Gentamicina Noridem 20 mg/ml

Doze

Doza depinde de severitatea cadrului clinic, de mediul clinic, de funcționalitatea renală a pacientului și de tipul infecției. Gentamicina este disponibilă în mai multe forme de prezentare, unele dintre care fiind mai adecvate pentru administrarea intravenoasă în doze mari. Doza este calculată în funcție de greutatea corporală a pacientului.

Doza zilnică recomandată la adolescenți și adulți cu funcție renală normală se administrează preferabil ca doză unică, sau, alternativ, divizată în 2 doze separate. În cazul unor agenți patogeni specifici sau al unor zone infectate specifice, se poate adopta o schemă de dozare cu o frecvență mai mare decât de două ori pe zi, conform recomandărilor din orientările locale și naționale.

Nu se recomandă doza zilnică în priză unică în cazul endocarditei, în funcție de patogenii responsabili. În ce privește endocardita, trebuie urmate orientările de la nivel local și național privind tratamentul cu gentamicină și monitorizarea concentrațiilor serice.

Calcularea dozei trebuie să se bazeze pe greutatea corporală ideală.

Recomandări pentru dozare Doze (adulți și adolescenți)

Doza recomandată: 3 – 6 mg gentamicină / kg / zi

Dozele ulterioare se vor ajusta în funcție de concentrațiile serice (vezi „Recomandări privind monitorizarea”), utilizând orientările locale sau nomograme.

Dozarea la pacienții cu funcție renală afectată

Gentamicina se excretă în principal prin filtrare glomerulară. Prin urmare, dozarea la pacienții cu funcție renală afectată trebuie ajustată în consecință. Ajustarea dozelor la pacienții cu insuficiență renală trebuie să se bazeze, de asemenea, și pe

monitorizarea terapiei medicamentoase. În cazul pacienților cu scheme de dozare zilnice în priză unică, se recomandă în general prelungirea intervalului dintre doze. Intervalul inițial dintre dozele administrate trebuie să fie de cel puțin 24 ore, și se va prelungi în funcție de gradul de insuficiență renală și de rezultatele monitorizării concentrațiilor serice de gentamicină. Sunt disponibile date limitate cu privire la pacienții cu insuficiență renală severă (clearance-ul creatininei < 30 ml/min) în cazul administrării unei doze zilnice unice.

Ajustarea dozelor

Sunt disponibile nomograme pentru calcularea dozei sau a intervalului de administrare a dozelor, care depinde de vârsta, greutatea corporală și funcția renală ale pacientului, precum și de concentrațiile plasmatice. Trebuie respectate orientările de la nivel local, dacă sunt disponibile. Dacă nu sunt disponibile nomograme sau orientări locale, se pot folosi următoarele indicații:

Există două posibilități pentru ajustarea dozei:

A. Prelungirea intervalului dintre doze, simultan cu menținerea aceleiași doze (dozele ulterioare sunt identice cu doza inițială).

B. Reducerea dozei, simultan cu menținerea aceluiași interval între doze (dozele ulterioare sunt mai mici decât doza inițială).

În cazul pacienților cu doze zilnice în priză unică, este de preferat prelungirea intervalului dintre doze. În cazul pacienților cu doze zilnice cu mai multe administrări, este de preferat reducerea dozei.

În tabelul următor se oferă o linie de ghidare pentru reducerea dozei, concomitent cu menținerea acelorași intervale între doze (interval de dozare de 8 ore):

De asemenea, trebuie reținut că funcția renală se poate modifica în cursul tratamentului.

Clearance-ul creatininei trebuie să fie parametrul de elecție, în special la pacienții cu concentrații plasmatice ale creatininei oscilante, cum sunt cele observate în prezența unor infecții severe (de exemplu sepsis).

Dacă se cunosc numai valorile creatininei serice, clearance-ul creatininei se poate estima cu ajutorul următoarelor formule:

Bărbați:

Greutatea corporală în kg x (140 minus vârsta în ani) Clcr=_________________________________________ 72 x creatinină serică (mg / 100 ml)

sau

Bărbați:

Greutatea corporală în kg x (140 minus vârsta în ani) Clcr= ________________________________________ 0,814 x creatinină serică (µmol/l)

Femei: 0.85 x valoarea de mai sus

Dacă se utilizează valorile creatininei serice pentru evaluarea funcției renale, aceste valori trebuie măsurate de mai multe ori, întrucât există o corelație cu valorile clearance-ului creatininei doar atunci când insuficiența renală rămâne neschimbată.

Copii și adolescenți

Doza zilnică recomandată la copii cu vârsta de 1 an și peste, cu funcție renală normală, este de 3 – 6 mg / kg / zi ca doză unică (de preferat), sau împărțită în două doze. Doza zilnică recomandată la copii după prima lună de viață este de 4,5 – 7,5 mg / kg pe zi și se administrează preferabil ca doză unică, sau, alternativ, împărțită în 2 doze separate. Doza zilnică recomandată la nou-născuți este de 4 – 7 mg / kg de greutate corporală pe zi. Având în vedere timpul de înjumătățire plasmatică mai lung, nou-născuților li se administrează doza necesară în doză unică.

Trebuie acordată atenție deosebită preparării (diluării) și cantității administrate. Orice eroare, oricât de mică, poate avea un impact considerabil asupra concentrațiilor serice atinse.

Vârstnici

Există unele dovezi conform cărora pacienții vârstnici pot fi mai sensibili la toxicitatea cauzată de aminoglicozide, fie că este determinată de o disfuncție vestibulară sau auditivă anterioară, fie de o disfuncție renală la limită. Prin urmare, terapia trebuie monitorizată îndeaproape prin măsurarea frecventă a concentrațiilor serice de gentamicină, evaluarea funcției renale și a semnelor de ototoxicitate. Dacă funcția renală este afectată, doza zilnică recomandată trebuie redusă și ajustată în raport cu funcția renală.

Insuficiență hepatică

În cazurile de insuficiență hepatică, se poate prescrie gentamicina și nu este necesară nicio ajustare a dozei.

Stabilirea dozei pentru pacienții care urmează hemodializă

Gentamicina este dializabilă. Se poate preconiza că o ședință de hemodializă cu durata de 4 – 5 ore sau 8 – 12 ore va reduce concentrațiile cu 50 – 60 % și, respectiv, 70 – 80 %. După fiecare ședință de dializă, se vor administra pacientului doze individuale de rapel, pe baza concentrațiilor serice de gentamicină actuale. În mod normal, doza recomandată după dializă este de 1 – 1,7 mg / kg de greutate corporală.

Deoarece pacienții care efectuează hemodializă urmează, de regulă, terapie anticoagulantă, în aceste cazuri nu se vor administra injecții intramusculare, din cauza riscului de formare de hematoame.

Pacienți obezi

Calcularea dozei trebuie să se bazeze pe greutatea corporală ideală. În cazurile de obezitate considerabilă, trebuie monitorizate îndeaproape concentrațiile serice de gentamicină.

Recomandări privind monitorizarea Monitorizarea regulată a concentrațiilor serice de gentamicină se recomandă în cazul tuturor pacienților, și cu precădere la vârstnici, nou-născuți, pacienți obezi și pacienți cu insuficiență renală, precum și la pacienții cu fibroză chistică. Nu trebuie prescrisă gentamicina dacă nu se poate efectua monitorizarea concentrațiilor serice.

Nu există linii directoare universal acceptate în ce privește monitorizarea terapiei medicamentoase cu gentamicină. Trebuie urmate liniile directoare privind monitorizarea și ajustarea dozelor de la nivel local, dacă sunt disponibile. Se recomandă următoarele: Se recomandă monitorizarea înainte de administrarea dozei (concentrație minimă), pentru a avea siguranța că intervalul dintre doze este corect. Concentrațiile minime se măsoară la sfârșitul unui interval de dozare și nu trebuie să depășească 1 mg / l în cazul dozei zilnice cu administrare unică, sau 2 mg / l în cazul dozei zilnice cu mai multe administrări. Concentrațiile mai mari decât cele de mai sus indică faptul că este necesară prelungirea intervalului dintre doze, și nu reducerea dozei.

Se recomandă monitorizarea după administrarea dozei (concentrație maximă), pentru a verifica dacă o anumită doză este adecvată sau pentru a avea siguranța că doza nu este excesivă și nu are potențialul de a cauza toxicitate. Concentrațiile maxime trebuie măsurate la o oră după administrarea unei doze în bolus pe cale intravenoasă sau intramusculară, sau la 30 minute după terminarea unei perfuzii. O valoare a concentrațiilor plasmatice 10 mg / l indică un risc crescut de toxicitate, în special ototoxicitate, și trebuie luată în considerare reducerea dozei.

Orice modificare a dozei trebuie reevaluată în raport cu concentrațiile de dinaintea administrării dozei și de după aceasta, pentru a confirma că noua doză este adecvată și intervalul dintre doze este corect.

Mod de administrare

Pentru injectare intramusculară sau intravenoasă sau pentru perfuzare intravenoasă după diluare prealabilă. Aceeași schemă de dozare se recomandă și pentru doza cu administrare intramusculară și intravenoasă. Administrarea intramusculară trebuie avută în vedere atunci când calea intravenoasă nu este practicabilă, sau este mai puțin adecvată pentru pacient.

Dacă există indicații medicale în acest sens, gentamicina poate fi injectată direct în venă, nediluată; injecția trebuie administrată lent, în cursul a 2 – 3 minute. Administrarea intravenoasă directă și rapidă poate determina, inițial, concentrații potențial neurotoxice, și este esențial ca doza prescrisă să fie administrată în decursul perioadei de timp recomandate. În mod alternativ, doza prescrisă trebuie dizolvată în cel mult 100 ml de soluție injectabilă de clorură de sodiu 9 mg / ml (0,9 %) sau în soluție injectabilă de glucoză 50 mg / ml (5 %), iar soluția respectivă trebuie perfuzată în decursul a maximum 20 minute. Injecția/perfuzia nu trebuie administrată în asociere cu alte substanțe medicamentoase (vezi și pct. 6.2).

Atenționări În cazurile de insuficiență renală avansată sau hipoacuzie preexistentă în urechea internă, gentamicina trebuie utilizată numai în indicațiile pentru afecțiunile care pun viața în pericol. Deoarece

gentamicina are proprietăți de blocare neuromusculară, la pacienții cu boli neuromusculare preexistente (de exemplu miastenia gravis, boala Parkinson) este necesară o vigilență deosebită. Acest lucru este valabil și în cazul pacienților cărora li se administrează concomitent relaxante musculare (de exemplu, în asociere cu gentamicina administrată perioperator). Alți factori importanți care pot predispune pacientul la toxicitate sunt diabetul, disfuncțiile vestibulare auditive, otita medie, antecedentele de otită medie, administrarea anterioară de medicamente ototoxice și o hipersensibilitate determinată genetic la ototoxicitatea indusă de aminoglicozide.

Pacienții cu mutații ale ADN-ului mitocondrial (în special substituirea bazei A cu G la nivelul nucleotidei 1555 din gena 12S ARNr) prezintă un risc crescut de ototoxicitate, chiar dacă concentrațiile serice de aminoglicozide se încadrează în intervalul de valori recomandat în timpul tratamentului. La acești pacienți trebuie luate în considerare opțiuni alternative. La pacienții cu antecedente relevante de mutații pe linie maternă sau hipoacuzie indusă de aminoglicozide trebuie avute în vedere tratamente alternative sau testare genetică înainte de administrare.

Leziuni renale și vestibulocohleare

Afectarea funcției renale Semnele clinice de deteriorare renală sunt: proteinurie, cilindrurie, hematurie, oligurie, valori crescute de creatinină și uree în sânge. În cazuri izolate, se poate produce insuficiență renală acută (vezi pct. 4.8).

Efecte asupra nervilor vestibulocohleari Este posibil să se producă lezarea nervului vestibulocohlear (al optulea nerv cranian), cu afectarea echilibrului și auzului. Leziunile la nivel vestibular reprezintă cea mai frecventă reacție ototoxică. Inițial, pierderea auzului se manifestă printr-o acuitate redusă la frecvențe înalte și este în general ireversibilă. Simptomele de ototoxicitate sunt: amețeală, țiuit/șuierat (tinitus), vertij, pierderea echilibrului și, mai puțin frecvent, pierderea auzului (vezi pct. 4.8). La pacienții cu insuficiență renală în stadiu terminal, care urmează hemodializă intermitentă sau dializă peritoneală cronică, toxicitatea se manifestă predominant la nivel auditiv, deoarece rinichii nu mai sunt funcționali.

Copii și adolescenți Conform datelor disponibile, toxicitatea renală și auditivă este rară la nou-născuți și copii.

Factori de risc Riscul de dezvoltare a toxicității renale și auditive crește în cazul perioadelor de tratament de peste 5 – 7 zile, chiar și la subiecți sănătoși; riscul este mai mare la pacienții cu insuficiență renală. Cu toate acestea, poate să apară toxicitate precoce chiar și de la primele doze.

Toxicitatea renală nu depinde de atingerea concentrațiilor plasmatice maxime (Cmax). În ce privește toxicitatea auditivă și cea vestibulară, nu există dovezi privind o eventuală corelație cu nivelul concentrațiilor plasmatice maxime atinse, chiar și atunci când tratamentul se administrează în doză zilnică unică.

Principalii factori de risc pentru nefrotoxicitate (și, la unii pacienți, ototoxicitate) sunt:

• cele mai frecvente situații clinice care favorizează hipoperfuzia renală și sunt însoțite de o eliminare redusă a aminoglicozidelor o vârsta > 75 ani (modificări fiziologice ale funcției renale, începând cu vârsta de 60 ani), o deshidratare, deseori legată de vârstă, o terapia combinată cu anumite medicamente, în special diureticele de ansă (vezi pct. 4.5), o insuficiență ventriculară stângă, hipovolemie, stare de șoc, o hipoalbuminemie, o ciroză stadiul B și C conform clasificării Child-Pugh,

• situații clinice care sporesc riscul de deteriorare renală o nefropatie preexistentă sau concomitentă, o terapia combinată cu anumite medicamente (vezi pct. 4.5).

Diaree asociată cu antibiotice și colită pseudomembranoasă S-au observat diaree și colită pseudomembranoasă atunci când gentamicina este administrată în asociere cu alte antibiotice. Aceste diagnostice trebuie luate în considerare la fiecare pacient care dezvoltă diaree în timpul tratamentului sau imediat după acesta. Tratamentul cu gentamicină trebuie întrerupt dacă pacientul suferă de diaree severă și/sau diaree cu sânge în timpul tratamentului, și se va institui o terapie adecvată. Nu trebuie administrate medicamente care inhibă peristaltismul (vezi pct. 4.8).

Tratamentul cu gentamicină poate determina o creștere excesivă a microorganismelor rezistente la medicamente. În acest caz, trebuie inițiat un tratament corespunzător.

Precauții Pentru a evita reacțiile adverse la medicament, se recomandă monitorizarea continuă a funcției renale (creatinina serică, clearance-ul creatininei înaintea și în timpul administrării și după administrare) și efectuarea de controale ale funcției vestibulare și cohleare, precum și ale valorilor hepatice și de laborator.

o Monitorizarea concentrațiilor serice de gentamicină (vezi pct. 4.2) o Dacă este posibil, se va limita durata tratamentului la 10 – 14 zile. o Se va evita instituirea unei noi terapii cu aminoglicozide imediat după o linie de tratament cu aminoglicozide precedentă: interval de 7 – 14 zile fără tratament, dacă este posibil. o Dacă este posibil, nu se vor administra concomitent alte substanțe cu potențial ototoxic și nefrotoxic. Dacă acest lucru nu se poate evita, se recomandă o monitorizare deosebit de atentă a funcției renale. o Se va asigura o hidratare adecvată și o excreție adecvată de urină.

Doza zilnică unică Datele referitoare la doza zilnică unică (DZU) indică faptul că această metodă de prescripție: o optimizează valorile farmacocinetice-farmacodinamice (vezi pct. 5.1), o promovează difuzarea în țesuturi, o are o eficacitate clinică cel puțin identică cu cea obținută în urma administrării divizate în mai multe injecții zilnice, o determină toxicitate renală și toxicitate auditivă comparabile sau chiar mai scăzute decât cele observate cu alte metode de administrare, o reduce riscul de apariție a unor tulpini mutante rezistente la antibiotice.

Acest medicament conține: o Metabisulfit de sodiu, care, rareori, poate cauza reacții severe de hipersensibilitate și bronhospasm. o Sodiu: Acest medicament conține sodiu mai puțin de 1 mmol (23 mg) per fiolă, adică practic „nu conține sodiu”.

Lista reacțiilor adverse sub formă de tabel

Reacțiile adverse considerate a avea cea mai mare probabilitate de corelație cu tratamentul sunt enumerate mai jos, clasificate pe organe și frecvență. Frecvențele se definesc astfel:

Foarte frecvente (≥ 1/10); Frecvente (≥ 1/100 și < 1/10); Mai puțin frecvente (≥ 1/1 000 și < 1/100);

Tulburări Dureri Amiostazie musculo-musculare scheletice și ale (mialgie) țesutului conjunctiv

Raportarea reacțiilor adverse suspectate Raportarea reacțiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniștii din domeniul sănătății sunt rugați să raporteze orice reacție adversă la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro