Dexmedetomidina Kalceks 100 Micrograme/ml

Pentru sedarea în secțiile de ATI (Secția de Anestezie Terapie Intensivă) a pacienților adulți care necesită un nivel de sedare ce nu depășește în profunzime capacitatea de trezire ca răspuns la stimularea verbală (care corespunde pe Scala Richmond de agitație și sedare (RASS) între 0 și -3).

Numai pentru administrare în spital. Acest medicament trebuie administrat de personal medical specializat în abordarea terapeutică a pacienților care necesită terapie intensivă.

Doze

Pacienții deja intubați și sedați pot fi trecuți la administrarea de dexmedetomidină, cu un debit de perfuzare inițial de 0,7 micrograme/kg/oră, care poate fi apoi ajustat treptat în intervalul dozelor de la

0,2 la 1,4 micrograme/kg/oră, pentru a se realiza nivelul de sedare dorit, dependent de răspunsul pacientului. Trebuie luat în considerare un debit de perfuzare inițial mai redus pentru pacienții tarați. Dexmedetomidina este foarte eficace și debitul de perfuzare este exprimat per oră. După ajustarea dozei, un nou nivel de sedare la starea de echilibru poate să nu fie atins până la maximum o oră.

Doza maximă Doza maximă de 1,4 micrograme/kg/oră nu trebuie să fie depășită. Pacienții la care nu se poate obține un nivel adecvat de sedare cu doza maximă de dexmedetomidină trebuie să fie trecuți la administrarea unui medicament sedativ alternativ. Nu se recomandă utilizarea unei doze de încărcare de dexmedetomidină și este asociată cu reacții adverse crescute. Se pot administra propofol sau midazolam, dacă este necesar, până când se stabilizează efectele clinice ale dexmedetomidinei.

Durata administrării Nu există experiență privind utilizarea dexmedetomidinei pentru o durată de peste 14 zile. Utilizarea acestui medicament pentru perioade mai îndelungate decât aceasta trebuie reevaluată cu regularitate.

Pentru sedarea pacienților adulți ne-intubați înainte și/sau în timpul procedurilor chirurgicale sau de diagnosticare care necesită sedare, adică sedare procedurală/conștientă.

Dexmedetomidina trebuie administrată de personal medical specializat în managementul anesteziei pacienților în sala de operație sau în timpul procedurilor de diagnosticare. Când se administrează dexmedetomidină pentru sedare conștientă, pacienții trebuie monitorizați permanent de către personalul neimplicat în realizarea procedurii chirurgicale sau de diagnosticare. Pacienții trebuie monitorizați continuu pentru simptome precoce de apariție a hipotensiunii arteriale, hipertensiunii arteriale, bradicardiei, deprimării respiratorii, obstrucției căilor respiratorii, apneei, dispneei și/sau desaturării de oxigen (vezi pct. 4.8).

Rezerve de oxigen trebuie să fie disponibile imediat și să se adminitreze când este indicat. Saturarea cu oxigen a sângelui trebuie monitorizată prin puls-oximetrie.

Dexmedetomidina este administrată prin perfuzie de încărcare, urmată de perfuzie de întreținere. În funcție de procedura efectuată, poate fi necesară anestezia locală concomitentă sau analgezia pentru a obține efectul clinic dorit. Se recomandă administrarea de sedative sau analgezie suplimentară în caz de proceduri dureroase sau dacă este necesară augmentarea nivelului de sedare. Timpul de înjumătățire plasmatică prin eliminare farmacocinetic al dexmedetomidinei a fost estimat la 6 minute, fapt ce trebuie luat în considerare, împreună cu efectele celorlalte medicamente administrate concomitent, atunci când se estimează timpul corespunzător de titrare a efectului clinic dorit al dexmedetomidinei.

Pentru inițierea Sedării Procedurale:

• O perfuzie de încărcare de 1,0 micrograme/kg corp, în decurs de 10 minute. Pentru proceduri mai puțin invazive, cum ar fi chirurgia oftalmică este recomandată o perfuzie de încărcare de 0,5 micrograme/kg în decurs de 10 minute.

Pentru menținerea Sedării Procedurale:

• Perfuzia de menținere este inițiată de obicei la 0,6-0,7 micrograme/kg/oră și este titrată pentru a obține efectul clinic dorit cu doze variind de la 0,2 la 1 microgram/kg/oră. Rata de perfuzare a perfuziei de întreținere trebuie ajustată pentru a obține nivelul dorit de sedare.

Grupe speciale de pacienți

Pacienţi vârstnici În mod normal, nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii vârstnici (vezi pct. 5.2). Pacienții vârstnici pot avea un risc crescut de hipotensiune arterială (vezi pct. 4.4), dar datele limitate disponibile referitoare la sedarea procedurală nu sugerează o legătură clară de dependență de doză.

Insuficienţă renală Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală.

Insuficienţă hepatică Dexmedetomidina este metabolizată la nivel hepatic și trebuie administrată cu prudență la pacienții cu insuficienţă hepatică. Poate fi luată în considerare o doză de întreținere redusă (vezi pct. 4.4 și 5.2).

Copii și adolescenți Eficacitatea și siguranța administrării dexmedetomidinei la copii și adolescenți cu vârste între 0 și 18 nu a fost determinată. Datele disponibile în prezent sunt descrise la pct. 4.8, 5.1 și 5.2, însă nu se poate face nicio recomandare cu privire la doze.

Mod de administrare

Acest medicament trebuie administrat numai ca perfuzie intravenoasă, diluat, utilizând un dispozitiv de perfuzare. Pentru instrucțiuni de diluare a medicamentului înainte de administrare, vezi pct. 6.6.

Monitorizare Acest medicament este destinat utilizării într-o secție de terapie intensivă, sală de operații sau în timpul procedurilor de diagnosticare. Nu se recomandă utilizarea acestuia în alte medii. Toți pacienții trebuie să fie monitorizați cardiac continuu în timpul perfuzării de dexmedetomidină. Respirația trebuie monitorizată la pacienții ne-intubați, din cauza riscului de deprimare respiratorie și, în anumite cazuri, de apnee (vezi pct. 4.8).

Timpul de revenire după utilizarea dexmedetomidinei a fost raportat a fi de aproximativ o oră. Când este utilizată într-un mediu extraspitalicesc, monitorizarea îndeaproape trebuie continuată pentru cel puțin încă o oră (sau mai mult în funcție de starea pacientului), cu supraveghere medicală suplimentară pentru cel puțin încă o oră, pentru a asigura siguranța pacientului.

Precauții generale Dexmedetomidina nu trebuie administrată în bolus, iar administrarea prin doză de încărcare în secțiile ATI nu este recomandată. Persoanele care administrează medicamentul trebuie să fie pregătiți să utilizeze un sedativ alternativ pentru controlul agitației sau în timpul procedurilor, mai ales în timpul primelor ore de tratament. Dacă este necesar, pentru a se mări rapid nivelul de sedare în timpul sedării procedurale se poate administra în bolus o doză mică dintr-un alt sedativ.

S-a observat că anumiți pacienți cărora li s-a administrat dexmedetomidină pot fi treziți și sunt atenți când sunt stimulați. Acest aspect singular nu trebuie considerat ca dovadă a lipsei de eficacitate în absența altor semne și simptome clinice.

Dexmedetomidina nu produce în mod normal sedare profundă, iar pacienții pot fi treziți cu ușurință. Ca urmare, dexmedetomidina nu este adecvată pentru pacienții care nu tolerează acest profil de efecte, de exemplu cei la care este necesară sedarea profundă continuă.

Dexmedetomidina nu trebuie utilizată ca agent de inducere a anesteziei generale pentru intubare sau pentru a asigura sedarea în timpul administrării de medicamente cu efect de relaxare musculară.

Dexmedetomidina nu are efect anticonvulsiv la fel ca alte sedative și, ca urmare, nu va suprima convulsiile care pot apare.

Trebuie avută grijă în cazul administrării concomitente a dexmedetomidinei cu ale alte substanțe cu efect sedativ sau cardiovascular, deoarece pot apare efecte aditive.

Dexmedetomidina nu este recomandată pentru sedarea controlată de pacient. Nu sunt disponibile date adecvate despre acest mod de utilizare.

Atunci când dexmedetomidina este utilizată într-un mediu extra-spitalicesc, pacienții trebuie externați în grija unei terțe părți potrivite. Pacienții trebuie instruiți să se abțină să conducă vehicule sau să execute alte activități riscante și, atunci când e posibil, să evite utilizarea altor substanțe care pot induce sedare (de exemplu benzodiazepine, opioizi, alcool) pentru o perioadă recomandată de timp, care se estimează pe baza efectelor observate ale dexmedetomidinei, procedurii în sine, medicației concomitente, vârstei și stării generale a pacientului.

Trebuie exercitată prudență când se administrează dexmedetomidină la pacienți vârstnici. Pacienții cu vârsta peste 65 de ani pot fi predispuși la hipotensiune arterială când li se administrează dexmedetomidină, inclusiv la doza de încărcare în timpul procedurilor. Trebuie luată în considerare reducerea dozei. Vezi pct. 4.2.

Efecte cardiovasculare și precauții Dexmedetomidina reduce frecvența cardiacă și tensiunea arterială prin simpatoliză la nivel central, dar la concentrații plasmatice mai mari provoacă vasoconstricție periferică, care duce la hipertensiune arterială (vezi pct. 5.1). Ca urmare, administrarea de dexmedetomidină nu este adecvată la pacienți care prezintă instabilitate cardiovasculară severă.

Trebuie acordată atenție când se administrează dexmedetomidină la pacienți cu bradicardie preexistentă. Datele cu privire la efectele dexmedetomidinei la pacienți cu frecvența cardiacă <60 sunt foarte limitate și este necesară deosebită prudență la acești pacienți. În mod normal, bradicardia nu necesită tratament, dar a răspuns frecvent la administrarea de medicament anticolinergic sau la reducerea dozei în măsura necesară. Pacienții care depun efort fizic susținut și au frecvența cardiacă bazală lentă pot fi deosebit de sensibili la efectele bradicardice ale agoniştilor receptorilor alfa-2 adrenergici și s-au raportat cazuri de stop sinusal tranzitoriu. De asemenea, au fost raportate cazuri de stop cardiac, adesea precedat de bradicardie sau bloc atrioventricular (vezi pct. 4.8).

Efectele hipotensive ale dexmedetomidinei pot fi de importanță mai mare la pacienții cu hipotensiune arterială preexistentă (mai ales dacă nu răspund la terapia cu vasopresoare), hipovolemie, hipotensiune arterială cronică sau rezervă funcțională redusă, cum sunt pacienții cu disfuncție ventriculară severă și pacienții vârstnici, iar în aceste cazuri este mandatorie o grijă deosebită (vezi pct. 4.3). Hipotensiunea arterială nu necesită în mod normal tratament special, dar, în măsura necesară, persoanele care administrează medicamentul trebuie să fie pregătite să intervină prin reducerea dozei, administrarea de lichide și/sau factori vasoconstrictori.

Pacienții cu disfuncție autonomă periferică (de exemplu, din cauza unor leziuni ale măduvei spinării) pot prezenta modificări hemodinamice mai pronunțate după administrarea dexmedetomidinei și, prin urmare, trebuie tratați cu grijă.

Hipertensiunea arterială tranzitorie s-a observat în primul rând în timpul administrării dozei de încărcare, în asociere cu efectele de vasoconstricţie periferică ale dexmedetomidinei şi nu se recomandă o doză de încărcare în cazul sedării în secțiile ATI. În general, tratamentul hipertensiunii arteriale nu a fost necesar, dar se poate recomanda scăderea debitului de perfuzare continuă.

Vasoconstricția locală la o concentrație plasmatică mai mare poate fi de importanță mai mare la pacienții cu boală cardiacă ischemică sau boală cerebrovasculară severă, care trebuie monitorizați cu atenție. Trebuie luată în considerare reducerea dozei sau întreruperea administrării la un pacient la care apar semne de ischemie miocardică sau cerebrală.

Este necesară prudență dacă se administrează dexmedetomidina împreună cu anestezia spinală sau epidurală, din cauza riscului posibil crescut de hipotensiune arterială sau bradicardie.

Pacienți cu insuficiență hepatică O grijă deosebită trebuie acordată pacienților cu insuficiență hepatică severă, pentru că o doză excesivă poate crește riscul de reacții adverse, suprasedare sau efect prelungit, ca rezultat al eliminării reduse a dexmedetomidinei.

Pacienți cu afecțiuni neurologice Experiența în utilizarea dexmedetomidinei în afecțiuni neurologice severe, cum ar fi leziuni la nivelul capului sau după neurochirurgie este limitată, iar aceasta trebuie administrată cu prudență în astfel de cazuri, în special dacă este necesară sedarea profundă. Dexmedetomidina poate reduce fluxul sanguin cerebral și presiunea intracraniană, iar acest aspect trebuie luat în considerare în alegerea tratamentului.

Alte precauții Agoniştii alfa-2 au fost rareori asociați cu reacții de sevraj când s-a întrerupt brusc administrarea după o utilizare prelungită. Trebuie luată în considerare această posibilitate dacă pacientul devine agitat și are hipertensiune arterială la scurt timp după oprirea administrării dexmedetomidinei.

Dexmedetomidina poate induce hipertermie, care poate fi rezistentă la metodele tradiționale de răcire. Tratamentul cu dexmedetomidină trebuie întrerupt în eventualitatea unei febre inexplicabile persistente, și nu este recomandat pentru utilizare la pacienții cu hipertermie senzitivă malignă.

A fost raportat diabetul insipid în asociere cu tratamentul cu dexmedetomidină. Dacă apare poliuria, se recomandă oprirea tratamentului cu dexmedetomidină și verificarea nivelului seric de sodiu și osmolalitatea urinei.

Acest medicament conține sodiu mai puțin de 1 mmol (23 mg) per fiecare ml de soluție, adică practic ”nu conține sodiu”.

Sumar al profilului de siguranță

Sedarea pacienților adulți în secțiile de ATI (Secția de Anestezie Terapie Intensivă) Reacţiile adverse cele mai frecvent raportate în cazul administrarării dexmedetomidinei în secțiile ATI sunt hipotensiunea arterială, hipertensiunea arterială și bradicardia, care apar la aproximativ 25%, 15% și, respectiv, 13% din pacienți. Hipotensiunea arterială și bradicardia au fost, de asemenea, cele mai frecvente reacții adverse grave legate de administrarea de dexmedetomidină, apărând la 1,7% și, respectiv, 0,9% dintre pacienții randomizați în secțiile de Anestezie Terapie Intensivă (ATI).

Sedare conștientă/procedurală Cele mai frecvent raportate reacții adverse la dexmedetomidină în sedarea procedurală sunt după cum urmează:

• Hipotensiune arterială (55% în grupul tratat cu dexmedetomidină, comparativ cu 30% în grupul cu administrare de placebo)
• Deprimare respiratorie (38% în grupul tratat cu dexmedetomidină, comparativ cu 35% în grupul cu administrare de placebo)
• Bradicardie (14% în grupul tratat cu dexmedetomidină, comparativ cu 4% în grupul cu administrare de placebo)

Tabelul 1. Reacții adverse

Tulburări endocrine Cu frecvență necunoscută: Diabet insipid

Tulburări metabolice și de nutriție Frecvente: Hiperglicemie, hipoglicemie Mai puțin frecvente: Acidoză metabolică, hipoalbuminemie

Tulburări psihice Frecvente: Agitație Mai puțin frecvente: Halucinații

Tulburări cardiace Foarte frecvente: Bradicardie1,2 Frecvente: Ischemie miocardică sau infarct miocardic, tahicardie Mai puțin frecvente: Bloc atrioventricular1, debit cardiac scăzut, stop cardiac1

Tulburări vasculare Foarte frecvente: Hipotensiune arterială1,2, hipertensiune arterială1,2

Tulburări respiratorii, toracice și mediastinale Foarte frecvente: Deprimare respiratorie2,3 Mai puțin frecvente: Dispnee

Tulburări gastro-intestinale Frecvente: Greață2, vărsături, xerostomie2 Mai puțin frecvente: Distensie abdominală

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare Frecvente: Sindrom de sevraj, hipertermie Mai puţin frecvente: Non-eficacitate a medicamentului, sete Vezi pct. privind Descrierea anumitor reacții adverse Reacții adverse observate de asemenea și în studiile de sedare procedurală Incidență ”Frecvente” în studiile de sedare în secțiile ATI

Descrierea anumitor reacții adverse Hipotensiunea arterială și bradicardia semnificative din punct de vedere clinic trebuie tratate conform instrucțiunilor de la pct. 4.4.

La subiecții non-ATI relativ sănătoși, tratați cu dexmedetomidină, bradicardia a dus ocazional la pauză sau stop sinusal. Simptomele au răspuns la manevra de ridicare a picioarelor și la administrarea de anticolinergice, precum atropina sau glicopirolatul. În cazuri izolate, bradicardia a progresat la perioade de asistolă la pacienții cu bradicardie preexistentă. De asemenea, au fost raportate cazuri de stop cardiac, deseori precedate de bradicardie sau bloc atrioventricular.

Hipertensiunea arterială a fost asociată cu utilizarea unei doze de încărcare, iar această reacție poate fi redusă prin evitarea administrării unei astfel de doze de încărcare sau prin reducerea vitezei de administrare a perfuziei sau a valorii dozei de încărcare.

Copii și adolescenți Copiii cu vârsta mai mare de 1 lună de la naștere, au fost evaluați predominant post-operator pentru tratamentul cu duarat de până la 24 de ore în secțiile ATI și s-au demonstrat profile similare de siguranță cu cele observate la adulți. Datele privind nou-născuții (săptămâna de gestație 28-44) sunt

foarte limitate și restricționate la dozele de menținere ≤ 0,2 μg/kg/oră. A fost raportat în literatură un singur caz de bradicardie hipotermică la un nou-născut.

Raportarea reacțiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro