substanţa activă este clorhidratul de terbinafină. 1 g de Lamisil cremă conţine 10 mg de clorhidrat de terbinafină, echivalent cu 8,8 mg terbinafină.
  • Celelalte componente sunt: apă purificată, hidroxid de sodiu soluţie 30%, alcool benzilic, stearat de sorbitan, palmitat de cetil, alcool cetilic, alcool stearilic, polisorbat 60, miristat de izopropil.

Cum arată Lamisil cremă şi conţinutul ambalajului Lamisil cremă este o cremă de culoare albă, lucioasă, de consistență moale până la aproape moale.

Ambalaj

Cutie cu un tub din aluminiu lăcuit, prevăzut cu sigiliu (membrană din aluminiu), conţinând 15 g cremă, închis cu capac filetat din polipropilenă, ce are încorporat un vârf ascuţit pentru perforarea membranei înainte de prima utilizare Cutie cu un tub laminat din aluminiu (LDPE/Al/LDPE), sigilat cu o membrană, conţinând 15 g cremă, închis cu capac filetat din polipropilenă, ce are încorporat un vârf ascuţit pentru perforarea membranei de sigilare înainte de prima utilizare.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă KARO HEALTHCARE AB Box 16184, 103 24 Stockholm, Suedia Fabricantul KARO HEALTHCARE AB Klara Norra Kyrkogata 33, Stockholms Domkyrkofors 111 22 Stockholm, Suedia

Pentru orice informaţii referitoare la acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţa locală a deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă: România Haleon România S.R.L. Str. Costache Negri, Nr. 1-5, Opera Center One (Zona 2), Etaj 6 Sectorul 5, Bucureşti

Acest prospect a fost revizuit în Martie, 2026.

Alte surse de informaţii

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/

Un gram de Lamisil cremă conține 10 mg clorhidrat de terbinafină, echivalentul a 8,8 mg terbinafină.

Excipienți cu efect cunoscut: conține alcool cetilic (40 mg/g) și alcool stearilic (40 mg/g).

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Hidroxid de sodiu soluţie 30% Alcool benzilic Stearat de sorbitan Palmitat de cetil Alcool stearilic Alcool cetilic Polisorbat 60 Miristat de izopropil Apă purificată.

Hidroxid de sodiu soluţie 30% · excipient
Alcool benzilic · excipient
Stearat de sorbitan · excipient
Palmitat de cetil · excipient
Alcool stearilic · excipient
Alcool cetilic · excipient
Polisorbat 60 · excipient
Miristat de izopropil · excipient
Apă purificată · excipient
Text oficial · Prospect · pct. 6RCP · pct. 2 + 6.1

Păstrare & valabilitate

Prospect · pct. 5 RCP · pct. 6.3 + 6.4

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

Nu utilizaţi Lamisil cremă după data de expirare înscrisă pe cutie după EXP: Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. Perioada de valabilitate după prima deschidere a tubului: 4 săptămâni.

A se păstra la temperaturi sub 30°C, în ambalajul original.

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Medicamentul ambalat pentru comercializare: 3 ani Medicamentul după prima deschidere a tubului: 4 săptămâni.

A se păstra la temperaturi sub 30ºC, în ambalajul original.

Text oficial · Prospect · pct. 5RCP · pct. 6.3 + 6.4

Ambalaje

Cutie cu 1 tub din Al lacuit, prevazut cu sigiliu (membrana din aluminiu) x 15 g crema · 11028/2018/01
Cutie cu 1 tub laminat din Al (LDPE/Al/LDPE) sigilat cu o membrana x 15 g crema · 11028/2018/02

Documente oficiale