Entecavir Labormed 0,5 mg

Tratamentul trebuie să fie iniţiat de către un medic cu experienţă în tratamentul infecţiei hepatice cronice de tip B.

Doze

Boală hepatică compensată

Pacienţi care nu răspund la tratamentul cu lamivudină (de exemplu: cu dovezi de viremie în timpul tratamentului cu lamivudină sau cu evidenţierea rezistenţei la lamivudină [mutaţii rLVD]) (vezi pct. 4.4 şi 5.1): doza recomandată la adulţi este de 1 mg în priză unică zilnică, care trebuie administrată în condiţii de repaus alimentar (cu mai mult de 2 ore înainte şi cu mai mult de 2 ore după o masă) (vezi pct. 5.2). În prezenţa mutaţiilor rLVD, utilizarea de entecavir în asociere cu un al doilea medicament antiviral (care nu are rezistenţă încrucişată nici la lamivudină, nici la entecavir) trebuie considerată preferabilă monoterapiei cu entecavir (vezi pct. 4.4).

Boală hepatică decompensată

Doza recomandată pentru pacienţii adulţi cu boală hepatică decompensată este de 1 mg o dată pe zi, care trebuie luată fără alimente (cu mai mult de 2 ore înainte de masă şi cu mai mult de 2 ore după masă) (vezi pct. 5.2). Pentru pacienţii cu hepatită B care nu răspund la tratamentul cu lamivudină, vezi pct. 4.4 şi 5.1.

Durata tratamentului Durata optimă a tratamentului nu se cunoaşte. Întreruperea tratamentului poate fi luată în considerare în următoarele cazuri:

• la pacienţii adulţi cu AgHBe pozitiv, tratamentul trebuie administrat cel puţin până la 12 luni după obţinerea seroconversiei HBe (dispariţia AgHBe şi a ADN VHB cu evidenţierea anticorpilor anti-HBe în două probe serice consecutive recoltate la interval de cel puţin 3-6 luni) sau până la seroconversia HBs sau până la pierderea eficacităţii (vezi pct. 4.4);
• la pacienţii adulţi cu AgHBe negativ, tratamentul trebuie administrat cel puţin până la seroconversia HBs sau până la apariţia unei dovezi de pierdere a eficacităţii. În cazul tratamentelor cu durată mai mare de 2 ani, se recomandă reevaluarea periodică pentru a dovedi că utilizarea în continuare a terapiei stabilite este adecvată pentru pacient.

Copii şi adolescenţi

Pentru administrarea unei doze adecvate la copii și adolescenți, este disponibil Entecavir Labormed 0,5 mg comprimate filmate, iar pentru doze mai mici de 0,5 mg, poate fi disponibil entecavir sub formă de soluţie orală.

Decizia de iniţiere a tratamentului la copii şi adolescenţi trebuie să se bazeze pe o analiză atentă a necesităţilor individuale ale pacientului şi pe consultarea ghidurilor actuale de tratament la această grupă de pacienţi, inclusiv valoarea datelor histologice iniţiale. Beneficiile supresiei virusologice pe termen lung cu tratament continuu trebuie evaluate comparativ cu riscul asociat tratamentului prelungit, inclusiv apariţia virusului hepatitic B rezistent la tratament.

Concentraţiile serice ale ALT trebuie să fie persistent crescute timp de cel puţin 6 luni înainte de iniţierea tratamentului la copii şi adolescenţi cu boală hepatică compensată ca urmare a hepatitei cronice B cu AgHBe pozitiv şi, respectiv, timp de cel puţin 12 luni la pacienţii cu AgHBe negativ.

La copiii şi adolescenţii cu greutatea corporală de cel puţin 32,6 kg trebuie să se administreze un comprimat de 0,5 mg, o dată pe zi, cu sau fără alimente. La pacienţii cu greutatea corporală sub 32,6 kg trebuie utilizat entecavir sub formă de soluţie orală.

Durata tratamentului la copii şi adolescenţi Durata optimă a tratamentului nu este cunoscută. Conform ghidurilor actuale de tratament la copii şi adolescenţi, întreruperea tratamentului poate fi luată în considerare după cum urmează:

• la copii şi adolescenţi cu AgHBe pozitiv, tratamentul trebuie administrat timp de cel puţin 12 luni după obţinerea ADN VHB nedetectabil şi a seroconversiei AgHBe (dispariţia AgHBe şi depistarea anticorpilor anti-HBe la testarea a două probe serice consecutive efectuată la interval de minimum 3-6 luni) sau până la seroconversia HBs sau până la pierderea eficacităţii. Concentraţiile serice ale ALT şi ale ADN VHB trebuie determinate periodic după întreruperea tratamentului (vezi pct. 4.4).
• la copii şi adolescenţi cu AgHBe negativ, tratamentul trebuie administrat până la seroconversia HBs sau până când există dovezi de pierdere a eficacităţii.

Nu a fost studiat profilul farmacocinetic la copii şi adolescenţi cu insuficienţă renală sau hepatică.

Vârstnici: nu este necesară ajustarea dozei în funcţie de vârstă. Doza trebuie ajustată în conformitate cu funcţia renală a pacientului (vezi dozele recomandate în caz de insuficienţă renală şi pct. 5.2).

Sexul şi rasa: nu este necesară ajustarea dozei în funcţie de sex sau rasă.

Insuficienţă renală: clearance-ul entecavirului scade o dată cu scăderea clearance-ului creatininei (vezi pct. 5.2). Se recomandă ajustarea dozei la pacienţii cu clearance al creatininei < 50 ml/min, inclusiv la cei care efectuează hemodializă sau dializă peritoneală ambulatorie continuă (DPAC). Se recomandă reducerea dozei zilnice utilizând entecavir sub formă de soluţie orală, după cum se prezintă în tabelul de mai jos. În cazul în care soluţia orală nu este disponibilă, ca alternativă, doza poate fi ajustată prin creşterea intervalului dintre administrarea dozelor, de asemenea, prezentat mai jos în tabel. Siguranţa şi eficacitatea nu au fost evaluate din punct de vedere clinic, propunerile de modificare a dozelor fiind bazate pe extrapolarea datelor limitate disponibile. Din acest motiv, răspunsul virusologic trebuie atent monitorizat.

• pentru doze < 0,5 mg, se recomandă soluţie orală cu entecavir în zilele în care se efectuează hemodializă, se administrează entecavirul după şedinţa de hemodializă

Insuficienţă hepatică: nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă hepatică.

Mod de administrare Administrare orală.

Insuficienţă renală: la pacienţii cu insuficienţă renală, se recomandă ajustarea dozelor (vezi pct. 4.2). Siguranţa şi eficacitatea nu au fost evaluate din punct de vedere clinic, iar propunerile de modificare a dozelor sunt bazate pe extrapolarea datelor limitate disponibile. Din acest motiv, răspunsul virusologic trebuie atent monitorizat.

Exacerbarea hepatitei: în cazul hepatitei cronice B, exacerbarea spontană este relativ frecventă şi este caracterizată prin creşteri tranzitorii ale valorilor serice ale ALT. După iniţierea terapiei antivirale, la unii pacienţi, valorile serice ale ALT pot creşte, în timp ce valorile serice ale ADN VHB scad (vezi pct. 4.8). Printre pacienţii trataţi cu entecavir, exacerbările din timpul tratamentului au o valoare mediană a timpului până la apariţie de 4-5 săptămâni. La pacienţii cu afecţiune hepatică compensată, aceste creşteri ale valorilor serice ale ALT nu sunt, în general, însoţite de o creştere a bilirubinemiei sau de decompensare hepatică. Deoarece după exacerbarea hepatitei, pacienţii cu boală hepatică avansată sau ciroză pot prezenta un risc mai mare de decompensare hepatică, în timpul tratamentului trebuie monitorizaţi îndeaproape.

De asemenea, s-a raportat exacerbarea acută a hepatitei la pacienţii care au întrerupt tratamentul hepatitei B (vezi pct. 4.2). Exacerbările post-tratament se asociază, de regulă, cu creşterea valorii ADN VHB, majoritatea fiind auto-limitate. Cu toate acestea, s-au raportat exacerbări severe, incluzând cazuri letale.

La pacienţii netrataţi anterior cu nucleozide, trataţi cu entecavir, exacerbările post-tratament au prezentat o valoare mediană a timpului până la apariţie de 23-24 săptămâni şi majoritatea au fost raportate la pacienţii cu AgHBe negativ (vezi pct. 4.8). Funcţia hepatică trebuie monitorizată la intervale repetate, cu o perioadă

de urmărire atât clinică, cât şi de laborator, de cel puţin 6 luni după întreruperea terapiei hepatitei B. Dacă este cazul, poate fi justificată reînceperea terapiei hepatitei B.

Pacienţii cu boală hepatică decompensată: la pacienţii cu boală hepatică decompensată, în special la cei cu boală hepatică clasificată conform criteriilor Child-Turcotte-Pugh (CTP) în clasa C, s-a observat o frecvenţă mai mare a reacţiilor adverse hepatice grave (indiferent de cauzalitate), comparativ cu frecvenţa la pacienţii cu funcţie hepatică compensată. De asemenea, pacienţi cu boală hepatică decompensată pot prezenta un risc mai mare de acidoză lactică şi reacţii adverse renale specifice, precum sindromul hepatorenal. De aceea, parametrii clinici şi de laborator trebuie monitorizaţi atent la această grupă de pacienţi (vezi, de asemenea, pct. 4.8 şi 5.1).

Acidoza lactică şi hepatomegalia severă cu steatoză: în cazul utilizării analogilor nucleozidici, s-a raportat producerea acidozei lactice (în lipsa hipoxemiei), uneori letală, asociată, de regulă, cu hepatomegalie şi steatoză hepatică. Deoarece entecavir este un analog nucleozidic, acest risc nu poate fi exclus. Tratamentul cu analogi nucleozidici trebuie întrerupt când se produc creşteri rapide ale valorilor serice ale aminotransferazei, hepatomegalie progresivă sau acidoză metabolică/lactică de etiologie necunoscută. Simptomele digestive benigne, cum sunt greaţă, vărsături şi dureri abdominale, pot fi caracteristice pentru dezvoltarea acidozei lactice. Cazurile severe, uneori cu evoluţie letală, au fost asociate cu pancreatită, insuficienţă hepatică/steatoză hepatică, insuficienţă renală şi valori mari ale lactacidemiei. Este necesară prudenţă în cazul prescrierii analogilor nucleozidici oricărui pacient (în special la femei obeze) cu hepatomegalie, hepatită sau alţi factori de risc cunoscuţi pentru afecţiuni hepatice. Aceşti pacienţi trebuie urmăriţi îndeaproape. Pentru a face diferenţa între creşterea valorilor serice ale aminotransferazelor datorate răspunsului la tratament şi creşterile potenţial legate de acidoza lactică, medicii trebuie să se asigure că modificările valorilor ALT sunt asociate cu îmbunătăţirea altor markeri de laborator ai hepatitei B cronice.

Rezistenţa şi precauţii specifice la pacienţii care nu răspund la tratamentul cu lamivudină: mutaţiile HBV polimerazei care determină substituţii ale rezistenţei la lamivudină pot conduce la apariţia unor substituţii secundare, incluzându-le pe cele asociate cu rezistenţa la entecavir (rETV). La un mic procent de pacienţi care nu au răspuns la tratamentul cu lamivudină, substituţiile la reziduurile rtT184, rtS202 sau rtM250, care determină rezistenţa la entecavir (rETV), erau prezente la momentul iniţial. Pacienţii cu infecţie cu VHB rezistent la lamivudină sunt expuşi la un risc mai mare de a dezvolta rezistenţă secundară la entecavir, comparativ cu pacienţii care nu prezintă rezistenţă la lamivudină. Probabilitatea cumulată de apariţie a rezistenţei genotipice la entecavir după 1, 2, 3, 4 şi 5 ani de tratament în studiile efectuate la pacienţi care nu au răspuns la lamivudină, a fost de 6%, 15%, 36%, 47% şi, respectiv, 51%. Răspunsul virusologic trebuie monitorizat frecvent la populaţia care nu a răspuns la lamivudină şi trebuie efectuate teste adecvate de rezistenţă. La pacienţii cu răspuns virusologic suboptim după 24 de săptămâni de tratament cu entecavir, trebuie luată în considerare o modificare a tratamentului (vezi pct. 4.5 şi 5.1). Atunci când se iniţiază tratamentul la pacienţii cu istoric documentat de infecţie cu VHB rezistent la lamivudină, utilizarea de entecavir în asociere cu un al doilea medicament antiviral (care nu are rezistenţă încrucişată la lamivudină sau entecavir) trebuie considerată preferabilă monoterapiei cu entecavir.

Infecţia preexistentă cu VHB rezistent la tratamentul cu lamivudină este asociată cu un risc crescut de rezistenţă ulterioară la entecavir, indiferent de stadiul bolii hepatice; la pacienţii cu boală hepatică decompensată, exacerbarea virusologică poate fi asociată cu complicaţii clinice grave ale afecţiunii hepatice subiacente. De aceea, la pacienţii cu boală hepatică decompensată şi infecţie cu VHB rezistent la lamivudină, utilizarea de entecavir în asociere cu un al doilea medicament antiviral (care nu are rezistenţă încrucişată la lamivudină sau entecavir) trebuie considerată preferabilă monoterapiei cu entecavir.

Copii şi adolescenţi: s-a observat o rată mai mică de răspuns virusologic (ADN VHB < 50 UI/ml) la copiii şi adolescenţii cu valori iniţiale ale ADN VHB ≥ 8,0 log10 UI/ml (vezi pct. 5.1). Entecavir trebuie utilizat la aceşti pacienţi numai dacă beneficiul potenţial justifică riscul potenţial pentru copil (de exemplu, apariţia rezistenţei). Deoarece unii copii şi adolescenţi pot necesita tratament pe termen lung sau chiar pe

toată durata vieţii pentru hepatita cronică activă cu virus B, trebuie luat în considerare impactul entecavirului asupra opţiunilor viitoare de tratament.

Pacienţii cu transplant hepatic: la pacienţii cu transplant hepatic trataţi cu ciclosporină sau cu tacrolimus, funcţia renală trebuie evaluată cu atenţie înaintea sau în timpul terapiei cu entecavir (vezi pct. 5.2).

Infecţie concomitentă cu hepatită C sau D: nu există date privind eficacitatea entecavirului la pacienţii infectaţi concomitent cu virusul hepatitei C sau D.

Pacienţi infectaţi concomitent cu virusul imunodeficienţei umane (HIV) şi VHB, cărora nu li se administrează concomitent terapie antiretrovirală: entecavirul nu a fost evaluat în cazul pacienţilor infectaţi concomitent cu HIV şi VHB şi care nu urmează un tratament eficace anti-HIV. Apariţia rezistenţei HIV a fost observată când entecavirul a fost utilizat pentru tratarea infecţiei cronice cu virusul hepatitiei B în cazul pacienţilor infectaţi cu HIV şi care nu urmează o terapie antiretrovirală înalt activă (HAART) (vezi pct. 5.1). Prin urmare, tratamentul cu entecavir nu trebuie utilizat în cazul pacienţilor infectaţi concomitent cu HIV şi VHB care nu urmează HAART. Entecavir nu a fost studiat pentru tratamentul infecţiei HIV şi nu este recomandat pentru aceasta.

Pacienţi infectaţi concomitent cu HIV şi VHB cărora li se administrează concomitent terapie antiretrovirală: entecavirul a fost studiat la 68 adulţi infectaţi concomitent cu HIV şi VHB cărora li se administra terapie HAART care conţinea lamivudină (vezi pct. 5.1). Nu sunt date disponibile privind eficacitatea entecavirului la pacienţii cu AgHBe negativ, infectaţi concomitent cu HIV. Există date limitate referitoare la pacienţii infectaţi concomitent cu HIV şi care au un număr mic de celule CD4 (<200 celule/mm3).

Generale: pacienţii trebuie avertizaţi că terapia cu entecavir nu a dovedit că reduce riscul transmiterii VHB, de aceea trebuie să continue să ia măsuri de precauţie adecvate.

Lactoză: pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit total de lactază sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament. Pentru aceste persoane, este disponibil entecavir sub formă de soluţie orală fără lactoză.

a. Rezumatul profilului de siguranţă În cadrul studiilor clinice la pacienţii cu boală hepatică compensată, cele mai frecvente reacţii adverse indiferent de severitate, cel puţin posibil legate de administrarea entecavirului, au fost: cefaleea (9%), fatigabilitatea (6%), ameţelile (4%) şi greaţa (3%). A fost raportată de asemenea, exacerbarea hepatitei în timpul şi după întreruperea terapiei cu entecavir (vezi pct. 4.4 şi c. Descrierea reacţiilor adverse selectate).

b. Lista tabelară a reacţiilor adverse Evaluarea reacţiilor adverse se bazează pe experienţa după punerea pe piaţă a medicamentului şi pe datele provenite din patru studii clinice în care la 1720 pacienţi cu infecţie cronică cu virus hepatitic B şi boală hepatică compensată s-a administrat tratament dublu-orb cu entecavir (n = 862) sau lamivudină (n = 858) timp de până la 107 săptămâni (vezi pct. 5.1). În aceste studii, profilurile de siguranţă, incluzând valorile anormale ale testelor de laborator, au fost comparabile pentru entecavir 0,5 mg administrat zilnic (679 pacienţi cu AgHBe pozitiv sau negativ, netrataţi anterior cu nucleozide trataţi pe o perioadă mediană de 53 de săptămâni), entecavir 1 mg administrat zilnic (183 pacienţi refractari la tratamentul cu lamivudină, trataţi pentru o perioadă mediană de 69 de săptămâni) şi lamivudină.

Tulburări ale sistemului imunitar rare: reacţii anafilactoide

Tulburări psihice frecvente: insomnie

Tulburări ale sistemului nervos frecvente: cefalee, ameţeli, somnolenţă

Tulburări gastro-intestinale frecvente: vărsături, diaree, greaţă, dispepsie

Tulburări hepatobiliare frecvente: valori serice crescute ale transaminazelor

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat mai puţin frecvente: erupţii cutanate tranzitorii, alopecie

Tulburări generale şi la nivelul locului de frecvente: fatigabilitate administrare

Au fost raportate cazuri de acidoză lactică, frecvent în asociere cu decompensare hepatică, alte afecţiuni medicale grave sau expuneri la medicamente (vezi pct. 4.4).

Tratament peste 48 săptămâni: tratamentul continuu cu entecavir pe o durată mediană de 96 săptămâni nu a evidenţiat nicio reacţie adversă nouă.

c. Descrierea reacţiilor adverse selectate

Valori anormale ale analizelor de laborator: în studiile clinice la pacienţi netrataţi anterior cu nucleozide, 5% au prezentat creşteri ale valorilor serice ale ALT > 3 ori faţă de valorile iniţiale şi 2 ori faţă de valorile iniţiale în asociere cu bilirubinemie totală > 2 ori faţă de limita superioară a valorilor normale (LSVN) şi > 2 ori faţă de valorile iniţiale. Valorile albuminemiei au fost < 2,5 g/dl la 3 ori faţă de valorile iniţiale la 2% dintre pacienţi, valorile lipazei au fost > 3 ori faţă de valorile iniţiale la 11% dintre pacienţi şi numărul de trombocite a fost < 50000/mm3 la < 1% dintre pacienţi.

În studiile clinice la pacienţi refractari la lamivudină, 4% au prezentat creşteri ale valorilor serice ale ALT > 3 ori faţă de valorile iniţiale şi 2 ori faţă de valorile iniţiale însoţite de creşteri ale bilirubinemiei totale > 2 ori LSVN şi > 2 ori faţă de valorile iniţiale. Valorile amilazei au fost > 3 ori faţă de valorile iniţiale la 2% dintre pacienţi, valorile lipazei au fost > 3 ori faţă de valorile iniţiale la 18% dintre pacienţi şi numărul de trombocite a fost < 50000/mm3 la < 1% dintre pacienţi.

Exacerbările în timpul tratamentului: în studii cu pacienţi netrataţi anterior cu nucleozide, creşteri în timpul tratamentului ale valorilor serice ale ALT > 10 ori LSVN şi > 2 ori faţă de valorile iniţiale s-au produs la 2% dintre pacienţii trataţi cu entecavir, comparativ cu 4% dintre pacienţii trataţi cu lamivudină. În studii efectuate la pacienţi care nu răspund la lamivudină, creşteri în timpul tratamentului ale valorilor serice ale ALT > 10 ori LSVN şi > 2 ori faţă de valorile iniţiale s-au produs la 2% dintre pacienţii trataţi cu entecavir, comparativ cu 11% dintre pacienţii trataţi cu lamivudină. Printre pacienţii trataţi cu entecavir, creşterile în timpul tratamentului ale valorilor serice ale ALT au avut o valoare mediană a timpului până la producere de 4-5 săptămâni, în general, s-au remis pe parcursul tratamentului şi în majoritatea cazurilor, s-au asociat cu o reducere a încărcăturii virale ≥ 2 log10/ml care a precedat sau a fost simultană cu creşterea valorilor ALT. În timpul tratamentului se recomandă monitorizarea periodică a funcţiei hepatice.

Exacerbări după întreruperea tratamentului: s-au raportat exacerbări acute ale hepatitei la pacienţii care au întrerupt terapia antivirală pentru hepatita B, incluzând terapia cu entecavir (vezi pct. 4.4). În cadrul studiilor, la pacienţi netrataţi anterior cu nucleozide, în perioada de urmărire post-tratament, 6% dintre pacienţii trataţi cu entecavir şi 10% dintre pacienţii trataţi cu lamivudină au prezentat creşteri ale valorilor serice ale ALT (> 10 ori LSVN şi > 2 ori valoarea de referinţă [minima valorilor iniţiale sau ultima

determinare la sfârşitul tratamentului]). Printre pacienţii netrataţi anterior cu nucleozide, dar trataţi cu entecavir, creşterile valorilor serice ale ALT au avut o valoare mediană a timpului până la producere de 23-24 săptămâni, iar 86% (24/28) dintre creşterile valorilor serice ale ALT s-au produs la pacienţii cu AgHBe negativ. În studii efectuate la pacienţi care nu răspund la lamivudină, cu un număr limitat de pacienţi urmăriţi post-tratament, 11% dintre pacienţii trataţi cu entecavir au prezentat creşteri ale valorilor serice ale ALT în cadrul perioadei de urmărire şi respectiv niciun pacient tratat cu lamivudină nu a prezentat creşteri ale valorilor serice ale ALT în cadrul perioadei de urmărire.

În studiile clinice tratamentul cu entecavir a fost întrerupt dacă pacienţii au realizat un răspuns prespecificat. În cazul în care tratamentul este întrerupt fără legătură cu răspunsul la tratament, frecvenţa exacerbărilor post-tratament ale valorilor ALT ar putea fi mai mare.

d. Copii şi adolescenţi

Siguranţa tratamentului cu entecavir la copii şi adolescenţi cu vârsta între 2 şi < 18 ani se bazează pe două studii clinice la pacienţi cu infecţie cronică cu VHB; un studiu de fază 2 de evaluare a profilului farmacocinetic (studiul 028) şi un studiu de fază 3 (studiul 189). Aceste studii oferă date privind 195 subiecţi cu AgHBe pozitiv, netrataţi anterior cu nucleozide şi trataţi cu entecavir pentru o durată mediană de 99 săptămâni. Reacţiile adverse observate la copiii şi adolescenţii trataţi cu entecavir au fost concordante cu cele observate în studiile clinice efectuate cu entecavir la adulţi. (vezi a. Rezumatul profilului de siguranţă şi pct. 5.1) – cu următoarea excepție la pacienții copii şi adolescenţi:

• reacții adverse foarte frecvente: neutropenie.

e. Alte grupe speciale de pacienţi

Experienţa la pacienţi cu boală hepatică decompensată: profilul de siguranţă al entecavirului la pacienţi cu boală hepatică decompensată a fost evaluat într-un studiu randomizat, deschis, comparativ, în care pacienţii au fost trataţi cu entecavir 1 mg/zi (n = 102) sau cu adefovir dipivoxil 10 mg/zi (n = 89) (studiul 048). Comparativ cu reacţiile adverse menţionate la pct. b. Rezumatul reacţiilor adverse, o altă reacţie adversă [scăderea bicarbonatului sanguin (2%)] a fost observată la pacienţii trataţi cu entecavir în săptămâna 48. Incidenţa cumulată a deceselor în timpul studiului a fost de 23% (23/102), iar cauza deceselor a fost în general de natură hepatică, aşa cum era de aşteptat la această populaţie. Incidenţa cumulată a carcinomului hepatocelular (CHC) în timpul studiului a fost de 12% (12/102). Reacţiile adverse grave au fost în general de natură hepatică, cu o incidenţă cumulată în timpul studiului de 69%. Pacienţii cu scor CTP mare la momentul iniţial au avut risc mai mare de a prezenta reacţii adverse grave (vezi pct. 4.4).

Modificări ale rezultatelor analizelor de laborator: în săptămâna 48, niciunul dintre pacienţii cu boală hepatică decompensată trataţi cu entecavir nu a prezentat creşteri ale ALT > 10 ori LSVN şi > 2 ori faţă de valoarea iniţială şi 1% dintre pacienţi au prezentat creşteri ale ALT > 2 ori faţă de valoarea iniţială împreună cu bilirubina totală > 2 ori LSVN şi > 2 ori faţă de valoarea iniţială. Concentraţiile albuminei au fost 3 ori faţă de valoarea iniţială la 10% dintre pacienţi şi numărul trombocitelor < 50000/mm3 la 20% dintre pacienţi.

Experienţa la pacienţii infectaţi concomitent cu HIV: profilul de siguranţă al entecavirului la un număr limitat de pacienţi infectaţi concomitent cu HIV şi VHB, trataţi cu scheme terapeutice HAART (terapie antiretrovirală înalt activă) conţinând lamivudină, a fost similar cu profilul de siguranţă la pacienţii infectaţi numai cu VHB (vezi pct. 4.4).

Sexul/vârsta: nu a existat nicio diferenţă evidentă a profilului de siguranţă al entecavirului legată de sex (aproximativ 25% femei în studiile clinice) sau vârsta (aproximativ 5% dintre pacienţi > 65 ani).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro