Digoxin Zentiva 0,5 mg/2 ml

Doze Din cauza intervalului terapeutic îngust și a riscului ridicat de intoxicație, doza trebuie strict individualizată în funcție de vârsta pacientului, masa corporală slabă și funcția renală. Adulţi În cazul în care este necesară digitalizarea rapidă, la pacienţi care nu au mai fost digitalizaţi, se administrează o doză de încărcare de 0,5 – 1 mg digoxină zilnic (1-2 fiole DIGOXIN ZENTIVA), timp de 2-3 zile, monitorizarea pacientului fiind obligatorie. Tratamentul se continuă cu doze de întreţinere cuprinse între 0,125 – 0,50 mg digoxină zilnic, cu administrare orală (obişnuit 0,25 mg).

Vârstnici Atunci când sunt tratați pacienți vârstnici, trebuie luată în considerare posibilitatea unei funcții renale reduse și a unei mase corporale slabe mai mici. Dacă este necesar, doza trebuie redusă și ajustată în funcție de farmacocinetica modificată pentru a preveni concentrațiile serice crescute de digoxină și riscul de toxicitate. Semnele de toxicitate la digoxină trebuie evaluate cu atenție, iar concentrațiile serice de digoxină trebuie monitorizate atunci când este necesar. Doza de întreţinere este mai mică şi poate fi redusă la 0,125 mg.

La pacienţii cu insuficienţă renală, doza de întreţinere trebuie redusă şi se stabileşte în funcţie de valoarea creatininemiei.

Copii Stabilirea dozei optime zilnice de digoxină cu administrare parenterală la copii este complexă şi se iau în considerare mai mulţi factori: greutatea corporală, stadiul de dezvoltare, gradul de maturitate, precum şi responsivitatea la tratament. Se recomandă următoarele doze pentru administrarea parenterală:

În caz de insuficienţă renală, doza de întreţinere trebuie scăzută aplicându-i un coeficient de multiplicare, în funcţie de nivelul creatininemiei şi al azotemiei, conform tabelului următor:

Dozarea digoxinemiei este utilă pentru adaptarea modului de administrare în formele severe sau în caz de tratament dificil; digoxinemia trebuie măsurată pentru a evita supradozajul (în caz de insuficienţă renală), sau pentru a mări dozele când este necesar (pacientul nu a răspuns la dozele anterioare).

Mod de administrare Administrare pe cale intravenoasă.

Raportul beneficiu/risc trebuie evaluat cu atenție în următoarele situații:

• bloc atrio-ventricular de grad mic, deoarece poate induce un bloc total,
• miocardită acută,
• infarct miocardic acut şi în afecţiuni pulmonare severe deoarece creşte sensibilitatea miocardului.
• Digoxina poate creşte riscul apariţiei de aritmii la pacienţii supuşi cardioversiei şi, ca urmare, tratamentul trebuie întrerupt cu 1,5-3 zile înaintea unei asemenea proceduri.

• Dezechilibrul electrolitic şi disfuncţia tiroidiană poate afecta sensibilitatea la DIGOXIN ZENTIVA.
• hipopotasemie,
• hipomagneziemie,
• hipercalcemie,
• hipoxemie
• hipotiroidie. Ca urmare, dozele trebuie reduse până când aceste tulburări sunt corectate.

Monitorizare Pacienții cărora li se administrează digoxină trebuie testați în mod regulat pentru factorii care cresc riscul de toxicitate, inclusiv funcția renală (concentrația serică a creatininei sau ureei) și dezechilibrele electrolitice (în special concentrațiile potasiului seric). Testarea la interval de șase luni este, în general, recomandată pentru pacienții cu insuficiență cardiacă stabilă, în timp ce monitorizarea anuală poate fi suficientă pentru cei cu fibrilație atrială. Cu toate acestea, frecvența evaluărilor trebuie ajustată în funcție de contextul clinic. Concentrațiile plasmatice de digoxină trebuie verificate dacă apar semne de toxicitate sau dacă sunt suspectate concentrații subterapeutice. În plus, poate fi benefică monitorizarea concentrațiilor plasmatice de digoxină după inițierea tratamentului (odată ce starea de echilibru este atinsă) sau după o modificare a dozei (la pacienții cu funcție renală normală), pentru a confirma că doza este în intervalul terapeutic. Sângele trebuie prelevat la cel puțin șase ore după ultima doză de digoxină. Se recomandă prudență la valorile concentrației care nu se aliniază cu starea clinică a pacientului, deoarece substanțele endogene asemănătoare digoxinei sau alți compuși exogeni pot interfera cu testul, compromițând rezultatele. Concentrația plasmatică țintă a digoxinei este <1,2 ng/ml. Cu toate acestea, există o suprapunere semnificativă a concentrațiilor plasmatice între pacienții fără semne de toxicitate și cei care prezintă simptome de toxicitate. Majoritatea pacienților care prezintă semne de toxicitate au în general concentrații plasmatice care depășesc 2 ng/mL (2,56 nmol/l). Cu toate acestea, concentrația serică de digoxină trebuie interpretată în context clinic, luând în considerare factori precum starea de sănătate generală și cardiacă a pacientului, tratamentul concomitent, bolile recidivante recente, funcția renală și concentrațiile serice ale electroliților (deoarece hipokaliemia, hipercalcemia și hipomagneziemia pot exacerba efectele digoxinei).

Aritmii S-a raportat că digoxina provoacă aproape orice tulburare de ritm. Cele care trebuie considerate ritmuri de toxicitate la digoxină sunt blocul atrioventricular Mobitz tip I nou apărut (periodicitatea Wenckebach), ritmul joncțional accelerat cu sau fără bloc atrioventricular de grad înalt, tahicardia atrială neparoxistică cu bloc atrioventricular și tahicardia ventriculară bidirecțională. La pacienții cu fibrilație atrială stabilă, ritmul ventricular de regularizare reprezintă bloc cardiac complet cu evadare joncțională accelerată din cauza toxicității digoxinei.

Disfuncția nodului sinusal Este cunoscut faptul că digoxina provoacă disfuncție a nodului sinusal (denumit anterior sindromul sinusului bolnav), care se manifestă ca bradicardie sinusală, pauze sau stop sinusal, bloc de ieșire sinoatrial, incompetență cronotropă sau bradicardie care alternează cu tahicardie (adică, sindromul bradicardie-tahicardie). Simptomele clinice rezultă din hipoperfuzia organelor terminale.

Infarctul miocardic Administrarea digoxinei imediat după infarctul miocardic nu este contraindicată. Cu toate acestea, se recomandă prudență atunci când se prescrie digoxină la pacienții cu fibrilație atrială post-infarct miocardic, în special în absența insuficienței cardiace. Unele studii retrospective de urmărire au asociat utilizarea digoxinei după infarctul miocardic cu o mortalitate crescută la astfel de pacienți, în special la cei fără insuficiență cardiacă inițială. Acest lucru poate fi atribuit efectelor inotrope ale digoxinei, care cresc cererea miocardică de oxigen și pot duce la ischemie.

Amiloidoza cardiacă Digoxina poate fi utilizată cu prudență la pacienți selecționați cu amiloidoză cardiacă, la doze mai mici, cu monitorizarea atentă a concentrațiilor plasmatice ale medicamentului, a funcției renale și a electroliților. Folosind atât raționamentul clinic, cât și o evaluare a raportului risc/ beneficiu, digoxina poate fi luată în considerare în cazurile de fibrilație atrială cu frecvențe ventriculare necontrolate sau insuficiență cardiacă cu debit scăzut, atunci când nu există alte opțiuni rezonabile.

Miocardită Din cauza lipsei datelor la om, utilizarea digoxinei la pacienții cu miocardită trebuie evitată. În studiile la animale, digoxina a fost asociată cu o mortalitate crescută la șoarecii cu miocardită virală.

Pericardită constrictivă La pacienții cu pericardită constrictivă, digoxina poate fi utilă atunci când sunt prezente fibrilația atrială și răspunsul ventricular rapid.

Întreruperea tratamentului La pacienții cărora li se administrează diuretice și un inhibitor ECA sau numai diuretice, s-a dovedit că întreruperea digoxinei are ca rezultat o deteriorare clinică.

Toleranta la efort Digoxina îmbunătățește toleranța la efort la pacienții cu insuficiență cardiacă cu fracție de ejecție redusă și ritm sinusal normal. La pacienții cu fibrilație atrială, efectul digoxinei este evident în repaus. În timpul efortului fizic, ritmul cardiac este controlat inadecvat.

Electrocardiografie Modificările electrocardiografice, chiar și fără toxicitate la digoxină sau cu toxicitate ușoară, includ aritmii, aplatizarea sau inversarea undei T, denivelarea segmentului ST și creșterea amplitudinii undei U. Toxicitatea moderată poate provoca un interval PR prelungit (bloc atrio-ventricular de gradul I) sau bradicardie sinusală. Toxicitatea severă poate duce la bloc atrio-ventricular de gradul doi sau trei, stop sinusal sau bloc de ieșire sinoatrial. Digoxina poate provoca denivelare ST fals pozitivă în timpul monitorizării electrocardiografice ambulatorie și testelor de efort.

Hipokaliemie, hipercalcemie și hipomagneziemie Hipokaliemia promovează legarea miocardică a digoxinei, crescând sensibilitatea miocardică la medicament și reduce clearance-ul renal, predispunând astfel pacienții la toxicitatea digoxinei. Hipercalcemia amplifică efectele digoxinei asupra contractilității și excitabilității miocardului. În consecință, semnele și simptomele toxicității digoxinei se pot manifesta chiar și la niveluri normale de digoxină atunci când este prezentă hipercalcemie. Hipomagneziemia afectează funcția Na+/K+ ATPazei, rezultând un potențial membranar de repaus mai puțin negativ și creșterea sensibilității miocardice la digoxină.

Malabsorbție Pacienții cu defecte ale mucoasei intestinale, cum este sindromul de malabsorbție, sau cei care au suferit intervenții chirurgicale gastrointestinale (în principal rezecții ale părții superioare a intestinului subțire, unde digoxina este în principal absorbită) pot necesita doze mai mari de digoxină.

Cardioversie cu curent continuu Riscul de a provoca tahiaritmii ventriculare maligne cu cardioversia cu curent continuu este mult crescut în prezența toxicității digitalice. Deși pacienții tratați cu digoxină, fără dovezi clinice de toxicitate digitală, prezintă un risc scăzut de aritmii ventriculare grave post-cardioversie, digoxina trebuie întreruptă timp de 24- 48 de ore înainte de cardioversia electivă cu curent continuu, deoarece medicamentul s-a dovedit a fi un factor de risc independent pentru eșecul cardioversiei electrice imediate și recidiva fibrilației atriale.

Afectare tiroidiană În hipertiroidie, poate apărea rezistenţă la acţiunea digoxinei.

DIGOXIN ZENTIVA se administrează cu atenție la pacienții care au primit deja glicozide cardiace, iar doza de digoxină trebuie redusă dacă glicozidele cardiace au fost administrate cu două săptămâni înainte.

Insuficiență renală La pacienţii cu afectarea funcţiei renale, la vârstnici şi la prematuri, dozele de DIGOXIN ZENTIVA trebuie reduse şi trebuie monitorizată concentraţia plasmatică a acestuia.

Excipienţi Acest medicament conţine etanol (alcool) 96% până la 167,966 mg pe fiolă, echivalent cu 4.26 ml bere sau 1.78 ml vin pe fiola. Poate avea efecte nedorite la pacienţii cu alcoolism. A se lua în considerare la gravide sau la femeile care alăptează, copii şi grupuri cu risc crescut, cum sunt pacienţii cu boli hepatice sau epilepsie. Conţine şi propilenglicol. Poate provoca simptome asemănătoare celor provocate de consumul de alcool. Acest medicament conţine sodiu, <1 mmol (23 mg) pe doză, adică practic „nu conţine sodiu”.

Tulburări hematologice şi limfatice Poate apărea trombocitopenie.

Tulburări ale sistemului imunitar Reacţiile de hipersensibilitate sunt rare.

Tulburări psihice La vârstnici, pot apărea tulburări psihice (convulsii, delir, halucinaţii, psihoze), caz în care trebuie suspectat un supradozaj.

Tulburări oculare La vârstnici pot apărea tulburări de vedere.

Tulburări cardiace Cele mai grave reacţii adverse sunt cele la nivel cardiac. Dozele toxice pot declanşa sau agrava insuficienţa cardiacă. Aritmiile ventriculare şi supraventriculare şi tulburările de conducere pot reprezenta un semn precoce de supradozare. În general, incidenţa şi severitatea aritmiei este corelată cu severitatea afecţiunii cardiace. Aproape orice tip de aritmie poate apărea, în special tahicardia ventriculară, tahicardia joncţională

atrioventriculară şi tahicardia atrială cu bloc. Mai pot apărea aritmii ca: extrasistole, bloc sinoatrial, bradicardie sinusală şi bloc atrioventricular. Hipopotasemia predispune la creşterea toxicităţii digoxinei. Reacţiile adverse ale digoxinei apar mai rapid dacă există o depleţie de potasiu produsă de administrarea îndelungată de diuretice.

Tulburări gastro-intestinale Pot apărea durerea abdominală, greaţă, vărsături, diaree şi anorexie în cazuri de intoxicaţie cu digoxină sau supradozare. Totuşi nu se recomandă să se interpreteze greaţa ca semn precoce de supradozaj digitalic.

Tulburări ale sistemului reproducător și ale sânului Ginecomastia poate apărea cu frecvență foarte rară.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacțiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniștii din domeniul sănătății sunt rugați să raporteze orice reacție adversă suspectată la Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 București 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro