Imuran 50 mg

Doze Atunci când calea orală este impracticabilă, poate fi administrat Imuran injectabil numai pe cale intravenoasă; totuşi, această cale de administrare va fi întreruptă imediat ce calea orală este tolerată.

Pentru ghidare, poate fi consultată literatura medicală de specialitate, ca experienţă clinică în condiţii speciale.

Utilizarea la adulţi Dozarea la adulţi cu transplant: În funcţie de regimul imunosupresiv utilizat, pot fi administrate până la 5 mg/kg şi zi oral în prima zi de tratament.

Doza de menţinere este cuprinsă între 1-4 mg/kg/zi şi trebuie adaptată cerinţelor clinice şi toleranţei hematologice.

S-a evidenţiat faptul că tratamentul cu Imuran trebuie menţinut un timp nelimitat, chiar dacă sunt necesare doar doze mici, datorită riscului rejetului de grefă.

Dozarea la adulţi – alte indicaţii În general, doza iniţială este de 1-3 mg/kg şi zi şi trebuie ajustată, în aceste limite, în funcţie de răspunsul clinic (care poate să nu fie evident timp de săptămâni sau luni) şi de toleranţa hematologică.

Atunci când răspunsul terapeutic este evident, trebuie luată în considerare reducerea dozei de menţinere până la nivelul minim compatibil cu menţinerea răspunsului. În cazul în care nu apare nici o ameliorare a stării pacientului în 3 luni, trebuie luată în considerare oprirea tratamentului. Oricum, pentru pacienţii cu BII, durata tratamentului trebuie să fie de minim 12 luni, iar răspunsul poate să nu fie aparent clinic decât după 3-4 luni de tratament.

Doza de întreţinere necesară poate fi până la 1-3 mg/kg şi zi, în funcţie de condiţiile clinice şi de răspunsul individual, inclusiv toleranţa hematologică.

Dozarea pentru vârstnici: (vezi utilizarea la pacienţi cu insuficienţă renală şi/sau hepatică). Există o experienţă limitată a administrării Imuran la vârstnici. Deşi datele disponibile nu evidenţiază o incidenţă mai mare a efectelor secundare la vârstnici faţă de celelalte grupuri de pacienţi trataţi cu Imuran, este recomandat ca dozele utilizate să aibă valorile minime (vezi Dozarea în alte condiţii).

O atenţie deosebită trebuie avută pentru monitorizarea răspunsului hematologic şi pentru reducerea dozei de întreţinere până la valoarea minimă care asigură răspunsul clinic.

Utilizarea la copii Dozarea la copiii cu transplant: Vezi dozarea la adulţii cu transplant.

Dozarea pentru alte indicaţii terapeutice Vezi dozarea pentru adulţi cu alte indicaţii.

Dozarea la pacienţii cu insuficienţă renală şi/sau hepatică Deoarece farmacocinetica azatioprinei nu a fost studiată formal în cazul insuficienței renale și/sau hepatice, nu se pot da recomandări specifice privind doza. Deoarece afectarea funcției renale și/sau hepatice poate avea ca rezultat o eliminare redusă a azatioprinei și a metaboliților săi, trebuie luată în considerare reducerea dozei inițiale la pacienții cu insuficiență hepatică. Pacienții trebuie monitorizați pentru efecte adverse asociate dozei (vezi pct. 4.4 și pct. 5.2).

Pacienții cu deficit TPMT Pacienții cu o deficienţă ereditară a enzimei tiopurinmetil tranferază (TPMT) prezintă un risc crescut de toxicitate severă cu azatioprină din dozele convenționale de azatioprină și, în general, necesită o reducere substanțială a dozei. Doza inițială optimă pentru pacienții cu deficiență homozigotă nu a fost stabilită (vezi pct. 4.4 și pct. 5.2).

Majoritatea pacienților cu deficit heterozigot de TPMT pot tolera dozele recomandate de azatioprină, însă unii pot necesita reducerea dozei. Sunt disponibile teste genotipice și fenotipice ale TPMT (vezi pct. 4.4 și pct. 5.2).

Pacienții cu variantă NUDT15 Pacienții care prezintă gena NUDT15 cu mutație moștenită sunt expuși unui risc crescut de toxicitateseveră cauzată de azatioprină (vezi pct. 4.4). Acești pacienți au nevoie, în general, de o reducere a dozei, în special cei cu varianta NUDT15 homozigotă (vezi pct. 4.4). Analiza genotipică avariantelor NUDT15 ar putea fi avută în vedere înainte de inițierea terapiei cu azatioprină. În orice caz, este necesară monitorizarea atentă a hemoleucogramei. Trebuie luată în considerare genotiparea și fenotiparea pentru variantele de NUDT15 înainte de inițierea tratamentului cu tiopurină la toți pacienții (inclusiv copii și adolescenți) pentru a reduce riscul de leucocitopenie și alopecie severă, legate de tiopurină în special la populațiile asiatice (vezi pct. 4.4 şi 5.2).

Interacțiuni cu alte medicamente Când inhibitorii xantin oxidazei, cum ar fi alopurinolul și azatioprina, sunt administrați concomitent, este esențial să se administreze numai 25% din doza obișnuită de azatioprină deoarece alopurinolul scade rata de catabolism a azatioprinei (vezi pct. 4.5).

Mod de administrare Administrare orală

Azatioprina poate fi administrată cu alimente sau pe stomacul gol, dar pacienții trebuie să standardizeze metoda de administrare. Unii pacienți au simțit greață la prima administrare a azatioprinei. În cazul administrării orale, greața pare să fie ușurată prin administrarea comprimatelor după mese. Cu toate acestea, administrarea comprimatelor de azatioprină după mese poate reduce absorbția orală, prin urmare, după administrare, trebuie luată în considerare monitorizarea eficacității terapeutice (vezi pct. 4.8). Doza nu trebuie administrată cu lapte sau produse lactate (vezi pct. 4.5). Azatioprina trebuie administrată cu cel puțin 1 oră înainte sau 2 ore după administrarea laptelui sau a produselor lactate (vezi pct. 5.2).

Imunizarea cu vaccinuri vii poate determina infecții în organismele imunocompromise. Prin urmare, se recomandă ca pacienții să nu primească vaccinuri vii până la cel puțin 3 luni după terminarea tratamentului cu azatioprină (vezi pct. 4.5). Nu este recomandată administrarea concomitentă a azatioprinei cu ribavirin. Ribavirinul poate reduce eficacitatea azatioprinei și îi poate crește toxicitatea (vezi pct. 4.5).

Monitorizare: Există unele riscuri în timpul utilizării Imuran. Acesta trebuie prescris numai în cazul în care pacientul poate fi monitorizat corespunzător pentru efectele toxice care pot apărea în timpul tratamentului. O atenţie deosebită trebuie avută pentru monitorizarea răspunsului hematologic şi pentru reducerea dozei de întreţinere până la valoarea minimă care asigură răspunsul clinic.

Este recomandat ca, în timpul primelor 8 săptămâni de tratament, hemoleucograma, inclusiv numărul trombocitelor, să fie efectuată săptămânal sau mai frecvent dacă sunt utilizate doze mari sau în prezenţa unei afecţiuni renale şi/sau hepatice. Frecvenţa efectuării hemoleucogramei poate fi redusă ulterior în timpul terapiei, dar este recomandat ca aceasta să fie repetată în fiecare lună, sau cel puţin o dată la 3 luni. Valorile hemoleucogramelor pot continua să scadă după oprirea tratamentului, aşadar la primul semn de scădere anormal de mare a numărului de leucocite sau trombocite, tratamentul trebuie întrerupt temporar.

Pacienţii care primesc Imuran trebuie instruiţi să raporteze imediat orice apariţie a unei infecţii, a unei sângerări sau echimoze/hematoame neaşteptate sau orice manifestare de supresie medulară. Supresia măduvei osoase este reversibilă dacă administrarea azatioprinei este întreruptă imediat.

Azatioprina este hepatotoxică, iar testele funcției hepatice vor fi monitorizate în mod curent în timpul tratamentului. Monitorizarea mai frecventă poate fi necesară la pacienții cu afectare hepatică preexistentă sau care primesc şi altă terapie potenţial hepatotoxică. Pacientul trebuie instruit să întrerupă imediat administrarea azatioprinei dacă icterul devine aparent.

Colestaza de sarcină a fost raportată ocazional în asociere cu tratamentul cu azatioprină (vezi pct. 4.6). Dacă apare colestaza de sarcină, este necesară o evaluare de la caz la caz având în vedere profilul risc-beneficiu al produsului (potențială retragere/reducere a dozei).

Pacienţi cu deficit de TPMT Există persoane cu o deficienţă ereditară a enzimei tiopurinmetil tranferază (TPMT), care pot fi deosebit de sensibile la efectul mielosupresiv al azatioprinei şi predispuse la dezvoltarea rapidă a unei supresii medulare, ca urmare a iniţierii tratamentului cu Imuran. Această problemă poate fi exacerbată prin coadministrarea unor medicamente care inhibă TPMT, cum ar fi olsalazina, mesalazina sau sulfasalazina. De asemenea, a fost raportată o posibilă asociere între activitatea TPMT scăzută și leucemia secundară și mielodisplazia la persoanele care au primit 6-mercaptopurină (metabolitul activ al azatioprinei) în asociere cu alte citotoxice (vezi pct. 4.8). Anumite laboratoare efectuează teste pentru deficienţa de TPMT, deşi aceste teste nu au putut să identifice riscul de toxicitate severă la toţi pacienţii. De aceea este necesară monitorizarea atentă a parametrilor hematologici. Doza de azatioprină trebuie redusă atunci când acest medicament este administrat în combinaţie cu alte medicamente a căror toxicitate primară sau secundară o reprezintă mielosupresia (vezi pct. 4.5).

Hipersensibilitate Pacienții suspectați a fi avut în trecut reacții de hipersensibilitate la 6-mercaptopurină nu trebuie să primească pro-medicamentul acesteia azatioprina, decât după testarea alergologică prealabilă care să ateste hipersensibilitatea la 6-mercaptopurină și nu la azatioprină. Pacienții cunoscuți cu hipersensibilitate la azatioprină trebuie să fie evaluați alergologic pentru sensibilitate la 6-mercaptopurină, înaintea inițierii tratamentului cu 6-mercaptopurină.

Pacienții cu variantă a NUDT15 Pacienții care prezintă gena NUDT15 cu mutație moștenită sunt expuși unui risc crescut de toxicitate severă cauzată de azatioprină, cum ar fi leucopenie și alopecie în stadiu incipient, în urma unor doze convenționale de tratament cu tiopurine. Aceștia au nevoie, în general, de o reducere a dozei, în special cei cu varianta NUDT15 homozigotă (vezi pct. 4.2). Frecvența NUDT15 c.415C>T are o variabilitate etnică de aproximativ 10% la persoanele din Asia de Est, 4% la hispanici, 0,2% la europeni și 0% la africani. În orice caz, este necesară monitorizarea atentă a hemoleucogramei.

Insuficienţă renală şi/sau hepatică S-a sugerat că toxicitatea Imuran poate fi crescută în prezenţa insuficienţei renale, dar studiile controlate nu au susţinut această afirmaţie.

Cu toate acestea, este recomandat ca dozele utilizate să aibă valoarea minimă eficace, şi să existe monitorizarea atentă a răspunsului hematologic. Astfel, dozele trebuie reduse în cazul apariţiei toxicităţii hematologice.

Este necesară acordarea unei atenţii deosebite în timpul administrării Imuran pacienţilor cu disfuncţie hepatică, iar hemoleucograma şi testele de funcţionare hepatică trebuie efectuate în mod regulat. La astfel de pacienţi metabolismul Imuran poate fi afectat, astfel încât doza Imuran trebuie redusă la valoarea minimă recomandată. Dozele trebuie reduse în cazul apariţiei toxicităţii hepatice sau hematologice.

Sindromul Lesch-Nyhan Există dovezi limitate care sugerează că azatioprina nu este benefică pentru pacienții cu deficit de hipoxantin-guanină-fosforibosil transferază (sindromul Lesch-Nyhan). Prin urmare, având în vedere metabolismul anormal la acești pacienți, utilizarea azatioprinei nu este recomandată.

Efect mutagen Anomalii cromozomiale au apărut atât în cazul bărbaţilor cât şi al femeilor tratate cu Imuran. Este dificil de stabilit rolul Imuran în dezvoltarea acestor malformaţii.

Prezenţa malformaţiilor cromozomiale, care dispar cu timpul, a fost demonstrată la nivelul limfocitelor produşilor de concepţie ai pacienţilor trataţi cu Imuran. Cu excepţia unor cazuri extrem de rare, nu au fost observate anomalii fizice în cazul produşilor de concepţie ai pacienţilor trataţi cu Imuran (vezi pct. 4.6). S-a arătat că azatioprina şi lumina ultravioletă au efect sinergic de producere de rupturi cromozomiale în cazul pacienţilor trataţi cu azatioprină pentru diferite afecţiuni.

Efectul asupra fertilităţii Ameliorarea insuficienţei renale cronice prin transplantul renal implicând administrarea Imuran a fost însoţită de îmbunătăţirea fertilităţii atât la bărbaţii cât şi la femeile care au primit transplantul (vezi pct 4.6 Folosirea în timpul sarcinii şi alăptării)

Efect carcinogen Pacienţii cărora li se administrează terapie imunosupresivă, incluzând terapia cu azatioprină, sunt expuşi unui risc crescut de a dezvolta tulburări limfoproliferative și alte tulburări maligne, în special neoplasm cutanat (melanom și non-melanom), sarcoame (Kaposi şi non-Kaposi) și neoplasm cervical uterin in situ. Riscul crescut pare să fie legat de intensitatea şi durata imunosupresiei. S-a reportat că întreruperea imunosupresiei poate determina regresia parţială a tulburării limfoproliferative.

Prin urmare, utilizarea unei scheme de tratament care conține mai multe substanțe imunosupresive (inclusiv tiopurine) trebuie făcută cu atenție, deoarece poate duce la apariția de tulburări limfoproliferative, unele ducând chiar la decese raportate. Administrarea concomitentă a unei asocieri de mai multe substanțe imunosupresive crește riscul de tulburări limfoproliferative asociate cu virusul Epstein-Barr (VEB).

Pacienţii care primesc mai multi agenţi imunosupresori pot prezenta riscul supra-imunodepresiei, astfel încât această terapie va fi menţinută cu cele mai mici doze eficace. Aşa cum se obişnuieşte în cazul pacienţilor cu risc crescut de cancer al pielii, expunerea la razele solare sau la lumina UV va fi limitată prin purtarea de îmbrăcăminte protectoare şi folosind un ecran solar cu un factor protector mare.

Au existat cazuri de limfom hepato-splenic cu celule T la administrarea azatioprinei singură sau în asociere cu agenţi anti-TNF sau alte imunosupresoare la pacienţi cu boli inflamatorii intestinale (vezi pct. 4.8) cât și în afara acestei categorii.

Sindrom de activare macrofagică Sindromul de activare macrofagică este o afecțiune cunoscută, care poate pune în pericol viața și care poate apărea în asociere cu bolile autoimune, în special cu boala inflamatorie intestinală (BII); ar putea exista o posibilă susceptibilitate crescută de dezvoltare a acestei afecțiuni în asociere cu utilizarea azatioprinei. Dacă apare sindromul de activare macrofagică sau dacă este suspectat, evaluarea și terapia trebuie începute cât mai curând posibil, iar tratamentul cu azatioprină trebuie oprit. Medicii trebuie să fie atenți la simptomele de infecție, cum sunt infecţiile cu VEB și citomegalovirus (CMV), întrucât aceștia sunt factori declanșatori cunoscuți pentru sindromul de activare macrofagică.

Tulburări metabolice și de nutriție Administrarea analogilor de purină, azatioprină și mercaptopurină, poate interfera cu calea niacinei, putând conduce la deficit de acid nicotinic (pelagră). Au fost raportate puține cazuri legate de utilizarea azatioprinei, în special la pacienții cu IBD (boală Crohn, colită ulcerativă). Trebuie luat în considerare diagnosticul de pelagră la pacienții care prezintă erupții cutanate localizate pigmentate (dermatită), gastroenterită (diaree) sau deficite neurologice, inclusiv declin cognitiv (demență). Trebuie inițiată o îngrijire medicală adecvată cu suplimente de niacină/nicotinamidă și trebuie luată în considerare reducerea dozei sau întreruperea administrării azatioprinei.

Infectarea cu virusul varicelo-zosterian (vezi de asemenea pct. 4.8 Reacţii adverse) Infectarea cu virusul varicelo-zosterian (VZV; virusul care produce varicelă şi herpes zoster) poate deveni severă în timpul administrării de medicație imunosupresoare. Trebuie să fie luate precauții în special cu respectarea următoarelor:

Înainte de a începe administrarea de imunosupresoare, trebuie verificat dacă pacientul are istoric de VZV. Pot fi utilizate teste serologice pentru determinarea expunerii anterioare. Pacienţii care nu au un istoric de expunere la virus, trebuie să evite contactul cu persoane cu varicelă sau herpes zoster. Dacă pacientul este expus la VZV trebuie luate măsuri speciale pentru a evita contactul cu persoane cu varicelă sau herpes zoster şi trebuie luată în considerare imunizarea pasivă cu imunoglobuline anti-VZV (VZIG sau VariZIG). Dacă pacientul este infectat cu VZV trebuie luate măsuri speciale precum terapia antivirală.

Leucoencefalopatia multifocală progresivă (LMP) LMP, o infecție oportunistă cauzată de virusul JC (virusul John Cunningham), a fost raportată la pacienții care au primit azatioprină împreună cu alți agenți imunosupresori. Terapia imunosupresivă trebuie oprită la primul semn sau simptome sugestive pentru LMP și o evaluare adecvată trebuie efectuată pentru stabilirea unui diagnostic (vezi pct. 4.8).

Hepatita B (vezi pct. 4.8) Purtătorii virusului hepatitei B (definiți ca pacienți pozitivi pentru antigenul de suprafață al hepatitei B [HBsAg] mai mult de șase luni) sau pacienții cu infecție HBV precedentă documentată, care primesc imunosupresoare, prezintă risc de reactivare a replicării HVB, cu creșteri asimptomatice în ser ale nivelurilor de ADN viral B și ALT. Se pot lua în considerare recomandări locale care includ terapia profilactică cu medicamente anti-HBV orale.

Agenți neuromusculari O atenție deosebită este necesară atunci când azatioprina este administrată concomitent cu agenți neuromusculari cum ar fi tubocurarina sau succinilcolina (vezi pct. 4.5). De asemenea, poate potența blocul neuromuscular produs de agenți de depolarizare, cum ar fi succinilcolina (vezi pct. 4.5). Pacienții trebuie sfătuiți să informeze medicul anestezist cu privire la tratamentul cu azatioprină înainte de operație.

Lactoză Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit total de lactază sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Rezumatul profilului de siguranță

Pentru acest medicament nu există documentație clinică modernă care poate fi utilizată ca suport în determinarea frecvenței reacțiilor adverse. Incidenţa reacţiilor adverse poate varia în funcţie de indicație și de modul de administrare.

Cele mai importante reacții adverse includ supresia măduvei osoase, cel mai frecvent exprimată ca leucopenie, trombocitopenie sau anemie; infecții virale, fungice și bacteriene; leziuni hepatice care pot pune viața în pericol; hipersensibilitate, sindrom Stevens-Johnson și necroliză epidermică toxică.

Descrierea reacțiilor adverse selectate

Infecţii şi infestări

Persoanele care primesc Imuran în monoterapie sau în combinaţie cu alţi agenţi imunosupresivi, în mod particular corticosteroizi, au arătat o susceptibilitate crescută la infecţii virale, fungice şi bacteriene, inclusiv infecţii atipice sau severe cu virusul varicelo-zosterian şi alti agenţi infecţioşi (vezi de asemenea şi pct. 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale).

Neoplasme benigne şi maligne (incluzând chisturi şi polipi)

Riscul de a dezvolta limfoame Hodgkin şi alte tumori maligne, în special cancere ale pielii (melanoame şi nonmelanoame), sarcoame (Kaposi şi non – Kaposi) şi cancer cervical uterin in situ este crescut la pacienţii care primesc medicamente imunosupresoare, în special la primitorii de transplant care primesc terapie agresivă, deci o astfel de terapie va fi menţinută la cele mai mici doze eficace. Riscul crescut de a dezvolta limfoame non-Hodgkin la pacienţii imunodeprimaţi cu poliartrită reumatoidă comparat cu populaţia generală este legat cel puţin în parte de boala însăşi.

Au existat cazuri rare de leucemie mieloidă acută şi mielodisplazie (unele asociate cu anomalii cromozomiale)

Sânge şi boli ale sistemului limfatic

Imuran poate fi asociat cu o supresie reversibilă, dependentă de doză a funcţiei medulare, exprimată cel mai frecvent prin leucopenie, iar uneori şi ca anemie şi trombocitopenie şi rar ca agranulocitoză, pancitopenie şi anemie aplastică. Acestea apar în mod particular la pacienţii predispuşi la mielotoxicitate, cum sunt aceia cu deficit de TPMT, cu insuficienţă renală sau hepatică şi la acei pacienţi la care nu poate fi redusă doza de Imuran atunci când primesc concomitent terapie cu alopurinol.

Asociat tratamentului cu Imuran, a fost observată creşterea reversibilă, în funcţie de doză, a volumului mediu corpuscular şi a cantităţii de hemoglobină din eritrocite. Au fost de asemenea observate modificări medulare megaloblastice, dar anemia megaloblastică gravă şi hipoplazia eritroidă sunt rare.

Tulburări imunologice

Diferite sindroame clinice, care par să fie manifestări idiosincrazice ale hipersensibilităţii, au fost descrise ocazional după administrarea Imuran. Manifestările clinice includ stare generală proastă, ameţeală, greaţă, vărsături, diaree, febră, frisoane, exantem, erupţie, eritem nodos, vasculită, mialgie, artralgie, hipotensiune, disfuncţie renală, disfuncţie hepatică şi colestază (vezi reacţii hepato-biliare).

În numeroase cazuri, reapariţia acestora a fost confirmată în asociere cu Imuran.

Oprirea imediată a tratamentului cu azatioprină şi instituirea unui suport circulator au dus la dispariţia simptomelor în majoritatea cazurilor.

La foarte rarele cazuri de deces raportate a contribuit o altă patologie de bază.

Ca urmare a reacţiei de hipersensibilitate la Imuran, necesitatea continuării administrării Imuran trebuie luată în considerare cu atenţie, în funcţie de patologia individuală.

Reacţii adverse gastrointestinale

O mică parte din pacienţi au prezentat greaţă de la prima doză de Imuran. Această manifestare poate fi ameliorată prin administrarea comprimatelor după masă.

Unele complicaţii grave, incluzând colită, diverticulită şi perforaţie intestinală, au fost descrise în cazul pacienţilor cu transplant care au primit tratament imunosupresiv. Oricum, etiologia nu este clar stabilită, manifestările putând fi asociate dozelor mari de corticosteroizi. Diaree severă, recurentă, a fost raportată în cazul pacienţilor trataţi cu Imuran pentru boală inflamatorie intestinală.

În cazul tratării acestor pacienţi trebuie luată în considerare posibilitatea ca exacerbarea simptomelor să fie asociată acţiunii medicamentului.

Pancreatita a fost raportată într-un număr mic de cazuri în timpul tratamentului cu Imuran, în special în cazul pacienţilor cu transplant renal şi al celor diagnosticaţi cu boală inflamatorie intestinală.

Există dificultăţi în corelarea pancreatitei cu administrarea medicamentului, deşi a fost confirmată reapariţia acesteia în asociere cu Imuran.

Afecţiuni hepato-biliare

Colestaza şi deteriorarea funcţiei hepatice au fost raportate ocazional în asociere cu administrarea Imuran, fiind de obicei reversibile o dată cu întreruperea tratamentului. Aceasta poate fi asociată cu simptome legate de hipersensibilitate (vezi Tulburări imunologice).

Modificări hepatice grave, care pot pune viaţa în pericol, au fost observate cu frecvenţa rară în asociere cu administrarea cronică de azatioprină la pacienţii cu transplant. Datele histopatologice evidenţiază dilataţii sinusoidale, peliosis hepatis, boală veno-ocluzivă şi hiperplazie regenerativă nodulară. În unele cazuri întreruperea tratamentului cu azatioprină a condus la ameliorarea temporară sau permanentă a histologiei şi simptomatologiei hepatice.

Afecţiuni ale pielii şi ţesutului subcutanat

Căderea părului a fost descrisă într-un număr de cazuri în care pacienţii au primit azatioprină şi alţi agenţi imunosupresivi. În numeroase cazuri aceasta a fost rezolvată spontan, în ciuda continuării tratamentului. Relaţia dintre alopecie şi tratamentul cu azatioprină este incertă.

Copii și adolescenți

Frecvența, tipul și severitatea reacțiilor adverse la copii se așteaptă să fie aceleași ca la adulți. Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucuresti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro. Website: www.anm.ro