Doxazosin Arena 1 mg (Vezi C02ca04)

Medicamentul se administrează în priză unică, dimineaţa sau seara. Comprimatele trebuie înghiţite întregi, cu un pahar cu apă. Hipertensiune arterială Doza iniţială este de 1 mg doxazosin (1 comprimat DOXAZOSIN ARENA 1 mg) pe zi. Doza poate fi crescută la 2 mg doxazosin (2 comprimate DOXAZOSIN ARENA 1 mg) pe zi după 1-2 săptămâni de tratament, în funcţie de situaţia hemodinamică a pacientului. Dacă este necesar, doza poate fi mărită treptat la 4 mg doxazosin (4 comprimate DOXAZOSIN ARENA 1 mg), 8 mg doxazosin (8 comprimate DOXAZOSIN ARENA 1 mg) sau până la doza maximă recomandată de 16 mg doxazosin (16 comprimate DOXAZOSIN ARENA 1 mg) pe zi, astfel încât să se obţină efectul terapeutic optim. Hiperplazie benignă de prostată Doza iniţială este de 1 mg doxazosin (1 comprimat DOXAZOSIN ARENA 1 mg) pe zi. În funcţie de răspunsul clinic, doza poate fi crescută la 2 mg doxazosin (2 comprimate DOXAZOSIN ARENA 1 mg) pe zi; dacă este necesar, doza se poate creşte la 4 mg doxazosin (4 comprimate DOXAZOSIN ARENA 1 mg) sau până la 8 mg doxazosin (8 comprimate DOXAZOSIN ARENA 1 mg) pe zi, care reprezintă doza maximă recomandată pentru hiperplazia benignă de prostată. Se recomandă ca ajustarea dozei să se facă la intervale de 1-2 săptămâni. Administrarea la vârstnici La vârstnici nu sunt necesare ajustări ale dozei. Administrarea la pacienţii cu insuficienţă renală Deoarece la pacienţii cu insuficienţă renală nu se modifică farmacocinetica, nu este necesară ajustarea dozelor. Administrarea la pacienţii cu insuficienţă hepatică A se vedea pct. 4.4 “Atenţionări şi precauţii speciale”. Administrarea la copii Nu au fost evaluate siguranţa şi eficacitatea administrării doxazosinului la copii.

Accidentele hipotensive pot să apară după prima doză de DOXAZOSIN ARENA 1 mg sau la începutul tratamentului; pentru a preveni aceste fenomene, tratamentul se începe cu doze mici (vezi pct. 4.2). Se pot produce scăderi marcate ale tensiunii arteriale, cu caracter predominant ortostatic, care pot fi însoţite uneori de tahicardie. De asemenea, se recomandă prudenţă în afecţiuni cardiace acute. Ca şi în cazul altor medicamente metabolizate în totalitate la nivel hepatic, doxazosinul trebuie administrat cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă hepatică.

Hipertensiune arterială În studii clinice controlate privind folosirea doxazosinului în tratamentul hipertensiunii arteriale au fost observate cel mai frecvent reacţii adverse legate de tulburările cu caracter ortostatic (rareori asociate cu sincopă – mai ales după prima administrare), precum şi simptome nespecifice: ameţeli, cefalee, oboseală, tulburări gastro-intestinale (greaţă, vărsături, diaree), uscăciunea gurii, vertij, edeme, astenie, somnolenţă şi rinită. În cazuri rare, a fost raportată incontinenţă urinară. Au fost raportate cazuri izolate de priapism şi impotenţă sexuală corelate cu tratamentul cu α1-blocante, inclusiv doxazosin. De asemenea, au fost raportate cazuri izolate de reacţii alergice (rash, prurit, purpură, icter şi creşterea transaminazelor hepatice), dispnee, artralgii, trombocitopenie, leucopenie, epistaxis, constipaţie, nervozitate. În perioada postmarketing au fost raportate următoarele reacţii adverse: tahicardie, palpitaţii, dureri toracice, angină pectorală, infarct miocardic, accident cerebral vascular, aritmii şi tulburări de vedere.

Hiperplazia benignă de prostată În timpul studiilor clinice controlate privind folosirea doxazosinului în tratamentul hiperplaziei benigne de prostată au fost raportate aceleaşi reacţii adverse ca şi în cazul tratamentului hipertensiunii arteriale.

Supradozaj Semnele şi simptomele care apar în caz de supradozaj se datorează efectului antihipertensiv al doxazosinului. Nu există antidot specific pentru doxazosin. Tratamentul este simptomatic şi de susţinere. Pentru împiedicarea absorbţiei digestive a medicamentului se efectuează lavaj gastric sau se administrează cărbune activat. Pentru combaterea hipotensiunii arteriale, trebuie administrate intravenos lichide. Dializa nu este recomandată, deoarece medicamentul se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice.