Dexmedetomidina Ever Valinject 100 Micrograme/ml

Pentru sedarea pacienţilor adulţi în secţiile ATI (secţiile de anestezie-terapie intensivă), care

necesită un nivel de sedare mai puțin profund decât excitația ca răspuns la stimularea verbală (corespunzător Scalei de agitație-sedare Richmond (RASS) între 0 şi -3).

Numai pentru administrare în spital. Dexmedetomidină EVER Valinject trebuie administrat de către personalul medical specializat în abordarea terapeutică a pacienţilor care necesită terapie intensivă.

Pacienţii deja intubaţi şi sedaţi pot fi trecuţi la administrarea de dexmedetomidină, cu un debit de perfuzare iniţial de 0,7 micrograme/kg/oră, care poate fi apoi ajustat treptat în intervalul dozelor de la 0,2 la 1,4 micrograme/kg/oră, pentru a se realiza nivelul de sedare dorit, dependent de răspunsul pacientului. Trebuie luat în considerare un debit de perfuzare iniţial mai redus pentru pacienţii slăbiți. Dexmedetomidina este foarte eficace şi debitul de perfuzare este exprimat per oră. După ajustarea dozei, un nou nivel de sedare la starea de echilibru poate să nu fie atins până la maximo oră.

Doza maximă

Nu trebuie depăşită doza maximă de 1,4 micrograme/kg/oră. Pacienţii care nu pot obţine un nivel de sedare adecvat cu doza maximă de dexmedetomidină trebuie trecuţi la administrarea unui medicament sedativ alternativ.

Administrarea unei doze de încărcare de Dexmedetomidină EVER Valinject pentru sedarea în secţiile ATI nu este recomandată şi este asociată cu creșterea apariției reacţiilor adverse. Se pot administra propofol sau midazolam dacă este necesar, până când se stabilesc efectele clinice ale dexmedetomidinei.

Durata

Nu există experienţă privind administrarea Dexmedetomidină EVER Valinject pentru o durată de peste 14 zile. Administrarea Dexmedetomidină EVER Valinject pentru perioade mai îndelungate decât aceasta trebuie periodic reevaluată.

Pentru sedarea pacienților adulți neintubați înainte și/sau în timpul procedurilor de diagnosticare sau chirurgicale care necesită sedare, adică sedare procedurală/ conștientă.

Dexmedetomidină EVER Valinject trebuie administrat numai de către personalul medical calificat în abordarea terapeutică prin anestezie a pacienților în sala de operație sau în timpul procedurilor de diagnosticare. Când se administrează Dexmedetomidină EVER Valinject pentru sedare conștientă, pacienții trebuie monitorizați continuu de către persoane care nu sunt implicate în desfășurarea procedurii de diagnosticare sau chirurgicale. Pacienții trebuie monitorizați continuu pentru semnele precoce de hipotensiune arterială, hipertensiune arterială, bradicardie, deprimare respiratorie, obstrucție a căilor respiratorii, apnee, dispnee și/sau reducerea saturației oxigenului (vezi pct. 4.8).

Oxigenul suplimentar trebuie să fie imediat disponibil și furnizat atunci când este indicat. Saturația oxigenului trebuie monitorizată prin pulsoximetrie.

Dexmedetomidină EVER Valinject se administrează sub formă de perfuzie de încărcare, urmată de perfuzie de întreținere. În funcție de procedură, poate fi necesară administrarea concomitentă de anestezie locală sau analgezie pentru a se obține efectul clinic dorit. Se recomandă analgezie sau sedative suplimentare (de exemplu, opioide, midazolam sau propofol) în cazul procedurilor

dureroase sau dacă este necesară o sedare mai profundă. Timpul de înjumătățire plasmatică în urma distribuției farmacocinetice a Dexmedetomidină EVER Valinject a fost estimat a fi de aproximativ 6 minute, aspect ce poate fi luat în considerare, împreună cu efectele altor medicamente administrate concomitent, atunci când se evaluează timpul corespunzator necesarpentru stabilirea treptată a dozei de Dexmedetomidină EVER Valinject în vederea obținerii efectului clinic dorit.

Inițierea sedării procedurale:

• O perfuzie de încărcare de 1,0 micrograme/kg în decurs de 10 minute. Pentru procedurile mai puțin invazive, cum sunt chirurgia oftalmică, poate fi adecvată o perfuzie de încărcare de 0,5 micrograme/kg, administrată timp de 10 minute.

Menținerea sedării procedurale:

• Perfuzia de întreținere este inițiată, în general, cu doza de 0,6-0,7 micrograme/kg/oră și este ajustată pentru a obține efectul clinic dorit, dozele variind între 0,2 și 1 micrograme/kg/oră. Viteza perfuziei de întreținere trebuie ajustată pentru a atinge nivelul de sedare vizat.

Grupe speciale de pacienţi

Vârstnici În mod normal, nu este necesară ajustarea dozei la pacienții vârstnici (vezi pct. 5.2). Pacienții vârstnici par să aibă un risc crescut de hipotensiune arterială (vezi pct. 4.4), dar datele disponibile limitate privind sedarea procedurală nu sugerează o dependență clară de doză.

Insuficienţă renală Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală.

Insuficienţă hepatică Dexmedetomidina este metabolizată în ficat şi trebuie administrată cu prudenţă la pacienţii cu insuficienţă hepatică. Poate fi luată în considerare o doză de întreţinere redusă (vezi pct. 4.4 şi 5.2).

Copii şi adolescenţi Siguranța și eficacitatea Dexmedetomidină EVER Valinject la copii cu vârsta cuprinsă între 0 și 18 ani nu a fost stabilită. Datele disponibile până în prezent sunt descrise la pct. 4.8, 5.1 şi 5.2, însă nu se poate face nicio recomandare cu privire la doze.

Mod de administrare

Administrare intravenoasă. Dexmedetomidină EVER Valinject trebuie administrat numai sub formă de perfuzie intravenoasă diluată, utilizând un dispozitiv de perfuzare controlată.

Pentru instrucţiuni privind diluarea medicamentului înainte de administrare, vezi pct. 6.6.

Monitorizare

Dexmedetomidină EVER Valinject este destinat utilizării în secţia de terapie intensivă, în sala de operație și în timpul procedurilor de diagnosticare. Nu se recomandă utilizarea acestui medicament în alte medii. Toţi pacienţii trebuie monitorizaţi cardiac în mod continuu în timpul perfuzării Dexmedetomidină EVER Valinject. Respiraţia trebuie monitorizată la pacienţii neintubaţi din cauza riscului de deprimare respiratorie și, în unele cazuri, de apnee (vezi pct. 4.8.).

Timpul de recuperare după administrarea dexmedetomidinei a fost raportat a fi de aproximativ o oră. Atunci când este admistrată în ambulatoriu, monitorizarea trebuie să continue timp de cel puțin o oră (sau mai mult, în funcție de starea clinică a pacientului), cu supravegherea medicală continuată timp de cel puțin o oră, pentru a asigura siguranța pacientului.

Precauții generale

Dexmedetomidină EVER Valinject nu trebuie administrat in bolus, iar în secţiile ATI nu se recomandă administrarea unei doze de încărcare. Prin urmare, persoanele care administrează medicamentul trebuie să fie pregătite să folosească un sedativ alternativ pentru controlul agitaţiei sau în timpul procedurilor, mai ales în timpul primelor ore de tratament. În timpul sedării procedurale, se poate administra in bolus o doză mică dintr-un alt sedativ, dacă este necesară o creștere rapidă a nivelului de sedare. S-a observat că anumiţi pacienţi cărora li s-a administrat Dexmedetomidină EVER Valinject pot fi treziţi şi sunt atenţi când sunt stimulaţi. Acest aspect singular nu trebuie considerat ca dovadă a lipsei de eficacitate în absenţa altor semne şi simptome clinice.

În mod normal, dexmedetomidina nu provoacă sedare profundă, iar pacienții pot fi ușor stimulați. Prin urmare, dexmedetomidina nu este adecvată la pacienții care nu tolerează acest profil de efecte, de exemplu pentru cei care necesită sedare profundă continuă.

Dexmedetomidină EVER Valinject nu trebuie utilizat ca agent de inducție a anesteziei generale pentru intubare sau pentru a asigura sedarea în timpul administrării de miorelaxante.

Dexmedetomidina nu are proprietăți anticonvulsivante ca alte sedative și, prin urmare, nu suprimă activitatea convulsivă de bază.

Este necesară prudenţă dacă se administrează dexmedetomidina concomitent cu alte substanţe cu acţiune sedativă sau cardiovasculară, întrucât pot să apară efecte suplimentare.

Dexmedetomidină EVER Valinject nu se recomandă la pacienții care necesită sedare controlată. Nu există date adecvate.

Atunci când Dexmedetomidină EVER Valinject este utilizat în ambulatoriu, în mod normal, pacienții trebuie externați în grija unei terțe părţi adecvate. Pacienții trebuie sfătuiți să evite

conducerea vehiculelor sau alte activităţi periculoase și, dacă este posibil, utilizarea altor substanțe cu efect sedativ (de exemplu, benzodiazepine, opioide, alcool) pentru o perioadă de timp adecvată, care se estimează pe baza efectelor observate ale dexmedetomidinei, procedurii efectuate, medicamentelor administrate concomitent, vârstei și stării pacientului.

Se recomandă prudență la administrarea dexmedetomidinei la pacienții vârstnici. Pacienții vârstnici cu vârsta de peste 65 de ani pot fi mai predispuși la hipotensiune arterială în cazul administrării dexmedetomidinei, inclusiv la doza de încărcare în timpul procedurilor. Trebuie luată în considerare o reducere a dozei. Vezi pct. 4.2.

Mortalitatea la pacienții ATI ≤ 65 de ani În studiul pragmatic, controlat, randomizat, SPICE III, pe 3 904 pacienți adulți în stare critică de ATI, dexmedetomidina a fost utilizată ca sedativ de primă linie și a fost comparată cu tratamentul uzual. Nu a existat nicio diferență globală în ceea ce privește mortalitatea la 90 de zile între grupul cu dexmedetomidină și grupul cu tratamentul uzual (mortalitate 29,1% în ambele grupuri), dar a fost observată o heterogenitate a efectului cauzat de vârstă asupra mortalității. Dexmedetomidina a fost asociată cu o mortalitate crescută la grupa de vârstă ≤ 65 de ani (odds ratio 1,26; interval de încredere 95% 1,02 până la 1,56) comparativ cu sedativele alternative. Deși mecanismul este neclar, această heterogenitate a efectului vârstei asupra mortalității a fost mai semnificativă la pacienții internați din alte motive decât pentru îngrijirea postoperatorie și a crescut odată cu creșterea scorurilor APACHE II și odată cu scăderea vârstei. Aceste constatări trebuie evaluate în raport cu beneficiul clinic așteptat al dexmedetomidinei comparativ cu alte sedative administrate la pacienții mai tineri.

Efecte cardiovasculare și precauții Dexmedetomidina reduce frecvenţa cardiacă şi tensiunea arterială prin simpatoliză centrală, dar la concentraţii mai mari provoacă vasoconstricţie periferică, care determină hipertensiune arterială (vezi pct. 5.1). În consecinţă, dexmedetomidina nu este adecvată la pacienţi care prezintă instabilitate cardiovasculară severă.

Trebuie acordată atenţie când se administrează dexmedetomidină la pacienţi cu bradicardie preexistentă. Datele cu privire la efectele dexmedetomidinei la pacienţi cu frecvenţa cardiacă <60 sunt foarte limitate şi este necesară o atenţie deosebită la aceşti pacienţi. În mod normal, bradicardia nu necesită tratament, dar, atunci când este nevoie, a răspuns frecvent la medicamente anticolinergice sau la reducerea dozei. Pacienţii care depun efort fizic susţinut şi au frecvenţa cardiacă bazală lentă pot fi deosebit de sensibili la efectele bradicardice ale agoniştilor receptorilor alfa-2 şi s-au raportat cazuri de stop sinusal tranzitoriu. De asemenea, au fost raportate cazuri de stop cardiac, adesea precedat de bradicardie sau bloc atrioventricular (vezi pct. 4.8).

Efectele hipotensive ale dexmedetomidinei pot fi de importanţă mai mare la acei pacienţi cu hipotensiune arterială preexistentă (mai ales dacă nu răspund la terapia cu vasopresoare), hipovolemie, hipotensiune arterială cronică sau rezervă funcţională redusă, cum sunt pacienţii cu disfuncţie ventriculară severă şi pacienţii vârstnici, iar în aceste cazuri este necesară o atenţie deosebită (vezi pct. 4.3). Hipotensiunea arterială nu necesită în mod normal tratament special, dar, atunci când este nevoie, persoanele care administrează medicamentul trebuie să fie pregătite să intervină prin reducerea dozei, administrarea de lichide şi/sau medicamente cu efect vasoconstrictor.

Pacienţii cu activitate autonomă periferică afectată (de exemplu, din cauza leziunii măduvii spinării) pot prezenta modificări hemodinamice mai pronunţate după administrarea dexmedetomidinei şi, prin urmare, trebuie trataţi cu grijă.

Hipertensiunea arterială tranzitorie s-a observat, în primul rând, în timpul dozei de încărcare în asociere cu efectele de vasoconstricţie periferică ale dexmedetomidinei şi nu se recomandă administrarea unei doze de încărcare în cazul sedării în secţiile ATI. În general, tratamentul hipertensiunii arteriale nu a fost necesar, dar se poate recomanda scăderea debitului de perfuzare continuă.

Vasoconstricţia locală la o concentraţie mai mare poate fi de importanţă mai mare la pacienţii cu afecţiune ischemică cardiacă sau afecţiune cerebrovasculară severă, care trebuie monitorizaţi cu atenţie. Trebuie luată în considerare reducerea dozei sau întreruperea administrării la un pacient la care apar semne de ischemie miocardică sau cerebrală.

Se recomandă prudență atunci când se administrează dexmedetomidină împreună cu anestezie spinală sau epidurală, din cauza posibilului risc crescut de hipotensiune arterială sau bradicardie.

Pacienți cu insuficiență hepatică O atenţie deosebită trebuie acordată pacienţilor cu insuficienţă hepatică severă, pentru că o doză excesivă poate creşte riscul de reacţii adverse, supra-sedare sau efect prelungit, ca rezultat al eliminării reduse a dexmedetomidinei.

Pacienți cu afecţiuni neurologice Experienţa privind utilizarea dexmedetomidinei în caz de afecţiuni neurologice severe, cum este traumatismul cranian şi după intervenţie neurochirurgicală, este limitată şi trebuie utilizată cu prudenţă în aceste cazuri, mai ales dacă este necesară sedarea profundă. Dexmedetomidina poate reduce fluxul sanguin cerebral şi presiunea intracraniană, iar acest aspect trebuie luat în considerare în alegerea tratamentului.

Alte precauţii Agoniştii alfa-2 au fost rar asociaţi cu reacţii de sevraj, când s-a întrerupt brusc administrarea după utilizarea prelungită. Trebuie luată în considerare această posibilitate dacă pacientul devine agitat şi prezintă hipertensiune arterială la scurt timp după oprirea administrării dexmedetomidinei.

Dexmedetomidina poate induce hipertermie care poate fi rezistentă la metodele tradiționale de răcire. Tratamentul cu dexmedetomidină trebuie întrerupt în eventualitatea unei febre inexplicabile, persistente și nu se recomandă administrarea la pacienții cu hipertermie senzitivă malignă.

Excipient cu efect cunoscut: Acest medicament conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) per ml.

Diabet insipid a fost raportat la tratamentul cu dexmedetomidină. Daca se observă apariția poliuriei este recomandată oprirea administrării dexmedetomidinei şi verificarea nivelului de sodiu seric şi osmolalitatea urinei.

Rezumatul profilului de siguranţă

Sedarea pacienților adulți în secţiile ATI (anestezie-terapie intensivă): Reacţiile adverse cele mai frecvent raportate în administrarea dexmedetomidinei în secţiile ATI sunt hipotensiunea arterială, hipertensiunea arterială şi bradicardia, care apar la aproximativ 25%, 15% şi, respectiv, 13% din pacienţi. Hipotensiunea arterială şi bradicardia au fost, de asemenea, cele mai frecvente reacţii adverse grave în urma administrării dexmedetomidinei şi au apărut la 1,7% şi, respectiv, 0,9% din pacienţii randomizaţi în secţiile ATI.

Sedare procedurală/conștientă Cele mai frecvente reacții adverse raportate în cazul administrării dexmedetomidinei în sedarea procedurală sunt enumerate mai jos (protocoalele din studiile de fază III au conținut praguri predefinite pentru a indica modificări ale tensiunii arteriale, frecvenței respiratorii și ritmului cardiac ca evenimente adverse).

• Hipotensiune arterială (55% în grupul de tratament cu dexmedetomidină, față de 30% în grupul de tratament cu placebo la care s-a utilizat administrarea în caz de urgență de midazolam și fentanil)
• Deprimare respiratorie (38% în grupul de tratament cu dexmedetomidină, față de 35% în grupul de tratament cu placebo la care s-a utilizat administrarea în caz de urgență de midazolam și fentanil)
• Bradicardie (14% în grupul de tratament cu dexmedetomidină, față de 4% în grupul de tratament cu placebo la care s-a utilizat administrarea în caz de urgență de midazolam și fentanil). Lista reacţiilor adverse sub formă de tabel

Reacţiile adverse prezentate în tabelul 1 au fost cumulate din date provenite din studii clinice efectuate în secţiile de terapie intensivă.

Tabelul 1. Reacţii adverse

Sisteme, organe şi aparate Frecvență Efecte nedorite Tulburări endocrine Necunoscute Diabet insipid Tulburări metabolice şi Frecvente Hiperglicemie, hipoglicemie de nutriţie Mai puțin frecvente Acidoză metabolică, hipoalbuminemie Tulburări psihice Frecvente Agitaţie Mai puțin frecvente Halucinaţii Tulburări cardiace Foarte frecvente Bradicardie 1,2 Frecvente Ischemie miocardică sau infarct miocardic, tahicardie Mai puțin frecvente Bloc atrioventricular 1, debit cardiac scăzut, stop cardiac 1

Descrierea reacţiilor adverse selectate

Hipotensiunea arterială şi bradicardia semnificative din punct de vedere clinic trebuie tratate conform instrucţiunilor de la pct. 4.4.

La subiecţii non-ATI relativ sănătoşi, trataţi cu dexmedetomidină, bradicardia a condus ocazional la pauză sau stop sinusal. Simptomele au răspuns la manevra de ridicare a picioarelor şi la administrarea de anticolinergice, cum sunt atropina sau glicopirolatul. În cazuri izolate, bradicardia a progresat la perioade de asistolă la pacienţii cu bradicardie preexistentă. De asemenea, au fost raportate cazuri de stop cardiac, deseori precedate de bradicardie sau bloc atrioventricular.

Hipertensiunea arterială a fost asociată cu utilizarea unei doze de încărcare, iar această reacţie poate fi redusă prin evitarea unei astfel de doze de încărcare, sau reducerea vitezei de administrare a perfuziei sau a mărimii dozei de încărcare.

Copii şi adolescenţi

Copiii cu vârsta mai mare de 1 lună de la naștere au fost evaluați predominant postoperator pentru tratamentul cu durata de până la 24 de ore, în secţiile ATI și s-au demonstrat profile de siguranță similare cu cele ale adulților. Datele privind nou-născuții (săptămâna de gestație 28-44) sunt foarte limitate și restricționate la dozele de menținere ≤0,2 mcg/kg/oră. A fost raportat în literatură un singur caz de bradicardie hipotermică la un nou-născut.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacțiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniștii din domeniul sănătății sunt rugați să raporteze orice reacție adversă suspectată prin intermediul sistemului național de raportare la Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 București 011478-RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro