Dipperam 10 mg/160 mg

Doze Doza recomandată de Dipperam este de un comprimat pe zi.

Dipperam 5 mg/80 mg poate fi administrat pacienţilor a căror tensiune arterială nu este controlată adecvat prin monoterapie cu amlodipină 5 mg sau valsartan 80 mg.

Dipperam 5 mg/160 mg poate fi administrat pacienţilor a căror tensiune arterială nu este controlată adecvat prin monoterapie cu amlodipină 5 mg sau valsartan 160 mg.

Dipperam 10 mg/160 mg poate fi administrat pacienţilor a căror tensiune arterială nu este controlată adecvat prin monoterapie cu amlodipină 10 mg sau valsartan 160 mg sau cu Dipperam 5 mg/160 mg.

Dipperam poate fi administrat cu sau fără alimente.

Se recomandă ajustarea individuală a dozelor componentelor (şi anume amlodipină şi valsartan) înainte de alegerea combinaţiei cu doză fixă. Poate fi avută în vedere trecerea directă de la monoterapie la combinaţia cu doză fixă, când se consideră adecvat din punct de vedere clinic.

Pentru comoditate, pacienţii cărora li se administrează valsartan şi amlodipină sub formă de comprimate/capsule separate pot fi trecuţi la tratamentul cu Dipperam având componentele în aceleaşi doze.

Insuficienţă renală Nu există date clinice disponibile la pacienţii cu insuficienţă renală severă. Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată. Se recomandă monitorizarea concentraţiilor plasmatice de potasiu şi creatinină în cazul insuficienţei renale moderate.

Insuficienţă hepatică Administrarea Dipperam este contraindicată la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă (vezi pct. 4.3).

Se recomandă prudenţă la administrarea Dipperam pacienţilor cu insuficienţă hepatică sau cu tulburări biliare obstructive (vezi pct. 4.4). La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată, fără colestază, doza maximă recomandată de valsartan este de 80 mg. Nu au fost stabilite recomandări cu privire la dozele de amlodipină pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată. Când pacienţii hipertensivi (vezi pct. 4.1) cu insuficienţă hepatică trec la tratamentul cu amlodipină sau Dipperam, trebuie utilizată cea mai mică doză disponibilă de amlodipină, respectiv cea mai mică doză a componentei amlodipină.

Pacienţii vârstnici (vârsta de 65 ani şi peste) Este necesară prudenţă când se cresc dozele la pacienţii vârstnici. Când pacienţii vârstnici hipertensivi (vezi pct. 4.1) trec la tratamentul cu amlodipină sau Dipperam, trebuie utilizată cea mai mică doză disponibilă de amlodipină, respectiv cea mai mică doză a componentei amlodipină.

Copii şi adolescenţi Siguranţa şi eficacitatea Dipperam la copii și adolescenți cu vârsta sub 18 ani nu au fost încă stabilite. Nu sunt disponibile date.

Mod de administrare Administrare orală. Se recomandă administrarea Dipperam cu apă.

Nu au fost evaluate siguranţa si eficacitatea administrării amlodipinei în criza hipertensivă.

Sarcină Tratamentul cu antagonişti ai receptorilor de angiotensină II (ARAII) nu trebuie iniţiat în timpul sarcinii. Cu excepţia cazului în care continuarea tratamentului cu ARAII este considerată esenţială, pacientele care planifică o sarcină trebuie trecute la tratamente antihipertensive alternative care au un profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii. Când este diagnosticată sarcina, tratamentul cu ARAII trebuie oprit imediat şi, dacă este cazul, trebuie început un tratament alternativ (vezi pct. 4.3 şi 4.6).

Pacienţi cu depleţie sodică şi/sau volemică S-a observat o hipotensiune arterială pronunţată în cazul a 0,4% dintre pacienţii cu hipertensiune arterială fără complicaţii, care au fost trataţi cu amlodipină/valsartan în cadrul studiilor placebo controlate. În cazul pacienţilor cu sistemul renină-angiotensină activat (cum sunt pacienţii cu depleţie volemică şi/sau sodică cărora li se administrează doze mari de diuretice) cărora li se administrează inhibitori ai receptorilor angiotensinei, poate să apară hipotensiune arterială simptomatică. Se recomandă corectarea acestor depleții înainte de administrarea Dipperam sau o supraveghere medicală atentă la începutul tratamentului.

Dacă apare hipotensiune arterială după administrarea Dipperam, pacientul trebuie menţinut în poziţie orizontală şi, dacă este cazul, trebuie să i se administreze o perfuzie intravenoasă cu ser fiziologic. Tratamentul poate fi continuat după stabilizarea tensiunii arteriale.

Hiperpotasemie Utilizarea concomitentă cu suplimente cu potasiu, diuretice care economisesc potasiu, substituente minerale care conţin potasiu sau alte medicamente care pot creşte concentraţia plasmatică a potasiului (heparina, etc.) trebuie realizată cu prudenţă şi cu monitorizarea frecventă a concentraţiilor plasmatice ale potasiului.

Stenoză a arterei renale Dipperam trebuie utilizat cu prudenţă în tratamentul hipertensiunii arteriale la pacienţii cu stenoză unilaterală sau bilaterală de arteră renală sau stenoză a arterei renale pe rinichi unic, deoarece concentrațiile plasmatice ale ureei şi creatininei pot creşte la aceşti pacienţi.

Transplant renal Până în prezent nu există date privind siguranţa utilizării amlodipină/valsartan la pacienţii cărora li s-a efectuat recent un transplant renal.

Insuficienţă hepatică Valsartanul se elimină în general nemetabolizat prin bilă. Timpul de înjumătăţire plasmatică al amlodipinei este prelungit şi valorile ASC sunt mai mari la pacienţii cu insuficienţă hepatică; nu au fost stabilite recomandări cu privire la doze. Se recomandă prudenţă la administrarea Dipperam la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată sau cu tulburări biliare obstructive.

În cazul pacienţilor cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată, fără colestază, doza maximă recomandată de valsartan este de 80 mg.

Insuficienţă renală Nu este necesară ajustarea dozei de Dipperam la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată (RFG >30 ml/min/1,73 m2). Se recomandă monitorizarea concentraţiilor plasmatice ale potasiului şi ale creatininei în cazul insuficienţei renale moderate.

Hiperaldosteronism primar Pacienţii cu hiperaldosteronism primar nu trebuie trataţi cu valsartan, antagonist al angiotensinei II, pentru că sistemul lor renină-angiotensină este influențat de afecţiunea de bază.

Angioedem A fost raportat angioedem, inclusiv edem al laringelui şi glotei, care a determinat obstrucţia căilor respiratorii şi/sau umflare a feţei, buzelor, faringelui şi/sau limbii la pacienţii trataţi cu valsartan. Unii dintre aceşti pacienţi au prezentat anterior angioedem la administrarea altor medicamente, inclusiv inhibitori ai ECA. Administrarea Dipperam trebuie întreruptă imediat la pacienţii care prezintă angioedem şi nu trebuie reluată.

Insuficienţă cardiacă/ post infarct miocardic Ca o consecinţă a inhibării sistemului renină-angiotensină-aldosteron, se pot aştepta modificări ale funcţiei renale în cazul persoanelor predispuse. La pacienţii cu insuficienţă cardiacă severă a căror funcţie renală poate depinde de activitatea sistemului renină-angiotensină-aldosteron, tratamentul cu inhibitori ai ECA şi cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei a fost asociat cu oligurie şi/sau azotemie progresivă şi (rar) cu insuficienţă renală acută şi/sau cu deces. S-au raportat efecte similare şi în cazul valsartanului. Evaluarea pacienţilor cu insuficienţă cardiacă sau post infarct miocardic trebuie să includă întotdeauna evaluarea funcţiei renale.

În cadrul unui studiu de lungă durată (PRAISE-2), controlat cu placebo, efectuat la pacienţi cu insuficienţă cardiacă de grad III şi IV NYHA (Clasificarea Asociaţiei Cardiologilor din New York), cu etiologie non-ischemică, trataţi cu amilodipină, amlodipina a fost asociată cu creşterea numărului de raportări de edem pulmonar, în ciuda unor diferenţe nesemnificative privind incidenţa agravării insuficienţei cardiace, comparativ cu placebo.

Blocantele canalelor de calciu, inclusiv amlodipina, trebuie utilizate cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă cardiacă congestivă, deoarece acestea pot creşte riscul apariţiei altor evenimente cardiovasculare şi mortalitatea.

Stenoză valvulară aortică şi mitrală Ca toate celelalte vasodilatatoare, se recomandă precauţie deosebită la pacienţii care prezintă stenoză mitrală sau stenoză aortică semnificativă care nu este de grad înalt.

Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA) Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II (BRA) sau aliskirenului creşte riscul de apariţie a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei şi de diminuare a funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută). Prin urmare, nu este recomandată blocarea dublă a SRAA prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, BRA sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 şi 5.1).

Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai sub supravegherea unui medic specialist şi cu monitorizarea atentă şi frecventă a funcţiei renale, valorilor electroliţilor şi tensiunii arteriale. Inhibitorii ECA şi BRA nu trebuie utilizaţi concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetică.

Combinația amlodipină/valsartan nu a fost studiată la nicio altă grupă de pacienţi, cu excepţia pacienţilor cu hipertensiune arterială.

Rezumatul profilului de siguranţă Siguranţa administrării combinației amlodipină/valsartan a fost evaluată în cadrul a cinci studii clinice controlate, incluzând 5175 pacienţi, dintre care la 2613 s-a administrat valsartan în asociere cu amlodipină. Au fost identificate următoarele reacţii adverse ca fiind cele mai frecvente sau cele mai semnificative sau severe: rinofaringită, gripă, hipersensibilitate, cefalee, sincopă, hipotensiune arterială ortostatică, edem, edem cu godeu, edem facial, edem periferic, fatigabilitate, eritem facial, astenie şi bufeuri.

Nicturie — Mai puţin — frecvente Polachiurie Rare Mai puţin — frecvente Poliurie Rare — — Insuficienţă renală şi disfuncţie — — Cu frecvenţă renală necunoscută Tulburări ale aparatului Impotenţă — Mai puţin — genital şi sânului frecvente Disfuncţie erectilă Rare — — Ginecomastie — Mai puţin — frecvente Tulburări generale şi la Astenie Frecvente Mai puţin — nivelul locului de frecvente administrare Disconfort, stare generală de rău — Mai puţin — frecvente Oboseală Frecvente Frecvente Mai puţin frecvente Edem facial Frecvente — — Eritem facial tranzitoriu, bufeuri Frecvente — — Durere toracică de etiologie — Mai puţin — non-cardiacă frecvente Edem Frecvente Frecvente — Edem periferic Frecvente — — Durere — Mai puţin — frecvente Edem cu godeu Frecvente — — Investigaţii Creştere a concentraţiei — — Cu frecvenţă diagnostice plasmatice de potasiu necunoscută Creştere în greutate — Mai puţin — frecvente Scădere în greutate — Mai puţin — frecvente

• în principal corelate cu colestază

Informaţii suplimentare privind combinaţia în doză fixă Edemul periferic, o reacţie adversă cunoscută la amlodipină, a fost observat, în general, cu o incidenţă mai mică la pacienţii cărora li s-a administrat combinaţia în doză fixă amlodipină/valsartan, decât la cei cărora li s-a administrat amlodipină în monoterapie. În studiile clinice dublu-orb, controlate, incidenţa edemului periferic în funcţie de doză a fost după cum urmează:

% pacienţilor care au prezentat Valsartan (mg) edem periferic 0 40 80 160 320 0 3,0 5,5 2,4 1,6 0,9 Amlodipină 2,5 8,0 2,3 5,4 2,4 3,9 (mg) 5 3,1 4,8 2,3 2,1 2,4 10 10,3 Nu este Nu este 9,0 9,5 cazul cazul

Incidenţa medie a edemului periferic, simetric distribuită pentru toate dozele, a fost 5,1% pentru combinaţia în doză fixă amlodipină/valsartan.

Informaţii suplimentare privind componentele individuale Reacţiile adverse semnalate anterior pentru una dintre componentele individuale (amlodipină sau valsartan) pot constitui posibile reacţii adverse şi pentru combinația amlodipină/valsartan, chiar dacă nu au fost observate în timpul studiilor clinice sau în perioada ulterioară punerii pe piaţă.

Amlodipină

• în principal corelate cu colestază

Au fost raportate cazuri excepţionale de sindrom extrapiramidal.

Valsartan

Cu frecvenţă Scădere a valorii hemoglobinei, scădere a valorii hematocritului, neutropenie, necunoscută trombocitopenie, creştere a valorii kaliemiei, creştere a valorilor indicatorilor funcţiei hepatice, inclusiv creştere a valorii bilirubinemiei, insuficienţă şi disfuncţie renală, creştere a valorii creatininei serice, angioedem, mialgie, vasculită, hipersensibilitate, inclusiv boală serică.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la: Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro