Entecavir Terapia 1 mg

Tratamentul trebuie început sub supravegherea unui medic specializat în tratarea infecției hepatice cronice cu virusul hepatitei B.

Doze

Boală hepatică compensată

Pacienții care nu răspund la tratamentul cu lamivudină (de exemplu cu viremie dovedită în timpul administrării de lamivudină sau prezența mutațiilor de rezistență la lamivudină [LVDr]) (vezi pct. 4.4 și 5.1): doza recomandată la adulți este de 1 mg, administrată o dată pe zi, în condiţii de repaus alimentar (cu mai mult de 2 ore înainte și mai mult de 2 ore după masă) (vezi pct. 5.2). În cazul prezenței mutațiilor LVDr, utilizarea de entecavir în asociere cu un al doilea agent antiviral (care nu prezintă rezistență încrucișată cu lamivudina sau entecavir) trebuie avută în vedere, ca alternativă preferată la monoterapia cu entecavir (vezi pct. 4.4).

Boală hepatică decompensată Doza recomandată la pacienții adulți cu boală hepatică decompensată este de 1 mg, administrată o dată pe zi, în condiţii de repaus alimentar (cu mai mult de 2 ore înainte și mai mult de 2 ore după masă) (vezi pct. 5.2). Pentru pacienții cu hepatită B care nu răspund la tratamentul cu lamivudină, vezi pct. 4.4 și 5.1.

Durata tratamentului Durata optimă a tratamentului nu este cunoscută. Întreruperea tratamentului poate fi avută în vedere în următoarele cazuri:

• La pacienții adulți cu AgHBe pozitiv, tratamentul trebuie administrat timp de cel puțin 12 luni după obținerea seroconversiei AgHBe (dispariția AgHBe și a ADN VHB, cu evidenţierea anticorpilor anti-HBe în două probe serice consecutive, recoltate la interval de cel puţin 3-6 luni) până la seroconversia HBs sau până la pierderea eficacității (vezi pct. 4.4).
• La pacienții adulți cu AgHBe negativ, tratamentul trebuie administrat cel puțin până la seroconversia HBs sau până când există dovezi ale pierderii eficacității. În cazul tratamentului prelungit cu durata de peste 2 ani, se recomandă reevaluări periodice, pentru a confirma că utilizarea în continuare a terapiei stabilite este adecvată pentru pacient.

La pacienții cu boală hepatică decompensată sau ciroză, nu se recomandă oprirea tratamentului.

Copii și adolescenți Pentru administrarea dozelor adecvate la copii și adolescenți, este disponibil Entecavir Terapia 0,5 mg comprimate filmate iar pentru dozele mai mici de 0,5 mg poate fi disponibilă soluția orală. Decizia de a trata pacienți copii și adolescenți trebuie să se bazeze pe evaluarea atentă a necesităţilor individuale ale pacientului și pe consultarea ghidurilor de tratament pediatric curente, inclusiv informațiile privind valorile histologice la momentul inițial. Beneficiile supresiei virusologice pe termen lung în cazul continuării tratamentului trebuie evaluate în raport cu riscul tratamentului prelungit, inclusiv apariția virusului hepatitei B rezistent la tratament.

Valorile serice ale ALT trebuie să fie crescute în mod persistent, timp de cel puțin 6 luni, înainte de inițierea tratamentului la pacienții copii și adolescenți cu boală hepatică compensată, ca urmare a hepatitei B cronice cu AgHBe pozitiv și, respectiv, timp de cel puțin 12 luni la pacienții cu AgHBe negativ.

Pacienților copii și adolescenți cu o greutate corporală de cel puțin 32,6 kg trebuie să li se administreze o doză zilnică de un comprimat de 0,5 mg sau 10 ml (0,5 mg) de soluţie orală, cu sau fără alimente. Pentru pacienții cu greutatea corporală sub 32,6 kg trebuie utilizată soluția orală.

Durata tratamentului la pacienții copii și adolescenți Durata optimă a tratamentului nu este cunoscută. În conformitate cu ghidurile de practică pediatrică curente, întreruperea tratamentului poate fi avută în vedere după cum urmează:

• La pacienții copii și adolescenți cu AgHBe pozitiv, tratamentul trebuie administrat timp de cel puțin 12 luni după ce ADN VHB devine nedetectabil și se obține seroconversia AgHBe (dispariția AgHBe și detectarea anticorpilor anti-HBe la testarea a două probe serice consecutive, la cel puțin 3-6 luni distanță) sau până la seroconversia HBs sau până la pierderea eficacității. După întreruperea tratamentului, valorile serice ale ALT și ADN VHB trebuie monitorizate periodic (vezi pct. 4.4).
• La pacienții copii și adolescenți cu AgHBe negativ, tratamentul trebuie administrat până la seroconversia HBs sau până când există dovezi ale pierderii eficacității.

Farmacocinetica la pacienți copii și adolescenți cu insuficiență renală sau hepatică nu a fost studiată.

Vârstnici: nu este necesară ajustarea dozei în funcţie de vârstă. Doza trebuie ajustată pe baza funcției renale a pacientului (vezi recomandările privind doza în caz de insuficiență renală și pct. 5.2).

Sex și rasă: nu este necesară ajustarea dozei în funcţie de sex sau rasă.

Insuficiență renală: clearance-ul entecavirului scade odată cu scăderea clearance-ului creatininei (vezi pct. 5.2). Se recomandă ajustarea dozei la pacienții cu clearance al creatininei < 50 ml/min, inclusiv cei care efectuează hemodializă sau dializă peritoneală continuă în ambulatoriu (DPCA). Se recomandă o reducere a dozei zilnice, utilizând entecavir sub formă de soluție orală, conform informațiilor detaliate în tabel. Ca alternativă, în cazul în care nu este disponibilă soluția orală, doza poate fi ajustată crescând intervalul dintre administrarea dozelor, după cum se arată, de asemenea, în tabel. Modificările propuse ale dozei se bazează pe extrapolarea unor date limitate și siguranța și eficacitatea acestora nu a fost evaluată clinic. Prin urmare, răspunsul virusologic trebuie monitorizat cu atenție.

• pentru doze < 0,5 mg, se recomandă entecavir sub forma unei soluții orale. în zilele în care se efectuează hemodializă, se va administra entecavir după hemodializă.

Insuficiență hepatică: nu este necesară ajustarea dozei la pacienții cu insuficiență hepatică.

Mod de administrare

Administrare orală.

Insuficiență renală: se recomandă ajustarea dozei la pacienții cu insuficiență renală (vezi pct. 4.2). Modificările propuse ale dozei se bazează pe extrapolarea unor date limitate și siguranța și eficacitatea acestora nu a fost evaluată clinic. Prin urmare, răspunsul virusologic trebuie monitorizat cu atenție.

Exacerbările hepatitei: exacerbările spontane în hepatita B cronică sunt relativ frecvente și se caracterizează prin creșteri tranzitorii ale valorilor serice de ALT. După începerea terapiei antivirale, valorile serice de ALT pot crește la unii pacienți, în timp ce valorile serice ale ADN VHB scad (vezi pct. 4.8). În rândul pacienților tratați cu entecavir, exacerbările survenite în timpul tratamentului au avut un timp median de debut de 4-5 săptămâni. La pacienții cu boală hepatică compensată, aceste creșteri ale concentraţiei serice de ALT, în general, nu au fost însoțite de o creștere a concentrațiilor serice de bilirubină sau de semne ale decompensării hepatice. Pacienții cu boală hepatică avansată sau ciroză pot fi expuși unui risc mai mare de decompensare hepatică după exacerbarea hepatitei și, prin urmare, trebuie monitorizați cu atenție în timpul tratamentului.

Exacerbarea acută a hepatitei a fost raportată și la pacienții care au întrerupt tratamentul pentru hepatită B (vezi pct. 4.2). Exacerbările apărute după tratament sunt asociate, de obicei, cu creșterea ADN VHB și majoritatea par să fie autolimitate. Cu toate acestea, au fost raportate exacerbări severe, inclusiv letale.

În rândul pacienților netrataţi anterior cu nucleozide, tratați cu entecavir, exacerbările apărute după tratament au avut un timp de debut median de 23-24 săptămâni și majoritatea au fost raportate la pacienții cu AgHBe negativ (vezi pct. 4.8). Funcția hepatică trebuie monitorizată la intervale regulate, atât prin urmărire de laborator, cât și clinică, timp de cel puțin 6 luni după întreruperea tratamentului pentru hepatita B. Dacă este cazul, poate fi justificată reluarea tratamentului pentru hepatita B.

Pacienții cu boală hepatică decompensată: s-a observat o incidență mai mare a evenimentelor adverse hepatice severe (indiferent de cauzalitate) la pacienții cu boală hepatică decompensată, îndeosebi la cei cu boală Child-Turcotte-Pugh (CTP) clasa C, comparativ cu incidența la pacienții cu funcție hepatică compensată. De asemenea, pacienții cu boală hepatică decompensată pot fi expuși unui risc mai mare de acidoză lactică și de evenimente adverse renale specifice, precum sindromul hepatorenal. Prin urmare,

parametrii clinici și de laborator trebuie monitorizați cu atenție la această grupă de pacienți (vezi și pct. 4.8 și 5.1).

Acidoză lactică și hepatomegalie severă cu steatoză: în cazul utilizării de analogi nucleozidici au fost raportate cazuri de acidoză lactică (în absența hipoxemiei), uneori letale, de obicei asociate cu hepatomegalie severă și steatoză hepatică. Deoarece entecavir este un analog nucleozidic, acest risc nu poate fi exclus. Tratamentul cu analogi nucleozidici trebuie întrerupt dacă se observă creșterea rapidă a valorilor transaminazelor hepatice, hepatomegalie progresivă sau acidoză lactică/metabolică de etiologie necunoscută. Simptomele digestive benigne, precum greață, vărsături și dureri abdominale pot indica apariția acidozei lactice. Cazurile severe, uneori cu rezultat letal, au fost asociate cu pancreatită, insuficiență hepatică/steatoză hepatică, insuficiență renală și valori mai mari ale lactatului seric. Analogii nucleozidici vor fi administrați cu prudență la orice pacient (în special la femeile obeze) cu hepatomegalie, hepatită sau alți factori cunoscuți de risc pentru boală hepatică. Acești pacienți vor fi monitorizați cu atenție.

Pentru a distinge între creșterile transaminazelor hepatice asociate răspunsului la tratament și creșterile potențial corelate cu acidoza lactică, medicii trebuie să se asigure că modificările valorilor ALT sunt asociate cu îmbunătățiri ale altor markeri de laborator asociați hepatitei B cronice.

Rezistența și măsuri de precauție specifice la pacienții care nu răspund la tratamentul cu lamivudină: mutațiile polimerazei VHB care codifică substituțiile rezistenței la lamivudină pot duce la apariția ulterioară de substituții secundare, inclusiv cele asociate cu rezistența asociată entecavirului (ETVr). La un procent mic de pacienți care nu răspund la tratamentul cu lamivudină, substituțiile ETVr la reziduurile rtT184, rtS202 sau rtM250 au fost prezente la momentul inițial. Pacienții cu infecţie cu VHB rezistent la lamivudină sunt expuși unui risc mai mare de a dezvolta rezistență ulterioară la entecavir, comparativ cu pacienții fără rezistență la lamivudină. Probabilitatea cumulativă de apariție a rezistenței genotipice la entecavir după 1, 2, 3, 4 și 5 ani de tratament în cadrul studiilor efectuate la pacienți care nu răspund la tratamentul cu lamivudină a fost de 6%, 15%, 36%, 47% și, respectiv, 51%. Răspunsul virusologic trebuie să fie monitorizat frecvent la pacienții care nu răspund la tratamentul cu lamivudină și trebuie să se efectueze testarea adecvată a rezistenței. La pacienții cu răspuns virusologic suboptim după 24 săptămâni de tratament cu entecavir, trebuie avută în vedere modificarea tratamentului (vezi pct. 4.5 și 5.1). La începerea terapiei la pacienții cu antecedente documentate de infecţie cu VHB rezistent la lamivudină, utilizarea de entecavir în asociere cu un al doilea medicament antiviral (care nu prezintă rezistență încrucișată cu lamivudina sau entecavirul) trebuie avută în vedere, ca alternativă preferată la monoterapia cu entecavir.

Infecția preexistentă cu VHB rezistent la lamivudină este asociată cu un risc crescut de apariție ulterioară a rezistenței la entecavir, indiferent de stadiul bolii hepatice; la pacienții cu boală hepatică decompensată, exacerbarea virusologică poate fi asociată cu complicații clinice grave ale bolii hepatice subiacente. Prin urmare, la pacienții care au concomitent boală hepatică decompensată și infecție cu VHB rezistent la lamivudină, utilizarea de entecavir în asociere cu un al doilea medicament antiviral (care nu prezintă rezistență încrucișată cu lamivudina sau entecavirul) trebuie avută în vedere ca alternativă preferată la monoterapia cu entecavir.

Copii și adolescenți: s-a observat o rată mai mică de răspuns virusologic (ADN VHB < 50 UI/ml) la pacienții copii și adolescenți cu ADN VHB la momentul inițial ≥ 8,0 log10 UI/ml (vezi pct. 5.1). Entecavir trebuie utilizat la acești pacienți numai dacă beneficiul potențial justifică riscul potențial pentru copil (de exemplu, apariţia rezistenței). Întrucât unii pacienți copii și adolescenți pot necesita tratament pe termen lung sau chiar pe tot parcursul vieții pentru hepatita B cronică activă, trebuie să se se ia în considerare impactul entecavirului asupra opțiunilor viitoare de tratament.

Pacienţi cu transplant hepatic: funcția renală trebuie evaluată cu atenție înainte și în timpul terapiei cu entecavir la pacienţii cu transplant hepatic cărora li se administrează ciclosporină sau tacrolimus (vezi pct. 5.2).

Infecție concomitentă cu virusul hepatic C sau D: nu există date privind eficacitatea entecavirului la pacienții cu infecție concomitentă cu virusul hepatic C sau D.

Pacienți cu infecție concomitentă cu virusul imunodeficienței umane (HIV)/VHB cărora nu li se administrează terapie antiretrovirală concomitentă: entecavirul nu a fost evaluat la pacienții cu infecție HIV/VHB concomitentă cărora nu li se administrează concomitent un tratament eficace pentru HIV. S-a observat apariția rezistenței HIV când entecavirul a fost utilizat pentru tratarea infecției cronice cu virusul hepatitei B la pacienții cu infecție HIV cărora nu li se administra terapie antiretrovirală intens activă (HAART) (vezi pct. 5.1). Prin urmare, terapia cu entecavir nu trebuie utilizată la pacienții cu infecție concomitentă HIV/VHB cărora nu li se administrează HAART. Entecavirul nu a fost studiat ca tratament pentru infecția HIV și nu este recomandat pentru utilizare în acest scop.

Pacienții cu infecție concomitentă HIV/VHB cărora li se administrează concomitent terapie antiretrovirală: entecavirul a fost studiat la 68 adulți cu infecție concomitentă HIV/VHB cărora li se administra o schemă HAART ce conținea lamivudină (vezi pct. 5.1). Nu sunt disponibile date privind eficacitatea entecavirului la pacienții cu AgHBe negativ infectați concomitent cu HIV. Există date limitate privind pacienții infectați concomitent cu HIV care au valori scăzute ale celulelor CD4 (< 200 celule/mm3).

General: pacienții trebuie avertizați că nu s-a demonstrat că terapia cu entecavir ar reduce riscul transmiterii VHB și, prin urmare, trebuie în continuare luate măsurile de protecție corespunzătoare.

Lactoză: acest medicament conține lactoză 112,5 mg per fiecare doză zilnică de 0,5 mg sau lactoză 225 mg per fiecare doză zilnică de 1 mg. Pacienții cu afecțiuni ereditare rare de intoleranță la galactoză, deficit total de lactază sau sindrom de malabsorbție la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

a. Rezumatul profilului de siguranță În cadrul studiilor clinice la pacienții cu boală hepatică compensată, reacțiile adverse cele mai frecvente, indiferent de severitate, având o relație cel puțin posibilă cu entecavir, au fost cefaleea (9%), oboseala (6%), amețeala (4%) și greața (3%). S-au raportat, de asemenea, exacerbări ale hepatitei în timpul și după întreruperea tratamentului cu entecavir (vezi pct. 4.4 și c. Descrierea reacțiilor adverse selectate).

b. Lista reacțiilor adverse sub formă de tabel Evaluarea reacțiilor adverse se bazează pe experiența de după punerea de piață și pe patru studii clinice în care 1720 pacienți cu infecție cronică cu hepatită B și boală hepatică compensată au primit tratament în regim dublu-orb cu entecavir (n = 862) sau lamivudină (n = 858) timp de până la 107 săptămâni (vezi pct. 5.1). În cadrul acestor studii, profilurile de siguranță, inclusiv valorile anormale de laborator, au fost comparabile pentru entecavir 0,5 mg o dată pe zi (679 pacienți netrataţi anterior cu nucleozide, cu AgHBe pozitiv sau negativ, tratați pentru o durată mediană de 53 săptămâni), entecavir 1 mg o dată pe zi (183 pacienți refractari la lamivudină tratați pentru o durată mediană de 69 săptămâni) și lamivudină.

Tulburări ale sistemului imunitar: rare: reacții anafilactoide Tulburări psihice: frecvente: insomnie Tulburări ale sistemului nervos: frecvente: cefalee, amețeală, somnolență Tulburări gastro-intestinale: frecvente: vărsături, diaree, greață, dispepsie Tulburări hepatobiliare frecvente: creșterea valorilor transaminazelor hepatice

Afecțiuni cutanate și ale țesutului subcutanat: mai puțin frecvente: erupție cutanată tranzitorie, alopecie Tulburări generale și la nivelul locului de administrare: frecvente: oboseală

S-au raportat cazuri de acidoză lactică, frecvent în asociere cu decompensarea hepatică, alte afecțiuni medicale grave sau expuneri la medicamente (vezi pct. 4.4).

Tratamentul cu durata peste 48 săptămâni: tratamentul continuu cu entecavir pentru o durată mediană de 96 săptămâni nu a evidenţiat noi semnale de alarmă privind siguranța.

c. Descrierea reacțiilor adverse selectate

Valori anormale ale testelor de laborator: în cadrul studiilor clinice la pacienți netrataţi anterior cu nucleozide, 5% din pacienți au avut creșteri ale ALT > 3 ori valorile inițiale și 2 ori valorile inițiale împreună cu valori ale bilirubinei totale de > 2 ori limita superioară a valorilor normale (LSN) și > 2 ori valorile inițiale. Valori ale albuminemiei < 2,5 g/dl au apărut la 3 ori valorile inițiale la 2%, valori ale lipazei > 3 ori valorile inițiale la 11% și valori ale trombocitelor < 50000/mm3 la < 1%.

În cadrul studiilor clinice la pacienți care nu răspund la tratamentul cu lamivudină, 4% din pacienți au avut creșteri ale ALT > 3 ori valorile inițiale și 2 ori valorile inițiale împreună cu valori ale bilirubinei totale de > 2 x LSN și > 2 ori valorile inițiale. Valori ale amilazei > 3 ori valorile inițiale au apărut la 2% din pacienți, valori ale lipazei > 3 ori valorile inițiale la 18% și valori ale trombocitelor < 50000/mm3 la < 1%.

Exacerbări în timpul tratamentului: în cadrul studiilor la pacienți netrataţi anterior cu nucleozide, în timpul tratamentului, creșterile ALT cu valori > 10 x LSN și > 2 ori valorile inițiale au apărut la 2% din pacienții tratați cu entecavir, comparativ cu 4% din pacienții tratați cu lamivudină. În cadrul studiilor la pacienți care nu răspund la tratamentul cu lamivudină, în timpul tratamentului, creșterile ALT cu valori > 10 x LSN și > 2 ori valorile inițiale au apărut la 2% din pacienții tratați cu entecavir, comparativ cu 11% din pacienții tratați cu lamivudină. În rândul pacienților tratați cu entecavir, creșterile ALT în timpul tratamentului au avut un timp de debut median de 4-5 săptămâni, s-au remis, în general, odată cu continuarea tratamentului și, în majoritatea cazurilor, au fost asociate cu o reducere ≥ 2 log10/ml a încărcării virale care a precedat sau a fost simultană cu creșterea ALT. Se recomandă monitorizarea periodică a funcție hepatice în timpul tratamentului.

Exacerbări după întreruperea tratamentului: exacerbările acute ale hepatitei au fost raportate la pacienții care au întrerupt tratamentul pentru virusul hepatitei B, inclusiv terapia cu entecavir (vezi pct. 4.4). În cadrul studiilor la pacienți netrataţi anterior cu nucleozide, 6% din pacienții tratați cu entecavir și 10% din pacienții tratați cu lamivudină au prezentat creșteri ale ALT (> 10 x LSN și > 2 ori concentrația de referință [valoarea inițială minimă sau ultima evaluare la încheierea administrării dozelor]) în timpul urmăririi post-tratament. În rândul pacienților netrataţi anterior cu nucleozide tratați cu entecavir, creșterile ALT au avut un timp de debut median de 23-24 săptămâni și 86% (24/28) din creșterile ALT au apărut la pacienții cu AgHBe negativ. În cadrul studiilor la pacienți care nu răspund la tratamentul cu lamivudină, în care urmărirea a vizat numai un număr limitat de pacienți, 11% din pacienții tratați cu entecavir au prezentat creșteri ale ALT și niciunul dintre pacienții tratați cu lamivudină nu a prezentat creșteri ale ALT în timpul urmăririi post-tratament.

În cadrul studiilor clinice, tratamentul cu entecavir a fost întrerupt dacă pacienții obțineau răspunsul prestabilit. Dacă tratamentul este întrerupt fără să se țină cont de răspunsul la tratament, incidența episoadelor de creștere a ALT post-tratament poate fi mai mare. d. Copii și adolescenți

Siguranța entecavirului la pacienții copii și adolescenți cu vârsta cuprinsă între 2 și < 18 ani se bazează pe două studii clinice aflate în desfășurare la subiecți cu infecție VHB cronică: un studiu farmacocinetic de fază 2 (studiul 028) și un studiu de fază 3 (studiul 189). Aceste studii includ experiența la 195 subiecți netratați anterior cu nucleozide, cu AgHBe pozitiv, tratați cu entecavir pentru o durată mediană de 99 săptămâni. Reacțiile adverse observate la subiecții copii și adolescenți cărora li s-a administrat tratament cu entecavir au fost în concordanță cu cele observate în studiile clinice efectuate cu entecavir la adulți (vezi a. Rezumatul profilului de siguranță și pct. 5.1) cu următoarea excepție la pacienții copii și adolescenți:

• reacții adverse foarte frecvente: neutropenie.

e. Alte grupe speciale de pacienți

Experiența la pacienții cu boală hepatică decompensată: profilul de siguranță al entecavirului la pacienții cu boală hepatică decompensată a fost evaluată în cadrul unui studiu comparativ randomizat, în regim deschis, în care pacienților li s-a administrat tratament cu entecavir 1 mg/zi (n = 102) sau adefovir dipivoxil 10 mg/zi (n = 89) (studiul 048). În ceea ce privește reacțiile adverse menționate la pct. b. Lista reacțiilor adverse sub formă de tabel, s-a observat o reacție adversă suplimentară [scăderea bicarbonatului sanguin (2%)] la pacienții tratați cu entecavir până în săptămâna 48. Rata de deces cumulativă în studiu a fost de 23% (23/102) și cauzele decesului au fost în general de natură hepatică, după cum este de așteptat la această grupă de pacienți. Rata de carcinom hepatocelular (CHC) cumulativă în studiu a fost de 12% (12/102). Evenimentele adverse grave au fost în general de natură hepatică, cu o frecvență cumulativă în studiu de 69%. Pacienții cu scor CTP inițial ridicat au fost expuși unui risc sporit de a manifesta evenimente adverse grave (vezi pct. 4.4).

Modificări ale rezultatelor analizelor de laborator: până în săptămâna 48, în rândul pacienților tratați cu entecavir cu boală hepatică decompensată, niciunul nu a avut creșteri ale valorilor ALT care să fie > 10 x LSN și > 2 ori valorile inițiale și 1% din pacienți au avut creșteri ale valorilor ALT > 2 ori valorile inițiale împreună cu valori ale bilirubinei totale > 2 x LSN și > 2 ori valorile inițiale. Valori ale albuminemiei 3 ori valorile inițiale la 10% și valori ale trombocitelor < 50000/mm3 la < 20%.

Experiența la pacienții infectați concomitent cu HIV: profilul de siguranță al entecavirului la un număr limitat de pacienți infectați concomitent cu HIV/VHB cărora li se administrau scheme HAART (terapie antiretrovirală foarte activă) cu lamivudină a fost similar profilului de siguranță observat la pacienții care aveau numai infecție cu VHB (vezi pct. 4.4).

Sex/vârstă: nu a existat nicio diferență aparentă în ceea ce privește profilul de siguranță al entecavirului în funcție de sex (≈ 25% femei în studiile clinice) sau vârstă (≈ 5% din pacienți > 65 ani).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro