Acasă/ Medicamente/ Fromilid
J01FA09 · Macrolide, lincosamide si streptogramine macrolide Prescripție restrictivă

Fromilid 500 mg

Comprimate filmate · DCI: Clarithromycinum

Fromilid aparţine grupei antibioticelor macrolide.

Cum citiți informația
De unde vin aceste informații? Pacient = Prospect · Medic = RCP. Ambele aprobate de ANMDMR.

Nu reformulăm liber textul medical. „Pentru pacient” urmează Prospectul; „Pentru medic” urmează Rezumatul Caracteristicilor Produsului (RCP). Fiecare secțiune indică documentul-sursă.

Fromilid aparţine grupei antibioticelor macrolide. Fromilid se utilizează în tratamentul:

  • infecţiilor căilor respiratorii (inflamaţia urechii medii, sinusurilor, gâtului, amigdalelor, bronhiilor şi plămânilor),
  • infecţiilor pielii şi ţesuturilor moi,
  • tratamentul infecţiilor cu micobacterii şi prevenirea acestor infecţii. Este de asemenea utilizat în eradicarea infecţiei cu Helicobacter pylori la pacienţii cu ulcer gastric sau duodenal; în acest caz, întotdeauna în asociere cu alte medicamente.

Fromilid este indicat la adulți și copii și adolescenți cu vârsta de 12 ani și peste.

Claritromicina este indicată în tratamentul infecţiilor cu germeni sensibili. Aceste infecții includ:

  • infecţii ale căilor respiratorii superioare (angină, otită medie, sinuzită acută),
  • infecţii ale căilor respiratorii inferioare (bronşită acută bacteriană, exacerbări ale bronşitei cronice, pneumonie comunitară şi pneumonie atipică),
  • infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi,
  • tratamentul infecţiilor cu micobacterii (complexul Mycobacterium avium, Mycobacterium kansasii, Mycobacterium marinum, Mycobacterium leprae), precum şi profilaxia diseminării acestor infecţii la pacienţii cu SIDA,
  • eradicarea infecţiei cu Helicobacter pylori la pacienţii cu ulcer gastric sau duodenal (întotdeauna în asociere în cadrul terapiei triple).

Fromilid comprimate filmate sunt indicate la adulţi şi copii cu vârsta peste 12 ani. Trebuie luate în considerare recomandările oficiale privind utilizarea adecvată a medicamentelor antibacteriene.

Text oficial · Prospect · pct. 1RCP · pct. 4.1

Dozaj & administrare

Prospect · pct. 3 RCP · pct. 4.2

Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Comprimatele nu trebuie sfărâmate; înghiţiţi comprimatele întregi, cu cel puţin o jumătate de pahar de lichid.

Dozele şi durata tratamentului depind de tipul infecţiei, locul infecţiei, vârsta pacientului şi răspunsul la tratament. Luaţi medicamentul exact aşa cum v-a fost prescris de către medic.

Adulţi şi adolescenţi peste 12 ani: doza recomandată este de 250 mg până la 500 mg claritromicină, administrată oral, la intervale de 12 ore. Durata tratamentului este de obicei de 7 zile, până la 14 zile.

Utilizare la vârstnici Sunt recomandate aceleași doze ca la adulți.

Pacienți cu insuficiență renală Dacă aveţi probleme grave la rinichi, medicul dumneavoastră vă poate recomanda modificarea dozei.

Dacă luaţi mai mult Fromilid decât trebuie Contactaţi imediat medicul dumneavoastră sau farmacistul. De obicei, supradozajul determină tulburări gastrointestinale (greaţă, vărsături, durere abdominală), durere de cap şi confuzie.

Dacă uitaţi să luaţi Fromilid Nu luaţi o doză dublă, pentru a compensa doza uitată. Dacă aţi uitat să luaţi o doză, luaţi-o cât se poate de repede. Dacă este timpul pentru doza următoare, nu mai luaţi doza uitată, ci continuaţi tratamentul, cu respectarea intervalului dintre doze.

Dacă încetaţi să utilizaţi Fromilid Luaţi medicamentul cât timp v-a fost indicat de către medic. Dacă întrerupeţi tratamentul prea repede, boala poate reapărea.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Doze

Adulţi Doza uzuală este de 250 mg claritromicină, administrată oral la interval de 12 ore.

Pentru tratamentul sinuzitei, al infecţiilor severe şi în cazul în care microorganismul patogen este Haemophilus influenzae, se administrează oral câte 500 mg claritromicină la interval de 12 ore.

Pentru eradicarea infecţiei cu H. pylori, se recomandă 250 – 500 mg claritromicină de 2 ori pe zi, de regulă timp de 7 zile, în asociere cu alte medicamente.

Pentru tratamentul şi profilaxia diseminării infecţiei cu complexul Mycobacterium avium se recomandă administrarea orală a 500 mg claritromicină la interval de 12 ore. La nevoie, doza poate fi crescută. Doza maximă este de 2 g claritromicină pe zi. Tratamentul infecţiei cu complexul Mycobacterium avium este de lungă durată.

Copii și adolescenți

Adolescenţi cu vârsta peste 12 ani Se recomandă aceleaşi doze ca şi la adulţi.

Copii cu vârsta sub 12 ani Studii clinice cu claritromicină suspensie pediatrică au fost efectuate la copii între 6 luni şi 12 ani. Ca urmare, copiii sub 12 ani pot să utilizeze claritromicină suspensie pediatrică (granule pentru suspensie orală).

De obicei, durata tratamentului este de 6 până la 14 zile.

Insuficienţă hepatică În caz de insuficienţă hepatică uşoară sau moderată, dacă funcţia renală este normală, nu este necesară ajustarea dozei.

Insuficiență renală În caz de insuficienţă renală, dacă clearance-ul creatininei este sub 0,5 ml/s (30 ml/min) sau creatininemia este mai mare de 290 μmol/l (3,3 mg/100 ml), se recomandă reducerea dozei la jumătate sau dublarea intervalului dintre doze. În cazul acestor pacienţi, tratamentul nu trebuie să depăşească 14 zile. Claritromicina comprimate cu eliberare prelungită nu trebuie utilizată la acești pacienți, deoarece tableta nu poate fi divizată, iar doza nu poate fi redusă de la 500 mg pe zi (vezi pct. 4.3).

Mod de administrare

Administrare orală. Comprimatele nu trebuie sfărâmate; acestea trebuie înghiţite întregi, cu lichid.

Text oficial · Prospect · pct. 3RCP · pct. 4.2
  • dacă sunteţi alergic la claritromicină, la alte antibiotice macrolide sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament, enumerate la pct. 6,
  • dacă aveți niveluri mici ale potasiului sau magneziului în sânge (hipokaliemie sau hipomagneziemie),
  • dacă aveţi insuficienţă hepatică severă și probleme la nivelul rinichilor,
  • dacă luați midazolam pe cale orală (un sedativ),
  • dacă luați medicamente pentru tratamentul colesterolului mare (cum ar fi lovastatină sau simvastatină),
  • dacă luați medicamente care conțin lomitapidă,
  • dacă dumneavoastră sau cineva din familia dumneavoastră aveți o istorie de tulburări ale ritmului inimii (aritmie ventriculară, inclusiv torsada vârfurilor) sau anomalie a electrocardiogramei (ECG, înregistrarea electrică a inimii) numită „sindrom QT lung”,
  • dacă luați deja oricare dintre următoarele medicamente:
  • ergotamină sau dihidroergotamină (pentru migrenă),
  • cisapridă sau domperidonă (pentru tulburări de stomac),
  • pimozidă (pentru unele boli mintale),
  • terfenadină sau astemizol (pentru febra fânului sau alergie),
  • alte medicamente despre care se știe că provoacă tulburări grave ale ritmului inimii,
  • ticagrelor (diluant al sângelui) sau ranolazină (pentru tratamentul anginei pectorale),
  • colchicină (pentru gută).

Utilizarea claritromicinei este contraindicată la pacienții cu hipersensibilitate la claritromicină, la alte macrolide sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

Administrarea claritromicinei în asociere cu alcaloizi din ergot (ergotamină sau dihidroergotamină) este contraindicată, deoarece poate să apară toxicitate de tip ergot.

Deoarece doza nu poate fi redusă de la 500 mg pe zi, comprimatele de claritromicină cu eliberare prelungită sunt contraindicate la pacienții cu clearance al creatininei mai mic de 30 ml/min. Toate celelalte formulări pot fi utilizate la această populație de pacienți.

Administrarea claritromicinei concomitent cu midazolam cu administrare orală este contraindicată (vezi pct. 4.5).

Administrarea concomitentă de claritromicină și lomitapidă este contraindicată (vezi pct. 4.5).

Administrarea concomitentă de claritromicină şi a oricăruia dintre următoarele medicamente este contra-indicată: astemizol, cisapridă, domperidonă, pimozidă şi terfenadină, deoarece acest lucru poate duce la prelungirea intervalului QT şi la aritmii cardiace, inclusiv tahicardie ventriculară, fibrilaţie ventriculară şi torsada vârfurilor (vezi pct. 4.4 și 4.5). Claritromicina nu trebuie administrată la pacienţii cu antecedente de interval QT prelungit (prelungire diagnosticată a intervalului QT, congenitală sau dobândită) sau de aritmii ventriculare cardiace, inclusiv torsada vârfurilor (vezi pct. 4.4 şi 4.5).

Administrarea concomitentă cu ticagrelor sau a ranolazinei este contraindicată.

Administrarea în asociere cu inhibitori ai HMG CoA reductazei (statine) care sunt metabolizate extensiv prin intermediul CYP3A4 (lovastatină sau simvastatină), este contraindicată datorită riscului crescut de apariţie a miopatiei, inclusiv rabdomioliză (vezi pct. 4.5).

Similar altor inhibitori puternici ai CYP3A4, claritromicina nu trebuie utilizată în asociere cu colchicina (vezi pct. 4.4 și 4.5).

Claritromicina nu trebuie administrată pacienţilor cu tulburări electrolitice (hipopotasemie sau hipomag-neziemie din cauza riscului de prelungire a intervalului QT).

Claritromicina nu trebuie administrată în insuficienţă hepatică severă asociată cu insuficiență renală.

Text oficial · Prospect · pct. 2RCP · pct. 4.3

Atenționări & precauții

Prospect · pct. 2 RCP · pct. 4.4

Înainte să luaţi Fromilid, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului:

  • dacă aveți probleme renale severe,
  • dacă aveți insuficiență a ficatului,
  • dacă aveți diaree severă sau prelungită în timpul sau după administrarea Fromilid, consultați-vă imediat medicul,
  • dacă aveți o afecțiune numită miastenia gravis,
  • dacă luați deja colchicină, deoarece aceasta poate provoca reacții adverse grave,
  • utilizarea pe termen lung a Fromilid poate duce la supradezvoltarea bacteriilor rezistente (suprainfecție),
  • dacă aveți orice boală a inimii,
  • dacă aveți bătăi lente ale inimii (bradicardie),
  • dacă aveți porfirie, nu trebuie să luați claritromicină,
  • dacă copilul dvs. are mai puțin de 6 luni sau dacă copilul dumneavoastră este infectat cu complexul bacterian Mycobacterium avium și are vârsta mai mică de 20 de luni; nu au fost efectuate studii la aceste grupe de copii.

Utilizarea oricărui tratament antimicrobian, cum este şi claritromicina, în tratamentul infecţiei cu H. pylori, poate să ducă la selectarea microorganismelor rezistente la antibiotic.

Nu se recomandă administrarea claritromicinei la femei gravide, în special în primele trei luni de sarcină, fără evaluarea atentă a beneficiilor şi a riscului (vezi pct. 4.6).

Claritromicina trebuie administrată cu precauţie pacienţilor cu insuficienţă renală severă (vezi pct. 4.2).

Claritromicina este eliminată în principal la nivel hepatic. Ca urmare, acest antibiotic trebuie administrat cu precauţie pacienţilor cu funcţie hepatică alterată. Claritromicina trebuie administrată, de asemenea, cu precauţie pacienţilor cu insuficienţă renală moderată până la severă (vezi pct. 4.2).

La utilizarea claritromicinei au fost raportate disfuncții hepatice, incluzând nivele crescute ale enzimelor hepatice, și hepatită cu afectare hepatocelulară și/sau colestatică, cu sau fără icter. Aceste disfuncții hepatice pot fi severe și sunt, de obicei, reversibile. S-au raportat cazuri de insuficienţă hepatică letală (vezi pct. 4.8). Este posibil ca unii pacienţi să fi avut afecţiuni hepatice preexistente sau au utilizat alte medicamente hepatotoxice. Dacă apar semne şi simptome ale unei afecţiuni hepatice, cum este anorexie, icter, urină hipercromă, prurit sau abdomen sensibil, pacienţii trebuie sfătuiţi să întrerupă tratamentul.

În timpul administrării majorităţii antibioticelor, inclusiv a macrolidelor, a fost raportată apariţia colitei pseudomembranoase care poate varia ca gravitate de la forma uşoară până la forma gravă care pune viaţa în pericol. În timpul administrării majorităţii antibioticelor, inclusiv a claritromicinei, s-a raportat diaree cauzată de Clostridium difficile, diaree care poate fi de la forma uşoară până la colită care pune viaţa în pericol. Tratamentul cu antibiotice distruge flora saprofită de la nivelul colonului ceea ce determină dezvoltarea excesivă a C. difficile. La toţi pacienţii la care în urma administrării antibioticului apare diaree, trebuie avută în vedere diareea cauzată de C. difficile. Deoarece s-a raportat diaree cauzată de C. difficile chiar şi după două luni de la administrarea antibioticelor, este necesar să se efectueze o anamneză atentă. Ca urmare, trebuie luată în considerare întreruperea tratamentului cu claritromicină indiferent de indicaţie. Trebuie să se facă teste microbiene şi să se iniţieze un tratamemnt adecvat. Trebuie evitate medicamentele antiperistaltice.

Colchicină: după punerea pe piaţă au fost raportate cazuri de toxicitate la colchicină în cazul administrării concomitente de claritromicină şi colchicină, în special la vârstnici, dintre care, unele cazuri au fost raportate la pacienţi cu insuficienţă renală. În cazul acestor pacienţi s-au raportat decese (vezi pct. 4.5). Administrarea concomitentă de claritromicină şi colchicină este contraindicată.

Se recomandă precauţie atunci când se administrează concomitent claritromicină şi triazolobenzodiazepi-ne, cum sunt triazolam şi midazolam intravenos sau bucofaringian (vezi pct. 4.5).

Reacții cardiovasculare În tratamentul cu macrolide, inclusiv claritromicină, a fost observată prelungirea repolarizării cardiace și a intervalului QT, cu efecte asupra repolarizării cardiace, determinând riscul dezvoltării aritmiei cardiace și a torsadei vârfurilor (vezi pct. 4.8). Datorită riscului crescut de prelungire a intervalului QT și de apariție al aritmiilor ventriculare (inclusiv torsada vârfurilor), utilizarea claritromicinei este contraindicată: la pacienții aflați în tratament cu oricare dintre medicamentele astemizol, cisapridă, domperidonă, pimozidă şi terfenadină; la pacienții cu hipokaliemie; la pacienții cu antecedente de prelungire a intervalului QT sau aritmie cardiacă ventriculară (vezi pct. 4.3).

Mai mult decât atât, claritromicina trebuie utilizată cu precauție la următorii pacienți:

  • Pacienţii cu boală coronariană, insuficienţă cardiacă severă, tulburări de conducere sau bradicardie relevantă clinic.
  • Pacienții cărora li se administrează concomitent alte medicamente asociate cu prelungirea intervalului QT, altele decât cele contraindicate.

Studiile epidemiologice care investighează riscul apariției unor reacții adverse cardiovasculare asociate cu macrolidele au arătat rezultate variabile. Unele studii observaționale au identificat un risc rar pe termen scurt de aritmie, infarct miocardic și mortalitate cardiovasculară asociată cu macrolidele, inclusiv claritromicina. Luarea în considerare a acestor constatări trebuie pusă în balanță cu beneficiile tratamentului la prescrierea claritromicinei.

Pneumonie: având în vedere creşterea rezistenţei Streptococcus pneumoniae la macrolide, atunci când se prescrie claritromicina pentru pneumonia comunitară, este bine să se efectueze teste pentru detectarea sensibilităţii la antibiotic. În pneumoniile intraspitaliceşti, claritromicina trebuie utilizată în asociere cu alte antibiotice adecvate.

Infecţii uşoare până la moderate ale pielii şi ţesutului subcutanat: aceste infecţii sunt cauzate cel mai frecvent de Staphylococcus aureus şi de Streptococcus pyogenes, ambii germeni pot fi rezistenţi la macrolide. De aceea, este important să se efectueze teste pentru detectarea sensibilităţii la antibiotic. Se recomandă alte antibiotice, de exemplu, clindamicină, în cazul în care antibioticele beta-lactam nu pot fi utilizate (de exemplu, prezenţa alergiei). În prezent, se consideră că macrolidele au un rol în tratamentul unor infecţii ale pielii şi ţesutului subcutanat, cum sunt cele determinate de Corynebacterium minutissimum, acnea vulgaris şi erizipel şi în cazurile în care nu se poate utiliza penicilina.

În cazul reacţiilor severe acute de hipersensibilitate, cum sunt reacţiile anafilactice, reacțiile adverse cutanate acute severe (de exemplu, pustuloză exantematică acută generalizată, sindrom Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică și erupţie cutanată tranzitorie la medicamente cu eozinofilie şi simptome sistemice), trebuie să se întrerupă imediat tratamentul cu claritromicină şi trebuie iniţiat urgent tratamentul adecvat.

Claritromicina trebuie să se utilizeze cu precauţie atunci când se administrează concomitent cu medicamente care induc enzima CYP3A4 (vezi pct. 4.5).

Inhibitori ai HMG-CoA reductazei (statine): este contraindicată administrarea în asociere a claritromicinei cu lovastatină sau simvastatină (vezi pct. 4.3) deoarece aceste statine sunt metabolizate extensiv de CYP3A4 şi tratamentul simultan cu claritromicină le creşte acestora concentraţia plasmatică, ceea ce conduce la creşterea riscului de miopatie, inclusiv de rabdomioliză. În cazul pacienţilor căror li s-a administrat concomitent claritromicină şi aceste statine, au existat raportări de rabdomioliză. Dacă tratamentul cu claritromicină nu poate fi evitat, terapia cu lovastatină sau simvastatină trebuie suspendată pe durata curei de tratament. Trebuie manifestată prudenţă când se prescrie claritromicină concomitent cu alte statine. În situaţiile în care utilizarea concomitentă a claritromicinei şi a statinelor nu poate fi evitată, se recomandă prescrierea celei mai mici doze disponibile (înregistrată) de statină. Poate fi luată în considerare utilizarea unei statine

a cărei metabolizare nu se face la nivelul izoenzimei CYP3A (de exemplu fluvastatină) (vezi pct. 4.5). Pacienţii trebuie monitorizaţi în ceea ce priveşte apariţia semnelor şi simptomelor miopatiei.

Medicamente antidiabetice orale/Insulină: utilizarea claritromicinei în asociere cu antidiabetice orale (cum sunt sulfonilureele) şi/sau insulină poate determina hipoglicemie semnificativă. Se recomandă monitorizarea atentă a glicemiei (vezi pct. 4.5).

Anticoagulante orale: este un risc crescut de hemoragie şi de creştere semnificativă a International Normalized Ratio (INR) şi a timpului de protrombină atunci când claritromicina se utilizează concomitent cu warfarina (vezi pct. 4.5). La pacienţii care utilizează concomitent claritromicină şi anticoagulante, trebuie să se monitorizeze frecvent INR şi timpul de protrombină. Se recomandă precauție atunci când se administrează concomitent claritromicină și anticoagulante orale cu acțiune directă, precum dabigatran, rivaroxaban și apixaban, în special la pacienții cu risc crescut de sângerare (vezi pct. 4.5).

Similar altor antibiotice, administrarea claritromicinei o perioadă mai lungă de timp determină creşterea numărului de bacterii rezistente la antibiotic şi apariţia micozelor. Dacă apar suprainfecţii, trebuie instituit tratament adecvat.

De asemenea, trebuie avută în vedere posibilitatea apariţiei rezistenţei încrucişate între claritromicină şi alte antibiotice macrolide, precum şi între lincomicină şi clindamicină.

Administrarea claritromicinei trebuie evitată la pacienţii cu porfirie.

Nu s-au efectuat studii privind eficacitatea și siguranța claritromicinei la sugarii cu vârsta sub 6 luni și la copiii mici cu vârsta sub 20 de luni, infectați cu complexul Mycobacterium avium.

Text oficial · Prospect · pct. 2RCP · pct. 4.4

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente.

Efectul tratamentului poate fi influențat dacă Fromilid este luat împreună cu alte medicamente. Poate fi necesară modificarea dozei, luarea altor măsuri de precauție sau, în unele cazuri, întreruperea administrării unuia dintre medicamente. Acest lucru se aplică în special următoarelor medicamente:

  • carbamazepină, fenobarbital, fenitoină, valproat (medicamente pentru epilepsie);
  • teofilină (pentru tratamentul astmului);
  • warfarină sau orice alt anticoagulant, de exemplu, dabigatran, rivaroxaban, apixaban (diluant al sângelui);
  • ergotamină sau dihidroergotamină (pentru migrenă);
  • triazolam, midazolam administrat intravenos sau oromucozal, sau alprazolam (sedative);
  • disopiramidă, digoxină, chinidină sau verapamil (pentru tratamentul tulburărilor de ritm al inimii);
  • statine (pentru tratamentul colesterolului mărit);
  • pimozidă (pentru schizofrenie sau alte afecțiuni psihice);
  • fluconazol sau itraconazol (pentru infecții fungice);
  • rifabutină, rifampicină (antibiotice eficiente împotriva unor infecții);
  • etravirină, efavirenz, nevirapină, zidovudină, ritonavir, atazanavir sau saquinavir (medicamente pentru HIV);
  • ciclosporină, sirolimus sau tacrolimus (pentru a ajuta la transplantul de organe);
  • terfenadină sau astemizol (pentru febra fânului sau alergie);
  • cisapridă, domperidonă sau omeprazol (pentru tulburări de stomac), antibiotice aminoglicozide, de exemplu, gentamicină, streptomicină (pentru tratarea anumitor infecții bacteriene);
  • colchicină (pentru gută);
  • amlodipină, diltiazem (pentru hipertensiune arterială);
  • tolterodină (pentru problemele vezicii urinare);
  • insulină sau antidiabetice orale (pentru diabet zaharat);
  • sunătoare (remediu pe bază de plante);
  • cilostazol (pentru îmbunătățirea circulației la nivelul picioarelor);
  • metilprednisolon (pentru tulburări inflamatorii);
  • sildenafil, tadalafil sau vardenafil (pentru disfuncții erectile);
  • vinblistină (pentru tratamentul cancerului).

Fromilid împreună cu alimente şi băuturi Puteţi lua Fromilid cu sau fără alimente.

Administrarea următoarelor medicamente este contraindicată datorită posibilităţii apariţiei unor reacţii adverse grave:

Astemizol, cisapridă, domperidonă, pimozidă, astemizol şi terfenadină La pacienţii care utilizează concomitent claritromicină şi cisapridă s-a raportat creşterea concentraţiei plasmatice de cisapridă. Aceasta poate determina prelungirea intervalului QT şi aritmii cardiace, inclusiv tahicardii ventriculare, fibrilaţii ventriculare şi torsada vârfurilor. S-au observat reacţii adverse similare la pacienţii care utilizează concomitent claritromicină şi pimozidă (vezi pct. 4.3).

S-a observat că macrolidele influenţează metabolizarea terfenadinei determinând creşterea concentraţiilor plasmatice de terfenadină, asociate ocazional cu aritmii cardiace cum sunt prelungirea intervalului QT, tahicardii ventriculare, fibrilaţii ventriculare şi torsada vârfurilor (vezi pct. 4.3). Într-un studiu la 14 voluntari sănătoşi, administrarea concomitentă de claritromicină şi terfenadină a determinat o creştere de două până la trei ori a concentraţiei plasmatice a metabolitului acid al terfenadinei şi la prelungirea intervalului QT, dar acestea nu au avut efect semnificativ din punct de vedere clinic. Reacţii adverse similare au fost observate la administrarea concomitentă a astemizolului cu alte macrolide.

Alcaloizi din ergot Rapoartele de după punerea pe piaţă au arătat că administrarea concomitentă a claritromicinei cu ergotamină sau dihidroergotamină a fost asociată cu toxicitate acută de tip ergot caracterizată prin vasoconstricţie, ischemia extremităţilor şi a altor ţesuturi, inclusiv a sistemului nervos central. Administrarea concomitentă a claritromicinei cu alcaloizi din ergot este contraindicată (vezi pct. 4.3).

Midazolam administrat pe cale orală Când midazolamul a fost administrat concomitent cu claritromicină comprimate (500 mg de două ori pe zi), ASC pentru midazolam a crescut de 7 ori după administrare orală. Administrarea concomitentă de midazolam oral şi claritromicină este contraindicată (vezi pct. 4.3). Inhibitori de HMG-CoA reductază (statine) Utilizarea concomitentă a claritromicinei cu lovastatină sau simvastatină este contraindicată (vezi pct. 4.3) deoarece aceste statine sunt metabolizate în mare măsură prin intermediul CYP3A4 și utilizarea concomitentă cu claritromicină crește concentrația plasmatică a acestor statine, ceea ce duce la un risc crescut de miopatie, inclusiv rabdomioliză. Au fost raportate cazuri rare de rabdomioliză la pacienţii care utilizează concomitent statine. În situațiile în care utilizarea concomitentă de claritromicină cu statine nu poate fi evitată, tratamentul cu lovastatină sau simvastatină trebuie oprit pe durata tratamentului cu claritromicină.

Este necesară prudență atunci când se prescrie claritromicină împreună cu statine. În situațiile în care utilizarea concomitentă de claritromicină cu statine nu poate fi evitată, se recomandă să se prescrie doza cea mai mică de statină. Utilizarea unei statine care nu este metabolizată prin intermediul CYP3A (de exemplu fluvastatina) trebuie luată în considerare. Pacienţii trebuie monitorizaţi pentru semnele şi simptomele de miopatie.

Efectele altor medicamente asupra claritromicinei

Medicamentele care sunt inductori ai izoenzimei CYP3A (de exemplu, rifampicină, fenitoină, carbamazepină, fenobarbital, sunătoare) pot induce metabolizarea claritromicinei. Acest lucru poate avea ca efect niveluri sub-terapeutice ale claritromicinei, care determină scăderea eficacităţii. În plus, poate fi necesară monitorizarea concentraţiilor plasmatice ale inductorului izoenzimei CYP3A, concentraţii care pot să crească din cauza inhibiţiei CYP3A de către claritromicină (vezi, de asemenea, informaţii relevante despre inhibitorul izoenzimei CYP3A administrat). Administrarea concomitentă de rifabutină şi claritromicină determină creşterea concentraţiilor serice ale rifabutinei şi scăderea concentraţiilor serice ale claritromicinei, concomitent cu o creştere a riscului de apariţie a uveitei.

Următoarele medicamente sunt cunoscute sau suspectate că influenţează concentraţiile plasmatice ale claritromicinei; se recomandă ajustarea dozei de claritromicină sau luarea în calcul a unui tratament alternativ:

Efavirenz, nevirapină, rifampicină, rifabutină şi rifapentină Medicamentele puternic inductoare ale sistemului de metabolizare prin citocromul P450, cum sunt efavirenz, nevirapină, rifampicină, rifabutină şi rifapentină, pot accelera metabolismul claritromicinei şi, astfel, scade concentraţia plasmatică a acesteia, în timp ce creşte concentraţia plasmatică a 14-OH-claritromicinei, un metabolit care este, de asemenea, activ microbiologic. Deoarece activităţile microbiologice ale claritromicinei şi ale 14-OH-claritromicinei sunt diferite pentru bacterii diferite, efectul terapeutic preconizat în timpul administrării concomitente a claritromicinei cu inductorii enzimatici poate fi afectat.

Etavirină Expunerea la claritromicină a fost scăzută de etavirină; cu toate acestea, concentraţiile de metabolit activ, 14-OH-claritromicină, au fost crescute. Întrucât 14-OH-claritromicina are o activitate redusă asupra complexului Mycobacterium avium (MAC), activitatea totală împotriva acestui patogen poate fi alterată; ca urmare, trebuie luate în considerare alternative la claritromicină pentru tratamentul MAC.

Fluconazol Administrarea concomitentă, la 21 voluntari sănătoşi, de 200 mg fluconazol zilnic şi 500 mg claritromicină de două ori pe zi, a determinat creşterea concentraţiei minime a claritromicinei în starea de echilibru (Cmin) şi a ariei de sub curbă (ASC) cu 33% şi, respectiv, cu 18 %. Concentraţia în starea de echilibru a metabolitului activ 14-OH-claritromicină nu a fost influenţată semnificativ de administrarea concomitentă de fluconazol. Nu este necesară ajustarea dozei de claritromicină.

Ritonavir Un studiu farmacocinetic a demonstrat că administrarea concomitentă de 200 mg ritonavir la opt ore şi 500 mg claritromicină la 12 ore a avut ca rezultat inhibiţia marcată a metabolismului claritromicinei. Administrarea concomitentă a ritonavirului duce la creşterea concentraţiei maxime (Cmax) a claritromicinei cu 31%, a concentraţiei minime (Cmin) cu 182% şi a ariei de sub curbă (ASC) cu 77%. S-a observat în primul rând o inhibiţie completă a formării 14-hidoxi-claritromicinei. Deoarece claritromicina are o fereastră terapeutică largă, nu este necesară ajustarea dozei de claritromicină la pacienţii cu funcţie renală normală. Totuşi, la pacienţii cu insuficienţă renală trebuie luate în considerare următoarele ajustări ale dozei: la pacienţii cu CLCR între 30 şi 60 ml/minut, doza de claritromicină trebuie scăzută cu 50%. La pacienţii cu CLCR < 30 ml/minut doza de claritromicină trebuie scăzută cu 75%. Doza de claritromicină nu trebuie să depăşească 1 g/zi atunci când se administrează concomitent cu ritonavir.

La pacienţii cu funcţie renală redusă trebuie luată în considerare, de asemenea, o ajustare a dozei atunci când ritonavir se utilizează ca potenţator farmacocinetic al altor inhibitori de protează HIV, incusiv atazanavir şi saquinavir (vezi în continuare, Interacţiuni medicamentoase bidirecţionale).

Efectele claritromicinei asupra altor medicamente

Interacţiuni legate de izoenzima CYP3A Administrarea concomitentă a claritromicinei, care, se ştie, inhibă CYP3A, cu un medicament metabolizat iniţial de CYP3A, poate fi asociată cu creşterea concentraţiilor medicamentului, acestea determinând creşterea sau prelungirea efectului terapeutic şi apariţia reacţiilor adverse ale medicamentului administrat concomitent.

Utilizarea claritromicinei este contraindicată la pacienţii care primesc tratament cu astemizol, cisapridă, domperidonă, pimozidă și terfenadină, medicamente cunoscute ca fiind substrat pentru izoenzima CYP3A, datorită riscului de prelungire a intervalului QT și de aritmii cardiace incluzând tahicardie ventriculară, fibrilație ventriculară și torsada vârfurilor (vezi pct. 4.3 și 4.4 ).

Utilizarea claritromicinei este contraindicată în asociere cu alcaloizi din ergot, midazolam cu administrare orală, inhibitori de HMG-CoA reductază metabolizați în mare parte de către CYP3A4 (de exemplu, lovastatină și simvastatină), colchicină, ticagrelor și ranolazină (vezi pct. 4.3).

Administrarea concomitentă de claritromicină și lomitapidă este contraindicată din cauza potențialului de creștere semnificativă a transaminazelor (vezi pct. 4.3).

Claritromicina trebuie să se administreze cu prudenţă la pacienţii care primesc tratament cu alte medicamente cunoscute ca fiind substrat pentru izoenzima CYP3A, în special dacă substratul pentru CYP3A are un interval de siguranţă redus (de exemplu carbamazepina) şi/sau substratul este metabolizat preponderent de această izoenzimă. La pacienţii care utilizează claritromicină trebuie luată în considerare ajustarea dozei şi, atunci când este posibil, monitorizarea atentă a concentraţiilor plasmatice ale medicamentelor metabolizate iniţial de CYP3A. Medicamentele sau clasele de medicamente cunoscute sau suspectate ca fiind metabolizate de aceeaşi izoenzimă CYP3A includ (dar nu se limitează la) alprazolam, carbamazepină, cilostazol, ciclosporină, disopiramidă, ibrutinib, metilprednisolon, midazolam (intravenos), omeprazol, anticoagulante orale (de exemplu, warfarina, rivaroxaban, apixaban), antipsihotice atipice (de exemplu quetiapină), chinidină, rifabutină, sildenafil, sirolimus, tacrolimus, triazolam și vinblastină.

Medicamente care interacţionează printr-un mecanism similar prin intermediul altor izoenzime din sistemul citocromului P450 includ fenitoină, teofilină şi valproat.

Anticoagulante orale cu acțiune directă (AOAD) AOAD dabigatran este un substrat pentru transportorul de eflux gp-P. Rivaroxaban și apixaban sunt metabolizate prin CYP3A4 și sunt, de asemenea, substraturi pentru gp-P. Se recomandă precauție atunci când se administrează concomitent claritromicină și acești agenți, în special la pacienții cu risc crescut de sângerare (vezi pct. 4.4).

Antiaritmice După punerea pe piaţă s-a raportat torsada vârfurilor, pusă în evidenţă în timpul administrării concomitente a claritromicinei cu chinidină sau disopiramidă. În timpul administrării concomitente a claritromicinei cu aceste medicamente trebuie monitorizată electrocardiograma în ceea ce priveşte prelungirea intervalului QT. În timpul tratamentului cu claritromicină trebuie, de asemenea, monitorizate concentraţiile serice ale chinidinei şi disopiramidei.

Au existat raportări post-marketing de hipoglicemie la administrarea concomitentă de claritromicină şi disopiramidă. Ca urmare, trebuie monitorizate nivelurile glicemice pe parcursul administrării concomitente de claritromicină şi disopiramidă.

Medicamente antidiabetice orale/Insulină Împreună cu anumite medicamente hipoglicemiante, cum sunt nateglinida şi repaglinida, poate fi implicată inhibiţia enzimei CYP3A de către claritromicină şi poate cauza hipoglicemie atunci când sunt utilizate concomitent. Se recomandă monitorizarea atentă a glicemiei.

Omeprazol La subiecţii adulţi sănătoşi s-a utilizat claritromicină (500 mg la 8 ore) concomitent cu omeprazol (40 mg zilnic). Administrarea concomitentă de claritromicină a determinat concentraţii plasmatice ale omeprazolului la starea de echilibru crescute (Cmax, ASC0-24 şi t1/2 au crescut cu 30%, 89% şi, respectiv, 34%). Valoarea medie a pH-ului gastric în 24 ore a fost de 5,2 atunci când omeprazolul s-a administrat în monoterapie, şi de 5,7 atunci când omeprazolul s-a administrat concomitent cu claritromicină.

Sildenafil, tadalafil şi vardenafil Fiecare dintre aceşti inhibitori ai fosfodiesterazei este metabolizat, cel puţin parţial, de CYP3A, iar CYP3A poate fi inhibată de administrarea concomitentă de claritromicină. Administrarea concomitentă a claritromicinei cu sildenafil, tadalafil sau vardenafil poate determina o uşoară creştere a expunerii la inhibitorul de fosfodiesterază. Trebuie luată în considerare reducerea dozelor de sildenafil, tadalafil şi vardenafil atunci când acestea sunt administrate concomitent cu claritromicină.

Teofilină, carbamazepină Rezultatele studiilor clinice arată o creştere mică, dar semnificativă statistic (p ≤ 0,05), a concentraţiei plasmatice a teofilinei sau a carbamazepinei atunci când oricare dintre aceste medicamente se utilizează concomitent cu claritromicina. Trebuie luată în considerare reducerea dozei acestor medicamente.

Tolterodină Metabolismul tolterodinei se face în prima fază prin izoforma 2D6 a citocromului P450 (CYP2D6). Totuşi, în subgrupul populaţional fără CYP2D6, calea identificată de metabolizare este prin intermediul izoenzimei CYP3A. La acest subgrup populaţional, inhibarea CYP3A determină concentaţii plasmatice semnificativ crescute ale tolterodinei. În prezenţa inhibitorilor de CYP3A poate fi necesară o reducere a dozei de tolterodină, ca de exemplu, în cazul utilizării claritromicinei la populaţia cu metabolism scăzut prin CYP2D6.

Triazolobenzodiazepine (de exemplu, midazolam, triazolam) Atunci când midazolam se administrează concomitent cu claritromicină comprimate (500 mg de două ori pe zi), ASC a midazolamului creşte de 2,7 ori după administrarea intravenoasă a midazolamului. Administrarea pe cale bucofaringiană a midazolamului, care poate șunta metabolizarea presistemică a medicamentului, poate avea ca și rezultat probabil o interacțiune similară cu cea observată după administrarea intravenoasă de midazolam comparativ cu administrarea orală. În cazul în care midazolam intravenos se administrează concomitent cu claritromicină, pacienţii trebuie monitorizaţi atent pentru ajustarea dozei. De asemenea, aceleaşi precauţii sunt necesare şi pentru alte benzodiazepine care sunt metabolizate de CYP3A, inclusiv triazolam şi alprazolam. Este puţin probabilă o interacţiune între benzodiazepinele care nu sunt metabolizate de CYP3A (temazepam, nitrazepam, lorazepam) şi claritromicină.

După punerea pe piaţă, s-au raportat interacţiuni medicamentoase şi reacţii adverse ale sistemului nervos central (SNC) (de exemplu, somnolenţă şi confuzie) în cazul administrării concomitente a claritromicinei cu triazolam. Se recomandă monitorizarea pacienţilor în ceea ce priveşte creşterea efectelor farmacologice asupra SNC. Alte interacţiuni medicamentoase

Aminoglicozide Se recomandă precauţie la administrarea concomitentă a claritromicinei cu alte medicamente ototoxice, în special aminoglicozide (vezi pct. 4.4).

Colchicină Colchicina este substrat atât pentru izoenzima CYP3A, cât şi pentru transportorul de eflux, glicoproteina-P (gpP). Se ştie că CYP3A şi gpP sunt inhibate de claritromicină şi de alte macrolide. Atunci când se administrează concomitent claritromicină şi colchicină, inhibarea gpP şi CYP3A de către claritromicină poate duce la creşterea expunerii la colchicină. Utilizarea concomitentă de claritromicină şi colchicină este contraindicată (vezi pct. 4.3 şi 4.4).

Digoxină Digoxina este substrat pentru transportorul de eflux, glicoproteina-P (gpP). Se ştie, claritromicina inhibă gpP. Atunci când claritromicina şi digoxina sunt administrate concomitent, inhibarea gpP de către claritromicină duce la creşterea expunerii la digoxină. În studii de după punerea pe piaţă, s-au raportat creşteri ale concentraţiilor plasmatice ale digoxinei la pacienţii care au primit concomitent claritromicină şi digoxină. Unii pacienţi au avut semne clinice specifice toxicităţii digoxinei, inclusiv aritmie cu potenţial letal. La pacienţii care primesc concomitent digoxină şi claritromicină trebuie monitorizate atent concentraţiile plasmatice ale digoxinei.

Zidovudină La pacienţii adulţi infectaţi cu HIV, administrarea concomitentă de claritromicină şi zidovudină poate determina concentraţii scăzute de zidovudină la starea de echilibru. Întrucât claritromicina pare să interfereze cu absorbţia zidovudinei, forma orală, administrată concomitent, acest lucru poate fi evitat alternând dozele de claritromicină şi zidovudină la intervale de 4 ore. Se pare că această interacţiune nu se întâlneşte la copiii infectaţi cu HIV dacă utilizează claritromicină suspensie orală concomitent cu zidovudină sau dideoxinozină. Este puţin probabilă această interacţiune atunci când claritromicina se administrează prin perfuzie intravenoasă.

Fenitoină şi valproat S-au raportat cazuri spontane sau publicate privind interacţiunea între inhibitorii CYP3A, inclusiv între claritromicină şi medicamente care nu se consideră că sunt metabolizate de CYP3A (de exemplu, fenitoină şi valproat). Se recomandă determinări ale concentraţiilor serice ale acestor medicamente atunci când sunt administrate concomitent cu claritromicina. Au fost raportate creşteri ale concentraţiilor serice ale acestor medicamente.

Interacţiuni medicamentoase bidirecţionale

Atazanavir Atât claritromicina, cât şi atazanavirul sunt substrate şi inhibitori ai CYP3A, existând dovada interacţiunii medicamentoase bidirecţionale. Administrarea concomitentă a claritromicinei (500 mg de două ori pe zi) cu atazanavir (400 mg o dată pe zi) a dus la creşterea de 2 ori a expunerii la claritromicină şi o scădere cu 70% a expunerii la 14-OH-claritromicină, cu o creştere cu 28% a ASC a atazanavirului. La pacienţii cu funcţie renală normală, nu este necesară scăderea dozei, luând în considerare fereastra terapeutică mare a claritromicinei. La pacienţii cu afectare moderată a funcţiei renale (clearance-ul plasmatic al creatininei între 30 şi 60 ml/min), doza claritromicinei trebuie scăzută cu 50%. La pacienţii cu clearance-ul plasmatic al creatininei < 30 ml/min, doza claritromicinei trebuie scăzută cu 75%. Nu trebuie să se administreze doze mai mari de 1000 mg pe zi de claritromicină concomitent cu inhibitorii de protează.

Blocante ale canalelor de calciu Se recomandă precauţie în ceea ce priveşte administrarea concomitentă de claritromicină şi blocante ale canalelor de calciu metabolizate de către CYP3A4 (de exemplu, verapamil, amlodipină, diltiazem), datorită riscului de hipotensiune arterială. Concentraţiile plasmatice de claritromicină, precum şi cele ale blocantelor canalelor de calciu, pot creşte datorită interacţiunii. La pacienţii trataţi concomitent cu claritromicină şi verapamil s-au observat hipotensiune arterială, bradiaritmie şi acidoză lactică.

Itraconazol Atât claritromicina, cât şi itraconazolul sunt substraturi şi inhibitori ai CYP3A, determinând interacţiuni medicamentoase bidirecţionale. Claritromicina poate creşte concentraţiile plasmatice ale itraconazolului, în timp ce itraconazolul poate creşte concentraţiile plasmatice ale claritromicinei. Pacienţii care utilizează concomitent itraconazol şi claritromicină trebuie să fie monitorizaţi atent în ceea ce priveşte semnele şi simptomele determinate de creşterea sau prelungirea efectului farmacologic.

Saquinavir Atât claritromicina, cât şi saquinavir sunt substraturi şi inhibitori ai CYP3A şi s-a dovedit interacţiune medicamentoasă bidirecţională. Administrarea concomitentă de claritromicină (500 mg de două ori pe zi) şi saquinavir (capsule moi gelatinoase, 1200 mg de trei ori pe zi) la 12 voluntari sănătoşi, a dus la valori ale ariei de sub curbă la starea iniţială (ASC) şi ale concentraţiei maxime (Cmax) ale saquinavirului mai mari cu 117% şi, respectiv, cu 187% faţă de valorile acestora în cazul administrării saquinavirului în monoterapie. Valorile ASC şi Cmax ale claritromicinei au fost mai mari cu aproximativ 40% faţă de valorile acestora în cazul administrării claritromicinei în monoterapie. Nu este necesară ajustarea dozei atunci când aceste medicamente în dozele/formele farmaceutice studiate sunt administrate concomitent pentru o perioadă limitată de timp. Observaţiile obţinute în urma studiilor privind interacţiunile medicamentoase în care s-au utilizat capsule gelatinoase moi nu pot fi extrapolate cazurilor în care se utilizează saquinavir capsule gelatinoase tari. Observaţiile obţinute în urma studiilor privind interacţiunile medicamentoase efectuate cu saquinavir fără potenţator farmacocinetic, nu pot fi extrapolate tratamentului în care se administrează saquinavir concomitent cu ritonavir. Atunci când saquinavir se administrează concomitent cu ritonavir, trebuie luate în considerare efectele posibile ale ritonavirului asupra claritromicinei.

Text oficial · Prospect · pct. 2RCP · pct. 4.5

Sarcină, alăptare & fertilitate

Prospect · pct. 2 RCP · pct. 4.6

Dacă sunteţi gravidă sau alăptați, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Deoarece nu s-a stabilit siguranţa utilizării Fromilid în timpul sarcinii, nu trebuie să luaţi acest medicament decât în caz de urgenţă, dacă beneficiul pentru mamă este mai mare decât riscul pentru făt.

În timpul tratamentului cu Fromilid nu este recomandată alăptarea.

Sarcina Siguranţa utilizării claritromicinei în timpul sarcinii nu a fost stabilită. Pe baza rezultatelor variabile obținute din studiile efectuate pe animale și pe baza experienței la oameni, nu se poate exclude posibilitatea efectelor adverse asupra dezvoltării embriofetale. În câteva studii observaționale în cadrul cărora s-a evaluat expunerea la claritromicină în timpul primului și celui de-al doilea trimestru de sarcină, s-a raportat un risc crescut de pierdere a sarcinii comparativ cu neutilizarea niciunui antibiotic sau utilizarea altui antibiotic în aceeași perioadă. Studiile epidemiologice disponibile cu privire la riscul de malformații congenitale majore la utilizarea de macrolide (inclusiv claritromicină) în timpul sarcinii prezintă rezultate contradictorii. Prin urmare, nu se recomandă utilizarea în timpul sarcinii, fără evaluarea atentă a beneficiilor în raport cu riscurile.

Alăptarea Siguranţa utilizării claritromicinei în timpul alăptării nu a fost stabilită. Claritromicina este excretată în laptele matern uman în cantități mici. Se estimează că un sugar alăptat exclusiv cu lapte matern ar primi circa 1,7% din doza de claritromicină, ajustată în funcție de greutatea mamei. Mamele nu trebuie să alăpteze în timpul tratamentului.

Fertilitatea Studiile asupra fertilității la șobolani nu au arătat efecte nocive (vezi pct. 5.3).

Text oficial · Prospect · pct. 2RCP · pct. 4.6

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Reacţiile adverse sunt clasificate după următoarele frecvenţe:

Rezumat al profilului de siguranţă

Reacţiile adverse cele mai frecvente legate de tratamentul cu claritromicină, atât la adulţi, cât şi la copii, sunt dureri abdominale, diaree, greaţă, vărsături şi modificare a gustului. Aceste reacţii adverse sunt de obicei de intensitate redusă şi sunt consecvente cu profilul de siguranţă cunoscut pentru macrolide (vezi pct. b al pct. 4.8). În studiile clinice, nu s-au observat diferenţe semnificative în ceea ce priveşte incidenţa acestor reacţii adverse gastrointestinale la populaţia cu infecţii micobacteriene preexistente comparativ cu populaţia fără infecţii micobacteriene preexistente.

Prezentarea sub formă de tabel a reacţiilor adverse

Infecţii şi infestări Candidiază, gastroenterită1, infecție2, Colită infecție vaginală pseudomembranoasă, erizipel Tulburări Leucopenie, neutropenie3, Agranulocitoză, hematologice şi trombocitemie2, eozinofilie3 trombocitopenie limfatice Tulburări ale Hipersensibilitate Reacție anafilactică, sistemului angioedem imunitar Tulburări Anorexie, scăderea apetitului metabolice şi de alimentar nutriţie Tulburări psihice Insomnie Anxietate, nervozitate2 Tulburări psihotice, stare confuzională, depersonalizare, depresie, dezorientare, halucinații, vise anormale, manie Tulburări ale Disgeuzie, Amețeli, somnolență4, tremor Convulsii, ageuzie, sistemului nervos cefalee, parosmie, anosmie, tulburări ale parestezie gustului

Tulburări acustice Vertij, hipoacuzie, tinitus Surditate şi vestibulare

Tulburări cardiace Stop cardiac, fibrilație atrială, Torsada vârfurilor, prelungirea intervalului QT pe EKG, tahicardie ventriculară, extrasistolie, palpitații fibrilație ventriculară Tulburări Hemoragie vasculare Tulburări Epistaxis1 respiratorii, toracice şi mediastinale Tulburări Diaree, Boală de reflux gastroesofagian1, Pancreatită acută, gastrointestinale vărsături, gastrită, proctalgie1, stomatită, glosită, decolorare linguală, dispepsie, distensie abdominală3, constipație, decolorare dentară greață, durere xerostomie, eructații, flatulență abdominală Tulburări Teste Colestază3, hepatită3, creșterea ALAT, Insuficiență hepatică, hepatobiliare funcționale creșterea ASAT, creșterea GGT3 icter hepatocelular hepatice anormale Afecţiuni cutanate Rash, Prurit, urticarie, rash maculo-papular2 Reacții adverse şi ale ţesutului hiperhidroză cutanate severe subcutanat (RACS) (de exemplu, pustuloză exantematică acută generalizată (PEAG)), sindrom Stevens-Johnson4, necroliză epidermică toxică4, erupţie cutanată tranzitorie la medicamente cu eozinofilie şi simptome sistemice (DRESS), acnee Tulburări Spasme musculare2, mialgie1 Rabdomioliză1,5, musculo-scheletice miopatie şi ale ţesutului conjunctiv Tulburări renale şi Insuficiență renală, ale căilor urinare nefrită interstițială Tulburări generale Stare de rău3, febră2, astenie, durere şi la nivelul locului toracică3, frisoane3, fatigabilitate3 de administrare

Investigaţii Creșterea fosfatazemiei alcaline3, Creșterea IRN, diagnostice creșterea lactat dehidrogenazemiei3 prelungirea timpului de protrombină, culoare anormală a urinei Reacţii adverse raportate numai la forma farmaceutică comprimate cu eliberare prelungită Reacţii adverse raportate numai la forma farmaceutică granule pentru suspensie orală Reacţii adverse raportate numai la forma farmaceutică comprimate cu eliberare imediată 4, 5 Vezi pct. c)

Descrierea reacţiilor adverse selectate

Reacţiile adverse specifice claritromicinei forma farmaceutică injectabilă sunt flebită la locul de injectare, durere la locul de injectare, durere la locul de puncţionare a venei, inflamaţie la locul de injectare.

În unele cazuri de rabdomioliză, claritromicina a fost administrată concomitent cu statine, fibraţi, colchicină sau alopurinol (vezi pct. 4.3 şi 4.4).

După punerea pe piaţă, în cazul utilizării concomitente de claritromicină şi triazolam au fost raportate cazuri de interacţiuni medicamentoase şi efecte asupra sistemului nervos central (SNC) (de exemplu, somnolenţă şi stare confuzională). Se recomandă monitorizarea pacienţilor pentru a urmări creşterea efectelor farmacologice asupra SNC (vezi pct. 4.5).

Au fost raportate cazuri rare de prezenţă a comprimatelor cu eliberare prelungită de claritromicină în fecale, multe dintre aceste cazuri apar la pacienţii cu tulburări gastrointestinale anatomice (incluzând ileostomie sau colostomie) sau funcţionale cu scurtarea timpului de tranzit gastrointestinal. În unele cazuri, comprimate reziduale s-au eliminat în fecale în contextul diareii. Se recomandă ca pacienţii la care se găsesc comprimate reziduale în fecale şi starea generală nu se ameliorează, să utilizeze altă formă farmaceutică de claritromicină (de exemplu suspensie) sau alt antibiotic.

Populaţii speciale: Reacţii adverse la pacienţii imunocompromişi (vezi pct. e).

Copii

Studii clinice cu claritromicină suspensie pediatrică au fost efectuate la copii între 6 luni şi 12 ani. Ca urmare, copiii sub 12 ani pot să utilizeze claritromicină suspensie pediatrică.

Se aşteaptă ca frecvenţa, tipul şi gravitatea reacţiilor adverse la copii să fie aceleaşi cu cele întâlnite la adulţi.

Alte populaţii speciale

Pacienţi imunocompromişi

La pacienţii cu SIDA şi alţi pacienţi imunocompromişi care primesc pentru infecţiile cu micobacterii doze mai mari de claritromicină, timp îndelungat, este deseori dificil să se facă distincţia între reacţiile adverse asociate utilizării claritromicinei şi semnele determinate de infecţia HIV sau de afecţiunile intercurente.

La adulţi, cele mai frecvente reacţii adverse raportate de pacienţi care au utilizat 1000 mg şi 2000 mg claritromicină, doza zilnică totală, au fost: greaţă, vărsături, modificare a gustului, durere abdominală, diaree, erupţie cutanată tranzitorie, flatulenţă, cefalee, constipaţie, tulburări de auz, creşterea valorilor concentraţiilor serice ale transaminazei glutamice oxalacetice (TGO) şi transaminazei glutamil piruvice (TGP). Alte evenimente mai puţin frecvente au inclus dispnee, insomnie şi xerostomie. Incidenţa acestor reacţii adverse a fost comparabilă la pacienţii care au utilizat 1000 mg şi 2000 mg claritromicină, dar a fost în general de 3 până la 4 ori mai mare la pacienţii care au primit 4000 mg claritromicină doza zilnică totală.

La aceşti pacienţi imunocompromişi, evaluările analizelor de laborator au fost efectuate analizând valorile medii fără să se ia în calcul valorile extreme (de exemplu, limita cea mai înaltă şi cea mai joasă). Bazându-se pe acest criteriu, aproximativ 2% până la 3% dintre pacienţii care au utilizat 1 000 mg sau 2 000 mg claritromicină zilnic au avut valori anormal de crescute ale TGO şi TGP şi valori anormal de scăzute ale numărului de leucocite şi trombocite. În cele două grupuri, un procent mai mic de pacienţi au avut, de asemenea, creşterea valorilor concentraţiilor azotului ureic sanguin. O incidenţă uşor

crescută a valorilor modificate ale tuturor parametrilor, cu excepţia leucocitelor, a fost observată la pacienţii care au utilizat 4 000 mg claritromicină zilnic.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucureşti 011478 – RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro

Text oficial · Prospect · pct. 4RCP · pct. 4.8

Compoziție & excipienți

Prospect · pct. 6 RCP · pct. 2 + 6.1

Ce conţine Fromilid

  • Substanţa activă este claritromicină. Fiecare comprimat filmat conţine claritromicină 250 mg sau 500 mg.
  • Celelalte componente sunt: nucleu – amidon de porumb, celuloză microcristalină (Avicel PH 101 şi Avicel PH 102), dioxid de siliciu coloidal anhidru, amidon pregelatinizat, poliacrilat de potasiu, talc, stearat de magneziu; film – hipromeloză 6 cps, talc, oxid galben de fer (E 172), propilenglicol şi dioxid de titan (E 171).

Cum arată Fromilid şi conţinutul ambalajului Fromilid 250 mg şi Fromilid 500 mg: comprimate filmate ovale, biconvexe, de culoare uşor galben – maronie.

Fromilid este disponibil în cutie cu 14 comprimate filmate (2 blistere din PVC-PVdC/Al a câte 7 comprimate filmate).

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul KRKA, d.d., Novo mesto, Šmarješka cesta 6, 8501 Novo mesto, Slovenia Acest prospect a fost revizuit în noiembrie 2023.

Fiecare comprimat filmat conţine claritromicină 250 mg sau 500 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Nucleu: Amidon de porumb Celuloză microcristalină (Avicel PH 101) Celuloză microcristalină (Avicel PH 102) Dioxid de siliciu coloidal anhidru Amidon pregelatinizat Poliacrilat de potasiu Talc Stearat de magneziu

Film: Hipromeloză 6 cps Talc Oxid galben de fer (E 172) Propilenglicol Dioxid de titan (E 171)

claritromicină 250 mg sau 500 mg · substanță activă
Nucleu: · excipient
Amidon de porumb · excipient
Celuloză microcristalină (Avicel PH 101) · excipient
Celuloză microcristalină (Avicel PH 102) · excipient
Dioxid de siliciu coloidal anhidru · excipient
Amidon pregelatinizat · excipient
Poliacrilat de potasiu · excipient
Talc · excipient
Stearat de magneziu · excipient
Hipromeloză 6 cps · excipient
Oxid galben de fer (E 172) · excipient
Propilenglicol · excipient
Dioxid de titan (E 171) · excipient
Text oficial · Prospect · pct. 6RCP · pct. 2 + 6.1

Păstrare & valabilitate

Prospect · pct. 5 RCP · pct. 6.3 + 6.4

Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe ambalaj după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A se păstra la temperaturi sub 25°C. A se păstra în ambalajul original.

Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

5 ani

A se păstra la temperaturi sub 25°C. A se păstra în ambalajul original.

Text oficial · Prospect · pct. 5RCP · pct. 6.3 + 6.4

Ambalaje

Cutie cu 2 blist. PVC-PVDC/Al x 7 compr. film. · 9033/2016/01

Documente oficiale