Endoxan 50 mg

Endoxan trebuie administrat numai de medici cu experienţă. Dozele trebuie adaptate individual pentru fiecare pacient. Dacă nu este prescris într-un alt mod, dozele recomandate sunt următoarele:

Adulţi şi copii: În terapie continuă, se administrează 1-4 drajeuri Endoxan (50-200 mg ciclofosfamidă anhidră) zilnic; dacă este necesar, se pot administra mai multe drajeuri, dar numai pentru cure terapeutice de scurtă durată. Dozele recomandate mai sus se aplică, în principal, monoterapiei cu ciclofosfamidă. În cadrul polichimioterapiei în asociere cu alte citostatice cu toxicitate similară, poate fi necesară reducerea dozelor sau prelungirea intervalelor dintre tratamente.

Recomandări pentru ajustarea dozelor la pacienţii cu insuficienţă hepatică şi renală Insuficienţa hepatică sau renală severă necesită reducerea dozelor. Se recomandă o reducere cu 25% pentru o bilirubinemie de 3,1-5 mg/100 ml şi de 50% pentru o rată a filtrării glomerulare sub 10 ml/minut. Ciclofosfamida este dializabilă.

Endoxan trebuie administrat dimineaţa. În timpul administrării sau imediat după administrare, trebuie consumată o cantitate corespunzătoare de lichide. Este important ca pacienţii să urineze la intervale regulate.

Durata tratamentului şi intervalele dintre cure vor depinde de indicaţii, schema de tratament aplicată (monoterapie sau polichimioterapie), starea generală de sănătate a pacientului, valorile hemogramei şi a altor rezultate de laborator.

Tulburări hematologice şi limfatice/Tulburări vasculare/Tulburări al sistemului imunitar

La toţi pacienţii trataţi cu Endoxan trebuie monitorizată frecvent hemograma completă Înainte de fiecare administrare şi la intervale adecvate (la nevoie zilnic) este necesar să se verifice numărul de: leucocite (WBC), trombocite (Pt) şi hemoglobina (Hb).

Controlul numărului de leucocite trebuie efectuat cu regularitate în cursul tratamentului: la intervale de 5-7 zile la începutul tratamentului şi la fiecare 2 zile dacă numărul de leucocite scade sub 3000/mm3(vezi pct. 4.2). Endoxan nu trebuie administrat la pacienţii cu un număr de leucocite sub 2500/µl şi/sau cu număr de trombocite sub 50 000/µl, dacă nu este absolut necesar. În situaţii de febră neutropenică şi/sau leucopenie trebuie administrate profilactic antibiotice şi/sau antimicotice. La pacienţii cu insuficienţă renală sau care au efectuat anterior chimioterapie şi/sau radioterapie, este de aşteptat să apară mielosupresie severă. Se impune verificarea periodică a prezenţei eritrocitelor în sedimentul urinar.

Tulburări ale sistemului imunitar

Este necesară supravegherea atentă a pacienţilor cu imunitate scăzută (de exemplu, în caz de diabet zaharat, tulburări cronice hepatice sau renale). Similar oricărui citostatic, terapia cu Endoxan trebuie utilizată cu atenţie la pacienţii debilitaţi sau vârstnici şi la cei trataţi anterior prin radioterapie.

Tulburări renale şi ale căilor urinare

Înainte de începerea tratamentului, trebuie exclusă sau corectată orice obstrucţie a tractului urinar, cistită, infecţie, dezechilibru electrolitic. Hidratarea adecvată poate reduce marcant frecvenţa sau severitatea toxicităţii de vezica urinară. Este important să se asigure că pacientul practică periodic golirea vezicii urinare. De asemenea, tratamentul cu UROMITEXAN (DCI: mesna) poate fi utilizat concomitent cu Endoxan pentru a reduce efectele toxice asupra vezicii urinare. Dacă se utilizează mesna (Uromitexan) pentru reducerea toxicităţii uroteliale trebuie evitată golirea frecventă a vezicii urinare. Dacă în timpul tratamentului cu Endoxan apare o cistită cu hematurie microscopică sau macroscopică, terapia cu Endoxan trebuie întreruptă până la normalizare. Pacienţii care suferă deja de insuficienţă renală trebuie ţinuţi atent sub observaţie (vezi de asemenea pct. 4.2).

Tulburări cardiace

Există dovezi că efectul cardiotoxic al Endoxan poate fi crescut la pacienţii trataţi anterior prin radioterapie în zona cardiacă şi/sau în cazul utilizării concomitente cu antracicline sau pentostatin. În acest context, pacienţilor cu antecedente de boală cardiacă li se recomandă precauţii speciale şi un control regulat al electroliţilor.

Tulburări gastro-intestinale

Trebuie administrate profilactic antiemetice, pentru a reduce severitatea stărilor de greaţă şi a vărsăturilor. Alcoolul poate accentua stările de greaţă şi vărsăturile induse de Endoxan; prin urmare, consumul de băuturi alcoolice trebuie evitat în timpul tratamentului cu Endoxan. Pentru a reduce apariţia stomatitelor trebuie acordată o atenţie deosebită igienei orale.

Tulburări hepatobiliare

Administrarea la pacienţi cu afecţiuni hepatice, necesită evaluarea stării de sănătate în mod individual înainte ca tratamentul sa fie iniţiat. Se recomandă monitorizarea atentă a acestor pacienţi (vezi de asemenea pct. 4.2). Abuzul de alcool favorizează dezvoltarea disfuncţiilor hepatice.

Tulburări ale aparatului genital şi sânului/ Afecţiuni congenitale familiale şi genetice

Endoxan are potenţial mutagenic şi efect genotoxic. Tratamentul cu Endoxan poate produce anomalii ale genotipului, atât la bărbaţi, cât şi la femei. De aceea, în timpul tratamentului cu Endoxan şi timp de 6 luni

de la întreruperea acestuia, femeile nu trebuie să rămână gravide, iar bărbaţii nu trebuie să conceapă copii. În această perioadă de timp, pacienţii (bărbaţi şi femei) activi sexual trebuie să utilizeze metode eficace de contracepţie. Tratamentul aplicat bărbaţilor poate creşte riscul infertilităţii ireversibile: aceştia trebuie informaţi în legătură cu posibilitatea conservării spermei, înaintea începerii tratamentului.

Investigaţii diagnostice

La pacienţii cu diabet zaharat trebuie verificat periodic nivelul glicemiei pentru a ajusta din timp tratamentul antidiabetic (vezi de asemenea pct. 4.5).

Excipienţi: Deoarece medicamentul conţine lactoză, pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament. Deoarece medicamentul conţine zahăr pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la fructoză, nu trebuie să utilizeze acest medicament.

La pacienţii aflaţi în monoterapie cu Endoxan efectele toxice limitante ale dozei sunt mielosupresia şi urotoxicitatea. Severitatea şi frecvenţa toxicităţii asupra vezicii urinare poate fi redusă semnificativ prin administrare de UROMITEXAN (INN: mesna) sau printr-o hidratare adecvată. Alte efecte adverse frecvent întâlnite sunt: alopecia, starea de greaţă şi vărsături. Pacienţii trataţi cu Endoxan pot prezenta următoarele reacţii adverse dependente de doză, care sunt reversibile în majoritatea cazurilor:

Reacţii adverse: Incidenţe

Infecţii şi infestări/Tulburări generale/Investigaţii diagnostice Frecvent, leziunile severe de la nivelul măduvei osoase pot conduce la febră neutropenică şi infecţii secundare, cum ar fi pneumonie cu tendinţă spre septicemie (infecţii ameninţătoare cu viaţa), rareori cu rezultat letal. Reacţiile infecţioase sunt indicate de valori crescute ale proteinei C reactive, febră, etc.

Tumori benigne, maligne şi nespecificate (incluzând chisturi şi polipi) La fel ca orice tratament citotoxic, terapia cu Endoxan are rareori drept consecinţă riscul apariţiei de tumori secundare şi a precursorilor acestora, ca sechele tardive. Riscul de a dezvolta cancer de tract urinar şi modificări mielodisplazice cu potenţial evolutiv către leucemie este crescut. Studiile la animale au arătat că riscul cancerului vezical poate fi redus semnificativ prin administrarea corespunzătoare de UROMITEXAN (DCI: mesna). S-a raportat foarte rar sindromul lizei tumorale provenite din răspunsul rapid al tumorilor mari sensibile la chimioterapie.

Tulburări hematologice şi limfatice/Tulburări vasculare/Tulburări ale sistemului imunitar În funcţie de doza administrată, poate să apară foarte frecvent mielosupresie de diverse grade, însoţită de leucopenie, neutropenie, trombocitopenie asociată cu un risc foarte crescut de evenimente hemoragice şi anemie. Valoarea minimă a leucocitelor şi trombocitelor este atinsă de obicei în săptămânile 1 şi 2 de tratament. Măduva osoasă se reface relativ repede şi analizele hematologice revin în parametrii normali de regulă în aproximativ 20 de zile. Anemia se dezvoltă, de obicei, numai după mai multe cicluri de tratament.

O mielosupresie mai severă este de aşteptat la pacienţii pretrataţi cu chimioterapie şi/sau radioterapie şi la cei cu afectare renală. Acţiunea imunosupresivă, utilă pentru indicaţiile terapeutice specifice (vezi pct. 4.1) poate duce la complicaţii asociate cu stări de imunodepresie, ca de exemplu apariţia infecţiilor (inclusiv reactivarea sau agravarea unor infecţii preexistente). Există o incidenţa mică a unor complicaţii cum ar fi: tromboembolie şi ischemie periferică, coagulare intravasculară diseminată (CID), sau sindrom uremic hemolitic (SUH) care pot fi de asemenea induse de boala de bază, dar pot să apară cu o frecvenţă crescută în cursul chimioterapiei cu Endoxan.

Tulburări ale sistemului nervos Rareori, sunt descrise atacuri de ameţeală. S-au raportat efecte adverse neurotoxice cum ar fi: parestezie, neuropatie periferică, polineuropatie, dar şi dureri neuropatice sau afectarea gustului, convulsii.

Tulburări oculare S-a raportat rar vedere înceţoşată tranzitor şi, foarte rar, afectarea vederii.

Rinichi: Afecţiunile renale sunt reacţii adverse foarte rare. Insuficienţa renală acută sau cronică, nefropatia toxică, disfuncţii renale tubulare pot să apară în special la pacienţii cu un istoric al funcţiei renale reduse. În cazuri foarte rare, aceasta poate progresa spre insuficienţă renală. Toate aceste efecte adverse presupun o scădere a valorilor creatininei sau a azotului ureic sanguin (BUN), îndeosebi după administrarea dozelor mari de Endoxan.

Tulburări hepatobiliare/Investigaţii diagnostice Tulburările funcţiei hepatice si hepatita au fost rareori raportate, fiind reflectate de o creştere a valorilor testelor funcţiei hepatice şi a enzimelor hepatice (ALAT, ASAT, GGT, fosfataza alcalină şi bilirubina). În contextul bilirubinei crescute cu colestază, cazurile de icter au fost raportate foarte rar. S-a raportat mai puţin frecvent creşterea neobişnuită a valorilor lactat dehidrogenazei plasmatice (LDH) datorită afectării funcţiei hepatice cauzată de chimioterapice, inclusiv de Endoxan. Totuşi, acestea pot rezulta şi din degradarea celulelor în tumorile maligne. Prin urmare, nu poate fi clar atribuită tratamentului cu Endoxan. Boala veno-ocluzivă (BVO) este observată la aproximativ 15 până la 50% dintre pacienţii trataţi cu doze mari de Endoxan în asociere cu busulfan sau iradiere corporală totală în timpul transplantului alogen de măduvă osoasă. Pe de altă parte, boala veno-ocluzivă este numai, rareori observată la pacienţii cu anemie aplastică trataţi cu doze mari de Endoxan în monoterapie. Sindromul apare tipic la 1-3 săptămâni post-transplant şi este caracterizat prin creştere ponderală bruscă, hepatomegalie, ascită, hiperbilirubinemie şi hipertensiune portală. De asemenea, se poate dezvolta foarte rar encefalopatia hepatică. Factorii de risc cunoscuţi, care predispun un pacient la dezvoltarea bolii veno-ocluzive, sunt tulburările preexistente ale funcţiei hepatice, tratamentul cu medicamente hepatotoxice concomitent cu doze mari de chimioterapice, în special când busulfanul este un element al terapiei de condiţionare.

În situaţii rare, s-a raportat activarea virusului hepatitic preexistent.

Tulburări cardiace Cardiotoxicitatea indusă de Endoxan se manifestă printr-o varietate de efecte cardiace de la modificări minore la nivelul tensiunii arteriale, modificări de ECG şi aritmii până la cardiomiopatii secundare cu scăderea fracţiei de ejecţie a ventriculului stâng (FEVS) şi insuficienţă cardiacă, rareori cu rezultat letal. Simptomele clinice ale cardiotoxicităţii EndoxanI se manifestă prin: dureri toracice şi crize de angină pectorală. S-au raportat, în cazuri rare, aritmii ventriculare şi supraventriculare. În timpul terapiei cu Endoxan, pot să apară fibrilaţii atriale sau ventriculare şi stop cardiac. Rareori au fost raportate: miocardite, pericardite şi infarct miocardic. Efectul cardiotoxic este intensificat după administrarea unor doze mari de Endoxan (120-240 mg/kg corp) şi/sau de combinaţia cu alte medicamente cardiotoxice, cum ar fi antraciclinele sau pentostatinul. Mai mult, există dovezi că efectul cardiotoxic poate fi crescut la pacienţii pretrataţi prin radioterapie în regiunea cardiacă.

Tulburări endocrine/Tulburări metabolice şi de nutriţie Foarte rar s-a observat SIADH (sindromul de secreţie inadecvată a hormonului antidiuretic/sindromul Schwartz-Bartter) cu hiponatremie, retenţie hidrică şi simptomele asociate (stare de confuzie, crampe).

Mai puţin frecvent, s-au observat tulburări ovulatorii (vezi de asemenea tulburări ale aparatului genital).

Au fost raportate: mai puţin frecvent anorexie, rareori deshidratare, foarte rar retenţie hidrică şi hiponatremie.

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv Tratamentul cu Endoxan poate induce în cazuri rare slăbiciune musculară şi poate fi, de asemenea, un factor favorizant în dezvoltarea rabdomiolizei.

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale De obicei, simptomele afecţiunilor respiratorii sunt manifestate prin: hipoxie, bronhospasm, dispnee sau tuse. Foarte rar, pot să apară pneumonia sau pneumonie interstiţială cu evoluţie spre fibroză pulmonară interstiţială cronică.

Un debut tardiv al fibrozelor pulmonare poate fi ireversibil şi poate avea un rezultat letal. Foarte rar, poate să apară boala pulmonară veno-ocluzivă, uneori ca o complicaţie a fibrozelor pulmonare. Au fost raportate cazuri foarte rare de edem pulmonar toxic, hipertensiune pulmonară, embolism pulmonar, efuziune pleurală. Există raportări foarte rare de sindrom de detresă respiratorie şi insuficienţă respiratorie asociată cu rezultat letal în terapia cu Endoxan.

Tulburări ale aparatului genital/Tulburări endocrine Datorită mecanismului său de acţiune ca agent alchilant, ciclofosfamida produce mai puţin frecvent afectarea spermatogenezei (rareori ireversibilă), ducând rareori la azoospermie sau oligospermie persistentă. Au fost observate mai puţin frecvent tulburările de ovulaţie, care sunt rareori ireversibile. Au fost raportate mai puţin frecvent amenoree şi nivele scăzute ale hormonilor sexuali feminini.

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportareAgenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucureşti 011478- RO Tel: + 4 0757 117 259 Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.