Ig Vena 10 g/200 ml

Terapia de substituţie trebuie iniţiată şi monitorizată sub supravegherea unui medic cu experienţă în tratamentul imunodeficienţelor.

Doze Doza şi schema de administrare sunt dependente de indicaţia terapeutică.

În terapia de substituţie dozele pot fi individualizate în funcţie de proprietăţile farmacocinetice şi de răspunsul clinic. Următoarele scheme de administrare pot fi considerate ca recomandări.

Terapia de substituţie în sindroamele de imunodeficienţă primară: Schema de administrare se stabileşte astfel încât să se atingă o valoare a IgG (determinată înainte de doza următoare) de la cel puțin 4-5 la 6 g/l. Durata administrării trebuie să fie de cel puţin 3-6 luni de la iniţierea terapiei, până când se atinge echilibrul dorit. Doza iniţială recomandată este de 0,4-0,8 g/kg administrată o dată, urmată de o doză de cel puţin 0,2 g/kg la intervale de trei până la 4 săptămâni.

Doza necesară pentru a se atinge valoarea de 5-6 g/l este de 0,2-0,8 g/kg şi lună. Intervalul dintre administrări după ce s-a atins starea de echilibru, variază între 3 şi 4 săptămâni. Concentraţiile plasmatice minime trebuie măsurate şi evaluate în conjuncţie cu incidenţa infecţiei. Pentru a reduce incidenţa infecţiilor poate fi necesară creşterea dozei și urmărirea de valori ţintă mai mari.

Hipogamaglobulinemie şi infecţii bacteriene recurente la pacienţi cu leucemie limfocitară cronică, la care tratamentul profilactic cu antibiotice a eşuat; hipogamaglobulinemie şi infecţii bacteriene recurente la pacienţi cu mielom multiplu în faza de platou care nu au răspuns la imunizarea pneumococică; SIDA congenitală cu infecţii bacteriene recurente. Doza recomandată este de 0,2-0,4 g/kg administrată la intervale de trei până la patru săptămâni.

Hipogamaglobulinemie la pacienţii cărora li s-a efectuat transplant alogen de celule stem hematopoietice Doza recomandată este de 0,2 până la 0,4 g/kg la interval de trei până la patru săptămâni. Concentraţiile plasmatice minime trebuie menţinute peste 5 g/l.

Trombocitopenie imună primară Există două scheme alternative de tratament:

• 0,8-1,0 g/kg administrată în prima zi; această doză mai poate fi repetată o dată în decurs de 3 zile
• 0,4 g/kg administrată zilnic, timp de două până la cinci zile. Tratamentul poate fi repetat dacă apare recidivă.

Sindrom Guillain Barré

• 0,4 g/kg şi zi, în decurs de 5 zile.

Polineuropatie demielinizantă inflamatorie cronică (PDIC) Doza iniţială: 2 g/kg în 4 zile consecutive; se recomandă administrarea dozei inițiale la fiecare 3-4 săptămâni până când beneficiu maxim este atins. Doza de întreținere: se va stabili de către medicul curant; se recomandă ca odată ce beneficiu maxim este atins, doza să fie redusă și frecvența de administrare ajustată până când este identificată doza minimă eficace de întreținere.

S-a demonstrat că doza inițială este bine tolerată în până la 7 cicluri consecutive de tratament desfășurate pe o perioadă de 6 luni.

Boala Kawasaki Doza recomandată este de 1,6-2,0 g/kg, fracţionată în mai multe prize, administrate într-un interval de două până la cinci zile sau 2,0 g/kg ca doză unică. Pacienţii trebuie să beneficieze de tratament concomitent cu acid acetilsalicilic.

Dozele recomandate sunt prezentate pe scurt în tabelul următor:

Indicaţie Doză Frecvenţa injectărilor

Boală SIDA congenitală 0,2 – 0,4 g/kg la fiecare 3 până la 4 săptămâni

Hipogamaglobulinemie (< 4 g/l) 0,2 – 0,4 g/kg la fiecare 3 – 4 săptămâni la pacienţii cărora li s-a efectuat pentru a obţine o concentraţie transplant alogen de celule stem plasmatică minimă a IgG peste 5 hematopoietice g/l

Imunomodulare:

Trombocitopenie imună primară 0,8–1 g/kg în prima zi, cu posibilitate de repetare o dată în decurs de trei zile sau 0,4 g/kg/ zi timp de 2 -5 zile

Sindrom Guillain-Barré 0,4 g/kg/ zi timp de 5 zile

Polineuropatie demielinizantă – doza iniţială în 4 zile consecutive la fiecare 3-4 inflamatorie cronică (PDIC) 2 g/kg săptămâni

• doza de trebuie ajustată în funcţie de nevoile menţinere pacientului, a se vedea mai sus

Boala Kawasaki 1,6–2 g/kg în doze fracţionate timp de 2-5 zile, în asociere cu acid acetilsalicilic sau

2 g/kg într-o singură doză, în asociere cu acidul acetilsalicilic

• Doza se bazează pe doza utilizată în studiul clinic efectuat cu Ig VENA (vezi pct. 5.1).

Grupe speciale de pacienţi Experienţa este limitată la pacienţi cu vârsta de 65 de ani şi peste.

Copii şi adolescenţi Dozele recomandate pentru copii şi adolescenţi (0 – 18 ani) nu diferă faţă de cele recomandate la adulţi, deoarece dozele pentru fiecare indicaţie sunt exprimate în funcţie de greutatea corporală şi ajustate în funcţie de evoluţia clinică a afecţiunilor menţionate mai sus.

PDIC Datorită rarității bolii și, prin urmare, a numărului total redus de pacienți, la copiii cu PDIC, există doar o experienţă limitată privind utilizarea imunoglobulinelor pe cale intravenoasă; prin urmare, sunt disponibile doar date din literatura de specialitate. Cu toate acestea, datele publicate sunt consecvente în a arăta că tratamentul cu IgIV este la fel de eficient la adulţi şi copii, aşa cum este cazul pentru indicaţiile stabilite pentru IgIV.

Mod de administrare Pentru utilizare intravenoasă. Imunoglobulina umană normală trebuie administrată în perfuzie intravenoasă cu o viteză iniţială de administrare de 0,46 – 0,92 ml/kg şi oră (10-20 picături pe minut), timp de 20-30 minute. Dacă este bine tolerată (vezi pct. 4.4), viteza de administrare poate fi crescută treptat până la maxim 1,85 ml/kg şi oră (40 picături/minut) pentru restul soluţiei. Vezi şi pct. 6.6.

Acest medicament conţine ca excipient 100 mg maltoză per ml. Interferenţa maltozei în dozarea glicemiei poate duce la indicarea unei concentraţii plasmatice fals crescute a glucozei şi, în consecinţă, poate determina administrarea inadecvată de insulină, rezultând hipoglicemie care poate să pună viaţa în pericol sau letală. De asemenea, cazurile reale de hipoglicemie ar putea rămâne netratate atunci când hipoglicemia este mascată de către indicarea unei valori fals crescute a glicemiei. Pentru informaţii suplimentare vezi pct. 4.5. Pentru insuficiența renală acută a se vedea mai jos.

Anumite reacţii adverse severe pot fi asociate cu viteza de pefuzare.

Viteza de administrare recomandată la pct. 4.2 trebuie respectată cu stricteţe. Pacienţii trebuie monitorizaţi îndeaproape şi observaţi cu atenţie pentru apariţia oricăror simptome în perioada de perfuzare. Anumite reacţii adverse pot interveni mai frecvent:

• în cazul unui debit crescut de perfuzare,
• la pacienţi cărora li se administrează imunoglobulină umană normală pentru prima dată sau în cazuri rare, când medicamentul conţinând imunoglobulină umană normală este înlocuit sau când s-a scurs mult timp de la injecţia anterioară. Posibile complicaţii pot fi deseori evitate asigurându-vă că pacienţii:
• nu sunt sensibili la imunoglobulina umană normală, medicamentul perfuzându-se iniţial lent (cu un debit de 0,46 – 0,92 ml/kg şi oră);
• sunt monitorizaţi cu atenţie pentru observarea apariţiei oricăror simptome pe durata perfuzării. În special, pacienţii netrataţi anterior cu imunoglobulina umană normală, pacienţii trecuţi de la un medicament IgIV alternativ sau când a trecut mult timp de la perfuzia anterioară trebuie monitorizaţi în timpul primei perfuzii şi în prima oră după prima perfuzie pentru a detecta posibile semne adverse. Toţi ceilalţi pacienţi trebuie observaţi cel puţin 20 de minute după administrare.

În cazul apariţiei reacţiilor adverse, trebuie redusă viteza de administrare sau trebuie oprită perfuzia. Tratamentul necesar depinde de natura și severitatea reacţiilor adverse. În caz de şoc, trebuie aplicat tratamentul medical standard pentru şoc.

La toţi pacienţii administrarea IgIV necesită:

• hidratarea adecvată înainte de inţierea perfuziei cu IgIV
• monitorizarea diurezei
• monitorizarea valorilor creatininemiei
• evitarea utilizării concomitente a diureticelor de ansă

Hipersensibilitate Reacţiile adevărate de hipersensibilitate sunt rare. Acestea pot interveni la pacienţii cu anticorpi anti-IgA.

Administrarea IgIV nu este indicată la pacienţii cu deficit selectiv de IgA, în cazul în care este interesat doar deficitul de IgA.

Rar, imunoglobulina umană normală poate provoca o scădere a tensiunii arteriale asociată cu reacţie anafilactică, chiar și la pacienţii care toleraseră tratamentul anterior cu imunoglobulina umană normală.

Tromboembolism Există dovezi clinice ale asocierii administrării de IgIV cu evenimente tromboembolice cum ar fi infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral (incluzând accidentul ischemic tranzitoriu), embolismul pulmonar şi tromboza venoasă profundă care se presupune că sunt legate de o creştere relativă a vâscozităţii sângelui prin influxul mare de imunoglobulină la pacienţii expuşi riscului. Trebuie acordată atenţie prescrierii şi perfuzării de IgIV la pacienţii obezi şi la pacienţii cu factori de risc preexistenţi pentru evenimente trombotice (cum ar fi vârsta avansată, hipertensiune arterială, diabet zaharat şi antecedente de boli vasculare sau episoade trombotice, pacienţi cu tulburări trombofilice dobândite sau moştenite, pacienţi

cu perioade prelungite de imobilizare, pacienţi cu hipovolemie severă şi pacienţi cu boli care măresc vâscozitatea sângelui).

La pacienţii cu risc de reacţii adverse tromboembolice, medicamentele care conţin IgIV trebuie administrate în cea mai mică doză eficace şi cu o viteză de perfuzare minimă.

Insuficienţa renală acută Cazuri de insuficienţă renală acută au fost raportate la pacienţi care urmează tratament cu IgIV. În cele mai multe cazuri, au fost identificaţi factori de risc cum ar fi insuficienţa renală preexistentă, diabet zaharat, hipovolemie, obezitate, administrare concomitentă de medicamente nefrotoxice sau vârsta peste 65 de ani.

În cazul insuficienţei renale, trebuie luată în considerare întreruperea IgIV. Deşi aceste rapoarte de disfuncţie renală şi insuficienţă renală acută au fost asociate cu utilizarea multora dintre medicamentele IgIV autorizate conţinând diverşi excipienţi cum sunt zahărul, glucoza şi maltoza, acestea conţinând zahăr ca şi conservant s-a înregistrat o rată disproporţionată de reacţii adverse dintre toate medicamentele administrate.

La pacienţii cu risc poate fi luată în considerare administrarea i.v. de imunoglobuline care nu conţin acești excipienţi. Ig VENA conţine maltoză. (A se vedea mai sus excipienții).

La pacienţii care prezintă risc de insuficienţă renală acută, medicamentele IgIV trebuie administrate în doze şi la debite minime.

Sindromul meningitei aseptice (SMA) S-a raportat apariţia sindromului meningitei aseptice în asociere cu tratamentul cu Ig IV. Întreruperea tratamentului cu Ig IV a determinat ameliorarea SMA în decurs de câteva zile, fără sechele. Sindromul apare, de obicei, în decurs de câteva ore până la 2 zile după tratamentul cu Ig IV. Examinările lichidului cefalorahidian sunt frecvent pozitive la pleocitoză, până la câteva mii de celule per mm3, predominant din serii granulocitare, şi prezintă concentraţii crescute ale proteinelor, până la câteva sute de mg/dl. SMA poate să apară mai frecvent în asociere cu tratamentul cu Ig IV în doze mari (2 g/kg).

Anemie hemolitică Medicamentele care conţin IgIV pot avea în compoziţie anticorpi ai grupelor de sânge, care pot acţiona ca hemolizine şi pot induce aderarea in vivo a imunoglobulinei de eritrocite, determinând o reacţie antiglobulină directă pozitivă (testul Coombs) şi, rar, hemoliză. Anemia hemolitică poate să apară după administrarea intravenoasă a IgIV, ca urmare a intensificării fenomenului de sechestrare a eritrocitelor. Pacienţii cărora li se administrează IgIV trebuie monitorizaţi pentru decelarea semnelor clinice şi simptomelor de hemoliză (vezi pct.4.8).

Interferenţă cu testele serologice După injectarea imunoglobulinei, creşterea tranzitorie a titrului de anticorpi transferaţi pasiv în sângele pacienţilor poate determina rezultate fals pozitive ale testelor serologice.

Transmiterea pasivă a anticorpilor faţă de antigenele eritrocitare, de exemplu A, B, D, poate interfera cu anumite teste serologice pentru determinarea anticorpilor eritrocitari de exemplu testul antiglobulinic direct (TAD, testul Coombs direct).

Agenţi infecţioşi transmisibili Măsurile standard pentru prevenirea infecţiilor dobândite ca urmare a utilizării medicamentelor preparate din sânge sau plasmă umană includ selecţia donatorilor, testarea individuală a donaţiilor şi a rezervelor de plasmă pentru identificarea markerilor specifici ai infecţiei şi includerea unor etape eficace în procesul tehnologic pentru inactivarea/eliminarea virusurilor. În ciuda acestui fapt, când sunt administrate medicamente preparate din sânge şi plasmă umană, posibilitatea transmiterii agenţilor infecţioşi nu poate fi exclusă complet. Aceasta se aplică şi virusurilor necunoscute sau recent apărute precum şi altor agenţi patogeni. Măsurile adoptate sunt considerate eficace pentru virusurile încapsulate cum sunt HIV, VHB, VHC şi pentru virusurile neîncapsulate VHA. Măsurile adoptate pot avea valoare limitată faţă de virusurile neîncapsulate cum ar fi parvovirusul B19.

Experienţa clinică reconfirmă lipsa transmiterii hepatitiei A sau a parvovirusului B19 prin intermediul imunoglobulinelor şi se presupune, de asemenea, că o contribuţie importantă la siguranţa împotriva virusurilor o are conţinutul de anticorpi.

Este recomandat insistent ca la fiecare administrare a IG VENA unui pacient, să fie înregistrat numele şi numărul de serie al medicamentului pentru a menţine o legătură între pacient şi seria medicamentului.

Copii şi adolescenţi Nu sunt necesare măsuri specifice sau monitorizare pentru copii și adolescenți.

Rezumatul profilului de siguranţă

Ocazional, pot apărea reacţii adverse precum frisoane, cefalee, ameţeli, febră, vărsături, reacţii alergice, greaţă, artralgii, hipotensiune arterială şi durere lombară moderată.

Rareori imunoglobulinele umane normale pot provoca o reducere bruscă a tensiunii arteriale şi, în cazuri izolate, şoc anafilactic, chiar atunci când pacientul nu a manifestat nicio hipersensibilitate la administrarea precedentă.

După administrarea de imunoglobulină umană normală, s-au observat cazuri de meningită aseptică reversibilă şi cazuri rare de reacţii cutanate tranzitorii. Au fost observate la pacienţi reacţii de hemoliză reversibilă, în special la cei cu grupele de sânge A, B şi AB. Rareori, după administrarea unor doze mari de IgIV, se poate dezvolta o anemie hemolitică ce necesită transfuzii (vezi şi pct. 4.4).

S-au observat creşteri ale creatininemiei şi/sau insuficienţă renală acută.

Foarte rar: Reacţii tromboembolice cum sunt infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral, embolia pulmonară şi tromboza venoasă profundă.

Lista sub formă de tabel a reacţiilor adverse

Nu existe date solide privind frecvenţa reacţiilor adverse rezultate din studii clinice. Următoarele informaţii se bazează pe experiența după punerea pe piață:

Frecvenţa reacţiilor adverse la medicament (RAM) în studiul clinic PDIC cu Ig VENA (756 doze IG VENA administrate în timpul studiului)

Pentru siguranţa din punct de vedere al transmiterii agenţilor infecţioşi, vezi pct. 4.4.

Copii şi adolescenţi Este de aşteptat ca frecvenţa, tipul şi severitatea reacţiilor adverse la copii şi adolescenţi să fie aceleaşi ca la adulţi.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.