Intratect 50 g/L

Terapia cu IgIV trebuie iniţiată şi monitorizată sub supravegherea unui medic cu experienţă în tratamentul tulburărilor sistemului imunitar.

Doze

Doza şi schema terapeutică se stabilesc în funcţie de indicaţie. Doza administrată trebuie ajustată individual pentru fiecare pacient în funcţie de răspunsul clinic. În cazul în care doza este stabilită în funcție de greutatea corporală, poate fi necesară ajustarea acesteia la pacienți subponderali sau supraponderali.

Următoarele scheme terapeutice sunt furnizate în scop orientativ.

Terapie de substituţie în sindroamele de imunodeficienţă primară Schema terapeutică utilizată trebuie să determine obţinerea unei concentraţii minime a IgG (măsurate înainte de următoarea administrare) de minim 6 g/l sau în funcție de intervalul de referință pentru vârsta populației. Pentru echilibrare (concentrații de IgG la starea de echilibru) sunt necesare 3–6 luni de la iniţierea terapiei. Doza iniţială recomandată este de 0,4 – 0,8 g/kg administrată o dată, continuând cu o doză de cel puţin 0,2 g/kg la interval de 3–4 săptămâni.

Doza necesară pentru a atinge o concentraţie minimă de IgG de 6 g/l este de aproximativ 0,2– 0,8 g/kg/lună. După ce s-a atins starea de echilibru, frecvenţa administrărilor variază între 3–4 săptămâni. Concentraţiile minime de IgG trebuie măsurate şi evaluate având în vedere incidenţa infecţiei. Pentru a reduce incidenţa infecţiilor bacteriene, este posibil să fie necesară creşterea dozei, urmărindu-se concentraţii minime mai mari.

Terapie de substituţie în imunodeficiențe secundare (conform definiției de la pct. 4.1) Doza recomandată este de 0,2–0,4 g/kg la interval de trei până la patru săptămâni.

Concentraţiile minime de IgG trebuie măsurate şi evaluate având în vedere incidenţa infecţiei. Doza trebuie ajustată după cum este necesar pentru a obține protecția optimă împotriva infecțiilor; la pacienții cu infecție persistentă poate fi necesară creşterea dozei; scăderea dozei poate fi avută în vedere atunci când pacientul nu mai prezintă semne de infecție.

Imunomodulare în:

Trombocitopenie imună primară Există două scheme de tratament alternative:

• O doză de 0,8–1 g/kg administrată în ziua 1; această doză se mai poate repeta o dată în decurs de 3 zile
• O doză de 0,4 g/kg administrată zilnic, timp de 2–5 zile. Tratamentul poate fi repetat în caz de recidivă.

Sindrom Guillain Barré 0,4 g/kg şi zi timp de 5 zile (este posibilă repetarea dozei în caz de recidivă).

Boală Kawasaki O doză de 2,0 g/kg trebuie administrată ca doză unică. Pacienţii trebuie să beneficieze de tratament concomitent cu acid acetilsalicilic.

Polineuropatie demielinizantă inflamatorie cronică (PDIC) Doză inițială: 2 g/kg în doze fracționate timp de 2–5 zile consecutive Doze de întreținere: 1 g/kg în doze fracționate în 1–2 zile consecutive la intervale de 3 săptămâni. Efectul terapeutic trebuie evaluat după fiecare ciclu; dacă nu se observă niciun efect terapeutic după 6 luni, tratamentul trebuie întrerupt.

Dacă tratamentul este eficace, medicul trebuie să evalueze oportunitatea administrării tratamentului de lungă durată, în funcție de răspunsul pacientului și de răspunsul la tratamentul de întreținere. Dozajul și intervalele de dozaj pot fi adaptate în funcție de evoluția bolii pentru fiecare pacient.

Neuropatie motorie multifocală (NMM) Doză inițială: 2 g/kg în doze fracționate timp de 2–5 zile consecutive Doză de întreținere: 1 g/kg la intervale de 2–4 săptămâni sau 2 g/kg la intervale de 4–8 săptămâni. Efectul terapeutic trebuie evaluat după fiecare ciclu; dacă nu se observă niciun efect terapeutic după 6 luni, tratamentul trebuie întrerupt.

Dacă tratamentul este eficace, medicul trebuie să evalueze oportunitatea administrării tratamentului de lungă durată, în funcție de răspunsul pacientului și de răspunsul la tratamentul de întreținere. Dozajul și intervalele de dozaj pot fi adaptate în funcție de evoluția bolii pentru fiecare pacient.

Recomandările privind dozele sunt rezumate în tabelul următor:

Indicaţia Doza Frecvenţa perfuziilor

Terapie de substituţie:

Copii şi adolescenţi Dozele pentru copii şi adolescenţi (0-18 ani) nu diferă faţă de cele recomandate la adulţi, deoarece dozele pentru fiecare indicaţie sunt exprimate în funcţie de greutatea corporală şi trebuie ajustate în funcţie de rezultatul clinic al afecţiunilor menţionate mai sus.

Insuficiență hepatică Nu sunt disponibile date privind necesitatea ajustării dozei.

Insuficiență renală Nu este necesară ajustarea dozei, cu excepția cazului în care acest lucru este necesar din punct de vedere clinic, vezi pct. 4.4.

Vârstnici Nu este necesară ajustarea dozei, cu excepția cazului în care acest lucru este necesar din punct de vedere clinic, vezi pct. 4.4.

Mod de administrare

Administrare intravenoasă.

Intratect trebuie administrat în perfuzie intravenoasă cu o viteză iniţială de administrare de cel mult 0,3 ml/kg/oră, timp de 30 minute. Vezi pct. 4.4. În caz de reacție adversă, trebuie redusă viteza de administrare sau perfuzia trebuie oprită. Dacă este bine tolerată, viteza de administrare poate fi crescută treptat până la maxim 1,9 ml/kg şi oră.

Numai pentru Intratect 100g/l soluție perfuzabilă Terapia de substituție: La pacienții care au tolerat viteza de administrare a perfuziei de 1,9 ml/kg și oră, viteza poate fi crescută treptat până la 6 ml/kg și oră și, în cazul în care este bine tolerată în continuare, mai poate fi crescută treptat până la maxim 8 ml/kg și oră.

În general dozele și vitezele de administrare ale perfuziei trebuie să fie personalizate în funcție de nevoile pacientului (vezi pct. 4.4).

Trasabilitate Pentru îmbunătățirea trasabilității medicamentelor biologice, numele și numărul de lot al produsului administrat trebuie înregistrate în mod clar.

Precauții privind administrarea: Potenţialele complicaţii pot fi adesea prevenite dacă se asigură că pacienţii:

• nu prezintă sensibilitate la imunoglobulina umană normală, administrând iniţial medicamentul foarte lent (0,3 ml/kg şi oră, corespunzător la 0,005 ml/kg şi minut),
• sunt monitorizaţi cu atenţie, observând orice simptom care apare în timpul perfuzării. În mod special, pacienţii care nu au mai fost trataţi cu imunoglobulină umană normală, pacienţii cărora li s-a schimbat medicamentul care conţine IgIV sau atunci când a trecut un interval lung de timp de la ultima administrare trebuie monitorizaţi într-o unitate de îngrijiri medicale controlată în timpul perfuzării iniţiale şi în prima oră după prima perfuzie, pentru a detecta eventualele reacţii adverse și a asigura posibilitatea administrării imediate a tratamentului de urgență în caz de probleme. Toţi ceilalţi pacienţi trebuie monitorizaţi timp de cel puţin 20 minute după administrare.

În cazul tuturor pacienţilor, administrarea de IgIV necesită:

• hidratare adecvată înaintea iniţierii perfuziei cu IgIV
• monitorizarea diurezei
• monitorizarea creatininemiei
• evitarea utilizării concomitente a diureticelor de ansă (vezi pct. 4.5)

În caz de reacţii adverse, trebuie redusă viteza perfuziei sau trebuie oprită administrarea perfuziei. Tratamentul necesar depinde de natura şi severitatea reacţiei adverse.

Reacții legate de perfuzie Anumite reacţii adverse severe (de exemplu cefalee, hiperemie, frisoane, mialgie, wheezing, tahicardie, durere lombară, greață și hipotensiune arterială) pot fi legate de viteza de administrare. Viteza de administrare recomandată la pct. 4.2 trebuie respectată cu stricteţe. Pacienţii trebuie monitorizaţi îndeaproape, iar în timpul administrării perfuziei trebuie observate cu atenţie toate simptomele.

Reacţii adverse pot apărea mai frecvent:

• la pacienţi cărora li se administrează pentru prima dată imunoglobulină umană normală sau, în cazuri rare, când medicamentul care conţine imunoglobulină umană normală este schimbat cu altul sau când a trecut un interval lung de la ultima perfuzare
• la pacienți cu infecție activă sau cu inflamație cronică subiacentă

Hipersensibilitate Reacţiile de hipersensibilitate sunt rare.

Anafilaxia poate apărea la pacienții:

• cu concentrații de IgA nedetectabile și anticorpi anti-IgA
• care au tolerat un tratament anterior cu imunoglobuline normale urmane În caz de șoc, trebuie instituit tratamentul medical standard pentru șoc.

Tromboembolism Există dovezi clinice privind asocierea dintre administrarea de IgIV şi evenimente tromboembolice cum sunt infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral (inclusiv apoplexie), embolismul pulmonar şi tromboza venoasă profundă, care se presupune că sunt legate de o creştere relativă a vâscozităţii sângelui prin influxul mare de imunoglobuline la pacienţii cu risc. Prescrierea şi administrarea de IgIV la pacienţii obezi trebuie făcută cu prudenţă, precum şi la pacienţii cu factori de risc preexistenţi pentru apariţia unor evenimente trombotice (cum sunt vârsta înaintată, hipertensiunea arterială, diabetul zaharat şi antecedentele de boli vasculare sau episoade trombotice, pacienţi cu boli trombofilice dobândite sau ereditare, pacienţi cu perioade prelungite de imobilizare, pacienţi cu hipovolemie severă, pacienţi cu boli cu vâscozitate sanguină crescută).

La pacienţii cu risc de reacţii adverse tromboembolice, medicamentele care conţin IgIV trebuie administrate cu viteza minimă posibilă şi în cea mai mică doză eficace.

Insuficienţa renală acută S-au raportat cazuri de insuficienţă renală acută la pacienţii trataţi cu IgIV. În majoritatea cazurilor, s-au identificat factori de risc, cum ar fi insuficienţă renală preexistentă, diabet zaharat, hipovolemie, obezitate, administrarea concomitentă a unor medicamente nefrotoxice sau vârsta peste 65 ani.

Parametrii renali ar trebui evaluați în special la pacienții considerați cu risc potențial crescut de dezvoltare a insuficienței renale acute, inaintea perfuziei cu IgIV și din nou la intervale de timp adecvate. La pacienţii cu risc de insuficienţă renală acută, medicamentele care conţin IgIV trebuie administrate cu viteza minimă şi în cea mai mică doză practicabilă. În caz de insuficienţă renală, trebuie luată în considerare întreruperea tratamentului cu IgIV.

În timp ce raportările de disfuncţie renală şi de insuficienţă renală acută au fost asociate cu administrarea mai multor medicamente care conţin IgIV autorizate, având în compoziţie excipienţi diferiţi cum sunt sucroza, glucoza şi maltoza, cele care conţin sucroză ca stabilizator au fost asociate cu cel mai mare număr de astfel de cazuri. La pacienţii cu risc, poate fi luată în considerare utilizarea medicamentelor care conţin IgIV dar nu conţin aceşti excipienţi. Intratect nu conţine sucroză, maltoză sau glucoză.

Sindromul meningitei aseptice (SMA) S-a raportat apariţia SMA în asociere cu tratamentul cu IgIV. Sindromul apare de obicei într-un interval cuprins între câteva ore şi 2 zile după tratamentul cu IgIV. Examinările lichidului cefalorahidian (LCR) sunt adesea pozitive pentru pleiocitoză, până la câteva mii de celule într-un mm3, predominant din serii granulocitare şi prezintă concentraţii crescute ale proteinelor, până la câteva sute de mg/dl. SMA poate să apară mai frecvent în asociere cu tratamentul cu IgIV în doză mare (2 g/kg).

Pacienților care prezintă aceste semne și simptome trebuie să li se efectueze un examen neurologic complet, incusiv examinarea LCR, pentru a exclude alte cauze de meningită.

Întreruperea tratamentului cu IgIV a avut ca rezultat remisia SMA în câteva zile, fără sechele.

Anemia hemolitică Medicamentele care conţin IgIV pot să conţină anumiţi anticorpi ai grupelor de sânge care se pot comporta ca hemolizine, determinând in vivo acoperirea eritrocitelor cu imunoglobulină, determinând o reacţie pozitivă directă antiglobulină (testul Coombs) şi, rareori, hemoliză. În urma terapiei cu IgIV se poate dezvolta o anemie hemolitică, din cauza intensificării fenomenului de sechestrare a eritrocitelor. Pacienţii aflaţi în tratament cu IgIV trebuie monitorizaţi pentru depistarea semnelor clinice şi a simptomelor de hemoliză. (Vezi pct. 4.8)

Neutropenie/Leucopenie După tratamentul cu IgIV s-au raportat scăderi tranzitorii ale numărului de neutrofile și/sau episoade de neutropenie, uneori severe. Acestea apar de obicei în decurs de câteva ore sau zile după administrarea IgIV și se rezolvă spontan în decurs de 7–14 zile.

Leziune pulmonară acută legată de transfuzie (LPALT) La pacienții cărora li s-au administrat IgIV, au existat câteva raportări de edem pulmonar acut non-cardiogen [Leziune pulmonară acută legată de transfuzie (LPALT)]. LPALT se caracterizează prin hipoxie severă, dispnee, tahipnee, cianoză, febră și hipotensiune arterială. Simptomele de LPALT se dezvoltă de obicei în timpul sau în decurs de 6 ore după transfuzie, de obicei în decurs de 1–2 ore. Prin urmare, pacienții cărora li se administrează IgIV trebuie monitorizați iar perfuzia cu IgIV trebuie oprită imediat în caz de reacții adverse pulmonare. LPALT este o afecțiune cu risc vital care necesită tratament imediat într-o unitate de terapie intensivă.

Interferenţa cu testele serologice După administrarea de imunoglobulină, creşterea tranzitorie în sângele pacienţilor a titrurilor diverşilor anticorpi transferaţi pasiv poate determina obţinerea unor rezultate fals pozitive la testele serologice. Transmiterea pasivă a anticorpilor faţă de antigenele eritrocitare, de exemplu A, B, D, poate interfera cu anumite teste serologice pentru detectarea anticorpilor eritrocitari, de exemplu cu testul antiglobulinic direct (TAD, testul Coombs direct).

Microorganisme transmisibile Măsurile standard de prevenire a infecţiilor dobândite ca urmare a utilizării medicamentelor obţinute din sânge sau plasmă umană includ selectarea donatorilor, testarea fiecărei probe donate şi a rezervei de plasmă pentru a evidenţia indicatori specifici de infecţie şi introducerea în procesul de fabricaţie a unor etape eficiente pentru inactivarea/eliminarea virusurilor. Cu toate acestea, atunci când se administrează medicamente obţinute din plasmă sau sânge uman, nu poate fi exclusă în totalitate posibilitatea de transmitere a unor microorganisme infecţioase. Acest lucru este valabil şi în cazul virusurilor necunoscute sau nou apărute şi al altor microorganisme patogene.

Măsurile adoptate sunt considerate eficiente în cazul virusurilor încapsulate cum sunt virusul imunodeficienţei umane (HIV), virusul hepatitic B (VHB) şi virusul hepatitic C (VHC). Măsurile adoptate pot prezenta valoare limitată împotriva virusurilor neîncapsulate, cum sunt virusul hepatitic A (VHA) şi parvovirusul B19.

Experienţa clinică nu a evidenţiat transmiterea VHA sau a parvovirusului B19 prin imunoglobuline şi se presupune, de asemenea, că o contribuţie importantă la siguranţa virală o are conţinutul de anticorpi.

Copii şi adolescenţi Avertizările şi precauţiile speciale pentru utilizare menţionate pentru adulţi trebuie luate în considerare şi în cazul copiilor şi adolescenţilor.

Rezumatul profilului de siguranţă Reacțiile adverse provocate de imunoglobuline normale umane (în ordinea descrescătoare a frecvenței) cuprind (vezi și pct. 4.4):

• frisoane, cefalee, amețeală, febră, vărsături, reacţii alergice, greaţă, artralgie, hipotensiune arterială şi lombalgie moderată
• reacții hemolitice reversibile; în special la pacienții cu grupe sanguine A, B și AB și (rareori) anemie hemolitică care necesită transfuzie
• (rareori) scădere bruscă a presiunii sanguine și, în cazuri izolate, șoc anafilactic, chiar și atunci când pacientul nu a prezentat hipersensibilitate la administrarea precedentă
• (rareori) reacții cutanate tranzitorii (inclusive lupus eritematos cutanat – cu frecvență necunoscută)
• (foarte rar) reacții tromboembolice cum sunt infarct miocardic, accident vascular cerebral, embolie pulmonară, tromboze venoase profunde
• cazuri de meningită aseptică reversibilă
• cazuri de creatininemie crescută și/sau de apariție a insuficienței renale acute
• cazuri de leziune pulmonară acută legată de transfuzie (LPALT)

Pentru informaţii referitoare la siguranţă cu privire la microorganismele transmisibile, vezi pct. 4.4.

Lista sub formă de tabel a reacţiilor adverse

Reacţii adverse la medicament suspectate, raportate în studiile clinice finalizate: Au fost efectuate trei studii clinice cu Intratect (50 g/l): două la pacienţi cu imunodeficienţă primară (IDP) şi unul la pacienţi cu purpură trombocitopenică idiopatică (PTI). În cadrul celor două studii pentru indicaţia IDP au fost trataţi cu Intratect (50 g/l) 68 pacienţi, la care a fost evaluată siguranţa.

Perioada de tratament a fost de 6 şi respectiv 12 luni. Studiul pentru indicaţia PTI a fost efectuat la 24 pacienţi. Celor 92 pacienţi li s-a administrat un total de 830 perfuzii cu Intratect (50 g/l), înregistrându-se un total de 51 de reacţii adverse la medicament (RAM).

S-a efectuat un studiu clinic cu Intratect 100 g/l la pacienţi cu IDP. Au fost trataţi cu Intratect 100 g/l 30 pacienţi, timp de 3 până la 6 luni, la care a fost evaluată siguranţa. La aceşti 30 pacienţi s-au administrat în total 165 perfuzii cu Intratect 100 g/l, din care un total de 19 perfuzii (11,5%) au fost asociate cu reacţii adverse la medicament.

Cele mai multe dintre aceste RAM au fost uşoare până la moderate şi auto-limitate. Nu au fost observate RAM grave în timpul studiilor.

Frecvenţa reacţiilor adverse la medicament (RAM) în studiile clinice cu Intratect (50 g/l), indicaţiile IDP şi PTI (Frecvenţele sunt calculate în funcţie de numărul de perfuzii administrate (n=830) şi respectiv de numărul de pacienţi trataţi (n=92.))

Frecvenţa reacţiilor adverse la medicament (RAM) într-un studiu clinic cu Intratect 100 g/l, indicaţia IDP (Frecvenţele sunt calculate în funcţie de numărul de perfuzii administrate (n=165) şi respectiv de numărul de pacienţi trataţi (n=30).)

Detalii privind reacţiile adverse cu raportare spontană ulterioară: Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile) Tulburări cardiace: angină pectorală Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare: frisoane Tulburări ale sistemului imunitar: şoc anafilactic, reacţie alergică Investigaţii diagnostice: hipotensiune arterială Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv: durere de spate Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale: dispnee nespecifică Tulburări vasculare: şoc Tulburări hematologice şi limfatice: leucopenie

Descrierea reacţiilor adverse selectate Reacţiile adverse pentru Intratect corespund profilului preconizat pentru imunoglobuline umane normale.

Copii şi adolescenţi Este de aşteptat ca frecvenţa, tipul şi severitatea reacţiilor adverse la copii şi adolescenţi să fie aceleaşi ca la adulţi.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro