Enalapril Mcc 10 mg

Doze

Hipertensiune arteriala

Doza iniţială este de 5 până la maxim 20 mg maleat de enalapril, în funcţie de gradul hipertensiunii arteriale şi de starea clinică a pacientului (vezi mai jos). Enalapril se administrează o dată pe zi. În caz de hipertensiune moderată, doza iniţială recomandată este de 5 până la 10 mg maleat de enalapril. Administrarea dozei iniţiale la pacienţii cu un sistem renină-angiotensină-aldosteron puternic activat (de exemplu hipertensiune renovasculară, depleţie de sodiu şi/sau volemică, decompensare cardiacă sau hipertensiune arterială severă) poate determina o scădere marcată a tensiunii arteriale. La aceşti pacienţi, este recomandată o doză iniţială de 5 mg maleat de enalapril sau mai mică, iar iniţierea tratamentului trebuie să se efectueze sub supraveghere medicală. Tratamentul anterior cu doze mari de diuretice poate genera depleţie volemică şi risc de hipotensiune arterială atunci când se iniţiază tratamentul cu enalapril. La aceşti pacienţi, este recomandată o doză iniţială de 5 mg sau mai mică. Dacă este posibil, utilizarea diureticului trebuie întreruptă cu 2-3 zile înaintea începerii tratamentului cu enalapril. Trebuie monitorizate funcţia renală şi potasemia. Doza de întreţinere uzuală este de 20 mg maleat de enalapril pe zi. Doza de întreţinere maximă este de 40 mg maleat de enalapril pe zi. (vezi pct. 4.3, 4.4, 4.5 şi 5.1)..

Insuficienţă cardiacă/Disfuncţie asimptomatică a ventricului stâng

În tratamentul insuficienţei cardiace simptomatice, enalapril este utilizat ca terapie adjuvantă la tratamentul cu diuretice şi, acolo unde este cazul, la tratamentul cu digitalice sau beta-blocante. La pacienţii cu insuficienţă cardiacă simptomatică sau disfuncţie asimptomatică a ventricului stâng, doza iniţială de enalapril este de 2,5 mg şi trebuie administrată sub strictă supraveghere medicală pentru a determina efectul iniţial asupra tensiunii arteriale. În absenţa acestuia sau după tratamentul eficace al hipotensiunii simptomatice de după iniţierea tratamentului cu enalapril pentru insuficienţă cardiacă, doza trebuie crescută gradat până la doza de menţinere uzuală de 20 mg, administrată în doză unică sau în două prize, după cum tolerează pacientul. Această stabilire treptată a dozei se recomandă a fi efectuată în decursul unei perioade de 2 până la 4 săptămâni. Doza maximă este de 40 mg maleat de enalapril pe zi, administrată în două prize.

Propunerea de stabilire treptată a dozei de enalapril la pacienţii cu insuficienţă cardiacă/ disfuncţie asimptomatică a ventricului stâng:

Atât înainte, cât şi după începerea tratamentului cu enalapril (vezi pct. 4.4), trebuie monitorizate îndeaproape tensiunea arterială şi funcţia renală, deoarece au fost raportate hipotensiune arterială şi (mai rar) insuficienţă renală consecutivă. La pacienţii trataţi cu diuretice, doza acestora trebuie redusă, dacă este posibil, înainte de începerea tratamentului cu enalapril. Apariţia hipotensiunii arteriale după doza iniţială de enalapril nu sugerează că hipotensiunea arterială va reapărea în timpul tratamentului cronic cu enalapril şi nu exclude utilizarea continuă a medicamentului. De asemenea, potasemia trebuie monitorizată. (vezi pct. 4.3, 4.4, 4.5 şi 5.1)..

Insuficienţă renală: Dozele se adaptează în funcţie de clearance-ul creatininei:

• pentru valori cuprinse între 30-80 ml/min.,doza recomandată iniţial este de 5-10 mg maleat de enalapril pe zi,
• pentru valori cuprinse între 10-30 ml/min., 2,5-5 mg maleat de enalapril pe zi;
• pentru valori mai mici sau egale cu 10 ml/min., 2,5 mg maleat de enalapril în zilele în care se efectuează dializă (vezi pct.4.4). Ulterior doza poate fi crescută în funcţie de răspunsul terapeutic; se vor controla frecvent potasemia şi nivelul plasmatic al creatininei.

Pacienţi vârstnici Doza este stabilită de medic şi este bazată pe funcţionarea rinichiului(vezi pct.4.4).

Copii şi adolescenţi Experienţa din studiile clinice privind utilizarea enalapril la copiii hipertensivi este limitată (vezi pct. 4.4, 5.1 şi 5.2). Pentru pacienţii care pot înghiţi comprimate, doza trebuie individualizată în funcţie de starea clinică a pacientului şi de răspunsul tensiunii arteriale la tratament. Doza iniţială recomandată este de 2,5 mg la pacienţii cu greutatea între 20 şi 50 kg şi de 5 mg la pacienţii cu greutatea peste 50 kg. Enalapril este administrat o dată pe zi. Doza trebuie ajustată în funcţie de necesităţile pacientului până la maxim 20 mg pe zi, la pacienţii cu greutatea între 20 şi 50 kg şi este de 40 mg la pacienţii cu greutatea peste 50 kg (vezi pct. 4.4). Deoarece nu sunt disponibile date, enalapril nu este recomandat la nou-născuţi şi la copiii cu rata filtrării glomerurale<30 ml/min/1,73 m2.

Mod de administrare Administrare orală. Deoarece absorbţia comprimatelor de Enalapril MCC comprimate, nu este influenţată de alimente, comprimatele se pot administra anterior, concomitent sau ulterior ingestiei de alimente. După administrarea primei doze, pacientul va rămâne culcat şi sub supravegherea medicului cel puţin 2 ore, pentru a evita eventualele fenomene ortostatice.

Hipotensiunea arterială simptomatică: Hipotensiunea simptomatică a fost rar întâlnită la pacienţii cu hipertensiune necomplicată. Este mai probabil ca hipotensiunea să apară la pacienţii trataţi cu enalapril, dacă aceştia prezintă hipovolemie, de exemplu prin tratament diuretic, regim hiposodat, dializă, diaree sau vomă (vezi pct. 4.5. Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune şi pct. 4.8.Reacţii adverse). La unii pacienţi cu insuficienţă cardiacă, cu sau fără insuficienţă renală asociată, s-a observat apariţia hipotensiunii simptomatice. Aceasta apare cel mai probabil la pacienţii cu un grad mai sever de insuficienţă cardiacă, reflectat de utilizarea unor doze mari de diuretice de ansă, hiponatremie sau disfuncţie renală. La aceşti pacienţi tratamentul trebuie început sub supraveghere medicală, iar ei trebuie urmăriţi îndeaproape ori de câte ori doza de enalapril, şi/sau diuretice este ajustată. Este necesară o supraveghere atentă şi în cazul pacienţilor cu cardiopatie ischemică sau afecţiuni cerebrovasculare, la care o scădere exagerată a tensiunii arteriale poate duce la infarct miocardic sau accident vascular cerebral. Dacă apare hipotensiune, pacientul trebuie culcat şi, dacă este necesar, se va administra o perfuzie intravenoasă cu ser fiziologic. Un răspuns

hipotensiv tranzitor nu constituie o contraindicaţie pentru continuarea tratamentului, care se poate face de obicei fără dificultate de îndată ce tensiunea arterială a crescut prin corectarea volemiei. Administrând enalapril, la unii pacienţi cu insuficienţă cardiacă care au tensiune arterială normală sau scăzută poate apărea o scădere suplimentară a tensiunii arteriale sistemice. Acest efect este previzibil şi de obicei nu reprezintă un motiv de întrerupere a tratamentului. Dacă hipotensiunea devine simptomatică, poate fi necesară o reducere a dozei şi/sau întreruperea diureticului şi/sau a tratamentului cu enalapril.

Stenoză aortică/cardiomiopatie hipertrofică: Ca şi în cazul altor vasodilatatoare, inhibitorii enzimei de conversie trebuie administraţi cu prudenţă la pacienţii cu obstrucţie la nivelul camerei de ejecţie a ventriculului stâng.

Afectarea funcţiei renale: La unii pacienţi cu insuficienţă cardiacă, după începerea tratamentului cu inhibitori ai ACE poate apărea o agravare a disfuncţiei renale. În această situaţie a fost semnalată instalarea insuficienţei renale acute, de obicei reversibilă. Pacienţii cu insuficienţă renală pot necesita doze reduse şi/sau mai rare de Enalapril comprimate (vezi pct. 4.2. Doze şi mod de administrare). La unii pacienţi cu stenoză bilaterală a arterelor renale sau stenoza arterei renale pe rinichi unic s-au observat creşteri ale ureei sanguine şi ale creatininei serice, reversibile însă la întreruperea terapiei. Acest fenomen este mai frecvent la pacienţii cu insuficienţă renală. Atunci când li s-a administrat enalapril, concomitent cu un diuretic, unii pacienţi fără nici o afecţiune renală aparentă preexistentă au dezvoltat creşteri de obicei minore şi tranzitorii ale ureei sanguine şi ale creatininei serice. În acest caz pot fi necesare o reducere a dozei şi/sau întreruperea diureticului şi/sau a tratamentului cu enalapril.

Hipertensiune renovasculară: Enalaprilul trebuie administrat sub supraveghere medicală atentă, deoarece există riscul insuficienţei renale acute.

Transplant renal: Nu există experinţă privind administrarea enalapril la pacienţii cu un transplant renal recent. Ca urmare, tratamentul cu enalapril nu este recomandat.

Insuficienţă hepatică: Foarte rar, administrarea de inhibitori ai ECA a fost asociată cu un sindrom care a debutat prin icter colestatic şi a evoluat până la necroză hepatică fulminantă şi (uneori) deces. Mecanismul acestui sindrom nu este cunoscut. La pacienţii cărora li se administrează inhibitori ai ECA şi dezvoltă icter sau la care valorile serice ale enzimelor hepatice cresc marcat, tratamentul cu inhibitori ai ECA trebuie întrerupt şi se va institui supraveghere medicală adecvată.

Hipersensibilitate/Edem angioneurotic: S-au înregistrat rare cazuri de edem angioneurotic al feţei, extremităţilor, buzelor, limbii, glotei şi/sau laringelui la pacienţii trataţi cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, inclusiv enalapril. Acestea pot apărea în orice moment pe durata tratamentului. În asemenea cazuri enalapril, va fi întrerupt imediat şi se va trece la o monitorizare corespunzătoare până la dispariţia completă a simptomelor, înainte de a externa pacientul. În situaţiile în care edemul s-a localizat la faţă sau buze, fenomenele s-au remis de obicei fără tratament, deşi antihistaminicele au fost utile pentru atenuarea simptomelor. Edemul angioneurotic asociat cu edem laringian poate fi fatal. Când sunt interesate limba, glota sau laringele, cu pericol de obstrucţie a căilor respiratorii, trebuie administrat prompt un tratament adecvat cum ar fi adrenalină subcutanat, soluţie 1:1000 (0,3 ml până la 0,5 ml). Pacienţii cu antecedente de edem angioneurotic nelegat de tratamente cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei pot avea un risc crescut de angioedem când primesc inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (vezi pct. 4.3. Contraindicaţii).

Pacienţii hemodializaţi: La pacienţii dializaţi şi trataţi simultan cu un inhibitor de ACE au fost raportate reacţii anafilactoide în cazul folosirii membranelor de flux crescut (de ex. AN69). La aceşti pacienţi se recomandă utilizarea altor tipuri de membrane de dializă sau a altor clase de agenţi antihipertensivi.

Tusea: La pacienţii trataţi cu inhibitori de ACE a fost semnalată o tuse neproductivă, persistentă, care dispare la întreruperea tratamentului. Tusea indusă de inhibitori de ACE trebuie avută în vedere la stabilirea diagnosticului diferenţial al tusei.

Chirurgie/Anestezie: La pacienţii supuşi unor intervenţii chirurgicale majore sau în timpul anesteziei cu agenţi care produc hipotensiune, enalaprilul blochează formarea angiotensinei II secundară eliberării compensatorii de renină. Dacă apare hipotensiunea şi se consideră că este datorată acestui mecanism, ea se poate corecta prin expansiune volemică.

Potasiul seric: Inhibitorii enzimei de conversie pot provoca hiperkaliemie datorită scăderii secreţiei de aldosteron; hiperkaliemia este favorizată de restricţia severă de sodiu, insuficienţa cardiacă, diabetul zaharat şi medicamentele care favorizează reţinerea de potasiu. (vezi pct. 4.5. Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune)

Reacţii anafilactoide în timpul desensibilizării faţă de hymenoptere: Rareori, pacienţii trataţi cu inhibitori ai ACE în timpul desensibilizării faţă de veninul de hymenoptere au prezentat reacţii anafilactoide cu potenţial letal. Aceste reacţii pot fi evitate prin oprirea temporară a administrării inhibitorilor de ACE înaintea fiecărei desensibilizări.

Lactoza: Produsul conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Copii și adolescenți Experienţa privind eficacitatea şi siguranţa utilizării la copiii hipertensivi cu vârsta peste 6 ani este limitată şi nu există experienţă în alte indicaţii. Pentru copiii cu vârsta peste 2 luni, datele farmacocinetice disponibile sunt limitate. (Vezi, de asemenea, pct. 4.2, 5.1 şi 5.2). Enalapril nu este recomandat la copii pentru alte indicaţii decât hipertensiune arterială. Deoarece nu sunt disponibile date, enalapril nu este recomandat la nou-născuţi şi la copiii cu rata filtrării glomerurale < 30 ml/min/1,73 m2 (vezi pct.4.2).

Pacienţi cu diabet zaharat: În cazul pacienţilor cu diabet zaharat trataţi cu antidiabetice orale sau cu insulină, trebuie monitorizată strict glicemia în timpul primei luni de tratament cu inhibitor al ECA (vezi pct.4.5).

Deosebiri etnice: Similar altor inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, la pacienţii de rasă neagră, enalaprilul este aparent mai puţin eficient în reducerea tensiunii arteriale decât la pacienţii de rasă albă, posibil datorită prevalenţei ridicate de valori mici ale reninei la populaţia hipertensivă neagră.

Sarcina: Tratamentul cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) nu trebuie început în timpul sarcinii. În cazul în care continuarea tratamentului cu IECA nu este considerată esenţială, pacientele care planifică o sarcină trebuie transferate la un tratament antihipertensiv alternativ cu profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii. În momentul diagnosticării unei sarcini, tratamentul cu IECA trebuie oprit imediat şi, dacă este cazul, se începe un tratament alternativ (vezi punctele 4.3. şi 4.6. ).

Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA) Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului creşte riscul de apariţie a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei şi de diminuare a funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută). Prin urmare, nu este recomandată blocarea dublă a SRAA prin

administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 şi 5.1). Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai sub supravegherea unui medic specialist şi cu monitorizarea atentă şi frecventă a funcţiei renale, a valorilor electroliţilor şi a tensiunii arteriale. Inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizaţi concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetică.

Ca toate medicamentele, enalaprilul poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Ierarhizarea incidenţei (prezentată în tabelul de mai jos) este utilizată pentru evaluarea frecvenţei reacţiilor adverse: Foarte frecvent ( >1/10 ). Frecvent ( >1/100, 1/1000, 1/10000, <1/1000 ). Foarte rar (<1/10000, incluzând cazurile izolate).

Tulburări hematologice şi limfatice: Mai puţin frecvente: – anemii (incluzând anemia aplastică şi hemolilitică), mai ales la bolnavii dializaţi şi la cei cu transplant renal Rare: – neutropenie, scăderi ale hemoglobinei şi hematocritului, trombocitopenie, agranulocitoză, depresie a măduvei, pancitopenie, limfadenopatie, tulburări autoimune

Tulburări metabolice şi de nutriţie: Mai puţin frecvente: – hipoglicemie ( vezi punctul 4.4. atenţionările şi precauţiile speciale în cazul pacienţilor diabetici )

Tulburări ale sistemului nervos/psihice: Frecvente: – dureri de cap, depresie Mai puţin frecvente: – confuzie, somnolenţă, insomnie, nervozitate, parestezie, vertij Rare: – anomalii ale perioadei de vis, tulburări de somn

Tulburări oculare: Foarte frecvente: – vedere neclară

Tulburări hepatobiliare: Rare: – hepatite, atât hepatocelulare cât şi colestatice

Tulburări cutanate şi ale ţesutului subcutanat: Frecvente: – rash, hipersensibilitate/edem angioneurotic: edem angioneurotic la nivelul feţei, extremităţilor, buzelor, limbii, glotei şi laringelui Mai puţin frecvente: – diaforeză, prurit, urticarie, alopecie Rare: – eritem multiform, sindrom Stevens-Jonhson, dermatite exfoliante, necroliză epidermică toxică, pemfigus

S-a raportat un complex de simptome care poate include febră, serozită, vasculită, mialgii/miozită, artralgii/artrită, anticorpi antinucleari prezenţi, VSH crescut, eozinofilie şi leucocitoză

Tulburări renale şi ale căilor urinare: Mai puţin frecvente: – disfuncţii renale, proteinurie, insuficienţă renală Rare: – oligurie

Tulburări ale aparatului genital şi sânului: Mai puţin frecvente: – impotenţă Rare: – ginecomastie

Investigaţii diagnostice: Frecvente: – hipokaliemie, creşterea creatininei serice Mai puţin frecvente: – creşterea ureei în sânge, hiponatremie Rare: – elevarea enzimelor din ficat şi a bilirubinei serice

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.