Etoricoxib Terapia 120 mg

Doze

Deoarece riscurile cardiovasculare ale etoricoxibului pot creşte cu doza şi cu durata expunerii, trebuie utilizate cea mai scurtă durată posibil şi cea mai mică doză zilnică eficace. Necesitatea administrării medicamentului pentru ameliorarea simptomelor şi răspunsul terapeutic trebuie reevaluate periodic, în special la pacienţii cu boală artrozică (vezi pct. 4.3, 4.4, 4.8 şi 5.1).

Boală artrozică Doza recomandată este de 30 mg, o dată pe zi. La unii pacienţi cu o ameliorare insuficientă a simptomelor, creşterea dozei la 60 mg o dată pe zi poate creşte eficacitatea medicamentului. În absenţa unei creşteri a beneficiului terapeutic, trebuie luate în considerare alte opţiuni terapeutice.

Poliartrită reumatoidă Doza recomandată este de 60 mg o dată pe zi. La unii pacienţi cu o ameliorare insuficientă a simptomelor, creşterea dozei la 90 mg o dată pe zi poate creşte eficacitatea medicamentului. După ce pacientul este stabil din punct de vedere clinic, poate fi necesară scăderea treptată a dozei până la 60 mg pe zi. În absenţa unei creşteri a beneficiului terapeutic, trebuie avute în vedere alte opţiuni terapeutice.

Spondilită anchilozantă Doza recomandată este de 60 mg o dată pe zi. La unii pacienţi cu o ameliorare insuficientă a simptomelor, creşterea dozei la 90 mg o dată pe zi poate creşte eficacitatea medicamentului. După ce pacientul este stabil din punct de vedere clinic, poate fi necesară scăderea treptată a dozei până la 60 mg pe zi. În absenţa unei creşteri a beneficiului terapeutic, trebuie avute în vedere alte opţiuni terapeutice.

Afecţiuni dureroase acute În afecţiunile dureroase acute, etoricoxibul trebuie utilizat doar pentru perioada simptomatică acută.

Artrită gutoasă acută Doza recomandată este de 120 mg o dată pe zi. În studiile clinice privind artrita gutoasă acută, etoricoxibul a fost administrat timp de 8 zile.

Dureri după intervenţii chirurgicale dentare Doza recomandată este de 90 mg o dată pe zi, limitată la o perioadă maximă de 3 zile. În timpul perioadei de trei zile de tratament, unii pacienţi pot necesita alte tipuri de analgezie post-operatorie, suplimentară administrării Etoricoxib Terapia.

Doze mai mari decât cele recomandate pentru fiecare indicaţie în parte fie nu au demonstrat eficacitate suplimentară, fie nu au fost studiate. Ca urmare: Doza pentru BA nu trebuie să depăşească 60 mg pe zi.

Doza pentru PR şi spondilita anchilozantă nu trebuie să depăşească 90 mg pe zi. Doza pentru artrita gutoasă acută nu trebuie să depăşească 120 mg pe zi şi durata tratamentului trebuie să fie de maxim 8 zile. Doza pentru durerile apărute după intervenţii chirurgicale dentare nu trebuie să depăşească 90 mg pe zi, limitată la o perioadă maximă de 3 zile de tratament.

Grupe speciale de pacienţi

Pacienţi vârstnici La pacienţii vârstnici, nu este necesară ajustarea dozelor. Similar altor medicamente, este necesară prudenţă la pacienţii vârstnici (vezi pct. 4.4).

Pacienţi cu insuficienţă hepatică Indiferent de indicaţie, la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară (scor 5-6 în clasificarea Child-Pugh) nu trebuie administrată o doză mai mare de 60 mg o dată pe zi. La pacienţii cu insuficienţă hepatică moderată (scor 7-9 în clasificarea Child-Pugh), indiferent de indicaţie, nu trebuie administrată o doză mai mare de 30 mg o dată pe zi.

Experienţa clinică este limitată mai ales la pacienţii cu insuficienţă hepatică moderată, de aceea se recomandă prudenţă. Nu există experienţă clinică la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă (scor ≥ 10 în clasificarea Child-Pugh); de aceea, este contraindicată administrarea medicamentului la acest grup de pacienţi (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.2).

Pacienţi cu insuficienţă renală La pacienţii cu clearance al creatininei ≥30 ml/min nu este necesară ajustarea dozei (vezi pct. 5.2). Administrarea etoricoxibului la pacienţii cu clearance al creatininei <30 ml/min este contraindicată (vezi pct. 4.3 şi 4.4).

Copii şi adolescenţi Etoricoxib este contraindicat la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 16 ani (vezi pct. 4.3).

Mod de administrare

Etoricoxib Terapia se administrează pe cale orală. Comprimatele filmate pot fi administrate cu sau fără alimente. Efectul medicamentului poate avea un debut mai rapid atunci când Etoricoxib Terapia este administrat fără alimente. Acest aspect trebuie avut în vedere atunci când este necesară ameliorarea rapidă a simptomelor.

Efecte gastro-intestinale La pacienţii trataţi cu etoricoxib au apărut complicaţii la nivelul tractului gastro-intestinal superior [perforaţii, ulcere sau hemoragii (PUH)], unele letale.

Se recomandă prudenţă în tratamentul pacienţilor cu risc de a dezvolta complicaţii gastro-intestinale în cazul administrării AINS; în tratamentul vârstnicilor, al pacienţilor care utilizează concomitent orice alt AINS sau acid acetilsalicilic sau la pacienţii cu antecedente de boală gastro-intestinală, cum sunt ulceraţii şi hemoragii gastro-intestinale.

Atunci când etoricoxib este administrat concomitent cu acid acetilsalicilic (chiar şi în doze mici), există o creştere suplimentară a riscului de apariţie a reacţiilor adverse gastro-intestinale (ulceraţii gastro-intestinale sau alte complicaţii gastro-intestinale). În studiile clinice pe termen lung nu s-a demonstrat o diferenţă semnificativă în profilul de siguranţă la nivel gastro-intestinal între administrarea asocierii de inhibitori selectivi de COX-2 şi acid acetilsalicilic şi administrarea asocierii de AINS şi acid acetilsalicilic (vezi pct. 5.1).

Efecte cardiovasculare Studiile clinice indică faptul că, în comparaţie cu placebo şi cu unele AINS, clasa de medicamente reprezentată de inhibitorii selectivi de COX-2 poate fi asociată cu risc de evenimente trombotice (în special infarct miocardic (IM) şi accident vascular cerebral). Deoarece riscurile cardiovasculare ale etoricoxibului pot creşte cu doza şi cu durata expunerii, trebuie utilizate cea mai scurtă durată posibilă şi cea mai mică doză zilnică eficace. Necesitatea administrării medicamentului pentru ameliorarea simptomelor şi răspunsul terapeutic trebuie reevaluate periodic, în special la pacienţii cu artroză (vezi pct. 4.2, 4.3, 4.8 şi 5.1).

Pacienţii cu factori de risc semnificativi pentru evenimente cardiovasculare (de exemplu hipertensiune arterială, hiperlipidemie, diabet zaharat, fumat) trebuie trataţi cu etoricoxib numai după o evaluare atentă (vezi pct. 5.1).

Inhibitorii selectivi de COX-2 nu sunt substituenţi ai acidului acetilsalicilic în profilaxia bolilor tromboembolice cardiovasculare deoarece nu au efect antiagregant plachetar. De aceea, tratamentul antiagregant plachetar nu trebuie întrerupt (vezi pct. 4.5 şi 5.1 de mai sus).

Efecte renale Prostaglandinele renale pot juca un rol compensator în menţinerea perfuziei renale. De aceea, în cazul în care perfuzia renală este disfuncţională, administrarea de etoricoxib poate determina scăderea formării de prostaglandine şi, ulterior, reducerea fluxului sanguin renal, astfel putând modifica funcţia renală. Riscul cel mai mare pentru un asemenea răspuns clinic îl prezintă pacienţii care, anterior tratamentului, aveau insuficienţă renală semnificativă, insuficienţă cardiacă decompensată sau ciroză hepatică. La aceşti pacienţi trebuie luată în considerare monitorizarea funcţiei renale.

Retenţie de lichide, edeme şi hipertensiune arterială La pacienţii trataţi cu etoricoxib au fost observate retenţie de lichide, edeme şi hipertensiune arterială. Toate medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), inclusiv etoricoxib, se pot asocia cu insuficienţă cardiacă congestivă nou apărută sau recurentă. Pentru informaţii privind răspunsul la etoricoxib în funcţie de doză, vezi pct. 5.1. Este necesară precauţie la pacienţii cu antecedente de insuficienţă cardiacă, insuficienţă ventriculară stângă sau hipertensiune arterială, precum şi la cei care prezentau edeme anterior începerii tratamentului, indiferent de cauza acestora. Dacă la aceşti pacienţi apar semne evidente de deteriorare a stării clinice, trebuie luate în considerare măsuri adecvate, inclusiv întreruperea tratamentului cu etoricoxib.

Administrarea de etoricoxib, în special în doze mari, se poate asocia mai frecvent cu hipertensiune arterială care poate fi severă, comparativ cu cea indusă de alte AINS şi alţi inhibitori selectivi de COX-2. De aceea, hipertensiunea arterială trebuie controlată înaintea tratamentului cu etoricoxib (vezi pct. 4.3), iar în timpul tratamentului cu etoricoxib trebuie acordată o atenţie specială monitorizării

tensiunii arteriale. Este necesară monitorizarea tensiunii arteriale pe parcursul a două săptămâni după iniţierea tratamentului şi în mod periodic după aceea. În cazul în care tensiunea arterială creşte semnificativ, trebuie luat în considerare un tratament alternativ.

Efecte hepatice În studiile clinice, la aproximativ 1% dintre pacienţii trataţi cu etoricoxib în doze de 30 mg, 60 mg şi 90 mg zilnic, timp de până la un an, s-au raportat creşteri ale valorilor serice ale alanin-amino-transferazei (ALAT) şi/sau aspartat-amino-transferazei (ASAT) (de aproximativ trei ori sau mai mult faţă de limita superioară a valorilor normale).

Se recomandă monitorizarea oricărui pacient care prezintă simptome şi/sau semne sugestive de disfuncţie hepatică sau la care testele hepatice indică o disfuncţie. Dacă apar semne de insuficienţă hepatică, sau dacă testele funcţionale hepatice au valori persistent crescute (de trei ori peste limita superioară a valorilor normale), tratamentul cu etoricoxib trebuie întrerupt.

Efecte generale Dacă în timpul tratamentului apare o disfuncţie a oricărui organ sau aparat descris mai sus, se vor lua măsuri adecvate şi se va lua în considerare întreruperea tratamentului cu etoricoxib. Pacienţii vârstnici, cei cu tulburări ale funcţiei renale, hepatice sau cardiace trebuie ţinuţi sub observaţie medicală adecvată în timpul tratamentului cu etoricoxib.

Iniţierea tratamentului cu etoricoxib la pacienţii cu deshidratare trebuie făcută cu prudenţă. Se reco-mandă rehidratarea pacienţilor înainte de începerea tratamentului cu etoricoxib.

În timpul urmăririi după punerea pe piaţă au fost raportate foarte rar reacţii adverse cutanate grave, unele dintre acestea fiind letale, inclusiv dermatită exfoliativă, sindrom Stevens-Johnson şi necroliză epidermică toxică, din cauza utilizării AINS şi a unor inhibitori selectivi de COX-2 (vezi pct. 4.8). Se pare că pacienţii prezintă cel mai mare risc pentru aceste reacţii la începutul perioadei de tratament, în majoritatea cazurilor debutul reacţiei fiind în cursul primei luni de tratament. La pacienţii trataţi cu etoricoxib au fost raportate reacţii de hipersensibilitate severe (cum sunt anafilaxie şi angioedem) (vezi pct. 4.8). Unii inhibitori selectivi de COX-2 au fost asociaţi cu un risc crescut de reacţii cutanate la pacienţi cu antecedente de alergie medicamentoasă de orice tip. Administrarea de etoricoxib trebuie întreruptă la prima apariţie a erupţiilor cutanate tranzitorii, a leziunilor mucoase sau a oricărui alt semn de hipersensibilitate.

Etoricoxib poate masca febra şi alte semne de inflamaţie.

Se recomandă prudenţă în administrarea etoricoxibului concomitent cu warfarină sau cu alte anticoagulante orale (vezi pct. 4.5).

Nu se recomandă administrarea etoricoxibului, ca şi a oricărui medicament care inhibă ciclooxigenaza/sinteza prostaglandinelor, la femei care încearcă să rămână gravide (vezi pct. 4.6, 5.1 şi 5.3).

Plicul cu desicant nu este destinat consumului.

Etoricoxib Terapia conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Rezumatul profilului de siguranţă În studiile clinice, etoricoxibul a fost evaluat privind siguranţa la 9295 subiecţi, incluzând 6757 pacienţi cu BA, PR, dureri lombare cronice sau spondilită anchilozantă (aproximativ 600 pacienţi cu BA sau PR au fost trataţi timp de un an sau mai mult).

În studiile clinice, profilul reacţiilor adverse a fost similar la pacienţii cu BA sau PR trataţi cu etoricoxib timp de un an sau mai mult.

Într-un studiu clinic efectuat pentru indicaţia de artrită gutoasă acută, pacienţii au fost trataţi cu etoricoxib 120 mg o dată pe zi, timp de opt zile. În acest studiu, profilul reacţiilor adverse a fost, în general, similar celui raportat în studiile combinate pentru BA, PR şi dureri lombare cronice.

În cadrul unui program de urmărire a profilului de siguranţă cardiovasculară, cu date colectate din trei studii clinice controlate cu comparator activ, 17412 pacienţi cu BA sau PR au fost trataţi cu etoricoxib (60 mg sau 90 mg) pe o durată medie de aproximativ 18 luni. Datele privind siguranţa şi detaliile acestui program sunt prezentate la pct. 5.1.

În studiile clinice efectuate la 614 pacienţi trataţi cu etoricoxib (90 mg sau 120 mg) pentru durerile acute apărute după intervenţii chirurgicale dentare, profilul reacţiilor adverse apărute a fost în general similar celor raportate în studiile clinice combinate efectuate pentru BA, PR şi durerile lombare cronice.

Lista în format tabelar a reacţiilor adverse

Următoarele reacţii adverse au fost raportate în studiile clinice cu o incidenţă mai mare comparativ cu placebo, la pacienţi cu artroză, PR, dureri lombare cronice sau spondilită anchilozantă, trataţi cu doze de etoricoxib de 30 mg, 60 mg sau 90 mg până la doza recomandată, timp de până la 12 săptămâni; în studiile Programului MEDAL, timp de până la 3½ ani; în studiile clinice de scurtă durată, efectuate pentru durerea acută, timp de până la 7 zile; sau în experienţa de după punerea pe piaţă (vezi tabelul 1):

§ Pe baza analizelor studiilor clinice de lungă durată, controlate cu placebo și cu comparator activ, inhibitorii selectivi de COX-2 au fost asociați cu un risc crescut de evenimente trombotice arteriale grave, inclusiv infarct miocardic și accident vascular cerebral. Creșterea riscului total pentru astfel de evenimente este puțin probabil să depășească 1% per an (mai puțin frecvente), pe baza datelor existente.

Următoarele reacţii adverse grave au fost raportate în legătură cu administrarea de AINS şi nu pot fi excluse pentru etoricoxib: nefrotoxicitate, inclusiv nefrită interstiţială şi sindrom nefrotic.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.