Karbis 16 mg

Doze în hipertensiunea arterială

Doza iniţială recomandată şi doza uzuală de întreţinere de Karbis este de 8 mg o dată pe zi. Cea mai mare parte a efectului antihipertensiv este obţinut în cursul primelor 4 săptămâni de la iniţierea tratamentului. La unii pacienţi la care tensiunea arterială nu este suficient controlată, doza poate fi crescută la 16 mg o dată pe zi şi până la maxim 32 mg o dată pe zi. Tratamentul trebuie ajustat în funcţie de răspunsul terapeutic (valoarea tensiunii arteriale). De asemenea, Karbis poate fi administrat în asociere cu alte medicamente antihipertensive (vezi pct. 4.3, 4.4, 4.5 şi 5.1). S-a observat că asocierea unui diuretic tiazidic cum este hidroclorotiazida determină un efect antihipertensiv aditiv efectului Karbis.

Pacienţi vârstnici Nu este necesară ajustarea dozei iniţiale recomandate la vârstnici.

Pacienţi cu hipovolemie intravasculară Poate fi luată în considerare administrarea unei doze iniţiale de 4 mg la pacienţii care prezintă risc de apariţie a hipotensiunii arteriale, cum sunt pacienţii cu posibilă hipovolemie (vezi pct. 4.4).

Pacienţi cu insuficienţă renală La pacienţii cu insuficienţă renală, inclusiv la pacienţii care efectuează şedinţe de hemodializă, doza iniţială recomandată este de 4 mg. Doza trebuie crescută treptat în funcţie de răspunsul terapeutic. Experienţa privind utilizarea la pacienţii cu insuficienţă renală foarte severă sau în stadiu terminal (Clcreatinină < 15 ml/min) este limitată (vezi pct. 4.4).

Pacienţi cu insuficienţă hepatică La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată se recomandă o doză iniţială de 4 mg, administrată o dată pe zi. Doza poate fi ajustată în funcţie de răspunsul terapeutic. Karbis este contraindicat la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă şi/sau colestază (vezi pct. 4.3 şi 5.2).

Pacienţii de rasă neagră Efectul antihipertensiv al candesartanului este mai puţin pronunţat la pacienţii de rasă neagră, comparativ cu pacienţii care aparţin altei rase. Ca urmare, poate fi mai frecvent necesară creşterea treptată a dozei de Karbis şi administrarea concomitentă a altor tratamente pentru controlul tensiunii arteriale la pacienţii de rasă neagră, decât la pacienţii de altă rasă (vezi pct. 5.1).

Copii și adolescenți

Copii și adolescenți cu vârsta de 6 ani până la < 18 ani

Doza zilnică de inițiere recomandată este de 4 mg o dată pe zi.

• La pacienții cu greutate corporală < 50 kg: la pacienții a căror tensiune arterială nu este controlată adecvat, doza poate fi crescută până la maxim 8 mg o dată pe zi.
• La pacienții cu greutate corporală ≥ 50 kg: la pacienții a căror tensiune arterială nu este controlată adecvat, doza poate fi crescută la 8 mg o dată pe zi și apoi la 16 mg o dată pe zi, dacă este nevoie (vezi pct. 5.1).

Dozele mai mari de 32 mg nu au fost studiate la copii și adolescenți.

Cea mai mare parte a efectului antihipertensiv este obținut în 4 săptămâni.

La copiii și adolescenții cu o posibilă hipovolemie (de exemplu, pacienții tratați cu diuretice și, în particular, cei cu disfuncție renală), tratamentul cu Karbis trebuie inițiat sub monitorizare medicală atentă și trebuie luată în considerare administrarea unei doze inițiale mai mici (vezi pct. 4.4).

Karbis nu a fost studiat la copiii și adolescenții cu rată de filtrare glomerulară sub 30 ml/min/1,73m2 (vezi pct. 4.4).

Copii și adolescenți de rasă neagră Efectul antihipertensiv al candesartanului este mai mic la pacienții de rasă neagră, comparativ cu pacienții de altă rasă (vezi pct. 5.1).

Copii cu vârsta sub 1 an până la < 6 ani

• La copiii cu vârsta sub 1 an până la < 6 ani nu au fost stabilite siguranța și eficacitatea medicamentului.
• Datele disponibile până în prezent sunt descrise la pct. 5.1, însă nu se pot face recomandări cu privire la doze.
• Karbis este contraindicat la copiii cu vârsta sub 1 an (vezi pct 4.3).

Doze în insuficienţa cardiacă

Doza iniţială recomandată de Karbis este 4 mg, administrată o dată pe zi. Creşterea treptată a acestei doze până la doza ţintă de 32 mg (doza maximă), o dată pe zi sau până la doza maximă tolerată se efectuează prin dublarea dozei la intervale de cel puţin 2 săptămâni (vezi pct. 4.4). Evaluarea pacienţilor cu insuficienţă cardiacă trebuie să includă evaluarea funcţiei renale, inclusiv monitorizarea creatininemiei şi potasemiei. Karbis poate fi administrat împreună cu alte tratamente pentru insuficienţă cardiacă, inclusiv inhibitori ai ECA, beta-blocante, diuretice şi digitalice sau cu o combinaţie a acestor medicamente. Karbis poate fi administrat concomitent cu un inhibitor al ECA la pacienţii cu insuficienţă cardiacă simptomatică, în ciuda administrării terapiei optime, când antagoniştii receptorilor de mineralocorticoizi nu sunt toleraţi. Combinaţia dintre un inhibitor al ECA, un diuretic care economiseşte potasiul şi Karbis nu este recomandată şi trebuie avută în vedere numai după evaluarea atentă a posibilelor beneficii şi riscuri (vezi pct. 4.4, 4.8 şi 5.1).

Grupe speciale de pacienţi Nu este necesară ajustarea dozei iniţiale la vârstnici sau la pacienţii cu hipovolemie intravasculară, insuficienţă renală sau insuficienţă hepatică uşoară până la moderată.

Copii şi adolescenţi Siguranţa şi eficacitatea Karbis la copii şi adolescenţi cu vârsta între momentul naşterii şi 18 ani nu au fost stabilite în cazul tratamentului insuficienţei cardiace. Nu sunt disponibile date.

Mod de administrare

Administrare orală. Karbis trebuie administrat o dată pe zi, cu sau fără alimente. Biodisponibilitatea candesartanului nu este modificată de alimente.

Insuficienţă renală

Similar altor medicamente inhibitoare ale sistemului renină-angiotensină-aldosteron, la pacienţii susceptibili trataţi cu Karbis pot apărea modificări ale funcţiei renale. În cazul în care Karbis este utilizat la pacienţii hipertensivi cu insuficienţă renală, se recomandă monitorizarea periodică a potasemiei şi creatininemiei. Experienţa privind utilizarea la pacienţii cu insuficienţă renală foarte severă sau în stadiu terminal (Clcreatininei 265 micromol/l (> 3 mg/dl).

Utilizarea la copii și adolescenți, inclusiv la pacienții cu disfuncție renală Karbis nu a fost studiat la copii și adolescenți cu rată de filtrare glomerulară sub 30 ml/min/1,73m2 (vezi pct. 4.2).

Tratament concomitent cu un inhibitor al ECA în insuficienţa cardiacă

Riscul apariţiei reacţiilor adverse, mai ales hipotensiunea arterială, hiperpotasemie şi funcţie renală afectată (inclusiv insuficienţă renală acută) poate creşte când Karbis este utilizat concomitent cu un inhibitor al ECA. De asemenea, nu este recomandată tripla combinaţie dintre un inhibitor al ECA, un antagonist al receptorilor de mineralocorticoizi şi candesartan. Utilizarea acestor combinaţii trebuie să aibă loc numai sub supravegherea unui medic specialist şi cu monitorizarea atentă şi frecventă a funcţiei renale, valorilor electroliţilor şi tensiunii arteriale. Inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizaţi concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetică.

Hemodializă

În timpul şedinţelor de dializă, tensiunea arterială poate fi influenţată în mod special de blocarea receptorului AT1, ca urmare a scăderii volumului plasmatic şi a activării sistemului renină-angiotensină-aldosteron. Ca urmare, la pacienţii care efectuează şedinţe de hemodializă, dozele de Karbis trebuie crescute treptat şi cu atenţie, iar tensiunea arterială trebuie monitorizată.

Stenoza arterei renale

Alte medicamente care influenţează sistemul renină-angiotensină-aldosteron, incluzând antagonişti ai receptorilor angiotensinei (ARAII), pot creşte uremia şi creatininemia la pacienţii cu stenoză de arteră renală bilaterală sau stenoză de arteră pe rinichi unic.

Transplant renal

Nu există experienţă referitoare la administrarea Karbis la pacienţii cărora li s-a efectuat recent transplant renal.

Hipotensiune arterială

În timpul tratamentului cu Karbis, la pacienţii cu insuficienţă cardiacă poate să apară hipotensiune arterială. Hipotensiunea arterială poate, de asemenea, să apară la pacienţii hipertensivi cu hipovolemie intravasculară, cum sunt cei care utilizează doze mari de diuretice. Iniţierea tratamentului trebuie făcută cu precauţie şi trebuie avută în vedere corectarea hipovolemiei.

La copiii cu o posibilă hipovolemie intravasculară (de exemplu, pacienții tratați cu diuretice și, în particular cei cu disfuncție renală), tratamentul cu Karbis trebuie inițiat sub monitorizare medicală atentă și trebuie luată în considerare administrarea unei doze inițiale mai mici (vezi pct. 4.2).

Anestezie şi intervenţii chirurgicale

În timpul anesteziei şi al intervenţiilor chirurgicale, la pacienţii trataţi cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II poate să apară hipotensiune arterială, ca urmare a blocării sistemului renină-angiotensină. În cazuri foarte rare, hipotensiunea arterială poate fi severă, putând fi necesară administrarea intravenoasă de lichide şi/sau a medicamentelor vasopresoare.

Stenoză aortică şi mitrală (cardiomiopatie hipertrofică obstructivă)

Similar altor vasodilatatoare, se recomandă atenţie specială la pacienţii cu stenoză aortică şi mitrală semnificativă hemodinamic sau cardiomiopatie hipertrofică obstructivă.

Hiperaldosteronism primar

Pacienţii cu hiperaldosteronism primar nu vor prezenta, în general, răspuns terapeutic la administrarea de medicamente antihipertensive care acţionează prin inhibarea sistemului renină-angiotensină-aldosteron. Ca urmare, utilizarea Karbis nu este recomandată la această categorie de pacienți.

Hiperkaliemie

Utilizarea concomitentă a Karbis cu diuretice care economisesc potasiul, suplimente care conţin potasiu, substituenţi de sare care conţin potasiu sau alte medicamente care pot creşte potasemia (de exemplu, heparină, cotrimoxazol cunoscut ca trimetoprim/sulfametoxazol), poate determina creşterea concentraţiei plasmatice a potasiului la pacienţii hipertensivi. Monitorizarea potasemiei trebuie efectuată corespunzător. La pacienţii cu insuficienţă cardiacă trataţi cu Karbis poate să apară hiperkaliemia. Se recomandă monitorizarea periodică a potasemiei. Administrarea concomitentă a unui inhibitor al ECA cu un diuretic care economiseşte potasiul (de exemplu, spironolactonă) şi Karbis nu este recomandată şi trebuie luată în considerare numai după evaluarea atentă a beneficiilor şi riscurilor potenţiale.

Sarcina

Tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II (ARA II) nu trebuie iniţiat în timpul sarcinii. În afara cazului în care tratamentul cu ARA II este considerat esenţial, pacientele care intenţionează să rămână gravide trebuie trecute pe un tratament antihipertensiv alternativ, care prezintă siguranţă stabilită în timpul sarcinii. Când este diagnosticată o sarcină, tratamentul cu ARA II trebuie întrerupt imediat şi, dacă este posibil, trebuie iniţiat un tratament alternativ (vezi pct. 4.3 şi 4.6).

La pacientele după menarhă, posibilitatea existenței sarcinii trebuie evaluată în mod regulat. Pentru prevenirea riscului de expunere în timpul sarcinii, trebuie prezentate informații și/sau întreprinse acțiuni adecvate (vezi pct 4.3 și 4.6).

Atenţionări generale

La pacienţii al căror tonus vascular şi a căror funcţie renală depind predominant de activitatea sistemului renină-angiotensină-aldosteron (de exemplu, pacienţi cu insuficienţă cardiacă congestivă severă sau o afecţiune renală preexistentă, inclusiv stenoză de arteră renală), tratamentul cu alte medicamente care influenţează acest sistem a fost asociat cu hipotensiune arterială acută, azotemie, oligurie sau, rar, cu insuficienţă renală acută. Posibilitatea de apariţie a unor efecte similare nu poate fi exclusă în cazul utilizării antagoniştilor receptorilor angiotensinei II. Similar oricărui medicament antihipertensiv, scăderea marcată a tensiunii arteriale la pacienţii cu cardiopatie ischemică sau boală

cerebro-vasculară ischemică poate determina apariţia infarctului miocardic sau accidentului vascular cerebral.

Efectul antihipertensiv al candesartanului poate fi potenţat de alte medicamente cu proprietăţi hipotensive, dacă sunt prescrise ca antihipertensive sau pentru alte indicaţii.

Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA)

Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului creşte riscul de apariţie a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei şi de diminuare a funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută). Prin urmare, nu este recomandată blocarea dublă a SRAA prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 şi 5.1). Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai sub supravegherea unui medic specialist şi cu monitorizarea atentă şi frecventă a funcţiei renale, valorilor electroliţilor şi tensiunii arteriale. Inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizaţi concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetică.

Angioedem intestinal Angioedemul intestinal a fost raportat la pacienții tratați cu antagoniști ai receptorilor de angiotensină II, inclusiv candesartan (vezi pct. 4.8). Acești pacienți au prezentat dureri abdominale, greață, vărsături și diaree. Simptomele s-au remis după întreruperea tratamentului cu antagoniști ai receptorilor de angiotensină II. Dacă se diagnostichează angioedemul intestinal, trebuie întreruptă administrarea de candesartan și trebuie inițiată monitorizarea adecvată, până la remisia completă a simptomelor.

Acest medicament conţine lactoză monohidrat. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit total de lactază sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Tratamentul hipertensiunii arteriale În studiile clinice controlate, reacţiile adverse au fost uşoare şi tranzitorii. Incidenţa generală a evenimentelor adverse nu a evidenţiat o relaţie între apariţia acestora şi dozele administrate sau vârsta pacienţilor. Întreruperea tratamentului ca urmare a evenimentelor adverse apărute a fost similară pentru candesartan cilexetil (3,1%) şi placebo (3,2%).

În analiza centralizată a datelor din studiile efectuate la pacienții hipertensivi, reacțiile adverse la candesartan cilexetil au fost definite pe baza incidenţei evenimentelor adverse la candesartan cilexetil cu cel puţin 1% mai mare faţă de incidența observată în cazul administrării de placebo. Conform acestei definiţii, cele mai frecvent raportate reacţii adverse au fost amețeli/vertij, cefalee și infecţii respiratorii.

Tabelul următor prezintă reacţiile adverse din studiile clinice şi din perioada de după punerea pe piaţă a medicamentului.

Următoarele frecvenţe sunt utilizate pentru clasificarea reacţiilor adverse:

Aparate, organe şi sisteme Frecvenţă Reacţie adversă Infecţii şi infestări Frecvente Infecţie respiratorie Tulburări hematologice şi limfatice Foarte rare Leucopenie, neutropenie şi agranulocitoză Tulburări metabolice şi de nutriţie Foarte rare Hiperkaliemie, hiponatremie Tulburări ale sistemului nervos Frecvente Ameţeli/vertij, cefalee Tulburări respiratorii, toracice și Foarte rare Tuse mediastinale Tulburări gastrointestinale Foarte rare Greaţă, angioedem intestinal Cu frecvenţă Diaree necunoscută Tulburări hepato-biliare Foarte rare Creştere a valorilor serice ale enzimelor hepatice, disfuncţie hepatică sau hepatită Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului Foarte rare Angioedem, erupţie cutanată subcutanat tranzitorie, urticarie, prurit

Tulburări musculo-scheletice şi ale Foarte rare Dureri la nivelul spatelui, ţesutului conjunctiv artralgie, mialgie Tulburări renale şi ale căilor urinare Foarte rare Insuficienţă renală, inclusiv insuficienţă renală la pacienţii cu factori de risc (vezi pct. 4.4).

Investigaţii de laborator În general, nu au existat influenţe importante din punct de vedere clinic ale candesartan cilexetil asupra rezultatelor testelor de laborator uzuale. Similar altor inhibitori ai sistemului renină-angiotensină-aldosteron, s-au observat mici scăderi ale hemoglobinemiei. În general, nu este necesară monitorizarea analizelor de laborator uzuale la pacienţii care utilizează candesartan cilexetil. Cu toate acestea, la pacienţii cu insuficienţă renală se recomandă monitorizarea periodică a potasemiei şi creatininemiei.

Copii și adolescenți Siguranța candesartanului cilexetil a fost monitorizată la 255 copii și adolescenți hipertensivi cu vârsta de 6 ani până la < 18 ani, într-un studiu clinic de eficacitate clinică, cu o durată de 4 săptămâni și într-un studiu deschis cu durata de 1 an (vezi pct. 5.1). Aproape la nivelul tuturor sistemelor și organelor, frecvențele reacțiilor adverse la copii și adolescenți sunt în categoria RA frecvente/mai puțin

frecvente. În timp ce tipul și severitatea evenimentelor adverse sunt similare celor de la adulți (vezi tabelul de mai sus), frecvența tuturor evenimentelor adverse este mai mare la copii și adolescenți, în special în ceea ce privește:

Profilul general de siguranță al candesartanului cilexetil la copii și adolescenți nu diferă semnificativ de profilul de siguranță la adulți.

Tratamentul insuficienţei cardiace Evenimentele adverse observate în cazul administrării de candesartan cilexetil la pacienţii cu insuficienţă cardiacă au fost în concordanţă cu profilul farmacologic al medicamentului şi cu statusul clinic al pacienţilor. În cadrul programului clinic CHARM, comparând administrarea candesartanului cilexetil în doze de până la 32 mg (n = 3 803) cu placebo (n = 3 796), 21% de pacienţi din grupul tratat cu candesartan cilexetil şi 16,1% din grupul la care s-a administrat placebo au întrerupt tratamentul ca urmare a evenimentelor adverse. Cele mai frecvent raportate reacţii adverse au fost hiperpotasemie, hipotensiune arterială şi insuficienţă renală. Aceste evenimente au fost mai frecvente la pacienţii cu vârsta peste 70 ani, pacienţii cu diabet zaharat sau la pacienții care utilizau concomitent alte medicamente care influențează sistemul renină-angiotensină-aldosteron, în special, un inhibitor ECA şi/sau spironolactonă.

Tabelul următor prezintă reacţiile adverse din studiile clinice şi din perioada de după punerea pe piaţă a medicamentului:

Aparate, organe şi sisteme Frecvenţă Reacţie adversă Tulburări hematologice şi limfatice Foarte rare Leucopenie, neutropenie şi agranulocitoză Tulburări metabolice şi de nutriţie Frecvente Hiperkaliemie Foarte rare Hiponatremie Tulburări ale sistemului nervos Foarte rare Ameţeli/vertij, cefalee Tulburări vasculare Frecvente Hipotensiune arterială Tulburări respiratorii, toracice şi Foarte rare Tuse mediastinale Tulburări gastrointestinale Foarte rare Greaţă, angioedem intestinal

Cu frecvență Diaree necunoscută Tulburări hepato-biliare Foarte rare Creştere a valorilor serice ale enzimelor hepatice, disfuncţie hepatică sau hepatită Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului Foarte rare Angioedem, erupţie cutanată subcutanat tranzitorie, urticarie, prurit

Tulburări musculo-scheletice şi ale Foarte rare Dureri la nivelul spatelui, artralgie, ţesutului conjunctiv mialgie Tulburări renale şi ale căilor urinare Frecvente Insuficienţă renală, inclusiv Insuficienţă renală la pacienţii cu factori de risc (vezi pct. 4.4).

Investigaţii de laborator Hiperkaliemia şi insuficienţa renală sunt frecvente la pacienţii cu insuficienţă cardiacă trataţi cu Karbis. Se recomandă monitorizarea periodică a concentraţiilor serice de creatinină şi potasiu (vezi pct. 4.4).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la: Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro